duminică, 31 mai 2015

Citirea Limbajului Luminii


De Suzanne Lie

Dragi Arcturieni,
M-am trezit cu un mesaj de la voi. Dacă eu repet ce îmi îmintesc, voi puteți completa mesajul? De asemenea, puteți comenta despre viziunea pe care am avut-o cu o balenă uriașă cu aripi în adâncul oceanului?

Preaiubită Suzille,
Vom răspunde acestor întrebări pentru tine și pentru cititorii tăi. Mesajul nostru începe cu ”Schimbarea este ACUM, dar voi o puteți percepe numai atunci când conștiința voastră se expansionează în dimensiunea a cincea și dincolo de ea.” Dorim să vă reamintim că atunci când spunem ”ACUM”, noi NU vorbim despre acum-ul 3D în care acesta este ”timpul pentru a face ceva”.

Când spunem ACUM, ne referim la ”acesta este ACUM-ul în care voi părăsiți iluzia timpului”. În acest ACUM voi puteți experimenta Schimbarea deoarece conștiința voastră este apoi calibrată la dimensiunea a cincea.

Forțele întunericului care au lucrat împotriva ascensiunii lui Gaia încă de la căderea Atlantidei au pierdut bătălia pentru controlul Pământului. Cu toate acestea, procesul de ”curățare” va dura mai mult ”timp” 3D pentru a fi finalizat. Din fericire, mulți dintre voluntarii noștri sunt portaluri deschise către dimensiunea a cincea și țin aceste portaluri deschise.

Această transmisie de lumină de frecvență mai înaltă prin aceste portaluri deschise îi ajută foarte mult pe cei care curăță minciunile și dominația care a invadat forma planetară a lui Gaia încă din perioada târzie a Atlantidei. 

Datorită acestei transmisii de lumină de frecvență mai înaltă în Gaia, precum și curățării simultane a întunericului, acesta este ACUM-ul pentru a vă focaliza pe frecvențele ”în-între” dintre stările voastre mai înalte de conștiință și conștiința voastră trei/patru dimensională. În acest fel, conștientizarea voastră in-conștientă, conștientă și supra-conștientă vor fi pe deplin conectate.

Cu alte cuvinte, va fi nevoie să trăiți cu conștiința întreită a 1) expresiilor mai înalte ale SINELUI vostru, 2) conștiința voastră lumească, de zi cu zi și 3) stările voastre de conștiință ”în-între” viața voastră de zi cu zi și conștiința mai înalt dimensională a SINELUI vostru în tărâmurile mai înalte.

Balena pe care ai văzut-o în meditația ta este reprezentativă pentru cel mai profund sine inconștient al tău. Îți amintești faptul că această ființă magnifică a putut comunica cu tine numai atunci când te-ai predat în totalitate experienței tale? De asemenea, atunci când ai pierdut contactul cu balena, sinele tău inconștient, ai avut nevoie să te relaxezi și apoi să intri în lumina circulară care a precedat un alt mesaj de la ”balenă”.

Auzim că ne ceri să-ți amintim ceea ce ”balena” ta inconștientă, din cel mai profund ocean al inconștienței tale, ți-a spus. Te vom ajuta să-ți amintești. Uită-te acum la imensele aripi ale balenei. Desigur, aripile ei nu aveau pene, ci aceiași piele ca și restul corpului său.

Aceste aripi erau asemănătoare cu înotătoarele balenei, care sunt similare cu brațele umane. Înotătoarele balenei transmutate în aripi imense sunt la fel ca și brațele umane transmutate în aripi. Îți vom explica acum mai mult din înțelesul acestor ”imagini în mișcare” interioare.

Înainte de asta însă, îți amintim ție și cititorilor tăi, că voi TOȚI veți primi mai multe mesaje în Limbajul Luminii. Limbajul Luminii își are originea în dimensiunea a cincea și dincolo. Creierul vostru trei dimensional nu este calibrat să descarce o informație din acea frecvență, dar poate capta imagini și senzații.

Limbajul Luminii seamănă foarte mult cu limbajul din vis. Prin urmare, dacă împământații noștri își notează visele atunci când se trezesc, acestea vor fi o bază solidă pentru înțelegerea Limbajului Luminii care însoțește toate transmisiile noastre precum și cercurile pe care noi le facem în lanurile voastre.

Vom intra acum în detaliile tuturor imaginilor care au însoțit mesajul tău, care este de fapt un mesaj venit prin tine mai degrabă decât doar pentru tine.

Balena este o ființă blândă și iubitoare care nu rănește niciodată pe nimeni.
Balenele sunt dedicate grupului lor și copiilor lor.
Ele sunt creații imense care NU lasă ”urme” negative asupra corpului lui Gaia.

Apa este un simbol al emoției. Adâncul oceanului este un simbol pentru emoțiile care se află profund în mintea voastră inconștientă. Înainte de a te fi conectat cu balena, a fost nevoie să vezi cercul de lumină mai înalt dimensional în mijlocul minții tale inconștiente profunde. Apoi a fost nevoie să te predai în totalitate acelei lumini și să îți eliberezi sinele de TOATE așteptările. Balena îți spunea tot timpul ”Dă drumul, Dă drumul!”

Odată ce te-ai conectat cu lumina, a devenit clar că balena are aripi imense acolo unde altădată avea doar niște înotătoare relativ mici. Iubirea ta pentru toate balenele este cea care ți-a permis să te predai întunericului apos. Tu, Suzille, ai fost balenă pe Sirius B. Prin urmare, ai putut identifica balena ca fiind TU.

Așadar, mesajul pentru tine și prin tine a fost, ”Dacă poți găsi lumina ascunsă în cel mai profund inconștient al tău, vei fi în măsură să te conectezi cu o profundă înțelepciune din tine pe care probabil ai ignorat-o.” În mulții ani în care ai lucrat ca psihoterapeut, ai privit inconștientul ca pe un loc în care secretele negative au fost depozitate.

Din vis tu ți-ai amintit că inconștientul care este și locul în care se află și cea mai mare înțelepciune, putere și iubire a ta, personificate în acest caz de o balenă uriașă cu aripi imense, poate să te ajute să te transmuți într-o expresie mai înaltă a SINELUI tău.

Desigur, noi Arcturienii v-am dat mesajul de mai sus de mai multe ori. Cu toate acestea, el este mult mai personal și are un înțeles mult mai evident atunci când îl vedeți, îl simțiți, vă predați lui și îl experimentați profund prin propria voastră lumină interioară. Lumina interioară a oamenilor este prea des ascunsă în cele mai profunde oceane ale minții lor inconștiente.

Toți au fost îndoctrinați să creadă că ceva este în neregulă cu ei, că este nevoie să devină mai buni, că trebuie să fie umiliți dacă fac ceva ”greșit” sau dacă corpul lor este mai mare decât cel al unei stele de cinema.

Reclamele de televiziune au fost un instrument de FOARTE mare succes pentru cabală în diminuarea respectului de sine al celor a celor ce se uitau la ele. Din fericire, reclamele TV în curând, și încă destul de repede, vor dispărea.

Oamenii aleg să se bucure de distracție în medii care nu se bazează pe reclame. De fapt, reclamele poartă multă informație ”subliminală” care este percepută în mod inconștient de către privitor.

Aceste informații subliminale emană din mass media voastră trei dimensională și crează forme gând negative invizibile. Din cauza faptului că aceste mesaje negative/controlatoare sunt subliminale, ele sunt adeseori stocate în mintea inconștientă a celui expus la ele.

Apoi sunteți ”inconștient” ghidați să faceți ceea ce mesajul subliminal vă spune să faceți ”sau altfel” vă veți pierde prietenii, vă veți îngrășa, veți fi nefericiți, vă veți pierde slujba ... iar lista continuă.

Acesta este motivul pentru care vă reamintim cum să citiți Limbajul Luminii. Limbajul Luminii este dincolo de capacitatea de percepție a creierului vostru trei dimensional. Prin urmare, el este stocat în inconștientul vostru împreună cu ceea ce ați reprimat.

Da, este adevărat că v-ați reprimat amintiri negative din trecut. Cu toate acestea, v-ați reprimat și amintiri legate de unele evenimente foarte pozitive pe care știți că nu le-ați fi putut împărtăși cu alții, cum ar fi multele voastre întâlniri cu ființe mai înalt dimensionale sau vizitele pe navele noastre stelare.

Astfel, o foarte ”înțeleaptă balenă” se poate dezvolta în mintea inconștientă a unora. Odată ce ei își pot aminti modul în care mintea/corpul lor inconștient citește Limbajul Luminii și alte experiențe mai înalte, ei au un antidot instantaneu pentru mesajele subliminale negative care le murdărește realitatea lor trei dimensională.

Pentru a citi Limbajul Luminii trebuie să recunoașteți mai întâi modul în care acesta se ”simte”, precum și cum să-l deosebiți de un alt limbaj simbolic, nonverbal – cum ar fi reclamele. Multe reclame vă fac să vă simți ”a nu fi suficent de buni” și că ”este nevoie să vă îmbunătățiți”.

Pe de altă parte, Limbajul Luminii vă face să vă simțiți iubiți, onorați și importanți exact așa cum sunteți ACUM. Limbajul Luminii este plin de iubire necondiționată, iertare necondiționată, acceptare necondiționată și Focul Violet.

Prin urmare, atunci când recepționați Limbajul Luminii, vă simțiți fericiți, onorați, euforici sau plângeți în hohote de bucurie și fericire. Acest plâns în hohote este o formă de eliberare profundă de îndoctrinarea voastră negativă zilnică. Această eliberare a, ”N-am știut cât de supărat/ă, confuz/ă și singur/ă am fost până când nu m-am simțit atât de minunat!”

Această eliberare a emoțiilor pline de frică stocate în inconștientul vostru este unul din primele daruri ale Limbajului Luminii. Chiar dacă creierul vostru 3D s-ar putea să nu-l înțeleagă, mintea voastră inconștientă și corpul fizic SIMT iubirea necondiționată și lumina multidimensională stocată în TOATE mesajele Limbajului Luminii.

De fapt, această iubire și lumină este indicatorul care dovedește că acesta este într-adevăr Limbajul Luminii care curge spre voi din dimensiunile mai înalte. Noi, Familia voastră Galactică, vă trimitem în mod continuu mesaje în Limbajul Luminii.

Suzille a primit instrucțiuni să ofere ”Mesaje Matinale”. Prin urmare, curgerea mesajelor noastre prin Chakra Gâtului ei a pornit o inițiere. O ”inițiere” apare de obicei atunci când cineva este pregătit/ă să se transfere într-o rezonanță mai înaltă, dar mintea sa inconștientă trebuie să fie curățată mai înainte de a-și putea accepta pe deplin darul său multidimensional.

Canalul nostru nu a fost în măsură să transmită verbal mesajul nostru pentru că ”și-a pierdut vocea”. În realitate, ea nu și-a pierdut total vocea. Ea a pierdut doar tonurile ”în-între” frecvențele înalte și cele joase. De exemplu, gâtlejul lui Suzille poate exprima frecvențele înalte și joase ale sunetului, dar nu și frecvențele ”în-între”.

După meditația de dimineață cu balena, vocea ei a început încet să se redreseze și a început să fie în stare să experimenteze scurte momente în care sunetele ”în-între” să poată fi exprimate. Și atunci vocea îi ”va reveni”.

Cu alte cuvinte, corpul ei a primit mesajul în Limbajul Luminii de ”Amintește-ți să te Conectezi pe Deplin prin alăturarea conștiinței sinelui tău supra-conștient cu conștiința sinelui tău in-conștient.”

Deoarece Limbajul Luminii vine din cele mai înalte expresii ale SINELUI vostru și penetrează profund în sinele vostru inconștient, acesta este cel mai bine perceput dacă v-ați conectat pe deplin sinele supra-conștient cu sinele vostru in-conștient.

În acest mod vă puteți, de asemenea, aminti cum să ”citiți” mesajele în Limbajul Luminii prin intermediul evenimentelor din viața voastră de zi cu zi. Când sunteți în mod conștient conectați la ÎNTREAGA gamă a vieții voastre, voi puteți fi pe deplin conectați la întreaga gamă a vieții de pe Pământ.

Pe măsură ce vă expansionați în mod conștient în frecvențele mai înalte ale luminii, veți percepe în mod conștient orice întuneric (care este de fapt frică) pe care l-ați ascuns în mintea voastră inconștientă. Poate că ați ascuns acel întuneric, frică, comportament negativ și răni vechi în mintea voastră inconștientă pentru că n-ați crezut că le-ați putea face față.  

Pe măsură ce lumina voastră interioară devine din ce în ce mai puternică, aveți curajul să percepeți în mod conștient și să vindecați secretele întunecate pe care le-ați ascuns în sinele vostru inconștient. Odată ce această iluzie a întunericului este vindecată, iubirea, puterea și înțelepciunea voastră înnăscută sunt revelate.

Această înțelepciune, putere și iubire vă eliberează apoi înnăscuta ”balenă iubitoare plină de înțelepciune și lumină.” Această ființă a fost întotdeauna acolo, dar ați ascuns-o în inconștientul vostru pentru a o proteja de lumea care ar fi putut crede în balena voastră sau în voi.

Pe măsură ce vă vindecați și vă onorați trecutul, dobândiți suficientă încredere în sinele vostru pentru a trăi în ACUM.
În ACUM vă împliniți scopul pentru care v-ați încarnat.
În ACUM sunteți liberi de dezămăgirile trecute și fricile viitoare.
În ACUM voi sunteți cea mai bună și mai înaltă versiune a SINELUI vostru care este ACUM voi.

În ACUM nu mai aveți nevoie să vă comparați cu cine ați fost cândva sau cu cine ar trebui să fiți în viitor.

În ACUM vă puteți aminti să iubiți necondiționat, să iertați necondiționat și vă acceptați necondiționat sinele.

În ACUM sunteți liberi de polaritățile și iluziile lumii 3D și sunteți în măsură să percepeți lumina multidimensională a lui UNU care curge în viața voastră.

În ACUM voi sunteți ACASĂ și ACASĂ este locul în care ați fost întotdeauna.

Vă rugăm să vă alăturați nouă în acel ACUM,

Arcturienii


Traducere Monica Poka

sâmbătă, 30 mai 2015

Actualizare 30 Mai 2015



După cum am mai spus, procesul ascensiunii noastre, care este în curs de desfășurare, NU înseamnă plecarea noastră de pe planetă ci venirea noastră pe planetă. NU este vorba de părăsirea dimensiunii a treia în mod fizic, ci de urcarea în conștiință la nivele mai înalt dimensionale, ceea ce înseamnă coborârea Sinelui nostru Mai Înalt în materie, scopul misiunii noastre pe Pământ. 

Dimensiunea a treia despre care se spune că se închide, nu se închide așa cum am închide ușa la o cameră și am interzice accesul acolo. Ea se închide prin schimbarea percepțiilor noastre, schimbare care are loc prin schimbarea conștiinței noastre. Procesul a început și se derulează de ceva vreme, dar foarte puțini îl pot recunoaște deocamdată.

De ce? Pentru că mulți dintre noi nu cunosc modul de operare al sistemului numit ”ființă umană trei dimensională”, se identifică cu sinele uman și încearcă să modifice un sistem care, dacă este modificat fără a se respecta anumite reguli de bază, duce la dezechilibre. Dacă nu știi ce ești, nu poți percepe ceea ce devii.

S-a pus mult prea mult accent pe latura emoțională a procesului, aspectul nostru feminin, lăsând la o parte componenta mentală, aspectul nostru masculin, care a fost denigrată și chiar minimalizată în multe cazuri. Ceea ce pare a scăpa din vedere este că, este necesar să ajungem la echilibrul lor, nu la supremația uneia sau alteia.

A sosit timpul să înțelegem anumiți termeni în adevăratul lor înțeles și să nu mai condamnăm unele noțiuni pentru că prin asta doar ne încetinim propriul proces de transmutare, creând în plus multă suferință ne-necesară atât la nivel fizic cât și emoțional. Ne agățăm de înțelesuri vechi pe care le luăm ad-literam în loc să privim dincolo de înțelesul lor, neutru, de fapt.

Am să iau un exemplu. Cuvântul judecare, care este condamnat din toate punctele de vedere în genul ”Aha, mă judeci!”, ”Cine îți dă voie să mă judeci?”, ”Nu judeca pe nimeni, dacă nu vrei să fii tu însuți judecat.” Le-am folosit și încă le mai folosim cu toții. Dar, de ce judecăm? Este judecata ceva rău? Ce este judecata de fapt?

Mi-aduc aminte că, pe vremea când eram copil, am auzit de multe ori expresia ”Judecă, măi omule, judecă și tu ce faci!” Cuvântul judecă era folosit în sensul de gândește, analizează și decide. Deci, judecarea este un sistem de operare al complexului numit ființă umană. Noi judecăm tot timpul. Și o facem pentru că așa funcționăm.

În dualitate funcționăm prin judecare (gândire), comparație, analiză, raportare la anumite sisteme de referință, credință, nivel de cunoaștere, etc., care toate fac parte din procesul mental. Dacă le negăm și încercăm să le dezactivăm ne vom trezi în imposibilitatea de a funcționa.

Și pentru că nu putem să o facem, pentru că pur și simplu ele fac parte din dotarea ființei umane, ne înverșunăm împotriva lor pentru că cineva a considerat că ele sunt rele. Ele nu sunt rele, modul în care le folosim poate fi nepotrivit. Ceea ce avem noi de studiat și, eventual, de îndreptat, este modul în care ne folosim de ele.

Când nu vom mai lua totul atât de ad-literam și de personal, vom accepta că ele fac parte din dotarea ființei umane întrupate, vom putea vedea dincolo de ele, le vom putea îmbunătăți și folosi la adevărata lor valoare. Pentru că abia atunci vom putea ajunge să avem un punct de vedere adus la un numitor comun pentru noi ca și colectiv uman.

Este normal să judecăm că un anumit lucru este potrivit, confortabil pentru noi sau nu. Dacă admitem că un altul face la rândul lui același lucru și că poate să aibă un alt potrivit și confortabil decât avem noi, vom putea, de comun acord, să găsim calea de mijloc. Dar atâta timp cât ne luptăm pe concepte și noțiuni vechi și depășite, ardem gazul degeaba, batem pasul pe loc și mai și creăm multă luptă și suferință.

Nu de fiecare dată când cineva emite o părere înseamnă că judecă ceva sau pe cineva în sensul de a-l/a o condamna. Este adevărat că exprimarea poate fi de această natură, dar suntem toți în procesul transmutării noastre și ne aflăm fiecare într-un alt punct pe traseul călătoriei noastre.

Și, să nu uităm, atunci când percepem părerea emisă de altcineva drept o judecată, în noi se trezește un sentiment de luptă și de cele mai multe ori vom dori să replicăm. Dacă putem pune deoparte această reacție și privi ceea ce a spus celălalt doar ca pe o părere, vom putea elimina, treptat, energia joasă care se naște dintr-o astfel de situație.

Suntem TOȚI în procesul transmutării noastre și este firesc să mai călcăm în străchini, dar dacă dorința noastră este să ne îndreptăm spre nivele mai înalte de conștiință, primul lucru la care trebuie să renunțăm este lupta. Lupta cu noi înșine, din dorința de perfecțiune, și lupta cu ceilalți, care nu sunt așa ca noi sau cum am vrea noi să fie.

Dacă ne acceptăm TOATE instrumentele pe care le avem la dispoziție, vom vedea că am folosit doar o parte, un aspect al lor, și nu întotdeauna pe cel mai bun. Diferența de păreri și de opinii este un motor în avansarea noastră, nu o frână. TOȚI avem loc sub Soare nu-i așa? Va trebui să învățăm să trăim împreună, ca o familie adevărată, pentru că asta și suntem, asta am fost și asta vom fi întotdeauna.

Namaste!

Monica Poka

vineri, 29 mai 2015

Actualizare 29 Mai 2015


Se pare că tumultul energiilor care pe unii dintre noi ne-a transformat în titireze, s-a mai calmat. Sau ne-am obișnuit noi și am preluat din viteza titirezului și nu mai amețim ca și până acum. Oricum ar fi, astăzi se prefigurează un moment de respiro astfel încât să ne putem ”aduna” în noi și să vedem ce ”treabă” importantă avem de făcut.

Vorbeam zilele trecute de presiunea la nivelul urechilor și de bâzâiturile, deranjante uneori, care au tins să devină sunet de fond pentru unii dintre noi. Parcă volumul sunetului s-a redus sau a devenit suportabil. Noi, oamenii, suntem ființe extraordinare. Asimilăm și ne putem obișnui cu aproape orice.

Un aspect important de care este mare, mare nevoie să ținem cont acum, este stăpânirea gândurilor noastre. De ce? În primul rând ca să le putem recunoaște pe cele pe care noi le-am adăpostit, prin alegerea noastră, și care sunt din conștientul colectiv. Unii dintre noi vor începe să ”audă” gânduri care apar din senin și nu au nici o legătură cu noi sau cu preocupările noastre din acel moment.

Dacă acele gânduri au o frecvență mai înalt dimensională este foarte bine. Dar, din nefericire, vom ”auzi” gândurile trei dimensionale prima dată pentru că acordarea ”urechii” noastre la frecvențele mai înalte este în curs de dezvoltare. Dacă reușim să ne stăpânim gândurile, vom putea ”citi” semnătura energetică a tuturor gândurilor care apar la un moment dat și ști dacă alegem să le găzduim sau nu.

Este un aspect FOARTE important, deoarece știm cu toții acum că GÂNDUL nostru este CREATOR. Noi ne creăm propria noastră realitate prin gândurile pe care le găzduim în mintea noastră umană. Astfel putem fi creatori CONȘTIENȚI, lucru pe care ni-l dorim cu toții, sau putem lăsa ca viața să ne trăiască. Nu este nici ușor și nici greu. Depinde de fiecare dintre noi ce alegem să FIM.

Așa că, NU vă speriați dacă începeți să ”auziți” la propriu gândurile celor de lângă voi sau din preajma voastră. Ceea ce este important este să puteți face distincția dacă ele vă ”aparțin” sau nu. Dar pentru asta, trebuie să știți CARE dintre ele sunt ale voastre. Așa că, este mare nevoie să știți să vă stăpâniți  și dirijați propriul proces al gândirii. Vă/ne doresc mult succes!


Namaste!

Monica Poka

joi, 28 mai 2015

Actualizare 28 Mai 2015



Astăzi aș vrea să vă atrag atenția asupra a două aspecte. Poate că unii dintre voi experimentați o ciudată, dar profundă, stare de separare, de înstrăinare, ca și cum legăturile voastre cu tot ceea ce vă înconjoară, inclusiv cu Sinele vostru s-ar fi rupt. Ca și cum totul vă devine brusc străin și ați trăi într-o lume pe care nu o mai înțelegeți. Sau pur și simplu, simțiți că ego-ul vostru o ia la vale.

Această stare de separare are de-a face tocmai cu ego-ul, principalul responsabil cu supraviețuirea noastră ca indivizi în dimensiunea a treia, în Matricea hologramă a Pământului. Schimbările care au loc la nivel de frecvență a energiei au de-a face tocmai cu ego-ul, cel care până acum ne-a asigurat experimentarea stării de separare de care aveam nevoie pentru a putea ”trăi” în vechea energie.

Pentru că această stare mi s-a părut cumva opusă direcției în care mergem, spre unitate nu o separare și mai profundă, am întrebat ce se întâmplă pentru că mintea mea umană pare a o fi luat pe arătură. Răspunsul primit a fost ”Ai uitat că noaptea este cea mai neagră tocmai înainte ca zorii să-și facă apariția și Soarele să răsară?”

Hmmm ... am aplicat acest principiu doar în ceea ce avea legătură cu ”noaptea neagră a sufletului” asociind-o cu anumite stări sufletești de zbucium, durere, suferință, dar cum starea mea emoțională este relativ calmă, nu m-am gândit la o asemenea schimbare. Deși este adevărat că zilele acestea am lucrat destul de mult cu ego-ul și părea într-o stare de calm și ”la locul lui”.

Deci, dacă starea de separare se manifestă, este semn bun că ne îndreptăm tocmai în direcția opusă, spre unitate și că ceea ce experimentăm acum este conștientizarea acestui fapt. Ne luăm rămas bun de la un ”instrument” împreună cu care am călătorit nenumărate vieți și facem pasul spre conștiința unității și experimentarea ei în realitatea noastră curentă.

Al doilea aspect are legătură cu discernământul și vigilența noastră. Vă rog frumos să NU luați de bun orice citiți doar pentru că cineva ”la modă” a spus sau scris. Și aici mă includ și pe mine însămi. Dacă NU rezonați cu ceva ce eu spun sau scriu, înseamnă că pentru voi NU este adevărat. NU experimentăm toți aceleași lucruri în același moment.

Sunt însă unele lucruri de bază care nu-și schimbă modul de a funcționa și aceasta are legătură cu modul în care are loc Creația. NU uitați că, ”acolo unde merge gândul, merge și energia” și dacă îi mai adăugăm și emoția, am creat o formă gând care SE VA MANIFESTA.

Am citit ieri pe un blog, nu contează care, dar este unul ”la modă” acum, următoarea formulare ”De multe ori mi se pare că, cu cât mai mult vorbim despre ceva care nu s-a întâmplat/petrecut, cu atât posibilitatea ca (acel ceva) să se producă este mai mică, deoarece energia din jurul lui a fost epuizată/consumată deja.”  

Am o întrebare pentru voi: Poate fi energia epuizată/consumată? Prin faptul că discutăm despre un anumit eveniment catastrofal, care este POSIBIL să se producă, îi diminuăm șansa să se producă (pentru că i-am fi epuizat energia) sau i-o amplificăm pentru că începem să discutăm tot mai mulți și mai pe larg despre el?

Da, există posibilitatea să diminuăm probabilitatea producerii lui dacă o facem în mod CONȘTIENT și CREĂM alternative la acel eveniment nu să-l teoretizăm în genul ”drobului de sare” ca să îi ”epuizăm/consumăm energia”. Ar cam fi cazul să devenim ceea ce am venit să fim: CREATORII CONȘTIENȚI ai realității noastre. Nu vă mai lăsați prinși și tărâți în frică de tot felul de concepte ”interesante” doar pentru că au fost enunțate de ”autorități” în materie. NU EXISTĂ NICI O AUTORITATE MAI PRESUS DE NOI ÎNȘINE.

Cereți asistența Sinelui vostru în ORICE citiți și cereți-i să vă semnaleze falsul din ceea ce citiți/auziți/vedeți. Este cea mai sigură cale de a vă pune la adăpost de ”virușii” intenționați sau neintenționați care abundă acum în jurul nostru al tuturor. Fiecare dintre noi poate ”greși” la un moment dat în interpretarea unor semne, dar dacă avem ”anti-virusul pornit”, probabilitatea de a ne ”infecta” scade.

Namaste!

Monica Poka

miercuri, 27 mai 2015

Călătoria –Arcturienii


De Suzanne Lie

Dragi Arcturieni,
Ne puteți spune ce se întâmplă?

Preaiubiților,
Vă răspundem vouă și tuturor celor care citesc această transmisie. DA, ESTE ceva ce vi se întâmplă VOUĂ TUTUROR. Toată lumea primește frecvențele mai înalte ale energiei care se mișcă în și prin corpurile voastre într-un mod trans-mutațional ciudat.

S-ar putea spune că învelitoarea protectoare a câmpului de energie mai jos dimensional care a fost plasată în jurul corpurilor voastre la naștere, începe să cadă. Nimeni nu știe nimic despre această învelitoare de protecție, deoarece este o componentă naturală a anatomiei voastre fizice.

Cu toate acestea, anatomia voastră se transmută de la frecvența voastră fizică, trei dimensională pe care ați cunoscut-o întotdeauna, într-o frecvență ușor mai înaltă, pe care ați putea-o numi eterică. Cu toate acestea, deoarece voi experimentați cea mai mare parte a lumii în funcție de percepția voastră asupra lumii, s-ar putea să nu vă dați seama de această schimbare deoarece și lumea se schimbă deodată cu voi.

Acum, aici termenul nostru de ”voi toți” se schimbă. Nu toți, adică umanitatea ca întreg, vor avea aceiași experiență. Ba mai mult, NU veți avea toți această experiență în același ACUM. Prin urmare, le vorbim în primul rând voluntarilor noștri care și-au luat o formă fizică pentru a o ajuta pe Gaia.

Voi, voluntarii noștri în a purta corpuri umane formate din aceleași elemente ca și corpul planetar al lui Gaia, v-ați luat aceste forme pentru că v-ați oferit voluntar să trăiți în ”antrenare” cu Gaia. Atunci când trăiți în antrenare cu planeta, pe măsură ce vă transmutați elementele propriului vostru corp uman într-o frecvență mai înaltă, o ajutați pe Gaia să-și transmute corpul Său planetar într-o frecvență mai înaltă.

Simultan, pe măsură ce Gaia își transmută planeta într-o frecvență mai înaltă, voi rămâneți în aliniere/antrenare cu frecvența mai înaltă a Pământului. Prin urmare, pe măsură ce voi permiteți acestor câmpuri de energie mai înaltă să vă transmute corpul uman, voi faceți acest lucru în parteneriat cu Gaia. Simultan, pe măsură ce corpul lui Gaia se transmută într-o frecvență mai înaltă, voi rămâneți în aliniere cu acea schimbare.

Așa cum o mișcare este inițial înceată pentru a face o piatră să se miște din locul ei pe care îl ocupă de mult ”timp”, la fel de încet este și impulsul de începere a recalibrării corpului vostru la frecvența miezului. Spunem ”frecvența miezului” pentru că această schimbare începe din interiorul miezului coloanei voastre vertebrale și își face încet loc spre periferia corpului vostru.

Mulți dintre voi ați simțit trezirea energiei voastre Kundalini în miezul coloanei voastre vertebrale chiar și pentru destul de puțin din timpul vostru. Acum, acea senzație începe să curgă în susul și în josul coloanei voastre vertebrale, iar voi o simțiți în întregul vostru corp. Cu toate acestea, creierul vostru trei dimensional nu este calibrat să primească aceste informații.

Dacă vă expansionați conștiința în undele alfa, conștiința patru dimensională, veți simți o senzație de furnicături prin corp, însoțită de un sunet bâzâitor în urechi care pare să fie din ce în ce mai puternic în fiecare zi. Acel sunet pare să ”bâzâie” pentru că creierul vostru trei dimensional nu poate traduce sunetele acestei realități mai înalt dimensionale.

De exemplu, este posibil să auziți un mesaj de 8.000 de Hz, dar nu va fi nici un ”ton” pentru el. Auzul vostru va experimenta probabil această frecvență ca pe un bâzâit. Cu toate acestea, mulți dintre copiii din ACUM-ul vostru se nasc cu capacitatea de a-și calibra atenția la frecvențele mai înalte astfel încât să le poată percepe conștient.

Urechile fizice ale celor mai mulți din generațiile mai în vârstă sunt calibrate pentru a auzi doar sunetele a căror frecvență este între 500 Hz și 4000 de Hz. Sub și deasupra acestor frecvențe sinele vostru fizic poate auzi doar un bâzâit în frecvențele mai înalte și o senzație în corpul vostru pentru frecvențele mai joase. Același lucru este valabil și pentru vederea voastră fizică. Așa cum vehiculul vostru pământesc poate auzi doar miezul/gama medie, tot așa poate percepe doar miezul viziunilor.

Acesta este ACUM-ul în care Sinele vostru interior Mai Înalt vă ajută să vă recalibrați percepțiile prin recalibrarea conștiinței voastre. Toate percepțiile voastre se bazează pe starea voastră de conștiință. Când conștiința voastră rezonează la undele beta, voi puteți percepe doar lumea fizică trei dimensională.

Când conștiința voastră rezonează la undele alfa, puteți percepe realitatea patru dimensională, dar numai dacă vă dezactivați percepțiile voastre trei dimensionale (să vă închideți ochii, de exemplu). În toate încarnările voastre de după căderea Atlantidei, voi ați fost învățați să credeți că numai percepțiile voastre fizice, 3D erau reale.

În perioada de vârf a Atlantidei și înainte de aceasta, frecvența de rezonanță a lui Gaia era mai înaltă. Prin urmare, oamenii puteau percepe cu ușurință dimensiunea a patra în timp ce erau în starea de veghe de zi cu zi. După ce Gaia a fost aproape distrusă la căderea Lemuriei și apoi la căderea Atlantidei, frecvența Pământului a căzut în dimensiunea a treia.

De atunci, majoritatea oamenilor au putut percepe dimensiunea a patra numai atunci când corpul lor fizic dormea sau în timpul meditației. Motivul pentru această schimbare în percepție este dată de faptul că, modul în care cineva își atașează forma la orice realitate dată este prin alinierea conștiinței sale cu frecvența acelei realități. De exemplu, există o versiune cinci dimensională a Pământului, dar voi o puteți percepe numai atunci când conștiința voastră este calibrată la dimensiunea a cincea.

Cu toate acestea, datorită faptului că conștiința colectivă pe Pământ este în creștere, mulți dintre voi începeți să percepeți acest Pământ cinci dimensional atunci când sunteți în meditație profundă. Din cauza faptului că voi purtați un corp trei dimensional, voi puteți percepe Pământul cinci dimensional numai în timp ce conștiința voastră este calibrată la frecvența celei de-a cincea dimensiuni.

Ba mai mult de atât, din cauza faptului că voi aveți ”obiceiul” și ”credința” că ”numai lumea fizică este reală”, creierul vostru 3D interpretează experiențele voastre pe Pământul cinci dimensional drept ”imaginația voastră” sau ”un vis”.

Una dintre cele mai provocatoare componente ale ascensiunii voastre va fi să ignorați semnalele creierului vostru fizic și să acordați atenție semnalelor minții voastre multidimensionale. Dificultatea este că voi nu vă puteți vedea mintea multidimensională din cauza faptului că frecvențele joase nu pot percepe frecvențele mai înalte.

Bineînțeles, nu vă puteți vedea nici creierul fizic, pentru că acesta este închis în craniul vostru. Cu toate acestea, deoarece ”creierul vostru fizic” face parte din realitatea voastră consensuală, toată lumea știe că are un creier, și că ar muri instantaneu fără el. Așa că, toată lumea crede că are un creier fizic, chiar dacă nu-l poate vedea.

Pe de altă parte, NU face parte din realitatea consensuală trei dimensională faptul că toată lumea are o minte multidimensională. Dar, deoarece dimensiunile mai înalte pot percepe aceiași frecvență sau frecvențele mai joase, vă PUTEȚI percepe mintea multidimensională prin intermediul percepțiilor voastre cinci dimensionale.

Sinele vostru cinci dimensional poate privi și prin craniul vostru 3D pentru a vă vedea creierul. De fapt, sinele vostru cinci dimensional vă poate percepe cu ușurință întregul vostru sine 3D, dar sinele vostru fizic nu vă poate percepe sinele cinci dimensional.

Dar, dacă aveți un vis sau o meditație mai înalt dimensională conștiința voastră se va expansiona în dimensiunea a cincea, iar voi veți fi în măsură să vă percepeți Corpul de Lumină cinci dimensional. Din fericire, atunci când dormiți sau sunteți în meditație profundă, conștiința voastră se expansionează dincolo de corpul vostru fizic.

Avantajul meditației este că puteți documenta ceea ce s-a întâmplat în timpul meditației sau imediat ce vă întoarceți la conștiința voastră trei dimensională. Prin urmare, chiar dacă, probabil, veți uita ceea ce s-a întâmplat în timp ce erați în stările mai înalte ale meditației voastre, veți avea ”dovada” a ceea ce ați experimentat.   

Desigur, vă puteți documenta visele, ceea ce este destul de util. Cu toate acestea, trebuie să vă treziți imediat după vis sau îl veți uita probabil în timp ce creierul vostru 3D se focalizează asupra lumii fizice.

De-a lungul ”timpului” vostru au existat mulți ”mediumi” care au putut percepe lumile mai înalte. Din nefericire, pentru o mare parte din ”timpul” dintre căderea Atlantidei și ACUM-ul vostru prezent realitatea consensuală nu a crezut că acești oameni aveau dreptate.

Oamenii care puteau experimenta în mod conștient dimensiunile mai înalte au fost adesea etichetați cu nume derogatorii și adeseori pedepsiți sau uciși. Forțele întunecate ale omenirii care au guvernat mulți ani după căderea Atlantidei, au putut percepe doar dimensiunea a treia din cauza faptului că conștiința lor era prea joasă.

În consecință, dacă cineva putea percepe ceea ce cei întunecați NU puteau percepe, autoritatea acelei persoane era pusă la îndoială. Mai rău încă, cei întunecați au proclamat adeseori că energiile ”psihice” erau diavolești. Ceea ce este foarte interesant, pentru că ”diavolul” era singura ființă pe care cei întunecați au putut-o vedea și pe care au venerat-o.

Oamenii întunecați au venerat ființele planului astral mai jos dimensional pentru că acestea rezonau la o dimensiune ușor mai înaltă decât a lor. Aceste ființe astrale joase puteau să-i perceapă cu ușurință pe întunecații trei dimensionali și au căutat să-și unească forțele cu ei.

Odată ce oamenii întunecați au permis accesul acestor ființe astrale mai jos dimensionale în conștiința lor, ei au câștigat o putere întunecată asupra altora. În tandem cu ființele astrale joase, acești oameni întunecați au putut să dea foc unor obiecte fizice cu ajutorul minții lor, să facă schimbări în lumea fizică și chiar să intre în mințile altor oameni care venerau puterea asupra altora.

Aceste ființe astrale ”strigoi” au putut intra în corpurile și/sau conștiința oamenilor care le percepeau și au permis ca atenția lor să fuzioneze cu câmpul de energie al planului astral de jos. Aceste ființe astrale întunecate își puteau schimba forma, lucru care i-a impresionat foarte tare pe oamenii întunecați, și le-au dat informații despre lumea fizică.

Oamenii din partea întunecată le-au venerat pe aceste ființe astrale joase pentru că au fost impresionați de puterea lor asupra altora. Oamenii întunecați au vrut să aibă putere asupra altor oameni, așa că le-au permis ființelor astrale joase să câștige putere asupra lor.

Cei întunecați nu și-au dat seama că ființele astrale joase erau doar pachete de energie care au fost dezvoltate mai întâi în dimensiunea a treia. Ei nu știau că dacă nimeni nu hrănește acel pachet de energie întunecată, pachetul moare. Ei știau doar că atunci când venerau aceste entități întunecate, puteau câștiga un anumit control asupra lumii lor trei dimensionale.

Când acești oameni ”putere asupra altora” au murit, ei au intrat în colectivul TUTUROR ființelor astrale joase, întunecate, crude, care rezonau la cea mai joasă frecvență a aurei lui Gaia. După mulți eoni de cruzime, război, tortură și suferință, câmpul astral jos al lui Gaia a devenit dens cu acești întunecați cruzi.

Acest plan astral de jos nu a fost umplut cu Diavoli creați de Dumnezeu, ci cu Diavoli creați de omenire. Cu toate acestea, conducătorii întunecați le-au spus oamenilor needucați, vulnerabili că Dumnezeu a creat acești Diavoli care le-ar provoca mult rău lor și familiilor lor dacă nu s-ar supune. Deoarece acești conducători întunecați au devenit conducători în comunitatea lor sau chiar în biserica lor, oamenii au început să creadă că puterea asupra altora era o modalitate bună pentru a deveni conducător.

Ceea ce se întâmplă în acest ACUM este că pendulul a început să se balanseze dincolo de polaritatea întunericului în polaritatea luminii. Partea dificilă a unei realități polarizate trei dimensionale este că aceasta poate rămâne în întuneric pentru un ”timp” îndelungat.

Partea frumoasă a unei realități polarizate, trei dimensionale, este că aceasta se va întoarce în cele din urmă la Lumină. Unul dintre principalele puncte de cotitură a început în August 1987 cu Convergența Armonică.

Motivul principal pentru care Convergența Armonică a devenit un punct de cotitură a fost din cauza faptului că atât de mulți oameni s-au adunat împreună ca să mediteze pentru iubire, pace și lumină încât au creat o schimbare în realitatea consensuală trei dimensională.

Această forță colectivă de forme gând pozitive, iubitoare care au fost create de către oameni au ajutat la ”schimbarea direcției valului” de la conștiința separării la conștiința unității. Acest câmp de energie colectiv a aprins și speranța în inimile omenirii.

Acesta a marcat, de asemenea, și începutul sfârșitului celor întunecați. Știm că deceniile care au trecut de la sfârșitul anilor 1980 până ACUM au părut a ține o veșnicie pentru cei care au trecut prin propaganda ”în cine aveți încredere”.

Vă spunem la TOȚI, în cine ar trebui să aveți încredere este propria voastră expresie mai înalt dimensională a SINELUI. Așa cum ați învățat să meditați pentru unitate și pace, vă rugăm să vă amintiți să meditați pentru UNIREA cu propriul vostru SINE mai înalt dimensional.

Sinele vostru mai înalt vă va păstra ancorați în dimensiunile mai înalte și, totodată, vă va oferi o frecvență de siguranță în care să vă puteți relaxa. Pentru că lăcomia, întunericul, războaiele și minciunile v-au condus lumea pentru atât de multă vreme, este ușor ca voi să deveniți nerăbdători.

Vă rugăm să vă amintiți că nerăbdarea este o formă de frică care vă poate coborî conștiința. Pentru că voi percepeți realitățile care rezonează la frecvența stării voastre de conștiință, asigurați-vă că vă mențineți conștiința în dimensiunea a patra de sus și a cincea.

Apoi, dacă temporar vă pierdeți în frica și întunericul trecutului, propriul vostru SINE Mai Înalt vă va ajuta să rămâneți în legătură constantă cu iubirea necondiționată și lumina multidimensională a dimensiunilor mai înalte.

Cel mai important, ceea ce credeți este ceea ce percepeți. Dacă credeți că lumea voastră este plină de frică, furie și durere, asta este ceea ce creierul vostru 3D va căuta. Creierul vostru 3D are un acord cu gândurile voastre în care, creierul vostru va crede ceea ce gândurile voastre îi vor spune să creadă.

Dacă veți avea numai gânduri de cât de dificilă este viața, creierul vostru 3D va căuta percepțiile care dovedesc acele gânduri. În acest caz, gândurile și percepțiile voastre vă vor dovedi că lumea este un loc întunecat și înfricoșător.

Pe de altă parte, dacă credeți că viața este bună  și că în fiecare zi lumea voastră face tot ce poate mai bine pentru a crea o realitate mai bună, creierul vostru va spune percepțiilor voastre să caute dovezi că lumea este bună și că devine din ce în ce mai bună pe zi ce trece.

Sperăm că acum puteți înțelege mai bine modul în care VOI sunteți creatorul realității voastre. Tot ceea ce puteți concepe există, dar îl veți percepe numai dacă credeți în el. Mai mult, dacă credeți că ceva există, creierul vostru trei dimensional, sau mintea voastră multidimensională, vă va ajuta să experimentați ceea ce nu puteți percepe înainte de a crede.

De exemplu, când gândurile voastre spun ”viața este bună” sau ”viața este rea”, creierul vostru 3D face o căutare pentru a găsi dovezi că gândurile voastre sunt corecte. Bineînțeles, uneori viața ESTE bună și uneori viața ESTE rea. Ambele realități există simultan în milioanele și trilioanele de versiuni ale realității.

Voi trăiți într-un magazin imens în care puteți ”cumpăra” orice realitate. Fiecare realitate rezonează la o anumită stare de conștiință. Voi mișcați ascensorul acestui magazin în sus și în jos prin schimbarea stării voastre de conștiință. Dacă vreți să ”cumpărați” o realitate cinci dimensională, este nevoie să vă calibrați conștiința la dimensiunea a cincea.

Vă amintiți când erați UNA cu sinele vostru mai înalt dimensional și ați ales să ”cumpărați” aventura unei realități trei dimensionale? Ați crezut că ați putea să o ajutați pe Gaia, așa că ați intrat în această aventură.

Apoi, v-ați luat mai multe încarnări și/sau mai multe dezamăgiri decât ați putea număra pentru a vă îndeplini misiunea. Din fericire, acum că vă conectați din nou cu SINELE vostru mai înalt dimensional, nu mai sunteți la parter privind în sus.

Mai degrabă, VOI sunteți în ACUM-ul lui UNU, care vă oferă o ghidare constantă prin labirintul vieții în și a ascensiunii dincolo de iluziile celei de-a treia dimensiuni.

Binecuvântări dragilor,
Sunten cu voi ACUM,
Arcturienii și Familia voastră Galactică




Traducere Monica Poka

Actualizare 27 Mai 2015



Energiile colective par a fi ieșit de sub control și a se plimba haotice prin lume. Noțiunea de timp începe să-și piardă semnificația și consistența, ceea ce face ca într-o anumită măsură, confuzia să crească. Ne ”uităm” programele făcute, mergem la locul de muncă de parcă mai bine am veni.

Mintea noastră umană nu mai poate ține pasul cu ceea ce se petrece, și de aici o stare de oboseală și de lehamite de tot și de toate. Singura dorință care pare să mai rămână este să ne lase toată lumea în pace pentru a ne putea întâlni cu noi înșine.

Senzația cea mai profundă este că ne-am pierdut de noi înșine și că nu mai știm încotro. Vedem roboțelul din noi, dar parcă nu putem decupla funcționarea lui. Și vedem în jurul nostru alți roboței, unii dorind să facă același lucru ca și noi, în timp ce alții roboțesc în continuare.

Este o perioadă doar, așa după cum ”surferii” cu vechime știu deja. Da, după acest val urmează din nou integrarea, și tot așa pentru că trebuie să ținem cont de posibilitățile corpului nostru de a ține pasul cu creșterea energiilor. Sunt multe, multe recalibrări care au loc la nivel de ”soft”, multe actualizări, deoarece pentru energiile care inundă planeta este necesar să avem și percepțiile corespunzătoare.

Valul mare de noi treziri tulbură și el ”apa liniștită” a existenței noastre. Cei nou treziți ”agită apele” cu nerăbdarea lor de a obține totul dintr-o dată, dacă se poate. Să nu uităm că ei fac parte, în general, din generația internetului și s-au obișnuit ca printr-un simplu ”caută” să găsească răspunsurile în afara lor. Ei vor dovezi clare și indubitabile pentru că nu i-a învățat nimeni că există un ”în mine” în care se află unica bibliotecă a cunoașterii universale.

Uneori, este dificil să facem față la atât de multe distrageri, dar să nu uităm că avem la îndemână câteva instrumente cu care ne-am obișnuit deja. Și altele noi ne sunt puse la îndemână. Dacă, în loc să ne lăsăm prinși în aparentul haos din jurul nostru, ne plasăm atenția asupra modificărilor pe care, cu ”coada ochiului” am început să le sesizăm, vom descoperi noi ”jucării” pentru sinele nostru aflat în schimbare.

Și, mărturisesc că sunt foarte, foarte incitante și interesante. Nimic nu este așa cum pare. Cei care citiți postările mele sunteți, în general, trecuți deja prin ciur și dârmon și puteți ”vira” cu ușurință în direcția dorită de voi. Nu stați și așteptați să vedeți ce urmează sau ce se întâmplă, porniți în propria voastră explorare. Așteptarea aduce doar frustrări și activează programe vechi, explorarea aduce bucurie, entuziasm, excitație și curgere firească.

Fiți atenți la detaliile, micile inadvertențe, micile sau marile provocări care vă apar în cale, pentru că ele conțin cele mai mari daruri ale momentului. Când cineva vă solicită să faceți ceva ce n-ați mai făcut niciodată, nu lăsați programul ”Poftim, dar n-am făcut asta niciodată!” să deruleze. Spuneți-vă ”Asta da provocare. Chiar îmi doream să încerc ceva nou. De unde să apuc problema?” Veți fi uimiți, da , foarte uimiți că ȘTIȚI și de unde se o apucați, și și cum să o duceți la bun sfârșit.


Namaste!

Monica Poka

luni, 25 mai 2015

Mesaj de la Grupul Arcturian 24 Mai 2015


Prin Marilyn Raffaele

Venim în iubire să îi asistăm pe toți în călătoria lor evolutivă de reamintire.

În acest moment lumea pare a fi plină de imagini intense atât ale binelui cât și ale răului – dualitatea exprimată în formele sale cele mai puternice și mai înalte. Acest lucru se datorează faptului că energiile în creștere ale Luminii afectează foarte tare stabilitatea a orice și a tot ceea ce este format din credințe și concepte vechi. Bucurați-vă dragilor, pentru că voi sunteți cei care faceți munca grea de a ridica și schimba conștiința lumii – exteriorul este întotdeauna o reflectare a interiorului.

Încet dar sigur, o conștiință a Unimii își face apariția. Din ce în ce mai mulți oameni sunt ghidați intuitiv să-i ajute pe alți oameni, animale, plante și mediul lui Gaia însăși în orice moduri par a fi necesare. O înțelegere a multora în Unul se naște treptat, începând de la nivel inconștient, mutându-se apoi într-o conștientizare conștientă.

Energiile mai înalt dimensionale servesc la deschiderea inimilor tuturor celor care sunt pregătiți, purtându-i în înțelegerea mai profundă că fiecare persoană, indiferent de culoarea pielii sale sau de limba pe care o vorbește, precum și toate formele de viață, sunt în și din substanța Unului și caută aceleași lucruri potrivit nivelului lor de înțelegere. Aceste lucruri sunt pacea, armonia, abundența, bucuria – toate aspectele iubirii necondiționate, esența Divină a Tot Ceea Ce Există, întotdeauna prezentă și întotdeauna dorită.

Adeseori, doar experimentarea unui aparent dezastru este cea care aduce această conștientizare celor care se mai țin încă strâns de un sentiment de separare, alegând să trăiască în turnurile albe ale neprihănirii de sine și puterii, și care se văd pe ei înșiși ca separați și mai buni decât toți cei din jurul lor. Când pentru acești oameni vine schimbarea, nu vă bucurați de aparenta lor ”cădere din grație” ci, mai degrabă, înțelegeți faptul că și ei învață și evoluează, dar o fac pe ”calea cea grea”.

Mesajul de astăzi este despre iubire, un subiect despre care se vorbește și se discută la toate nivelele în întreaga lume.
O înțelegere profundă și mai adevărată a naturii Divine a Iubirii este vitală pentru evoluția spirituală. Iubirea este activitatea unimii și este baza pentru tot ceea ce există. Ea este liantul care ține împreună toate lucrurile și este interpretată și experimentată potrivit stării de conștiință a individului.

De exemplu: Iubirea, energia de legătură dintre toate lucrurile în Conștiința Omniprezentă, când este interpretată dintr-o stare de conștiință ne-evoluată, se va manifesta în exterior ca război, viol, abuz și toate experiențele dualității și separării. Unul nu s-a schimbat niciodată și nici nu ar putea fi vreodată mai puțin decât ceea ce este. Starea de conștiință a individului precum și conștiința consensuală sunt cele care interpretează și se manifestă așa cum vedeți și experimentați lumea.

Un sentiment mai înalt de iubire începe să se trezească în inimile oamenilor. Iubirea, energia care leagă toate lucrurile vii începe să fie experimentată mai profund și recunoscută mai mult decât în sistemele de credință din trecut.

Cei mai mulți dintre voi aveți vieți în care iubirea a fost în general gândită numai ca ceva ce există între o mamă și copilul ei, sau poate între prieteni și iubiți și de multe ori cu atașare de stringuri. Iubirea a fost mai mult un schimb și aproape niciodată necondiționată. Adeseori în căsătorii era puțină iubire sau deloc, acestea fiind pur și simplu contracte care asigurau confort și siguranță pentru două țări sau două familii. Pentru cei mai săraci, adeseori căsătoria a reprezentat încă o pereche de mâini pentru a face munca care era de făcut.

De cele mai multe ori femeile au fost considerate monedă de schimb sau pur și simplu o avere mobilă, un mijloc pentru a atinge un anumit scop. Iubirea, chiar și în sensul uman, rareori a intrat în imagine. Când apărea iubirea romantică, ea era în mod frecvent descurajată sau chiar interzisă, dacă uniunea nu ar fi corespuns conceptelor și credințelor celor aflați la putere, fie că era vorba de familii simple sau regale.

A existat o foarte mică înțelegere a adevăratei naturi a Iubirii cu excepția ocazională a misticilor. Conceptele bazate pe dualitate și separare au guvernat conștiința omenirii viață după viață, condiționând și interpretând iubirea precum și orice altceva, în moduri foarte limitate.

Iubirea începe să fie recunoscută ca și mult mai mult decât un simplu atașament emoțional. De-a lungul timpului cei cu o stare mai înaltă de conștiință au încercat să dezvăluie iubirea necondiționată prin vorbele și faptele lor, dar cea mai mare parte a oamenilor a fost incapabilă să îmbrățișeze acel nivel de conștiință. Munca voastră interioară dă naștere unei noi conștiințe a lumii și omenirea dobândește abilitatea de a învăța despre și a trăi Iubirea ca și pe adevărul universal și necondiționat, care, de fapt, și este, al ființei.

Ați evoluat și sunteți pregătiți acum să acceptați și să integrați adevărul mai profund că iubirea necondiționată este tot ceea ce este. Aceasta este necesar să devină o stare de conștiință atinsă dacă este să vă mutați în energiile mai înalt dimensionale care apar și sunt disponibile în acest moment, ceea ce înseamnă conștientizare și practică din partea voastră. Nu trebuie să fi dobândit pe deplin această stare de conștiință pentru a merge mai departe, dar trebuie să aveți intenția sinceră de a o face. Dimensiunile mai înalte sunt dimensiunile Iubirii, și nu pot fi accesate atâta timp cât încă mai dețineți o conștiință a separării cu toată judecata și criticismul care o acompaniază.

Necesitatea de iubire necondiționată acționează ocazional ca un blocaj pentru individul pregătit spiritual care nu este capabil să îmbrățișeze ideea de a iubi pe toată lumea. Când se întâmplă acest lucru înseamnă că există o înțelegere greșită a ceea ce este cu adevărat Iubirea necondiționată. Este posibil să ai iubire necondiționată chiar și pentru cei care trăiesc la nivele foarte dense de conștientizare odată ce se înțelege că iubirea necondiționată nu este o acceptare a faptelor lor și nici o coborâre la nivelul lor de conștiință.

Aceasta nu este o atracție spre sau acceptarea tuturor și a toate indiferent de cât de mult haos pot să producă, și nu este nici o dorință emoțională de a fi cu persoana sau locul sau lucrul, deși pot face parte din ea. Iubirea Necondiționată este recunoaștere – recunoașterea a etern prezentei Divinități în toate lucrurile, chiar și atunci când obiectului nu-i pasă absolut deloc de acest lucru.

Iubirea necondiționată înseamnă că fiecare persoană sau situație de care deveniți conștienți, trebuie văzută cu ochi noi, lucru care, la rândul său, antrenează mintea să interpreteze lucrurile în moduri noi și mai înalte. Începeți să vizualizați un diamant în inima fiecărei persoane de care deveniți conștienți în timp ce ziua voastră se derulează. Faceți din acest diamant un simbol care să reprezinte Divinitatea înnăscută a persoanei, chiar dacă nu vă place sau nu respectați ceea ce aceasta reprezintă. Știrile, lumea, lucrurile despre care auziți sau le vedeți la televizor sunt toate oportunități să practicați binecuvântarea lumii prin recunoștință.

Apoi, va veni la un moment dat, o realizare a unimii în conștiința lumii dacă este ca aceasta să evolueze dincolo de dualitate și separare, iar voi sunteți Lucrătorii în Lumină care fac ca acest lucru să se întâmple.

Încercați și dați drumul judecății și criticii aparențelor pentru că frica, îngrijorarea și preocuparea nu fac altceva decât să le dea o putere pe care nu o au și cimentează orice energie iluzorie pe care nu o au. Acest lucru poate fi dificil pentru cei care sunt obișnuiți să se lupte în mod activ cu problemele negative ale lumii în căutarea voastră pentru schimbare.

Vi se cere acum să faceți următorul pas, care este o renunțare la rezistență și o mutare în iubirea necondiționată. Mintea voastră va accepta acest lucru după o vreme, deși la început se va răzvrăti, pentru că a fost antrenată în alt fel.

Acest lucru nu înseamnă că nu puteți semna o petiție sau să întreprindeți o acțiune pe care sunteți ghidați să o întreprindeți. Acest lucru înseamnă în primul rând că acum acțiunea voastră devine una de iubire necondiționată care poate sau nu duce la o acțiune viitoare.

Sunteți pregătiți pentru a atinge această stare de conștiință și a face următorul pas în călătoria voastră.


Noi suntem Grupul Arcturian 5/24/15


Traducere Monica Poka

Dincolo de vălul minții


Din ciclul De ale mele

Dragii mei dragi, am observat ieri cum foarte mulți mai aplică concepte vechi la situații/energii noi și se plâng că nu văd a se manifesta schimbarea. Păi, dacă atunci când curge apa, tu o iei în același vas, cum ai vrea să ia o altă formă? Am folosit acest exemplu pentru a fi mai sugestiv, pentru că după cum bine știm cu toții, fluidele iau forma vasului în care se află. Deci, dacă tu oferi același cadru de manifestare, cum să poți observa schimbarea? Dacă nu schimbi nimic în modul în care privești lucrurile, nu cercetezi ce poate fi dincolo de aparență, cum să vezi ce diferă?

Mi-am exprimat ieri pe facebook o nedumerire legată de faptul că atunci când oamenii se simt ”atacați”, și acest sentiment provine din te miri ce, în funcție de nivelul lor de înțelegere vor avea reacția de a răspunde atacului din mintea lor, încercând să atace la rândul lor și să jignească, dând sfaturi pe care le vor răutăcioase și jignitoare. Am făcut remarca că sfătoșenia este o boală de care suferă atât de multă lume, încât oamenii nici măcar nu-și dau seama că dau sfaturi necerute și că se implică în situații pe care nici măcar nu le cunosc, nu mai vorbesc de faptul că nu-l/o cunosc nici pe persoana căreia se grăbesc să-i dea sfaturi.

Dragii mei, este o tară pe care este mai mult decât necesar să o conștientizați și la care să-i dați drumul. Prin această sfătoșenie nu faceți altceva decât să statutați și mai mult tiparele de care vreți să scăpați, pentru că sfaturile provin din minte, din experiența trecută, veche, nu din inima voastră. Inima nu dă sfaturi, inima dă iubire. Inima nu interpretează, nu clasifică și nu ia partea nimănui, ci dă iubire tuturor.

Apoi, nu sunteți imparțiali în momentul în care cunoașteți (mai bine zis așa credeți voi) una dintre părți și atunci când mai și aveți simpatie pentru ea, NU veți fi echidistanți. Când mai și simțiți nevoia să luați partea uneia dintre persoanele implicate într-o discuție/controversă alimentați energiile contradicției. Cum vei putea trimite, lucrătorule în lumină, iubire necondiționată întunericului din tine manifestat prin cei care îți ies în cale, dacă tu ești în minte și judecată și nu în inimă?

Ieri am făcut un lucru care, spun eu, nu-mi este caracteristic: am ”băgat în corzi” două persoane. Una dintre ele mi-a aruncat niște sfaturi gratuite, s-a șters dintre prietenii mei și m-a blocat. Ok. Este perfect așa în acest moment. Cealaltă însă, a rămas și a susținut discuția/contradicția. M-am mirat de stoicismul ei, mai ales că am supus-o unui tir destul de nemilos în scopul de a o face să vadă singură și să verbalizeze unele aspecte care o blochează în a vedea măcar o parte din pietroaiele care-i barează calea.

Dacă am reușit sau nu, asta nu mai depinde de mine, ci numai de ea. Tot timpul discuției/contradicției noastre, i-am trimis iubirea necondiționată și încurajarea de ”hai că poți, ”scuipă” afară ceea ce ai nevoie să vezi/conștientizezi!” Nu a fost ușor pentru nici una dintre noi două, deoarece provocările minții au fost prezente. Nu i-am permis minții mele să intervină și nu am ieșit din starea de iubire. Îmi doresc din toată inima ca acel aspect al Divinului să fi găsit ceea ce căuta: o cale de-a ieși din minte și tiparele ei.

Un alt aspect, care mi-a îngreunat ”misiunea”, a fost atitudinea celor care îmi sunt foarte dragi, dar pe care am să-i mustrez puțin. Dragii mei, nimic nu este întâmplător, și atunci când o situație vine spre tine, ea vine cu un scop. Vrea să te învețe ceva, să te testeze sau să te valideze. Nu vine în mod gratuit.

Acum, vă spuneam ieri într-o altă postare, că a sosit momentul în care să ne luăm în serios rolul de învățători/conducători ai și către o nouă lume. Suntem testați în toate felurile posibile, și voi știți că cel care ne testează este Sinele nostru. Că noi singuri ne punem în situații dificile pentru a ne verifica și valida în această ipostază. Este foarte ușor să ”predai” la clase bune, avansate. Dar noi, lucrătorilor în lumină, nu am venit să predăm la clasele avansate, ci la clasele de repetenți. La acei repetenți pe care Mama Pământ, Lady Gaia, i-a primit în inima Ei cu eoni și eoni în urmă.

Mă adresez vouă, celor ce ȘTIȚI ce spun. Suntem aici pentru a ne măsura cu ei. Pentru a ne afirma propria noastră lumină, înțelepciune, iubire, compasiune și putere. Nu ne-am trezit și nu ne-am pregătit atâta amar de vieți pentru a ne aduna în clubulețe, ci pentru a ieși în lume și a arăta cine suntem noi cu adevărat. Noi toți. Astfel încât și cei care mai au îndoieli să se poată vedea pe ei înșiși în noi. Pentru că noi suntem ei și ei sunt noi.

Dacă mie îmi este scoasă în cale o situație provocatoare, este pentru că eu așa am ales. Onorați-mă pe mine și pe cea/cel implicat prin ne-amestecul vostru. Trimiteți lumină, iubire necondiționată și focul violet în situația pe care o vedeți pentru a ridica vibrația situației. Se va simți, va face diferența, vă asigur. NU vă mai implicați în a lua partea unuia sau altuia pentru că atunci ați ieșit din echilibrul și centrul vostru, din inima voastră și ați intrat în minte. Și atunci ne-am învins singuri, nu mai avem nevoie de nici un adversar.

ORICE, ORICE vi se arată, înfățișează, NU ieșiți din centrul vostru, din inima voastră pentru că nimic nu este așa cum pare. Cei care știți că mă adresez vouă, și sunteți mulți deja, înțelegeți că

ACUM A SOSIT TIMPUL
Să FIM Cine Suntem Noi cu Adevărat.

Nu vă temeți să FIȚI Cine Sunteți pentru că într-adevăr ceea pentru ce am venit, este AICI ACUM.

Vă iubesc din toată inima. Vă simt iubirea, simt ”alianța”/unitatea noastră de dincolo de tot ceea ce este iluzie, rămâneți în inima voastră, în iubirea necondiționată și vom fi ceea ce Suntem de fapt: cea mai mare Forță existentă în univers, IUBIREA din care suntem plămădiți.


Namaste!

Monica Poka