duminică, 26 iunie 2016

Mesaj de la Grupul Arcturian 26 Iunie 2016


Primit prin Marilyn Raffaele

Dragilor, venim cu iubire, respect și înțelegere pentru voi cei care experimentați atât de multe în acest moment. Dorim să vă reamintim că lumea este acum mult avansată către devenirea pe deplin conștientă și din această cauză foarte puține evenimente mondiale și experiențe personale sunt accidentale.

Vine un moment pentru fiecare căutător spiritual serios când ”accidentele” sau experiențele neașteptate nu mai reprezintă gândirea trei dimensională, ci sunt experiențe necesare pentru unele lecții necesare sau creștere spirituală. După cum am mai spus și înainte, odată ce sufletul alege să evolueze, ”trenul pleacă din stație”.

Toată lumea simte energiile mai înalt dimensionale care inundă acum pământul cu o intensitate crescută. Aceste energii servesc la deschiderea omenirii către o conștientizare mai înaltă care o împuternicește să caute libertatea de exprimare, auto-guvernare și noi moduri de a trăi, a fi și de guvernare. Cei mai mulți oameni nu înțeleg încă pe deplin motivul pentru care simt aceste impulsuri sau de ce gândirea lor s-a schimbat atât de mult în ceea ce privește anumite aspecte.

Nemulțumirea crescândă a omenirii în ceea ce privește ”afaceri ca de obicei”, a început atunci când puternicele și mai înalt rezonantele energii au început să înlocuiască vechiul și au început curățările personale. La mulți chakrele inimii s-au curățat sau sunt în procesul de a o face, iar inima înaltă a tuturor celor care sunt receptivi se deschide. Dizolvarea vechii energii începe în momentul în care un individ se deschide la mai mult.

Pe măsură ce inima începe să se deschidă, zidurile energetice de protecție create de sinele mai dens care s-au format în jurul ei ca urmare a experiențelor trecute și prezente, încep să se dizolve. Acest lucru permite frecvențelor de iubire ale inimii prezente deja să curgă mai departe, având adeseori ca rezultat o viziune cu totul nouă asupra lumii pentru individ. ”Noua” persoană adeseori nici măcar nu-și dă seama că s-a schimbat ceva până în momentul în care încearcă să trăiască așa cum era obișnuită și descoperă că nu mai rezonează cu multe dintre obiceiurile sale.

Majoritatea dintre ei nu înțeleg încă de ce simt acum diferit atât de multe probleme. Toată lumea interpretează atât schimbarea interioară cât și pe cea exterioară în funcție de starea lor de conștiință atinsă (sistemul lor de credințe actual). Pentru unii, schimbările interioare sunt reflectate pe deplin în materie, în modurile trei dimensionale cum ar fi simțirea nevoii de a-și îmbunătăți starea de sănătate, de a se alătura unei cauze sau de a servi într-un mod general acceptat.

Schimbările energetice în corpul emoțional se manifestă ca forme mai înalte de reacție emoțională cum ar fi a nu mai deveni implicat emoțional, atașat sau blocat în punctul de a-ți da puterea personală altora. În același timp apare un sentiment de bază și blând de iubire care impregnează toate acțiunile și deciziile. Mental, gândirea și sistemul de credință încep să treacă de la sine la universal.

Vedeți în lume manifestările exterioare ale energiei crescute a inimii chiar dacă o mare parte dintre ele sunt interpretate încă în moduri de servire a sinelui. Oamenii experimentează o ”cunoaștere” la care toată lumea este îndreptățită, legată de ceea ce este necesar pentru o viață sănătoasă și fericită, nu numai cei câțiva privilegiați și își exprimă frustrarea prin furie. Schimbare, schimbare, schimbare a devenit mantra majorității chiar dacă nu înțeleg pe deplin de ce.

Datorită înțelegerii incomplete și a unei ignoranțe în ceea ce privește procesul de evoluție care are loc în acest moment, unii aleg ca pur și simplu să opună rezistență înttregii schimbări, văzând-o ca pe o amenințare pentru confortul și fericirea lor personală. Alții cred că trebuie să acționeze pentru a forța schimbarea. Încercați să înțelegeți că totul se petrece în conformitate cu planul de evoluție, dragilor.

Lumina energiei mai înalt dimensionale servește la expunerea creațiilor personale și mondiale care au la bază energiile vechi și încheiate. Multe dintre aceste probleme expuse par a fi noi pur și simplu pentru motivul că voi nu ați fost conștienți de ele înainte ca lumina evoluției să fi început să le expună. Multe ”castele din cărți” vor cădea, dar o vor face lovind și țipând. Dar nu vă temeți dragilor, totul se desfășoară conform planului.

Evoluția este un proces în continuă desfășurare care nu poate fi grăbit, pentru că voi, oamenii, sunteți cei care trebuie să aducă schimbarea prin creșterea propriei voastre Lumini care aduce la rândul său mai multă Lumină în conștiința consensuală a lumii. Există numai UNUL și, prin urmare, orice adevăr care devine starea voastră de conștiință servește la ridicarea întregului.

Mulți se uită încă la Ființele de Lumină sau la extratereștrii evoluați să vă ”repare” lumea, dar datorită liberului arbitru, ei nu pot interveni și să facă munca pentru voi. Aceste ființe evoluate pot doar să vă ghideze și să vă sfătuiască în acest moment, dar sunt dispuse, dornice și fericite să o facă, pentru că vor să vă vadă trecuți dincolo de ceea ce este vechi și încheiat, așa cum au trebuit să o facă și ele însele. Fiecare particulă de Lumină adăugată întregului, îl schimbă puțin până într-un punct în care va fi mai multă lumină decât lipsa ei.

Este important să vă susțineți pe voi înșivă și pe alții în aceste vremuri haotice, acest lucru însemnând că pe măsură ce vă treziți la o înțelegere mai profundă să susțineți în continuare dreptul altora de a crede că ei aleg indiferent de cât de diferit poate fi sistemul lor de credință de al vostru. Înțelegeți că fiecare se află într-un punct diferit în călătoria sa și că punctul în care vă aflați voi s-ar putea să nu fie și al lor. Iubirea este răbdătoare și îngăduitoare, dar nu este niciodată un ștergător de picioare.

Energia este substanța a tot ceea ce este văzut, auzit, gustat, atins și mirosit în lumea fizică. Cu cât este mai lentă și mai joasă rezonanța energetică, cu atât mai dense și mai materiale par lucrurile. Expresia fizică a orice este întotdeauna o formă de interpretare mentală a realității spirituale sau a Ideii Divine văzute ca materială. Acesta este un univers spiritual populat cu copii ai lui Dumnezeu, dar care până acum a fost văzut și trăit prin intermediul unor sisteme de credințe false care acum se dizolvă.

Energia este peste tot pe unde mergeți și mulți dintre voi simțiți acum rezonanța oamenilor, locurilor și lucrurilor într-un mod mult mai acut. Veți experimenta o senzitivitate crescută pe măsură ce propria voastră energie devine mai ușoară și devine mai ușor să accesați și să vă aliniați cu frecvențele mai înalte. Din această cauză, mulți dintre voi dezvoltați noi abilități psihice sau le accesați pe cele vechi pe care le-ați avut cu mult timp în urmă.

Locurile care înainte vi s-au părut obișnuite puteți să le simțiți acum dense și grele pentru voi (baruri, mall-uri, cartierele sărace, chiar și cărți și filme). S-ar putea să vă simți atrași să căutați locuri care se simt mult mai luminoase și mai împrospătătoare (zone sălbatice, case centrate pe inimă sau biserici).

Magazinele de antichități dețin adesea o greutate densă ce provine de la energia veche care mai este deținută de obiectele din trecut. Locuri, mâncăruri, oameni și distracții care au rezonat înainte cu voi, nu o mai fac. Dați-le drumul, pentru că acest lucru înseamnă că rezonanța voastră pur și simplu nu mai este în aliniere cu acestea indiferent de cât de familiare, plăcute sau confortabile au fost cândva.

Dacă munca sau viața voastră înseamnă că trebuie să stați în energiile mai grele, recunoașteți-le drept ceea ce ele sunt și nu le opuneți rezistență, pentru că rezistența doar dă putere la ceva ce nu o are. Aceia dintre voi care lucrați cu cei care au probleme fizice, emoționale sau mentale (surori/asistente medicale, medici, psihologi, gardieni în închisori și terapeuți) trebuie să vă amintiți să vă păstrați câmpurile de energie și spațiul de lucru curate și pline de lumină. Curățați prin intenție și Lumină între clienți sau în timp ce vă îndepliniți sarcinile, neîngăduindu-vă niciodată să vă aliniați cu orice energii de vibrație joasă care s-ar putea prezenta.

Ocazional, toată lumea se regăsește în prezența celor care nu trăiesc la cele mai înalte standarde și pentru că propriul vostru câmp de energie este acum mult mai receptiv, s-ar putea să simțiți mult mai ușor energia altora. Păstrați întotdeauna schimburile la nivel de compasiune și nu de simpatie, pentru că prin simpatie vă aliniați la câmpul de energie al celeilalte persoane. Întotdeauna, în orice schimb personal la locul de muncă sau în viața de zi cu zi, faceți o pauză pentru a vă reaminti adevărata Natură Divină a celuilalt, indiferent de aparențe.

Mulți acceptă intelectual că experiențele sunt necesare schimbării, totuși atunci când aceste experiențe au loc, ei revin repede la întrebările ”De ce mi s-a întâmplat acest lucru? Ce am greșit?” apoi încep să caute numai soluții trei dimensionale, folosind instrumente trei dimensionale și văzând situația ca pe o problemă trei dimensională. Fiecare căutător serios al adevărului trebuie să accepte că el și lumea evoluează rapid și că lucrurile nu vor mai fi niciodată așa cum au fost în ”zilele bune de altădată”.

Energia mai înalt dimensională care curge pe Pământ chiar acum, afectează pe toată lumea, nu numai pe cei conștienți de ea. Mulți experimentează o varietate de ”simptome ale ascensiunii” – amețeli, dureri de cap, greață, o oboseală extremă, etc. Un semn bun că este ceva legat de ascensiune nu o problemă serioasă de sănătate este că simptomele ascensiunii tind să apară și să dispară. Într-o zi s-ar putea să fiți atât de epuizați încât să nu puteți pune un picior în fața celuilalt, dar în următoarea zi să vă simțiți minunat.

Trageți câte un pui de somn sau odihniți-vă periodic pe tot parcursul zilei atunci când simțiți nevoia și încercați să nu mențineți vreun program de activitate foarte dur care s-ar putea să fi funcționat pentru voi în starea voastră de conștiință anterioară.

Lăsați ca procesul să aibă loc, având încredere că vă aflați exact acolo unde este nevoie să fiți și că experimentați exact ceea ce este nevoie pentru curățarea, rezolvarea karmei rămase și integrarea energiilor mai înalt rezonante ale Luminii pentru care sunteți pregătiți. Mulți aleg să plece, atât singuri cât și în grupuri în acest moment. Onorați alegerile altora oricare ar fi ele, pentru că totul face parte din călătoria sufletului către trezire.

Noi suntem Grupul Arcturian 6/26/16



Traducere Monica Poka

Ridicați-vă! – Consiliul



De Ronald Head

Ah! Vedeți ce puternice pot fi cuvintele voastre? Nu vorbim despre o revoltă. Vorbim despre ridicarea propriei voastre stări de conștiință. Și subiectul pe care dorim să-l abordăm acum este harababura în care vă găsiți în acest moment.

Acum, fără să facem o listă – nu dorim să facem din asta un ”coborâtor” așa cum îi spuneți voi – dorim să vorbim despre faptul că în jurul vostru se petrec multe lucruri pe care le găsiți a fi cu adevărat deranjante. Și știm că mulți dintre voi sunteți împovărați de eternul ”DE CE”. Pot fi multe discuții legate de motivul pentru care s-au întâmplat asta sau aia, și, de fapt, chiar există astfel de discuții în fiecare zi. Mass-media voastră cu greu vă permite să vă gândiți și la altceva. Dar acele discuții nu ating cauza de bază pe care dorim să vă cerem să o examinați.

Vrem să priviți toate acestea ca și pe o colecție de evenimente, nu ca și pe o serie de evenimente separate. Și vrem să vă gândiți la voi înșivă ca și la noi, nu ca și la ei sau al lor. Gândiți ”ce facem noi și de ce” nu ”ce fac ei și de ce”. Pentru că atunci când sunteți în stare să faceți acest lucru, veți o dobândi o perspectivă cu totul nouă.

Sunt multe nivele de conștiință. Sunt indivizi. Sunt familii și grupuri. Orașele au conștiință, și la fel au țările, statele, continentele, speciile și lumile. Și lista poate continua. Acum are loc o mare schimbare care implică toate acestea pe planetă, într-adevăr, acest întreg sector al galaxiei voastre. Și acesta este contextul pe care dorim să-l explorăm.

Voi ați hotărât să vă ridicați. Doriți să atingeți o stare mai înaltă de conștiință decât ați experimentat în ultimele multe mii de ani. Bravo vouă. Dar mult din ceea ce conștiința voastră poartă cu ea, mult din ceea ce voi credeți că știți, și mult din ceea ce credeți că este adevărat, ceea ce credeți despre voi înșivă, nu poate exista în aceste nivele mai înalte.

Acestea nu sunt noutăți pentru cei mai mulți dintre voi. Ceea ce trebuie să vedeți pentru a înțelege această conversație, este că voi nu veți arunca peste bord acele bagaje a căror existență nu ați recunoscut-o. Și nu ne referim la ”uită-te la ce fac ei”. Ne referim la ”uită-te ce facem”. Din momentul în care devine ”uită-te la ce facem”, acest lucru se va schimba instantaneu. Va exista o creștere inevitabilă în conștiință. De ce? Pentru că în inimile voastre voi știți că nu sunteți asta. Dacă ”ei” o fac, i-ați separat de voi. Și voi nu-i puteți schimba pe ”ei”.

Vedem schimbări monumentale de compasiune, de empatie, de iubire. Da, unii nu aleg asta deocamdată. Dar de departe cel mai mare număr, o face. Și asta vă schimbă.

De asemenea, aduceți-vă aminte că din actualul vostru punct de vedere, voi nu puteți vedea dacă un individ are sau nu contractul de a servi prin aducerea în atenția colectivului a anumitor lucruri. Mai bine să vă asumați ceea ce ei fac decât să-i condamnați. Știm că acest lucru este dificil la început. Dar, după cum am mai spus, trebuie să învățați să separați rolul de actor. Nu este nevoie să treceți cu vederea orice acțiune.

Și un ultim lucru pe care poate că ați dori să-l luați în considerare. Toate cele de mai sus înseamnă că voi faceți progrese mari și rapide. Dovezile acestui lucru abia încep să apară, dar ele sunt acolo și vor fi de necontestat în curând. Iar bucuria de a vedea astfel de dovezi vă va stimula să înaintați chiar și mai repede.


Fie ca voi să vedeți în voi multe care să vă confirme aceste cuvinte. Și să știți că noi nu suntem niciodată separați de voi. O zi bună.


Traducere Monica Poka

vineri, 24 iunie 2016

Pregătirea Pentru Primul Contact - Capitolul XI


Capitolul XI
Vă alăturați nouă ACUM?
O Nuvelă Pleiadeană prin Suzanne Lie

”Vă alăturați nouă ACUM?” îi auzim pe mulți dintre voluntarii noștri pe Pământ întrebând.

”Destul de mult” este răspunsul nostru comun pe care îl trimitem profund în conștiința celor mulți care ne întreabă acest lucru.

”Ce vreți să fac eu?” ne întreabă de obicei voluntarii. Cei treziți sunt pregătiți și dornici să contribuie cu tot ceea ce pot la procesul ascensiunii personale și planetare.

Formați o Echipă de oameni dedicați care ni se pot alătura în Conștiința Unității. Această Conștiință a Unității va impulsiona foarte mult conștiința individuală a fiecăruia dintre voi într-o bandă mai largă a conștiinței de grup. Apoi vă cerem fiecăruia dintre voi să vă împărtășiți experiențele și să le puneți (în comun) cu ceilalți.

În acest fel veți începe să ”faceți ascensiunea ceva normal”. Din momentul în care ascensiunea devine normală, frica de necunoscut va fi eliberată cu ușurință. Apoi, fiecare care este nou în experimentarea ”trasului cu ochiul în dimensiunea a cincea” va avea o echipă de susținere cu care poate comunica și împărtăși.

În acest fel, Conștiința Unității se va expansiona în Conștiința Planetară. Apoi, atunci când cea mai mare parte a conștiinței este calibrată în Conștiința Planetară, Gaia va avea susținerea de care are nevoie pentru a-și începe propria Ei tranziție.

Apoi, membrii umani ai Conștiinței Planetare a Pământului vor fuziona profund cu orice zonă a corpului lui Gaia pe care se află în acel ACUM. Să știți că în ascensiune NU există greșeli sau accidente. Fiecare ”greșeală” este pur și simplu un câmp de energie care trebuie să fie echilibrat și eliberat și fiecare ”accident” este ceva ce voi ați evitat și aveți nevoie de un ghiont pentru a vă aduce aminte de misiunea aleasă.

Transmutarea dintr-un vehicul trei/patru dimensional într-un vehicul cinci/și mai mult dimensional, este foarte provocatoare pentru conștiința voastră umană. Pentru conștiința voastră de zi cu zi, senzația și procesul de ascensiune se simte foarte mult ca și o moarte iminentă.

Voi ați avut cu toții multe încarnări pe Pământ în care ați ”murit în vehiculul vostru pământesc”. Deoarece corpul vostru pământesc rămâne ”îngropat sau incinerat” pe Pământul trei dimensional, corpul vostru nu are amintirea de a călători în frecvențele mai înalte atunci când ați ”murit”.

Prin urmare, va fi nevoie să aveți încredere în amintirile voastre profunde, și ascunse de obicei, ale altor încarnări în care corpul vostru a murit, dar esența VOASTRĂ s-a întors la Corpul vostru de Lumină mai înalt dimensional.

Ceea ce vă va susține în timpul acestui ACUM este că atât voi cât și planeta vă reîntoarceți la rezonanța voastră mai înaltă înnăscută a realității. Prin urmare, aceia dintre voi care sunteți profund conectați cu planeta Pământ veți fi în stare să vă fuzionați experiența personală cu experiența planetară a lui Gaia.

Din momentul în care cineva care poartă o formă umană își amintește că planeta este o ființă vie, simțitoare, conștiința sa se expansionează instantaneu dincolo de limitările trei/patru dimensionale ale timpului/spațiului și se ridică în libertatea voastră cinci dimensională a lui UNU cu ÎNTREAGA viață în acel ACUM.

Spunem ”în acel ACUM” pentru că cu toții veți avea ”probe” și ”avanpremiere” în pregătirea pentru procesul vostru de ascensiune. S-ar putea foarte bine să vă gândiți că sunteți ”bolnavi” pe durata acelei experiențe pentru că corpul vostru va încerca să se elibereze de atașamentele la procesul său de operare trei/patru dimensional pentru a putea să încheie alinierea voastră cu sistemul vostru de operare cinci dimensional.

În timpul acestei tranziții, pe care mulți dintre voi ați întins-o pe o perioadă mai degrabă lungă din ”timpul” vostru 3D/4D, vă veți simți probabil destul de inconfortabil în vehiculul vostru pământesc aflat în procesul transmutării. S-ar putea chiar să simțiți, sau să vă speriați că, muriți.

Vrem să vorbim despre acest concept într-un mod mai profund, deoarece această senzație, sau chiar mai rău, frică de moarte, vă poate coborî starea de conștiință. Apoi, din momentul în care starea voastră de conștiință coboară de pe pragul dimensiunii a cincea în dimensiunea a treia/patra, experimentarea procesului de ascensiune se va opri.

Această experimentare a opririi procesului este de fapt foarte utilă pentru ascendenții noștri. Nu ați dori să conduceți o mașină fără frâne sau să urcați pe vârful unui munte fără să vă opriți pentru a vă regenera câmpul de energie.

De fapt, ”regenerarea câmpului vostru de energie” este o componentă vitală a procesului vostru de ascensiune. Cel mai bun mod în care vă puteți ”regenera” este să vă conectați cu expresiile mai înalt dimensionale ale sinelui vostru multidimensional care vă ajută în acest proces.

De asemenea, când simțiți nevoia de mângâiere și susținere, vă sugerăm cu putere să vă contactați sinele mai înalt dimensional. Expresiile voastre mai înalt dimensionale ale sinelui sunteți VOI.

La fel cum v-ați lăsa mâinile să alunece într-o pereche de mănuși, v-ați ”alunecat conștiința voastră mai înalt dimensională” în actuala voastră formă/vehicul pământesc trei dimensional. Când vă puneți mănușile, mâinile voastre arată ca și mănușile, nu ca și pielea și oasele voastre care se află în interiorul mănușilor. În același fel, din momentul în care ați ”alunecat în vehiculul vostru pământesc”, voi arătați ca un om.

Dar, așa cum mâinile voastre sunt în interiorul mănușilor voastre, VOI sunteți în interiorul vehiculului vostru pământesc. Purtați mănuși pentru a vă proteja mâinile de vremea nefavorabilă atunci când ”ieșiți afară în frig” și purtați un vehicul pământesc pentru a vă proteja pe voi înșivă de ”frica nefavorabilă” a multor oameni care nu sunt pregătiți pentru adevăr.

Când ați ales să vă încarnați pe Pământ pentru a o ajuta în ascensiunea Ei planetară, voi v-ați alunecat SINELE în vehiculul pământesc pe care îl purtați acum. Vehiculul pământesc în care ați alunecat are acum nevoie de ajutorul vostru.

Ați uitat probabil tot antrenamentul prin care ați trecut înainte de a vă coborî frecvența suficient de mult pentru a purta un vehicul pământesc trei/patru dimensional. S-ar putea să fi uitat și faptul că VOI sunteți ființe de lumină cinci dimensionale, și mai mult. Adevărata voastră rezonanță este mult prea înaltă pentru a intra într-un vehicul pământesc fără să-l deterioreze.



De exemplu, dacă ați încerca să purtați niște mănuși de copii, probabil că le-ați strica încercând să vă băgați mâinile voastre de adult în mănușile mult mai mici ale unui copil. Acesta este motivul pentru care voi v-ați plasat frecvențele cele mai joase trei/patru dimensionale ale conștiinței voastre în corpul vostru fizic trei/patru dimensional și în aura voastră.

Aceia dintre voi care au ales să fie ”treji” ca și copii ați putut simți această ”ființă” care a fost tot timpul în jurul vostru. Este posibil ca cultura voastră să vă fi spus că această ființă a fost ”Dumnezeu” sau orice alt nume ar fi putut folosi cultura voastră să-i dea și care era dincolo de frecvența dimensiunii fizice.

Mulți dintre ”zeii” voștri trei dimensionali au fost, de fapt, doar ființe patru dimensionale care erau la fel de polarizate ca și omologii lor umani. Prin urmare, acești ”zei” au dus multe războaie pentru a dovedi că zeul lor era mai bun decât zeul altora.

Cu toate acestea, o ființă infinită, un Dumnezeu, nu va sugera NICIODATĂ vreo formă de putere asupra altora, acțiuni sau credințe bazate pe frică. Cu toate acestea, multe ”războaie sfinte” au fost duse pentru a vedea cine are ”cel mai bun dumnezeu”. Adevărul este că DUMNEZEU nu luptă. DUMNEZEU rezonează la frecvența Iubirii Necondiționate, Iertarea Necondiționată și Acceptarea Necondiționată a ÎNTREGII vieți.

Din momentul în care voi, împământații noștri, începeți să încorporați ”calitățile necondiționate” de mai sus, procesul vostru de ascensiune începe. Din nefericire, este extrem de dificil să trăiești în rezonanța calităților de mai sus în timp ce încă vă mai purtați vehiculul vostru pământesc.

Calitățile Divine de mai sus sunt înnăscute rezonanței SINELUI vostru Corp de Lumină cinci dimensional. Pe măsură ce continuați să încercați să vă amintiți să trăiți în aceste calități cinci dimensionale, conștiința voastră începe să se expansioneze dincolo de limitările conștiinței și corpului vostru trei/patru dimensional.

Pe măsură ce conștiința voastră ”devine prea mare” pentru cochilia voastră fizică, procesul vostru de întoarcere înapoi la SINELE vostru cinci dimensional și mai mult, începe. Odată cu începerea activării Calităților voastre Divine cinci dimensionale, conștiința, percepțiile, gândurile și emoțiile voastre trei/patru dimensionale își încep transmutarea în dimensiunea a cincea și dincolo de ea.

”Transmutarea” nu este același lucru cu ”schimbarea”. Schimbarea înseamnă că elemente noi având aceiași frecvență de bază ca rezonanța voastră sunt adăugate sentimentului vostru de sine. Schimbare poate însemna și faptul că voi ați eliberat unele dintre vechile elemente ale sistemului vostru de operare 3D/4D.

”Transmutarea” înseamnă că frecvența de rezonanță a oricărei percepții, experiențe, gând, emoții, dorințe, etc. s-a expansionat pentru a îmbrățișa următoarea octavă a realității în care sunteți în prezent angajați.

Acest salt în octavă este ceea ce are loc în conștiința multora dintre oamenii de pe Pământ. Am dori să putem spune că majoritatea, dar încă nu a devenit ”majoritatea” oamenilor. Cu toate acestea, aura unui om trezit deține de zece ori (sau mai mult) mai multă lumină decât a unuia care nu s-a trezit încă.

Spunem ”nu s-a trezit încă” pentru că prima misiune a treziților noștri în amintirea adevăratului lor SINE Multidimensional, este să împărtășiți acea informație în orice mod se potrivește mai bine cu abilitățile și talentele voastre. Dacă FIECARE trezit, ”răspândește vorba” în propriul său mod, procesul ascensiunii lui Gaia în rezonanța sa cinci dimensională ar avea loc ACUM.

Acesta este motivul pentru care noi îi chemăm pe TOȚI voluntarii noștri să ajute la ascensiunea lui Gaia să se trezească la adevăratul lor SINE, să-și amintească Misiunea pe care ei și-au ales-o înainte de a-și lua această întrupare și să îndeplinească misiunea pe care și-au ales-o.

Cu toate acestea, unii dintre bravii noștri voluntari au avut mai multe traume decât pot curăța singuri, fără ajutorul altora. Din fericire, din ce în ce mai mulți dintre voi vă recunoașteți unul pe celălalt și vă ajutați în mod deschis prietenii de pe Navă care s-au pierdut în multele provocări ale celei de-a treia dimensiuni.

Desigur, acești oameni nu mai arată ca și tovarășii voștri de pe Navă, pentru că ei își poartă acum vehiculul lor pământesc trei dimensional. Cu toate acestea, voi, treziții noștri, veți fi în stare să vă ”simțiți” prietenii. Apoi, în timp ce rămâneți plini de respect pentru prietenii voștri care sunt în prezent limitați la dimensiunea a treia, puteți să-i ajutați să se ”trezească la adevăratul lor SINE cinci dimensional”.

La început îi puteți ajuta prin intermediul conștiinței voastre. Dacă puteți stabili o ”legătură de conștiință” cu acea persoană, veți găsi o cale de comunicare prin intermediul conștiinței mai înalt dimensionale. Când ați stabilit această ”legătură de conștiință” puteți ajuta foarte mult acea persoană să-și împământeze pe deplin energia sa cinci dimensională în miezul lui Gaia.

Odată ce câmpul lor de energie cinci dimensional este pe deplin împământat în Pământ, este destul de simplu pentru ei să-și amintească să trimită acea energie jos în Pământ pentru a se ”conecta” personal la miezul lui Gaia. În acest fel, energia lor personală, umană fuzionează cu energia planetară a lui Gaia.

Acest proces de fuziune oameni și planetă are loc în momentul în care omul acordă deplina permisiune de a-și împărtăși câmpul personal de energie cu câmpul de energie planetar al lui Gaia. Acest aranjament personal/planetar poate avea loc numai atunci când sinele vostru uman este pe deplin conștient de Sinele vostru Multidimensional.

Din momentul în care cineva își împărtășește conștientizarea sa conștientă a SINELUI cu Gaia, acesta poate să-și amintească cu o mai mare ușurință că EL/EA este onorat să fie în măsură să-și împărtășească vehiculul în acest mod.

Noi, membrii sinelui vostru multidimensional, NU intrăm în aspectele voastre de la unu la patru dimensionale, deoarece acele frecvențe sunt legate încă de timp și de separarea pe care o crează timpul. Cu toate acestea, noi ne-am fuzionat SINELE nostru cinci dimensional și mai mult cu conștiința cinci și patru cea mai înalt dimensională.

Din perspectiva noastră, noi am fuzionat întotdeauna în acest fel. Cu toate acestea, voi nu ați fost în stare să îmbrățișați acest concept până când nu ați fost în stare să vă activați gândirea cinci dimensională.

Mulți dintre voi puteți proiecta experimentarea noastră, Familia voastră Galactică, în ”afara” vehiculului vostru pământesc. Apoi s-ar putea să vă întrebați cum putem fi întotdeauna acolo sunteți voi. Vedeți voi, noi suntem VOI, dar numai în dimensiunea a cincea și dincolo de ea.

Mulți dintre voi ați uitat că voi sunteți componenta celor din conștiința colectivă care au ales să-și coboare o parte a conștiinței, percepțiilor, experiențelor și sentimentului nostru de sine într-un copil care urma să se nască. Noi, inclusiv voi, ne-am suprapus acelui copil cu mult înainte ca acesta să se nască. Mulți dintre voi ați vorbit cu sinele vostru cinci dimensional încă de când v-ați născut.

De fapt, unii dintre voi ați comunicat întotdeauna cu noi și ați știut întotdeauna că noi suntem familia voastră. Nu v-am putut da aceste detalii exacte până când societatea vaostră nu a ajuns în punctul acestei mari tranziții. Ar fi putut fi periculos pentru voi să cunoașteți acea informație într-o lume care mai era guvernată încă de către Putere Asupra Altora. Cei mai mulți dintre voi erați deja ”prea diferiți” pentru mulți și aveați deja destule secrete de păstrat față de cei 3D.

Mulți dintre voi nu v-ați simțit niciodată confortabil în corpul vostru, acesta fiind și motivul pentru care ați avut atât de multe probleme cu felul în care ați arătat. La nivel inconștient v-ați amintit corpul vostru Pleiadean înalt, subțire, așa că întotdeauna v-ați gândit că sunteți prea ”grași” sau prea ”scunzi”. De asemenea, mintea voastră a fost atât de conectată cu noi încât unii dintre voi ați avut rezultate slabe la școală pentru mulți din anii voștri Pământești.

Mulți dintre voi vă treziți ACUM la adevăratul vostru SINE, aveți ”simptomele transmutării” de amețeală. Simptomele de transmutare încep, de obicei, în timpul stării voastre de vis în care voi vizitați, de fapt, o altă realitate. Mulți dintre voi mergeți pe Venus pentru că acesta este ACUM-ul vostru să vă activați o actualizare de frecvență. Cu toate acestea, ”actualizarea” poate fi destul de provocatoare pentru corpul vostru fizic.

Unele dintre simptomele transmutării sunt o durere într-o zonă slăbită a corpului, precum și amețeli care pot dura de multe ori chiar și șapte zile. Amețeala este o reacție la faptul că percepțiile voastre sunt expansionate în frecvențele mai înalte.

Cei care poartă un vehicul pământesc mai în vârstă pot avea mai multe dificultăți de adaptare la această actualizare decât alți oameni, mai tineri. Această experiență este ca și cum ai pune o parte nouă într-o mașină veche. Mașinii îi trebuie un oarecare timp ca să integreze noua modernizare.

Vrem să știți că aceste actualizări se vor contopi în cele din urmă cu tiparele voastre energetice ”de modă veche”. Prin urmare, nu este nevoie să vă îngrijorați. Mulți dintre voi, cei care v-ați oferit voluntar să fiți un ”prototip” pentru noile vehicule pământești ați venit într-un vehicul pământesc după încheierea celui de-al doilea război mondial.

Numeroase cupluri au fost separate în timpul războiului și au dorit să sărbătorească reunirea lor prin faptul de a avea un copil. De asemenea, deoarece mulți oameni au murit în timpul războiului, a fost în ”instinctul vostru animalic” să creați mai mulți oameni. Astfel, a fost creată Generația Baby Boomer.

Deoarece această generație ”Baby Boomer” a văzut multe decoperiri și invenții noi, ei sunt înnăscut pregătiți pentru ultima descoperire că ”ET” sunt REALI. Sunt mulți lideri din această generație care s-au oferit voluntar să vadă dacă ar putea proiecta aceste fluxuri noi de energie cinci dimensională într-un vehicul pământesc mai în vârstă fără să-i provoace pagube.

Realitatea este că toți veți experimenta disconfort la început, dar suntem foarte fericiți să spunem că cei mai mulți dintre voi ați fost în stare să vă adaptați destul de bine. Multe aranjamente sunt făcute în timpul vizitelor voastre nocturne pe Navele voastre pentru a vă ajuta să recunoașteți în mod conștient că ”ceva” este FOARTE diferit.

Tăiască diferența! Și ”Țineți-vă bine!” Norii se curăță, Soarele răsare și Noi, Familia voastră Galactică, venim în vizită. Vă mai amintiți cum să gătiți mâncare Pleiadeană? J
Binecuvântări de la Familia voastră Pleiadeană!

Încheierea Transmisiei

Dragi Cititori,
În comentariul de mai jos, Shawnna împărtășește cum plănuiește să-i pregătească pe ”alții” pentru Primul Contact.

Haideți să ”Facem Ascensiunea Normală” și să avem o discuție despre modul în care ne planificăm să ne pregătim pe noi înșine și pe alții pentru Primul Contact. Ceea ce aveți de spus este important. Vă rog să vă simțiți liberi să împărtășiți,
Binecuvântări,
Sue

Cum Plănuiesc Să-i Pregătesc pe Alții pentru Primul Contact


Așa cum am reflectat la contribuția mea personală în pregătirea primului contact, am văzut atât de multe aspecte care sunt strâns legate. Eu îl văd ca pe un întreit proces de conștientizare:

Înțelepciune
În primul rând, este foarte importantă căutarea activă și căutarea adevărului. Văd foarte valoroasă focalizarea pe ridicarea cunoașterii globale și a conștientizării adevăratei noastre istorii, a actualului contact cu și ghidarea primită de la familia noastră galactică. Adevărul a fost ascuns și dat la o parte și este momentul să reînviem aceste evenimente foarte importante. O parte importantă a acestui proces de conștientizare este înțelegerea că omenirea atinge un punct important în procesul său natural, evolutiv.

ADN-ul nostru este activat de către energiile cosmice sporite și sunt trezite noi abilități în timp ce noi devenim noile prototipuri umane. Este introdusă conștientizarea conexiunii noastre înnăscute cu planeta, iar noi ne revendicăm recunoașterea că suntem una cu planeta, GAIA (Mama Pământ), care este o ființă inteligentă, simțitoare, susținătoare, generoasă și iubitoare. Începem să înțelegem că familia noastră mai mare galactică este aici pentru a ne ghida, educa și împuternici să devenim specia umană evoluată care am fost întotdeauna destinată a fi.

Puterea
În al doilea rând, vizualizez ajutarea omenirii în procesul de trezire la adevărata putere care se află în interior. În fiecare persoană există potențialul de a-și acorda timp să se deconecteze de la rutina zilnică și modul supraviețuire în care se află atât de mulți. Pe măsură ce meditația și conexiunea cu sinele mai înalt devin un obicei regulat și o prioritate, energia și pasiunea creatoare pentru viață este re-trezită.

Ca și societate, noi începem să ne creăm în mod activ propria noastră realitate ideală pe măsură ce devenim stăpânii gândurilor, emoțiilor și puterii transmutaționale (folosind flacăra violet). Înțelegem că gândurile noastre ne crează realitatea. Înțelegem că există mult potențial și că este momentul să fim schimbarea pe care dorim să o vedem în noua și împuternicita lume. Recunoaștem că suntem conectați cu toții și că suntem parte integrantă a unei conștiințe cosmice mai mari. Încurajăm conexiunile continue în conștiința unității.

Iubirea
În al treilea rând, văd evoluția naturală a fiecărei persoane trezite căzând în îmbrățișarea iubirii necondiționate. Sinele noastre Mai Înalte, ghizii galactici, ghizii angelici, familia din Pământul Interior și Complemenții Divini sunt invitați și îngăduiți în ființarea noastră pe măsură ce sunt atinse stări de conștiință mai înalte. Maturitatea emoțională facilitează exapnsionarea conștientizării noastre și permite conexiunea cu mintea noastră multidimensională și cu inima noastră înaltă.

Portalurile iubirii necondiționate și conexiunile mai înalt dimensionale sunt deschise și primul contact este făcut în interior. Se formează o nouă legătură care facilitează un influx continuu și în continuă expansiune de creativitate continuă, conștientizare, protecție, putere, încredere, conștientizare, înțelepciune, iubire, compasiune, iertare și pace.

În Concluzie,
În concluzie, fiecare dintre noi ne predăm ghidării și conexiunilor noastre mai înalte și începem să ne întrupăm sinele noastre mai înalte și servim ca portaluri de conștientizare, potențial și energie mai înalt dimensională care este ancorată în această dimensiune și în miezul lui GAIA. Noi SUNTEM noile prototipuri umane și suntem aici pentru a servi drept pionierii care co-crează realitatea cea mai înalt posibilă în această frecvență la care rezonăm.

Ne împărtășim călătoriile personale și îi încurajăm pe alții care sunt pregătiți să facă în mod voluntar pasul într-o conștientizare mai profundă pentru a-și revendica și activa infinita înțelepciune, puterea multidimensională și iubirea necondiționată.

Cu cea mai profundă recunoștință îi mulțumesc Dr. Suzanne Lie și Arcturienilor pentru eforturile lor neobosite, răbdare și ghidare și mă simt atât de privilegiată să fiu parte integrantă a unui ”moment” atât de semnificativ sau ”frecvență a realității” în evoluția omenirii.


Shawnna Donop



Traducere Monica Poka

miercuri, 22 iunie 2016

Pregătirea Pentru Primul Contact - Capitolul X


Capitolul X
O Scurtă Privire în Dimensiunea a Cincea
O Nuvelă Pleiadeană prin Suzanne Lie

Noi, Pleiadeenii, ”bâzâim” cu toții în pregătirea noastră pentru următoarea fază a contactului. Ceea ce este acea fază următoare va depinde foarte mult de faptul dacă prietenii și familia noastră de pe Pământ sunt sau nu pregătiți pentru o experimentare mai clară, mai trei dimensională a prezenței noastre în realitatea lor. Mai întâi aș dori să explic ce înseamnă ”prietenii și familia” noastră.

După cum probabil știți, mulți dintre noi ne-am luat un vehicul pământesc pentru o anumită perioadă din ”timpul” vostru. În acel ”timp” ne-am făcut prieteni care ne-au fost la fel de apropiați ca și familia noastră Pleiadeană de pe Navă. Când ne-am întors la adevăratul nostru Sine Pleiadean de pe Navă, v-am invitat pe voi, prietenii noștri pământeni, să ne vizitați pe Navă în corpul vostru nocturn patru dimensional.

Mulți dintre voi chiar ne-ați vizitat pe Navă în corpul vostru astral, patru dimensional în timp ce corpul vostru fizic dormea. Unii dintre voi ați venit pe Navă pentru a folosi ”Camera de Regenerare” a noastră pentru a vă vindeca o boală sau vreo rană. Alții ați venit ca să participați la una dintre multele noastre întâlniri educative sau pur și simplu ca să vă vizitați prietenii.

Dar ceea ce este cel mai bine, este că voi, vizitatorii noștri, ați început să vă amintiți din ce în ce mai mult vizitele nocturne în timpul meditațiilor, scrierilor, activităților voastre din timpul zilei și imaginația voastră cinci dimensională. Unul dintre simptomele pe care le-am observat printre prietenii noștri Pământeni aflați într-o continuă trezire este că mulți dintre voi începeți să aveți momente de ”tras cu ochiul în dimensiunea a cincea”.

Prin această afirmație vrem să spunem că experimentați scurte momente de expansionare a conștiinței în dimensiunea a cincea. Unii dintre voi sunteți conștienți de faptul că vizitați, de fapt, dimensiunera a cincea, în timp ce alții vă percepeți experiența drept ”fulgerări bruște de conștientizare”. De fapt, aceste ”fulgerări” sunt expansionări temporare ale conștiinței.

Aceste ”experiențe temporare” sunt momente de fuziune cu conștiința voastră cinci dimensională. Cu toții vă aliniați cu conștiința voastră patru dimensională, din starea de vis a conștiinței în timp ce voi dormiți, dar mulți dintre voi au început să aibă aceste ”fulgerări în dimensiunea a cincea” în timp ce sunteți pe deplin treji.

Aceste fulgerări apar adeseori atunci când vă distrați, sunteți creativi, fuzionați cu natura, vă bucurați împreună cu cei dragi și chiar înainte de a intra în meditație. Ce se întâmplă este că vă aliniați cu SINELE vostru cinci dimensional.

Foarte des veți găsi acest ”sine” pe cer, într-un copac, plutind deasupra, sau în, apei sau chiar atunci când vă pironiți privirea în foc. Aveți aceste experiențe pentru că experimentați elementalii dimensiunilor a patra înaltă și a cincea.

Aceste ființe elementale care sunt unitatea de bază pe care este construită întreaga viață, sunt în căutarea celor care sunt pregătiți să experimenteze lumea lor, care se află chiar pe marginea ”saltului vostru de octavă”. În ACUM-ul vostru, dimensiunile a treia și a patra, pe care voi le percepeți prin intermediul undelor voastre de conștiință beta/alfa, se întrepătrund și rezonează în același ACUM.

Datorită fuzionării percepțiilor trei și patru dimensionale, și, prin urmare, a realităților, saltul de octavă în dimensiunea a cincea și dincolo de ea sângerează/picurăîn viața voastră de zi cu zi. Provocarea este că acest salt de octavă reprezintă un sistem de operare diferit.

În timp ce dimensiunile voastre a treia/patra rezonează la timp și spațiu, dimensiunea a cincea rezonează la ACUM-ul lui UNU. Încă mai puteți apărea ca și un ”individ” în dimensiunile a treia și a patra, dar în dimensiunea a cincea voi sunteți uniți cu UNUL întregii vieți.

În rezonanța celei de-a cincea dimensiuni, realitatea se bazează pe unitatea cu întreaga viață. Noi, pe Nave, rezonăm la UNUL cinci dimensional și mai mult, dar avem în același timp și un puternic simțământ al expresiilor noastre personale ale sinelui.

Un concept care este dificil de înțeles în timpul pivotalei voastre schimbări între sinele vostru fizic 3D/sinele astral 4D și în sinele vostru Corp de Lumină 5D, este că în dimensiunile mai înalte există UNITATE în diversitate. Noi toți suntem UNA în realitatea noastră cinci dimensională. Cu toate acestea, noi ne bucurăm de multe experimentări diferite ale acelui UNU prin faptul că purtăm multe versiuni diferite ale vehiculelor noastre multidimensionale.

Când suntem în Corpul nostru de Lumină cinci dimensional, putem alege să creăm un ”spațiu” între noi înșine și alții sau putem fuziona într-o lumină a unității multidimensionale aflată într-o continuă expansiune. Aceasta este lumina în continuă expansiune a conștiinței unității care este necesară pentru ca omenirea să-i fie de cel mai mare ajutor lui Gaia.

Realitatea este că voi TOȚI, fie că sunteți sau nu conștienți de acest lucru, intrați într-o frecvență ușor diferită și ușor mai înaltă a realității. Mulți dintre voi simțiți că parcă ceva, sau cineva, zboară în toate părțile în jurul/în capul vostru.

ACUM este momentul ”să țineți o ședință” cu prietenii și/sau familia voastră. Prin ”a ține o ședință” vrem să spunem să vorbiți cu alții cu care vă simțiți pe deplin în siguranță să spuneți, eliberați, simțiți și exprimați multitudinea de sentimente, gânduri, percepții, vise, idei și concepte noi care par să apară subit în conștientizarea voastră.

Ceea ce se întâmplă, de fapt, este că VOI ”rezonați în mod subit” la o frecvență a conștiinței care este dincolo de ceea ce ați experimentat vreodată în oricare dintre încarnările voastre fizice.

Ceea ce se întâmplă este că voi vă dați seama și vă amintiți că oamenii au fost meniți să fie cele mai avansate specii. Cu toate acestea, din cauza interferenței cu cei întunecați, prea mulți oameni se comportă într-un mod în care nici un animal nu și-ar trata vreodată turma, stolul, bancul sau roiul.

Din fericire, mulți dintre voi vă treziți la faptul că VOI sunteți copiii Mamei Pământ. De fapt, VOI sunteți conștiința colectivă a tuturor versiunilor SINELUI vostru Multidimensional pe care le-ați avut vreodată în oricare dintre încarnările voastre pe planeta lui Gaia.

În această totală unitate a voastră cu Gaia, voi, copiii umani ai lui Gaia, vă veți uni unul cu celălalt pentru a vă expansiona conștiința voastră personală trei/patru dimensională în următoarele octave ale conștiinței voastre planetare cinci și mai mult dimensionale.

Ca O SINGURĂ ființă a ”omenirii”, voi TOȚI veți deschide și veți pătrunde în Portalurile de Lumină inter-dimensionale. Ați exersat cu toții această deschidere măreață, unită, în mai multe încarnări, precum și pe Navele voastre și în Lumile voastre Natale.

Vă cerem să practicați acest ”salt de octavă” pe perioada întrupării voastre actuale pe Pământ. Pe măsură ce intrați în deschiderea și în portalurile deschise de lumină, corpurile voastre fizice vor reacționa la fluxurile de lumină mai înalte, vii, cinci dimensionale.

Vă sfătuim să vă reamintiți limbajul corpului vostru. Vehiculul vostru pământesc personal este format din toate elementele planetei. Prin urmare, vehiculul vostru pământesc poate intra în comuniune cu Gaia pentru a vă reaminti toate încarnările pe care vi le-ați luat vreodată pe Pământul trei/patru dimensional.

Prin amintirea nenumăratelor voastre aventuri pe draga de Gaia, veți fi în măsură să vă amintiți și mai profund și să înțelegeți ceea ce ați învățat în timpul multelor voastre aventuri pe Pământ. Apoi, vă cerem să vă amintiți, și să vă re-conectați cu, amintirile voastre de a trăi pe o Navă Stelară cinci dimensională.

De asemenea, vă cerem să vă fuzionați amintirile unității cinci dimensionale de pe Nava voastră cu relațiile voastre apropiate cu Gaia ca și casa voastră planetară. În acest fel, vă veți aminti cu o mai mare ușurință cum să:

Trăiți în Conștiința Unității cinci dimensională a ACUM-ului și AICI-ului ...
În timp ce forma voastră fizică trăiește în separarea trei dimensională a TIMPULUI și SPAȚIULUI.

”Corpul vostru de Lumină” cinci dimensional este un salt cuantic dincolo de ”corpul vostru fizic” trei/patru dimensional. Amintiți-vă că frecvența vehiculului vostru pământesc vă va influența foarte mult starea de conștiință, iar starea voastră de conștiință va determina în mare măsură frecvența realității pe care o veți percepe.

Corpul vostru de Lumină vă înconjoară deja, și în același timp este conținut în, corpul vostru fizic. Cu toate acestea, Corpul vostru de Lumină este un salt de octavă dincolo de vehiculul vostru pământesc. Prin urmare, va exista ”un dans al sincronizării” pe care va fi nevoie să-l practicați. Această sincronizare este:

·      Sincronizarea Conștiinței voastre cu dimensiunea a cincea și dincolo de ea.

·   Sincronizarea percepțiilor voastre cu stările voastre de conștiință cinci dimensionale (și mai mult).

·   Sincronizarea a ceea ce mâncați, cât de mult dormiți, ceea ce purtați și ceea ce faceți cu directivele pe care le primiți de la SINELE vostru interior, cinci dimensional.

·     Sincronizarea SINELUI vostru interior cinci dimensional cu SINELE vostru mai înalt cinci dimensional de pe Navele voastre Stelare și/sau din Lumile voastre Natale.

·     SINELE vostru interior cinci dimensional este Corpul vostru de Lumină care așteaptă să fie trezit în interiorul Kundalini care se află la baza coloanei voastre vertebrale.

·    SINELE vostru mai înalt cinci dimensional, înseamnă SINELE vostru de o frecvență mai înaltă, și SINELE voastre, care își au reședința în dimensiunea a cincea și dincolo de ea.

·     Corpul vostru de Lumină este corpul vostru cinci dimensional care rezonează mai sus cu o octavă decât corpul vostru 3D/4D.

·      Așa cum trebuie să vă adaptați la stările voastre de conștiință, percepțiile, dieta, gândurile și emoțiile mai înalte, va fi nevoie să vă adaptați și la Corpul vostru de Lumină cinci dimensional.

Vedem că mulți dintre voi faceți aceste adaptări importante. S-ar putea să nici nu fiți conștienți de aceste schimbări pe care conștiința voastră mai înalt dimensională le face în liniște în viața voastră de zi cu zi. Cu toate acestea, voi deveniți tot mai conștienți de nivelul de echilibru și fericire care se manifestă în viața voastră.

S-ar putea să fiți surprinși de această schimbare lentă, dar constantă, pentru că voi NU încercați să fiți mai buni. Voi NU lucrați din greu sau luați decizii mai bune. S-ar putea chiar să nu meditați mai mult, să mâncați mai bine sau să faceți exerciții fizice.

Dar s-ar putea să vă dați seama că faceți cu o mai mare ușurință alegeri mult mai sănătoase. Nu faceți aceste alegeri pentru că ”ați devenit o persoană mai bună” așa cum sinele vostru 3D probabil că v-ar fi spus.

Nu, voi faceți aceste alegeri transmutaționale pur și simplu pentru că așa doriți. Descoperiți un sentiment de pace interioară prin care nu trebuie să ”munciți din greu pentru a crea”. Nu sunteți siguri de ce această pace interioară vă mângâie conștiința. Și într-un mod și mai surprinzător, nu vă temeți că această pace interioară va dispărea.

”Este ceva în apă?” vă întrebați glumind pe jumătate. De fapt, descoperiți că acea glumire este mult mai bună decât îngrijorarea, iar zâmbetele vă fac să vă simțiți mult mai bine decât încruntările.

Chiar vă surprindeți într-o oglindă sau într-o oglindire în fereastră și vedeți un ”VOI” care pare a fi nou. În loc să suferiți de o ”anxietate fluctuantă” sunteți binecuvântați cu o ”pace și fericire curgătoare”.

”De ce știu pur și simplu dintr-o dată că totul va fi în regulă?” vă întrebați. Dar apoi uitați răspunsul la întrebarea voastră. ”Îngrijorarea”, pune întrebări, iar voi vă amintiți să dați drumul îngrijorării și să o înlocuiți cu ”Speranța”.

Ce se întâmplă este că conștiința voastră se ridică dincolo de frecușurile și fricile lumii voastre trei/patru dimensionale. În loc să uitați să fiți fericiți, voi uitați să fiți triști. ”De ce se întâmplă asta?” întrebați.

Răspunsul este că conștiința voastră rezonează în mod natural la frecvențele mai înalte ale luminii care vă dezmiardă tot mai mult planeta, zona, casa, familia și viața.

Există o mică parte din voi, speriată, care nu vrea să aibă încredere că viața poate fi de fapt fericită și calmă. Mergeți la oglindă și priviți în ochii acelei părți speriate ...

Priviți fix în propriile voastre pupile și spuneți,

”Drag minunat eu.
SUNT PREGĂTIT/Ă să fiu fericit/ă.
SUNT PREGĂTIT/Ă să-mi amintesc adevăratul meu SINE.
SUNT PREGĂTIT/Ă să-mi vizitez Nava Stelară, Lumea mea Natală și Familia mea Galactică!”

Pământul este o planetă a ”liberului arbitru”. Prin urmare, dacă vreți să vă schimbați viața, va trebui să faceți acel pact cu Sinele vostru 3D, Sinele vostru 4D, Sinele vostru 5D și cu Mama voastră Gaia.

Când vă amintiți să vorbiți cu toate aceste versiuni ale SINELUI vostru, vă veți da seama că voi NU sunteți singuri. Vă veți aminti că sunteți înconjurați în mod constant de câmpurile de energie iubitoare ale tuturor expresiilor multidimensionale ale SINELUI vostru și de către toți membrii familiei voastre multidimensionale.

Invitați-i pe toți în viața voastră de zi cu zi.
Veți descoperi că sunt FOARTE fericiți să vă ajute.
Binecuvântări de la Familia voastră Pleiadeană și Galactică.


Sfârșitul Transmisiunii Noastre.



Traducere Monica Poka

marți, 21 iunie 2016

Ce va deveni viața voastră? – Consiliul


Prin Ronald Head

Ne întoarcem din nou la un subiect despre care am mai vorbit. Și din nou, datorită ridicării conștiinței voastre și a abilității de a urmări linia noastră de gândire, îl vom aborda dintr-o perspectivă tangențial ușor diferită.

Una dintre temele constante ale celor care primesc mesajele noastre și le dau mai departe este cea a punctării pe și încercarea de a completa înțelegerea voastră a Totului. Acum aceasta este o sarcină imposibil de realizat, dar una care este întotdeauna interesantă și fructuos de explorat. Ne vom uita astăzi la Totul din punctul de vedere al înțelegerii lui ca și conștientizare, care este doar un aspect al acestuia, dar unul important. Acest lucru este important pentru că îi va ajuta pe mulți să înțeleagă mult mai multe.

Acum, Sursa, sau Totul, poate fi gândită ca un câmp de conștiință. Până și oamenii voștri de știință încep să vadă astăzi acest lucru. Ei postulează acum că tot ceea ce există este conștiință și informație. Sunt numai cu câteva mii de ani în urmă, dar cel puțin s-au prins.

Unul dintre atributele conștiinței poate fi conștientizarea. Dacă există conștientizare, atunci trebuie să existe ceva de care să fii conștient. Acum puneți-vă mental în locul Totului. De ce veți fi conștienți? La urma urmei, dacă voi sunteți Totul, atunci nu există nimic altceva. Deci, dacă ați decis să fiți conștienți, atunci trebuie să fiți conștienți de Sine. Vedeți? Și dacă voi creați gânduri și idei – și credeți-ne, o faceți – atunci există un număr infinit de lucruri de care să fiți conștienți. Și toate acele lucruri sunt Voi, pentru că Voi sunteți toate acele lucruri.

Și pentru că toate acele lucruri sunt Voi, făcute din chestiile voastre, ele sunt toate conștiință și, într-o măsură sau alta, toate sunt conștiente. Încercați doar să acceptați acest lucru. Pe măsură ce deveniți din ce în ce mai conștienți de voi înșivă, veți descoperi că acest lucru este adevărat.

În esență, toată conștientizarea știe că se află în câmp. Ea este conștientă de câmp. Ea simte câmpul. Dar există unele părți ale acestei conștiințe cărora li s-a făcut frică să fie conștiente de acest lucru. Aceste părți au devenit condiționate să creadă că ele sunt nedemne, dintr-un motiv sau altul, să facă parte din câmp. Ele au fost separate. Ele nu sunt cu adevărat separate. Ele doar își permit lor însele să creadă că sunt și, prin urmare, nu mai sunt conștiente de adevărul a cine sunt ele.

Unele dintre ele au fost învățate că pot reveni la această conștientizare, dar că acest lucru trebuie dobândit printr-o metodă sau alta. Trebuie să se străduiască din răsputeri. Unele au crezut că acest lucru nu poate fi dobândit decât numai într-un mare număr de vieți. Dar haideți să ne uităm la ceea ce separă cu adevărat o stare de conștientizare de o alta.

Nu contează cum vă uitați la ea, nu contează ce explicație implicată alegeți, tot ceea ce separă o stare de conștientizare de o alta este un gând, o credință, o simțire.

Persoana la care voi vă referiți ca Buddha a trecut prin mulți ani de învățare și de luptă. Și-a atins epifania atunci când în cele din urmă s-a așezat, s-a relaxat și a permis ca aceasta să aibă loc. Credințele voastre vestice se bazează pe cuvintele și acțiunile cuiva care a demonstrat adevărul a ceea ce noi spunem din nou și din nou. Cel mai important mesaj al său a fost ”Puteți face acest lucru.” Luați în considerare faptul că poate ”Eu sunt Calea” ar fi putut fi tradus ”Lăsați-mă să vă arăt cum. Doar credeți ceea ce vă spun și vă arăt. Tot ceea ce eu am făcut, puteți face și voi, și mai mult de atât.” El a spus acest lucru. Nu-i așa?

Unii oameni au ales să creadă că multe lucruri scrise trebuie crezute ad literram și că altele trebuie să fie precedate de cuvintele ”Da, dar ceea ce a însemnat cu adevărat era ...” Așa că noi vă spunem doar ”încercați acest lucru”.


Ce va deveni viața voastră dacă faceți această schimbare în gândirea voastră și în simțirea că voi sunteți una cu Creatorul vostru? Ce ar fi dacă ați căuta zilnic acea simțire a unimii? Dacă știți că aceste lucruri sunt adevărate cum veți reacționa la la tot ceea ce vă înconjoară? Dați-i drumul. După cum am mai spus înainte, uimiți-vă pe voi înșivă. A sosit timpul. 

link catre articolul original

Traducere Monica Poka