Pagini

miercuri, 30 aprilie 2025

Ți-ai pierdut memoria?

 


Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 

Ți-ai făcut planuri pentru viața ta, știi în ce direcție te îndrepți, faci tot ce poți să rămâi fericit și îți tratezi vasul sacru în mod corespunzător, dar, uneori, Universul are alte planuri. Înainte ca tu să sosești pe Pământ, tu și Universul ați avut o discuție. Au fost unele lucruri pe care tu ai cerut să le experimentezi, dar s-ar putea ca unii dintre voi să vă fi pierdut memoria. 

Din această cauză, s-ar putea să te simți ca și cum ai fi pedepsit... Universul nu face asta. 

S-ar putea să simți că nu te aud sau că ești ignorat... Universul nu face nici asta. 

Experimentările și călătoria ta sunt un efort de cooperare între sufletul tău și Univers. Păstrează liniile de comunicare deschise și, chiar dacă n-a fost ceea ce intenționai pentru tine, amintește-ți că întotdeauna înveți. ~ Creatorul

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!  

 

marți, 29 aprilie 2025

Trăgând la o parte cortina

Brenda Hoffman 

Dragilor, 

Temerile voastre par să vă fi scăpat de sub control, făcându-vă să simțiți că aveți nevoie de o eliberare imediată. 

Noi, cei din Universuri, putem vedea că lumea și ființa voastră se schimbă de la frică la iubire, că, drept rezultat, viața voastră devine din ce în ce mai plină de bucurie și că lumina a depășit întunericul. Dar, realitatea voastră curentă, este că niciunul dintre aceste lucruri nu este încă un fapt, iar lumea voastră pare să scape de sub control. Este așa dintr-un motiv. 

Așa cum a fost și când ați învățat pentru prima dată să citiți și ați simțit că este prea complicat ca să stăpâniți cititul vreodată. Așa este și acum. 

Evoluați minut de minut. Și o faceți schimbându-vă înlăuntrul vostru în același ritm cu Pământul. Într-un fel, lumea voastră personală se simte ca nisipurile mișcătoare – credeți că aveți o bază stabilă, doar ca să alunecați într-o gaură de disperare și frică. 

Vă simțiți lipsiți de speranță și, în același timp, plini de speranță, creând o mare confuzie în viața voastră actuală. 

Noi, cei din Universuri, putem doar să adăugăm că predicțiile noastre și simțul vostru interior sunt corecte. Cei care critică și răspândesc pesimism sunt cei aflați ”pe dinafară”. Viața voastră este bună și se îmbunătățește. 

Dar, în loc să vă oferim banalități, vom evidenția câteva probleme care vă vor oferi o idee despre ceea ce se întâmplă înlăuntrul vostru și în lume. Probleme care ar fi putut trece neobservate în trecut generează discuții aprinse. Esența acestei furii este capacitatea câtorva de a controla majoritatea. Un control de sus în jos care nu mai este acceptabil, ceea ce duce la o nevoie și mai mare pentru cei puțini să controleze mai mult și mai adânc. 

O astfel de furie s-a mai manifestat și înainte, dându-le voie celor puțini să simtă că dețin controlul timp de câteva luni sau ani, doar ca să se întoarcă la metoda de sus în jos la care-i opuneți voi rezistență acum. 

Diferența dintre vremurile de azi și cele trecute este că lumina a schimbat dinamica în moduri pe care nu le puteți înțelege încă. Pe măsură ce controlul de sus în jos devine din ce în ce mai evident, voi, cei ai luminii, veți crea ceea ce este necesar ca să schimbați dinamica de la acceptarea câtorva firimituri la revendicarea pâinii. Asta nu este o mișcare minoră care va dispărea în câteva luni sau ani. Asta este lumina care schimbă dinamica de la sus în jos la de jos în sus, rezultând o multitudine de dinamici ale puterii lăuntrice pentru binele cel mai înalt al tuturor, în loc de doar al câtorva. 

Nu sunteți singuri. Nu veți fi persecutați pentru că vă împărtășiți lumina, așa cum s-a întâmplat în experimentările voastre anterioare pe Pământ. Și nu veți da greș. Asta este Magna Carta voastră, Declarația voastră de Independență și, mai presus de orice, acceptarea abilităților și a puterii voastre. 

Viața este bună și devine din ce în ce mai bună. 

Să știți că scena politică actuală este temporară și slabă, la fel ca Vrăjitorul din Oz ascuns în spatele unei cortine, până când acea cortină a fost dată la o parte ca să dezvăluie un bărbat în vârstă, cu o putere minimă, dar cu o voce puternică. Așa să fie. Amin.

 


Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!   

Lasă să fie

 


Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 

În călătoria ta, s-ar putea să te simți ca și cum ai rămâne în urmă. Toți ceilalți prind mai repede, obțin mai multe, fac mai mult, se simt mai bine și se adaptează mai repede decât tine. Iubirea mea, eliberează-te, te rog, de nevoia de a te critica! Ești exact acolo unde trebuie să fii! Amintește-ți, în timp ce te uiți la alții și te compari cu ei, alții fac același lucru comparându-se cu tine. Fiecare are propriul ritm și felul său de a face lucrurile. Lasă să fie. ~ Creatorul

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!  

 

luni, 28 aprilie 2025

Mesaj de la Grupul Arcturian 27 Aprilie 2025

Prin Marilyn Raffaele 

Dragi cititori, bine ați venit la mesajul nostru. 

Lumea a intrat într-o nouă epocă, una în care actualele forme de afaceri, religie, guvernare, știință, divertisment, tradiție și orice este creat din și susținut de concepte învechite încep să se năruiască pentru ca versiuni noi, mai bune și mai înalte ale acestora să se poată manifesta. Ceea ce vedeți în acest moment nu sunt versiuni noi și mai înalte ale acestor lucruri. 

Sunteți doar la începutul multor lucruri care vor urma. Ceea ce se întâmplă astăzi nu va fi permanent, ci îi ajută să se trezească pe cei care cred tot ceea ce văd, aud și le spun alții. Din ce în ce mai mulți încep să se uite la și să pună la îndoială aspecte cu privire la guvern, legi, sănătate, educație, religie organizată și ale actualului sistem de credințe al lumii. 

Omenirea a ajuns într-un punct de pregătire spirituală în care să poată evolua dincolo de sistemul de credințe bine stabilit, dar din ce în ce mai învechit, care a guvernat fiecare aspect al vieții pe Pământ timp de eoni. Lăsați procesul să fie, pentru că într-adevăr a început și nu este nevoie să așteptați un semn sau un eveniment care să v-o confirme. Observați procesul de pe fundația puternică pe care o construiți pe măsură ce învățați să acceptați, să integrați și să vă trăiți cunoașterea adevărului absolut. 

Adevărul absolut este plenitudinea realității spirituale și fundația de pe care conștiința umană evoluează. Căutătorii serioși ai adevărului sunt adeseori pândiți și derutați de adevărul absolut pentru că ei se așteaptă că odată ce au citit o carte, urmează un curs sau încep să mediteze, adevărul spiritual pe care ei îl învață se va manifesta automat. Că pot să-și arunce medicamentele, să renunțe la locul lor de muncă, etc. în timp ce strigă ”Dumnezeu este totul!”, iar când dau de necaz, încep să se îndoiască de ceea ce au învățat. 

Conștiința este creatoare. Mintea este cea care interpretează conștiința și, prin urmare, adevărul trebuie să fie o stare de conștiință atinsă înainte de a putea fi exprimat. Este ca și cum ai învăța să conduci automobilul. Memorezi pașii, practici (la nivel spiritual) și în curând condusul devine ceva automat (stare de conștiință). Onestitatea este un alt exemplu. Nici măcar nu te gândești să furi, pentru că onestitatea este starea ta de conștiință. Evoluția nu este nimic mai mult decât călătoria fiecărei persoane înspre trezirea la realitatea a cine și ce este. 

Evoluția pe Pământ în energia trei dimensională a constat întotdeauna în experimentarea binelui, răului și oribilului pe parcursul multor vieți până când, în cele din urmă, învățați tot ceea ce este de învățat din aceste experimentări trei dimensionale și sunteți pregătiți să începeți să priviți mai degrabă înlăuntrul vostru decât în afara voastră. După ce Pământul devine o planetă cu o rezonanță mai înaltă, cei aflați chiar la începutul călătoriei  lor evolutive, vor evolua pe planete capabile să satisfacă nevoile de pe nivelele lor energetice. 

Să trăiești o viață spirituală autentică nu înseamnă să acționezi după concepte despre cum arată să fii spiritual, ci mai degrabă constă în să fii în lume, să faci ceea ce este nevoie să faci, dar să nu fii al ei. Înseamnă să-i atribui putere doar Creatorului și la tot ceea ce Creatorul este, indiferent de aparențe. Înseamnă să întri înlăuntrul tău înainte să iei decizii importante și să ai încredere că intuiția este ghidul și scutul tău. Înseamnă să fii conștient de adevărul absolut că Creatorul este tot ceea ce este, dar să nu te pretinzi într-o stare de conștiință pe care n-ai atins-o încă. Înseamnă să transpui aparențele exterioare în realitatea spirituală care stă la baza lor, în timp ce faci pașii umani care ți s-ar putea cere să-i faci la nivelul tău actual de conștiință. 

Treptat, adevărul pe care îl înveți, îl ții în inima ta și îl trăiești cât de bine poți tu, devine starea ta de conștiință atinsă, în care practicarea adevărului nu mai este necesară, pentru că tu ești acel adevăr. Viața devine mai ușoară și mai armonioasă, iar atunci când apar probleme, acestea sunt rezolvate mai ușor și mai rapid, pentru că îți auzi și ai încredere în intuiția ta, iar conștiința ta se manifestă în exterior. Este pace în inima ta, aceasta fiind singura modalitate prin care pacea adevărată și permanentă va apărea vreodată în lume. 

Pământul este un univers spiritual populat de fii și fiice ale Creatorului și guvernat de iubire. Ceea ce vedeți, ați văzut și ați fost programați să vedeți de secole sunt interpretări ale realității spirituale formate de minte. În stările de conștiință dense trei dimensionale ale Pământului, condiționați viață după viață de credințe despre dualitate, separare și multe puteri, sunteți în măsură să vedeți, să experimentați și să manifestați creațiile perfecte ale Creatorului doar ca formă materială.   

Nici o persoană nu este mai bună sau mai iubită de Creator decât oricare alta. Toți, fie că sunt pe Pământ sau pe o altă planetă, au aceeași singură viață. Când observați vieți trăite într-un mod mai puțin decât ideal, este important să vă amintiți că, înainte de a se întrupa, fiecare persoană alege lecțiile de viață de care simte că va avea nevoie în timp ce se află pe Pământ. 

Bărbatul sau femeia fără adăpost s-ar putea să fi ales în mod special acea experiență ca învățare a lor. Alcoolicul s-ar putea să se fi re-întrupat cu intenția să mai experimenteze o ultimă dată și pentru totdeauna, să depășească și să își curețe în sfârșit viețile de dependență. Alegerea rasei, culorii pielii sau sexului este adesea făcută cu scopul de a experimenta prejudecățile pe care persoana respectivă le-ar fi putut susține și la care ar fi putut fi parte într-o viață anterioară. Nu toată lumea își încheie lecțiile de viață alese, dar vor fi mult mai aproape să o facă în viața următoare. 

Aceste vremuri oferă oportunități extraordinare ca fiecare să se trezească la stări de conștiință noi și mai înalte, dacă aleg să o facă. Cei care se deschid către ceea ce este nou și mai înalt nu sunt adeseori pe deplin conștienți de ceea ce s-a întâmplat în interior. Mulți nu exprimă sau nu sunt nici măcar conștienți în mod conștient de cunoașterea spirituală, ci se trezesc trăind cu mai multă răbdare, compasiune, înțelegere și acțiuni ale unimii exprimate în moduri aparent obișnuite. 

Veți experimenta, sau experimentați deja, persoane care vin la voi cu întrebări sau să vă ceară părerea despre ceea ce se întâmplă. Asta din cauza faptului că energia voastră îi atrage pe cei cu o energie similară și care sunt pregătiți pentru mai mult. Acest lucru se va amplifica. Niciodată să nu faceți prozelitism sau să rostiți adevărul la întâmplare acolo unde nu este binevenit, fiți în schimb pregătiți să-i îndrumați, să-i asistați și să-i învățați pe cei care sunt atrași de voi. Acesta este lucratul în lumină. 

Lucratul cu/în lumină a fost întotdeauna considerat o formă de lucru la masă – vindecare, canalizare, etc., dar, în realitate, lucratul în Lumină înseamnă pur și simplu să fii, în tăcere și secret, Lumină. Înseamnă să-i deschizi ușa cuiva, să mângâi un câine al nimănui sau pur și simplu să spui ”Bună”, fără să uiți vreodată să le recunoști în tăcere adevărata natură Divină. Oricine devine un Lucrător în Lumină atunci când fără implicarea ego-ului sau dorința de-a fi recunoscut își trăiește viața dintr-un spațiu al iubirii, serviciului, bunătății, răbdării, etc. 

Este natural să simțiți o oarecare trepidație și confuzie sau chiar să fiți tentați să intrați în frică totală de data asta. Nu opuneți rezistență pentru că acest lucru pur și simplu adaugă energie aparențelor, ci, mai degrabă, recunoașteți aceste lucruri drept ceea ce sunt. Pe măsură ce trăiți fiecare moment cu adevăr în inima și mintea voastră, începeți să experimentați nivele în care frica nu există și descoperiți că nu mai sunteți atât de profund afectați de aparențe. 

Voi ați ales să fiți pe Pământ în aceste vremuri. Știați că stările evoluate de conștiință impregnate cu iubire și adevăr vor fi cu disperare necesare procesului de ascensiune al Pământului, dar nu este nevoie să faceți, să faceți, să faceți.                       Doar FIȚI.

 

 

Noi suntem Grupul Arcturian 27/04/2025

 

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!  


 

Permisiunea

 


 

Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 

Pot fi momente în care să nu te afli într-o situație tocmai bună. Chiar și atunci când intențiile tale sunt bune, se simte ca și cum nimic nu are sens și totul este nelalocul lui. Când se întâmplă asta, amintește-ți, te rog, că este în regulă să te simți dezamăgit, supărat sau furios. Nu te pedepsi pentru asta. Uneori, este nevoie să dai drumul fără teamă acestor sentimente dându-le cu blândețe la o parte ca să faci loc să apară lucruri și gânduri mai fericite. Ești om, dă-ți permisiunea să fii unul. ~ Creatorul

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!  

 

 

duminică, 27 aprilie 2025

Nu te mai ascunde

 


 

Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 

În lumea voastră modernă, atât de mulți dintre voi v-ați folosit cu succes de instrumentele voastre de comunicare ca de o distragere de la capacitatea voastră de a simți. Dacă vă simțiți triști, vă uitați la un videoclip amuzant. Dacă vă simțiți furioși, jucați un joc video agresiv. Dacă sunteți supărați, vorbiți cu o altă persoană despre orice altceva decât despre ceea ce simțiți cu adevărat. 

În loc să te ascunzi de ele sau să le maschezi, este important să-ți îmbrățișezi pe deplin emoțiile sub orice formă vin la tine. Pentru că orice emoție negativă simți, odată ce este eliberată, un sentiment mai pozitiv îi va urma. Este momentul să încetezi să mai fugi de ele! Îmbrățișează-le și apoi dă-le drumul... și crește! ~ Creatorul

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!  

 

 

sâmbătă, 26 aprilie 2025

Păstrează-ți mintea deschisă

 


Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 

Pot fi momente în care să depui mult efort în ceea ce privește o persoană, loc sau lucru. Se pare că faci totul corect, dar, oarecum lucrurile nu se potrivesc. Nu te da bătut! Poate te-ai concentrat atât de mult pe un singur mod de a face lucrurile încât nu ai observat că Universul te îndrumă către o soluție care va funcționa. Astăzi, ești invitat să faci un pas în spate și să privești imaginea infinită! Sunt atât de multe modalități să atingi același obiectiv, trebuie doar să-ți păstrezi mintea deschisă! ~ Creatorul

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!   

  

Energii noi, nefamiliare, de înaltă frecvență

Consiliul Arcturian 9D prin Daniel Scranton 

Salutări. Noi suntem Consiliul Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți. 

Vă asistăm de ceva timp și suntem întotdeauna mulțumiți de progresul vostru. Observăm cât de bine v-ați aclimatizat la energiile de frecvență mai înaltă care v-au fost date de Soarele și de Pământul vostru și observăm, de asemenea, că ați luat aceste energii și le-ați folosit pentru propriile proiecte, propriile creații. Deveniți tot mai pricepuți în co-crearea cu energii noi, nefamiliare, de o frecvență înaltă, iar acesta este un lucru foarte bun. Este foarte încurajator pentru noi să fim martori la asta. Extratereștrii care sunt în formă fizică observă și ei și văd că aveți capacitatea să gestionați ceea ce vă este necunoscut. Totodată, se minunează de abilitatea voastră să creați și așteaptă cu nerăbdare să co-creeze cu voi în fizic noi tehnologii, noi dispozitive și instrumente pe care le veți co-crea împreună. 

Acum, înainte să o luați prea înainte, dați-ne voie să vă aducem aminte că este important să stați în momentul prezent și vă rugăm să recunoașteți că complimentul pe care vi-l facem este imens. Unde vă aflați acum cu această abilitate de a vă descurca cu energiile de o frecvență mai înaltă, demonstrați o expansiune a conștiinței voastre și o ridicare a nivelului vibrației voastre în general, ceea ce este foarte încurajator. Amintiți-vă că nu trebuie să priviți atât de departe în afara voastră și să începeți să țineți scorul la tot ceea ce se petrece acolo în, între ghilimele/fără ghilimele, ”lumea voastră” ca să vă faceți o idee despre cum vă descurcați. Trebuie să continuați să vă concentrați asupra a ceea ce puteți face, astfel încât, în cele din urmă, să puteți vedea în lumea fizică reflectarea pe care doriți să o vedeți. 

Vreți să vedeți o reflectare a întregii lucrări frumoase care ați făcut-o asupra voastră și veți vedea, totodată, cum creațiile voastre, cum proiectele voastre afectează întregul. S-ar putea să n-o vedeți astăzi și s-ar putea să n-o vedeți nici mâine, dar veți vedea dovezile. Vă descurcați extrem de bine. Depășiți așteptările pe multe fronturi și ne adresăm în mod special vouă, Colectivului Trezit. Voi aveți, totuși, un impact enorm asupra colectivului uman din care faceți parte, iar acesta vă răspunde mai bine decât a făcut-o vreodată. 

Ei sunt capabili să vă vadă mai deplin așa cum sunteți cu adevărat și sunt capabili să primească mai mult din cuvintele voastre, din învățăturile, ideile și creațiile voastre. Vă puteți simți foarte bine în ceea ce privește modul în care i-ați influențat și vă puteți simți foarte bine legat de capacitatea lor de a vă primi. Este foarte încurajator. Și veți continua să vedeți în semenii voștri umani reflectarea muncii pe care ați făcut-o asupra voastră, ca ființe creatoare conștiente, care știu cine sunt cu adevărat și știu că vă schimbați conștiința. 

Puteți pur și simplu să faceți ceea ce vă simțiți inspirați să faceți și să aveți totuși o influență incredibilă asupra restului omenirii. Și, așa cum am spus, vă vor observa și vor putea să vă audă mai mult și să vă vadă mai mult decât au putut vreodată. Asta este o ascensiune universală și i-aduceți pe mulți dintre semenii voștri cu voi în această călătorie doar fiind treziți și fiind voi înșivă. Mențineți-vă deschiși la acele energii de frecvență mai înaltă, pentru că acestea vor continua să vină dintr-o varietate diferită de locuri și surse. Așteptăm cu nerăbdare să vedem ce veți face cu ele în viitorul apropiat.

 

Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut plăcere să ne conectăm cu voi.


Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Foto Max Rive Photography

 

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!  

  

  

vineri, 25 aprilie 2025

Alege să trăiești

 


Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 

La sfârșitul existenței tale în planul Pământean, vrei să privești în urmă și să spui ”Da, am trecut prin viață făcându-le pe plac altora și stând cât de neînsemnat și tăcut am putut” sau vrei să spui ”Am ieșit, am căutat și am găsit viața! Am spus nu atunci când am știut că ceva nu-i bun pentru mine și da atunci când am știut că este. Mi-am asumat riscuri care m-au speriat de moarte și m-am bucurat de ele după aceea”. De-a lungul timpului tău petrecut aici îți sunt oferite infinite alegeri care au drept rezultat un număr infinit de vieți... alege bine și alege să trăiești, copilul meu! ~ Creatorul

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!   

 

joi, 24 aprilie 2025

Iertarea – Eliberarea sufletului

 


Ce este Iertarea?


Iertarea nu înseamnă că ceea ce s-a întâmplat a fost ”ok”.
Înseamnă că nu mai vrei să porți povara acelui trecut în inima ta.
Este un dar pe care ți-l faci ție, nu celuilalt.
Este actul profund de a spune: ”Nu-i mai dau voie acestei dureri să-mi conducă viața.”
 

De ce este atât de dificilă?

Pentru că mintea asociază iertarea cu ”a lăsa nepedepsit” sau ”a neglija durerea”. Dar adevărata iertare vine din inimă, nu din logică.
Uneori, cel mai greu este să te ierți pe tine pentru ceea ce n-ai știut, n-ai putut sau n-ai făcut.
 

Exercițiu simplu:

Gândește-te la o persoană sau o situație pe care încă o porți în inimă.
Spune mental (sau cu voce blândă):
”Te iert. Te las să pleci. Îmi recuperez energia mea.”

Apoi adaugă, pentru tine:

”Mă iert. Mă accept. Merit să fiu liber(ă).”

Repetă până când simți că ceva s-a ușurat. Poate o emoție iese la suprafață — las-o să curgă. 

Întrebare la care să reflectezi:

Ce port în mine de prea mult timp? Pe cine țin încă prizonier în inima mea și, odată cu el, mă țin și pe mine? 

Aprofundare (opțional):

Iertarea nu înseamnă uitare.
Înseamnă înțelepciune, puterea de a alege:
”Din această experiență învăț și mă ridic.”


Exercițiu/Ritual primit din Iubire și dăruit cu Iubire


Monica Poka


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!  


Puterea TA

 


Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 

Unii dintre voi petreceți mult timp în căutarea viitorului; întrebându-vă când va apărea sufletul vostru pereche/dragostea adevărată, ghicindu-vă viitorul sau orice alte întrebări referitoare la lucruri care se pot întâmpla sau nu. 

Deschide-ți mintea la faptul că ești singurul responsabil pentru co-crearea lumii tale! Punând acele întrebări la picioarele altei persoane, renunți la puterea ta și, în esență, găsind scuze pentru motivul de ce nu se întâmplă ceva în viața ta. Tu, și numai tu, trebuie să iei inițiativa și să acționezi ca să mergi mai departe. Nimeni altcineva nu poate face asta în locul tău. 

Este momentul, dragul meu copil, să-ți iei puterea înapoi, să lucrezi la propria vindecare și creștere în modul care este cel mai bun pentru tine. ~ Creatorul

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!  


 

miercuri, 23 aprilie 2025

Greșeli

 


Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 

Minunatul și iubitorul meu copil; vei face greșeli. Unele dintre ele te vor face să roșești de jenă, să-ți pleci capul de rușine sau să plângi în tăcere din cauza durerii pe care ai provocat-o. Universul este aici să-ți spună că este în regulă să fie așa! Pentru că, la fiecare greșeală pe care o faci, ai ocazia să înveți cum să faci lucrurile într-un mod diferit, mai bun și corect. Nu fi aspru cu tine însuți... ești om și ți-ai ales o existență omenească ca să înveți și să crești. Te descurci bine, Iubirea mea! ~ Creatorul

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!   

 

marți, 22 aprilie 2025

Acordă-le timp

 


Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 

În timpul acestui val de creștere care urmează, vor fi mulți, mulți oameni care vor ajunge în viața ta căutând ajutor. Ei pot da impresia că au nevoie de el, pot cere și își încep procesul de primire, dar, în ultimul moment, se vor răzgândi. Este important ca tu să-ți amintești că ei nu de tine se îndepărtează, ci de vindecarea pe care o oferă Universul. Poate fi descurajator atunci când acest lucru se întâmplă, cu toate acestea, este alegerea lor. Au nevoie de practica de a cere și asta este precursorul adevăratei vindecări. Cel mai bun lucru de făcut în aceste situații este să trimiți Iubire Necondiționată. Nu toată lumea este pregătită și cel mai bun lucru pe care-l poți face este să le acorzi timp. ~ Creatorul

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


 

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!  

Practicarea Creației

Brenda Hoffman 

Dragilor, 

Actuala voastră abordare a creației este să negați că aveți noi abilități. O faceți ignorând micile daruri care vă apar acum. Poate cineva vă contactează pe neașteptate, găsiți locul de parcare perfect, descoperiți o vânzare fantastică sau vă faceți un nou prieten. Nu contează ce prilej de bucurie apare, doar că are loc în ciuda celor mai bune încercări ale voastre să pretindeți că nu este. 

Voi, desigur, vă așteptați la recompense mari imediate pentru sârguința voastră să treceți dincolo de 3D. Așa că, ignorați începutul noii voastre vieți, care vine în părți și bucăți mici, în loc să fie instantaneu și maiestuos, așa cum v-ați imaginat cândva. 

Recunoașteți acele mici scântei de energie care plutesc acum în viața voastră. Oferindu-le, într-un fel, oxigen să crească și să evolueze. Adeseori într-o relație, o persoană va oferi indicii verbale sau fizice că dorește să fie cu cineva. Dacă cealaltă persoană ignoră sau neagă aceste indicii, persoana care oferă indiciile cel mai des dispare pentru că acestea erau indicatori ai cum ar putea fi viața cu acea persoană dacă acele indicii ar fi fost lăsate să se extindă. Așa este acum. Creați mici daruri pentru voi înșivă pe măsură ce vă testați abilitățile de creație. 

Nu toți sunteți dispuși să recunoașteți că această piesă a mers minunat de bine sau că acea piesă a fost surprinzătoare, pentru că vă concentrați pe ceea ce este în neregulă în lumea voastră. 

Abilitățile voastre de creație au prins viață, dar până nu le conștientizați și acceptați, veți crede că n-ați făcut încă tranziția sau că lumea voastră nu se va schimba niciodată. 

Convingerea voastră că lumea 3D nu se va schimba niciodată este corectă. Ceea ce este incorect este acceptarea de către voi a noii voastre vieți. Cei care nu fac tranziția dincolo de 3D în această viață vor continua bufoneriile pe care le-ați experimentat timp de eoni în 3D. Voi sunteți ceea ce este nou și schimbător. Lăsați să fie așa. Și apoi recunoașteți că v-ați inițiat schimbarea, începând cu creații simple care vă surprind și de cele mai multe ori vă fac viața puțin mai ușoară. 

Căutați lumina în loc să hrăniți întunericul și veți pluti prin această perioadă. Concentrați-vă pe energiile 3D și abilitățile voastre de creație nu se vor dezvolta niciodată în ritmul pe care l-ați sperat sau la care v-ați așteptat. 

Este o imensă cantitate de energie 3D care izbucnește prin cei care rămân complet blocați în 3D. Spre deosebire de unele vieți 3D anterioare, energiile 3D manifestate acum sunt mai dramatice decât au fost timp de generații. Energiile 3D sunt manifestate ca cele mai rele dintre cele mai rele. În același timp, evoluați într-o ființă luminoasă, bazată pe creație, mai acordată cu Pământul decât oricând înainte. 

Asta nu este o bătălie între lumină și întuneric – acea bătălie s-a încheiat. Lumina prevalează. Ceea ce devine tot mai evident cu fiecare mică creație pe care o recunoașteți. 

Sunteți în modul practică. Lupta, observarea sau alăturarea cu întunericul nu face parte din această practică. Cei ai luminii, inclusiv voi, sunt acum majoritari. Dați-vă voie să recunoașteți acest lucru ori de câte ori întunericul pare să vă copleșească pe voi și abilitățile voastre. Într-un fel, întunericul este ca o ciupercă* mare care se rostogolește dintr-un loc neașteptat. Frica inițială poate fi justă, dar realitatea este mult diferită de ceea ce această frică justifică. 

Sunteți acum o ființă creatoare de cea mai înaltă magnitudine. Dați-vă voie să conștientizați părțile de lumină care devin acum parte din rutina voastră zilnică. Și știți că acele părți de frică 3D nu sunt suficient de mari ca să vă schimbe viața, cu atât mai puțin să creeze frici. 

Nu mai sunteți din 3D. Iar cei din 3D nu mai sunt capabili să vă controleze sau întoarcă la 3D. Așa să fie. Amin.

 

 

*cuvântul folosit în textul original este puffball. Puffball i se spune în engleză unei ciuperci calvatia gigantea, care crește foarte mare, este ca o minge, iar atunci când se rostogolește împrăștie în jur foarte mulți spori. Este o metaforă care se referă la frica pe care o răspândesc ”sporii” întunericului în ”rostogolirea” sa.


Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!  


luni, 21 aprilie 2025

Onorarea durerii

 


Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley 

Unul dintre cele mai frumoase lucruri din existența voastră în planul Pământului este că puteți experimenta durerea. Te pot auzi spunând ”Glumești?!” Da, este adevărat. De câte ori ai ieșit dintr-o perioadă cu un oftat de ușurare și un sentiment de recunoștință? Înțelegi ce vreau să spun? Fără durere și eliberarea durerii, fie că este emoțională, mentală sau fizică... nu ai cunoaște pacea, liniștea și cum se simte o sănătate adevărată. Durerea este o ghidare, este un marker și un punct de plecare din care îți poți marca creșterea. La fel ca orice altceva în viața ta, este ceva mai degrabă de recunoscut și de onorat, decât de negat. ~ Creatorul

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!  

 

 

 

De ce te-ai întrupa vreodată?

Mesaj de la Saint Germain prin Daniel Scranton 

Eu sunt Saint Germain, Păstrător al Flăcării Violet 

Vă invit pe toți să vă gândiți de ce ați dori vreodată să vă întrupați pe planeta Pământ și să suferiți durerea și agonia pe care uneori trebuie să le experimentați doar fiind acolo. Asta nu este o întrebare anapoda. Există un motiv pentru care o faceți. Există un motiv pentru durerea, pierderea și sentimentele de separare și abandon pe care alegeți să le experimentați. Din acele stări de disperare ajungeți apoi să vă întoarceți acasă. Pentru că ceea ce experimentați cu adevărat este despre bucuria călătoriei, dar va fi o călătorie plină de bucurie doar dacă voi decideți să faceți din ea o călătorie plină de bucurie. 

Asta înseamnă mai mult decât să-i supraviețuiți planetei Pământ cât mai mult puteți sau să obțineți cât mai multe lucruri puteți obține în deceniile în care veți avea o viață acolo. Toată această experiență este despre găsirea centrului vostru, găsirea alinierii voastre, după ce v-ați îndepărtat de calea voastră. Dacă ați rămâne tot timpul pe drumul drept și îngust, nu ați experimenta întoarcerea acasă la Sursă, la adevăratul vostru sine, la iubirea care sunteți cu adevărat. 

Prin urmare, da, sunteți meniți să faceți călătoria nebunului și să trăiți prin ego și să urmați ceea ce nu vă servește doar ca să puteți avea minunata experiență de a vă întoarce acasă. Și uneori, desigur, va părea că v-ați îndepărtat prea mult de drumul drept și îngust ca să vă puteți întoarce înapoi în centru, înapoi la Sursă. Și acestea sunt poveștile care fac cele mai bune cărți și filme. Vă place să vă oferiți provocări insurmontabile astfel încât să le puteți depăși și să vă dovediți vouă înșivă cât de puternici sunteți. Vă place, totodată, să deveniți mai creativi și să vă folosiți intelectul, mintea, ca să ieșiți din acele situații în care vă băgați din întâmplare. 

Unii dintre voi știți, uneori, că vă îndreptați spre dezastru și continuați oricum să o faceți, pentru că în adâncul vostru știți că va fi cu adevărat o experiență plină de bucurie să vă cățărați afară din acel șanț foarte adânc. S-ar putea să credeți că faceți greșeli și că dezamăgiți Sursa sau sinele vostru mai înalt sau sufletul făcând acele greșeli. Dar noi toți cei din non-fizic beneficiem de tot ceea ce faceți voi pentru că întotdeauna are loc o expansiune și noi întotdeauna preluăm expansiunea. Uneori așteptați până chiar simțiți dorința de a merge acasă înainte să începeți să vă gândiți cum veți ajunge acolo. 

Și există întotdeauna o cale. Există întotdeauna mai multe căi care să vă ducă înapoi în centru, înapoi la Sursa a toate și toți. Nu vă faceți griji și nu credeți nici măcar o secundă că voi sunteți singura excepție. Oricum, nu vă părăsiți niciodată sufletul sau Sursa. Mențineți doar perspectiva că v-ați îndepărtat atât de mult. Dar, din nou, asta vă dă posibilitatea să experimentați cum este să depășiți provocări insurmontabile și să demonstrați că Sursa trăiește în fiecare dintre noi orice ar fi, oricât de mult ne-am fi îndepărtat de ea sau pare că am fi făcut-o, în orice moment dat. 

Așa că, dacă ești unul dintre acei oameni care simt că s-au îndepărtat foarte mult de drumul drept și îngust, Sărbătorește-te că ai fost suficient de curajos să mergi atât de departe, apoi acceptă că există o cale de întoarcere pe care o vei găsi și asta va fi o poveste grozavă într-o zi. Dacă vezi pe cineva că se află în acea groapă a disperării, în loc să-ți fie milă de acea persoană, sărbătorește-o pentru disponibilitatea ei de-a explora profunzimile și încurajeaz-o cu tot ceea ce ai și tot ceea ce ești să se întoarcă acasă și să experimenteze încă o dată iubirea Sursei.

 

Eu sunt Saint Germain, Păstrător al Flăcării Violet.


Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!  

 


duminică, 20 aprilie 2025

Chemat în Serviciu

 


Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley 

Ce înseamnă să fii chemat în serviciu? Unii dintre voi au o idee vagă, alții o înțelegere mai profundă. Indiferent de punctul în care te afli în procesul tău de creștere, este important să înțelegi de ce. Ai ales să te naști în acest moment special, în această parte a istoriei planului tău Pământesc cu planul clar stabilit de a-ți muta planeta către gândirea și ființarea iluminată. Tu ai un dar cu totul special și este momentul să-l folosești! 

Pot fi momente în care să-ți vină să plângi pentru că nu simți că ai face vreo diferență. S-ar putea să vrei să stai și să refuzi (pentru moment) să mai faci un pas înainte și asta este în regulă. Asigură-te doar că-ți amintești... în timp ce-ți umbli calea, Universul este alături de tine la fiecare pas pe care-l faci. ~ Creatorul

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!  

 

sâmbătă, 19 aprilie 2025

O modalitate să ieșim din situația în care ne aflăm acum



Din ciclul De ale mele 

Cred că mulți dintre noi, văzând și simțind care este starea lumii noastre, ne-am pus tot felul de întrebări cu privire la modul în care Omenirea s-ar putea reconcilia cu ea însăși. Omenirea pare atât de împărțită, fărâmițată în grupuri și grupulețe, fiecare cu ideologia lui, cu viziunea lui și care, deși în esență sunt aceleași, par extrem de diferite, chiar opuse uneori. De ce? Pentru că fiecare individ, grupuleț și grup, deși vede FINALITATEA ca fiind aceiași, adică: Pace, Libertate, Bunăstare, Abundență, Bucurie, Iubire... vede calea în care să se ajungă la ea în mod diferit și, desigur, doar Calea pe care fiecare individ o vede, este CEA MAI POTRIVITĂ. 

Pe acest criteriu se formează grupulețul, grupul și apoi marele mase de oameni atrași de aceiași viziune, ideologie care vin și hrănesc, de fapt, aceiași energie. Lupta dintre aceste nenumărate viziuni, ideologii este ceea ce ține și menține Omenirea fracționată, deci, extrem de manipulabilă. O luptă care este alimentată și susținută de către cei care pot conduce apoi cu ușurință indivizi, grupuri și chiar mase mari de oameni. ”Divide et impera” este ”politica” dusă de cei care nu vor o Omenire UNITĂ pentru că asta le strică lor ”jocul”. 

Și-atunci, ce ne facem pentru că, dacă lupta asta continuă, irosim degeaba o energie pe care am putea-o folosi să ne construim o nouă lume în care să avem toți loc, să primim/obținem toți ceea ce ne dorim în adâncul Ființei și Sufletului nostru? 

În viziunea mea, desigur, ar trebui să ne întoarcem chiar la începuturi. Nu fizic, ci să mergem înapoi pe firul creării Pământului, Omului și a vieții pe Pământ. Pentru această călătorie este nevoie să ne întoarcem la apariția Omului pe Pământ. 

Se spune că Pământul ERA o planetă de o frumusețe nemaivăzută, din păcate doar ERA. O planetă care a fost creată așa de CREATOR, indiferent prin cine sau ce a ajuns această Creație în manifestare. Nu contează, chiar nu contează CINE sau CE a fost instrumentul prin care atât Pământul cât și Omenirea au intrat în Existență/Ființare. 

Lumea oamenilor este acum într-o puternică dezbinare, înstrăinare de ea însăși și de părțile ei. Oamenii nu sunt capabili să se pună de acord unii cu alții, fiecare susținând că el/ea are dreptate și ȘTIE ce este cel mai bine pentru TOȚI, desigur, DOAR acel cel mai bine pe care-l văd ei înșiși. 

În felul ăsta vom ajunge la auto-distrugere. Tot ce sper este ca această bijuterie care este Pământul să nu o sfârșească ca Tiamat. Trist este, pentru mine, și faptul că Omenirea este într-atât de imatură încă încât nu vede sabia lui Damocles care-i atârnă deasupra capului și amenință să cadă. 

Este, după am spus, imperativ necesar să ajungem la o conciliere pentru că dacă planeta este distrusă, și Omenirea este distrusă. Suntem foarte, foarte aproape de această răscruce, iar Omenirea DOARME și se lasă manipulată și împinsă dintr-o parte în alta. 

Haideți să ajungem la un armistițiu. 

Haideți să-i cerem Creatorului ca viitorul Omenirii să fie cel care SERVEȘTE BINELUI CEL MAI ÎNALT AL ÎNTREGII OMENIRI fără să mai adăugăm nimic altceva. Să avem încredere că CEL CARE NE-A CREAT NE VREA ÎN CONTINUARE BINELE NU RĂUL. 

Să avem încredere că Binele Cel Mai Înalt al Omenirii ne servește fiecăruia dintre noi. Atunci ar înceta orice înfruntare, orice controversă, orice luptă, orice dezacord major și am stabili o legătură conștientă cu însăși CREATORUL A TOT CEEA CE ESTE. 

Este cu mult mai simplu și mai ușor să facem asta decât să ne luptăm fiecare pentru propriul bine ca apoi să ajungem la concluzia că binele pe care ni l-am imaginat nu este atât de bine sau chiar deloc.    

Da, este greu să ne imaginăm UNIMEA, darmite să îi pricepem înțelesul. Dar trebuie să începem de undeva.

 

Munay – Calea Iubirii 

Monica Poka


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!  

 

 

Tu contezi

 


Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 

S-ar putea să fie zile în care să te simți mic și neînsemnat. S-ar putea să fie momente în care să te simți ca și cum ceea ce spui/faci nu contează și s-ar putea să te întrebi, totuși, de ce ai ales să exiști în planul tău Pământesc. Universul ar dori să știi că, chiar și atunci când te simți cel mai neînsemnat, contezi! 

Astăzi ești invitat să-ți acorzi un moment și să te gândești la experiențele tale. Amintește-ți momentele în care până și cel mai minuscul lucru pe care l-ai făcut s-a simțit ca și cum ar fi purtat greutatea a mii de acte pline de blândețe. Amintește-ți când ziua ta s-a derulat în timp ce o melodie tematică rula în fundal, chiar dacă erai singurul care o putea auzi. Marea fulgerare/bubuitură poate să nu se producă de fiecare dată, dar ceea ce tu faci/spui/cum acționezi, contează! Ești acolo unde ești cu un motiv anume și este timpul să-l îmbrățișezi! ~ Creatorul

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!