Prin Ronald Head
Vi s-a spus că trebuie să
înfruntați realitatea? Sau că este nevoie să vedeți care este realitatea? Sau
că ați pierdut contactul cu realitatea? Desigur, persoana care v-a spus acest
lucru a presupus că ea are un control asupra realității și voi nu. Haideți să
explorăm această realitate pe care unii cred că o au.
Ca un exemplu, imaginați-vă că
sunteți într-un magazin cu un prieten la cumpărături. Când ieșiți afară la
soare, vedeți o mamă împreună cu fiul ei îndepărtându-se de un lac din parc.
Băiatul zâmbește cu gura până la urechi. Atunci când ați fost în magazin, realitatea
voastră nu a inclus nimic din toate astea. Este posibil ca realitatea voastră să
nu fi inclus deloc mama sau fiul. Chiar și acum, habar nu aveți ce a văzut
băiatul de l-a făcut să fie atât de entuziasmat. Nu știți ce se află în sau pe
lac. Nu știți câte mașini au trecut cât timp ați fost la cumpărături. Nu știți
câte veverițe sunt în parc sau unde se află fiecare dintre ele. Pe scurt, din
tot ceea ce realitatea este, aveți o cunoaștere extrem de limitată.
Haideți să ne uităm la o
realitate chiar și mai redusă. De câte ori în ultimele clipe v-ați făcut inima
să bată sau ați observat că bate? Câte respirații ați făcut în ultimele două
minute? Vă reglați digestia ultimei mâncări pe care ați mâncat-o? Sunteți
siguri de sănătatea noilor celule pe care le creați chiar acum? Ce celule vechi
ați ales să înlocuiți?
Știe persoana care v-a recomandat
să înfruntați realitatea toate aceste lucruri? Are chiar și cea mai mică
cunoaștere cu privire la ceea ce este cel mai bine pentru voi sau vă îndeamnă
să fiți de acord cu presupunerile ei pentru că are nevoie să-și consolideze
propriile credințe? Pentru că, vedeți voi, dacă voi aveți dreptate, atunci înseamnă
că ei greșesc. Acest lucru nu este neapărat adevărat, dar lor așa li se poate
părea.
Chiar dacă voi, oamenii, ați fi
singurele ființe conștiente în univers, și vă asigurăm că nu este așa, cu toate
percepțiile simțurilor voastre luate la un loc într-o singură ”realitate”, nu
ați începe nici măcar să vă cunoașteți propria lume, cu atât mai puțin un
sistem solar, o galaxie, un trilion de galaxii.
Așadar, pe ce ați dori să vă
bazați propriile voastre credințe? Ceea ce vă putem oferi ca singurul vostru
adevăr, adevărul pe care vă puteți baza, este propria voastră experiență și
ceea ce puteți ști în propria voastră inimă. Creierul vostru poate fi indus în
eroare. Dar, presupunând că sunteți cu adevărat în legătură cu sinele vostru
cel mai profund, inima voastră nu va fi (indusă în eroare n.t.). Asta este,
indiscutabil, o presupunere oarecum mai largă.
Dar acea cunoaștere interioară
este exact ceea ce presupune această ”mare trezire”. Unii cred că este vorba de
o cunoaștere mai mare a factorilor, datelor cu privire la politică, societate
sau financiare. Nu este așa. Toate aceste lucruri s-au schimbat și vor continua
să se schimbe. Dacă există o realitate neschimbătoare, aceea este că schimbarea
are loc. Tot ceea ce este în jurul vostru va trece.
Ce nu trece? Ce nu trece? Acest
lucru este important. Pentru că voi sunteți o parte din el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.