Cunoaștere Străveche versus Inteligență Străveche

 

Divizarea uitată 

De Jason Gray 

Mintea modernă, dornică să dezgroape trecutul, confundă adeseori doi termeni a căror distingere deține cheia înțelegerii nu doar a celor din vremurile trecute, ci și a noastră: cunoașterea străveche și inteligența străveche.
Nu sunt același lucru.
Una este o arhivă, cealaltă, o flacără vie.
Una este o bibliotecă de rămășițe, cealaltă, o conștiință care a modelat lumi.
Tragedia epocii noastre nu este că am pierdut cunoașterea străveche, ci că ne-am îndepărtat de inteligența străveche și, făcând acest lucru, am uitat cum să gândim cu sufletul. 

***Iluzia informației***

Trăim în vremuri în care informația este confundată cu înțelepciunea, iar datele sunt confundate cu profunzimea. Săpăm în texte antice, traducem inscripții, analizăm megaliți, datăm oase cu carbon și declarăm cu mândrie că reconstituim istoria pierdută a Pământului.
Această reconstituire este doar recuperarea cunoașterii, veșmântul exterior al unei prezențe mult mai mari. Sulurile, pietrele și simbolurile sunt umbre ale unei minți care nu mai este prezentă printre noi. Sunt reziduurile inteligenței care odinioară anima realitatea cu o coeziune sacră. Când separăm cunoașterea de inteligența care a născut-o, rămânem cu ruine; lingvistic, arhitectural, spiritual.
Cunoașterea străveche este ecoul.
Inteligența străveche este vocea. 

***Cunoașterea străveche: Ce a fost scris***

Cunoașterea străveche, în forma sa cea mai comună, este ceea ce a fost codificat în texte, sculptat în piatră, întrețesut în mit. Include alinieri astronomice, remedii din plante, sisteme calendaristice, modele de temple, povești ale creației și coduri de conduită. Este fără îndoială prețioasă, dar este fixă, un instantaneu, un efort de conservare. Asemenea unei fosile, ne spune că ceva a trăit, dar nu cum a trăit. Când cercetătorii reconstituie linia temporală a Egiptului, Sumerului sau a Mayașilor, ei lucrează cu cunoștințe străvechi: înregistrări, scripturi, formule, nume de regi. 
Cunoașterea străveche este finită. Este ceva ce poți studia. O poți învăța, cataloga, chiar reconstitui. Nu poți trăi doar prin ea. Cunoașterea străveche nu gândește.
Nu se mișcă.
Nu este vie. 

***Inteligența Antică: Conștiința care a creat Cunoașterea***

Inteligența antică este forța animatoare din spatele tuturor tradițiilor sacre. Nu este despre ceea ce s-a spus, ci despre starea mentală care a știut ce să spună. Nu este piramida, ci conștiința capabilă să conceapă piramida ca un simbol viu. Nu este harta stelară, ci conștientizarea care vedea destinul uman ca pe o reflectare a mișcării cosmice. Inteligența străveche nu a fost moștenită genetic, ea a fost inițiată, amintită, activată prin alinierea cu structura metafizică a realității. 
Această inteligență nu a fost doar cerebrală, a fost cosmică. Curgea prin corp, inimă, minte și spirit. Era simfonică. Înțelegea că materia și energia nu sunt separate de sens. Că geometria este un limbaj sacru. Că gândul poate modela timpul. Că simbolurile nu sunt reprezentări, ci portaluri vii.
Inteligența străveche nu putea fi predată/învățată. Putea fi doar retrezită. 

***Pierderea Flăcării Vii***

De ce este această distingere atât de vitală?
Căutătorii moderni, chiar și cu cele mai bune intenții, încearcă adeseori să învie forma în timp ce rămân orbi la spiritul animator. Copiem planurile templelor fără să înțelegem de ce au fost construite ca armonici. Replicăm ritualurile ca artă de performanță, fără a fi conștienți că odată au îndoit timpul și au captat focul stelelor.
Citim texte alchimice și credem că formulele sunt literale, uitând că acestea codificau hărți trans-dimensionale ale conștiinței.
Studiem cuvintele, dar am pierdut Cuvântul. Logosul. Mintea arhitectului.
De aceea simțim foamea crescândă, golul chinuitor chiar și în centrul renașterii noastre spirituale. Sufletul cunoaște diferența. Sufletul poate gusta absența inteligenței chiar și în prezența cunoașterii sacre. Nu este suficient să știi ce știau cei din vremurile trecute. Trebuie să recuperăm cum au știut-o și cine au trebuit să devină ca să o poată primi. 

***Inteligența ca Rezonanță, Nu ca IQ***

Să fiu clar, nu este vorba despre strălucirea intelectuală.
Inteligența străveche nu este echivalentul unui IQ ridicat sau al geniului științific. De fapt, ar putea fi opusul său. Cei din vremurile trecute nu încercau să domine lumea prin inteligență; încercau să se acordeze la ea. Ei vedeau inteligența nu ca pe capacitatea de a manipula, ci ca pe capacitatea de a rezona, de a intra în armonie cu cântecul mai profund al creației. 
Să deții inteligența străveche însemna să fii în relație directă cu Sursa. Stelele îți vorbeau. Pietrele aveau ținere de minte. Râul își cânta numele în visele tale. Inteligența era inter-ființă. Nu purta doar informație, ci și obligația păstrării echilibrului sacru dintre toate tărâmurile. Cel înțelept nu era cel care știa cel mai mult, cel care devenise cel mai gol, cel mai nemișcat, cel mai aliniat interior. 
Înțelepciunea lor o numim”primitivă” pentru că nu putem înțelege o minte care nu caută să cucerească. 

***Întoarcerea Minții Vii***

Cum revendicăm inteligența străveche?
Nu noi o facem. Ea ne revendică pe noi doar dacă ne facem demni de întoarcerea ei.
Asta înseamnă să ne dezvățăm de mintea mecanică, de sinele fragmentat, de dependența de validarea externă.
Înseamnă să învățăm să ascultăm din nou, să tăcem, să ne ascultăm simbolurile, să ne ascultăm visele.
Înseamnă să avem încredere că sufletul nu este o metaforă.
Că miturile sunt hărți.
Că corpul nu este un templu al cunoașterii, ci al aducerii aminte.
Ca să ne reconectăm cu inteligența străveche, trebuie să trecem printr-o inițiere interioară, nu una oferită de vreo universitate, ci una oferită de templul inimii.
Trebuie să murim pentru intelectul egotic și să devenim suficient de goi pentru ca flacăra să se întoarcă.
Numai atunci cunoașterea pe care o păstrăm poate prinde din nou viață.
Abia atunci piramida va vorbi. 

******Diferența Care Face Toată Diferența******

Cunoașterea străveche stă în muzee.
Inteligența străveche stă în tăcere.
Cunoașterea străveche poate fi predată/învățată.
Inteligența străveche poate fi auzită doar de cei cu urechi în suflet.
Cunoașterea străveche este harta.
Inteligența străveche este pulsul pământului în sine.
Una adună.
Cealaltă trezește.
Trebuie să încetăm să mai căutăm să deținem cunoaștere și să începem să învățăm să întrupăm inteligența.
Străbunii nu se așteaptă ca noi să construim mai multe replici. Ei așteaptă să ne aducem aminte cum să ne amintim. Să ne recuperăm templul interior. Să redevenim din nou suficient de inteligenți ca să primim vocea creației, nu ca fapt, ci ca flacără.
Cunoașterea străveche informează.
Inteligența străveche transformă.
Pune-ți această întrebare:
 
Pe care o cauți cu adevărat?
 
Traducere Monica Poka
Sursa: Facebook

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!