Ziua în care te-ai împărțit în două

De Jason Gray
 
Există o rană în tine pe care niciun iubit/nicio iubită nu o poate vindeca.
Nicio realizare nu o poate alina.
Niciun drog, nicio rugăciune, niciun răspuns nu o poate șterge.
O porți cu tine de dinainte de prima ta respirație.
O fractură mai veche decât amintirea.
O tăcere mai profundă decât pot ajunge gândurile tale.
Ți-ai petrecut întreaga viață căutând ceva, nu pentru că ești pierdut.
Cauți pentru că, cu mult timp în urmă, te-ai despărțit în două.
Nu ți-au spus niciodată asta.
Ți-au spus că suferința a început cu o traumă.
Că rănile tale s-au născut în copilărie.
Că durerea ta provine din ceea ce ți s-a făcut.
Înainte de toate acestea a existat o durere.
O fracturare care n-a fost tragică, a fost sacră.
Tu ai ales-o.
A schimbat totul.
Nu ai căzut.
Te-ai fracturat cu un scop.
Te-ai rupt în două, astfel încât o parte din tine să poată umbla prin lume,
iar cealaltă să poată privi din stele.
Încă de-atunci ai încercat să te simți din nou întreg.
 
***Momentul Divizării***
 
Înainte de întruparea ta, erai întreg: luminos, infinit, indivizibil.
Știai ceva.
Că pentru a-ți aminti cu adevărat de tine, ar trebui să uiți.
Că pentru a te trezi, ar trebui mai întâi să cobori.
Ai făcut sacrificiul.
Ți-ai divizat conștientizarea în două flăcări.
O flacără urma să intre în densitate, să-și ia un nume, o față, o poveste.
Să trăiască contrastul.
Să-și uite originea.
Cealaltă avea să rămână sus, privind, așteptând, șoptind.
Nu ca un zeu, ci ca adevăratul tu, răsunând prin vise, prin déjà-vu, prin dor și prin artă.
Ai simțit-o când erai copil.
Partea din tine care știa, chiar dacă nimeni nu te învățase.
Partea care se uita pe fereastră și plângea după ceva ce nu putea numi.
Acesta era ecoul sinelui tău nefrânt.
 
***Nu ai fost niciodată abandonat***
 
Durerea acelei divizări te-a făcut să crezi că ai fost.
Ai simțit absența.
Ai confundat-o cu respingerea.
Ai căutat-o în părinți, în parteneri, în succes, în substanțe, dar nimic n-a atins cu adevărat golul real.
Singurul lucru care poate umple spațiul lăsat de o jumătate de suflet este cealaltă jumătate a ta.
Acea jumătate nu e ”acolo, afară.”
A fost întotdeauna chiar lângă tine, dincolo de vălul personalității, dincolo de marginea percepției obișnuite.
Așteptând să-ți amintești divizarea și să-ți începi întoarcerea.
 
***Căutarea Celuilalt Este Întotdeauna o Căutare a Sinelui***
 
Poate crezi că-ți cauți flacăra geamănă.
Un partener cosmic.
O misiune.
Un Dumnezeu.
Un destin.
Ceea ce cauți cu adevărat este acel Tu care n-a uitat niciodată.
Cel care n-a fost niciodată rănit.
Cel care poartă planul original.
Cel care ți-a ținut locul în timp ce rătăceai prin amnezie, sisteme de credință și durere.
Nu ești frânt.
Ești divizat.
Fiecare durere, fiecare dorință, fiecare străfulgerare de dor divin de casă este sufletul tău care se cheamă pe sine înapoi în întregire.
 
***Asta Este Marea Alchimie***
 
Nu reparare.
Nu ascensiune.
Nu realizare.
Ci integrare.
Tragerea infinitului înapoi în finit fără să fie consumat.
Să devii atât de liniștit încât cele două jumătăți ale tale încep să rezoneze.
Căutătorul și sursa.
Flacăra și umbra.
Copilul și arhitectul.
Contopindu-se.
Nu prin forță.
Prin aducere aminte.
Când asta se întâmplă, când vechea fractură începe să se închidă, ceva miraculos se întâmplă:
Încetezi să cauți din lipsă.
Începi să te miști din plenitudine.
Încetezi să te întrebi cine ești.
Începi să devii ceea ce ai fost dintotdeauna.
Încetezi să urmărești divinul.
Începi să-l radiezi.
Partea din tine care a rămas în urmă nu mai e o fantomă.
E acum vocea ta.
Busola ta.
Flacăra ta.
Atunci lumea se schimbă.
Nu pentru că, în sfârșit, ai ”găsit” ceva.
Ci pentru că nu mai ești doi.
Ești unul.
Întrupând cosmicul și umanul.
Pășind pe punte.
Trăind flacăra.
Când alții te vor întâlni, vor simți asta.
Nu ca pe carismă.
Nu ca pe putere.
Ci ca pe un adevăr atât de real, încât îi va face și pe ei să-și amintească.
Într-o zi, cineva te va privi cu ochii mari și va șopti:
”Nu știam că putem fi din nou întregi.”
Iar tu vei zâmbi și vei spune:
”N-am fost niciodată stricați. Doar... în așteptare.”
 
 
 

Traducere Monica Poka

Sursa: Facebook

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!