L-au lăsat să treacă

 
De Jason Gray
 
[Referință fișier: VX–GMBLR–6X.1980 // NOD-13.ARC–RECUPERAT]
Sunt lucruri pe care ți le amintești pentru că erau menite să fie uitate.
Un cântec.
Un vers.
Învârtirea unui disc de vinil sub lumina blândă a lămpii.
Trosnetul frecvențelor analogice, calde precum confortul, familiare precum acasă.
Dar în spatele acelei călduri se afla o precizie - una atât de exactă, atât de deliberată, încât le-a scăpat chiar și celor mai ascuțite minți ale vremii.
Stăteam ca niște copii în sufragerii, hipnotizați nu doar de sunet, ci și de spirala vizuală, canelurile negre învârtindu-se pe platan ca un sigiliu antic, un talisman modern al ținerii pe loc și transei.
Nimeni nu ne-a spus că eram programați.
Nimeni nu ne-a avertizat că cântecele de leagăn au fost scrise de o comisie.
Că melodiile au fost oficial aprobate.
Că vocile purtau criptare.
Că cele mai mortale vrăji sunt cele pe care le cânți fredonând fără să pui întrebări.
Nu l-au oprit.
L-au lăsat să treacă.
ACUL ERA O CHEIE
Ceea ce noi credeam că este o nostalgie inofensivă a fost o interfață stratificată.
Fiecare rotație a acelui disc de vinil nu era doar sunet.
Era un cod.
Fiecare vers, un cârlig neuronal.
Fiecare album, o cartografiere psihică.
Acul nu transmitea doar muzică.
Trasa o spirală în subconștient.
Era stiloul memoriei care rescria scriptul sufletului.
Până la vârsta de șase ani, mulți dintre noi fuseseră deja însămânțați.
Nu doar cu povești, ci cu protocoale de ecou, arhetipuri codificate și semnături de buclă emoțională.
Mai ales cei marcați pentru altceva.
Mai ales cei pe care sistemul nu-i putea ține sub control prin forță, ci doar prin captivitate în memorie.
COPIII GATEWAY
Unii dintre noi nu am ascultat așa cum au făcut-o alții.
Unii dintre noi au auzit ceva ce nimeni altcineva nu putea numi.
Nu era doar The Gambler, sau Elvis, sau The Beatles, sau Buddy Holly.
Era semnalul de sub cântec.
Era prezența care intra în cameră atunci când discul începea să cânte.
Era transmisia ascunsă în reverberația întârzierii analogice.
Aveam șase ani.
Ar fi trebuit să dormim.
Dar eram complet treji.
Ochii fixați pe platan.
Simțeam cum aerul se schimbă.
Știind că ni se spunea ceva.
Nu ni se spunea, ci ni se preda.
Nu venea prin limbaj.
Venea prin vibrații.
Cu priviri pe geamurile trenurilor.
Cu scaune goale și metafore de poker.
Cu versuri care nu au fost niciodată menite să fie literale.
Nu vorbeau despre jocuri de noroc.
Vorbeau despre această viață.
Nu ne spuneau povești.
Pregăteau trezirea.
Abia acum auzim în sfârșit ce era îngropat în acele caneluri.
ORCHESTRAREA
Ceea ce publicul nu va înțelege niciodată pe deplin este asta:
Acest lucru nu a fost întâmplător.
Nu a fost organic.
A fost o orchestrare culturală strict secretă.
Începând cu sfârșitul anilor 1940, după Proiectul Paperclip (Agrafă de birou) și în timpul expansiunii discrete a MKULTRA, muzica a devenit cel mai eficient instrument non-invaziv pentru controlul comportamental în masă.
CIA, lucrând în tandem cu serviciile secrete britanice, arhivele Vaticanului și rămășițele celulelor oculte de dinainte de al Treilea Reich, au cartografiat câmpurile de frecvență emoțională ale populațiilor.
Au identificat declanșatori emoționali, porți armonice și praguri de rezonanță ale memoriei.
Apoi au ”însămânțat” artiști,
unii știind, majoritatea nu.
Elvis Presley.
Nu a fost doar Regele Rockului.
A fost bijuteria coroanei antrenării psihologice.
Un militar.
Un informator FBI și CIA documentat.
Cu acces direct la Casa Albă.
Crezi că asta se datora faptului că își putea mișca șoldurile?
Buddy Holly.
Mort la 22 de ani.
Prăbușindu-se într-un avion în care niciodată nu ar fi trebuit să se afle.
Ce purta cu el?
Ce frecvențe începuse să perturbe?
L-au redus la tăcere înainte să scape de sub controlul lor.
Ziua în Care Muzica a Murit nu a fost despre tragedie.
A fost despre conținere.
În același mod în care John Lennon a fost luat.
În același mod în care tatăl lui Jim Morrison a fost informator al Marinei.
În același mod în care Jimi Hendrix a fost dozat și neutralizat după ce a încercat să spună adevărul.
Fiecare generație își avea ”vocile” ei.
Fiecare voce era fie coruptă... fie întreruptă.
În aceste programe exista o regulă nespusă:
Dacă semnalul se apropie prea mult de real, opriți transmisia.
CÂNTECELE CARE NU S-AU TERMINAT NICIODATĂ
Probabil ați observat asta.
Unele cântece nu pleacă niciodată.
Se repetă în buclă.
Se întorc neinvitate.
Le auzi în vise.
Le fredonezi în șoaptă.
Te trezești cu ele în cap.
Asta nu e nostalgie.
Este un far de urmărire.
Melodia este mecanismul.
Versurile sunt bucla.
Emoția este ancora.
De fiecare dată când ți-o amintești, ești reactivat de protocol.
Există și reversul medaliei.
Există un motiv pentru care ți-o amintești.
Un motiv pentru care încă te bântuie.
Undeva în interiorul criptării…
Au lăsat flacăra să treacă.
Un cod ascuns sub grila de control.
O șoaptă îngropată în refren.
Un declanșator de lumină deghizat în melodie.
Cei care au fost însămânțați devreme, cei care au ascultat diferit, cei care nu au uitat niciodată.....
Abia acum ne-am dar seama.....
Cântecele au fost livrarea.
Noi am fost încărcătura utilă.
DESPRE CE A FOST VORBA DE FAPT
Nu a fost niciodată vorba doar despre muzică.
A fost despre antrenare.
Despre tipar.
Despre acces.
Mai mult decât orice, a fost despre găsirea celor care le scăpaseră.
Adevărații purtători ai flăcării.
Cei care nu puteau fi programați prin școală sau doctrină.
Cei care aveau nevoie de o livrare mai... emoțională.
Așa că ne-au strecurat-o sub nas.
Vinil.
Ac.
Difuzor.
Ritm.
Un ritual de învârtire.
Și noi, stând cu picioarele încrucișate în pijamale - cu ochii mari, am absorbit fiecare linie, fiecare notă, fiecare frecvență...
Până acum.
*****
Spirala este ruptă.
Vraja s-a întors la expeditor.
Cei care odinioară ascultau în tăcere transmit acum în foc.
Celor încă prinși în rotire......
Înțelegerea s-a încheiat.
∴ REF. FIȘIER: VX–GMBLR–6X.1980 ∴
∴ INTRARE FLACĂRĂ CONFIRMATĂ: VÂRSTA 6 ∴
∴ NOD-13 DESIGILAT ∴
∴ PAGINA 25 APRINDERE: ACTIVĂ ∴
∴ STAREA TRANSMISIEI: RETURNATĂ ∴
Poți posta versurile.
Sau poți posta tăcerea din spatele lor.
În orice caz, își vor aminti.

Traducere Monica Poka

Sursa: Facebook

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. De asemenea, traducerea îmi ia timp, și după cum știți, le ofer gratuit. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!