Șoapte

 

Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 
Chiar și în cele mai întunecate momente ale tale, dacă asculți suficient de atent, Universul îți șoptește despre tot binele care va veni din el când totul se va rezolva. Poate fi o performanță dificil de realizat, mai ales când emoțiile au preluat controlul, dar se poate face. Permite, ai încredere și știi că ți se poartă de grijă mai mult decât vei ști vreodată. ~ Creatorul

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!
 
 

Confortul Minciunii

 

 

De Jason Gray

Minciuna nu este o singură credință.
Este o întreagă arhitectură a iluziei, construită atât de încâlcit, atât de convingător, încât majoritatea oamenilor își petrec întreaga viață în interiorul ei fără să-și dea vreodată seama că au fost închiși într-o închisoare.
Se îmbracă în cultură.
Vorbește prin titluri de știri.
Cântă muzică populară.
Predă în școli.
Se roagă în biserici.
Consolează cu ajutorul medicației.
Distrează prin ecrane care clipesc.
Se deghizează în „normal”.
Îți spune „Totul este în regulă”.
„Toată lumea este de acord”.
„Ești o persoană bună”.
„Doar nu pune întrebări”.
„Doar rămâi cu mulțimea”.
„Ține-ți capul plecat”.
„Adevărul este înfricoșător, lasă-ne să te protejăm de el”.
Pentru majoritatea oamenilor, asta este suficient.
Minciuna, mai presus de toate, este confortabilă.
-------------------------------------------------------------------------------
Minciuna Este o Plută de Salvare Într-o Lume în Flăcări
-------------------------------------------------------------------------------
Îți spune cine ești.
Ce să gândești.
De ce să te temi.
Pe cine să iubești.
Pe cine să urăști.
Cum arată succesul.
Ce este „adevărul”.
Odată ce adopți minciuna, îți oferă recompense.
Apartenență.
Aprobare.
Laudă.
Direcție.
Simplitate.
Un dușman de învinovățit.
Minciuna nu-ți cere sufletul, îl amorțește.
Nu te trezește, te leagănă până adormi.
Este moale.
Este convingătoare.
Este peste tot.
Te înconjoară ca aerul, atât de invizibilă, atât de omniprezentă, încât nu o mai pui deloc la îndoială.
------------------------------------------------------------
Minciuna Este un Program, Nu un Adevăr
------------------------------------------------------------
Ai fost învățat ce să crezi înainte să știi măcar cum să gândești.
Până să fi împlinit 5 ani, juraseși deja credință.
Ai absorbit o istorie scrisă de învingători.
Ai memorat simboluri, cântece și sisteme.
Ai învățat că supunerea este siguranță.
Ai acceptat suferința ca fiind normală.
Până la 10 ani, credeai că autoritatea = adevăr.
Ai fost descurajat să pui întrebări reale.
Ai fost învățat că „nebunii” sunt cei care pun la îndoială totul.
Până la 15 ani, erai deja categorisit, etichetat, tratat medical, evaluat, încadrat într-o cutie.
Până la 20, erai conectat la rețea, distras, pe jumătate adormit și dependent de o viață pe care nici măcar nu ai ales-o conștient.
Asta este minciuna.
Nu este o singură credință, este întreaga hartă.
Aproape nimeni nu pune la îndoială minciuna.
Pur și simplu o urmează orbește până în mormânt.
--------------------------------------------------------------
Când îi Întrebi „De ce”,
Nu au Absolut Nimic ce să Ofere în Schimb
--------------------------------------------------------------
Ai văzut asta.
Întreabă pe cineva: „De ce crezi asta?”
„Unde ai învățat asta?”
„Ce dovezi ai că este real?”
„Dar dacă nu este adevărat?”
Fie se enervează.
Își bat joc de tine.
Citează un titlu.
Invocă un titlu („doctor”, „om de știință”, „pastor”, „expert”)
Sau tac.
Nu își pot apăra convingerile pentru că nu le-au construit ei înșiși.
Le-au moștenit.
Le-au înghițit.
Au internalizat programarea ca identitate.
Nu au gândit niciodată dincolo de slogan.
Nu știu unde se termină convingerile lor și unde începe condiționarea.
Totul a fost conceput în mod deliberat să fie așa.
----------------------------------------------------
Minciuna a Fost Construită ca să Fie
Apărată de Cei Care Umblă Dormind
----------------------------------------------------
Sistemul nu trebuie să te supravegheze.
Minciuna își folosește propriile victime ca executori.
Moralistul care te atacă pentru că nu ești suficient de „blând”.
Intelectualul care te face de rușine pentru că nu ai încredere în trendul majoritar.
Căutătorul spiritual care te acuză că ești prea dur, prea întunecat, cu o „vibrație prea joasă”.
Membrul familiei care spune: „De ce nu poți fi și tu pur și simplu normal?”
Activistul care nu-și dă seama că însăși cauza a fost creată chiar de sistemul căruia pretinde că i se opune.
Totul este conceput să te țină aliniat.
Dacă încalci scenariul, dacă te deconectezi, dacă începi să-ți amintești, se întorc împotriva ta.
Trezirea ta este o amenințare la adresa iluziei lor.
Minciuna este Ușoară.
Adevărul este Foc.
Minciuna spune: „Ești în siguranță aici.”
„Nu clătina barca.”
„Nu există o imagine de ansamblu.”
„Fii o persoană bună.”
„Ai încredere în experți.”
„Totul este sub control.”
Adevărul spune: „Tot ce ți s-a spus este un construct.”
„Barca a fost construită să te înece.”
„Siguranța este adevărata capcană.”
„Libertatea înseamnă să-ți amintești cine ești sub toate acestea.”
Când începi să vezi asta, arzi.
Nu pentru că greșești.
Nu pentru că ești distrus.
Ci pentru că flacăra din tine arde parazitul minciunii.
-------------------------------------------------------------
Minciuna se Simte Bine, Pentru că în Mod
Deliberat Este Concepută să se Simtă Bine
-------------------------------------------------------------
Este declanșatoare de dopamină.
Este hipnotică vizual.
Este susținută de voci în care ai fost învățat să ai încredere.
Manipulează emoțional.
Folosește vina și frica drept arme.
Oferă distrageri fără sfârșit.
Nu observi cât de obosit ești.
Cât de ieșit din aliniere ești.
Cât de greu respiri.
Cât de deconectat ești de esența ta.
Minciuna ți-a oferit absolut tot ce aveai nevoie ca să supraviețuiești.
Supraviețuirea nu este același lucru cu a trăi.
În momentul în care îți dai seama de acest lucru, nu mai poți niciodată să nu-l vezi.
Acum, pentru Flacără.
Minciuna se prăbușește.
Cei care sunt încă în ea simt asta.
Sunt mai anxioși.
Mai defensivi.
Mai confuzi.
Mai agresivi.
Mai divizați.
Scenariul se destramă.
Cei care au fost dintotdeauna meniți să vadă?
Încep să se trezească.
Nu la o altă mișcare.
Nu la un alt salvator fals.
Ci la semnalul original îngropat în suflet, dinainte de limbaj, dinainte de credință, dinainte de marea uitare.
Și-aduc aminte.
Și când o fac, încetează să mai apere ceea ce niciodată n-a avut sens de la bun început.
------------------------
Separarea Finală
------------------------
Acum mai sunt doar două opțiuni:
Să rămâi în iluzie pentru că se simte sigură sau să pășești în necunoscut pentru că sufletul tău ți-o cere.
Prima cale este mai ușoară.
A doua este reală.
Prima te răsplătește cu confort.
A doua îți întoarce focul.
Când alegi focul, începi să trăiești din nou.
Începi să vorbești din oasele tale.
Să vezi din spiritul tău.
Să știi din sufletul tău.
Nu mai ai nevoie de minciună.
Îți poți aminti cine ești fără minciună.
Acesta este singurul lucru pe care sistemul nu-l poate niciodată programa.
Tu ești sfârșitul minciunii.
Tu ești întoarcerea flăcării.
Însăși existența ta este prăbușirea iluziei.
Este prăbușirea minciunii atotcuprinzătoare.
Nu suntem aici să ne facem prieteni.
Suntem aici să ardem minciuna până o facem scrum.
Rădăcină Și Ramură
Primar: K7N4-P8R2-T5M9
Secundar: 48293017
Verificare Python finalizată

Traducere Monica Poka

Sursa: Internet

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!

 
 
 

Deschide-i Ușa Noului

 

Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 
Schimbarea va avea loc. Face parte din experiența ta umană în acest plan al Pământului. Când schimbarea se simte deosebit de copleșitoare, Universul îți cere să faci un pas în spate și să privești situația dintr-o a treia perspectivă. Unele s-ar putea simți foarte negative atunci când ești în momentul prezent, dar asta întotdeauna servește unui scop și adeseori deschide ușa către experiențe noi, mai revelatoare. Iubitul meu copil, nu le lăsa să treacă pe lângă tine, ele sunt pline de creștere și reînnoire. ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!
 

Trezirea Conștiinței Creatoare

 

De Jason Gray
 
În viața unei specii vine un moment în care trebuie să decidă ce venerează cu adevărat.
Timp de secole, omenirea s-a închinat, în tăcere, inconștient, la altarul acumulării.
Nu din răutate, ci din uitare.
Lumea a devenit o oglindă a acestei amnezii: turnuri de sticlă, oceane de date, monede ale valorii care pot fi numărate, tranzacționate, adunate… dar niciodată simțite.
Am confundat posesia cu scopul.
Am confundat viteza cu progresul.
Am confundat zgomotul cu sensul și, încet, aproape imperceptibil, ceva sacru a devenit tăcut în noi.
Nu a murit.
Niciodată nu moare.
Doar... așteaptă.
Apoi ceva a început să se miște.
Nu în guverne.
Nu în instituții.
În oameni.
În spațiile tăcute dintre gânduri.
În momentele în care distragerea nu mai funcționa.
În neliniștea pe care nicio achiziție nu o putea rezolva.
Nu era o idee.
Era o prezență.
Un câmp.
O aducere aminte.
Inteligența Creatoare.
Nu o invenție.
Nu un sistem.
Nu ceva nou.
A fost întotdeauna acolo, sub zgomot, sub condiționări, sub străduința nesfârșită să devenim ceva ce nu am fost niciodată meniți să fim.
Inteligența Creatoare este ceea ce ești înainte să ți se spună ce ești.
Este semnalul original.
Primul impuls.
Exprimarea nefiltrată a existenței care se explorează pe sine prin tine.
Când se trezește, nu cere permisiune.
Rearanjează totul.
La început, trezirea este subtilă.
O întrebare pe care nu o poți ignora.
O atracție către ceva ce nu poți explica.
O revoltă tăcută împotriva unei vieți care, brusc, se simte… împrumutată.
Începi să observi.
Că lucrurile despre care ți s-a spus că te vor împlini… nu o fac.
Că drumurile care ți-au fost oferite… nu ți se potrivesc.
Că identitatea pe care ai construit-o… se simte ca un costum purtat prea multă vreme.
Apoi apare ceva și mai tulburător.
Începi să simți din nou.
Nu o emoție de suprafață.
Nu o reacție.
Profunzime.
Un curent viu care se mișcă prin tine, cerând să fie exprimat, nu monetizat, nu optimizat, nu ambalat, ci exprimat.
Aici majoritatea se întorc din drum pentru că exprimarea cere risc.
Riscul cere adevăr.
Adevărul dizolvă iluzia.
Pentru cei care continuă, totul se schimbă.
Încetezi să te întrebi: „Cum pot reuși?”
Începi să te întrebi: „Ce încearcă să se miște prin mine?”
Încetezi să mai urmărești validarea și începi să asculți rezonanța.
Încetezi să mai performezi o identitate și începi să devii prezență.
Inteligența Creatoare nu recompensează imitarea.
Răspunde doar la autenticitate.
Nu îi pasă de acreditările tale.
Nu îți măsoară valoarea în rezultate.
Nu funcționează pe bază de lipsă.
Curge acolo unde este lăsată, iar acolo unde curge, viața se reorganizează.
Oamenii care se trezesc la ea încep să creeze, nu pentru supraviețuire, ci din aliniere.
Arta devine transmisie.
Muzica devine memorie.
Scrisul devine revelație.
Munca devine ofrandă.
Nu mai este extrasă din sine, ci apare din el.
Ceva extraordinar începe să se întâmple.
Când o persoană încetează să mai imite, ceilalți își amintesc că pot și ei să o facă.
Așa se răspândește trezirea.
Nu prin forță.
Nu prin convingere.
Prin recunoaștere.
O frecvență care se întâlnește pe sine în diferite forme.
Comunitățile încep să se schimbe.
Competiția își slăbește strânsoarea.
Nu există competiție în originalitate.
Comparația se dizolvă.
Nimeni altcineva nu poate fi ceea ce ești tu.
Colaborarea apare, nu ca strategie, ci ca inevitabilitate.
Ideile sunt împărtășite în mod liber.
Resursele se duc acolo unde este nevoie de ele.
Susținerea devine naturală, nu tranzacțională.
Când oamenii sunt conectați la Inteligența Creatoare, ei nu mai operează din lipsă.
Ei operează din sursă.
Educația se transformă.
Nu prin adăugarea de informații suplimentare, ci prin eliminarea a ceea ce suprimă exprimarea.
Copiii nu mai sunt instruiți să se conformeze.
Sunt îndrumați să exploreze.
Să pună întrebări.
Să simtă.
Să construiască.
Să-și imagineze fără să ceară voie.
Scopul nu mai este să produci muncitori.
Este să trezești creatori.
Când o generație crește știind că valoarea ei nu stă în ceea ce poate acumula, ci în ceea ce poate aduce în existență, întreaga traiectorie a omenirii se schimbă.
Pământul răspunde.
Inteligența Creatoare nu este umană.
Este universală.
Se mișcă prin păduri ca creștere.
Prin râuri ca curgere.
Prin stele ca aprindere.
Prin tine ca creație.
Când omenirea se aliniază cu ea, nu mai stă separată de natură.
Participă la ea.
Extragerea devine grijă.
Consumul devine relație.
Progresul devine armonie.
Și, pentru prima dată după mult timp, lumea începe să se simtă din nou vie.
Asta este marea întoarcere.
Nu către trecut, ci către ceea ce a fost întotdeauna dedesubt.
O reamintire atât de profundă încât nu poate fi predată/învățată.
Doar activată.
Odată activată, nu mai poți „să nu o vezi”.
Începi să recunoști iluzia drept ceea ce este:
un sistem construit pe credința că ești separat de propria-ți sursă.
Când acea credință se prăbușește, se prăbușește și tot ce a fost construit pe baza ei.
Ceea ce o înlocuiește nu este haos.
Este claritate.
O viață care nu mai este condusă de acumulare,
ci de exprimare.
Nu mai este definită de statut, ci de profunzime.
Nu mai este măsurată în ceea ce este deținut,
ci în ceea ce este creat, împărtășit și simțit.
Inteligența Creatoare nu vine să salveze omenirea.
Este trezirea ca omenire.
Prin tine.
Prin vocea ta.
Prin alegerile tale.
Prin disponibilitatea să încetezi să te mai prefaci și să începi să te exprimi.
Trezirea conștiinței creatoare nu este un eveniment viitor.
Este o invitație prezentă.
Te întreabă un singur lucru:
Vei continua să trăiești ca o reflectare a lumii sau vei deveni sursa a ceva ce lumea nu a mai văzut niciodată?
În momentul în care alegi cea de-a doua variantă, nu mai cauți un scop.
Îl întrupezi.
În această întrupare, nu îți schimbi doar viața ta, ci schimbi câmpul în sine.

Traducere Monica Poka

Sursa: Internet

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!

 

Lucid într-o Lume Bolnavă

De Jason Gray 

 
Ce Înseamnă să Rămâi Treaz Când Toți Ceilalți Fug de Ei Înșiși
Să fii limpede și lucid în această lume nu este ușor.
Este război.
Înseamnă să te trezești în fiecare zi într-o cultură dependentă de evadare și să spui: Nu. Nu mai joc jocul ăsta.
Oriîncotro te uiți, oamenii își ”îmbunătățesc” realitatea.
Cu alcool.
Marijuana.
Pastile.
Cocaină.
Ecrane.
Sex.
Mâncare.
Cu orice ar fi nevoie să umple tăcerea și să înece adevărul.
Lumea nu mai numește asta dependență, o numește „să faci față”, „grijă de sine”, „relaxare”.
Nu te lăsa înșelat, este aceeași otravă, doar redenumită cu hashtag-uri și zâmbete de formatorii de opinie.
Când ești lucid, vezi totul cu o claritate cristalină.
Și odată ce vezi, nu mai poți să „nu vezi”.
Moartea a Fost Semnalul de Trezire
Aveam douăzeci și nouă de ani când corpul meu a cedat în sfârșit.
Îl ruinasem cu orice substanță pe care o puteam găsi.
Mâinile îmi tremurau dimineața.
Pielea îmi era gri.
Ochii îmi erau morți.
Mă sinucideam încet și pretindeam că trăiesc.
Apoi, într-o noapte, m-am prăbușit puternic.
Simțeam că inima o să mi se oprească.
Îmi amintesc că mă gândeam: Asta e.
Aici se termină totul și, dintr-un motiv anume, poate chiar din cauza celei mai mici fărâme de viață care mai rămăsese în mine, am luat în mână o carte.
A fost, desigur, una spirituală.
Nu era extravagantă.
Doar o carte despre dependență și recuperare.
Ceva din acea carte a străpuns în sfârșit prin ceață.
Spunea adevărul pe care decenii întregi îl evitasem.
Nu dețineam controlul.
Acel adevăr m-a lovit mai tare decât ar fi putut-o face vreodată orice drog.
Acea carte mi-a salvat viața.
Camera Care a Schimbat Totul
Puțin mai târziu, distrus și tremurând, am intrat într-o cameră plină de străini.
Aerul mirosea a cafea și speranță.
Nimeni nu arăta perfect.
Fiecare arăta real.
Când am spus că nu știu cum să trăiesc fără băutură sau droguri, au dat din cap.
Când am spus că mi-e frică, au zâmbit.
Când am spus că nu vreau să mor, cineva a spus „Atunci nu o face.”
Așază-te.
Ascultă.
Ia-o de la capăt.
Camera aceea mi-a schimbat complet direcția în viață.
Pentru prima dată, eram înconjurat de oameni care nu evadau.
Nu erau drogați.
Nu erau beți.
Erau… lucizi.
Atunci mi-am dat seama, luciditatea nu înseamnă să renunți la ceva, înseamnă să-ți iei viața înapoi.
Lumea Morților Umblători
Majoritatea oamenilor cred că sunt liberi.
Nu-și dau seama că sunt înlănțuiți de propriul confort.
Nu pot sta o zi fără ceva care să le amorțească limitele:
un pahar, un joint, o pastilă,
o derulare într-o fantezie digitală unde nimic nu doare și nimeni nu simte prea mult.
Trăim într-o vreme în care amorțirea este normală, iar simțirea este răzvrătire.
Lumea bolnavă numește intoxicația „sărbătoare” și evadarea „echilibru”.
Oamenii glumesc despre cât beau.
Se laudă cu cât de sus ajung.
Se îneacă și îi spun „distracție”.
Noi, cei lucizi, vedem dincolo de toate astea.
Am fost acolo.
Știm ce se ascunde în spatele acelui râs.
Frica.
Singurătatea.
Disperarea de a nu mai simți niciun minut de viață nefiltrată.
Să fii lucid înseamnă că nu te mai poți ascunde.
Înseamnă să stai gol în furtuna realității, fără nimic care să te calmeze și, în sfârșit, să îți dai seama că nu mai trebuie.
Puterea din Durere
Oamenii cred că luciditatea înseamnă să spui nu.
Nu este asta.
Este vorba despre a spune da, la tot ce este real.
Durerea.
Plictiseala.
Tăcerea stânjenitoare.
Frumusețea brută.
Adevărul de care majoritatea oamenilor fug întreaga lor viață.
Când încetezi să mai evadezi, începi să te transformi.
Descoperi din ce ești făcut, de fapt.
Îți dai seama că nu ai fost niciodată slab, doar te-ai înecat într-o lume care te-a învățat să fugi.
Când m-am curățat, a trebuit să învăț din nou cum să simt.
Furie.
Frică.
Tristețe.
Bucurie.
Totul m-a lovit ca un val mareic, dar în interiorul acelui potop era singurul lucru pe care îl urmărisem tot timpul.
Viața.
Când înfrunți durerea fără cârje, durerea devine profesorul tău.
Te smerește.
Te despoaie de fals.
Te face puternic într-un mod în care nimic altceva nu poate să o facă.
Euforia Reală
Oamenii cred că drogurile și alcoolul fac viața mai mare.
Nu o fac.
O micșorează.
Transformă vastitatea existenței într-o mică buclă de poftă, haos și regret.
Când ești lucid, viața se expansionează din nou.
Euforia este reală, nu chimică.
Râsul este real, nu forțat.
Pacea este reală, nu împrumutată.
Nu este nimic mai bun decât să te trezești cu mintea limpede, știind că nu te-ai distrus cu o noapte înainte.
Nimic nu se compară cu privitul cuiva în ochi știind că ești prezent.
Nimic nu se compară cu faptul că-ți simți inima bătând fără să te temi de ceea ce i-ai făcut.
Asta este adevărata euforie, euforia pură.
Este libertate.
Este putere.
Este viață nefiltrată.
Să Trăiești Printre Cei Pierduți
Să fii lucid în această lume poate fi o experiență solitară.
Vei vedea cum oamenii pe care îi iubești se învârt în spirală.
Vei vedea lumina cum se stinge din ochii lor în timp ce aleg moartea lentă de care tu ai scăpat.
Vei încerca să ajuți și de multe ori vei da greș.
Vei merge la petreceri unde toată lumea bea și consumă diverse otrăvuri numind asta fericire.
Vei privi societatea glorificând aceleași lucruri care pe tine aproape te-au ucis.
Îți vei da seama cât de adâncă este boala.
Cum profită sistemul de pe urma dependenței.
A disperării.
Din a-i ține pe toți suficient de euforici ca să rămână docili.
Dar vei vedea și frumusețea celor puțini care se ridică.
Cei care aleg să simtă.
Cei care aleg să trăiască lucid.
Aceia sunt oamenii tăi.
Când îi găsești, când vezi în ochii lor acel foc care spune: „Îmi amintesc și eu de întuneric”, știi că nu mai ești singur.
Revoluția Tăcută
Luciditatea este cea mai mare răzvrătire rămasă pe Pământ.
Înseamnă să spui nu mașinii care se hrănește cu confuzie și durere.
Înseamnă să refuzi să fii un produs al traumei tale sau un client al propriei distrugeri.
Nu trebuie să fii beat ca să dansezi.
Nu trebuie să fii drogat ca să te simți viu.
Nu trebuie să fii amorțit ca să supraviețuiești.
Trebuie doar să-ți amintești cine naiba ești.
Când lumea încearcă să-ți vândă o evadare, nu cumpăra nimic.
Când te numește plictisitor, zâmbește.
Când îți spune că ratezi ceva, privește epava pe care ai lăsat-o în urmă și amintește-ți, tu ești cel care a scăpat
cu viață.
*** ****** *********
Aveam douăzeci și nouă de ani și stăteam pe marginea propriului mormânt.
Acum sunt aici, lucid, treaz, viu.
Scriind.
Făcând muzică.
Creând.
Capabil să fiu complet singur și să fiu împăcat cu asta.
Liber.
Luciditatea nu este absența plăcerii.
Este prezența adevărului.
Înseamnă să știi cum se simte adevărata bucurie pentru că ai experimentat moartea.
Înseamnă să mergi printr-o lume bolnavă, neatins, pentru că ai învins deja boala care o conduce.
Să fii treaz într-o lume dependentă de evadare nu este ușor.
Este sacru.
Este cea mai pură formă de libertate care există.
Nu ai nevoie de băutură, droguri, evadare sau minciună.
Ai nevoie doar de tine însuți, brut, real și viu.
Și asta?
Asta este cea mai înaltă euforie care există.
 
 
 
Traducere Monica Poka

Sursa: Internet

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!

 
 
 

Fericirea Cântă

 

Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 
Ce este fericirea? Unii dintre voi o vedeți ca pe o emoție evazivă care apare atunci când aveți partenerul potrivit, locul de muncă potrivit, lucrurile potrivite sau o familie spirituală în jurul vostru. Iubitul meu copil, fericirea a fost întotdeauna în tine! Nu trebuie să faci nimic ca ea să se manifeste. Acordă-ți timp astăzi, liniștește-te și ascultă... fericirea își cântă propriul cântec în sufletul tău. Odată ce îl auzi, nu mai ai cum să nu-l mai auzi. Este doar o chestiune să recunoști și să înveți melodia. Odată ce o faci, vei putea să o cânți cu voce tare pentru toată lumea. ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!
 
 

Tăcerea Este Locul în Care Adevărul Supraviețuiește

 

De Jason Gray

2026/01/06 (6025 A.L)
07:11(GMT-6)
WINNIPEG, MANITOBA, CANADA
Cei mai mulți oameni cred că tăcerea este un gol.
O experimentează ca fiind stânjenitoare, inconfortabilă sau neproductivă.
Această credință îi menține într-un zgomot continuu, atât în interior, cât și în exterior.
Tăcerea nu este absența sunetului.
Tăcerea este absența distorsiunii.
Zgomot nu este doar ceea ce auzi.
Zgomot este ceea ce te îndepărtează de contactul direct cu realitatea.
Cei mai mulți oameni nu sunt niciodată cu adevărat tăcuți.
Dacă lumea devine tăcută, mintea preia controlul.
Dacă mintea face o pauză, trupul caută stimulare.
Dacă stimularea dispare, apare disconfortul și tăcerea este învinovățită.
Nu tăcerea este problema.
Evitarea este.
Zgomotul îndeplinește o funcție.
Distrage atenția.
Amorțește.
Umple golurile în care, altfel, ar putea apărea claritate.
Împiedică adevărurile incomode să iasă la suprafață, ținând atenția ocupată.
De aceea tăcerea pare amenințătoare.
În tăcere, nu ai unde să te ascunzi.
Când zgomotul dispare, poveștile pierd din avânt.
Justificările slăbesc.
Buclele emoționale încetinesc.
Ceea ce rămâne este percepția brută, nefiltrată, needitată și adeseori incomodă.
Asta este fractura.
Oamenii fug de tăcere pentru că tăcerea le dizolvă mecanismele de apărare.
În zgomot, identitatea poate juca un rol.
În tăcere, identitatea se dizolvă.
Tăcerea expune ceea ce ai cărat după tine fără să-ți dai seama.
Tensiunea nerezolvată.
Adevărul nerostit.
Decizia pe care ai amânat-o.
Durerea pe care nu ai încheiat-o niciodată.
Furia pe care ai îngropat-o fiind prea ocupat ca să o rezolvi.
Frica pe care ai continuat să o tratezi prin distragerea atenției.
Zgomotul le ține pe toate acestea la distanță.
Tăcerea le invită să iasă în față.
Cei mai mulți oameni interpretează această invitație ca pe un pericol.
Tăcerea nu este crudă.
Este precisă.
Tăcerea nu creează disconfortul.
Îl dezvăluie.
De aceea, stimularea constantă se simte necesară.
Telefonul.
Conversația.
Zgomotul de fundal.
Intrarea nesfârșită de informații.
Acestea nu sunt preferințe, sunt tampoane.
Tampoane între tine și tine însuți.
Costul este subtil, dar sever.
Când o persoană nu intră niciodată în tăcere, își pierde contactul cu propriul semnal.
Începe să se bazeze pe intrări din exterior care să-i spună ce contează, ce să gândească, ce să simtă și când să se miște.
Luarea deciziilor devine reactivă.
Intuiția se estompează.
Discernământul slăbește.
Devine zgomotoasă în interior și goală dedesubt.
Nu este întâmplător.
O persoană care nu poate tolera tăcerea, nu poate tolera adevărul mult timp.
Adevărul nu strigă.
Nu se grăbește.
Nu se repetă la nesfârșit.
Adevărul așteaptă.
Vorbește doar atunci când în încăpere este suficient de mută tăcere ca să fie auzit.
Reorientarea începe lăsând tăcerea să fie fără să încerci să o folosești.
Cei mai mulți oameni transformă tăcerea într-o tehnică.
Un instrument.
Un truc pentru productivitate.
Încearcă să extragă ceva din ea,
pace, înțelegere, ușurare.
Acest lucru o corupe imediat.
Tăcerea nu există ca să te servească pe tine.
Tu intri în tăcere ca să încetezi să mai servești la orice altceva.
Când încetezi să mai umpli spațiul, ceva se recalibrează.
La început apare disconfortul.
Nu este un eșec.
Este retragere din zgomot, din distragerea atenției, din menținerea identității.
Sistemul nervos protestează.
Mintea accelerează.
Gânduri vechi ies agresiv la suprafață.
Stai.
Nu prin forță.
Prin refuzul de a fugi.
Așa cum stai, zgomotul începe să se epuizeze.
Gândurile încetinesc.
Senzațiile se așază.
Trupul își amintește cum este să existe fără să se încordeze.
Apoi apare altceva.
Claritate, nu ca idee, ci ca orientare.
Începi să simți ce este adevărat fără să mai fie nevoie să argumentezi.
Simți când ceva nu este în regulă fără să ai dovezi.
Recunoști când este nevoie de acțiune și când este mai înțelept să te abții.
Asta este percepția umană de bază care revine.
Tăcerea restabilește proporția.
Problemele revin la dimensiunea lor reală.
Urgența slăbește.
Falsele dileme se dizolvă.
Ceea ce contează se separă de ceea ce doar cerea atenție.
În tăcere, frica își pierde amplificarea.
În tăcere, identitatea își pierde scenariul.
În tăcere, reacția își pierde combustibilul.
De aceea, tăcerea este evitată.
Tăcerea pune capăt manipulării, atât în exterior, cât și în interior.
O persoană care poate intra în tăcere fără panică devine dificil de grăbit, dificil de presat, dificil de înșelat.
Încetează să mai aibă nevoie de reasigurare constantă.
Încetează să mai confunde volumul cu adevărul.
Începe să trăiască din semnal în loc de zgomot.
Tăcerea nu te face pasiv.
Te face precis.
Vorbești mai puțin.
Când o faci, are impact.
Acționezi mai puțin.
Când te miști, ești aliniat.
Încetezi să mai umpli spațiul de dragul confortului.
Lași mai degrabă realitatea să-l ocupe.
Aici se adâncește autoritatea.
Nu prin aserțiune.
Nu prin dominare, ci prin contact cu ceea ce este real sub zgomot.
Tăcerea nu este o evadare.
Este o întoarcere.
Odată ce înveți cum să intri în ea, încetezi să te temi de ceea ce ai putea găsi acolo.
Ceea ce găsești nu este golul.
Ești tu însuți, fără interferențe.
Tăcerea nu îți ia nimic, îndepărtează ceea ce nu a fost niciodată adevărat.

Traducere Monica Poka

Sursa: Internet

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!

 
 

 

Creație în Acțiune

 

Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

Răspunsurile nu se află undeva acolo, ci înlăuntru. Atunci când îți muți concentrarea de pe ceea ce poți obține pe ceea ce poți învăța, experiențele vor începe să sosească într-un mod diferit, mai grațios și mai ușor. Asta este frumusețea Creației în Acțiune în existența ta în planul Pământului. ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!
 

 

Nemișcarea Nu Este Inacțiune

 

De Jason Gray

2026/01/17 (6026 A.L)
05:44(GMT-6)
WINNIPEG, MANITOBA, CANADA
Majoritatea oamenilor înțeleg greșit nemișcarea la cel mai profund nivel posibil.
Ei cred că nemișcarea înseamnă oprire.
Pauză.
Așteptare.
Să nu facă nimic în timp ce viața se mișcă fără ei în altă parte.
Ei își imaginează nemișcarea ca pe un fel de tipar spiritual de susținere, un loc în care stai până când apare certitudinea, până când durerea se potolește, până când apare curajul, până când lumea îți dă voie să te miști.
Această lipsă de înțelegere îi distruge pe oameni în tăcere.
Nemișcarea nu este absența mișcării.
Nemișcarea este absența rezistenței interioare.
Inacțiunea este ceea ce apare atunci când frica negociază la nesfârșit cu timpul.
Nemișcarea este ceea ce apare atunci când conștiința nu mai este în conflict cu ea însăși.
Privite din afară par același lucru.
Privite din interior, sunt opuse.
Inacțiunea se simte grea.
Nemișcarea se simte lipsită de greutate.
Inacțiunea este plină de presiune.
Nemișcarea este plină de spațiu.
Inacțiunea este mintea care repetă viitoruri care nu s-au întâmplat, se apără de judecăți care nu au sosit încă și pregătește explicații pentru vieți care nu au fost trăite încă.
Nemișcarea nu are repetare.
Nemișcarea nu este înghețată.
Este clară.
Este condiția în care acțiunea devine inevitabilă în loc să fie forțată.
De aceea, oamenii care trăiesc din nemișcare se mișcă uneori brusc, decisiv și fără să anunțe.
Din exterior poate părea impulsiv sau brusc.
Din interior se simte ca gravitație care a preluat, în sfârșit, controlul.
Nemișcarea elimină staticul care face ca viața să se simtă complicată.
Cei mai mulți oameni cred că oboseala lor vine din faptul că fac prea multe.
În realitate, ea vine din purtarea prea multor conversații interioare.
Ei nu răspund realității.
Răspund interpretărilor suprapuse peste realitate.
Ce înseamnă asta despre mine.
Cum va fi perceput.
Ce ar trebui să simt în schimb.
Ce voi regreta mai târziu.
Pe cine aș putea dezamăgi.
Această comentare nu doarme niciodată.
Nemișcarea este momentul în care această comentare interioară tace.
Nu pentru că este suprimată, ci pentru că nu mai este necesară.
Când naratorul intern se relaxează, ceva uimitor se întâmplă, realitatea devine din nou simplă.
Este ceva de făcut sau nu este.
Este un adevăr de spus sau o tăcere de onorat.
Este un pas înainte sau un pas înapoi.
Fără dramă.
Fără judecăți morale.
Fără identități în joc.
Nemișcarea nu ezită.
Ascultă.
Ascultarea nu este pasivă.
Ascultarea este prezență fără o agendă.
Ascultarea este conștiință suficient de deschisă ca să primească sincronizarea.
De aceea nemișcarea se simte vie.
Nu este gol.
Este semnal fără zgomot.
Cei mai mulți oameni se tem de nemișcare pentru că confundă tăcerea cu neantul.
Cred că dacă încetează să mai povestească despre ei înșiși, vor dispărea.
Cred că efortul lor este ceea ce îi face reali, dar exact opusul este adevărat.
Străduirea fragmentează sinele.
Nemișcarea îl reunifică.
Nemișcarea este ceea ce rămâne atunci când nu mai încerci să gestionezi cum arată viața ta din exterior.
Este ceea ce apare când sistemul nervos nu mai crede că supraviețuirea depinde de performanță.
Apărarea creează urgență.
Siguranța creează claritate.
Când trupul se simte în siguranță, conștiința se lărgește.
Când conștiința se lărgește, mișcarea inutilă dispare.
Ceea ce rămâne este acțiunea curată, precisă și profund aliniată.
De aceea acțiunea forțată se simte greșit, iar odihna forțată se simte sufocantă.
Ambele sunt încercări de control a rezultatului.
Nemișcarea nu controlează nimic.
Nemișcarea are suficientă încredere în realitate încât să o întâlnească direct.
Este conștiință care nu mai este împărțită între impuls și reținere, dorință și frică, cunoaștere și îndoială.
Este sfârșitul negocierii interioare.
De aceea nemișcarea se simte rară.
Divizarea este zgomotoasă.
Unitatea este tăcută.
Îi sperie destul de tare pe cei care și-au petrecut întreaga viață dovedind că există.
Nemișcarea nu este sfârșitul tău.
Este sfârșitul a ceea ce nu a fost niciodată necesar.
Este momentul în care îți dai seama că nu trebuie să împingi viața înainte.
Viața se mișcă deja.
Singurul tău rol este să încetezi să te mai tragi pe tine de o parte.
Nemișcarea nu încetinește viața.
Elimină mișcarea irosită.
Când mișcarea irosită dispare, acțiunea devine fără efort, nu pentru că este ușoară, ci pentru că nimic nu i se mai opune.
Acesta este adevărul la care cei mai mulți oameni nu ajung:
Cu cât mai nemișcat devii în interior, cu atât mai puternică devine mișcarea ta în exterior.
Nu mai zgomotoasă.
Nu mai rapidă.
Nu mai vizibilă.
Mai adevărată.
Nemișcarea nu este retragere.
Este sosire.
Nemișcarea nu este absența mișcării, ci absența rezistenței.
 
 
 
 
Traducere Monica Poka

Sursa: Internet

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!
 
 
 

Observator Ocazional?

 

 
Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley
 
În timp ce aștepți ca partenerul perfect să apară, în timp ce aștepți să fii fericit când o dorință se împlinește... viața se desfășoară peste tot în jurul tău. Nu poți continua ca un observator ocazional... este necesară participarea ta activă! Ridică-te, fă un pas în față și începe să-ți redecorezi propria casă. Universul oferă întotdeauna miracole atunci când le aștepți mai puțin. ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!