Martor

 

 
Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 
Un alt lucru pe care această schimbare uimitoare l-ar putea aduce în conștiința ta este nevoia de a te privi cu adevărat. Imaginează-te stând în fața unei oglinzi în care te poți vedea în întregime și vezi totul. Lumea fizică, emoționalul și mentalul. Sinele tău actual și sinele tău mai înalt, sufletul și Scânteia Divină... toate îți sunt accesibile și le poți vedea cu ochiul liber. Care ar fi reacția ta? Creierul tău ar înregistra rușine, bucurie sau vină? Dar ce zici de fericire, aversiune față de sine sau iubire?

 
Ți se oferă oportunitatea să fii martor la tot ceea ce a fost, la tot ceea ce este și să privești spre tot ceea ce va fi. Vei folosi aceste momente ca să te eliberezi, sau vei continua să te agăți de ceea ce nu-ți mai servește? Doar tu poți face această alegere pentru tine. Liberul-arbitru... restul îl știi deja. ~ Creatorul

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!
 

 

Gata cu Ascunsul

 

 

De Brenda Hoffman
 
Dragilor,
 
Nu mai contează ce cred sau ce vor ceilalți, chiar dacă vă simțiți copleșiți de nevoile sau interesele lor. Fiți siguri că direcția voastră nu are nimic de-a face cu ceea ce vor ceilalți sau cu ceea ce par ei să aibă nevoie ca voi să faceți. Ambele sunt concepte 3D.
 
Ceea ce începe să se simtă este un sentiment de izolare, pe măsură ce fiecare își găsește și își redirecționează energiile către propria cale, poate în detrimentul bucuriei voastre, pentru că sunteți obișnuiți cu gândirea și acțiunea colectivă. Aceste noi acțiuni individuale vor crea o senzație de izolare și, cel mai probabil, de singurătate. Nu pentru că așa stau lucrurile în realitate, ci pentru că așa le percepeți voi.
 
În realitate, acțiunile și cuvintele care vă fac să vă simțiți inconfortabil acum au făcut întotdeauna parte din viața voastră 3D. Doar că, până acum, nu au fost exprimate sau puse în practică. Probabil ați cunoscut ființe care spuneau sau făceau lucruri contrare la ceea ce știați, în sinea voastră, că era adevărata lor intenție. Așa că, ați contracarat frământările lor interioare cu noi acțiuni, cuvinte sau gânduri. Într-un fel, a fost o operațiune ocolitoare pentru ambii participanți, pentru că adevărul nu a fost spus sau abordat direct, a fost sugerat, ocolit sau ignorat. Mai degrabă un „m-am prins” decât o afirmație sau o acțiune directă. Vă obligă pe voi și pe ceilalți să citiți printre cuvinte, acțiuni și gânduri fără ca vreunul dintre participanți să se comporte, de fapt, ca o ființă directă și onestă. „Dacă spui sau gândești asta, voi riposta prin acest cuvânt sau această acțiune.” Și așa a fost timp de eoni – până acum.
 
Din ce în ce mai des întâlniți oameni care afirmă un adevăr care, odinioară, ar fi fost de neconceput. Și vă treziți făcând același lucru. Ceea ce era ascuns nu mai este atât de ascuns, forțându-vă să reacționați direct, în loc să reacționați cu o finețe interioară pe care ați perfecționat-o de-a lungul eonilor voștri 3D.
 
Ceea ce odinioară era definit drept interacțiune directă nu mai există. Ceea ce era ascuns nu mai este ascuns. Fricile nu mai sunt secrete. Iar cuvintele, care altădată erau îndulcite, devin acum directe și la obiect, obligându-vă să vă reevaluați propriile gânduri și acțiuni. În același timp, aveți sentimentul că armura v-a fost îndepărtată pentru că în lumea 3D vă puteați ignora sau nega gândurile interioare. Acest lucru nu mai este valabil. Așa cum un copil de doi ani rostește adevăruri neașteptate, la fel se va întâmpla și cu voi, precum și cu ceilalți care au făcut tranziția.
 
Ascunsul nu mai există. Iar reacția la acest nou adevăr va fi destul de neplăcută în viitorul imediat, până când noua voastră versiune se va simți mai confortabil știind că nu mai aveți acele agende secrete, păstrate cu grijă departe de ochii celorlalți. Vă amintiți când ați avut un gând neplăcut despre cineva, dar ați spus că vă plac acțiunile sale? Astfel de lucruri nu vor mai face parte din lumea voastră. Pentru că ceea ce era ascuns nu era altceva decât un înveliș 3D pentru adevăratul vostru sine. Acum, că sunteți ocupați să vă explorați pe voi înșivă și acțiunile voastre, nu mai este cazul. De fapt, este un pas în spate din a fi altcineva decât voi înșivă. Iar dacă adevăratul vostru sine nu este potrivit pentru o relație, veți descoperi altceva ce să vă intereseze, persoane sau acțiuni care să fie autentice pentru voi.
 
Dar, în timp ce faceți tranziția din 3D în adevărata voastră ființă, este probabil să treceți prin câteva momente sau acțiuni inconfortabile. Acceptați-le, așa cum acceptați faptul că cei mici pot spune sau face lucruri nepotrivite în momente nepotrivite și găsiți-le amuzante.
 
Deși nu vă veți face rău vouă sau altora cu noul vostru adevăr, s-ar putea să vă simțiți puțin singuri la început, pentru că cei față de care vă exprimați o mare grijă, dar nu o simțiți în interiorul vostru, vor ști că nu vă rostiți adevărul. Și așa va fi, pe măsură ce fiecare dintre voi devine autentic, renunțând la acea ființă imaginară 3D, care ați fost timp de eoni. Dați-vă voie să evoluați, incluzând o onestitate interioară și realitatea exterioară, în loc să încercați să mențineți acea abordare drăguță mult mai dificilă pe care ați perfecționat-o de-a lungul eonilor. Așa să fie. Amin.

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!

Găsirea Unui Echilibru

 

 
Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 
Pe parcursul acestei schimbări, va fi foarte important să-ți păstrezi paharul plin. Cu o mulțime de oameni care, în sfârșit, încep să se trezească, cei care sunt dăruiți spiritual s-ar putea simți în mod constant chemați să-i ajute pe ceilalți. Unii vor fi serioși și curioși, alții (blocați în victimizarea lor) vor cere ajutor și sfaturi, dar nu le vor folosi niciodată. Inima ta va spune: „Ajută-i”, mintea ta va spune „Destul!”, iar găsirea unui echilibru poate deveni o experiență provocatoare.
 
În această perioadă, grija de sine este imperios necesară! Să spui nu este un răspuns perfect acceptabil! Să te asiguri că trupul și sufletul tău se simt confortabil nu este egoism! Este multă treabă de făcut, iar dintr-un pahar gol n-ai ce turna. Ești vrednic și meriți să-ți acorzi timp pentru tine! Lumea va fi tot acolo când te vei întoarce. ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!
 
 

 

Întreaga Poveste

 

 
Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 
Cei care s-au „trezit” devreme au simțit chiar începutul schimbării care se apropie. Asta este una dintre bucuriile unei energii mai înalt vibraționale! Pe măsură ce treceți prin următoarele câteva zile, aveți grijă de voi și tratați-vă cu iubire, multe informații va fi nevoie să fie integrate. Dacă aveți senzația că nu înțelegeți totul pe deplin, relaxați-vă... veți primi întotdeauna întreaga poveste, pe măsură ce lucrurile progresează. Universul este întotdeauna disponibil să vă ajute să treceți prin această următoare fază în siguranță și confort. Tot ce trebuie să faceți este să cereți! ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!
 
 

 

Capcana Certitudinii

 

 
De Jason Gray
 
09.10.2026 (6026 A.L.)
10:31 (GMT-6)
#WINNIPEG, #MANITOBA, #CANADA
Există două cuvinte care par să înspăimânte mintea umană mai mult decât aproape orice altceva.
Nu știu.
Două cuvinte simple.
Observă ce se întâmplă atunci când cuiva i se pune o întrebare la care nu poate răspunde.
Ezită.
Evită răspunsul.
Speculează.
Schimbă subiectul.
Caută o explicație.
Repetă ceva ce a auzit.
Apără o convingere proprie.
Uneori se enervează.
Uneori atacă persoana care a pus întrebarea.
Uneori apără un răspuns pe care abia îl înțelege, în loc să recunoască faptul că nu are unul.
De ce?
De ce incertitudinea se simte ca ceva ce trebuie învins?
De ce faptul că nu știu ceva îi face pe oameni să se simtă inconfortabil?
Când a devenit admiterea ignoranței mai jenantă decât faptul de a pretinde că deții cunoașterea?
Bănuiesc că răspunsul merge mult mai profund decât educația.
Mai profund decât inteligența.
Mai profund decât politica.
Mai profund decât religia.
Certitudinea oferă ceva ce mintea umană își dorește cu disperare.
Adăpost.
Un teren sigur pe care să stea.
O structură care face ca o existență de o complexitate de neînțeles să pară gestionabilă; iată de ce oamenii își apără credințele ca și cum viața lor ar depinde de ele.
Din punct de vedere psihologic, o parte din ei crede că așa și este.
MINTEA UMANĂ NU SE BUCURĂ DE BUCLELE DESCHISE
Imaginează-ți că te trezești mâine dimineață și descoperi că tot ce credeai despre realitate a devenit incert.
Înțelegerea ta în ceea ce privește istoria.
Înțelegerea ta în ceea ce privește știința.
Înțelegerea ta în ceea ce privește conștiința.
Înțelegerea ta în ceea ce privește moartea.
Înțelegerea ta în ceea ce privește moralitatea.
Înțelegerea ta cu privire la cine ești.
Fiecare explicație pe care te-ai bazat devine, brusc, o întrebare.
Nimic nu s-a schimbat din punct de vedere fizic.
Casa este tot acolo.
Vehiculul este tot acolo.
Oamenii din jurul tău sunt în continuare acolo, dar structura invizibilă prin care interpretezi existența a început să se prăbușească.
Cum ar fi această senzație?
Eliberatoare?
Înfricoșătoare?
Poate ambele.
Mintea umană pare să se bazeze în mare măsură pe predicție.
Ne formăm așteptări cu privire la modul în care funcționează lumea.
Recunoaștem tipare.
Creăm categorii.
Construim explicații.
Aceste modele mentale ne ajută să navigăm prin existență fără să fie nevoie să investigăm totul de la început în fiecare dimineață, dar uneori un model devine mai mult decât un instrument.
Devine o identitate și, odată ce acest lucru se întâmplă, să te îndoiești de model începe să se simtă ca și cum te-ai îndoi de persoană.
CONVINGEREA DEVINE ÎNSĂȘI PERSOANA
Ascultă cu atenție limbajul pe care îl folosesc oamenii.
Sunt conservator.
Sunt liberal.
Sunt religios.
Sunt ateu.
Sunt sceptic.
Sunt credincios.
Observă ce s-a întâmplat.
O idee a devenit o identitate.
O concluzie a devenit o descriere a sinelui.
Imaginează-ți acum că îi prezinți cuiva dovezi care contrazic o convingere profund înrădăcinată.
Ai putea crede că persoana respectivă va deveni curioasă.
Unii ar putea deveni.
Alții vor deveni defensivi, nu neapărat pentru că au examinat dovezile și le-au considerat inadecvate.
Uneori, informația amenință ceva mult mai personal.
Felul în care se înțeleg pe ei înșiși.
Comunitatea lor.
Relațiile lor.
Reputația lor.
Sentimentul lor de apartenență.
Întreaga lor viziune asupra modului în care funcționează lumea.
Să-și schimbe părerea se simte ca și cum ar pierde mai mult decât o dispută.
Se simte ca și cum s-ar pierde pe ei înșiși.
Psihologii studiază procese înrudite folosind concepte precum cogniția protectoare a identității și raționamentul motivat.
Ideea generală este tulburătoare.
Ființele umane nu evaluează întotdeauna informațiile independent de ceea ce vor sau au nevoie să creadă.
De multe ori, în mod inconștient, protejăm concluzia înainte să examinăm dovada.
S-AR PUTEA SĂ NU CĂUTĂM ADEVĂRUL
Această posibilitate merită o analiză serioasă.
Dacă mare parte din ceea ce numim căutarea adevărului estre, de fapt, căutarea confirmării?
Să luăm în considerare modul în care oamenii consumă informația.
Cineva crede ceva.
Caută dovezi.
Găsește un articol care susține acea idee.
Îl distribuie.
Cineva contestă articolul.
Găsește altul.
Apoi încă unul.
În cele din urmă, a acumulat o colecție uriașă de materiale care îi susțin poziția inițială.
Se simte tot mai sigur pe sine.
Acum pune o întrebare.
Cât de serios a cercetat posibilitatea de a se înșela?
A căutat cel mai puternic argument contrar?
A examinat dovezi care îi contraziceau concluzia?
A pus sub semnul întrebării credibilitatea surselor pe care le preferă?
S-a gândit ce informație l-ar putea face cu adevărat să-și schimbe părerea sau pur și simplu a construit o apărare mai sofisticată în jurul unui lucru pe care hotărâse deja să-l considere adevărat?
Există o diferență profundă între a cerceta o întrebare și a apăra un răspuns.
A luat în considerare ce informații i-ar putea schimba cu adevărat părerea sau a construit pur și simplu o apărare mai sofisticată în jurul a ceea ce a decis deja că este adevărat?
Există o diferență profundă între a investiga o întrebare și a apăra un răspuns.
CERTITUDINEA POATE DEVENI O DEPENDENȚĂ
Nu neapărat în sens clinic, dar, din punct de vedere psihologic, certitudinea poate fi recompensatoare.
Rezolvă tensiunea.
Oferă direcție.
Reduce ambiguitatea.
Creează senzația reconfortantă de a fi ajuns undeva.
Întrebarea este închisă.
Explicația este completă.
Incertitudinea a dispărut și, pentru o clipă, mintea se poate odihni.
Aici apare capcana, pentru că ușurarea pe care certitudinea o aduce poate fi greșit interpretată ca o dovadă a adevărului.
Faptul că ceva pare indiscutabil de adevărat, nu îl face indiscutabil adevărat.
O persoană poate fi pe deplin convinsă și totuși se poate total înșela.
Istoria oferă nenumărate exemple de oameni care au susținut explicații pe care generațiile ulterioare aveau să le abandoneze cu totul; și nu există absolut niciun motiv întemeiat să presupunem că generația noastră a reușit, cumva, să scape de acest tipar.
IMAGINEAZĂ-ȚI CERTITUDINILE PE CARE ÎNCĂ NU AM DESCOPERIT CĂ SUNT GREȘITE
Gândește-te la tot ceea ce omenirea a crezut cândva că înțelege.
Structura cosmosului.
Cauzele bolilor.
Natura materiei.
Deplasarea continentelor.
Vârsta Pământului.
Mecanismele moștenirii.
De-a lungul istoriei, explicațiile au fost revizuite, extinse sau înlocuite pe măsură ce dovezi noi au devenit disponibile.
Nu toate ideile mai vechi erau absurde, multe au fost încercări rezonabile de a explica observațiile disponibile la acea vreme.
Cunoașterea a evoluat.
Metodele s-au îmbunătățit.
Au apărut dovezi noi, iar ceea ce părea cândva lămurit a devenit uneori punctul de plecare al unei noi investigări.
Acum gândește-te la prezent.
Avem realizări științifice extraordinare.
Tehnologii care ar fi părut imposibile pentru generațiile anterioare.
Modele matematice capabile să facă predicții de o acuratețe uimitoare.
Înseamnă oare că s-a răspuns la fiecare întrebare importantă?
Bineînțeles că nu.
Ce este conștiința?
De ce există experiența subiectivă?
Ce a precedat, dacă a existat ceva, cea mai timpurie stare a universului descrisă de modelele noastre?
Care este natura fundamentală a realității?
Sunt spațiul și timpul fundamentale sau ar putea apărea din ceva mai profund?
Există aspecte ale existenței pe care simțurile și instrumentele noastre nu le pot detecta încă?
Ar putea fi realitatea o simulare?
Ar putea conștiința să se raporteze la realitate în moduri pe care nu le-am descoperit încă?
Unele posibilități sunt mai bine fundamentate științific decât altele.
Unele rămân simple speculații filozofice.
Unele s-ar putea să nu poată fi testate în prezent.
Această distingere contează, dar mai există și o alta.
Faptul că nu știm care este răspunsul nu ne dă dreptul să considerăm posibilitatea noastră favorită ca fiind cea corectă.
Necunoscutul nu este o dovadă pentru orice am dori noi să credem.
Este pur și simplu necunoscut, iar acest lucru ar trebui să ne fascineze, nu să ne sperie.
CEA MAI PERICULOASĂ PROPOZIȚIE,
„EU ȘTIU DEJA”
Imaginează-ți doi oameni care se confruntă cu o idee nefamiliară.
Primul spune: „Asta este imposibil”.
Al doilea spune: „Încă nu înțeleg asta.”
Observă diferența.
Prima afirmație închide o ușă.
A doua o lasă deschisă.
Niciunul dintre ei nu a acceptat neapărat ideea.
Niciunul nu a demonstrat nimic, dar unul dintre ei a păstrat posibilitatea să afle.
Celălalt ar fi putut încheia prematur explorarea.
În mod cert există afirmații care merită respinse atunci când dovezile le contrazic.
Smerenia intelectuală nu cere să tratăm fiecare idee ca fiind la fel de plauzibilă, dar cere înțelegerea diferenței dintre „Am motive întemeiate să resping asta” și „Refuz să iau în considerare asta pentru că amenință ceea ce cred deja.”
Cele două afirmații nu sunt același lucru.
CONFUNDĂM CONVINGEREA CU INTELIGENȚA
Urmărește o dezbatere publică.
Cine pare, de cele mai multe ori, cel mai puternic?
Persoana care vorbește cu o certitudine absolută.
Persoana care oferă răspunsuri fără să ezite.
Persoana care nu recunoaște niciodată că are îndoieli.
Persoana care refuză să cedeze în orice privință.
Acum imaginează-ți pe cineva spunând: „Este o întrebare interesantă. Nu știu suficient ca să răspund la ea în mod responsabil.”
Câți oameni interpretează asta drept slăbiciune?
Câți ar prefera să urmeze persoana care pare sigură pe ea?
Acest lucru creează un stimulent tulburător.
Oamenii care își exprimă public incertitudinea pot părea mai puțin autoritari decât cei care oferă cu încredere răspunsuri simpliste, iar în medii în care atenția, influența și popularitatea sunt recompensate, certitudinea poate deveni o fanfaronadă.
Cu cât mai complicat este subiectul, cu atât declarația este mai zgomotoasă.
Cu cât cineva înțelege mai puțin, cu atât poate fi mai tentant să pretindă că răspunsul este evident.
Nu întotdeauna, dar suficient de des încât ar trebui să recunoaștem pericolul.
Volumul nu este o dovadă.
Încrederea nu este o demonstrație, iar capacitatea de a câștiga o dispută nu este același lucru cu capacitatea de a descoperi adevărul.
ALGORITMUL IUBEȘTE CERTITUDINEA
Acum să introducem economia modernă a atenției.
Care titlu are mai multe șanse să provoace o reacție?
„Cercetătorii continuă să cerceteze o întrebare complicată.”
Sau:
„TOT CE VI S-A SPUS ESTE O MINCIUNĂ.”
Care afirmație este mai ușor de distribuit?
„Dovezile sugerează mai multe explicații posibile, fiecare cu limitările ei.”
Sau:
„ASTA SCHIMBĂ TOTUL.”
Certitudinea este eficientă.
Este satisfăcătoare din punct de vedere emoțional.
Împarte lumea în poziții clare.
Corect.
Incorect.
Prieten.
Dușman.
Treaz.
Adormit.
Informat.
Ignorant.
Odată ce cineva se identifică cu una dintre aceste categorii, dezacordul poate deveni ceva personal.
Rezultatul este un mediu în care nuanțele se luptă să concureze cu declarațiile absolute.
Nu pentru că nuanțele nu ar avea valoare, ci pentru că certitudinea este mai ușor de ambalat.
Mai ușor de consumat.
Mai ușor de apărat.
Mai ușor de transformat în conflict, iar conflictul poate capta atenția.
Unul dintre cele mai dăunătoare aspecte ale mediului informațional modern este că îi poate recompensa pe oameni pentru că devin tot mai puțin dispuși să-și reevalueze convingerile.
ÎNCHISOAREA CONSTRUITĂ DIN RĂSPUNSURI
Imaginează-ți o persoană care crede că a descifrat totul.
Înțelege politica.
Religia.
Știința.
Comportamentul uman.
Istoria.
Conștiința.
Moralitatea.
Motivele tuturor celor din jur.
Știe cine are dreptate.
Cine greșește.
În cine se poate avea încredere.
În cine nu.
Fiecare informație nouă se potrivește undeva în explicația care există deja.
Orice o contrazice trebuie să fie fals.
Oricine nu este de acord trebuie să fie ignorant.
Orice dovadă care amenință structura trebuie să fi fost manipulată.
În cele din urmă, ceva remarcabil se întâmplă.
Sistemul de convingeri devine imposibil de infirmat.
Fiecare contradicție devine o confirmare suplimentară.
Fiecare dezacord devine o dovadă de persecuție.
Fiecare întrebare fără răspuns primește o explicație care protejează concluzia inițială.
Persoana se simte liberă din punct de vedere intelectual.
În realitate, a construit altceva.
O închisoare în care fiecare ușă duce înapoi la același răspuns.
Partea cea mai înfricoșătoare?
Nu recunoaște niciodată zidurile.
EXISTĂ ȘI UN ALT FEL DE ÎNCHISOARE
Certitudinea nu este singura capcană.
Și scepticismul nesfârșit poate deveni una.
O persoană poate pune totul atât de agresiv sub semnul întrebării încât în cele din urmă devine incapabilă să accepte orice.
Fiecare instituție minte.
Fiecare expert este compromis.
Fiecare observație este manipulată.
Fiecare explicație este propagandă.
Fiecare dovadă este respinsă înainte de a fi examinată.
Asta poate părea gândire independentă, dar scepticismul fără standarde poate deveni doar un alt sistem rigid de credințe.
Dacă nimic nu poate fi considerat vreodată o dovadă de încredere, atunci nicio concluzie nu mai poate fi evaluată, iar dacă toate posibilitățile sunt tratate ca fiind la fel de probabile, discernământul dispare.
Să pui totul sub semnul întrebării nu este același lucru cu a înțelege ceva.
Scopul nu ar trebui să fie neîncrederea permanentă și nici credința necondiționată.
Scopul este să învățăm să distingem între ceea ce este bine susținut de dovezi, ceea ce rămâne incert și ceea ce este doar imaginat.
CE TE-AR FACE SĂ-ȚI SCHIMBI PĂREREA?
Asta ar putea fi una dintre cele mai importante întrebări pe care o ființă umană le poate pune.
Nu „Ce crezi?”, ci „Ce dovezi te-ar face să te răzgândești?”
Gândește-te la asta.
Dacă răspunsul este „nimic”, ce se întâmplă, de fapt?
Acea persoană investighează realitatea? Sau protejează o identitate?
Această întrebare ar trebui, de asemenea, îndreptată spre interior.
Ce m-ar face să-mi schimb părerea?
Ce ar demonstra că interpretarea mea a fost greșită?
Aplic aceleași standarde atât dovezilor cu care sunt de acord, cât și celor care nu-mi plac?
Am confundat repetarea cu dovada?
Am acceptat ceva pentru că mă face să mă simt în siguranță?
Am respins ceva pentru că acceptarea acelui ceva ar fi însemnat să-mi schimb viața?
Acestea sunt întrebări inconfortabile și tocmai de aceea sunt importante.
CURAJUL DE A GREȘI
Există ceva extraordinar la o persoană care poate spune: „Obișnuiam să cred asta. Nu mai cred.”
Fără umilință.
Fără justificări elaborate.
Fără încercări disperate de a rescrie istoria.
Doar recunoaștere.
Au apărut informații noi.
Înțelegerea s-a schimbat.
Acest lucru ar trebui sărbătorit.
În schimb, oamenii sunt uneori luați peste picior pentru că își schimbă părerea.
Acuzați de inconsecvență.
Slăbiciune.
Trădare.
Luați în considerare alternativa.
Am prefera oare ființe umane care nu-și revizuiesc niciodată părerile, indiferent de ceea ce se descoperă?
Am prefera pe cineva care rămâne în eroare timp de cincizeci de ani, pur și simplu pentru că este prea
mândru să recunoască faptul că a greșit?
Forța intelectuală nu este capacitatea de a apăra un răspuns la nesfârșit, este disponibilitatea de a abandona un răspuns atunci când acesta nu mai supraviețuiește unei examinări oneste.
Faptul că îți schimbi părerea nu este neapărat o dovadă că ai fost slab, uneori este o dovadă că ai fost atent.
PUNEM ÎNTREBĂRILE GREȘITE
Oamenilor le place să întrebe: „Care este adevărul?”
O întrebare magnifică.
O altă întrebare ar trebui să o însoțească.
„Cum aș putea recunoaște adevărul dacă ar contrazice tot ceea ce voiam să cred?”
„L-aș recunoaște oare?”
„L-aș cerceta?”
„M-aș opune lui?”
„M-aș enerva?”
„Aș ataca mesagerul?”
„M-aș retrage în explicații familiare?”
„Aș pune întrebări mai bune? Sau pur și simplu aș refuza să privesc?”
Răspunsul ar putea dezvălui mai multe despre relația noastră cu cunoașterea decât orice credință pe care o avem.
NU EXISTĂ O LINIE DE SOSIRE FINALĂ
Înțelegerea realității nu este o cursă către un singur răspuns final.
Este un proces continuu de rafinare.
O întrebare produce o explicație.
Explicația dă naștere la noi întrebări.
Aceste întrebări scot la iveală limitări.
Limitările inspiră explorarea.
Explorarea dă naștere la o nouă înțelegere, iar această înțelegere dezvăluie mistere noi.
Și tot așa.
Să luăm în considerare matematica.
Rezolvi o problemă și apare alta.
Să luăm în considerare astronomia.
Observi un fenomen și descoperi alte zece întrebări.
Să luăm în considerare biologia.
Înțelegi un mecanism și descoperi o întreagă rețea de interacțiuni.
Cunoașterea nu elimină misterul.
Îl multiplică.
Universul nu ascunde un răspuns final.
Așteptarea noastră că trebuie să existe un răspuns final este în sine ceva ce merită pus la îndoială.
CE-AR FI DACĂ NE AFLĂM ÎNTR-UN VIS?
Să luăm în considerare această posibilitate.
Nu ca pe o declarație.
Ca pe o întrebare.
Dacă ceea ce experimentăm ca realitate fizică nu este natura sa finală?
Dacă conștiința participă la ceva ce noi nu înțelegem?
Dacă universul este o simulare?
Dacă seamănă cu un vis?
Dacă explicațiile noastre actuale sunt descrieri extraordinar de precise ale unei realități a cărei natură mai profundă rămâne inaccesibilă?
Dacă realitatea este exact acel tip de univers fizic pe care știința modernă îl explorează, fără nicio simulare ascunsă sau dedesubtul ei?
Fiecare posibilitate ridică întrebări, dar simpla imaginare a unei alternative nu stabilește că aceasta există.
Posibilitatea nu este probabilitate, iar probabilitatea nu este certitudine.
Această diferențiere este crucială pentru că o minte deschisă nu ar trebui să fie o minte goală, care așteaptă
să fie umplută cu cea mai fascinantă poveste.
Ar trebui să fie o minte capabilă să examineze afirmații extraordinare fără să le creadă sau să le respingă automat.
Mirarea și discernământul pot coexista.
Trebuie să o facă.
„NU ȘTIU” ESTE ÎNCEPUTUL LIBERTĂȚII
Imaginează-ți că nu te mai simți obligat să ai o părere despre orice.
Despre fiecare controversă politică
Fiecare chestiune științifică.
Fiecare dispută istorică.
Fiecare teză filozofică.
Fiecare eveniment care are loc undeva pe planetă.
Imaginează-ți că ai putea spune:
„Nu am cercetat suficient acest subiect.”
„S-ar putea să mă înșel.”
„Poate există o altă explicație.”
„Am nevoie de mai multe informații.”
„Nu știu.”
Și apoi, pur și simplu, ai lăsa întrebarea deschisă.
Fără jenă.
Fără să joci vreun rol.
Fără să simți nevoia să aperi o poziție pe care niciodată n-ai examinat-o  cu atenția.
Fără să simți nevoia să simulezi certitudinea pentru că toți din jurul tău par să o posede.
În asta stă o libertate enormă.
Odată ce încetezi să tratezi incertitudinea ca pe o umilire, nu mai trebuie să protejezi fiecare răspuns pe care l-ai dat vreodată.
Poți cerceta.
Poți asculta.
Poți să te schimbi.
Poți învăța.
Poți întreba.
MINTEA CARE NU POATE FI PUSĂ LA ÎNDOIALĂ NU POATE CREȘTE
Un copac care încetează să mai crească poate rămâne în picioare încă mulți ani.
De la distanță, poate părea perfect sănătos, dar ceva esențial s-a schimbat.
Mintea umană poate experimenta ceva similar.
Acumulează convingeri.
Explicații.
Presupuneri.
Concluzii.
În timp, acestea devin tot mai rigide.
În cele din urmă, informații noi se chinuie să pătrundă.
Persoana poate deține cantități enorme de cunoștințe, dar dorința sa de a revizui acele cunoștințe a dispărut.
Acolo începe cu adevărat îmbătrânirea intelectuală.
Nu atunci când corpul îmbătrânește.
Nu atunci când memoria devine imperfectă, ci atunci când curiozitatea este înlocuită de certitudine.
Când întrebarea devine amenințare.
Când dezacordul devine intolerabil.
Când învățarea a ceva nou începe să se simtă ca pierderea a ceva vechi.
O minte poate rămâne activă, devenind, în același timp, complet închisă.
CEA MAI INTELIGENTĂ PERSOANĂ DIN ÎNCĂPERE
Imaginează-ți că stai lângă cineva care a petrecut decenii studiind universul.
Cineva care înțelege matematica, fizica, biologia, filosofia și istoria gândirii umane.
Îi pui o întrebare despre natura fundamentală a existenței.
Stă și se gândește.
Ia în considerare ceea ce se cunoaște.
Ceea ce este incert.
Ceea ce rămâne controversat.
Ceea ce ar putea fi posibil.
Apoi se uită la tine și spune „Nu știu.”
Acesta nu este un răspuns dezamăgitor.
Este unul dintre cele mai responsabile răspunsuri disponibile intelectual vorbind, pentru că cu cât cineva explorează mai profund un subiect complicat, cu atât mai clar îi poate recunoaște aspectele nerezolvate.
Expertiza nu produce întotdeauna o certitudine absolută.
Uneori, expertiza dezvăluie exact unde se termină certitudinea, iar această graniță poate fi mult mai interesantă decât un răspuns simplist.
DE CE NE TEMEM, DE FAPT?
Ne temem să nu părem proști.
Ne temem să nu ne pierdem statutul.
Ne temem să nu fim respinși de oameni care ne împărtășesc convingerile.
Uneori, expertiza dezvăluie exact unde se termină certitudinea, iar această graniță poate fi mult mai interesantă decât un răspuns simplist.
Ne temem să nu descoperim că decizii importante s-au bazat pe presupuneri greșite.
Ne temem de responsabilitatea care vine odată cu schimbarea părerilor noastre; poate că teama merge și mai adânc.
Poate că incertitudinea ne amintește de ceva ce încercăm, o mare parte din viață, să uităm.
Nu deținem controlul asupra tuturor lucrurilor.
Nu știm exact ce ne va aduce ziua de mâine.
Nu știm cât timp ne-a mai rămas.
Nu înțelegem pe deplin conștiința.
Nu deținem cunoașterea completă a universului.
Nu putem garanta că tot ceea ce credem astăzi va rezista descoperirilor de mâine.
Acest lucru este profund inconfortabil, pentru că certitudinea creează senzația unui teren solid sub picioare.
Incertitudinea ne amintește că o parte din acest teren poate fi încă neexplorată.
Am înțeles greșit cum arată, de fapt, puterea.
Puterea nu înseamnă să stai în fața lumii declarând că toate întrebările au primit răspuns.
Puterea înseamnă să stai în fața necunoscutului fără să fii nevoit să inventezi certitudini.
Să fii dispus să cercetezi.
Să fii dispus să te îndoiești.
Să fii dispus să înveți.
Să fii dispus să descoperi că ceva în care ai crezut timp de decenii era incomplet.
Să fii dispus să spui: „M-am înșelat.” Și să continui să mergi înainte.
Fără prăbușirea identității.
Fără să te simți umilit.
Fără o apărare disperată.
Doar creștere.
Există ceva profund eliberator în conștientizarea că nu ești obligat să deții răspunsul definitiv.
Poți crede cu tărie în ceva, rămânând în același timp deschis la dovezi.
Poți avea încredere în cunoștințe bine fundamentate, fără să pretinzi că acestea sunt infailibile.
Poți să pui la îndoială autoritatea, fără să presupui automat că aceasta greșește.
Poți explora idei neconvenționale fără să le declari adevărate.
Poți rămâne curios fără să abandonezi discernământul.
Poți admite incertitudinea fără să-ți sacrifici inteligența și, cel mai important, poți recunoaște că propriile
convingeri sunt lucruri pe care le deții.
Ele nu reprezintă, în mod necesar, ceea ce ești tu.
Această distincție ar putea fi cheia pentru a scăpa de capcana certitudinii, pentru că odată ce o idee devine inseparabilă de identitate, punerea sub semnul întrebării a ideii începe să fie simțită ca un atac.
Când credințele devin explicații funcționale în loc de posesiuni sacre, mintea devine liberă să investigheze din nou.
Data viitoare când cineva îți pune o întrebare la care nu poți răspunde, rezistă tentației de a umple imediat tăcerea.
Nu te grăbi să apelezi la prima explicație care îți vine în minte.
Nu repeta ceva doar pentru că acel lucru l-ai auzit de o mie de ori.
Nu confunda siguranța cu înțelegerea.
Nu confunda familiaritatea cu adevărul și nu lăsa jena să transforme incertitudinea într-o demonstrație de cunoaștere.
Ia în considerare posibilitatea ca două cuvinte simple să exprime ceva mult mai puternic decât ignoranța.
„Nu știu.”
Nu „Nu-mi pasă”.
Nu „Refuz să învăț”.
Nu „Nimic nu poate fi cunoscut”.
Pur și simplu: „Încă nu știu”.
Acele cuvinte nu sunt sfârșitul înțelegerii.
Ele sunt punctul din care începe înțelegerea.
Persoana care crede că deține fiecare răspuns are foarte puține motive să continue să caute.
Persoana care-și recunoaște limitele propriei cunoașteri mai are un întreg univers de cercetat și, fie că acest univers este exact ceea ce modelele noastre științifice actuale descriu, ceva asemănător unei simulări, ceva ce depășește imaginația noastră sau ceva pentru care nici măcar nu am dezvoltat un limbaj care să ne permită să-l concepem, misterul rămâne.
Cea mai periculoasă închisoare nu este una construită din ziduri.
Este una construită din răspunsuri pe care nu mai suntem dispuși să le punem la îndoială.
Cheia a stat în fața noastră tot timpul.
Două cuvinte.
Cuvinte care necesită smerenie.
Cuvinte care păstrează curiozitatea.
Cuvinte care lasă ușa deschisă.
„Nu știu.”
În clipa în care devii absolut convins că nu mai ai nimic de învățat, în acea clipă încetezi cu totul să mai înveți; iar în clipa în care devii dispus să pui la îndoială ceea ce crezi că știi, mintea ta devine cu adevărat liberă.
 
 
 
Traducere Monica Poka

Sursa: Internet

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!

 
 
 
 

Intenție și Intuiție

 

Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley
 
 
Pământul tău se află la linia de start a unei alte mari schimbări energetice. Au fost atât de multe în ultima vreme, încât s-ar putea să se simtă ca și cum nimic important nu este pe cale să urmeze, dar, ei bine, chiar urmează. Ca pregătire pentru următoarea actualizare, este important să-ți creezi un spațiu liniștit în care să te retragi atunci când simțiți că lucrurile devin „prea mult”. Fie că acel spațiu este la tine acasă sau printre prieteni, confortul pe care ți-l va oferi va fi de mare ajutor.
 
De asemenea, va fi esențial să fii atent și profund conștient de ceea pe ce îți concentrezi energia personală; o folosești ca pe o formă de distragere sau ca pe un instrument de creștere și învățare? Tu ești responsabil de modul în care primești acest ultim aflux și de cât de repede ajunge la tine. Lasă-ți intențiile și intuiția să fie ghizii tăi. ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!
 

 

Factori declanșatori

 

 
Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 
Ocazional, vei vedea și auzi lucruri care te vor declanșa. Corpul tău s-ar putea să reacționeze în moduri neașteptate, creierul tău s-ar putea încărca excesiv încercând să facă față. Acesta este un moment foarte bun să faci un pas în spate și să faci o respirație profundă... sau două! Lasă-ți creierul să treacă de la răspunsul pe care l-a învățat deja la o stare mai blândă și mai plină de înțelegere. Când recunoști în mod conștient factorii declanșatori drept ceea ce sunt, vei fi în măsură să înțelegi mai bine de ce-urile pentru care au apărut și să le dai drumul. Fii recunoscător pentru încă o experiență de învățare, care te va ajuta să avansezi mai mult decât ai făcut-o vreodată până acum. ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!

 
 

Jelirea Unei Pierderi

 

 
Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 
Pe măsură ce schimbările pe care Universul ți le-a oferit încep să se integreze, s-ar putea să simți și/sau să exprimi pierderea a ceea ce ai fost. Trecerea de la vechiul tu în ceea ce ești acum poate fi provocatoare. Când te lași prins în anticiparea și entuziasmul a ceea ce urmează, adeseori uiți să-ți acorzi un timp de jelire pentru ceea ce a trecut. Poate părea ciudat să jelești pierderea dramei sau a haosului, dar amintește-ți, dragul meu copil, că acestea ți-au fost de folos... te-au ținut protejat... te-ai simțit în siguranță. În timp ce le eliberezi, exprimă recunoștință și iubire. Fără ele, n-ai fi unde ești acum; trăind o viață frumoasă îmbrățișând fiecare nouă experiență cu o înțelegere profundă și iubindu-te pe tine însuți așa cum te iubește Universul! ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!

 
 

Unde Îți Merge Mintea

 

 
Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 
În timp ce te lași cufundat în acest nou val de energie, fă-ți timp să fii conștient de gândurile tale. Abilitățile tale de manifestare vor deveni mai puternice și se vor mișca mai rapid, conștientizarea va fi de cea mai mare importanță, pentru că viața ta se duce încotro curge mintea ta. Pot fi momente în care cei din jurul tău vor face tot ce pot să te abată de la adevărul și calea ta... doar de tine depinde să-ți păstrezi echilibrul. Nu este nicio rușine să-i ceri ajutor Universului. El a fost și va fi întotdeauna acolo, atunci când ai cea mai mare nevoie de el. ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!
 
 

Un Miracol

 

Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 
Poate crezi că schimbările din interiorul tău vor veni cu mari fulgerări de lumină, explozii de înțelegere și uluitoare momente de iluminare... dar acest lucru nu este întotdeauna adevărat. Cele mai profunde momente ale creșterii tale vin în moduri discrete, pe tăcute. Adeseori este o schimbare subtilă în percepția ta care, într-o clipă, îți va schimba viața și direcția pentru totdeauna. Nu este nevoie să le simți pe fiecare în parte. Doar să știi că, la fiecare respirație a ta, un miracol are loc și că totul este pentru tine, iubirea mea. ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!