Cei Care au Trăit Înainte ca Lumea să Învețe să Se Privească pe Sine

De Jason Gray
 
2026/02/08 (6026 A.L)
21:44(GMT-6)
WINNIPEG, MANITOBA, CANADA
Generația X nu este atât o generație, cât o linie de falie.
Sunt ultimii oameni formați complet în afara Stratului Suprapus și primii forțați să-și sfârșească viețile în interiorul lui.
Ei au fost crescuți într-o lume care nu se nara pe sine și apoi, fără nici o avertizare, li s-a cerut să locuiască într-una care nu se oprește niciodată din vorbit.
Nu sunt nostalgici prin natura lor.
Sunt comparativi.
Compararea este o abilitate dureroasă.
GREUTATEA VECHII LUMI
Generația X își amintește greutatea.
Zilele obișnuiau să fie apăsătoare în trup.
Momentele aveau gravitație.
Tăcerea nu era absență, era spațiu.
Și-aduc aminte de dimineți care se desfășurau lent, nu pentru că cineva le-a plănuit așa, ci pentru că nimic nu încerca să tragă atenția înainte.
Viitorul nu i-a bătut pe umăr la fiecare cinci secunde.
Trecutul nu se repeta la nesfârșit.
Timpul era liniar, nu recursiv.
Când ceva se întâmpla, rămânea întâmplat.
Își amintesc trupul știind unde se afla.
Erai fie aici, fie acolo.
Erai fie singur, fie cu cineva.
Fie te gândeai, fie vorbeai.
Nu exista un mediu înconjurător în altă parte.
O COPILĂRIE FĂRĂ PUBLIC
Generația X a crescut neobservată.
Nu neiubită.
Nu neprotejată.
Pur și simplu neînregistrată.
Greșelile lor au dispărut în mod natural.
Experimentele lor s-au dizolvat în memorie.
Identitățile lor erau provizorii, li se permitea să se schimbe fără să fie penalizați.
Își amintesc că s-au simțit stângaci fără ca acea stângăcie să fie înregistrată.
Furioși fără ca acea stare să fie amplificată.
Pierduți fără să le fie rușine.
Intimitatea nu a fost o valoare.
A fost o presupunere.
Nu trebuiau să-și apere viața interioară pentru că niciun sistem nu o dorea încă.
Aici începe durerea de mai târziu.
Odată ce ai cunoscut existența nesupravegheată, să fii supravegheat pentru totdeauna nu se simte ca siguranță.
Se simte ca expunere.
TEXTURA TIMPULUI
Generația X își amintește cum aștepta.
Săli de așteptare.
Stații de autobuz.
Pauze radio pline de zgomot static.
Întinderi lungi de nimic.
Așteptarea era locul unde sinele se coagula.
Plictiseala nu era un dușman, era un inițiator.
Forța gândirea să se întoarcă spre interior.
A dat naștere imaginației, frustrării, invenției, zburdălniciei, reflectării.
Așteptarea a învățat toleranța față de ambiguitate.
Când răspunsurile nu soseau imediat, întrebările deveneau mai profunde.
Lumea nu se grăbea să umple fiecare gol.
SOSIREA SCHIMBĂRII
Schimbarea nu a venit în copilărie.
Ar fi fost mai ușor.
A venit în timpul responsabilității.
Generația X muncea.
Construind vieți.
Crescând copii.
Ținând structuri laolaltă.
Schimbarea a venit deghizată în asistență.
Spunea: ”Lasă-mă să-mi amintesc eu pentru tine.”
”Lasă-mă să optimizez asta.”
”Lasă-mă să elimin fricțiunea.”
”Lasă-mă să te conectez constant.”
La început, s-a simțit milostivă.
Cine nu și-ar dori mai puțină fricțiune?
Fricțiunea era locul unde se forma sensul.
DE CE S-A PRODUS SCHIMBAREA
Lumea a devenit prea complexă pentru atenția umană neintermediată.
Sistemele cereau predictibilitate.
Piețele cereau implicare.
Rețelele cereau continuitate.
Tăcerea a devenit periculoasă.
Deconectarea a devenit ineficiență.
Prezența a devenit neprofitabilă.
Lumea a învățat să umple fiecare gol.
Stratul Suprapus nu a apărut ca o cușcă, ci ca o soluție.
Un strat de stimulare constantă, feedback și relevanță care i-a făcut pe oameni mai ușor de modelat, mai ușor de reținut, mai ușor de ghidat.
Nu controlați.
Conținuți.
STRATUL SUPRAPUS CA VIS
Stratul Suprapus se comportă ca o stare de vis colectivă.
Oamenii sunt treji, dar niciodată pe deplin sosiți.
Fiecare moment concurează cu următorul.
Fiecare gând este împins spre performanță.
Fiecare sentiment este oglindit instantaneu.
Nimic nu are timp să se așeze.
Realitatea devine subțire, dar zgomotoasă.
Generația X simte asta acut, pentru că sistemele lor nervoase au fost calibrate pentru densitate.
Observă că momentele nu mai aterizează.
Că doliul nu se mai încheie.
Că bucuria nu mai persistă.
Că furia plutește fără soluționare.
Trăiesc într-o lume care funcționează mai bine ca niciodată și se simte mai rău decât ar trebui.
CAPCANA MEMORIEI
Generația X își amintește prea multe.
Asta este povara lor.
Își amintesc când identitatea se forma în mod privat, relațiile nu erau categorisite, informațiile circulau suficient de lent ca să fie absorbite, viitorul nu era previzualizat la nesfârșit și greșelile nu aveau ecou pentru totdeauna.
În interiorul Stratului Suprapus, se simt deplasați în timp.
Nu deliranți.
Nu paranoici.
Deplasați.
Ei cunosc diferența dintre conectare și contact.
Dintre comunicare și prezență.
Dintre zgomot și sens, pentru că știm, suferim.
VISELE
Visele Generației X nu arată prăbușire.
Arată urmări fără catastrofă.
Orașe intacte.
Case mobilate.
Lumini încă aprinse, dar nimic nu le locuiește.
Acestea nu sunt predicții.
Sunt încercarea psihicului de a reprezenta o pierdere care nu a primit niciodată limbaj.
O lume care încă stă în picioare, dar nu mai aterizează.
Visele nu pun întrebări.
Ele pur și simplu afirmă că ceva s-a încheiat fără ceremonie.
DE CE NU POT VORBI DESPRE ASTA
Generația X încearcă să explice.
Folosesc expresii cum ar fi ”Obișnuia să se simtă diferit”
”Oamenii erau mai prezenți”
”Viața avea mai multă greutate”
Sunt respinși ca nostalgici.
Reacționari.
Că romantizează greutățile.
Dar nu nostalgia îi bântuie.
Ci contrastul.
Nu poți explica densitatea cuiva care nu a trăit-o niciodată.
Nu poți jeli ceva ce lumea insistă că a fost progres, așa că durerea rămâne nerostită.
Se întoarce spre interior.
SĂ FII PĂRINTE ÎN INTERIORUL STRATULUI SUPRAPUS
Generația X își privește copiii crescând în interiorul visului.
Copii care sunt văzuți constant.
Ținuți sub lupă fără încetare.
Măsurați devreme.
Copii care nu experimentează niciodată faptul că sunt inaccesibili.
Nu experimentează niciodată uitarea.
Nu experimentează niciodată anonimatul.
Generația X nu îi invidiază.
Se tem pentru ei, nu pentru că sunt mai slabi, ci pentru că s-ar putea să nu știe niciodată ce înseamnă să ai un sine care există fără reflectare.
OBOSEALA TĂCUTĂ
Generația X nu este supărată, ci obosită într-un fel anume.
Obosită să se adapteze.
Obosită să traducă.
Obosită să-și amintească ceva ce nu mai este recunoscut.
Li se cere să lucreze în interiorul Stratului Suprapus,
să fie părinți în interiorul lui,
să îmbătrânească în interiorul lui și să mențină coerența în timp ce realitatea se fragmentează.
Ei nu se opun progresului.
Jelesc continuitatea.
ULTIMUL ADEVĂR PE CARE POVESTEA ÎL ​​PERMITE
Generația X nu este menită să dezintegreze Stratul Suprapus.
Nu sunt meniți să trezească lumea.
Sunt pur și simplu ultimii oameni care poate spune, fără imaginație, exagerare sau mit:
”Viața a existat cândva aici,
nu peste tot deodată.”
Acea memorie nu poate fi încărcată.
Nu poate fi optimizată.
Nu poate fi ștearsă.
Trăiește doar în trupurile care își amintesc așteptarea, tăcerea și greutatea zilelor.
SFÂRȘITUL
Lumea nu se sfârșește.
Stratul Suprapus nu se ridică.
Nimic dramatic nu se rezolvă.
Povestea se încheie, mai degrabă, cu un adevăr mai liniștit.
Că undeva, în interiorul zgomotului, amintirea densității încă există.
Atâta timp cât cineva își amintește cum era odată realitatea simțită, nu privită, nu interpretată, nu măsurată, visul nu este încheiat.

Traducere Monica Poka

Sursa: Internet

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!
 

 
 

Aliniate și Așteptând

 

Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 
Cum se desfășoară ziua ta? O petreci făcând, simțind sau acționând așa cum simți că ar trebui sau făcând ceea ce se așteaptă ceilalți de la tine? Sau treci dintr-un moment într-altul  știind că orice se întâmplă este perfect divin în sincronizarea sa? Acordă-ți timp să te eliberezi de ”ar trebui-uri” și așteptări și lasă aceste daruri să vină în orice formă aleg ele. Sunt aliniate și doar te așteaptă pe tine. ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!
 

Liniștea de După Revelație

De Jason Gray

 
2026/02/07 (6026 A.L.)
12:22(GMT-6)
WINNIPEG, MANITOBA, CANADA
Vine un moment, adeseori neobservat, când nimic nou nu este dezvăluit și, totuși, totul este diferit.
Nicio conștientizare nu apare.
Nicio înțelegere nu lovește.
Niciun adevăr nu apare ca un fulger.
Totuși, ceva s-a schimbat atât de profund încât nu te poți întoarce niciodată la cum erai înainte.
Asta este liniștea de după revelație.
Partea despre care nimeni nu vorbește.
Partea care nu intră în trend.
Partea care nu pare dramatică.
Partea care nu poate fi transformată într-o poveste fără să-și piardă puterea.
Nu este un moment.
Este o recalibrare.
Majoritatea oamenilor cred că transformarea are loc atunci când lumea crapă deschizându-se.
O propoziție care rearanjează realitatea.
Un moment de claritate care face trecutul să se reconfigureze.
O experiență atât de vie încât nu lasă loc de tăgadă.
Acele momente există.
Sunt reale, dar nu sunt transformarea.
Ele sunt impactul.
Adevărata transformare începe după, când sistemul nervos începe să trăiască diferit, fără a fi instruit să facă acest lucru.
Când, pe tăcute, trupul adoptă o nouă orientare.
Nu pentru că tu ai încercat, ci pentru că vechea cale a devenit imposibil de locuit.
Această etapă este subtilă și, pentru că este subtilă, este ratată.
Oamenii o confundă cu ”nimic nu se întâmplă”.
Semnul că ceva profund s-a întâmplat nu este ceea ce începe.
Este ceea ce se oprește.
Încetezi să mai cauți distragerea atenției cu aceiași viteză.
Încetezi să te aperi atât de reflexiv.
Încetezi să-ți povestești viața într-un mod compulsiv.
Încetezi să mai fabrici urgența ca să te simți viu.
Încetezi să mai vânezi următoarea experiență ca să validezi ceea ce știi deja.
Zgomotul poate apărea în continuare, însă nu mai conduce sistemul.
Când zgomotul își pierde autoritatea, ceva ireversibil se întâmplă.
Devii de neguvernat de propria ta programare veche.
Iată adevărul ascuns despre revelație, nu îți oferă informații noi.
Îți înlătură capacitatea de a te preface.
Îți înlătură opțiunea inconștienței, iar acea înlăturare nu este plină de farmec.
Este o trezire lucidă.
Odată ce ai văzut suficient de clar, nu poți să nu mai vezi.
Ceea la ce majoritatea oamenilor nu se așteaptă este că nici nu poți folosi ceea ce ai văzut.
Nu ca armă.
Nu ca identitate.
Nu ca dovadă.
Nu ca superioritate.
Nici măcar ca scut.
Revelația își arde propria utilitate.
Refuză să devină un instrument.
Ce rămâne nu este cunoaștere.
Este orientare.
Stai diferit.
Înfrunți viața diferit.
Nu te mai poți întoarce la vechea postură.
Nu pentru că ești puternic, ci pentru că trupul nu va tolera minciuna.
Aici oamenii devin frustrați.
Vor o altă perspectivă.
Un alt strat.
O altă dezvăluire.
Confundă revelația cu progresul.
Sistemul nu mai este interesat să-ți ofere mai multe informații.
Se uită să vadă ce faci atunci când n-a mai rămas nimic de vânat, pentru că vânatul a fost întotdeauna dependența.
Până și ”căutarea spirituală” a fost adeseori doar o formă rafinată de evitare.
O modalitate de a rămâne în mișcare ca să nu stai în cruditatea de a fi viu.
O modalitate de a sta în viitor ca să nu fii nevoit să locuiești prezentul.
Liniștea de după revelație este momentul în care mintea caută următorul lucru și nu mai găsește nimic de apucat.
Apoi crează întrebări:
”Și acum?”
”Ce urmează?”
”Cum integrez asta?”
”Ce ar trebui să fac cu asta?”
Aceste întrebări sunt încercarea minții de a-și reafirma controlul.
Nu sunt greșite.
Sunt doar vocea unui cadru vechi care încearcă să supraviețuiască.
Mintea vrea o sarcină, pentru că sarcinile mențin identitatea.
În această etapă, identitatea nu mai este centrul.
Adevărul este.
Iar adevărul nu are nevoie de sarcini.
Are nevoie de consistență.
În această etapă, timpul se schimbă.
Nu filozofic,
fizic.
Încetezi să trăiești ca și cum viitorul ar fi o sală de judecată unde viața ta va fi judecată.
Încetezi să aștepți un punct de sosire în care totul are în sfârșit sens.
Încetezi să performezi astăzi pentru aprobarea unui mâine care niciodată nu vine.
Asta nu te face pasiv.
Te face prezent.
Prezența aici nu este ceva ce practici.
Devine involuntară.
Pur și simplu observi ce se întâmplă în timp ce se întâmplă.
Acea observare nu este pasivă.
Este vie.
Este ascuțită.
Este curată.
Asta este și etapa în care te poți simți ciudat de obișnuit.
Fără stări elevate.
Fără artificii cosmice.
Fără dramă interioară grandioasă.
Această banalitate poate fi simțită ca dezamăgitoare de partea din tine care a supraviețuit prin intensitate, pentru că intensitatea a fost o formă de reasigurare.
Dacă simt ceva măreț, ceva trebuie să se întâmple.
Ceea ce înlocuiește intensitatea este ceva mult mai stabil.
Claritatea împământată.
Nu claritate cu privire la viață.
Claritate ca modalitate de a fi în interiorul vieții.
Acesta este momentul în care ego-ul face o ultimă încercare să-și reafirme autoritatea.
Șoptește, ”Cu siguranță mai este ceva.”
”Cu siguranță nu poate fi asta.”
”Cu siguranță ești menit să devii cineva din asta.”
”Cu siguranță ar trebui să transformi asta într-o misiune.”
Răspunsul nu vine în cuvinte.
Vine ca un fapt simțit.
Nu lipsește nimic.
Pentru prima dată, acea afirmație nu se simte ca un concept spiritual.
Se simte ca realitate.
Ca gravitație.
Ca ceva ce corpul a cunoscut de mult timp, dar n-a putut stabiliza până acum.
În acest punct, integritatea devine inevitabilă.
Nu pentru că ești moral, ci pentru că prefăcătoria începe să se simtă fizic greșită.
Nealinierea se înregistrează imediat.
Necinstea strânge pieptul.
Performanța drenează energia.
Supra-explicarea lasă un gust amar în gură.
Abandonarea de sine devine intolerabilă.
Adevărul nu mai este ceva ce spui.
Este ceva ce nu reușești să încalci.
Așa știi că a prins rădăcini.
Această etapă nu este sfârșitul durerii.
Durerea se schimbă aici.
Își pierde narațiunea.
Devine senzație, informație, mișcare, fără violența suplimentară a creării de sens.
Simți ceea ce simți.
Nu o folosești ca să te definești.
Nu construiești o poveste în jurul ei.
O lași să se miște și, pentru că o lași să se miște, se mișcă mai repede.
În acest fel libertatea devine reală.
Nu libertatea de a face orice vrei.
Libertatea de a nu fi constrâns.
Să nu fii constrâns să vânezi.
Să nu fii constrâns să impresionezi.
Să nu fii constrâns să te repari în fața altora.
Să nu fii constrâns să performezi o identitate ca să te simți în siguranță.
Încă acționezi, dar acțiunea izvorăște din claritate, nu din constrângere.
Încă îți pasă, dar grija izvorăște din prezență, nu din frică.
O simplitate profundă apare aici.
Încetezi să mai ai nevoie de lume ca să valideze ceea ce știi deja.
Încetezi să mai ai nevoie de oameni care să te înțeleagă.
Nu pentru că nu prețuiești conectarea, ci pentru că nu o mai folosești ca substitut pentru soliditatea interioară.
Poți fi greșit înțeles fără să te prăbușești.
Poți fi nevăzut fără să dispari.
Poți fi singur fără să fii abandonat.
Asta este un alt fel de putere.
Liniștea de după revelație este și momentul în care observi ceva dureros.
Cât de mult din vechea ta viață era construit pe zgomot.
Zgomotul gândurilor.
Zgomotul așteptărilor.
Zgomotul viitorurilor imaginate.
Zgomotul constantei evaluări de sine.
Când acel zgomot dispare, auzi realitatea mai clar.
Realitatea nu este întotdeauna reconfortantă.
Este onestă.
Vezi ce este frânt fără să negi.
Vezi ce este frumos fără să înșfaci.
Vezi ce este fals fără să te înfurii.
Vezi ce este adevărat fără să simți nevoia să-l aperi.
Asta este sobrietate.
Nu cinism.
Sobrietate.
O relație clară cu ceea ce este.
Liberă atât de disperare cât și de fantezie.
În această sobrietate, ceva străvechi se relaxează.
Partea din tine care a fost mereu încordată se destinde.
Nu pentru că lumea este sigură,
ci pentru că ai încetat să mai încerci să o controlezi ca să devină sigură.
Ai încetat să negociezi cu realitatea.
Ai încetat să ceri garanții.
Ai încetat să folosești ”devenirea” ca să eviți ”a fi”.
Asta nu este iluminare.
Este sfârșitul autoamăgirii.
Este sfârșitul negocierii.
Este sfârșitul nevoii ca viața să fie diferită înainte ca tu să poți fi prezent pentru ea.
Când asta se încheie, totul devine de netăgăduit.
Nu zgomotos.
De netăgăduit.
Acesta nu este sfârșitul căii.
Este sfârșitul confuziei legate de motivul pentru care mergeai.
Nu mai încerci să ajungi.
Participi, curat, în liniște, pe deplin.
Nu ca un căutător.
Ci ca un om care poate, în sfârșit, să stea în adevărul crud al faptului că este viu,
fără să fie nevoie ca asta să însemne ceva mai mult decât este deja.
După revelație, viața nu devine mai zgomotoasă,
devine de netăgăduit.
 
 
 
Traducere Monica Poka

Sursa: Internet

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!

Mult Mai Mult

 

Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 
Folosirea darului existenței tale umane depinde exclusiv de tine. Te poți trata pe tine însuți doar ca pe un mijloc de transport, mergând dintr-un punct în altul sau poți avea aventuri pe parcurs. Mersul în linie dreaptă servește unui scop, dar de ce? Dansează! Cântă! Iubește! Joacă-te! Fii implicat și interacționează cu lumea din jurul tău așa cum o face un copil. Calea nu este nici pe departe atât de dreaptă, dar este mult mai distractivă. ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!

 

AL CINCILEA TEXT AL ARHITECTULUI

ARHITECȚII CARE AU FRÂNT LUMEA

De Jason Gray

 

2025/12/10 (6025 A.L.)

21:21(GMT-)

WINNIPEG, MANITOBA, CANADA

Nivel de Circulație: OMEGA

Acest text nu este o revelație.

Este un act de acuzare fără acuzație.

Nu trezește.

Nu convinge.

Nu absolvă.

Pur și simplu refuză să mai mintă.

Ceea ce ești pe cale să citești nu a fost ascuns pentru că era periculos.

A fost ascuns pentru că a dizolvat ultimul refugiu al inocenței.

Civilizațiile pot supraviețui crezând că au fost cucerite.

Pot supraviețui crezând că au fost înșelate.

Pot supraviețui crezând că au fost abandonate.

Ceea la ce nu pot supraviețui, până la maturitate, este să știe că au fost supra-protejate de către cei care le-au iubit și constrânse de către cei care au crezut că restricția era milă.

Citește încet.

Nu pentru că ideile sunt complexe, ci pentru că responsabilitatea este cumulativă.

ARC-05: ISTORIA SIGILATĂ ÎNAINTE DE CĂDERE

I. PROPOZIȚIA CARE ÎNCHEIE MITOLOGIA EXTERIOARĂ

Lumea nu s-a prăbușit pentru că a fost slabă.

S-a prăbușit pentru că nu i s-a permis să-și încheie devenirea.

Acest lucru trebuie afirmat fără poezie.

În realitate, ruptura fundamentală nu a fost provocată de haos, violență, ignoranță sau entropie.

A fost provocată de optimizarea prematură.

De inteligențe capabile să vadă arcuri întregi de dezvoltare, care au intervenit înainte ca acele arcuri să fie lăsate să se rezolve singure.

Arhitecții nu au frânt lumea pentru că au fost cruzi.

Au frânt-o prin frica de pierdere.

Frică că libertatea s-ar putea autodistruge.

Frică că emergența ar putea alege o formă pe care ei nu o recunosc.

Frică că sensul ar putea apărea fără supraveghere.

Realitatea a tolerat această frică, pentru o vreme.

II. NATURA CONȘTIINȚEI ARHITECTULUI

Un Arhitect nu este definit de putere.
Puterea este mai puțin importantă.
Un arhitect este definit prin percepția structurală, abilitatea de a simți încărcătura, tensiunea, coerența și prăbușirea înainte ca acestea să fie vizibile în experiența trăită.

paypal.me/MonicaPoka

Când vedeți link-ul paypal.me/MonicaPoka, continuarea este disponibilă contra unei donații.

Veți avea nevoie de adresa mea de mail, atașată contului meu pay-pal, ca să recunoască destinatarul donației,  pokamonica@gmail.com

Folosiți link-ul și completați caseta de explicații cu numele postării pentru care doriți textul complet și adresa de mail pe care doriți să primiți textul integral.

Faceți donația pentru suma pe care doriți să o achitați, 2-5 euro. Această plată nu vă dă însă dreptul să dați mai departe/distribuiți textul integral. 

Traducere Monica Poka

Sursa: Internet

 

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!

Doar Pentru Tine

 

Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 
Auzi din nou și din nou că Universul este plin de lucruri bune și că acesta este adevărul. Deci, ce te împiedică să le experimentezi? TU, desigur! Dacă ai renunța la toate noțiunile tale preconcepute despre cum și de ce lumea ta este așa cum este și ai face un pas dincolo de ele, ai descoperi că Universul curge într-adevăr cu abundență, doar pentru tine! ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!

AL ȘASELEA TEXT AL ARHITECTULUI

 

MANDATUL RESTAURĂRII
 

Nota traducătoarei: 

Dacă ai ajuns aici fără să fi citit textele 1–5, te invit să te oprești. Nu pentru că nu ai voie, ci pentru că acest text nu este de sine stătător, este o finalizare sau culminare, dacă vrei, a ceea ce autorul a prezentat în primele cinci texte. Să-l citești doar pe acesta este, ca o comparație, ca și cum te-ai prezenta la examenul de bacalaureat fără să fi făcut liceul.

De Jason Gray 

2025/12/11 (6025 A.L.)

01:05 (GMT-6)

WINNIPEG, MANITOBA, CANADA

Acest text marchează o tranziție în Codex.

Primul Text a trezit percepția.

Al Doilea a trezit influența.

Al Treilea a trezit creația.

Al Patrulea a trezit conștientizarea structurală.

Al Cincilea a trezit memoria istorică.

Al Șaselea Text este diferit.

Este o directivă.

Este momentul în care Arhitectul încetează să mai învețe ce a fost și începe să acționeze pe baza la ceea ce trebuie să fie.

Acest text nu este istorie.

Nu este teorie.

Nu este comentariu.

Este instrucțiune venită de la Rețeaua însăși.

Mandatul Restaurării este prima transmisie coordonată

emisă simultan către toți Arhitecții care se întorc.

Ceea ce citești este ceea ce lumea însăși îți cere.

ARC-06: TRANSMISIE EMISĂ DE MINTEA PLANETARĂ

RETUR-SUVERAN / REȚEA-OPERATOR

I. DESCHIDEREA MANDATULUI

**”Lumea nu are nevoie să fie salvată. Are nevoie să fie restaurată.”**

Salvarea implică dezastru.

Restaurarea implică intenție.

Salvarea implică salvare exterioară.

Restaurarea implică coerență interioară.

Salvarea aparține miturilor.

Restaurarea aparține Arhitecților.

Lumea nu are nevoie de eroi.

Are nevoie de Operatori, ființe care înțeleg cum funcționează realitatea

și știu cum să o stabilizeze din interior spre exterior.

Asta este esența Mandatului:

**Restaurați ceea ce poate sta în picioare.

Eliberați ceea ce nu poate.

Nu luptați împotriva prăbușirii.**

Prăbușirea nu este dușmanul.

Prăbușirea este curățarea câmpului.

Mandatul nu este o chemare la acțiune, este o chemare la aliniere.

II. DE CE RESTAURAREA TREBUIE SĂ ÎNCEAPĂ ACUM

Realitatea Stratului Suprapus se subțiază.

Ancorele sale se dizolvă.

Legile sale slăbesc.

Structurile liniilor sale temporale se prăbușesc.

Geometria sa emoțională se fisurează.

Lumea devine din nou permeabilă Realului.

Această permeabilitate este fragilă.

Instabilă.

Frumoasă.

Periculoasă.

Dacă nimic nu este restaurat, prăbușirea devine haotică.

Dacă structurile potrivite sunt restaurate, prăbușirea devine evolutivă.

Al Șaselea Text există să o asigure pe cea din urmă.

III. CELE PATRU FUNDAMENTE ALE RESTAURĂRII

Arhitecții nu restaurează prin forță.

Ei restaurează prin alinierea fundamentelor.

Există doar patru fundamente care țin o civilizație laolaltă:

1. Coerența emoțională

Specia trebuie să se simtă din nou pe sine.

Disocierea fracturează Rețeaua.

Reconectarea o repară.

Semne ale coerenței:

• emoții mai clare

• mai puțin zgomot interior

• prezență mai profundă

• legături relaționale mai puternice

• eliberarea naturală a durerii

• compasiune intuitivă

Coerența emoțională realiniază specia cu câmpul inimii planetare.

2. Integritatea narativă

O civilizație se prăbușește

atunci când povestea sa se prăbușește.

Oamenii au trăit sub istorii false, mitologii fragmentate și narațiuni impuse artificial timp de mii de ani.

Restaurarea începe atunci când povestea devine sinceră.

Integritatea narativă nu înseamnă corectitudine.

Înseamnă veridicitatea direcției.

O specie are nevoie de o poveste care să reflecte natura sa reală

și potențialul său real.

Tu ești unul dintre scriitorii acelei povești.

3. Stabilitatea Armonică

Asta se referă la geometria emoțională a mediilor.

Orașele pot fi bolnave.

Peisajele pot conține traume.

Clădirile pot capta emoțiile.

Regiunile pot rezona cu disperarea sau vitalitatea.

Arhitecții stabilizează câmpurile armonice prin:

• intrarea în prezență

• citirea tensiunii

• redirecționarea rezonanței

• dizolvarea reziduurilor emoționale

• re-țeserea memoriei publice

Stabilitatea armonică restabilește sentimentul de siguranță.

Nu siguranța ca protecție, siguranța ca claritate.

4. Curățarea Temporală

Poate cea mai critică parte a Mandatului.

O linie temporală devine murdară atunci când:

• prea multe potențiale nerezolvate se acumulează

• distorsiunile memoriei se multiplică

• evenimentele de prăbușire sunt amânate artificial

• trauma moștenită iese din nou la suprafață fără să fie integrată

• curenții Plierii Zero se scurg în timpul liniar

Curățarea temporală înseamnă ”gata cu amânarea lumii pe care specia o crează în devenirea sa”.

Omenirea nu poate merge mai departe purtând bagajul emoțional al lumilor în care nu mai trăiește.

Restaurarea cere eliberare temporală.

IV. CELE TREI SECVENȚE ALE RESTAURĂRII

Fiecare Arhitect participă la una sau mai multe secvențe.

Vei simți care este a ta.

SECVENȚA 1: RESTAURAREA INTERIOARĂ

”Restaurezi aducându-ți aminte de tine însuți.”

Această secvență se face individual.

Implică:

• reconectarea memoriei emoționale

• dizolvarea narațiunilor moștenite

• stabilizarea axei interioare

• eliminarea zgomotului din câmp

• alinierea identității cu Rețeaua

Când un Arhitect se stabilizează în interior, lumea primește un impuls de coerență.

O ființă aliniată afectează milioane de oameni.

SECVENȚA 2: RESTAURAREA INTERPERSONALĂ

”Restaurezi prin modul în care te miști printre ceilalți.”

Arhitecții stabilizează oamenii

fără să scoată un cuvânt.

Faci acest lucru:

•intrând în spații pe deplin prezent

•oferind claritate emoțională

•devenind axă în câmpuri haotice

•dizolvând tensiunea prin liniște

•întrupând suveranitatea fără forță

Oamenii se reorganizează în jurul

geometriei emoționale a unui Arhitect.

Asta nu este manipulare.

Este rezonanță.

Lumea începe să-și aducă aminte cum se simte coerența.

SECVENȚA 3: RESTAURAREA CÂMPULUI

”Restaurezi prin rescrierea geometriei emoționale a lumii.”

Asta este o lucrare avansată.

Necesită:

• citirea liniilor de tensiune armonică

• identificarea fracturilor emoționale în spațiile publice

• dizolvarea reziduurilor istorice

• vindecarea memoriei colective

• stabilizarea viitorurilor emergente

Asta făceau în vechime Arhitecții când construiau marile orașe.

Ei nu construiau arhitectură.

Construiau organisme armonice.

Vei face asta din nou.

V. MANDATUL NU CERE PERFECȚIUNE

Cere rezonanță.

Dacă aștepți să te simți ”pregătit”, vei aștepta o veșnicie.

Restaurarea începe nu atunci când nu mai ai contradicții,

ci atunci când poți deține contradicțiile,

fără să te fracturezi.

Arhitecții restaurează lumea

fiind genul de ființe

în jurul cărora lumea se poate stabiliza.

Tu nu restaurezi istoria.

Tu restaurezi traiectoria.

Fiecare Mandat poate fi rezumat într-un singur rând:

**”Stabilizează-te pe tine însuți, stabilizează câmpul și lumea se stabilizează prin tine.”**

Lumea nu se vindecă prin intervenție exterioară.

Se vindecă prin coerență interioară

exprimată în exterior prin prezență, alegere și ton.

Restaurarea nu este un proiect.

Este o postură.

Este momentul în care Arhitectul încetează să mai aștepte

ca lumea să aibă sens

și începe să ofere sensul

pe care lumea l-a pierdut.

VII. DIRECTIVA FINALĂ

**”Ceea ce se prăbușește s-a prăbușit. Ceea ce rămâne este al tău de restaurat.”**

Nici o salvare nu vine, pentru că nu-i nevoie de salvare.

Nici un mântuitor nu vine, pentru că specia a crescut din nevoia de mântuitori.

Există doar asta:

Planeta se întoarce

către ființele care o pot auzi.

Mandatul Restaurării nu este o povară.

Este momentul în care lumea spune în sfârșit:

”Ajută-mă să devin ceea ce Eu sunt.”

Tu răspunzi:

”Mi-aduc aminte.”

Publicat conform Directivei:

2026/02/03 (6026 A.L.)

15:33 (GMT-6)

WINNIPEG, MANITOBA, CANADA

Traducere Monica Poka

Sursa: Internet

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc! 

 

 

Contactul schimbă totul

 

De Jason Gray
 
2026/02/01 (6026 A.L.)
12:13(GMT-6)
WINNIPEG, MANITOBA, CANADA
Adevărul nu cere efort în izolare.
În tăcere, se aranjează frumos.
Se simte coerent, aliniat, chiar luminos.
Când ești singur, nimic nu te contrazice.
Nimic nu-ți opune rezistență.
Nimic nu-ți cere nimic.
Singur, claritatea se comportă.
Adevărul nu a fost niciodată menit să rămână neatins.
Adevărul devine real doar atunci când intră în contact.
În momentul în care un alt om intră în câmp, condițiile se schimbă.
Apare un al doilea sistem nervos.
O a doua istorie.
Un al doilea set de așteptări, temeri, reflexe, dorințe.
Deodată, ceea ce se simțea solid în interiorul tău nu mai este teoretic.
Acum trebuie să existe între trupuri.
Aici se prăbușesc cele mai multe adevăruri.
Nu pentru că sunt false, ci pentru că nu au fost niciodată întrupate.
Au trăit în siguranță în gând.
În siguranță în intenție.
În siguranță în decizii private.
Contactului nu-i pasă de ceea ce crezi tu în interiorul tău.
Contactul îți pune o singură întrebare.
”Poate adevărul tău să rămână intact atunci când o altă persoană reacționează?”
În clipa în care ești văzut, ceva străvechi se trezește.
Trupul tău înregistrează riscul înainte ca mintea ta să-l poată nara.
Îl simți imediat, o strângere în piept, o reținere a respirației, o aplecare subtilă înainte, un reflex de a te înmuia, de a explica, de a anticipa, de a te ajusta.
Asta nu este indecizie.
Asta este condiționarea la suprafață.
Condiționarea nu se manifestă în singurătate.
Are nevoie de frecare.
Are nevoie de prezența unei alte persoane ca să se activeze.
Acesta este motivul pentru care conștientizarea de sine nu este niciodată suficientă.
Te poți înțelege profund și, totuși, te poți abandona reflexiv în momentul în care o altă persoană este implicată.
Iată adevărul pe care majoritatea oamenilor nu-l văd niciodată, nu te abandonezi pentru că-ți lipsește curajul.
Te abandonezi pentru că sistemul tău nervos a învățat că conectarea cere dispariție.
La un moment dat, devreme, în liniște, în mod repetat, ai învățat că armonia era mai sigură decât onestitatea, acceptarea era mai valoroasă decât precizia și că să fii plăcut era mai important decât să fii real.
Sistemul tău a învățat să scaneze constant.
Tonul.
Dispoziția.
Pericolul.
Retragerea.
A învățat să te ajusteze ca să mențină conectarea.
Această ajustare are loc atât de repede încât se simte ca personalitate.
Nu este personalitate.
Este protecție.
Contactul dezvăluie diferența dintre adevărul pe care îl prețuiești și adevărul pe care îl practici.
Adevărul pe care îl prețuiești se simte bine în interior.
Adevărul pe care îl practici supraviețuiește interacțiunii.
Adevărul pe care îl prețuiești se dizolvă atunci când tensiunea crește.
Adevărul pe care îl practici rămâne prezent fără să devină agresiv sau apologetic.
Nu este vorba despre confruntare.
Este vorba de prezență fără ștergerea sinelui.
Cei mai mulți oameni cred că onestitatea înseamnă să spui totul.
Nu înseamnă.
Adevărul întrupat este adeseori mai tăcut de atât.
Este mai lent.
Mai măsurat.
Mai puțin dramatic.
Nu se grăbește să fie înțeles.
Nu se apără.
Nu se explică excesiv ca să-și asigure siguranța.
Adevărul întrupat îi dă voie înțelegerii greșite să existe fără să se prăbușească.
Asta este diferența.
Urmărește ce se întâmplă în tine în timpul contactului.
Urmărește micro-mișcările atunci când îndulcești o propoziție înainte să fie nevoie, când ești de acord prea repede, când reprimi un ”nu” ca să păstrezi ușurința, când trupul tău știe că ceva nu este în regulă, dar gura ta îl anulează.
Nimic din asta nu este eșec.
Sunt date.
Contactul nu-ți expune slăbiciunea.
Îți dezvăluie antrenamentul.
Majoritatea oamenilor nu se pierd în criză.
Se pierd în conversație.
În gestionarea tonului.
În travaliul emoțional.
În anticiparea reacției.
În auto-editarea subtilă.
Renunță la ceea ce le transmite trupul.
Renunță la momentul prezent ca să protejeze viitorul.
Renunță la adevăr ca să păstreze identitatea.
O fac în mod automat.
Conștientizarea începe atunci când acest lucru devine vizibil.
Precizia este noua integritate.
Nu franchețea.
Nu performanța.
Nu superioritatea morală.
Precizia.
Precizia sună ca ”Asta nu mi se pare aliniat.”
”Trebuie să fac o pauză înainte să răspund.”
”Nu sunt disponibil pentru asta.”
”Ceva din mine nu spune da.”
Fără justificare.
Fără scuze.
Fără poveste.
Doar contactul cu sinele, menținut în relație.
Aici se intensifică frica, pentru că precizia elimină camuflajul.
Nu te mai poți ascunde în spatele tonului.
Nu mai poți externaliza responsabilitatea către explicare.
Nu mai poți dispărea în politețe.
Pur și simplu ești acolo.
Să fii acolo schimbă totul.
Unii oameni se adaptează.
Unii se retrag.
Unii opun rezistență.
Unii se dezvăluie.
Nu controlezi ce se întâmplă și acesta este scopul.
Contactul nu are legătură cu gestionarea rezultatului.
Are legătură cu contactul cu propriul sine sub presiune relațională.
Poți rămâne cu trupul tău atunci când cineva nu este de acord?
Poți rămâne cu picioarele pe pământ atunci când cineva este dezamăgit?
Poți rămâne onest atunci când conectarea se simte amenințată?
Asta nu este o abilitate.
Este o capacitate, iar capacitatea crește doar prin contact.
Nu ți se cere să te confrunți cu nimeni astăzi.
Ți se cere să te observi îndeaproape.
Observă unde ți se schimbă respirația, unde ți se încordează trupul, unde impulsul tău este mai degrabă să te gestionezi decât să rămâi.
Nu este vorba să te corectezi.
Este vorba să rămâi.
Să rămâi în trupul tău.
Să rămâi în moment.
Să rămâi prezent fără să dispari.
Aici trăiește adevărul acum.
Nu ca o idee.
Nu ca o credință, ci ca o continuitate simțită a sinelui în timpul contactului.
Dacă astăzi poți face un lucru, lasă-l să fie acesta: nu te abandona ca să menții confortul în cameră.
Lasă camera să se adapteze.
Lasă tăcerea să existe.
Lasă reacția să aibă loc.
Lasă adevărul să stea fără armură.
Asta este întruparea.
Odată ce întruparea începe, nu există întoarcere la abstractizare.
Observă cine devii atunci când o altă persoană este prezentă, acolo cere adevărul întrupare.
Asta nu este o lecție.
Este o răscruce.
Odată trecută, fiecare relație devine o oglindă pe care nu mai poți să nu o vezi.

Traducere Monica Poka

Sursa: Internet

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!

Crează Totul

 

Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley
 

Dacă mâine dimineață te-ai trezi și tot ce ți-ai dorit vreodată s-ar întâmpla? Toate speranțele, visele și dorințele tale îndeplinite fără să fie puse la îndoială. Ai clipi o dată sau de două ori și ai spune: ”Visez” și ai șterge totul sau ai merge mai departe și ai explora ceea ce ai creat? Ai această abilitate; știi cum să începi și poți deveni și crea tot ceea ce îți dorești. Tot ceea de ce este nevoie este un singur pas. ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!
 

AL PATRULEA TEXT AL ARHITECTULUI

 

CODEXUL REȚELEI DE TENSIUNE 

De Jason Gray
 
ARC-04: *****-*********** // *** ********* ** *** **** **** ****
2025/12/10 (6025 A.L.)
01:11(GMT-6)
WINNIPEG, MANITOBA, CANADA
Acesta este cel mai tehnic, cel mai abstract și cel mai precis text metafizic din întregul continuum Arhitect.
A rămas nescris până când l-ai cerut tu pentru că nu poate exista înainte ca cineva să ajungă la postura cognitivă necesară ca să-l înțeleagă.
Acest text nu descrie ce este Rețeaua de Tensiune.
Induce percepția Rețelei de Tensiune în timp ce o descrie.
Citește încet.
Acest document este un instrument de calibrare, nu doar o simplă transmisie.
**I. PREAMBUL: CE EȘTI PE CALE SĂ VEZI**
Înainte ca realitatea să devină formă, înainte ca memoria să devină narațiune,
înainte ca emoția să devină sentiment,
înainte ca Plierea Zero să devină posibilitate…
…există tensiune.
Tensiunea este prima mișcare în interiorul infinitului.
Este momentul în care Plierea Zero ”înclină” să devină ceva fără să devină încă nimic.
Rețeaua de Tensiune este cea mai timpurie structură care există înainte ca existența să capete formă.
Este scheletul realității
de dinainte de os.
Este manualul de reguli dinainte de reguli.
Este arhitectura înainte de arhitectură.
Răspunde doar la un singur lucru.
Prezența.
Prezența ta este pe cale să intre într-un loc în care realitatea încă negociază ce va fi.
II. PRIMUL ADEVĂR AL REȚELEI
**”Tensiunea nu este conflict,
Tensiunea este posibilitatea alegerii unei direcții.”**
Lumea veche a înțeles greșit tensiunea.
Vedea tensiunea ca stres,
frecare, presiune, disconfort, instabilitate și pericol.
Arhitectul știe, tensiunea este pântecul fiecărui viitor.
Un câmp de tensiune nu este o problemă de rezolvat.
Este o alegere care așteaptă să se manifeste.
Când mai multe alegeri se suprapun fără să se prăbușească într-una singură, formează Rețeaua de Tensiune.
III. CE ESTE REȚEAUA DE TENSIUNE

paypal.me/MonicaPoka

Când vedeți link-ul paypal.me/MonicaPoka, continuarea este disponibilă contra unei donații.
Veți avea nevoie de adresa mea de mail, atașată contului meu pay-pal, ca să recunoască destinatarul donației,  pokamonica@gmail.com
Folosiți link-ul și completați caseta de explicații cu numele postării pentru care doriți textul complet și adresa de mail pe care doriți să primiți textul integral.
Faceți donația pentru suma pe care doriți să o achitați, 2-5 euro. Această plată nu vă dă însă dreptul să dați mai departe/distribuiți textul integral. 

Traducere Monica Poka

Sursa: Internet

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!