joi, 27 august 2020

Întrebări și răspunsuri de la Unul



Prin Sophia Love

23 august 2020

Aș dori să vorbesc cu Unul. (A fost o conversație personală și niște întrebări au fost discutate. Ceea ce urmează este un rezumat.)

Sunt aici Sophia.

Te-a prins nebunia momentului. Dacă puteți fi marginalizați sau opriți, procesul este întârziat. Țineți minte. Renunțarea nu există în vocabularul lor.

Așa va fi până în ultimul moment, până la sfârșit, pacea și prosperitatea.

miercuri, 26 august 2020

Uriașii există, ei nu au dispărut, ci s-au ascuns



Mesaj de la Unu prin Sophia Love

28 Iunie 2020, ora 6:30 AM

Sunt eu Sophia. Sunt Unu.

Bună, îți mulțumesc că ai venit. Este dimineață târziu acum și mă întreb dacă ora mai este încă potrivită. Vrei să spui ceva despre schimbare și dacă asta este cea mai bună?

Noile frecvențe și nivele atinse în voi au permis schimbarea. Cel mai potrivit moment să obții o transmisie pură este cel în care pregătirea face parte din rețetă. Noi dezvoltăm un spațiu sacru împreună și putem crea momente potrivite și timp pentru acestea. Da, funcționează bine. Se poate schimba. Vom vedea.

duminică, 23 august 2020

Schimbări ale Trezirii



Ființele Celeste Albe prin Natalie Glasson, Școala Sacră a lui OmNa

Salutări, magnifice faruri de lumină, noi suntem Ființele Celeste Albe, noi ne extindem din vibrațiile celeste și cosmice ale Creatorului. Noi oferim energia pură a beatitudinii. Scopul nostru este să promovăm aducerea aminte și trezirea beatitudinii în ființa voastră. Recunoaștem această energie a beatitudinii ca pe o exprimare a Creatorului mai pură decât iubirea, odată ce întrupați iubirea intrați într-o stare de beatitudine care este, de fapt, uniunea completă cu Creatorul. Tot ceea ce noi facem ca să susținem ascensiunea este să promovăm întruparea și experimentarea beatitudinii.

vineri, 21 august 2020

Sămânța Întrupării



Lord Melchizedek prin Natalie Glasson, Școala Sacră a lui OmNa

Salutări și iubire, eu sunt Lord Melchizedek, o conștiință colectivă și supraveghetor al Nivelului Universal al Universului Creatorului. Vin expansionându-mi și radiindu-mi energia ca să mă conectez cu toate aspectele Creatorului. Îmi expansionez energia astfel încât să devin întrupat în tot, fuzionat, sintetizat și întrupat în tot ceea ce Creatorul este. Eu sunt o exprimare a tot ceea ce Creatorul este și scopul meu este să mă conectez cu tot ceea ce Creatorul este. Și pentru voi este același lucru.

joi, 20 august 2020

O Trezire Interioară


Lord Melchizedek prin Natalie Glasson, Școala sacră a lui OmNa

Salutări, iubiți prieteni, salutări vouă lucrătorilor în lumină și celor devotați Pământului și Creatorului. Eu sunt Lord Melchizedek și este o onoare să fiu în prezența voastră. Deși mă prezint ca o ființă, eu sunt o conștiință a multora. Scopul meu este să supraveghez Nivelul Universal al Universului Creatorului ca să susțin instruirea spirituală și explicarea Ascensiunii tuturor și să radiez energiile Nivelului Universal, precum și să transmit planul divin așa cum mi-a fost dat de Creator.

marți, 18 august 2020

Fiți un Pionier al Ascensiunii Noului Pământ


Maestrul Lanto prin Natalie Glasson, Școala Sacră a lui OmNa

Dragi și blânde suflete ale luminii, vă salut cu onoare și adevăr. Sunt Maestrul Lanto, un maestru ascensionat și Chohan al celei de-a Șasea Raze a Luminii, înlocuindu-l pe Maestrul Isus în supravegherea acestei exprimări sacre a Creatorului. Vin la voi cu scopul de-a vă încuraja să creșteți și să descoperiți lumina ființei voastre, în timp ce vă intensificați și dedicarea interioară.

luni, 17 august 2020

Îmbrățișarea Sinelui vostru Multi – Dimensional


Saint Germain prin Natalie Glasson, Școala Sacră a lui OmNa

Vă aflați acum într-o perioadă a ascensiunii Pământului în care are loc o schimbare multidimensională. Deși valurile de ascensiune și activările au loc tot timpul, afectând numeroase dimensiuni, schimbarea care are loc acum este diferită. Fiecare persoană de pe Pământ și fiecare suflet din planurile interioare se conectează cu fiecare aspect al său din toate cele 352 de dimensiuni ale Universului Creatorului. Este important să vă amintiți că fiecare persoană este născută din Creator, manifestându-se în numeroase forme în diverse zone ale Universului. Asta înseamnă cu sunteți conectați cu fiecare exprimare a Creatorului. În această schimbare ascensională, vi se cere să vă reconectați cu toate exprimările și manifestările voastre. Este imposibil să înțelegeți sau chiar să conștientizați fiecare exprimare și existență a voastră, așadar, o intenție de conectare este suficientă. Aspectele voastre, care sunt cele mai importante, influente sau inspiratoare vi se vor face cunoscute.

duminică, 16 august 2020

Eliberarea Dimensiunii Depresiei



Tărâmul Elemental prin Natalie Glasson, Școala Sacră a lui OmNa

Noi, Tărâmul Elemental, suntem compus din numeroase tipuri de ființe cu diverse roluri, împreună, scopul nostru este să protejăm și să ocrotim Tărâmul Naturii și pe Mama Pământ. Noi suntem co-creatori împreună cu Creatorul Pământului, cu Tărâmul Naturii, Tărâmul Animal, Tărâmul Mineral și, de fapt, cu toate aspectele Pământului. Noi transmitem vibrații și frecvențe de lumină specifice de la Creator Pământului ca să creăm frumusețea, creșterea, vigoarea, viața și ciclul continuu al Pământului. Noi oferim vindecare, înțelepciune, iubirea și inspirația noastră, precum și reactivări ale modului de a manifesta și crea cu energiile sămânță ale Creatorului.

sâmbătă, 15 august 2020

”Voi nu spuneți niciodată nimic” – Consiliul


Prin Ronald Head

Ca să punem mesajul de astăzi în perspectiva corectă, trebuie să ne referim la un comentariu care a fost postat despre noi sau pentru noi la ultimul nostru mesaj. Comentariul spunea ”Ne trimiteți aceste mesaje de ani de zile și nu spuneți niciodată nimic.”

Sunt multe răspunsuri pe care le putem da în legătură cu această afirmație. Vom da câteva dintre ele.

Noi suntem ghizi și învățători. Printre noi includem, și putem spune asta chiar fiecărui cititor, Sinele vostru Cel Mai Înalt. Rolul nostru este să vă îndrumăm întotdeauna pe calea creșterii și evoluției conștiinței voastre. Vă spunem ceea ce cu adevărat trebuie să știți și aceste lucruri le găsiți, în toate mesajele din mediul vostru, atunci când aveți nevoie de ele.

vineri, 14 august 2020

Câmpurile Energetice ale Pământului



Arhanghelul Mihail prin Natalie Glasson, Școala Sacră a lui OmNa

Salutări de iubire și pace, eu sunt Arhanghelul Mihail. Vă aduc energia păcii din Tărâmul Angelic ca să vă îmbrățișez cu ea. Vă învălui în pace astfel încât să puteți simți prezența liniștii, calmului, relaxării, armoniei și adevărului Creatorului. Dați-vă voie să îmbrățișați, întrupați, exprimați și explorați energia păcii.

Sunteți conștienți de faptul că multe ființe din planurile interioare își trimit energia, iubirea, înțelepciunea și ghidarea în ființa voastră ca să vă susțină procesul de ascensiune precum și procesul de ascensiune a tuturor ființelor de pe Pământ. Eu, Arhanghelul Mihail, vreau să vă fac conștienți de faptul că noi trimitem energie, iubire, înțelepciune și adevăr și în Câmpul Energetic al Mamei Pământ și în Pământul fizic. Mama Pământ și Pământul fizic își au propriile câmpuri aurice ca un corp energetic sau mai multe corpuri energetice. Am trimis atât de multă iubire și înțelepciune în corpurile energetice ale Mamei Pământ și Pământului pentru că stocăm acolo înțelepciune pregătită să fie activată și primită de ființele de pe Pământ. Pe măsură ce ființele trec prin procesul lor de ascensiune, noi depozităm multe aspecte și șabloane ale Planului Divin pentru Pământ în Câmpul Energetic al Pământului. Sunt atât de multe de absorbit. Noi încărcăm Câmpul Energetic al Pământului cu vibrații de vindecare. Acestea susțin imense transformări în Pământ; în Mama Pământ ca mamă spirituală și ființă a pământului și în Pământ ca formă fizică.

joi, 13 august 2020

Schimbări fizice



Mesaj de la Unul prin Sophia Love

3 August 2020, ora 3:00 AM

Sunt Eu Sophia. Sunt Unul.

Bună. Îți mulțumesc că ai venit.

Ați atins acum punctul din care nu mai există întoarcere. Asta în ceea ce privește Ascensiunea. Asta în ceea ce privește transformarea, atât personală cât și globală. Acest lucru nu este spus cu ușurință sau fără să se bazeze pe niște indicatori semnificativi ai acestui adevăr. Dacă inventariați diferitele și numeroasele schimbări fizice, veți vedea că ele au loc non-stop. Nici nu cedează vreunei definiții anterioare sau indispoziții fizice sau schimbări.

marți, 11 august 2020

Culmile Iluminării


Arcturienii prin Natalie Glasson, Școala Sacră a lui OmNa

Salutări tuturor, noi suntem Arcturienii, vă aducem iubirea, bucuria și adevărul nostru. Suntem cunoscuți ca ființe stelare renumite pentru tehnologia noastră înalt vibrațională, care susține și exprimă adevărul Creatorului. Ați putea spune că noi creăm o tehnologie pură care susține și crează lumină. Tot ceea ce noi facem este să promovăm vibrația și adevărul Creatorului. În prezent ne filtrăm ideile și perspectivele în Pământ ca să susținem mișcarea tehnologiei într-o direcție care sporește prezența Creatorului în toate ființele. Atunci când tehnologia este aliniată cu Creatorul, aceasta nu face decât să împuternicească și să susțină prezența Creatorului în ființa voastră. Vă împuternicește toate abilitățile, toate legăturile voastre sacre și adevărul vostru interior.

luni, 10 august 2020

Revelarea Adevărului


                                                                                      ©Jean Luc-Bozzoli

Arhanghelul Gabriel prin Natalie Glasson, Școala Sacră a lui OmNa

Întregul Tărâm Angelic se apropie astăzi ca să vă salute și să vă îmbrățișeze prin exprimarea mea a iubirii și a adevărului. Eu sunt Arhanghelul Gabriel. Vă îmbrățișez în cea mai pură vibrație a iubirii din Tărâmul Angelic ca să aduc vindecare și, cel mai important, să vă dezvălui adevărul vostru. Pe măsură ce o Schimbare Multi – Dimensională a Ascensiunii are loc pe Pământ ca frica să fie curățată, adevărul ființei voastre, al Mamei Pământ, al omenirii și al tuturor creațiilor să fie dezvăluit. Acesta este un timp de imensă schimbare și transformare. Energiile, gândurile și acțiunile pe care erați obișnuiți să le experimentați, cad sau sunt date la o parte chiar de voi. Pe măsură ce oamenii întrupează frica ca să o transforme în iubire, s-ar putea simți că lumea este un loc nesigur, plin de confuzie și manifestări neașteptate. Unii oameni pot simți chiar un gol în viața lor pe măsură ce vechile energii și obiceiuri, cu care sunt atât de obișnuiți, sunt eliberate. Cu toate că schimbarea are loc pentru toți la nivel fizic, mental, emoțional și spiritual, ea are loc și la un nivel multi – dimensional. Asta înseamnă că fiecare aspect al vostru din toate cele 352 de nivele ale Universului Creatorului experimentează o formă de schimbare și transformare. În timp ce fiecare schimbare crează și promovează apariția Creatorului, pentru cei de pe Pământ s-ar putea să fie simțită ca o bulversare și o perioadă de ezitare. În ființa și în câmpul vostru de energie au loc schimbări care sunt declanșate de alte aspecte dimensionale ale voastre. Sinele vostru întrupat pe Pământ ar putea experimenta schimbările fără o atitudine îngăduitoare și înțelegerea a ceea ce se întâmplă, creând confuzie și neliniște. În tot acest timp este important să rămâneți împământați, conectați cu lumina voastră interioară și deschiși ghidării adevărului vostru interior. Toate acestea vă vor asigura că sunteți în măsură să călăriți acest val magnific al ascensiunii cu o mai mare ușurință, conștientizare și perspective.

duminică, 9 august 2020

Puterea Iubirii Voastre



Ființele de pe Venus prin Natalie Glasson, Școala Sacră a lui OmNa

Salutări, noi suntem energia colectivă și conștiința colectivă a Ființelor de pe Venus. Vă aducem prin ființele noastre puterea iubirii Creatorului. Facem acest lucru ca să vă reamintim puterea iubirii Creatorului din ființa voastră. Noi suntem simple reprezentante ale energiei Creatorului; scopul și focalizarea noastră este să vă aducem și să trezim prezența iubirii. Noi studiem, creăm și descoperim atât de multe în legătură cu iubirea Creatorului, este atât de complexă, detaliată și, totuși, atât de simplă și de puternică. Venim la voi astăzi cu un mesaj cu privire la propria voastră iubire și încurajarea ei.

sâmbătă, 8 august 2020

Mâna ascunsă



Mesaj de la Unul prin Sophia Love

7 August 2020, ora 4:30 AM

Sunt Eu. Sunt Unul.

Bună. Îți mulțumesc că ai venit.

Este un moment în care istoria voastră va semăna cu o oglindă. Acea istorie o trăiți acum. Ceea de ce majoritatea dintre voi nu vă dați seama este că nivelul de manipulare este complet. Aproape nimic din ceea ce vedeți nu este informație pură, nemanipulată pentru discernământul și cunoașterea voastră. O mână mai mare cu o acoperire mai largă controlează toate părțile.

În aceste vremuri explozive și schimbări rapide și povești noi, devine un fel de vestă de salvare – acesta este adevărul la care mă refer aici.

vineri, 7 august 2020

Nevoia de a fi văzut/văzută



Din ciclul De ale mele

Dacă ceva am învățat în această viață până acum, este să fiu atentă la ceea ce se petrece în mine și în preajma mea și să ”citesc semnele”. Acest obicei îmi este foarte folositor în aceste vremuri de continuă și profundă schimbare în lume. Desigur, interpretarea acestor semne o fac, la fel ca fiecare dintre noi, după cunoștințele, înțelegerea și înțelepciunea pe care le-am acumulat și pe care le pot accesa.

Un lucru pe care l-am observat este nu dorința de a fi văzut/văzută, ci nevoia de a fi văzut/văzută a majorității covârșitoare a oamenilor. De unde această nevoie, din ce s-a născut ea? Părerea mea este că această nevoie s-a născut în om în momentul în care s-a întors dinspre interior spre exterior.

miercuri, 5 august 2020

Un Duș de Pace


Pleiadeenii prin Natalie Glasson, Școala Sacră a lui OmNa

Salutări tuturor ființelor de pe Pământ, noi suntem Pleiadeenii. Venim ca o conștiință colectivă aducându-vă vibrațiile și frecvențele reprezentate adeseori de o lumină albastră, violet, albă și aurie. Vă oferim tot ceea ce noi suntem, noi suntem prezenți să fim în serviciu în procesul de ascensiune. Pământul este o parte deosebit de importantă și esențială a procesului de ascensiune prin care toată lumea călătorește împreună și cot la cot cu Creatorul. Fiecare călătorie de ascensiune este înregistrată, informațiile sunt prețuite și tezaurizate. Înțelegerea și conștientizările pe care le descoperiți sunt imens de importante și ele se adaugă întregului mai mare a tot ceea ce Creatorul este. Prin urmare, noi suntem în serviciul vostru, scopul nostru este să ne împărtășim cu ceilalți instrumentele, abilitățile și înțelegerea ca să inspirăm și să încurajăm o trezire profundă în ființa lor.

marți, 4 august 2020

Iluminarea: Curgerea Luminii



Arhanghelul Ametist prin Natalie Glasson, Școala Sacră a lui OmNa

Salutări preaiubite ființe de lumină. Eu sunt Arhanghelul Ametist. Eu sunt aspectul feminin al Arhanghelului Zadkiel, noi lucrăm cu energia celei de-a Șaptea Raze și cu Tărâmul Angelic. Noi suntem în fruntea procesului de Ascensiune, trezirea în fiecare ființă și aducerea aminte a Creatorului. Prin urmare, astăzi doresc să vă aduc un mesaj simplu.
Mesajul meu este să vă concentrați pe accesarea, trezirea și amintirea iluminării. Ca să faceți acest lucru este nevoie să vă concentrați mintea și atenția pe curgerea luminii. În mod constant, pe tot parcursul zilei precum și în starea de somn, lumina curge automat prin ființa voastră, chakrele voastre trag lumină din Universul Creatorului precum și de la sufletul și grupul vostru de suflet. Această lumină curge prin întreaga voastră ființă, prin corpurile voastre energetice și fizice. Lumina susține sănătatea și bunăstarea întregii voastre ființe, este o sursă de alimentare și hrănire mai ales pentru corpurile voastre energetice. Și corpul vostru fizic beneficiază de ea datorită tuturor celulelor voastre care păstrează și radiază lumină. La urma urmei, sunteți o ființă de lumină chiar și atunci când sunteți în existență într-un corp și o realitate fizică. Totul este creat din lumină și energie, ceea ce înseamnă că atât voi cât și totul în jurul vostru, până și gândurile voastre ați putea spune că sunt create din lumină.

luni, 3 august 2020

Elementul de legătură



Jeshua prin Pamela Kribbe

Dragi prieteni, eu sunt Jeshua, prietenul vostru. Vă salut din inimă pe toți. Mă conectez cu fiecare dintre voi, simțiți această legătură dintre noi. Deși fiecare merge pe o cale individuală, este o rezonanță, o dorință și o căutare comună, o umanitate împărtășită între noi. Simțiți inima vie care bate în fiecare dintre voi și aveți compasiune unul pentru celălalt. V-ați adunat aici într-un grup, așa că, respectați celelalte persoane, deși nu le cunoașteți încă foarte bine.

În spatele fiecăruia stă o poveste, o profunzime, o istorie care explică de ce cineva este așa cum este, așadar, ascultați povestea celeilalte persoane. Cu cât mai mult ascultați povestea unei alte persoane, cu atât mai profund veți înțelege și recunoaște în cele din urmă un miez comun: aceleași rădăcini în altă persoană ca în voi înșivă. Apoi, apare un sentiment de unitate, iar diferențele se dizolvă și-i întindeți mâna celeilalte persoane. Atunci când mulți oameni întind mâna unul altuia, se crează un teren fertil și iubirea curge pe Pământ. Asta se întâmplă acum și toți cei de aici doriți să luați parte la această curgere, motiv pentru care vă respect profund. Cu toții suntem pe această cale împreună.

duminică, 2 august 2020

O corecție ancestrală



Mesaj de la Unul prin Sophia

31 iulie 2020, ora 5:50 AM

Sunt Eu. Sunt Unul.

Bună. Îți mulțumesc că ai venit.

Sunt lucruri de spus.

Aceste lucruri sunt istorisiri despre strămoșii voștri. Aceste lucruri sunt rezumate cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu rasa voastră în trecut. Descoperirea acestor lucruri vă poate șoca. Aceste lucruri sunt adevărate. Multe dintre ele nu au fost consemnate. Multe dintre ele au fost reflectate în folclor, povești sau mituri.

Energiile Mamei și ale Tatălui



Maria prin Pamela Kribbe

Dragi prieteni,

Eu sunt Maria. Eu sunt mama lui Jeshua și reprezint arhetipul mamei în tradiția voastră. În această tradiție, energia mamei a devenit distorsionată și coruptă, iar această rană afectează atât bărbații cât și femeile, băieții și fetele. Maternitatea este creativă într-un mod receptiv. Ca mamă, veți primi un copil în pântecele vostru și deveniți un canal pentru un suflet nou pe Pământ. Deveniți fizic atașate de copilul care vine prin voi; cu toate acestea, detașarea începe de la naștere deoarece lăsați copilul să fie propriul său sine unic atunci când tăiați cordonul ombilical.

sâmbătă, 1 august 2020

Markeri ai Ascensiunii



                                                            Imagine Yoriko Ito

Mesaj de la Unul prin Sophia Love

22 Iulie 2020, ora 3:30 AM

Sunt Eu Sophia. Sunt Unul.

Bună. Îți mulțumesc că ai venit.

Da, Sophia. Sunt multe subiecte de luat în considerare. De cel mai mare interes astăzi este preluarea orașelor de către armata voastră. Acest lucru ar trebui menționat pentru că este îngrijorător și sună clopoțelul de alarmă pentru voi.

Copiii mei locuiesc într-unul din aceste orașe.

Creșterea violenței este în mod intenționat ațâțată pentru a prelua controlul asupra guvernului. Să nu uiți asta. Aceasta este o bătălie, a celor care controlează planeta și care nu se va desfășura în liniște, ci trebuie oprită. Angajarea trupelor federale este oprirea necesară. Unii din guvern care conduc aceste orașe în care au loc violențele, în mod deliberat fac un pas înapoi. Aceștia fie sunt compromiși, fie susțin în totalitate anarhia. Dar oricare ar fi situația, locuitorii din orașele lor sunt în pericol, un pericol potențial, de vătămare fizică. Este nevoie ca o mână puternică să-și facă apariția ca să prevină continuarea violențelor. Trupele federale sunt acea mână puternică.

 Vă stă în față o perioadă dificilă și se apropie cu repeziciune. În timp ce urmăriți dispozițiile și ordinele cu privire la purtarea măștii și revoltele violente, puteți vedea indicii despre ceea ce aceste lucruri presupun și implică.

Notă: Nu sunt sigură aici despre ce este vorba cu exactitate în ceea ce privește cele două referințe. Nu mi-au fost transmise imagini sau emoții suplimentare altele decât creșterea atât a violenței cât și a controlului guvernamental. Sophia

Va fi nevoie să vă mențineți o vedere la distanță ca să vă mențineți o focalizare clară.

Notă: Aici a fost clar că „vedere la distanță” înseamnă să vezi clar ce se întâmplă cu adevărat. Este vorba de mai mult decât ceea ce este făcut public. Sophia

Există o panică care provine dintr-o bază de putere care se dezintegrează și care a deținut cândva controlul (al Pământului). Asta este o luptă pentru ceea ce ei consideră că este proprietatea lor și locul (lor) de drept.

Să știți că treaba asta s-a încheiat și s-a stabilit că nu au succes în ceea ce vor. Asta este ultima lor poziție și rezistență și vor folosi fiecare tactică disperată pe care o cunosc ca să creeze perturbări. Nu există o mare organizare și (totodată) o mișcare orchestrată de o mână centrală pe cale de dispariție. Ceea ce vedeți sunt acțiuni dintr-o listă de scenarii ”doar în caz de”. Încercări disperate.

Situația emoțională generală acum este confuzia. Neliniștea, anxietatea pe care aceasta o provoacă este dincolo de limite statistic vorbind și nu ajută la inspirarea sănătății. Sănătatea emoțională și fizică sunt necesare, pentru că ambele vă vor susține pe parcursul întregului vostru proces de Ascensiune. Din nou, faceți tot ce puteți ca să vă mențineți echilibrul și chiar să inspirați pacea unul pentru celălalt. Împreună călătoriți și construiți acest drum. Mențineți o conștientizare a scopului aici – acesta este Ascensiunea. Este Eldorado-ul de la sfârșitul furtunii, iar imaginea curcubeului se potrivește.

Pentru a vă ajuta, sunt câțiva indicatori. Acestea sunt repere care vă vor ajuta să vă informați despre progresul vostru – în ce punct vă aflați de-a lungul traseului.

Noi am observat aceste izbucniri extrem de violente și coordonate. Vor fi oprite, dar nu degrabă și nici simplu. De asemenea, nici înainte ca următorul marker să apară. Este un fel de înștiințare. Și nu vor fi date prea multe detalii cu privire la conținutul său. Să știți că atunci când apare îl veți recunoaște și veți spune ”Asta este ceea ce ne-a fost spus”.

Alți markeri includ:

Restricții de carantină în continuare
Tentative de dispoziții/ordine medicale care nu au succes
Arestări
Vor apărea nave pe cerul vostru
Schimbări ale Pământului pe fiecare continent
Soarele va intra în discuție

Aceștia sunt markerii.

Observ că nu există nici o mențiune cu privire la ”zilele de întuneric”.

Asta pentru că sincronizarea pentru o astfel de oprire este neclară.

Atunci ne oferi lista markerilor într-o ordine secvențială?

Există suprapunere. Dar cam asta pare a fi succesiunea.

Este sfârșitul lui iulie. Cât timp avem să urmărim acești markeri?

Luni; potențial între trei și cinci luni în total.

Așadar, înainte de sfârșitul anului?

Se pare că așa este, da.

Înștiințarea vine mai întâi?

Există suprapuneri. Totuși, acesta este următorul marker semnificativ.

Este o provocare să rămâi ferm atunci când nu există opinii publice veridice. Oamenii devin confuzi, mai ales atunci când caută/așteaptă răspunsuri din partea celor aflați la conducere.

Nici o parte nu a oscilat în poziția în care se află. Sunteți martori la mișcări și contra-mișcări. În curând, însă, devine foarte clar ce se întâmplă. În acel moment veți vedea simultan un suspin de ușurare și un geamăt de groază. Acest moment se apropie și fără să vă dați seama – intrați deja de pe-acum cu toții în pozițiile și locațiile în care este nevoie să fiți în acel moment.

Acest lucru nu va fi prea greu de gestionat pentru cei mai mulți dintre voi. Vă va uni așa cum nimic n-a făcut-o și vă va întări scopul și grupul care merge mai departe. Veți vedea, oameni dragi, veți vedea.

Această înștiințare/anunț este următorul marker?

Da.

Înseamnă că trebuie să fie aproape?

Da.

Asta-i frustrant. Această necunoaștere în ceea ce-l privește.

Să știi că atunci când va veni vă veți bucura de înțelegerea deplină a motivului pentru care a trebuit să fie așa. Multe etape ale procesului vostru de Ascensiune cer o scenă adecvată. Acea scenă trebuie să fie curată ca cristalul și transparentă pentru voi. Va necesita forța unei tensiuni acumulate ca să curețe locul pentru manifestarea acestuia. Această tensiune o experimentați voi acum. Totuși, cu fiecare zi care trece se apropie tot mai mult.

Această forță care conduce și stăpânește și conduce planeta este o putere formidabilă. Timpul lor s-a încheiat. Orice ce este necesar să încheie ciclul și să curețe calea pentru Ascensiunea lui Gaia va fi făcut. Asta include și ceea ce voi ați eticheta ”intervenție divină”, iar probabilitatea pentru asta este în creștere. Totuși, rămâne de văzut.

Nu veți fi răniți. Veți fi iluminați.
Nu veți fi răniți. Veți fi iluminați.
Nu veți fi răniți. Veți fi iluminați.

Aceasta este o schimbare de proporții atât de monumentale, încât vor fi inventate cuvinte ca să-i descrie efectul.

Sunteți aici ca să luați parte, să creați și să fiți martori la asta. Sunteți pe cale să fiți copleșiți de sincronicitatea și frumusețea acestui moment. Pentru că, deși o parte din ceea ce vă așteaptă este șocant – nu toate vor fi în acest fel din motive negative.

Risipiți-vă fricile, oameni dragi, și faceți tot ce puteți să vă pregătiți corpul și mintea. Veți dori să vă angajați cu calm în această etapă care urmează și cu un control cât de mare puteți mobiliza asupra vieții voastre fizice.

Din nou, este frustrant; lipsa de informații în ceea ce privește ce este specific. Chiar și cunoașterea rezultatului în sens general nu atenuează complet această frustrare.

Totul face parte din procesul acestei Ascensiuni fizice. Nu sunteți singuri sau uitați sau martori doar la un sfârșit al lucrurilor – ci și la un început. Următorul marker vă oferă un indiciu despre acest fapt. Faptul că aici există un început și că acesta este o componentă a tot ceea ce vedeți.

Au fost câteva comentarii personale aici …

Va fi mai bine decât v-ați imaginat vreodată Sophia. Atât de multe vă așteaptă. Iubire, abundență și toate dorințele voastre cele mai profunde. Veți vedea. Rămâneți calmi și fermi și conectați cu cei dragi vouă.

Bine.

Am terminat deocamdată, pentru astăzi.

Vom vorbi din nou și mai specific.

La revedere Sophia, aleasa mea.

Mulțumesc. La revedere.

Notă – aceasta a fost o conversație de 1,5 ore.


Notă: La data publicării acestei traduceri, adică 01.08.2020, primul marker este activ deja. 

Traducere Monica Poka