vineri, 30 iunie 2023

Vechile sisteme se prăbușesc și înfloresc altele noi

Consiliul Arcturian 9D prin Daniel Scranton 

Salutări. Noi suntem Consiliul Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți. 

Ne-am bucurat să vă asistăm în această perioadă de mare tulburare acolo pe Pământ, pentru că am observat cât de bine ați gestionat modurile în care societatea voastră s-a prăbușit în multe privințe peste tot în jurul vostru. Ați observat că instituțiile cărora le-ați acordat cândva o mare încredere nu sunt altceva decât ”castele din cărți de joc” care s-ar putea prăbuși în orice moment și chiar aveți o mulțime de oameni care prevăd că ele, sub o formă sau alta, se vor prăbuși într-un viitor nu prea îndepărtat. Și, totuși, sunteți încă acolo, încă în picioare, încă stabili în mediul și în vibrația voastră pentru că alegeți să fiți forțe stabile pentru omenire. Alegeți să recunoașteți că pe măsură ce o instituție sau sistem se prăbușește, se formează una nouă care să-i ia locul. 

Voi sunteți arătătorii de cale care ați decis că voi vreți să fiți creatorii acelor sisteme noi, acelor instituții noi, acelor noi moduri de a fi în lume. Nu doar construiți adăposturi anti-bombă și vă târâți în ele cu conservele și fructele voastre uscate. Sunteți în stare să vedeți posibilitățile care apar peste tot în jurul vostru pentru o lume mai bună pentru toată lumea și sunteți în stare să vă imaginați acele lumi și rolul vostru în co-crearea lor. Vrem să subliniem faptul că am indicat că sunt lumi pe care voi le co-creați. Nu există doar un Pământ și nu există doar două Pământuri. Creați în mod constant experimentări noi ale unor versiuni noi ale lumii voastre pentru că, într-adevăr, atât de puternici sunteți. 

Acesta este motivul pentru care nu trebuie să acordați o atât de mare atenție la ceea ce se întâmplă în guverne și în sistemele bancare și în altele. Ele reprezintă conștiința mai veche, versiunea voastră trei dimensională și a restului omenirii. Ele au fost necesare la un moment dat și și-au jucat rolurile pentru voi toți, dar ați absolvit și ați trecut la ceva nou, la ceva mai bun și sunteți cei care orchestrează ceea ce vor fi acele instituții și cum vor fi conduse și cum vor fi în serviciul tuturor, nu doar al câtorva aleși. 

Voi sunteți acolo acum ca ființe foarte concentrate pe spiritualitatea lor pentru că aveați nevoie de acea fundație mai puternică în tărâmul spiritual înainte să puteți începe să operați efectiv în tărâmul fizic ca maeștrii care sunteți cu adevărat în aducerea acestor două tărâmuri împreună într-un mod armonios. Voi sunteți acolo să le arătați oamenilor că există o stare de mijloc fericită între a trăi într-o peșteră și a trăi într-un palat. Nu trebuie să meditați sau să faceți incantații toată ziua ca să fiți o persoană spirituală. Voi sunteți o persoană spirituală fie că o recunoașteți sau nu și puteți trăi confortabil în lumea fizică fără să trăiți în excese, fără să tezaurizați și fără să protejați ceea ce aveți împotriva a orice sau tot ceea ce ar putea veni și să vă ia. 

Fuziunea dintre fizic și non-fizic, material și spiritual, uman și divin, omenire și extratereștri, asta este ceea ce sunteți voi ca suflete trezite. Nu este o alegere între una sau alta. Sunt întotdeauna ambele și, prin fuziunea amândurora și a tot ceea ce deveniți un întreg armonios, deveniți sinele vostru mai înalt și inițiați începutul noii ere, cea de-a cincea dimensiune. Suntem aici să vă ajutăm. Suntem conștiință non-fizică care intră într-un vehicul fizic ca să facă asta și, astfel, suntem un exemplu a modului în care aceste două lumi, aceste două tărâmuri pot nu numai co-exista, pot prospera și să facă un bine serios acolo, pe planeta Pământ.

 

Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-am bucurat să ne conectăm cu voi.

 

Traducere Monica Poka

link catre articolul original

 

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blogul meu. Vă mulțumesc!   

joi, 29 iunie 2023

Necunoscutul și ce vine spre voi

Consiliul Arcturian 9D prin Daniel Scranton 

Salutări. Noi suntem Consiliul Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți. 

Suntem în elementul nostru atunci când simțim ceva ce ne este necunoscut și primim un sentiment în legătură cu acesta pentru prima dată. Pentru noi nu există nimic mai incitant decât necunoscutul pentru că înseamnă că vom întâlni un aspect al nostru de care nu eram conștienți înainte. Pe măsură ce pășiți în necunoscut în viețile voastre, chiar doriți să adoptați aceiași abordare pentru că va fi locul în care veți descoperi ceva nou despre voi înșivă. 

Vreți să descoperiți cât de creativi sunteți, cât de puternici sunteți, cât de inteligenți sunteți și când totul nu este așezat perfect în fața voastră, atunci vă oferiți oportunitatea să explorați aceste aspecte ale voastre înșivă de care s-ar putea să nu fi știut. Vreți, de asemenea, să vă extindeți întotdeauna. Așadar, chiar dacă ați ști că aveți o anumită creativitate, este ceva de apreciat să vă demonstrați vouă înșivă cât de creativi puteți deveni atunci când este nevoie. 

Chiar nu vreți ca viitorul vostru să fie bătut în piatră și să vă fie spus de cineva care are darul să vadă în viitor, pentru că vreți să fiți surprinși de viată și vreți ca în acele momente să apăreți ca o versiune a voastră mai deplină și mai completă care să facă față necunoscutului care vă stă în față. Dacă vă este frică de necunoscut, atunci chiar trebuie să vă întrebați de ce. Oare din cauza a ceea ce vă imaginați că ar conține necunoscutul? Pentru că în acest caz, nu vă mai este necunoscut. Acum îl creați cu imaginația voastră și îl creați să fie ceva ce nu vă doriți să fie. Dar dacă, în schimb, puteți recunoaște că necunoscutul conține uneori ceva mai bun, atunci puteți ajunge să fiți entuziasmați de asta. 

Când vă vorbim despre trecerea la cea de-a cincea dimensiune, vă vorbim despre ceva ce vă este în mare parte necunoscut. Mulți oameni au avut doar o întrezărire despre cum arată dimensiunea a cincea. Și așa, într-adevăr, vreți pur și simplu să începeți să vă asumați că orice vine înspre voi și care vă este necunoscut, va fi mai bun. Cu siguranță va fi creația voastră, iar voi evoluați și deveniți mai mult decât ați fost vreodată acolo pe Pământ. Deci, ar urma ca ceea ce creați să fie mai bun decât ceea ce ați experimentat și chiar mai bun decât ceea ce vă puteți imagina. 

Energiile care sunt asupra voastră chiar acum, vă susțin foarte mult să creați mai degrabă cu vibrația decât cu gândul și imaginația. Asta înseamnă că nu trebuie să fiți orientați înspre detalii ca să creați o versiune mai bună a realității. De fapt, am spune că ar trebui să fiți orientați înspre sentimente și să lăsați Universul să rezolve toate detaliile de care voi nu vă puteți da seama și nici măcar să vi le imaginați. Asta înseamnă să trăiți cu adevărat așa cum ați fost meniți să trăiți și asta este vibrația pe care noi o infuzăm în această transmisie astfel încât să vă puteți alătura nouă în entuziasmul nostru să vă cunoașteți mai deplin pe voi înșivă.

 

Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut plăcere să ne conectăm cu voi.


Traducere Monica Poka

link catre articolul original


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blogul meu. Vă mulțumesc!  

 

  

miercuri, 28 iunie 2023

Prea mult, prea repede

Brenda Hoffman 

Dragilor, 

Încetați să faceți și începeți să fiți – o expresie pe care ați auzit-o de multe ori pe parcursul tranziției voastre. 

Probabil trebuie să vă regenerați acum pentru că ați folosit atât de multă energie interioară în ultimele câteva zile. Deciziile voastre au fost luate. Iar acțiunile voastre, ca rezultat ale acelor decizii, fie au fost finalizate, fie inițiate. Nu este un moment în care să luați acele decizii sau acțiuni cu ușurință. 

V-ați început construirea noii voastre vieți – nu doar o mutare într-o nouă comunitate, diferite acțiuni în cadrul unui grup sau o schimbare în statutul relației voastre. V-ați schimbat viața în moduri de nedescris pentru alții. Ceea ce ieri a fost important, astăzi nu mai este. Iar ceea ce devine important, este în etapa de formulare. Aveți nevoie de odihnă ca să procesați aceste schimbări înainte de o mișcare suplimentară înainte. 

Dar apoi, formularea de noi acțiuni sau activități va fi dificilă, deoarece ființa voastră este atât de implicată cu noile schimbări încât nu aveți energia necesară pentru o mișcare înainte. În ciuda credinței voastre contrare, deciziile voastre din ultimele zile sau săptămâni au necesitat mai multă energie interioară decât ați cheltuit pentru cea mai mare parte sau întreaga voastră viață actuală pe Pământ. Decizia voastră recentă a fost să negați ceea ce a fost; știind că unde este nevoie să vă aflați acum este unde sunteți.   

Crearea unei noi vieți în câteva zile sau săptămâni fără plasele de siguranță ”normale” 3D, a fost obositoare. 

Poate v-ați descoperit bătând din picioare sau sperând că cineva sau ceva vă va oferi acea plasă de siguranță, doar ca să descoperiți că acele ființe fie fac parte din schimbarea voastră, fie nu mai fac parte din viața voastră. Este un sentiment că tot ceea ce a fost sigur sau v-a oferit siguranță se estompează în amintiri îndepărtate în timp ce noul se simte oarecum străin sau nepotrivit – chiar dacă știți că este potrivit. 

Vă aflați într-un amestec de emoții confuze și solicitări fizice care par ciudate și incomode. Nu simțiți neapărat că acele emoții sunt corecte, având în vedere că ați îndrăznit să săriți în nou. Totuși, nu puteți suprima acele emoții care strigă să fie eliberate. 

În trecut, ați accepta schimbarea cu reticență sau cu entuziasm, pentru că schimbarea era condusă de societatea voastră, fie că era vorba de părinți, prieteni sau colegi. Acum, că ați trecut dincolo de normele sociale, acțiunile voastre sunt ale voastre – un gând înspăimântător și incitant. 

Nici o explicație nu pare potrivită atunci când alții vă întreabă de ce ați făcut sau spus asta. Dacă le spuneți că ați făcut ceva pentru că așa ați simțit că este corect, chiar dacă altora li se pare greșit, ei își bat joc de răspunsul vostru. Și dacă spuneți că ați făcut ceva pentru că așa ați simțit nevoia să faceți, dar nu înțelegeți de ce, vă găsesc puțin ciudați. 

Nu aveți nici o explicație care să se potrivească unui scenariu 3D și nici nu sunteți suficient de sofisticați în noua voastră ființă ca să vă înțelegeți pe deplin acțiunile sau gândurile. Pur și simplu este. Ceva ce nu poate fi explicat altora sau vouă înșivă. Așadar, o parte din voi este entuziasmată de mutarea în noua voastră viață, iar o altă parte este îngrozită. Asigurându-vă că sunteți epuizați și în interior și în exterior. 

Prea mult, prea repede, fără explicații logice și o grămadă de întrebări și activități fizice și emoționale. Acceptați că sunteți probabil epuizați. Și apoi dați-vă voie să vă odihniți. Să vă odihniți cu adevărat. Nu o odihnă de 15 minute, ci o odihnă a ființei voastre fizice și emoționale, știind că acțiunile pe care le-ați întreprins sau le întreprindeți sunt exact ceea ce este nevoie să faceți. Nu neapărat acceptabile în lumea voastră 3D, dar așa cum este potrivit pentru noul vostru eu. 

Ați pus temelia; acum odihniți-vă un pic înainte să abordați alte părți ale noii voastre ființe. Așa să fie. Amin.


Traducere Monica Poka

link catre articolul original

Foto Albert Dros Photography

 

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blogul meu. Vă mulțumesc!  

 

marți, 27 iunie 2023

Mesaj de la Grupul Arcturian 11 Iunie 2023

Prin Marilyn Raffaele 

Bun venit la mesajul vostru, dragilor, pentru că în realitate aceste mesaje sunt constituite din receptivitatea și conștiința cititorilor pentru că doar unul există. Așa cum sunteți deplinătatea Conștiinței Divine individualizate, așa suntem și noi și toți cei care au ales să se exprime pe alte planete în forme care pot diferi de a voastră. Nimeni nu este sau nu a fost vreodată creat mai bun, mai special sau mai sfânt decât un altul pentru că doar o singură viață există. Unii sunt pur și simplu mai treziți decât alții. 

Vorbim adeseori despre curățări personale și globale intense care au loc în această perioadă și este important să înțelegeți că orice energie care nu se poate alinia cu frecvențele mai rafinate ale ascensiunii, va fi automat curățată sau schimbată, nu numai cele care sunt bazate pe frică și traumatizante. Mulți dintre voi experimentați un sentiment de tristețe, depresie și de-a nu aparține nicăieri pe măsură ce vă dați seama că multe lucruri care i-au adus fericire și satisfacție ”vechiului voi” s-au încheiat și nimic nu pare să le înlocuiască. 

Nu negați, nu vă împotriviți sau nu ignorați trecutul pentru că aducerea aminte și trecerea prin el este o fațetă a procesului de curățare. S-ar putea să simțiți nostalgie sau un sentiment de pierdere în timp ce vă gândiți atât la binele cât și la răul din amintirile din copilărie, tinerețe și ca tânăr adult pentru că lucrurile păreau mai ușoare când trăiați după convingerile general acceptate. 

Agățarea de emoțiile și nostalgia trecutului le oferă acestora o energie care vă va afecta viața, alegerile și deciziile. Amintiți-vă că în calitate de Ființe Divine sunteți creatori. Cei care-și petrec viața încercând să recreeze partea luminoasă din trecutul lor sau să o retrăiască prin repovestirea ei constantă cred că aceste lucruri constituie valoarea și vrednicia lor personală. 

Cei care trăiesc pe deplin într-o stare de conștiință trei dimensională vor experimenta aceste credințe, dar cei care sunt treziți spiritual ar trebui să considere că nimic n-a fost greșit, o greșeală, irelevant sau accidental pentru că deciziile de dinainte de naștere ale celor evoluați spiritual sunt bine planificate și adeseori intense cu o listă lungă de experimentări pe care ei le cred necesare pentru creșterea spirituală și chiar pentru ascensiune – încheierea treburilor neterminate cu un altul sau mai mulți și curățarea vechilor energii rămase în timp ce adaugă Lumină și conștientizare colectivului. 

Cei care aleg să trăiască dintr-o stare de conștiință trei dimensională vor continua să experimenteze efectele dualității și separării, dar evoluția lor spirituală este un dat. Liberul arbitru îi permite unei persoane să o întârzie, și mulți fac acest lucru, dar ea nu poate fi oprită niciodată pentru că UNimea cu Creatorul este realitatea care stă la baza a tot ceea ce există. 

Este important să înțelegeți că nimic real nu se pierde vreodată pentru că tot ceea ce este văzut, auzit, gustat, mirosit și atins în lumea materială este o interpretare trei dimensională a realității sale spirituale. Dizolvarea formei actuale a unei credințe, idei sau lucru îi va permite pur și simplu să se manifeste în forme mai înalte și mai bune pe măsură ce conștiința evoluează. Vedeți acest lucru acum pe măsură ce tot mai mulți oameni încep să ignore multe concepte îndelung menținute despre oameni și viață în favoarea unor moduri mai corecte și mai iubitoare. 

Lăsați procesul să se desfășoare, dragilor. Mintea umană nu este capabilă să înțeleagă mult din ceea ce se petrece la nivel fizic, emoțional, mental, chiar spiritual deoarece mințile umane își trag informația din conștiința colectivă, nu din interior. În încercarea de-a vă servi, mintea poate trimite avertizări cu privire la ceva greșit pe măsură ce frecvențe noi și mai înalte se integrează și curățările se manifestă ca durere sau vreo problemă fizică. Vorbiți cu celulele corpului vostru spunându-le să nu se teamă, ci mai degrabă să lase energiile luminii mai înalt rezonante să înlocuiască vibrațiile cu care ele sunt obișnuite. 

Știți că sunteți conștiință pură, corpuri de Lumină care apar materiale în energia de rezonanță joasă a Pământului de astăzi. Puteți deține o mașină, dar nu deveniți niciodată mașina. Puteți călători într-un avion, dar nu deveniți niciodată avionul. Nu sunteți o minge strălucitoare pe care o vedeți în interiorul sau în exteriorul corpului vostru fizic. Nu sunteți un loc între ochii voștri. Nu există nimic separat de Conștiință, așa că, încetați să mai căutați să vă conectați la un concept al Creatorului în afara voastră. 

Acceptați că fiecare viață – oamenii de toate culorile, animalele, copacii și plantele sunt Conștiință Divină pură. Așa cum vorbiți despre un corp de apă, gândiți-vă la voi ca la un corp al Creatorului. 

În ultimul nostru mesaj am vorbit despre acea voce micuță liniștită. Mulți căutători serioși ai adevărului ajung să fie descurajați așteptând o voce care nu pare să vină niciodată. Este imperativ să dați drumul oricărui și tuturor conceptelor religioase vechi despre cum ar trebui sau cum se va manifesta acea voce micuță liniștită. Micuța voce liniștită este tăcută și s-ar putea să fiți sau să nu fiți conștienți de ea, deși, ocazional, ia forma unei voci puternice dacă este nevoie pentru siguranță sau un apel de trezire necesar. Știți că, chiar dacă nu sunteți conștienți de asta, ori de câte ori vă deschideți cu sinceritate Divinului din interior, există o conectare, Meditația nu este NICIODATĂ un eșec.   

Acea voce micuță liniștită este experimentarea conștientă a activității Conștiinței Divine individualizate ca propriul vostru SINE atunci când propria voastră conștiință este în aliniere cu EA/SINELE. Conștiința Divină exprimă la infinit plenitudinea EI însăși în, ca și prin TOATE exprimările SALE. 

Indiferent de aparențe, fiecare persoană este plenitudinea și nu doar o parte a Conștiinței Divine omniprezente, omnipotente și omnisciente. Când o persoană atinge o stare de conștiință în măsură să se alinieze cu Conștiința Divină a propriei ființe, aceasta își manifestă automat calitățile SALE prin acea persoană, deoarece ușa a fost deschisă. 

Mintea, fiind o cale de conștientizare și interpret, traduce completitudinea, plenitudinea, abundența, inteligența, armonia, etc. etc. propriei voastre Divinități în ceea ce este necesar pentru că are acum acces la substanța tuturor formelor. Aveți grijă să nu dețineți concepte despre cum sau ce ar trebui să fie acele forme. Lăsați omnisciența să determine asta. 

Cei mai mulți dintre voi ați experimentat deja activitatea unimii voastre, dar nu ați fost conștienți de ea – un răspuns necesar care pare să vină de nicăieri, soluția la o problemă, o idee pentru o invenție, o nouă cale de aprovizionare, chiar și găsirea casei sau mașinii perfecte de cumpărat. Această curgere a calităților Creatorului nu este întâmplătoare, ci mai degrabă personală pentru fiecare persoană. Chirurgul nu va primi idei despre cum să repare o mașină (cu excepția cazului în care este nevoie), iar mecanicului nu i se va arăta o nouă tehnică chirurgicală. 

Pentru că Conștiința Divină este tot ceea ce este, EA se cunoaște numai pe SINE. Visele iluzorii ale minții umane condiționate nu există în Mintea Divină, ceea ce face ca rugăciunile adresate unui Dumnezeu pentru lucruri materiale, să fie inutilă și prostească. Căutați mai degrabă sursa și substanța lucrurilor decât lucrurile în sine pentru că atunci când aveți substanța (conștiința), aveți automat manifestările ei. Căutarea conceptelor de bine în timp ce le ignorați substanța, constituie condiționarea umană. 

Orice, creat din dualitate, separare și două puteri trebuie să vină și să plece, să fie bun sau rău, viu sau mort, bolnav sau sănătos, bogat sau sărac, etc. pentru că aceste energii nu au o substanță reală care să le mențină sau susțină exprimarea. 

Priviți numai la Conștiința Divină care este mai aproape decât respirația, mai aproape decât mâinile și picioarele.

 

Noi suntem Grupul Arcturian 6/11/23



Traducere Monica Poka

Sursa


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blogul meu. Vă mulțumesc!  



 

luni, 26 iunie 2023

Vârfurile rezonanței Schumann și simptomele Ascensiunii

Consiliul Arcturian 9D prin Daniel Scranton 

Salutări. Noi suntem Consiliul Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți. 

Suntem în procesul curățării energiilor din câmpul nostru de conștiință colectivă, așa cum sunteți voi pe Pământ. Faceți o treabă extraordinară în acest sens atât la nivel individual cât și colectiv. Aveți un mijloc de-a măsura energiile care vin din miezul Mamei Pământ și a fost numit Rezonanța Schuman. Când pe acel grafic vedeți un vârf mare care reprezintă acele energii, știți că sunteți într-o curățare colectivă și fiecare dintre voi, ca individ, poate simți urmările unui astfel de vârf. Un lucru este adevărat pentru toți cei de pe Pământ în acest moment. Acum este momentul să faceți acea curățare în mod conștient și să lăsați ca aceste experimentări să aibă loc cât mai bine puteți. 

Dacă vă împotriviți să dați drumul la ceva, îi veți simți mușcătura. Veți simți blocarea pe care uneori o simțiți. Vă veți simți împovărați de viață și apoi vă veți întreba de ce aveți acel sentiment de greutate, de împovărare. Acest lucru se întâmplă întotdeauna când vă atașați de ceva la ce este timpul să-i dați drumul, iar când vi se oferă acea oportunitate să-i dați drumul și voi nu vă folosiți de ea, simți acest lucru în corpul vostru. O veți simți și în modul vostru de-a fi, în nivelul vostru de vitalitate și veți vedea urmările în viața voastră pentru că veți deține o vibrație mai joasă și vă veți crea viața din acea vibrație mai joasă. 

Este atât de important să dați drumul atașamentelor și niciodată nu a existat un moment mai bun decât acum să faceți acest lucru. Dacă primiți acest mesaj, faceți parte din Colectivul Trezit și, prin urmare, depinde de voi să îndrumați restul omenirii prin exemplul pe care-l dați. Este perfect normal și acceptabil pentru voi să recunoașteți că experimentați unele simptome ale ascensiunii. Cu toate acestea, este, de asemenea, important să vă dați seama că nu ați avea aceste simptome ale ascensiunii dacă ați curge pe deplin cu fluxul. Nu vrem ca vreunul dintre voi să simtă emoții negative sau să experimenteze judecată pentru că nu sunteți tot timpul în curgerea fluxului. Asta este calea maestrului și, deși căutați măiestria, nu veți fi întotdeauna la acel nivel de conștiință. Și asta este în regulă, și trebuie să o faceți să fie în regulă. 

Trebuie să o acceptați ca realitate a voastră pentru că orice altceva este o și mai mare împotrivire. Nu contează dacă vă împotriviți cuiva sau la ceva din afară sau vă împotriviți vouă înșivă. Tot trebuie să dați drumul și să lăsați ca totul să fie așa cum este, inclusiv vouă înșivă și unde vă aflați în evoluția voastră spirituală. Vrem să vă asigurăm că veți ajunge acolo unde vă îndreptați și că veți urma intenționat calea ocolită. Veți urma calea pe care vă aflați astfel încât să simțiți compasiune pentru cei care se luptă. 

Dacă veniți ca maestrul perfect și nu experimentați niciodată greutăți și suferințe, cum îi puteți ajuta pe alții? Nu v-ați putea raporta la ei și la ceea prin ce trec și este atât de important pentru voi să o faceți ca să puteți simți compasiune pentru semenii voștri. Veți continua să evoluați, ascensionați și să accesați și, pe măsură ce faceți acest lucru, din acea stare de permitere, din acea stare de curgere, vă puteți aștepta să vă înălțați. Vă puteți aștepta ca lucrurile să devină mai ușoare pentru voi în viața voastră, chiar dacă nu duceți la îndeplinire tot ce v-ați propus în această viață. 

Chiar dacă nu deveniți bogați și/sau celebri, puteți duce totuși o viață magică frumoasă, plină de miracole și sincronicități. Aveți încredere în voi înșivă, în calea voastră și în planul pentru această viață și veți ajunge departe și veți ajunge departe cu bucurie. Continuați să călăriți valurile vârfurilor energiei Mamei Pământ, pentru că ea este acolo să vă susțină și să vă aducă aminte că aveți alături, chiar sub tălpile voastre, o ființă puternică care ascensionează chiar acum împreună cu voi.

 

Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut plăcere să ne conectăm cu voi.



Traducere Monica Poka

link catre articolul original


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blogul meu. Vă mulțumesc! 

 

 

O alegere simplă care vă va schimba viața

Consiliul Arcturian 9D prin Daniel Scranton 

Salutări. Noi suntem Consiliul Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți. 

Noi nu doar ne imaginăm un viitor mai bun pentru omenire; noi suntem, de asemenea, în măsură să vedem un moment acum mai bun decât cei mai mulți dintre voi. Acea capacitate pe care noi o avem să vedem momentul acum mai bun acolo, pe planeta Pământ este tot o alegere pe care noi o facem. Alegem să ne concentrăm în orice moment asupra aspectelor pozitive, pe pașii de bebeluș pe care i-ați făcut la un moment dat și niciodată nu ne amăgim atunci când facem asta. Întotdeauna de voi depinde pe care aspect al momentului acum alegeți să vă concentrați, iar acea alegere face o enormă diferență în cursul vieții voastre. 

Acum, cei mai mulți oameni nu-și iau emoțiile foarte în serios și pentru că nu-și iau suficient de în serios emoțiile, le suprimă. Acele emoții suprimate devin blocaje energetice. Acele blocaje energetice emit o vibrație în Univers, iar acele gânduri pesimiste vin la voi ca forme gând. Ele intră în conștientizarea voastră conștientă și în acel moment, aveți de ales. Puteți accepta gândul pesimist sau îl puteți respinge. Asta este frumusețea meditației, pentru că în meditație învățați cum să îndepărtați toate gândurile. 

Mulți oameni încearcă să mediteze și presupun că sunt foarte nepricepuți la asta și, ca atare, nu este pentru ei deoarece acele gânduri continuă să vină. Dar atâta timp cât continuați să dați drumul gândurilor care nu vă plac și vă conectați la ceva ce este pozitiv, vă puteți schimba, iar în cele din urmă nu vă veți putea ține de acea energie blocată, de acel blocaj energetic pentru că se va simți cu mult mai rău pe măsură ce deveniți mai conștienți și veți face tot ce vă stă în putință să îl eliberați.    

Puteți beneficia cu toții de ajutorul care este prezent în acest moment și de ajutorul care vine și este cu mult mai probabil să o faceți când începeți să trăiți o viață mai conștientă. Asta înseamnă să fiți conștienți de alegerile pe care le faceți, inclusiv de ceea pe ce alegeți să vă concentrați, dar și dacă alegeți să meditați și să fiți atenți la gândurile și la emoțiile voastre. Sunteți în măsură să primiți mult mai mult ajutor atunci când operați dintr-o frecvență mai înaltă, iar vibrația voastră se va ridica în mod natural prin simplul act al meditației sau alegând să vă concentrați pe ceva din viața voastră care funcționează, care este pozitiv, care afirmă viața. 

Știm că toate ființele, atât fizice cât și non-fizice, își intensifică susținerea energetică în acest moment și știm că mulți dintre voi sunteți forțați să înfruntați ceea ce ați suprimat și acele blocaje energetice. Vrem să știți cum să le clarificați mai eficient și de aceea vă transmitem acest mesaj. Vrem să deveniți canalele de energie de frecvență înaltă care v-ați născut să fiți și veți fi ceea ce oamenii caută atunci când au nevoie să se simtă plini de speranță în ceea ce privește starea lumii în acest moment și starea conștiinței colective umane.

 

Noi suntem Colectivul Arcturian și ne-a făcut plăcere să ne conectăm cu voi.

 

Traducere Monica Poka

link catre articolul original


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blogul meu. Vă mulțumesc!   


duminică, 25 iunie 2023

La ce lucrează toți Lucrătorii în Lumină

Consiliul Arcturian 9D prin Daniel Scranton 

Salutări. Noi suntem Consiliul Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți. 

Suntem întotdeauna foarte interesați în ceea ce se întâmplă acolo, pe planeta Pământ, deoarece creșteți atât de repede și explorați atât de mult din conștiință. Vă invităm să aruncați o privire asupra voastră și să recunoașteți cât de departe ați ajuns. Vă invităm să faceți acest lucru la nivel individual, ca individ, precum și la nivel colectiv, pentru că mai există războaie, violență, lăcomie și foamete pe planeta voastră și sunteți mai conștienți de aceste lucruri la nivel de grup colectiv decât ați fost vreodată, iar majoritatea oamenilor nu doresc ca aceste lucruri să continue să existe. 

Cu alte cuvinte, vă dați seama că nu mai aveți nevoie să vă experimentați în acest fel. Vă dați seama că tot ceea ce ar fi fost posibil să experimentați într-un război sau o situație violentă, ați experimentat. Ați avut deja toate experimentările pe care le puteați avea în ceea ce privește să fie destul sau să nu fie destul. Sunteți pregătiți să absolviți acele experimentări și, pentru că simțiți asta, fie că experimentați ceva nedorit sau nu, aveți capacitatea să schimbați modul în care priviți acele lucruri nedorite. 

Aveți capacitatea să recunoașteți că au servit unui scop și aveți capacitatea să recunoașteți apoi că este timpul ca voi toți să treceți dincolo de acele experimentări și mai știți că treceți dincolo de ele acceptându-le, iertându-i pe cei implicați în ele și intrând, în cele din urmă, în spațiul compasiunii și a iubirii necondiționate. Acestea sunt moduri în care treceți dincolo de paradigma trei dimensională, de modul trei dimensional de a trăi acolo, pe planeta Pământ. Astfel, mulți dintre voi vă dați seama că sunteți pregătiți să treceți peste acele condiții foarte dure pe care le întâlniți uneori acolo, pe planeta Pământ. 

Sunteți pregătiți să treceți mai ales peste cele care sunt ușor de evitat. Mai întâi faceți pace cu ele și apoi recunoașteți că voi și toți ceilalți Lucrători în Lumină de pe întreaga planetă lucrați pentru o lume mai bună. Vă puteți da seama că acea energie pe care o puneți în crearea unei lumi mai bune atinge un punct de cotitură. Puteți recunoaște că conștientizarea pe care o aveți cu toții cu privire la actele de violență vă face să co-creați împreună o lume mai pașnică. 

Din nou, chiar dacă nu ați experimentat voi înșivă un act de violență știți că este timpul ca voi și restul omenirii să treceți dincolo de acel nivel de conștiință. Și, astfel, modul în care treceți dincolo de aceste lucruri nedorite din lumea voastră, nu este prin adoptarea mai multor legi. Modul în care să treceți dincolo de ele este să vă ridicați nivelul de conștiință și să fiți iubirea, pacea, generozitatea, armonia pe care vreți să le experimentați. Acesta este o călătorie interioară și mulți dintre voi vă dați seama acum de acest lucru. Sunt atât de multe lucruri care se fac la nivel non-fizic ca să ajute la crearea lumii în care doriți să trăiți, dar ca voi toți să experimentați acea lume este nevoie să mai dați drumul un pic rezistenței opuse celei în care trăiți în prezent. 

Putem simți asta în interiorul vostru pentru că vă putem auzi strigătele de ajutor și știm că mulți dintre voi pur și simplu vreți să ieșiți. Vreți pur și simplu să plecați de pe planeta Pământ, dar voi sunteți acolo ca să ajutați. Sunteți acolo să aduceți omenirea la următorul nivel de conștiință și vă vedem făcând-o și vedem efectele de undă pe care fiecare dintre voi le provocați cu gândurile voastre bune și cu intențiile voastre pozitive. Vedem cum schimbați vibrația conștiinței colective cu intențiile voastre bune ca toți să aibă ceea ce-și doresc, să aibă ceea de ce au nevoie. Știm că faceți o diferență acolo cu compasiunea, cu iubirea cu iertarea voastră și știm că veți culege beneficiile la toate astea în această viață.

 

Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut plăcere să ne conectăm cu voi.

 

 

Traducere Monica Poka

link catre articolul original

 

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blogul meu. Vă mulțumesc! 

 

sâmbătă, 24 iunie 2023

Denunțătorii OZN – Ce este real?

Inelia Benz 

De doi ani încoace, am afirmat că există o narațiune care va fi împinsă asupra populației umane atunci când toate celelalte narațiuni porno de frică vor începe să eșueze. Acea narațiune a început într-adevăr atunci când am menționat că o va face, în 2020. A început încetișor, luându-și avânt. A început cu obișnuirea maselor să vadă ici și colo fragmente și dezinformându-le încet cu privire la adevărata natură a acestor obiecte. 

Am menționat că obiectele sunt reale și am menționat că vor fi detectate în număr tot mai mare de-a lungul acestor ani. Am mai menționat că unele dintre ele sunt ”de-ale noastre”, adică ”umane” din propria noastră civilizație. Motivul pentru care am menționat aceste lucruri, de-a lungul ultimilor trei ani, este că pentru noi relevanța este să fim informați și să nu cădem în narațiunile de frică care vin grăbit și rapid prin mass-media și canalele media alternative. Așteptați-vă să se accelereze. 

Cuvântul însămânțărilor după care să vă uitați sunt: ”necunoscut”, ”amenințare aeriană”, ”distrus”, ”doborât”, ”împușcă-i”, ”îngrozit”, ”frică”, ”neajutorat”. Cuvântul însămânțărilor care urmează sunt: ”raza morții”, ”fascicul”, ”atac” (în special asupra orașelor), ”moarte instantanee”, ”pierderea controlului”, ”pierderea minții”, ”pierderea vieții”. Toate legate, desigur, de ”amenințarea extraterestră”.

Deci, ce se întâmplă cu adevărat aici? 

După cum am menționat mai devreme, aceste obiecte sunt reale. Ce sunt aceste obiecte și de ce le putem vedea acum, fie cu ochii noștri, fie cu ajutorul tehnologiei care este disponibilă oricui, face parte din expansionarea conștientizării prin care specia noastră trece în acest moment. Vizibilitatea acestor obiecte este un lucru firesc pe deplin așteptat și știut că se va întâmpla. La fel cum eclipsele erau știute de câțiva, iar informațiile cu privire la producerea lor erau folosite de regi și autoritățile religioase ca să conecteze o narațiune de control și putere a cerurilor cu o experimentare care nu avea nici o legătură cu regii sau autoritățile religioase. 

Ce sunt acestea, este tehnologie de la oameni și humanoizi, precum și non-umanoizi, specii care sunt puternic legate de Pământ și/sau care fac parte din civilizațiile noastre anterioare de aici. Citiți din nou: 

Ce sunt acestea, este tehnologie de la oameni și humanoizi, precum și non-umanoizi, specii care sunt puternic legate de Pământ și/sau care fac parte din civilizațiile noastre anterioare de aici. 

Toți cei care au ales o experimentare ”putere asupra altora” în timpul divizării anterioare, au fost puși într-o parte a Pământului ”la distanță” să joace nestingheriți acele jocuri. Putem vedea că multe culturi au o istorie a Zeilor sau nave mari care plasează oameni pe Pământ și îi învață cum să mănânce, să vâneze și să supraviețuiască. Avem, de asemenea, multe istorii și tradiții care ne învață o ieșire din ”paradis” sau o ”epocă de aur” care se mai află încă în amintirile noastre colective. 

Ei bine, acele civilizații nu s-au încheiat încă. Au continuat în frecvențele naturale ale speciei noastre, care sunt foarte ridicate. Acum, pe măsură ce construim următoarea experimentare a ”divizării” putem începe să le vedem dispozitivele de monitorizare, navele de transport și tehnologia lor inter-universală. Da. Wow. Într-adevăr. 

Oricine controlează narațiunea pentru aceste viziuni și interacțiuni, controlează călătoria oamenilor care le cred. Este important să nu fim controlați de acele narațiuni. De aceea am mai vorbit despre asta și continui să o fac acum. 

Prin urmare, amintiți-vă: dacă generează teamă și neajutorare, atunci puteți fi siguri că este o narațiune Putere Asupra Altora. Uitați-vă la ea, recunoașteți-o și dați-i drumul. Nu există niciun beneficiu pentru noi să ne angajăm în ea sub nici o formă. Nici măcar să le spunem oamenilor să se trezească și să vadă ce se întâmplă cu adevărat. Doar fiți conștienți de asta și continuați cu faptele voastre bune. Dacă cineva vă întreabă care este părerea voastră personală, împărtășiți ceea ce credeți că este real. Cum ar fi ”Da, acea navă este reală, dar povestea din jurul ei este o minciună pentru că este evident că povestea are rolul să genereze frică și neajutorare, ceea ce este o porcărie totală.” 

Cum răspundem noi, cei care nu ne topim după jocurile de frecvență joasă, legat de obiectele care nu sunt ale propriei noastre civilizații? Ne ridicăm vibrația și ne folosim de abilitățile de telepatie empirică asupra oamenilor și ființelor din spatele timonei. ”Cine ești și ce cauți aici?” Asta întrebăm. 

Dacă ne oferă salvare, bomboane, vindecare și pisoi, le spunem să plece. Dacă vă spun ”suntem aici să te răpim și să experimentăm”, sugerez să le spunem același lucru. 

Dacă sunt încântați de comunicare și ne tratează ca pe niște veri egali, atunci punem mai multe întrebări. Orice am face, nu ne cedăm puterea și dacă în orice moment proiectăm salvatorul asupra lor, ne retragem. 

În perioada în care am existat mai ales și în principal în frecvența fricii, înainte de ”exercițiul de procesare a fricii” și de creșterea frecvenței vibraționale a planetei, aproape toate experimentările cu inteligențe non-umane și OZN-uri le-am avut cu frecvența fricii guvernându-ne reacțiile. Atât de mult încât și o întâlnire voluntară a verilor egali a fost destul de dificilă, deoarece noi veneam din linia noastră de bază de frecvență joasă. Asta se schimbă acum. Dar depinde de noi. Noi suntem cei responsabili de experimentările noastre. 

Prin urmare, fie că este vorba despre un obiect pe cer despre care citiți pe internet, fie despre o experimentare conștientă și personală a noastră pe o navă, fie că este vorba despre o ființă verde înaltă de trei metri în curtea noastră care încearcă să ne spună că este vărul nostru, energia pe care o manifestăm în acel moment va dicta rezultatul. 

Ieșiți din frică și începeți să folosiți inteligența stradală. Dacă ei dictează care este experimentarea noastră, atunci le spunem să plece. Asta include și mass-media și narațiunile media alternative.


Traducere Monica Poka

Sursa 


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blogul meu. Vă mulțumesc!  


 

Ce îi vedem pe oameni făcând în multe linii temporale

Consiliul Arcturian 9D prin Daniel Scranton 

Salutări. Noi suntem Consiliul Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți. 

Suntem foarte norocoși să ne aflăm acolo unde ne aflăm acum și recunoaștem acest lucru. Recunoaștem atât frumusețea existenței noastre cât și privilegiul poziționării noastre în acest Univers. Așa cum am menționat, ajungem să primim ajutor și să oferim ajutor altora. Acest lucru ne aduce o imensă bucurie. Știm că mulți dintre voi v-ați deschis să primiți mai mult din ajutorul care a venit întotdeauna înspre voi și mai știm că mulți dintre voi faceți pasul să deveniți ajutoarele care sunteți cu adevărat. 

Modul în care ascensionăm ca Univers este prin alăturare. Prin urmare, orice ce simțiți ca fiind o mișcare de-a vă alătura/uni cu un altul se va simți bine, și orice care este o mișcare înspre separare, segregare, îndepărtare se va simți rău. Ați merge contra curentului dacă ați alege o cale de separare, mai ales în acest moment, dar dacă alegeți o cale a integrării, a reunirii vă veți simți foarte bine. Să vă alăturați/uniți înseamnă că puneți deoparte diferențele. Înseamnă că vă vedeți pe voi înșivă într-altul și înseamnă, de asemenea, că ați accesat mai mult din compasiunea voastră pentru o altă ființă umană. Toate acestea sunt lucruri foarte bune. 

Dacă în acest moment am fi ființe umane care trăiesc pe Pământ, am face o listă cu toate modurile în care am putea să ne alăturăm cu semenii noștri. De asemenea, am căuta modalități în care putem ierta, putem da drumul la rezistență și putem lăsa o parte diferențele astfel încât să fie posibil să ne alăturăm cu o altă ființă sau grup pe care l-am văzut înainte ca dușman. Suntem cu adevărat împreună în asta. Acesta este un eveniment de grup; este o experimentare colectivă pe care o avem. Prin urmare, să vă vedeți mai mult ca membri ai unui colectiv decât ca indivizi, vă ajută enorm de mult. 

Dacă vreți să mergeți cu fluxul și să luați calea mai ușoară, veți căuta și chiar veți crea acele oportunități să-i ajutați pe alții, să vă alăturați cu alții, să vă uniți, să vedeți dincolo de diferențe. Toți puteți să faceți asta și noi am văzut-o. Am analizat acele linii temporale și am văzut exact ceea ce vă descriem aici. De asemenea, știm că niciunul dintre voi care primiți acest mesaj nu trebuie să convingă pe nimeni altcineva să facă același lucru. Când o faceți, vă veți alinia cu lumea și cu colectivul uman în acea lume care face același lucru. Așadar, nu este necesară nici o predică și nu este nevoie de nici o convertire. Așa cum spune sloganul, doar fă-o și vei vedea rezultatele în lumea și în viața ta, iar noi vă garantăm asta.

 

Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut plăcere să ne conectăm cu voi.


Traducere Monica Poka

link catre articolul original 

 

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blogul meu. Vă mulțumesc! 


 

vineri, 23 iunie 2023

Continuarea procesului vostru de trezire

Consiliul Arcturian 9D prin Daniel Scranton 

Salutări. Noi suntem Consiliul Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți. 

Suntem foarte norocoși să avem perspectiva pe care o avem asupra vieții pe Pământ, pentru că putem vedea cât de ușor poate fi să mergi pe o cale a disperării atunci când ne uităm la voi și la societatea voastră. Motivul pentru care noi nu am fost prinși în acea capcană este că noi vedem ceea ce este cel mai bun în voi toți. Vă vedem așa cum sunteți cu adevărat, Ființe Sursă de Energie care pur și simplu pretind că sunt mai puțin decât deplinătatea Sursei. V-ați priceput foarte bine să vă prefaceți, dar trezirea voastră este într-adevăr o aducere aminte. Este o ridicare a vălului uitării și este o eliberare a iluziei separării. 

Cu toții v-ați trezit într-un ritm mai rapid datorită circumstanțelor îngrozitoare ale vieții de pe Pământ, așa cum a fost în ultima vreme. Dacă cădeți într-o groapă a disperării, pur și simplu dați-vă seama că veți ieși din ea. Acel sentiment, acea experimentare va fi temporară pentru că totul face parte din jocul pe care-l jucați toți cu voi înșivă și nimic nu este permanent. Acum, am dori să vă oferim câteva strategii care să vă ajute să faceți față disperării voastre și chiar sentimentelor de-a fi îngropați în gunoi din când în când. Întotdeauna puteți face câteva respirații profunde, asculta niște muzică liniștitoare, ieși afară și să vă bucurați de Mama Natură, să vă gândiți la cineva iubit și puteți întotdeauna simți adevărul despre cine sunteți în centrul inimii voastre. 

Această aducere aminte pe care o faceți este foarte naturală. Nu are nevoie de efort și, de fapt, este nevoie de efort ca să uitați. Este nevoie de efort să vă scădeți vibrația în măsura în care ați făcut-o în această viață și în cele anterioare pe care le-ați avut pe Pământ. Puteți îndepărta aceste straturi de uitare în orice ritm este confortabil pentru voi, dar nu vă mințiți în privința asta, pentru că asta faceți. Sunteți acolo să vă amintiți cine sunteți cu adevărat și cine sunt cu adevărat toți ceilalți, iar restul nu este altceva decât joaca voastră unul cu celălalt. 

Acum, știm că se întâmplă lucruri foarte serioase și că există durere și suferință abjectă acolo pe Pământ și nu vrem să facem lumină din acestea sau le diminuăm în vreun fel, dar dacă vă aflați într-o stare în care nu simțiți multă durere, suferință și disperare în acest moment, vă puteți aminti că acei indivizi care le simt, ar beneficia de faptul că le-ați trimite iubire, lumină, compasiune, vindecare și iertare. Puteți fi cu toții în serviciu în orice moment doriți și puteți continua, totodată, cu toții procesul de trezire în orice moment. Depinde doar de voi cum mergeți mai departe, dar noi știm că o veți face și asta este perspectiva noastră și de aceea vă salutăm întotdeauna cu atât de mult optimism și entuziasm. 

Veți finaliza această călătorie de schimbare a conștiinței voastre și o faceți pe o linie temporală care se simte mult mai bine decât o simt majoritatea dintre voi. Așa că, acordați-vă un moment să vă bateți pe umăr și să vă amintiți că această perspectivă pe care noi o avem vă este disponibilă și vouă tuturor.  

 

Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut plăcere să ne conectăm cu voi.

 

Traducere  Monica Poka

link catre articolul original


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blogul meu. Vă mulțumesc! 


Ce să faceți acum că energiile Solstițiului au sosit

Consiliul Arcturian 9D prin Daniel Scranton 

Salutări. Noi suntem Consiliul Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți.  

Suntem foarte mulțumiți de modul în care vă percepem pe toți că gestionați energiile Solstițiului. Am fost martori la actualizările și activările care au avut loc în atât de mulți dintre voi acolo, pe Pământ, și știm că deschiderea voastră față de aceste energii a făcut o diferență. Sunteți ca niște receptori umblători atunci când sunteți treziți și conștienți și atunci când sunteți deschiși să mergeți mai departe de punctul în care vă aflați acum în călătoria voastră, în evoluția voastră. Acesta este motivul pentru care este atât de important pentru voi toți care sunteți treziți să vă faceți timp să vă odihniți și relaxați și să vă oferiți ceea ce aveți nevoie ca să prosperați în corpurile voastre fizice. Nu vă obligăm ca toți să faceți o vizită la spa și să faceți tratament după tratament, dar știm că știți de ce aveți nevoie ca să funcționați la acel nivel de prosperitate. 

Ați trecut prin multe în această viață și nu ați fost întotdeauna la fel de dispuși să curgeți cu fluxul așa cum sunteți acum. O parte din acea rezistență din corpul vostru este încă eliberată, epurată în acest moment și de fiecare dată când treceți printr-o altă epurare vă faceți mai disponibili energiilor cum ar fi aceste energii de Solstițiu și Sursele de Energie care au fost atât de frumos împerecheate cu ele. Vă sugerăm să vă acordați ”timpul pentru mine” atât de necesar ori de câte ori puteți. Vă sugerăm să vă gândiți la îngrijirea de sine și la ce înseamnă asta pentru voi. Vă încurajăm să vă oferiți mai mult din aceste lucruri pentru că știm că funcționați mai bine ca receptori, canale atunci când totul este clar și curat și când energia voastră este la capacitate maximă. 

Vă sugerăm din când în când să vă hidratați și să consumați mai multe fructe și legume, așa cum orice părinte ar face, și vrem să știți că este nevoie de o mai mare grijă de sine în ceea ce privește ce puneți în corpul vostru. De asemenea, este nevoie să fiți mai atenți atunci când trebuie să vă forțați să faceți ceva sau să vizitați pe cineva și să renunțați pe moment la acele obligații. Acordați-vă o pauză, acordați-vă un răgaz. Îl meritați. Aceste energii sunt intense și vă pot face să dormiți mai mult sau mai puțin. Depinde, într-adevăr, de persoana voastră. Știm că toate acestea sunt valabile pentru fiecare dintre voi. Ne veți uimi cu ceea ce faceți acum, cu câtă energie rulați prin corpurile voastre și cu ceea ce faceți cu ea. 

Știm asta pentru că vă cunoaștem foarte bine ca membri ai Colectivului Trezit și suntem foarte fericiți să spunem că ne simțim ca niște părinți mândri de voi. Vă iubim atât de mult și vrem doar ceea ce este cel mai bine pentru voi. Știm că aveți libertatea să folosiți energiile pe care le primiți acum să creați lumea în care doriți să locuiți și vom continua să vă susținem pe fiecare dintre voi în această strădanie. Fiți buni cu voi înșivă și asta vă face să fiți mult mai ușor buni și cu alții. Aduceți-vă aminte cine sunteți cu adevărat și că vă aflați acolo ca să existați ca Surse de Energie în corpuri fizice și, prin urmare, nu trebuie să forțați nimic, trebuie însă să vă amintiți să vă relaxați și să primiți în mod regulat.

 

Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut plăcere să ne conectăm cu voi.


Traducere Monica Poka

link catre articolul original


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blogul meu. Vă mulțumesc! 



 

joi, 22 iunie 2023

Puterea energiilor Solstițiului din iunie

Consiliul Arcturian 9D prin Daniel Scranton 

Salutări. Noi suntem Consiliul Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți. 

V-am vorbit deja despre energiile pe care vi le oferim ca să mergeți împreună cu energiile solstițiului care vin din toate părțile galaxiei și ale Universului. Aceste energii ale Solstițiului au scopul să vă ajute pe toți să deveniți canale mai bune, canalizatori mai buni de energie pentru voi înșivă și pentru alții. Aceste energii ale Solstițiului au legătură cu deschiderea voastră și deschiderea tuturor canalelor voastre astfel încât să puteți fi receptorii și transmițătorii acelei energii de frecvență mai înaltă care vine și care va continua să vină ca să vă susțină în schimbarea în conștiință. 

Prin urmare, vă recomandăm să vă asigurați că aveți grijă de vehiculele voastre fizice. Beți multă apă și mâncați mai multe fructe decât mâncați de obicei. Mâncați mai multe legume, dar fructele au tendința să vă ofere o mai mare hidratare datorită conținutului lor mai ridicat de apă. Aveți nevoie de asta ca să puteți rula aceste energii de o frecvență mai înaltă care intră și vor continua să intre. 

Corpurile voastre sunt în mod continuu lucrate în timp ce dormiți, astfel încât să poată ține pasul cu creșterea nivelului vostru de conștiință. Învățați și experimentați în planul astral în fiecare noapte în timp ce dormiți, iar conștiința sufletului vostru trebuie să se întoarcă într-un corp care poate gestiona informațiile și energiile care au fost primite în timpul acelor călătorii. Prin urmare, primiți energii tot timpul, dar când există un vârf, o creștere a energiilor pe care urmează să le primiți, aveți nevoie de și mai mult ajutor fizic. De aceea, vă sugerăm ca mai ales în aceste momente, să vă ajutați fizic. 

Noi, și alții ca noi, vom continua să vă oferim energetic ajutorul pe care vi-l putem oferi. Iar voi, drept rezultat, veți deveni canalizatori de energie din ce în ce mai buni. Și nu vorbim doar despre canalizarea pe care Daniel o face aici, cu noi. Vorbim despre canalizarea gândurilor, ideilor, inspirației. Vorbim despre canalizarea credințelor, a sistemelor de credință, a energiilor de peste tot din galaxie care sunt menite să unească, să aducă împreună conștiința umană și extraterestră. Voi întotdeauna canalizați, dar adeseori nu vă dați seama că o faceți pentru că ceea ce canalizați este același vechi, același vechi. 

Când vine vremea să canalizați ceva nou, ceva diferit, ceva mai înalt vibrațional, atunci aveți nevoie de ajutor suplimentar ca să vă puteți descurca cu ceea ce veți primi și cu împământarea, nu numai pentru voi înșivă, ci pentru întreaga omenire. Voi, ca un Colectiv Trezit, sunteți meniți să faceți această lucrare, iar unii dintre voi sunteți. Unii dintre voi vă dați seama, iar alții au stat pe margine așteptând ca ceva să se întâmple. Ceea ce este mare, se întâmplă și sunteți voi și evoluția voastră spirituală. Amintiți-vă că nu trebuie să așteptați ca ceva sau cineva să vină și să vă dea voie să fiți mai mult din ceea ce sunteți cu adevărat.   

Voi sunteți o Sursă de Energie care se experimentează pe sine într-un corp fizic, iar scopul aici este să experimentați din ce în ce mai mult asta, iar uneori aveți nevoie de aceste îmbunătățiri pe care energiile Solstițiului din iunie, energiile Solstițiului de Iarnă/Vară le oferă. Sunteți pregătiți pentru asta. Așa a fost planificat. Face parte din călătoria voastră, iar aceia dintre voi care sunteți conștienți în călătoriile voastre știți asta. Întâmpinați cu bucurie ceea ce vine și întâmpinați cu brațele deschise, ceea ce vă ajută să primiți mai mult și să faceți mai mult cu ceea ce primiți.

 

Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut plăcere să ne conectăm cu voi toți.


Traducere Monica Poka

link catre articolul original


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blogul meu. Vă mulțumesc!