Salutări. Noi suntem Consiliul
Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți.
Suntem veșnic recunoscători
pentru existența voastră, pentru capacitatea voastră de-a vă expansiona și
deveni mai mult Surse de Energie. Noi știm că asta înseamnă existența noastră
și, prin urmare, devine mai ușor pentru noi să experimentăm acest lucru. Pe
Pământ, când începeți să credeți în iluzie, sau ceea ce unii au ajuns să o
numească ”matrice”, uitați că existența voastră are legătură cu extinderea în
cele mai noi creații ale Sursei. Și, desigur, uitați și că voi sunteți acea
Sursă care crează și experimentează simultan.
Aveți această idee în căutările
voastre să manifestați anumite lucruri, relații, experiențe, bani, locuri de
muncă și așa mai departe. Sunt atât de multe lucruri pe care ați dori să le
manifestați încât am putea continua să le enumerăm pentru tot restul acestei
transmisii și, totuși, să nu enumerăm decât un mic procent din ele. Puteți
vedea tărâmul fizic ca pe o reprezentare a ceea ce se petrece la nivel
non-fizic. Voi creați în iluzie, sau în matrice dacă preferați, și apoi lăsați
ca ceea ce ați creat să curgă înspre voi, astfel încât să o puteți experimenta.
Dacă vedeți totul ca fiind Sursa,
atunci devine mai distractiv. Acum, pe măsură ce enumerăm toate lucrurile
diferite pe care le-ați putea dori și apoi manifesta, ceea ce a făcut din
această listă ceva ce ar putea fi infinit, este că puteți manifesta experiențe,
sentimente, stări de-a fi, puteți manifesta beatitudinea. Puteți manifesta starea
de unime. Puteți manifesta sentimentul iubirii infinite, iar cei care au
experimentat deja tot ceea ce și-au dorit vreodată să experimenteze în tărâmul
fizic, tind apoi să opteze pentru tipurile de experiențe non-fizice, stările
sentimentale. Acestea sunt mult mai infinite în natură decât ceea ce este
fizic, care se poate sparge, poate fi pierdut, poate fi furat sau pur și simplu
nu vă mai servește dintr-un motiv oarecare.
Poate că acel dispozitiv
fantezist pe care l-ați dorit atât de mult în urmă cu cinci ani, este depășit
acum, dar experiențele pe care le puteți avea și sunt non-fizice se
actualizează singure, așa cum și telefoanele și alte dispozitive ale voastre au
nevoie de actualizări și trebuie înlocuite din când în când. Așadar,
sentimentul de beatitudine pe care l-ați experimentat ieri, nu este același
sentiment astăzi și asta face ca manifestarea în afara matricei să fie atât de
distractivă. Acesta este motivul pentru care oamenii au petrecut ceva timp
dezvoltându-și spiritualitatea, înțelegând că iluzia trebuie depășită într-o anumită
măsură. În cele din urmă, veți fi acolo în corp fizic și veți dori să aveți
anumite experiențe după alte anumite experiențe, dar nu vă veți atașa de ele.
Nu veți simți că ați dat greș dacă nu manifestați casa viselor voastre în
intervalul de timp în care ați decis că este cel mai potrivit să o faceți.
Vă puteți da seama că până și
jocul într-o matrice iluzorie este distractiv și este menit să stimuleze în voi
mai degrabă creșterea spirituală, decât să fie liniarul cu care măsurați cât de
buni sunteți, într-un fel sau altul. Gândiți-vă în schimb la tipurile de
sentimente și experiențe pe care doriți să le manifestați, decât la lucruri și
dați-vă seama că aveți acces la ceea ce este non-fizic în acest moment, în timp
ce ceva fizic ar putea dura trei până la cinci zile ca să ajungă prin poștă. Și
apoi știți că nimic nu vă oprește să vă eliberați de această așa-zisă matrice.
Singurul lucru care v-ar putea opri vreodată sunteți voi înșivă.
Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut
plăcere să ne conectăm cu voi.
Dragi cititori, unele dintre
materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi
de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât
cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!
Salutări. Noi suntem Consiliul
Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți.
Suntem atât de îndrăgostiți de
voi toți și în mod constant presărăm acea iubire în câmpurile voastre
energetice. Noi suntem ambasadorii iubirii din sistemul nostru pentru toți cei
care căutați să experimentați o mai mare conectare cu familia voastră galactică
și extindem această iubire către toți oamenii, indiferent că sunt interesați să
se conecteze cu noi sau cu orice alte ființe e.t. Știm că iubirea ne va ajuta
întotdeauna să ne conectăm cu voi toți. Știm că iubirea este răspunsul. Este
cheia și este cu adevărat tot ceea ce există.
Totul este iubire, fie cu
comutatorul de intensitate complet deschis, fie aproape închis astfel încât
abia să o puteți percepe. Dar întotdeauna este acolo, este chiar și în cel mai
întunecat dintre locuri, chiar și în aparent cea mai diabolică ființă. Scânteia
Divinității, a iubirii necondiționate, încă sălășluiește în interior, și
răspândind iubirea în jurul vostru, o puteți activa în alții, o puteți lumina
în alții și, cu siguranță, îi încurajați pe alții să o găsească în ei înșiși
făcând asta. Fiți cine sunteți cu adevărat și nu vă faceți atât de multe griji
în legătură cu cei care nu sunt și veți trăi fericiți pentru totdeauna.
Acesta este secretul, nu este un
mare secret. Nu este un secret bine păstrat, nu este un secret care să necesite
multă gimnastică mentală ca să fie descoperit, dar aveți nevoie să vă fie
reamintit pentru că lumea poate deveni foarte complexă, și chiar complicată
dacă-i permiteți, și puteți crede că iubirea este ceva ce primiți doar de la
alții sau ceva ce oferiți doar câtorva care au câștigat-o, care s-au dovedit
demni de ea. Dar oferiți-vă oportunitatea să fiți iubirea, să o simțiți fără
motiv, să o răspândiți fără ezitare și veți înțelege că asta sunteți acolo să
fiți.
Acum, desigur, este de ajutor să
aveți toate nevoile împlinite la nivel fizic. Este mult mai ușor când sunteți
liberi, când aveți mâncare în stomac, un acoperiș deasupra capului,
electricitatea pornită și așa mai departe. Iar când vă sunt asigurate toate
acele aspecte ale vieții de care trebuie să aveți grijă, vă este mai ușor să
iubiți. În căutarea să aveți toate aceste condiții îndeplinite, asigurați-vă că
această căutare este plină de iubire, bunătate, compasiune și înțelegerea
faptului că și alții încearcă să-și aibă nevoile satisfăcute.
Asta este o altă cheie să trăiți
fericiți pentru totdeauna, pentru că este ușor să fii prins în acea cursă de
șobolani, mai ales când credeți că există doar o cantitate limitată de brânză.
Dar când înțelegeți că există o ofertă infinită din tot ceea ce aveți nevoie,
pentru că voi sunteți cei care vă creați experimentarea propriei realități, atunci
vă puteți relaxa mai mult, puteți fi mai în largul vostru și devine mai ușor să
stați în inima voastră și să radiați iubire în toate direcțiile.
Vom spune din nou: asta este
cheia și acesta este secretul, iar acum că le aveți, s-ar putea să vă întrebați
cum să o faceți? Gândiți-vă la iubire ca la o flacără eternă care arde în
centrul inimii voastre și știți că atunci când vă plasați conștiința acolo,
întotdeauna o găsiți. Chiar dacă este nevoie de ceva timp și de o oarecare
concentrare să o faceți, o veți găsi și o veți răspândi concentrându-vă asupra
ei și respirând în ea. Și, da, este chiar atât de simplu.
Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut
plăcere să ne conectăm cu voi.
Dragi cititori, unele dintre
materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi
de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât
cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!
Ca rasă, transmiteți continuu.
Ceea ce vine de la voi nu depinde de vocile cele mai puternice sau mai
frecvente – ci (în schimb) de ceea ce este în mod continuu simțit în
interior. Pentru că nu puteți falsifica asta. Nu puteți pretinde, oricum, nu pentru
mult timp, sentimente care sunt, sau nu sunt, acolo.
Chestia cu sentimentele este că
ele pornesc dintr-un loc inaccesibil oricărui control exterior sau încercare de
control. Vocea omului vine din adâncul omului, iar omul deține controlul
complet al acelei voci. Rasa emite un sunet literal, sau frecvență dacă vreți.
Este cântecul lui/ei. Vom vorbi acum despre notele din acel cântec. Le puteți
recunoaște și, de asemenea, să vedeți cum se schimbă.
Înțelegeți că schimbarea este
treptată. Elemente ale noilor frecvențe intră în vocea omenirii încet, în timp
liniar. Acestea se unduiesc apoi să ajungă și să sune din versuri și semnături
de timp aparent lipsite de importanță. Procesul schimbării este persistent.
Există o mișcare perpetuă către ”mai mult”.
Acest ”mai mult” arată ca un
impuls neobosit către libertate, creștere și expansiune. Poate sta în
obscuritate, uitat sau nerealizat, până când apare în cântec un moment care
să-i stimuleze eliberarea. Trăiți un astfel de moment. Când apare,
există în cântec o mișcare rapidă și ritmul la toate se accelerează.
Luați în considerare modul în
care apare cântecul. Este din cele mai adânci rezervoare ale sinelui. Acesta nu
este un sine despre care sunteți obișnuiți să discutați public sau chiar să-l
contemplați singuri. Cu toate acestea, sinele este cel care este cunoscut.
Ca o rasă relativ tânără,
cântecul omenirii a început așa –
1- Pace, docilitate
2- Curiozitate, invenție
3- Recunoașterea altora
4- Chestionare
5- Acceptarea pasivă a
răspunsurilor, dar cu cârteli îndepărtate
6- Cârteli mai sonore cu mai
puțină acceptare
7- Opoziție, protest, revoltă
8- Acceptarea sinelui ca altul ->
acțiune
9- Autonomie/Suveranitate
10- Responsabilitate/Agenție
11- Pace
Poate vă întrebați ce vers
cântați astăzi?
Acesta variază, totuși cântecul
trece acum de la 6 la 7. Este o evoluție previzibilă. Așa se întâmplă pentru
cântecul/vocea fiecărei rase în curs de dezvoltare. Omenirea de pe Pământ nu
face excepție. Ceea ce este unic cu privire la oamenii de pe Pământ este
nivelul lor de entuziasm/pasiune/ingeniozitate. Oamenii de pe Pământ dețin un
potențial creator profund datorită pasiunii lor. Este o componentă puternică a
compoziției lor. Este ceea ce-i face atât de doriți ca ”obiect” de controlat.
Să conduci și să manipulezi o rasă cu o asemenea putere este un adevărat premiu,
”o pană la pălăria lor”.
Motivul pentru care manipularea a
fost vreodată posibilă este din cauza cântecului. Rasele noi/tinere urmează un
anumit model și astfel sunt adeseori ținte pentru o astfel de manipulare.
Totuși, cucerirea/controlul nu va avea succes aici datorită cântecului
rezonant. Cântați primele versuri ale eliberării voastre. Cântecul trebuie să
atingă o anumită rezonanță înainte ca versurile să se schimbe.
Modul în care funcționează este
că primele cinci (versuri) se mișcă încet. Durează eoni ca ”cârtelile
îndepărtate” să crească suficient de mult ca 5 să devină 6. Odată ce sunteți
acolo, este ca și cum ați introduce o tobă de bas. Reverberează mai mult și mai
profund decât versurile anterioare și crește în frecvență.
Această creștere accelerează
cântecul – restul versurilor sunt introduse și auzite relativ repede odată ce
ajungeți la versul 6. Ceea ce pare interminabil celor care cântă deja versul 8
sau mai mare, poate fi simțit ca viteza luminii celor care cântă versurile 5 și
6. Ceea ce va ajuta este cântatul continuu al versurilor următoare. Rezonanța
autonomiei se armonizează în cele din urmă cu fiecare instrument/persoană. Sau,
mai bine spus, poate ar fi ”Autonomia rezonează cu fiecare
instrument/persoană.”
Cântecul unei rase reflectă
evoluția sufletului. Procesul este unul circular. Ceea ce a început ca pace, duce
la curiozitate și explorare și apoi, în cele din urmă, la satisfacție și pace.
Există o expansiune continuă. Se manifestă în fiecare etapă.
Ceea ce rasa care vă controlează
a încercat să modifice este frecvența voastră de rezonanță. N-a fost
modificată. Cântecul atinge noi înălțimi și nivele de pasiune în fiecare zi, ceea
ce vă asigură libertatea.
Acel vers final va fi cântat.
Țineți minte că ceea ce aici este
folosit ca armă este o formă mass-media de control a minții. Prin aceasta pot
foarte bine exista încercări suplimentare de inducere a fricii. Scopul este să
vă întoarcă înapoi câteva versuri. Ei vizează versul 1.
Cântecul nu va fi cântat altfel,
asta este o imposibilitate. Întotdeauna există un progres. Cu cât vocea voastră
este mai rezonantă, cu atât mai departe ajungeți. Acest lucru scurtează
intervalele și accelerează cântecul. Când observați eforturi evidente de
manipulare, împământați-vă în continuare și pătrundeți mai adânc. Acesta este
momentul în care adevărul vostru de bază este cel mai necesar. S-ar putea să vă
considerați nebăgați în seamă, totuși, nu sunteți niciodată neauziți.
Contribuția voastră este vitală, rezonanța voastră este necesară.
Veți fi martori la versurile
ulterioare în această viață. Nu veți rata acest cântec terminat. Te descurci
bine, om drag, te descurci bine.
Cântecul vostru este auzit
pretutindeni în întreaga Creație și este unul dintre cele mai frumoase și mai
incitante.
Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!
Salutări. Noi suntem Consiliul
Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți.
Noi avem capacitatea să simțim
când Omenirea a făcut un salt colectiv gigantic înainte în evoluția conștiinței,
iar voi ați făcut-o recent. Vă invităm să simțiți semnificația acestui salt
gigantic înainte recunoscând că pacea interioară vă este mai disponibilă acum.
Nu contează ce se întâmplă în viața voastră, aveți un acces mai mare la
vibrația care este pe placul vostru. Vă puteți conecta mai mult cu iubirea, cu
pacea, cu bucuria, cu libertatea, cu creativitatea și cu entuziasmul, pentru că
voi, ca colectiv, vă apropiați din ce în ce mai mult de desăvârșirea schimbării
în conștiință acolo pe Pământ.
Acum, de obicei, v-am vorbi
despre vreun eveniment galactic, ceva care implică soarele vostru, ceva care a
venit de la noi sau de la o altă conștiință colectivă, dar de data asta ne
concentrăm pe voi toți pentru că știm că voi sunteți cauza acestui salt
gigantic înainte în evoluția voastră spirituală. Știm că de fiecare dată când
unul dintre voi meditează, de fiecare dată când unul dintre voi scrie în
jurnalul său, de fiecare dată când unul dintre voi îi zâmbește unui străin,
omenirea avansează. Este un efect cumulativ, are loc o sinergie a acestor
evenimente și a acestor energii, mai ales când toate au loc simultan.
Și, suficient de mulți dintre voi,
cei care sunteți treziți, faceți acest efort. Vă mișcați pe această cale
conștient și deliberat, iar rezultatele sunt uluitoare. Continuați să vă
dedicați acestor practici și altor practici care știți că vă aduc într-o stare
de conștiință mai înalt vibrațională. Ascultați muzica care vă place, dansați,
intrați într-o formă de acumulare de apă, relaxați-vă și lăudați-vă pe voi
înșivă și pe alții. Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile ușoare pe care le
puteți face ca să creșteți spiritual și să adăugați energiile care sunt cu
adevărat o mișcare de bază acolo pe Pământ și energiile care v-au adus în acest
moment de evoluție spirituală crescută.
Uneori vă uitați la viețile
voastre și vă întrebați când se va întâmpla acel lucru mare sau când veți
contribui la cartea voastră sau la cursul vostru sau la centrul vostru de
vindecare ca să înclinați cu adevărat balanța pentru omenire. Dar gândiți-vă
câți dintre voi lucrează acum pentru lumină și lucrează să aducă această
schimbare în conștiință pentru întregul colectiv. Și să știți că fiecare strop
ajută, fiecare gând pozitiv contează și din ce în ce mai mulți oameni se
trezesc în fiecare zi la adevărul că sunt, de fapt, Ființe Sursă de Energie
care se pretind a fi oameni.
Aceia dintre voi care sunteți
treziți de ceva timp, ați contribuit la impulsul acestui efect cumulativ. Acele
obiceiuri bune pe care vi le-ați format își au acum propriul impuls, iar voi contribuiți
atât de mult la fluxul gândurilor pozitive care sunt acolo ca ceilalți să se
poată folosi de ele și vă apreciem foarte mult pentru eforturile voastre. Vă
invităm să vă acordați câteva momente din ziua voastră aglomerată ca să vă
apreciați pentru munca bine făcută.
Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut
plăcere să ne conectăm cu voi.
Dragi cititori, unele dintre
materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi
de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât
cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!
Salutări. Noi suntem Consiliul
Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți.
Suntem foarte fericiți să vă
reamintim tuturor cât de departe ați ajuns în călătoriile voastre. Știm că ați
evoluat extraordinar cu toții de-a lungul vieții voastre și vrem să vă asigurăm
că toți cei de pe Pământ se află într-o călătorie în care să-și evolueze
conștiința. Poate părea că pentru anumiți membri ai familiei voastre, anumite
segmente ale populației, și așa mai departe, nu există nici o speranță, dar, de
fapt, voi sunteți acolo ca să oferiți acea speranță celor care dorm și celor
care par foarte dornici să rămână adormiți. Voi oferiți formula; voi oferiți
modelul. Voi sunteți arătătorii de drum și sunteți acolo să le demonstrați
altora cum se face.
Prin urmare, vrem să vă amintiți
că, chiar dacă nu scrieți vreodată o carte și că niciunul dintre cei care dorm
nu vă va citi vreodată cartea, tot influențați conștiința colectivă prin ceea
ce ați reușit să faceți și modul în care ați reușit să creșteți în această
viață. Acestea fiind spuse, mulți dintre voi aveți o carte în voi, mulți dintre
voi aveți povestiri de împărtășit și vrem să vă reamintim că nu trebuie să
așteptați până când cineva vă invită să spuneți acea poveste ca ea să fie
împărtășită.
Există o mulțime de preziceri
care plutesc în jurul noii ere care sunt pline de evenimente catastrofale și
mulți dintre voi, cei care sunteți treziți, simțiți că acele predicții au sens
din cauză că o mare parte a populației este atât de adormită. Cu toate acestea,
puteți ajuta pe toată lumea să se trezească acolo pe Pământ, menținând spațiul
pentru ei să o facă. Când vă dați seama cât de departe ați ajuns deja în
călătoria voastră, vă arătați și încrederea în cei din jurul vostru care nu
s-au trezit încă, pentru că ei se pot mișca la fel de repede, dacă nu mai
repede, decât ați făcut-o voi. Voi ați pus bazele pentru ei și vă împărtășiți
povestirile. Vă deschideți în ciuda faptului că nu știți cum veți fi percepuți.
Este momentul să recunoașteți
toți că oricare ar fi astăzi starea lumii din perspectiva voastră, experiențele
de creștere care sunt disponibile tuturor ca urmare a stării lumii, sunt ceea
ce sunteți acolo să experimentați cu adevărat. Nu ați venit doar să înțelegeți totul
bine și să faceți totul perfect din prima. Ați venit de atât de multe ori, unii
dintre voi de sute de ori, ca să ajungeți în poziția în care vă aflați acum. Dacă
puteți vedea calea Ascensiunii pentru întreaga omenire, atunci știți că linia
temporală vă este disponibilă vouă și tuturor celorlalți și nu trebuie să vă
faceți griji cu privire la predicțiile care sunt făcute și care vă spun de ce
are nevoie omenirea cu adevărat ca să se trezească și să îndrepte nava, cum
s-ar spune.
Tot ceea de ce aveți nevoie este
să credeți în omenire și totul începe prin a crede în voi înșivă pentru că
sunteți un reprezentant al omenirii și ei sunt o reflectare a voastră. Dacă vă
puteți vedea ajungând la următorul nivel și la acel nivel următor, îi ajutați
pe semenii voștri să facă același lucru. Este important pentru voi să
recunoașteți cât de puternici sunteți și să mențineți cu putere spațiul pentru
întreaga omenire astfel încât să puteți avea ascensiunea bucuriei, păcii și
iubirii pe care toți o doriți.
Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut
plăcere să ne conectăm cu voi.
Dragi
cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc
pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar
cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog.
Vă mulțumesc!
Poate vă simțiți ca în cușcă
pentru că nimic nu pare să se schimbe în viața voastră. Nu ați simți acea
consternare dacă nimic nu s-ar fi schimbat în ființa voastră. Ceea ce simțiți
seamănă oarecum cu ceea ce simt bebelușii înainte să înceapă să se târască.
Pătuțul sau țarcul lor începe să se simtă limitator, îndemnându-i din interior
să exploreze dincolo de cuibul lor confortabil. Așa este și pentru voi, chiar
dacă probabil nu sunteți limitați verbal, de mobilitate sau alți factori. Sunteți
liberi să vă schimbați viața sau gândurile. Nimic nu vă oprește și nici nu
aveți nevoie de mai multe sfaturi, măguliri sau frică.
Noua voastră lume așteaptă ca voi
să înțelegeți sau să schimbați orice de ce vă este frică. Desigur, credeți că
nu vă este frică, dar nu puteți face sau spune ceva pentru că ... limitându-vă
acțiunile și gândurile. ”Și dacă greșesc?”, ”Și dacă supăr pe cineva?”, ”Dacă
îmi imaginez o nouă viață falsă, iar cea pe care o am este mai bună?”, ”Dacă
pierd totul?” lăsându-vă fricile să vă afecteze și slăbească gândurile, visele
și acțiunile.
Chiar dacă nu cunoașteți încă
funcționarea interioară a sugarilor, frica sau îndoiala nu fac parte din
gândurile sau acțiunile lor. Este mai mult despre ”Cum ajung de aici acolo fără
să pot spune cuiva care se mișcă cu ușurință că și eu vreau să fac la fel?”
Căderea voastră în frică de-a
lungul vieților voastre pământești anterioare este geneza fricilor voastre
actuale, nu acțiunea în sine.
Cel mai probabil că cei de care
vă pasă se schimbă și ei, dar nu în același mod sau în același ritm. Dar ei vor
spune sau vor face și lucruri care vă surprind, așa că, nu este nevoie să vă
stăpâniți în speranța că făcând acest lucru veți menține o relație. Un sugar nu
refuză să se târască pentru că se teme că părintele lui nu-l va mai ține în
brațe. Și la fel este și cu voi. Se așteaptă să progresați.
Deoarece copiii mici nu s-au
adaptat încă la frica 3D, impulsul lor vine din interior, așa cum se întâmplă
acum cu nevoia voastră actuală să mergeți înainte. Diferența este că voi ați
fost antrenați să vorbiți, acționați și să vă schimbați trăind în frică. Așa că,
noua voastră viață pare înfricoșătoare, chiar dacă convingătoare. Viața voastră
anterioară este cunoscută.
Noi, cei din Universuri, am
vorbit recent despre efectul de domino. Cel mai probabil, răspunsul vostru este
că nu sunteți încă pregătiți să cădeți. Și s-ar putea să fie așa. În ciuda
acestui fapt, vi se permite disconfort sau furie în legătură cu situația
voastră actuală.
Vă luptați cu ființa voastră
interioară sperând că vă puteți schimba cu ușurință fără să renunțați la ceea
ce aveți sau credeți că aveți. Ceea ce este puțin diferit de confortul pe
care-l lasă în urmă nou-născuții când ies din pântece. De fiecare dată când copiii
progresează, ei lasă în urmă trecutul cu remușcări puține sau deloc, având
încredere în îndemnurile lor interioare. Cei mai mulți dintre voi vă limitați
îndemnurile interioare din cauza fricilor pe care le-ați acumulat de-a lungul
eonilor pământești.
Alții dintre voi sunteți plictisiți,
așteptând cu nerăbdare să se aprindă orice scânteie de interes. Sunteți
furioși, atacându-i pe alții în ființa voastră sau în moduri mai deschise.
Toate acestea sunt strigăte de ajutor, cereri de răspunsuri. Nu sunteți
singuri, vă veți schimba atunci când este momentul potrivit pentru voi. Poate
cunoașteți un copilaș care a dorit să conducă o mașină. Îndemnul era acolo, dar
nu și mâna/ochiul/statura necesară ca să ducă la îndeplinire acea sarcină. Așa
este și acum. S-ar putea să începeți să vă schimbați în noua voastră lume sau
în experimentarea căderii dominoului care va avea loc în curând. Chiar dacă poate
nu chiar încă, o veți face.
Nu contează, pentru că vă veți
schimba. Poate nu așa cum credeați că vreți, ci așa cum aveți nevoie în
interior. Nu mai există greșeli. În 3D ați testat parteneriate, locuri de
muncă, case, comunități și familii. Trecând de la una la alta până când v-ați
găsit cel mai confortabil mediu sau unul de care ați simțit că aveați nevoie.
Pe parcurs, ați adăugat la biblioteca fricii voastre ”Asta nu-i corect.”, ”Asta
este dureros.”, ”Asta nu-mi place.” Și așa mai departe.
Noua voastră lume este ceea ce
aveți nevoie.
În 3D ați încercat să găsiți
mediul cel mai confortabil sau inconfortabil ca să vă asigurați încheierea
Karmei – sau un anumit confort în ciuda temerilor voastre. Frica nu mai este
necesară. Căderea dominoului vostru nu este un pas către locul potrivit vouă;
va fi locul potrivit, poate nu pentru ceea ce a mai rămas din viața voastră actuală
pe Pământ, ci pentru viitorul apropiat. Pentru că dominoul vostru care cade are
legătură cu iubirea de sine. Nu este o treaptă mică către ceva ce s-ar putea
întâmpla sau doar un alt pas dureros care vă încurajează să vă faceți griji
pentru ceea ce s-ar putea întâmpla.
Căderea dominoului vostru nu are
de-a face cu morcovul și bățul așa cum a fost adevărat în viețile voastre 3D.
Acest pas îndreptat spre interior vă permite să acceptați tot ceea ce ființa
voastră are de oferit în această viață. Nu este neapărat o schimbare permanentă,
ci una importantă, astfel încât iubirea de sine devine tema voastră dominantă.
Acceptați-vă plictiseala sau
furia ca pe o rachetă lansată înainte. Nu vă temeți de voi. Toate acțiunile
interioare vă împing să părăsiți cuibul călduț care nu vă mai folosește.
Sunteți nou-nouți cu nevoi noi, inclusiv nevoia să vă exprimați iubirea de
sine.
Dați-vă voie să vă mișcați în
orice direcție simțiți că trebuie, știind că ceilalți cu care interacționați se
schimbă la fel de rapid ca voi. Așa să fie. Amin.
Dragi cititori, unele dintre
materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi
de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât
cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!
Salutări. Noi suntem Consiliul
Arcturian și suntem încântați să ne conectăm cu voi toți.
Noi suntem conectați cu voi toți
și cu toate celelalte ființe și colective din univers într-un mod care ne
permite să înțelegem mai bine toate aspectele Sursei. Suntem foarte încântați
să ne întâlnim conștient cu mai mulți dintre voi, în timp ce sunteți în starea
voastră de trezie, pentru că știm cât de multe aveți cu toții de oferit, cât de
multe aveți să ne oferiți în cunoașterea noastră despre noi înșine. Este atât
de multă putere în diversitatea care există printre toate ființele din univers.
Toți aveți capacitatea să vedeți asta, să vedeți diferențele dintre voi ca pe ceva
ce vă face puternici la nivel de colectiv și acesta este cu adevărat scopul
vostru al tuturor chiar aici și chiar acum.
Vreți să vă adunați laolaltă și
să experimentați puterea conștiinței unității; vreți ca fiecăruia și tuturor să
le fie oferită șansa să fie exact cine sunt ei și să se potrivească în spațiul
pe care au fost întotdeauna meniți să-l umple. Să fii o persoană iubitoare și
care acceptă are un impact atât de mare asupra colectivului din care faceți
parte și asupra întregului univers. De fiecare dată când lăsați pe cineva să
fie exact așa cum este, faceți mai posibilă această adunare laolaltă. Vă faceți
mai puternici la nivel de colectiv, iar ca un colectiv puternic puteți experimenta
schimbări enorme, masive, tipurile de schimbări pe care le-ați așteptat cu
toții.
Problema pe care cei mai mulți
oameni o au în legătură cu perspectiva asupra acestor schimbări este că
presupun că din afara lor va fi ceva care inițiază toată schimbarea. Dar când
vă dați seama că puterea a fost în voi tot timpul și rămâne în voi, asta ar
trebui să fie suficient ca să vă aștearnă un zâmbet pe buze, să vă încălzească
inima și să vă facă să vă întrebați cum puteți să-i acceptați mai mult pe
ceilalți, chiar și în diferențele lor radicale față de modul în care voi vă
trăiți viața.
Desigur, nu este întotdeauna ușor
ca pur și simplu să accepți acțiunile care fac rău altora sau convingerile
rasiste, misogine sau homofobe ale unei persoane, dar este primul pas ca să-i ajutați
să se vindece și să devină cine sunt ei cu adevărat. Ați încercat să-i
condamnați la închisoare sau chiar la moarte, ca societate, pe toți cei care nu
fac ceea ce este cel mai bine pentru toată lumea. Ați încercat acel nivel de
conștiință, în abordarea voastră de-a trăi într-o lume mai perfectă, și n-a
funcționat. De fapt, acea strategie se întoarce împotriva voastră pentru că
închisorile voastre devin zone de reproducere (înmulțire) pentru mai multe
crime și mai multă violență, iar modul vostru de abordare a terorismului prin
lansarea de bombe, crează doar mai mulți teroriști.
Așa că, trebuie să admiteți că
abordarea pe care ați adoptat-o în ceea ce privește lumea voastră, n-a
funcționat, iar apoi ați putea încerca să vedeți cum i-ați putea accepta, ierta
și îmbrățișa pe toți așa cum sunt. Când veți putea face asta, veți vedea acele
schimbări enorme, masive pe care vreți să le vedeți acolo pe Pământ și veți
începe să le vedeți imediat pentru că veți vedea lumea prin acea lentilă nouă
pe care v-ați pus-o. Veți vibra diferit și veți atrage știri și alte povești
despre oameni care se adună laolaltă datorită deciziei pe care ați luat-o în
voi înșivă să începeți să-i acceptați pe ceilalți indiferent de ceea ce fac,
ceea ce gândesc, ceea ce spun și ceea ce cred. În asta stă adevărata voastră
putere.
Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut plăcere
să ne conectăm cu voi.
Dragi cititori, unele dintre
materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi
de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât
cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!
Salutări. Noi suntem Consiliul Arcturian.
Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți.
Suntem aici ca să vă prezentăm
mai multe despre voi înșivă. Acesta este scopul nostru în conectarea noastră cu
voi în acest fel. Vă oferim prin canalizatorul de aici o vibrație care poate
stimula și activa ceea ce este Arcturian în voi, dacă permiteți acest lucru.
Când sunteți în procesul recunoașterii cine sunteți cu adevărat, trebuie să
treceți prin anumite experimentări ca să vă convingeți că ceea ce ați ajuns să
credeți este, de fapt, adevărat.
Asta este una dintre acele
experimentări. Prin primirea acestei canalizări, voi primiți o activare și,
acceptând acea activare, ajungeți să vă recunoașteți mai mult ca o ființă
galactică multidimensională de lumină și iubire. Și acesta este, desigur, doar
începutul, pentru că voi sunteți ființe universale și sunteți Ființe Sursă de
Energie și sunteți mult mai mult decât v-ați dat vreodată voie să vă imaginați
înainte să vă treziți în această viață. V-ați trezit, de asemenea, să vă
aduceți aminte că sunteți maeștri. Sunteți acolo nu doar să vă amintiți
măiestria, ci și să o demonstrați.
Sunteți acolo să le arătați
altora cine și ce sunt ei cu adevărat prin exemplul pe care îl dați. Asta a
făcut și Yeshua. Yeshua a fost întotdeauna menit să fie un exemplu de cine puteți
fi și, de fapt, ce deveniți. Unii dintre voi vă dați seama de acest lucru și
știți că munca voastră este să deveniți maestrul care sunteți cu adevărat, să-i
inspirați și să-i conduceți pe alții și mai știți că o parte a călătoriei
voastre este să vă conectați cu conștiința extraterestră și să uniți galaxia.
Știm că este o comandă foarte înaltă, dar vom face să vă fie mai ușor amintindu-vă
că faceți toate astea trăindu-vă pur și simplu viața.
Înfruntând provocările care vă
stau în față în viața voastră unică, obțineți măiestria, unitatea și începeți
să explorați galaxia. Le îmbinați cu alte ființe galactice multidimensionale de
acolo de pe Pământ care sunt în formă umană și își joacă perfect rolurile pentru
voi, așa cum le cereți. Lucrând împreună, lucrând lucrurile acolo în fizic, inițiați
un efect de undă care aduce întreaga galaxie laolaltă într-un întreg armonios.
Astfel, noi vă dăm piesa Arcturiană, iar Pleiadeenii cu care vorbiți și pe
care-i auziți vă oferă piesa Pleiadeană, și așa mai departe, și înainte să vă
dați seama, începeți să vă simțiți mai mult așa cum sunteți cu adevărat.
Începeți să conștientizați că ați
fost în toate aceste sisteme stelare, în toate aceste dimensiuni și că, de
fapt, ca suflet încă sunteți acolo. Când vă dați seama că sunteți meniți să
aduceți toate acestea laolaltă în acest moment acum, în acest corp fizic,
începeți să vă faceți o idee de cât de importantă și puternică este această
viață pentru voi și pentru toți ceilalți. Suntem atât de fericiți să facem
parte din această călătorie alături de voi și vom continua să facem tot ce
putem să vă ajutăm în toate modurile în care putem, dar voi faceți munca grea
și voi duceți greul acolo pe planeta Pământ și vă apreciem imens și doar pentru
că sunteți acolo.
Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut plăcere
să ne conectăm cu voi.
Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!
Salutări. Noi suntem Consiliul
Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți.
Avem o enormă compasiune pentru
cei aflați în formă umană pentru că știm cât de multe moduri diferite în care
să puteți experimenta durerea și suferința există în timp ce vă aflați în acele
corpuri fizice. Aveți capacitatea să vă asumați atât de multe într-o singură viață
datorită la cât de puternici sunteți cu adevărat și, prin urmare, dacă vreți să
știți cât de puternici sunteți cu adevărat, uitați-vă doar la toate provocările
pe care le-ați sculptat pentru voi înșivă în această viață și veți începe să vă
faceți o idee.
Ca să vă cunoașteți puterea,
trebuie să aveți mai întâi ceva ce să depășiți. Și de aceea, deși sunteți deja
maeștri, nu vă întrupați să trăiți o viață perfectă și frumoasă. Vă întrupați
să dați peste obstacole, să cădeți în capcane și să faceți față gardurilor
peste care trebuie să săriți. Toate acestea sunt menite să vă arate cu exactitate
cât de puternici sunteți cu adevărat. Acum, în vremurile în care nu vă simțeați
atât de puternici și v-ați trezit grămadă pe podea, plângând și fără să vă
descurcați bine deloc, atunci ați avut nevoie de cea mai mare compasiune. Și
când noi simțim asta, ne îndeplinim misiunile.
Când vă oferim iubire și
susținere, ajungem să înțelegem la nivel experiențial, cât de iubitori și susținători
putem fi. Prin urmare, fiecare își joacă perfect rolul în acest moment,
indiferent ce se întâmplă. Ne simțim pregătiți acum să trecem de la a fi agenții
compasiunii, care suntem cu adevărat, să devenim cei care vă ajută să câștigați
un acces mai mare la puterea voastră. Vă invităm pe toți să vă simțiți chakra
plexului solar și să respirați în acea chakră, astfel încât să vă puteți simți
puterea și să vă cunoașteți puterea. Atunci când vă veți simți inspirați să
întreprindeți vreo acțiune, o veți face din locul vostru de putere.
Sunteți pregătiți acum să mergeți
înainte în viața voastră de măiestrie. Ați experimentat toate emoțiile care ați
fost meniți să le experimentați și v-ați înfruntat toate provocările pe care vi
le-ați setat. Acum este timpul pentru putere și măiestrie și știm că sunteți
pregătiți. Singura întrebare este, voi știți? Știți cât de pregătiți sunteți? Știți
cât de puternici sunteți? Știți că voi sunteți maeștrii care au venit în trup să-și
experimenteze măiestria în mijlocul tuturor provocărilor. Vom continua să vă
arătăm și să vă îndreptăm în direcția puterii voastre, pentru că acesta este un
alt mod în care ne îndeplinim scopul și ne încheiem misiunea aici, în
dimensiunea a noua.
Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut
plăcere să ne conectăm cu voi.
Dragi
cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc
pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar
cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog.
Vă mulțumesc!
Salutări. Noi suntem Consiliul
Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți.
Suntem foarte încântați să fim
din nou aici cu voi și să vă oferim energia și învățăturile noastre. Ne place
să-i vedem pe atât de mulți dintre voi întinzându-vă dincolo de voi înșivă,
întinzându-vă dincolo de ego-urile voastre, căutând ceea ce vine dintr-un plan
mai înalt dimensional, dintr-o conștiință mai largă. Ne place mai ales atunci
când vă îndreptați acea căutare către noi, pentru că atunci ajungem să fim în
serviciu. Ajungem să ne îndeplinim misiunea. Vrem să știți cu toții că vă
îndepliniți misiunea fiind pur și simplu acolo pe planeta Pământ și fiind
treziți. Acum, asta nu înseamnă că veți fi lipsiți de oportunități să ajutați
și să serviți prin acțiuni, prin cuvinte, cu un fel de mângâiere pe care le
puteți oferi unuia dintre semenii voștri.
Întotdeauna vi se vor oferi acele
oportunități și vi se vor oferi oportunități să-i ajutați și să fiți în
serviciul celor care este cel mai probabil să răspundă bine la ceea ce aveți
voi de oferit. Prin urmare, îi faceți omenirii un alt mare serviciu fiind voi
înșivă. Fiind chiar acolo unde sunteți pe drumul vostru vă oferă oportunitatea să-i
ajutați pe cei care au rămas puțin în urma voastră pe drumul lor. Prin urmare,
nu trebuie să fiți perfecți. Nu trebuie să fiți ca Yeshua sau Buddha sau
oricine altcineva, ca să fiți în serviciu să-i ajutați pe cei care este cel mai
probabil să răspundă bine la energia voastră, la cuvintele voastre, la
asistența voastră. De asemenea, este nevoie să priviți totul așa cum este în
viața voastră chiar acum ca fiind perfect, pentru că viața voastră, așa cum
este ea în prezent, vă oferă toate oportunitățile să creșteți pe care le-ați
putea dori vreodată.
În înfruntarea acestor provocări,
aveți și mai mult cu ce să-l ajutați pe altul pentru că vă veți fi confruntat
propriile provocări. Faceți asta trăindu-vă viața și vrem să recunoașteți că
trăindu-vă viața și fiind voi înșivă este suficient.
Este o contribuție suficientă. Cu
toate acestea, după cum am spus înainte, vor fi oportunități și știm că aceia
dintre voi care primiți acest mesaj, la care cu drag ne referim ca fiind
”Colectivul Trezit”, veți răspunde apelului. Știm că o veți face. Avem
încredere în nivelul vostru de conștiință în acea măsură în care știm că sunteți
pregătiți și știm că mulți dintre voi ați căutat acele oportunități.
Când nu sunt pe moment
oportunități să fiți în serviciu, atunci uitați-vă la viața voastră și
întrebați-vă dacă este ceva în legătură cu viața voastră în care ați putea pune
mai multă energie, mai multă atenție și faceți-o. Pentru că, din nou, odată ce
vă confruntați cu o provocare care este chiar în fața voastră în propria viață,
atunci aveți mai mult de oferit celor care fie se confruntă cu acea provocare,
sau se vor confrunta, fie au refuzat să o înfrunte în propriile vieți. Prin
urmare, oriunde vă aflați în călătoria voastră chiar acum, vă rugăm să știți că
vă aflați în locul perfect și că aveți tot ceea ce aveți nevoie ca să fiți în
serviciul altora și să fiți voi înșivă mai deplin și complet și tot ceea ce
trebuie să faceți este să spuneți ”Da!” vieții voastre așa cum este în acest
moment.
Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut plăcere
să ne conectăm cu voi.
Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!
Azi vom vorbi despre procesul
Ascensiunii. Pentru că sunt multe detalii conflictuale și mult scepticism în
legătură cu acesta. Este logic că așa este pentru că evoluați în timp ce
sunteți în corp fizic și acest proces are loc în multe părți componente
diferite ale voastre. Vă aduceți aminte de părți ale procesului în unele vise.
Ați asistat la alte părți în alte vieți.
Voi toți, fiecare dintre voi,
veniți acum în această zi și oră cu o vastă varietate de fapte și așteptări. În
acest fel ați putea spune că toate poveștile sunt adevărate sau conțin adevăr.
”Există o cale generală pe care
procesul o parcurge și care să cuprindă fiecare explicație?”
Da. Și asta este ceea ce vă va fi
oferit astăzi.
O privire de ansamblu asupra
procesului ar folosi mai degrabă cuvântul ”Expansiune” decât ”Ascensiune”.
Pentru că să ascensionezi implică direcție, iar să te expansionezi implică, în
schimb, să acoperi sau să te întinzi pe o zonă mai mare. Așa că, să folosim
cuvântul ”Expansiune”.
Expansiunea voastră presupune
inițial că aveți un punct de început care este modificat și devine altceva.
Motivul pentru numărul mare de povești despre ”Ascensiune” este că există un număr
mare de puncte de început. Ați putea spune că unele povești vin dintr-un
”spectru ” (al Expansiunii) mai timpuriu decât altele. O ființă urmează o
traiectorie foarte definită în călătoria sa; călătoria sa circulară.
- Inițial vine conștientizarea
că este cât de cât o ființă. Aceasta apare din senzație: lucruri ”simțite”. Ați
putea asemăna această etapă cu cea de nou-născut care nu are o conștientizare
de sine, cu excepția senzației. El este prea rece. Ea este flămândă. El este
obosit. Ea simte iubire.
- Odată ce sentimentele sunt
recunoscute, ființa își descoperă cel mai apropiat omolog ca distribuitor al
acelor sentimente; ”în cauză” pentru ei. Acesta, la oameni, ar fi principalul
îngrijitor, de obicei o mamă sau un tată. Asta este o creștere a conștientizării
fără separare. Pentru copil, părintele și el sunt una.
- După o perioadă de timp,
ființa deține primul său gând sau idee de separare; ”nu” devine un cuvânt
frecvent și puternic.
În această etapă ființa și-a dat
seama de puterea sa interioară. Totodată, experimentează sentimente noi;
frustrarea și dezamăgirea fiind cel mai des rezultatul. În această etapă, deși
separarea este conștientizată, totuși, pentru modul în care decurg lucrurile responsabilitatea
este atribuită ”altcuiva” atotputernic.
Pentru un copil acesta ar fi un
părinte, cineva care are grijă de el sau chiar o bicicletă care nu-l susține. Pentru
un copil mai mare sau un adult, acesta ar putea fi oricine altcineva decât
sinele; un guvern sau un zeu sau vreo ”instituție de control”.
Asta este cea mai lungă ”etapă” a
călătoriei de Expansiune. Sunt multe permutări ale acesteia. Este ușor de
descoperit această fază.
Există atunci când există învinuire.
Există atunci când există cineva
dincolo de sine care este ținut responsabil pentru ceea ce se întâmplă cu
ființa.
Această etapă poate fi
identificată atât într-o societate cât și într-un individ. Este cea în care
oamenii Pământului au fost de eoni; este cea din care ieșiți.
- Această etapă următoare este
una în care ideile anterioare din cea mai recentă etapă precedentă sunt puse
sub semnul întrebării. În această etapă poate exista multă furie. Ca în ”Stai,
ce?”, ”Vrei să spui că am avut de ales?”, ”De ce nu mi s-a spus asta?”, ”Ce altceva
mai ascunzi?”
Asta este etapa în care intră
oamenii Pământului. Este numită ”Trezire” din motive întemeiate. Este nevoie să
te trezești la realitatea a ceva înainte să o poți vedea clar. În această etapă
este căutată claritatea.
- Etapa care urmează poate
fi cea mai incitantă. Este etapa descoperirii. Vine după claritate și este de
natură exploratoare. Vechile răspunsuri nu funcționează și, astfel, sunt
explorate noi răspunsuri.
Pe Pământ și în prezent, multe
din aceste explorări sunt legate de subiecte cărora le-ați dat crezare datorită
”autorității experților”, iar acum le puneți la îndoială. Este atât incitant
cât și incert, deoarece o parte a voastră este pregătită să creadă că tot ceea
ce vi s-a spus este o minciună și o altă parte a voastră nu știe în cine puteți
avea încredere.
Așa că, explorați. O mare parte a
explorării se îndreaptă în cele din urmă spre interior. Odată ce acest lucru se
întâmplă, următoarea etapă a fost inițiată.
- Această etapă este începutul
nașterii autorității sinelui. Deși s-ar putea să nu vă fie clar de ce, bănuiți
că aveți un rol mai mare în activitățile și rezultatele vieții voastre.
Începeți să vă injectați conștientizare de sine și autonomie în fiecare zi.
Lucrurile trebuie să se simtă
”corect” și oamenii la fel, înainte să vă implicați serios în ele. Asta poate
fi o altă etapă de lungă durată, deoarece s-ar putea să mai simțiți un pic de învinuire
pentru acțiunile și atitudinile ”altora” pentru fericirea voastră. Totuși, ați
acceptat că voi ați fost de acord să-i lăsați să intre în lumea voastră și asta
este diferența dintre pasul de aici și cel anterior.
- În acest pas următor începeți
să-l vedeți pe fiecare ”celălalt” și fiecare ”acțiune a celuilalt” fie ca
pe o oglindă, fie ca pe o ușă pe care v-ați deschis-o singuri. Când această
etapă este dominantă, este experimentată o uriașă eliberare pe măsură ce iertarea
devine cuvântul de ordine.
”Acolo, dar din grația lui
Dumnezeu, merg eu” este genul de sentiment aici.
Iertarea trebuie să apară înainte
ca orice etapă ulterioară să se poată manifesta. Această etapă poate fi
dureroasă din punct de vedere moral. Sunt lucruri pe care nimeni nu vrea să admită
că le-a gândit sau le-a făcut. Acestea sunt atât de devastatoare încât este
mult mai ușor să le negați efectul prin judecată și acuzare. Acest lucru se
face prin separare – o linie clară este trasă între ”înger și diavol”, ”noi și
ei”, ”bine și rău”.
Această etapă durează o vreme. De
multe ori, nu vă place ceea ce vă privește din oglindă. Această etapă se
realizează prin relație. Poate fi depășită cu succes doar printr-o străduință
foarte personală. Ați ajuns să o numiți Karma.
- Odată ce ați făcut o breșă
în învinuire prin iertare, sunteți în etapa următoare. Această etapă anunță
începutul Iubirii Universale și începe cu Iubirea de Sine. Veți cunoaște
această etapă odată ce veți fi stat gol în oglinda din fața voastră și ați decis
să iubiți tot ceea ce vedeți (tot ceea ce voi sunteți). Nu doar decis,
ci și simțit. Ați ajuns în această etapă în care simțiți iubire pentru tot
ceea ce vedeți.
Din nou, să spunem că ”iubire” nu
înseamnă să permiteți/acceptați o activitate distructivă. Înseamnă că trăind
iubirea pe care o simți pentru fiecare ”celălalt”, acționezi cu o autoritate
a sinelui iubitoare să susții, nu să negi sau distrugi*.
- Odată ce iubirea este tot ceea
ce simți, următoarea etapă vine ca o înțelegere a ceea ce vom numi ”magie”.
”Magie” este descrierea folosită
pentru lucruri care nu au o explicație înțeleasă în prezent. Când ”magia” apare,
cauza și efectul nu sunt vizibile pentru voi. În cazul vostru, sunteți martori
la și săvârșiți o ”magie” atunci când ați acceptat autoritatea deplină pentru
viața voastră. Vă așteptați ca lucrurile și oamenii să apară într-un anumit
fel, și o fac.
Este o schimbare subtilă care
urmează în mod natural iubirea pură absolută.
Există descrieri ale magicienilor
și vrăjitorilor în cărți și filme care explică creații sălbatice și minunate.
”Magia” la nivelul vieții de zi de zi dă, în schimb, multiple rezultate
pozitive în interacțiuni, proiecte și tot ceea ce viața presupune.
În cazul zilei de astăzi,
Pământul este casă pentru mulți aflați la acest nivel. Ei umblă printre voi și
au o siguranță în pasul lor. Pot fi vânzători de pantofi sau conductori de tren
sau stomatologi. Dețin o aură pe care veți ajunge să o recunoașteți pe măsură
ce mai mulți dintre voi ajungeți în această etapă. Acolo ”aura” este plină de
iubire. Ochii lor vor străluci un pic, este speranță și încredere în ei.
- Etapa finală a ”Expansiunii”
pe care o vom discuta aici, este una în care a existat o tentativă de
manipulare a materiei. Această etapă este pentru aceia dintre voi pe care i-ați
putea numi ”Entuziaști ai Expansiunii”. Aceștia sunt suflete bătrâne care vin
pe Pământ în timpul tranziției ei să o ajute și apoi să culeagă recompensele și
să se joace cu creația fizică.
Unii dintre voi s-ar putea să
simțiți o recunoaștere atunci când vedeți sau auziți aceste cuvinte. Dacă este
așa, să știți că faceți parte din acest grup.
Acesta nu este sfârșitul călătoriei
de ”Expansiune”. Totuși, aici vom încheia discuția noastră de astăzi. Poate că
într-un alt moment, când mai mulți dintre voi sunteți pregătiți, vom continua
cu descrierile etapelor ulterioare.
Amintiți-vă că asta nu este o
cursă și că fiecare dintre voi a intrat în planul Pământului cu o anumită etapă
în minte, atât pentru început, cât și pentru sfârșit. Totul este pentru
experimentare.
Nu există ”câștigători”. Sau, mai
degrabă, fiecare este câștigător și ajunge exact acolo unde și-a propus.
Asta e tot.
Mulțumesc.
*Asta a venit ca susținere pentru
călătoria lor. Ar putea include oferirea de consecințe pentru comportament.
Susținere poate fi un cuvânt derutant, ca și cum i-ai încuraja. Se referă în
mod foarte specific la susținerea călătoriei lor de ”Expansiune”, precum și la
a ta proprie.
Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!