vineri, 28 ianuarie 2022

Nașterea Mamei Divine

Arhanghelul Ametist prin Natalie Glasson, Școala Sacră a lui OmNa 

Salutări și iubire, eu sunt Arhanghelul Ametist și vin cu o lumină și o vibrație a clarității, limpezimii și expansiunii. Aduc cu mine vibrațiile cristaline și angelice să fuzioneze și sintetizeze ca să creeze cea mai frumoasă baie de energie în care voi să existați. Dați-vă voie să absorbiți energia pe care eu o emit acum înspre voi. Vă oferă spațiu și timp să reflectați, să creați cu imenși curenți și râuri de lumină ce curg în ființa voastră, activând înțelepciune în celulele voastre. Sunt atât de multe de contemplat. Limpezimea, claritatea și expansiunea, toate vă susțin conectarea cu înțelepciunea care se degajă din ființa voastră acum. 

Eu, Arhanghelul Ametist, doresc să vin și să împărtășesc cu voi ceva ce se întâmplă între Pământ și Planurile Interioare, este un proces foarte frumos. Mama Pământ, Păzitoarea Pământului, sintetizează cu energiile Mamei Divine. În acest moment, cea mai înaltă frecvență a energiilor Mamei Divine fuzionează cu și o supra luminează pe Mama Pământ. Mama Pământ ca suflet, spiritul primește această extraordinară hrănire, o actualizare a codurilor de lumină care activează în continuare în Mama Pământ energiile Mamei Divine ale Creatorului. Acesta este un proces de ascensiune pentru Mama Pământ. Mama Pământ este asistată de energiile Mamei Divine din Planurile Interioare, vibrația Zeiței din cel mai înalt tărâm. Mama Pământ va câștiga enorm de mult de pe urma acestei activări și sinteze. Actualizările în energiile Mamei Pământ și în energiile Mamei Divine vor fi radiate pe întregul Pământ, către toate ființele. 

S-ar putea să descoperiți că doriți să vă conectați sau să o onorați pe Mama Pământ, sau cu propriile energii ale Zeiței din interiorul vostru, fie că vă aflați într-un corp de femeie sau de bărbat, care ies la suprafață ca să fie recunoscute și întâmpinate cu bucurie. În acest moment, datorită sintezei Mamei Pământ cu Mama Divină, există o oportunitate de ascensiune mult mai mare. În timp ce Mama Divină stă în energia Mamei Pământ, se crează un incubator. Are loc o reunire a energiei, a energiei Mamei Pământ și a energiei Mamei Divine sau energia Zeiței. Aveți oportunitatea, așa cum o are fiecare ființă de pe Pământ, să intrați în acest incubator. În lumina sintetizată a incubatorului, puteți planta semințele a ceea ce doriți să creați, cel mai mare, cel mai măreț, cel mai împlinitor vis, scop sau aspirație. 

Care este acel lucru pe care doriți să-l creați în această realitate de pe Pământ pentru voi înșivă? 

Care este acel lucru pe care doriți să-l experimentați? 

Prin sinteza energiilor Mamei Pământ și ale Zeiței Mamei Divine este creat un incubator care este viu, care este activ. Dacă vă plasați pe voi și intenția voastră în acel incubator, puteți planta semințe, vă puteți împământa cu adevărat visul, scopul sau aspirația și să le aduceți în manifestare. Creând acest vis este ca și cum ați intra într-o trinitate cu Mama Pământ și vibrația Zeiței. După ce ați intrat în incubator și ați plantat acea sămânță, v-ați creat visul, dorința, veți fi invitați să-i dați drumul, să vă detașați de el. Ca și cum îl priviți îndepărtându-se și, totuși, sunteți ferm convinși că visul, sau dorința, a fost creat și este în proces de materializare. Asta este o oportunitate extraordinară să co-creați, aducându-vă în aliniere cu următoarea etapă a ascensiunii voastre și cu sinele vostru cel mai înalt pe Pământ. 

În meditație sau într-un moment de liniște, mă puteți chema pe mine, Arhanghelul Ametist, să fiu ghidul vostru. Vă voi învălui în lumină violet, să vă curăț energia și să vă pregătesc pentru proces. 

Apoi, cereți să vă conectați și apoi să fiți transportați în Incubatorul Mamei Pământ. Mama Pământ a fuzionat și este supra luminată de energiile Zeiței. Asta crează pentru voi un pântece în care să intrați în energiile sacre, hrănitoare, împământătoare ale Mamei Pământ și în energiile Zeiței ale Mamei Divine. Este un spațiu foarte primitor și cald și s-ar putea să vă simțiți înconjurați de această energie. 

Vă invităm să mențineți cu claritate intenția a ceea ce doriți să manifestați. Puteți vizualiza, vă puteți gândi, puteți simți și puteți vorbi despre ceea ce doriți să manifestați. Acordați-vă atâta timp cât doriți și bucurați-vă de proces. Bucurați-vă de energiile pe care le absorbiți atât de la Mama Pământ cât și de la Mama Divină. 

Când procesul s-a încheiat, îi puteți cere Mamei Pământ, Mamei Divine, mie însămi, Arhanghelul Ametist, să vă împământăm și să vă împământăm creația. 

Apoi, imaginați-vă că-i dați drumul creației voastre, privind-o cum se îndepărtează plutind în timp ce mențineți conștientizarea că este în materializare, că s-a manifestat deja. Apoi, când sunteți pregătiți, îmi puteți cere mie, Arhanghelul Ametist, să vă transport înapoi în realitatea voastră fizică. 

Acesta este un moment foarte, foarte special în care să creați. Acum este momentul să creați cu Mama Pământ și cu Zeița. 

Vă mulțumim; vă iubim,

 

Eu sunt Arhanghelul Ametist



Traducere Monica Poka

link catre articolul original

 

 

miercuri, 26 ianuarie 2022

Strigăte de război

Unul prin Sophia Love 

”Cuvintele de astăzi au rolul să inspire o preponderență a luminii, astfel încât cel mai favorabil rezultat să fie introdus rapid. Veți ști care este rezultatul prin bucuria pe care o veți simți atunci când el se produce. Îl veți recunoaște ca pe un final. Veți simți finalitatea lui atunci când are loc.” 

24 Ianuarie 2022 

Sunt Unul. 

A fost o escaladare și cei disperați să-și păstreze controlul se luptă acum. Fac asta ca să: 

1. Creeze frică

2. Inițieze un spectacol de dominare. Este un spectacol fals. 

Pentru cei neinițiați, strigătele de război de orice fel vor avea grijă de numărul 1 și vor crea frică. 

Nu au mai rămas mulți care sunt complet neinițiați, iar cei care au rămas așa au în apropiere pe cineva care este în măsură și dispus să completeze povestea cu adevăr. Ajungeți la sfârșitul, adevăratul sfârșit, evenimentelor construite al căror unic scop este monopolul, puterea și controlul global. 

Acest sfârșit vine spontan și, aparent, dincolo de controlul cuiva. Asta este o noțiune falsă. Mare parte din ceea ce vedeți acum sunt umbre și fantezii. 

Nu va exista un război mondial activ. 

Bătălia pentru controlul Pământului continuă sub capete de afiș, așa cum a făcut-o în acești ultimi doi ani. Ceea ce este în creștere, este frica de eșec simțită de ”doritorii-de-control”. Asta este forța la care sunteți martori, pentru că adevărata amenințare este pentru ei și pentru puterea lor globală – să nu mențină nici o graniță. 

Veți identifica acum polaritatea în acțiunile guvernamentale. Este ușor de făcut atunci când știi ce să cauți. Veți vedea că țări care păreau că ”se dușmănesc” se vor uni împotriva altor țări, unele cu care s-ar fi putut să fie aliate, în acest impas. 

Este o demonstrație de forță. 

Pot fi și victime. Nu va fi un război mondial. Spectacolul se va încheia, și se va încheia rapid, lăsând capetele să se rotească. 

Observați alianțele financiare. 

Observați pe cine încearcă să demonizeze strigătul de război. 

Observați confuzia prezentă, pe măsură ce noi ”dușmani” intră în scenă. 

Totul este un spectacol.

Totul este un spectacol.

Totul este un spectacol. 

Nimeni nu poate opri Trezirea Omului. 

Nimeni nu poate opri Eliberarea Omului. 

Nimeni nu poate opri ca cei responsabili de această tentativă de lovitură de stat să suporte consecințele fizice. 

Omenirea a expus și îndepărtat căile traficanților, iar elita este furioasă. Asta n-a făcut niciodată parte din planul lor. Alimentarea lor constantă cu oameni a fost întreruptă și nu văd o altă opțiune decât o demonstrație majoră de forță. Răzbunarea este principala lor metodă. Planul lor a fost întotdeauna să cu ia cu ei cât de mulți pot, înainte să plece sau să fie învinși. Asta-i tot ce știu.   

Au pierdut. Fiecare plan a dat greș. Războiul este tot ce le-a mai rămas. Nu se va întâmpla pentru ei. Nu așa cum își imaginează ei. 

S-ar putea să asistați sau să auziți de o succesiune rapidă de încercări să-și recapete controlul. Nu vor reuși în cele din urmă, dar apar ca supărătoare pe măsură ce au loc. Acestea ar putea include: 

          Un fel de invazie extraterestră 

          Orice număr de evenimente, atacuri false comise intenționat în mulțimi mari de  oameni

          Încă o ciumă

          Mai multă tiranie guvernamentală 

Aceștia sunt așii din mânecă. Se pot sau nu materializa. 

Depinde mult de două lucruri: 

          Coeficientul vostru de lumină

          Autoritatea voastră verbală 

Este momentul să vă faceți cunoscuți. 

Înțelegeți că nu este nevoie să luptați activ ca să luați poziție. Este nevoie doar ca lumina voastră să nu fie stinsă. Acest lucru servește acum ca un far pentru alții, îndemnându-i să-și ia și ei propria poziție. Coeficientul de lumină necesar a fost atins. Acum devine vizibil ca să-și câștige strălucirea.    

De la Întuneric spre Lumină 

Ce înseamnă asta pentru voi depinde de fiecare dintre voi. Este necesar și oportun să acționați acum. 

Veți considera aceste strigăte de război deranjante, dar nu atât înfricoșătoare cât inițiatice. Le puteți vedea și auzi cu adevărat drept ceea ce sunt – pe Gaia spunându-vă că a sosit timpul să vă activați. 

Indiferent ce ați face, infuzați cu lumină. 

Nu mai există nimic care să vă stingă lumina sau să vă ascundă. 

Câmpul este copt și voi sunteți destinatarii unui șuvoi de iubire, susținere și încurajare. Nu uitați că ceea ce apare ochilor voștri fizici este finalul lor. Este minuscul și disperat atunci când îl așezați lângă finalul real al omenirii. 

Mențineți în ochiul minții viziunea glorioasă a noului vostru pământ. Așteptați-vă să-l vedeți cu ochii fizici și tot ceea ce este fals va cădea. 

Vă apropiați din ce în ce mai mult și strigătele de război pot fi văzute ca un semnal, o dovadă pentru asta. 

Amintiți-vă că acesta este un spectacol și pauza s-a încheiat. 

Așteptați finalul. 

Mențineți-vă lumina aprinsă astfel încât nimeni să nu rateze complexitatea a ceea ce urmează. Nu există pietre care să rămână neîntoarse și sunt multe, multe pietre. 

Asta e tot. 

Mulțumesc.

 

 

Traducere Monica Poka

Sursa 

 

marți, 25 ianuarie 2022

Furtuna care vine

Îndrumări practice ca să prosperați în 2021

De Richard Rudd 

Trăim în timpul Marii Schimbări – o perioadă extraordinară și fără precedent în istoria evoluției umane. Este probabil că în secolul 21 vor exista momente în care ne confruntăm cu forțele haosului și cu declinul. Modul în care răspundem unor astfel de momente ne va dicta viitorul și viitorul speciei noastre. Îndrumarea de mai jos este oferită drept combustibil pentru inspirarea voastră. Contemplați cheile de mai jos și lăsați-le să pătrundă în viața voastră, pentru că atunci când apar momentele de o mai mare intensitate, veți intra în furtună pregătiți și cu un spirit de profundă încredere și iubire. 

1. Momentele de Provocare scot întotdeauna în evidență cele mai strălucitoare ființe. 

Intrăm într-o perioadă în care vor fi multe provocări de înfruntat, atât la nivel individual, cât și colectiv. În astfel de momente frica se răspândește ca un foc scăpat de sub control și majoritatea intră în modul lor implicit de supraviețuire. Cu toate acestea, cei care au lucrat în interior de mulți ani deja, au acum prilejul să strălucească, să se expansioneze și să-și împărtășească strălucirea cu alții. Lumea se transformă și în astfel de momente oamenii au nevoie de o conducere prin exemplu. Este un moment extraordinar de spargere a vechilor tipare și de creștere exponențială a frecvenței vieții voastre. 

În adâncul colectivului, un uriaș adormit se trezește, iar din inima lui izvorăște lumină și iubire. Dacă recunoașteți adevărul acestor cuvinte, atunci mai trebuie să știți și că acesta este timpul vostru – timpul pe care l-ați așteptat în tăcere toată viața. 

2. Cea mai profundă și sălbatică îndrumare interioară a voastră este singura temelie pe care vă puteți baza 

În vremuri de schimbare sunt puține lucruri exterioare pe care să vă puteți baza, așa că, locul natural în care poate fi găsită stabilitatea este în interior. Cu cât mai temeinic sunteți ancorați în cea mai înaltă frecvență a îndrumării voastre interioare, cu atât mai mult alții vor gravita spre voi în astfel de momente. Când majoritatea se retrage și este îngrijorată, voi trebuie să fiți cei care își asumă riscuri – trebuie să aveți încredere în cea mai sălbatică și ciudată cunoaștere cu privire la cine sunteți și de ce vă aflați cu adevărat aici pe această planetă. În interiorul ADN-ului vostru există o profundă puritate – acum este momentul să o lăsați să strălucească cu adevărat. Sunteți ca alergătorii de cursă lungă care au ținut pasul cu rasa dintr-un loc adânc ascuns, dar în tot acest timp, ați păzit în interior un rezervor ascuns de forță.    

Acum este momentul să vă despărțiți de haită și să-i lăsați să vadă imensa vitalitate și iubire care a zăcut în voi. 

Acum este momentul să dezlănțuiți întreaga forță a iubirii voastre asupra lumii! 

3. Există putere în număr – atrageți-vă aproape adevărații aliați 

Evoluția noastră colectivă se apropie de o răspântie finită. O ramificație duce către viitor și una duce către trecut. ADN-ul care nu se adaptează noilor impulsuri evolutive va părăsi treptat lumea. Astfel, vechiul ADN este purificat și șters din fondul genetic global, conducând în viitor la un inevitabil declin al populației la nivel global. Sunt șanse ca această energie veche să nu se retragă în liniște. Pe de altă parte, noul ADN mutant trebuie să-și construiască structuri în planul material – și, prin urmare, va apărea o nouă viziune asupra lumii – în știință, tehnologie, economie și guvernare. Dar toate acestea vor lua timp. 

Ceea ce este de primă importanță acum este să recunoașteți și să vă atașați de acele forțe care se lasă transformate.    

Acum este momentul mitic al adunării clanurilor – reprezentate de ADN-ul care va construi un nou tip de om – spiritual, social și psihologic. Prin urmare, trebuie să știm unde să ne investim energia. Energia care refuză să evolueze ne va epuiza resursele, așa că, este nevoie să-i dați pur și simplu cu grație drumul.  

Tot felul de moduri noi de a vă alinia cu alții devin posibile. Nu trebuie să ne fie teamă de calea comuniunii – a alianței. Adevărata alianță ne va permite o mai mare libertate creatoare în loc de mai puțină. 

Când un grup se reunește în jurul aceleiași înțelegeri de o frecvență înaltă, indivizii din acel grup își accelerează enorm de mult creșterea. 

Există noi formațiuni fractale de ființe umane care așteaptă să lucreze împreună, așteaptă să-și împărtășească geniul individual, resursele și rețelele în afara vechiului model competitiv. Așadar, acordați-le atenție celor din jurul vostru și mai ales acelor relații speciale înrădăcinate într-o încredere dincolo de cuvinte și devotament natural. Aceste relații vor fi o sursă de mare putere interioară pentru voi și, mai mult de atât, vă arată calea de urmat. Lucrați cu astfel de relații, întâlniți-vă în mod regulat, contemplați scopul mai înalt ascuns în aceste relații și aveți încredere în visul care apare din această iubire. 

4. Prosperitatea stă în Esențial 

O schimbare probabilă care va avea loc în acest secol este o schimbare a echilibrului de putere. Banii vor începe să-și piardă puterea în lume și cei căsătoriți cu ei se vor stinge. Există un avantaj imens pentru această schimbare. Ne invită pe fiecare dintre noi să luăm în considerare ceea ce este esențial. Este un timp de mare curățare și slăbire. Unul dintre cele mai profunde adevăruri ezoterice este: așa cum faci ceva, așa faci totul. Sunt atât de multe domenii ale vieții noastre în care energia este folosită pentru lucruri neesențiale. Prin urmare, este crucial să cunoaștem semnificația esenței. 

Frumusețea, de exemplu, este esențială. Banii cheltuiți pe frumusețe – adică pe aprecierea frumuseții interioare, sunt la fel de esențiali pentru voi ca mâncarea. 

Lumea este prinsă de neesențial și, totuși, tânjește după esențial. Acesta este locul evident pentru prosperitate – să-i conduceți pe alții spre frumusețea lor interioară. În perioada care urmează vom vedea adevăratele culori ale tuturor. Unii vor simți sărutul Grației, alții vor întâlni focul dizgrației. Grația va coborî mai întâi oriunde unde comunitatea este unită și puternică. Pretutindeni oamenii vor face compromisuri, dar singurul lucru cu care nu trebuie să faceți compromisuri este integritatea.  

Integritatea cuplată cu răbdarea, întotdeauna va invoca puterea Grației. 

În timpurile care urmează, lăcomia scade. Grăsimea este combustibilul mutației, astfel încât peste tot vom vedea grăsimea arsă – în portofelele oamenilor, în stilul lor de viață, în emoțiile lor, chiar și în corpurile lor. Grăsimea împiedică curgerea energiei și adevărata prosperitate trăiește în curgere. Banii intră; banii sunt împărțiți, dați, investiți, reciclați, savurați. Economia este supraponderală, populația este supraponderală, planeta geme! Această grăsime este minunată pentru că ea alimentează Marea Schimbare. Prin urmare, este înțelept să vă uitați cu atenție la viața și la comportamentul vostru și să vedeți unde acumulați grăsime. 

Este o perioadă de slăbire și, chiar dacă arderea grăsimii ar putea durea, rezultatul este întotdeauna minunat – vă simțiți extaziați. 

5. Intrați în extazul furtunii 

Fiți siguri. Vine o furtună mare. Va fi o mare nesiguranță, pesimism și reacție. Vânturile ne împing deja în casă. Prin urmare, trebuie să vă gândiți cum îi veți face față acestui uragan? 

Aveți o singură alegere – să vă contractați sau să vă expansionați. Să supraviețuiți sau să fiți luați pe sus. 

Desigur, furtuna nu va dura o veșnicie, dar după ce a trecut, lumea va arăta diferit. Acesta nu este doar un alt ciclu socio-economic. Este sfârșitul unui întreg ciclu de cicluri. Această furtună poate să ne lovească sau nu cu toată forța în plan material – sunt lucruri pe care nu le putem ști. Ceea ce este sigur, este că această furtună vine în interior, în adâncul substructurii genetice și aurice a întregii omeniri. În acest secol, o ușă se va închide și sigilarea acestei uși va determina cine este în joc și cine pleacă. Acest adevăr este nevoie să fie înțeles mai degrabă la nivel colectiv decât la nivel personal. Nimic din asta nu este personal. Spiritul lui Gaia trebuie să construiască o nouă formă și ca să facă asta ea trebuie să selecteze doar anumite șiruri de ADN din fondul genetic global. Ceea ce va rămâne pe dinafară după acest proces, va dispărea pur și simplu de la sine.   

Sunt forțe karmice puternice și grele care lucrează în lume. Pentru că încă nu putem vedea ceea ce se renaște în plan material, face ca acest lucru să fie și mai înfricoșător pentru majoritatea oamenilor. Și totuși, nu este deloc înfricoșător. 

Este cea mai minunată, frumoasă și dulce perioadă din întreaga istorie a omenirii. 

Îmbrățișarea mamei este tandrețe pură în timp ce-și privește ouăle eclozând. Ea știe că mulți dintre puii ei nu vor reuși niciodată, dar mai știe și că acest lucru este perfect natural. 

În fiecare dintre noi există un derviș, iar acest derviș s-a născut pentru momente ca acestea. Dervișul iubește furtuna. Ea intră în furtună cu brațele larg deschise și simte goana fulgerului tunând prin inima și sufletul ei. Pentru derviș, furtuna este extaz. Ea se predă complet rotirii sale, puterii elementare și astfel obține acces la ochiul mistic din miezul acesteia. Aici, în ochiul furtunii, totul este liniștit și pașnic. Natura ființei este pe deplin îmbrățișată. 

Așa trebuie să intrați în spiritul epocii viitoare – dintr-o stare de profundă relaxare. Așa că, nu uitați niciodată asta – fiți dervișul și nu fugiți niciodată de furtună închizându-vă în casă. Relaxați-vă în dinamismul său rotitor și bucurați-vă de goana noilor forțe pe măsură ce acestea explodează în lumea voastră. 

Chemați-le spre voi și găsiți liniștea tot mai adâncă a ochiului – 

Ochiul care știe și vede

Totul este iubire și iubirea este totul.



Traducere Monica Poka

link catre articolul original

 

     

sâmbătă, 22 ianuarie 2022

Noi Coduri care vin de la Soare


Jenny Schiltz
 

În meditația de ieri dimineață mi-a fost dat de către Consiliul de Lumină cu care lucrez un mesaj pe care să-l împărtășesc cu toată lumea. Două ființe au împărtășit mesaje deoarece era atât de mult entuziasm. 

Primul membru al Consiliului: 

”Mulți simt că sistemul pământean și omenirea sunt pierdute și nu vor fi în măsură să se îndrepte. În perioada următoare vor fi multe informații care să confirme această presupunere. Am vrea să împărtășim cu voi că acest lucru nu este adevărat. Pământul vostru nu moare și nici oamenii ei. Omenirea și planeta vor supraviețui acestei tranziții. 

Totuși, dacă potențialul creator al omenirii este deraiat într-o catastrofă de asteroizi, foamete, război și alte evenimente catastrofale, această tranziție va fi mult mai grea pentru toți. 

Datorită intensității și frecvenței informațiilor care ajung la populație, discernământul este dificil, dar primordial de stăpânit. De-a lungul anilor v-am îndemnat pe fiecare dintre voi să vă cultivați și dezvoltați discernământul, să vă descoperiți și cunoașteți adevărul. A fost tocmai pentru această perioadă. Ca să treceți prin această tranziție cu o mai mare ușurință, trebuie să fiți capabili să vedeți adevărul dincolo de această realitate fabricată. Să vedeți prin suprapunerea care a fost creată. 

V-am îndemnat pe fiecare să vă folosiți spațiul inimii drept ghid, ca loc în care să vă centrați. De asemenea, v-am îndemnat să petreceți timp în natură ca să ajutați la curățarea din câmpul vostru de energie a distorsiunilor care crează o deconectare de aspectul vostru cel mai înalt și de Sursă. 

Acum vă îndemnăm să vă conectați cu natura nu numai pentru claritate, ci și pentru conectarea în sine. Interfața care a făcut dificilă o astfel de interacțiune cu natura și cu tărâmurile ei nu mai există. Nu s-a putut menține în creșterea vibrațională a planetei. Mulți vor descoperi că se pot conecta mai mult cu tărâmurile înainte nevăzute ale naturii și că prin această conectare obțin vindecarea.” 

(Este important de reținut că interfața sau suprapunerea care ne-a împiedicat să ne conectăm pe deplin cu natura nu mai este prezentă deoarece nu a putut rămâne activă în vibrația crescândă a lumii și a oamenilor ei. ACESTA este motivul pentru care este atât de important să vă mențineți vibrația ridicată și să vindecați ceea ce v-o coboară. Cu însăși vibrația noastră, schimbăm lumea.) 

Apoi a vorbit al doilea membru al Consiliului: 

”Soarele va continua să fie foarte activ pe măsură ce înaintați în această tranziție. Există multă activitate (solară) care nu poate fi măsurată de instrumentele voastre, dar aceia dintre voi care sunt sensibili vor simți aceste energii. 

Informațiile care sunt trimise nu mai conțin pur și simplu coduri de trezire și aducere aminte, acum conțin coduri pentru următorii voștri pași. 

Fiecare persoană poartă în ea codificarea care urmează să fie ”activată” la momentul potrivit. Acel moment este acum. Ați intrat într-o nouă fază la nivel personal și planetar care va aduce mari schimbări la nivelul micro al lumii voastre. Nivelul macro va fi afectat atunci când suficienți dintre voi își vor fi schimbat nivelul micro. 

Vă cerem ca fiecare dintre voi să-și îndrepte atenția în interior. Ce puteți face ca să vă aliniați mai mult viața cu adevărul vostru? În acest moment asta este cea mai importantă întrebare pe care să v-o puneți. Nu vă așteptați ca lumea să se alinieze cu voi, aliniați-vă mai degrabă cu adevărul vostru, cu cunoașterea voastră și lăsați lumea să facă ce vrea. 

Codurile care sunt transmise acum activează următorii pași ai acestei călătorii, trezindu-i în interiorul vostru, totuși, prin alinierea voastră această activare devine acțiune și direcție. Prin acțiune împământați informația în ceva tangibil. 

S-ar putea să observați că neliniștea și anxietatea omniprezentă este simțită de mulți. Acest lucru poate fi de mulți interpretat ca o creștere a distrugerii/întunericului. De fapt, veți găsi în mass-media voastră o confirmare a distrugerii/întunericului. Totuși acesta nu este un motiv de neliniște, decât dacă acesta este rezultatul dorit pe care vreți să-l creați. 

Neliniștea este un indicator că ceva în lumea voastră personală nu este în aliniere. Poate fi ceva care trebuie văzut, înțeles sau o acțiune care trebuie făcută. Această situație se va intensifica pe măsură ce primiți codurile care vă trezesc la următorii voștri pași.    

Ca să înțelegeți ce vă spune neliniștea, va fi esențial să vă liniștiți mintea și să vă asigurați că sunteți cât mai clari posibil. Dacă mintea și corpul vostru, atât la nivel fizic cât și eteric, sunt ocupate cu tot ceea la ce lumea ar dori să acordați atenție, descifrarea următorilor voștri pași va fi mult mai dificilă. Menținerea integrității câmpului vostru energetic și conectarea cu natura vă va ajuta foarte mult. 

(Am întrebat cum ar putea asta să-i facă pe oameni să simtă că nu s-au conectat cu ei înșiși sau nu și-au început procesul onorării sinelui și mi-a fost descris ca o alarmă de incendiu care se declanșează și pe care o poți doar simți, nu auzi. Are potențialul de a fi foarte copleșitor, înțelegerea acestui lucru ne va face interacțiunile cu oamenii mai ușoare.) 

Mulți dintre voi vă veți simți energizați cu idei și veți primi confirmări. Acest lucru este valabil în mod special pentru cei care au simțit că călătoria lor a fost într-un tipar de deținere. Alții vor începe să-și înțeleagă potențialul și ceea ce deține inima lor. Mulți se vor trezi întrebând ”Ce vrea sufletul meu?” (Asta poate fi diferit de ceea ce vor oamenii.) După ce vor întrezări acest adevăr, sarcina lor va fi să treacă prin limitările create de o lume fixată. 

Aceste coduri care vin de la soarele vostru vor fi trimise la intervale astfel încât să existe timp pentru integrare între activări. În același timp, veți descoperi că soarele vostru prezintă o activitate crescută care poate fi clasificată. S-ar putea să descoperiți că între cele două există un tipar. 

Este atât de mult entuziasm și bucurie deoarece această fază a ascensiunii a fost un eveniment anticipat. Vrem să știți că sunteți iubiți și îndrumați. Următorii pași ai evoluției noastre sunt activați în voi. Lăsați-i să se dezvăluie în inima voastră și apoi expirați-i în existență în planul vostru fizic.” 

Le-am mulțumit membrilor Consiliului pentru mesajul lor.  



Traducere Monica Poka

link catre articolul original

 

vineri, 21 ianuarie 2022

O culminare a energiei devine vizibilă

Unul prin Sophia Love 

18 Ianuarie 2022 

Sunt Unul. 

Astăzi sunt multe lucruri de spus. 

Culminarea energiei a început să erupă. Începeți să vedeți asta acum în lume deoarece sunt anunțuri deschise care validează aceste acte de control flagrant. Asta este o modificare recentă și binevenită a narațiunii/poveștii unice a lui ”supune-te și cooperează”. Este un semn pozitiv și vă spune că dovezile eliberării voastre au devenit prea mari și evidente ca să fie suprimate. 

Lucrurile vor fi dezvăluite relativ repede acum. ”Repede” în comparație cu viteza cu care suprimarea constantă și falsurile v-au fost oferite înainte ca o dietă regulată. Adevărul începe să fie dezvăluit acum. În cele din urmă doar adevărul va fi public exprimat. 

În cele din urmă. 

La început, care este acum, vor fi minciuni încorporate în adevăruri. Acest lucru se întâmplă atunci când anumiți oameni, dându-și seama că sunt complici la înșelăciune, încearcă să se protejeze.   

Din necesitate, vor fi oameni care inițial par să scape de dezvăluirea participării lor. Sunt multe milioane care cooperează în această capturare a rasei voastre. Au participat pentru profitul lor personal, probabil ca să-și hrănească familia. Lăsând la o parte motivațiile, se vor trezi și ei la propria lor corupție. Apoi, vor avea de ales – fie să încerce să continue, fie să coopereze la iluminarea rasei și să se dea în vileag – căutând iertare. 

Acesta va fi un test, la mai multe nivele, a capacității și dorinței omenirii să iubească. Nu se va răspunde până când această fază nu va fi experimentată. 

Sunteți pe cale să treceți prin partea despre care am discutat nu cu mult timp în urmă. Momentul în care cei care au comis aceste crime odioase împotriva rasei caută iertare și se căiesc. Trebuie să aibă loc și întotdeauna așa avea să se întâmple. 

Acest lucru se va petrece la un nivel mai mic și mai personal în propria viață. S-ar putea să se fi întâmplat deja. Odată ce vă confruntați cu un regret în legătură cu o decizie luată și dusă la îndeplinire, veți avea ocazia să puneți în practică iertarea. 

Nu există gânduri sau acțiuni care să nu afecteze întregul. Fiecare act de generozitate și apreciere a motivului acțiunilor altei persoane, este un pas înainte către adevărata compasiune. 

O inimă împietrită va avea o perioadă dificilă aici. Iubirea ne cere să fim vulnerabili și să simțim durerea. Iubirea nu cere perfecțiune. Iubirea nu cere absolut nimic. Este o forță, motorul creației și, prin urmare, al însăși vieții. 

Iubirea este o mărturie a adevărului. 

O veți experimenta acum, în aceste vremuri care vin, ca fiind viscerală și intensă. Vă va copleși cu forța și puterea ei de transformare. Conștientizarea iubirii schimbă totul. 

Motivul, unul dintre motive, pentru care nu există o descriere actuală a locului înspre care vă îndreptați, este pentru că nu ați trăit niciodată acolo. Nu ca om. Nu pe Pământ. 

Pământul a fost capturat și controlat încă de la începuturile sale. Nu a existat o oportunitate să înfloriți sau să valorificați extinderea deplină a posibilităților voastre aici. 

În fiecare caz, originea voastră este iubirea.

Veți descoperi, și repede acum, că sunt unii care au venit de bunăvoie să chinuiască rasa ca să o trezească. Corupția lor, în unele cazuri cu efecte enorme, a fost darul lor pentru omenire. S-au sacrificat ca să vă ofere acest dar. Este un dar de iluminare. 

Nu se poate spune că ei își dau seama de asta acum, ca oameni, în timp ce fac ceea ce fac. Se poate spune că toată lumea provine din iubire, toți sunt iubire și din aceiași echipă. 

Nu așa pare acum. 

Totuși, dacă luați această idee în interiorul vostru, vă ajută să faceți mai ușor pasul în iertare. Iertare pentru toată lumea. 

Ați observat că unele dintre cele mai mari și mai pozitive lecții personale ale voastre au început cu câte un eveniment ”negativ”? Poate că ați fost dați afară sau a început cu ”despărțirea” de. Fiecare relație conține în ea un început și un sfârșit. Sfârșitul trebuie să fie inițiat de cineva. Asta face parte din frumusețea înspăimântătoare a relațiilor. 

În acest caz, cazul eliberării omenirii, sunt jucători importanți care nu știu ce fac. Au fost și sunt opriți. Sunt pe cale să fie trași la răspundere în mod public. 

Cuvântul folosit de oameni este dreptate. 

Asta se va întâmpla pe Pământ, înțelegeți, totuși, că nu veți cunoaște niciodată intențiile sufletului găzduit de acel om. Așa că, rugați-vă pentru ei, indiferent de corupția lor evidentă. 

Este următoarea lecție a rasei și critică pentru evoluția ei. 

Asta este tot. 

Mulțumesc.

 

 

Traducere Monica Poka 

Sursa

luni, 17 ianuarie 2022

Împingerea Finală a Nașterii

Brenda Hoffman 

Dragilor, 

Ați trecut prin tranziție timp de eoni pentru acest moment – împingerea finală a nașterii unei noi ere. 

Dar acum pare imposibil să împingeți, să vă mențineți interesul încă o secundă. Este prea mult. Sunteți obosiți, furioși și dezamăgiți. Chiar dacă ați discutat despre asta cu mii de entități înaintea pregătirilor voastre pentru acest moment în această viață, pare prea mult. Sunteți pe punctul să renunțați, să spuneți ”Destul. Vreau să mă opresc acum.” Dar nu puteți, așa cum nu puteți opri o naștere odată ce procesul nașterii s-a declanșat. 

Mulți dintre voi credeți că astfel de vorbe nu sunt decât o altă încurajare. Că Noul Pământ este un fel de fantezie visată de cei care vor să fie mai pozitivi în această perioadă aparent haotică. Astfel de gânduri vă permit să dați vina pe cineva, pe oricine pentru tulburarea și durerea voastră interioară pentru că sunteți siguri că nu ați fi fost niciodată de acord cu o astfel de durere emoțională. 

Sunteți în procesul nașterii Noului Pământ, oricât de neplăcut pare acum. 

Desigur, mulți vor răspunde că noi, cei din Univers, vă tachinăm din nou, că nu existăm – că totul este imaginația voastră. În mintea voastră acest lucru ar putea părea adevărat, având în vedere câți eoni ați tânjit după acest moment. 

Ați mutat munții ca să fiți aici, să experimentați aceste dureri emoționale. 

Acesta este momentul și locul vostru. Așadar, ÎN SFÂRȘIT, dați naștere la ceea ce ați discutat, ați sperat, pentru ce v-ați rugat și după ce ați tânjit timp de eoni. 

Mulți se întreabă care va fi produsul final deoarece nu se arată nimic fizic pentru problemele voastre. Efectul pe termen scurt va fi un pic mai mult haos, așa cum se întâmplă atunci când un nou-născut ajunge acasă. Poate niște nopți nedormite, griji legate de îngrijire și noile rutine – dar rezultatul nașterii acestei noi ere va fi iubirea și blândețea după care tânjiți acum. 

Zilele speranței și ale rugăciunii s-au încheiat. Nașterea a început. 

Viața voastră va fi schimbată mâine? Da, dar nu așa cum vă așteptați pentru că procesul nașterii Noului vostru Pământ va dura zile în loc de ore. Rezultatul acelei nașteri va fi un sentiment de calm și împlinire. 

Nu va fi nevoie ca cineva să anunțe această naștere a Noului Pământ, pentru că o veți ști în fiecare fibră a ființei voastre. Așa cum o mamă simte și trăiește un sentiment de beatitudine atunci când se conectează cu nou-născutul ei, așa va fi și pentru voi. 

Poate vă întrebați dacă toată lumea va naște deodată, iar răspunsul nostru este, da. Chiar dacă vă aflați pe căi unice, acele căi vor fi luminate simultan. Nu puteți înțelege încă despre ce vorbim noi, cei din Univers, pentru că este de neînțeles că haosul actual se va schimba la fel de repede ca și cum ați acționa un întrerupător de lumină. 

Cei care doresc să rămână în haosul 3D o vor face. Așadar, chiar dacă o parte din confuzia Pământului va continua, acel haos nu vă va afecta în nici un mod măsurabil. 

Atunci când în 3D vă îndrăgostiți, lumea pare a fi mai luminoasă, mai strălucitoare și un loc mai incitant. Sarcinile de zi cu zi care cândva păreau atât de importante, nu mai sunt în timp ce așteptați mesaje și interacțiuni cu persoana iubită. Așa va fi și pentru voi în câteva zile – când ultima voastră împingere a nașterii Noului Pământ se încheie. Foarte puține vor părea mai importante decât bucuria pe care o simțiți. 

Poate că credeți că acest mesaj vă împinge din nou înainte cu o mică recompensă. Noi, cei din Univers, vă răspundem că așa cum cineva nu-i poate spune unei mame aflate într-un intens travaliu că totul se va încheia și va fi plin de bucurie în curând, așa este pentru voi acum. Sunteți în împingerea finală a travaliului. Lăsați-o să fie. 

Dați-vă voie să acceptați că indiferent cât de speriați, furioși sau haotici vă simțiți acum, în câteva zile acele emoții vor fi înlocuite cu o bucurie iubitoare pe care nu ați experimentat-o pe Pământ decât după nașterea bebelușului vostru. Așa să fie. Amin. 



Traducere Monica Poka

link catre articolul original

duminică, 16 ianuarie 2022

Dimensiunea Singurătății

Arhanghelul Metatron prin Natalie Glasson, Școala Sacră a lui OmNa 

Salutări și iubire, eu, Arhanghelul Metatron, extind în ființa voastră. 

Haideți să ne delectăm acum cu curgerea luminii înalt vibraționale în Pământ. Haideți să sărbătorim îmbăierea voastră în lumina pură, haideți să onorăm trezirea care are loc acum în celulele voastre, a înțelepciunii care se activează ca să aducă perspective și iluminare în conștientizarea și realitatea voastră. Acesta este cu adevărat un moment al sărbătoririi. Este, totodată, un moment al ascultării. Ascultarea activărilor înțelepciunii care au loc în celulele corpului vostru, născută din sufletul și aspectele voastre mai înalte, precum și din Creator, ca voi să o folosiți în realitatea voastră acum, accelerându-vă astfel ascensiunea și aducând beatitudine, pace și orice altceva doriți să creați în realitatea voastră. Este un moment al sărbătoririi, al recunoașterii luminii în ființa voastră, recunoscând că o frumoasă înflorire are loc acum în voi și acordându-vă timp să ascultați această înflorire, mesajele pe care această înflorire le are de împărtășit cu voi. 

Mergând mai departe cu această activare a luminii, s-ar putea să vă treziți adâncindu-vă într-o dimensiune în ființa voastră, un aspect, o idee, un tipar care a fost întotdeauna prezent în ființa voastră și poate rămâne veșnic. Modul în care îl percepeți se va schimba și, prin urmare, această idee, tipar sau dimensiune din voi se va vindeca și transforma. În prezent mulți oameni se confruntă cu experimentarea unei enorme singurătăți, un sentiment de a fi singuri. Acesta se manifestă în atât de multe feluri. S-ar putea să fiți fizic singuri, poate simțiți că ceilalți nu vă înțeleg, poate găsiți că experimentările și situațiile voastre se întorc împotriva voastră sau poate vă doriți o susținere suplimentară în viața voastră. În prezent, este important să recunoașteți orice sentimente sau gânduri de singurătate deoarece acestea sunt ușa voastră către o imensă transformare la nivel spiritual. 

 Unul dintre cele mai mari blocaje care vă împiedică conectarea cu Creatorul este un sentiment, perspectivă, gând sau realitatea singurătății. Ne place să o numim dimensiunea singurătății pentru că nu este atât de mult o parte a ființei voastre, este mai degrabă un spațiu în ființa voastră dedicat singurătății pe care îl puteți fie vindeca și transforma, fie îl lăsați să vă umple întregul corp și realitatea voastră. Prin urmare, creați din acea dimensiune a singurătății. Dimensiunea singurătății este singurul blocaj care stă în calea voastră și vă împiedică conectarea cu Creatorul, experimentarea completă a Unimii și integrarea cu Creatorul. Și totuși, această dimensiune a singurătății este o iluzie. Este o rană, pot fi mai multe răni adunate și, deși ar putea fi ceva de ce doriți să vă scăpați, ea este un portal către o extraordinară transformare și trezire spirituală. Este nevoie să treceți prin dimensiunea singurătății, ea se poate manifesta în voi și se manifestă în afara voastră. Va veni un moment în care vi se va cere să o înfruntați. 

Creatorul vă oferă un moment în care să intrați voluntar în acea dimensiune a singurătății, să o explorați, să o experimentați și prin asta să o vindecați și să o eliberați. Puteți aștepta să se manifeste în realitatea voastră și apoi să o experimentați la nivel fizic. Vă voi spune totuși că este mai ușor să o experimentați în ființa voastră decât într-o realitate fizică. Poate fi mult mai dureros să experimentați acea proiecție a singurătății din ființa voastră în realitatea fizică. Știu că mulți experimentează asta acum în realitatea lor fizică și le trimit o imensă iubire, respect și vindecare celor care experimentează singurătatea sub orice formă în realitatea lor fizică. 

În ființa voastră sunt numeroase dimensiuni ale energiei cum ar fi tipare, idei, sau nivele de energie. Vă puteți gândi la un nivel al energiei care este opus singurătății, ar putea fi conectarea, acceptarea, iubirea. 

Eu, Arhanghelul Metatron, vă invit să vă conectați cu această dimensiune care este opusă singurătății. Pur și simplu cereți în ființa voastră să vă conectați cu această dimensiune și dați-vă voie să respirați profund în timp ce energiile și calitățile acestei dimensiuni vă umplu întreaga ființă. 

Bucurați-vă de senzațiile de-a vă simți conectați și iubiți, acceptați-le și orice altceva ce ați putea experimenta. 

Cu toată energia frumoasă în ființa voastră, vă invit să vă imaginați că expirați profund și pur și simplu intrați în dimensiunea singurătății din ființa voastră. S-ar putea să dureze ceva timp ca tranziția să aibă loc sau s-ar putea să o experimentați instantaneu și să respirați în acel spațiu al singurătății. Lăsați ca frica să dispară pur și simplu, nu este nimic de care să vă fie teamă în dimensiunea singurătății. Acolo pot fi sentimente dureroase sau care vă rănesc, dar nu este nimic de care să vă fie frică, nimic care să vă rănească fizic sau energetic. Această dimensiune este pur și simplu deconectarea voastră de Creator și de orice altceva, gândurile voastre, rănile voastre, este dimensiunea voastră a singurătății. Eu, Arhanghelul Metatron vă invit să intrați în acest spațiu. Amintiți-vă totodată că purtați și energia complet opusă. 

În dimensiunea singurătății, vă invit să întrebați această dimensiune: 

Care este rana inițială care trebuie vindecată? 

Pur și simplu respirați în spațiul dimensiunii singurătății și vedeți ce vine în conștientizarea voastră. Poate fi această viață; pot fi vieți simultane din care vine această energie. S-ar putea, sau nu, să înțelegeți acea rană inițială, s-ar putea, sau nu, să primiți un mesaj cu privire la ceea ce este nevoie să fie vindecat. Acceptați și onorați orice ce vă vine în conștientizare. 

Când vă simțiți pregătiți, imaginați-vă energia opusă dimensiunii singurătății curgând peste și prin voi ca un duș. Ca și cum ați face un duș de pozitivitate și lăsați acea energie să se contopească cu dimensiunea singurătății. Nu ștergeți dimensiunea singurătății și nici nu vă scăpați de ea. Îi creșteți vibrația, iar acest lucru poate dura ceva timp, pot fi necesare mai multe încercări pentru că pot fi multe mesaje și înțelegeri pe care să le conștientizați. Veți ști când procesul este încheiat pentru că veți simți unimea, o unificare, o legătură mai profundă cu Creatorul. 

Eu, Arhanghelul Metatron, vă las cu asta ca să explorați și să experimentați. 

Ceea ce veți descoperi este că, pe măsură ce umblați prin dimensiunea singurătății, veți intra în dimensiunea unității și acest lucru vă va transforma ființa și realitatea, precum și manifestările. 

Eu, Arhanghelul Metatron, merg alături de voi, la fel cum face întotdeauna și întreaga echipă Angelică. 

Vă mulțumesc,

Eu sunt Arhanghelul Metatron



Traducere Monica Poka

link catre articolul original

vineri, 14 ianuarie 2022

Atacul violent și ce înseamnă acesta

Unul prin Sophia Love 

12 Ianuarie 2022 

Sunt Unul. 

Aici a trebuit să fac o pauză ca să-mi pun ochelarii. De obicei, când scriu nu am nevoie de ei, dar lucrurile au fost un pic neclare astăzi. Pauza din această primă parte își are cauza în întreruperea pe care am făcut-o să-mi iau ochelarii. Nu acesta este subiectul pentru astăzi, dar într-un fel este mișto pentru că se referă la noi toți și la procesul nostru ... 

Sophia, vederea ta se va îmbunătăți pe măsură ce te adaptezi luminii. (Însemnând lumina care vine) nu vei avea nevoie întotdeauna de ochelari. 

Mi se va îmbunătăți și sănătatea? 

Oarecum, da, o va face. Sunt surprize pregătite pentru tine și pentru toată lumea. Toate lucrurile vor fi îmbunătățite, odată ce se adaptează la o frecvență mai înaltă, mai strălucitoare. 

Când? 

Este în desfășurare. Se petrece acum. Fiecare moment acum arată îmbunătățire și Măiestrie. 

Nu sunt sigură că știu ”și Măiestrie” ce înseamnă. 

Înseamnă trezirea voastră. Creșteți în puterile voastre. Puterile și abilitățile pe care întotdeauna le-ați deținut. Doar că acum le vedeți, le observați. Ele ”apar” cumva de nicăieri în această vibrație mai rapidă. 

Îmi poți da un exemplu? 

Da. Simțul vostru intuitiv (empiric) este cel mai spectaculos. Cu toate acestea, nu sunteți obișnuiți să-l folosiți. Practicați. Simțiți întrebările pe care le aveți și veți vedea/găsi răspunsul. Este chiar în fața voastră. Practicați. Veți găsi răspunsurile la ”cine este la telefon?”, ”Cine se gândește la mine?”, ”Ce mă susține cel mai mult acum?” 

Ceea de ce este nevoie acum este să renunțați la structura ego-ului. Acest lucru îl obțineți în timp și prin practică. Apoi veți începe să observați diferența dintre vocea ego-ului vostru și cea a esenței voastre. 

Adică, atunci când mă gândesc la cineva și acel cineva mă sună, ceva de genul ăsta? 

Mai mult de atât. 

Este o cunoaștere. Cu timpul și prin repetare, vei recunoaște energia. Vi se întâmplă deja. Îi simțiți pe ceilalți ca fiind diferiți, iar acesta este începutul. 

Bine, mulțumesc. 

Este timpul să discutăm despre atacul violent. 

Prin ”atac violent” se înțelege schimbare rapidă. Acesta vine la pachet cu idei și metode de conduită noi, ostentative în societatea voastră. Ați crescut și v-ați expansionat. Acesta este un proces neîncetat, veșnic. Și el va continua. Ca să fie pe deplin utilizabile, creșterea și expansiunea vor trebui să fie însoțite de sisteme complet diferite. 

În prezent, societatea voastră, planul social al lumii, este de sus în jos. În vârf sunt proprietarii, iar în partea de jos sunt supușii care sunt sclavi. 

Dacă nu ar fi așa, nu ar exista motiv de răzvrătire, protest, proprietate, diviziune sau tezaurizare. Întreaga voastră existență este guvernată de această structură. A fost, până la recentele evenimente, inevitabilă. Niciodată nu a fost intenționat ca libertatea să facă parte din viața voastră, din viața celor din partea de jos. 

Acum ați început să vedeți acest lucru și din această cauză sistemul nu mai funcționează. Așa a fost menit să fie tot timpul potrivit celor aflați la vârf. Nu va mai fi. 

Ce înseamnă asta pentru omenire este necesitatea unei noi gândiri. Acest lucru nu a fost încercat de mase. Nu încă. Va trebui să fie acum ca să se potrivească cu expansiunea voastră. Să nu faceți asta este un pic ca și cum ați încerca să țineți un animal sălbatic într-o structură făcută din hârtie. Asta s-ar dovedi rapid ca fiind inutil, așa cum vedeți că este acum în societatea voastră. 

Pereții vechii structuri (de hârtie) sunt dați jos sau se prăbușesc de la sine. Este un proces organic și inevitabil. 

Motivul pentru care îl discut aici este să vă prezint câteva posibile noi moduri de gândire pe măsură ce avansați. Pentru că societatea voastră va avea nevoie de un fel de structură și pe aceasta voi o veți defini, accepta sau respinge în timp ce vă continuați călătoria.   

Este important să vă dați seama că modul vostru actual de-a vă delega autoritatea în afara propriului vostru sine nu vă va susține noua lume. Nu este la latitudinea altora să decidă ce legi, reguli și permisiuni ar trebui să existe pentru o populație suverană. Ați trăit deja acea poveste și nu a funcționat bine și nici nu v-a susținut capacitatea de-a vă exercita agenția (puterea) personală. 

Când luați în considerare ”fermecarea” și ”farmecul/vraja” pe care aceasta a aruncat-o asupra populației, nu este decât o scurtă privire aruncată asupra acestei corupții și înșelăciuni intenționate pe care va trebui să o dezlegați. Termenul de ”agenție” a fost utilizat în mod larg pentru birourile autorității guvernamentale și nu pentru împuternicirea personală. Acesta este tipul de confuzie care este prezent acum în denumirea lucrurilor, mai ales a acelora care fac parte din sistemele voastre de guvernare, religioase, educaționale și monetare. Ați acceptat aceste denumiri fără să le luați în considerare sensul și astfel ați rămas inconștienți de deplinul lor efect asupra psihicului vostru*. Sunt mult, mult mai multe lucruri care au loc în subconștientul și în supra-conștientul vostru decât sunteți voi conștienți. 

Ființele care au creat inițial această societate sunt foarte conștiente de aceste lucruri. Le-au folosit în mod regulat și cu așa o consecvență încât rar sunt puse sub semnul întrebării. Gândiți-vă la aceste lucruri și dacă ele aduc sau nu beneficii vieții voastre: 

Să fii numerotat.

Să fii injectat.

Să fii gradat. 

În prezent toate trei sunt necesare sub o formă sau alta, ca să ”avansezi” în societate, să urmezi ”școli bune” și să atingi un ”scor mare de credit” astfel încât să puteți ”dobândi un trai frumos”. 

Acesta este doar vârful aisbergului, totuși, din ele puteți vedea că sunt concepute și folosite în așa fel încât să vă țină pe loc, nu pentru alte motive. 

O societate formată din ființe suverane nu are loc sau nevoie de astfel de constructe. 

Acesta este tipul de societate pe care veți fi în măsură să o construiți acum. Structura sa va aduce beneficii mai degrabă întregului, decât câtorva. Cum arată, depinde de voi. Ceea ce vine acum, odată cu atacul violent, este o re-imaginare a vieții pe Pământ. 

Veți simți că este mai simplu să lăsați următorul segment în seama altcuiva. Cu toate acestea, vă spun că nu există ”altcineva” care să poată face asta pentru voi. 

Aduce schimbări în viața voastră personală, relații, familie, afaceri și în fiecare interacțiune. 

Asta este partea interesantă. Toate opțiunile sunt pe masă. Este un câmp larg deschis în care puteți juca și acest lucru, dragul meu om drag, este unul dintre cele mai importante motive pentru care te afli pe Pământ în acest moment – să te joci cu creația. 

Vă va valorifica toate abilitățile și atenția și vă va cere să gândiți în afara acestei cutii din care ați crescut/ieșit. 

Fiți atenți la gândurile voastre în fiecare interacțiune. Recunoașteți unitatea și suveranitatea tuturor celor cu care interacționați. Acesta este modul în care vă construiți noua lume. 

Va fi atât de distractiv, dragul meu om drag, și va merita toate eforturile tale. Veți vedea dragii mei, veți vedea. 

În timp ce atacul violent se dezlănțuie, țineți-vă bine. Totuși, nu prea strâns. Vă veți găsi libertatea în el. 

Asta este tot. 

Mulțumesc. 

La revedere Sophia.

 

 

*O întreagă poveste a însoțit acest paragraf în legătură cu termenul ”agenție”. Mi s-a reamintit că până în ultimii 2-3 ani, nu pe unul l-am auzit adeseori folosindu-l când se referea la autoritatea proprie. Acesta a fost un act intenționat. Este ca și cum cuvântul ”agenție” a fost oarecum deturnat și pus în fața noastră doar ca o indicare a puterii guvernamentale, a unei organizații care deține autoritate asupra noastră. Asta doar ca să nu ne recunoaștem puterea personală sau să o folosim ca să ne susținem pe noi înșine și voința să acționăm din propria noastră autoritate.

Ca dovadă a evoluției noastre, termenul de ”agenție personală” este văzut și folosit mai mult acum în dialoguri și recunoscut ca adevăr.


Traducere Monica Poka

Sursa