Se afișează postările cu eticheta Jeshua. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Jeshua. Afișați toate postările

joi, 31 decembrie 2020

Ajutarea altora

Jeshua canalizat de Pamela Kribbe 

Dragi prieteni, 

Sunt atât de fericit că astăzi ne-am reunit din nou să sărbătorim noua eră. Nu mai este ceva ce ne stă în față cândva în viitor. Este ceva care crește sub picioarele voastre și înflorește aici și acum. O nouă conștiință, o nouă cunoaștere se naște în lume. Asta are de-a face cu energia care înmugurește în inima multor oameni, iar voi sunteți pionierii, deschizătorii de drumuri. Voi sunteți primii care purtați sămânța în voi și o plantați în Pământ. 

Voi sunteți lucrătorii în lumină, cei care poartă în sufletul lor o dorință profundă să răspândească lumina conștientizării ca să fie mai multă pace, bucurie și toleranță pe Pământ. Mai mult spațiu ca să fiți creativi și să împărtășiți unii cu alții. Libertatea de a vă bucura unul de celălalt în deschidere și iubire fără acele obligații împovărătoare, standarde și valori pe care le-ați moștenit din cultura voastră și care acționează ca o închisoare în jurul vostru. Dorința voastră de schimbare vine din inimă, iar noi eliminăm barele de la ferestrele închisorii. 

Totuși, de multe ori vă ascundeți. Construiți în jurul vostru o cușcă imaginară în care așteptați neliniștiți și vă întrebați dacă vă este permis să vă stabiliți noua lumină și să o radiați în această lume. Mai există încă energii vechi care funcționează, iar noul poate apărea numai atunci când vechiul a murit. Mai întâi trebuie să existe un fel de moarte și chiar înainte de acel moment final, atunci când cadrul tradițional cade și o nouă conștiință izbucnește, vechiul începe să opună rezistență. Și uneori vă lovește ca o frică: ”Pot face asta? Pot fi parte a noului? Există un loc în această lume pentru îngerul din mine? Îi este permis îngerului din mine să se exprime aici? Poate fi de folos și să întindă o mână altora? Poate sărbători viața aici și împărtăși cu alții în bucurie și fericire?” 

Misiunea sufletului vostru pe Pământ este să fiți îngerul care sunteți și acesta este motivul pentru care ați venit aici. Și nu faceți nici o greșeală, voi sunteți pionierii, voi sunteți deschizătorii de drumuri. Prin urmare, voi nu aparțineți vechilor cadre și structuri ale trecutului care sunt atât de des bazate pe puterea și autoritatea relațiilor ierarhice. Sunt roluri bine definite, mai ales în situații de lucru, care se bazează pe o educație specifică sau abilități sau talente, în timp ce îngerul din voi nu va fi limitat la chestii specifice care pot fi măsurate prin diplome sau grade, de exemplu. Îngerul din voi este o energie care pulsează și care vine din însăși energia vieții și nu va fi limitată de gânduri concepute de oameni și de idei care nu se potrivesc cu cine sunteți voi cu adevărat. Trebuie să învățați să fiți din nou familiari cu acea parte neîngrădită, liberă din adâncurile ființei voastre. 

Ați ajuns să vă temeți de acea parte și chiar și în copilărie ați fost făcuți să fiți precauți cu ea. Un copil deține un flux de viață destul de spontan și se bucură de el; cât de ușor trăiește un copil în acea spontaneitate a simțirii, a emoțiilor fluctuante. El are, totodată, o dorință foarte clară de-a face sau a nu face anumite lucruri. Copilul spune cu o foarte mare ușurință ”da” sau ”nu” și știe ce vrea sau nu vrea. Nu are toate acele rezerve ”Să fac asta sau nu?” Copilul nu are acele inhibiții puternice pe care le aveți voi. Voi ați acumulat o grămadă de gânduri limitatoare pe parcursul vieții și, totuși, voi sunteți cei care aveți o dorință arzătoare în suflet să vă eliberați de ele.   

Când începeți această ”curățare și îndepărtare” a lor, este ceva ce faceți pentru voi înșivă, dar și pentru alții. Atunci când trăiți în lumina voastră, în măreția voastră, deveniți un exemplu pentru alți oameni; atunci când îndrăzniți să vă manifestați fără restricții energia vibrantă a îngerului din voi. Dacă nu vă este teamă de ceea ce alții vor descoperi, gândi sau aștepta, atunci deveniți un înger de lumină pentru ei. Nu pentru că le oferiți un ajutor concret, ci pentru simplul fapt că sunteți persoana care sunteți: o sursă de lumină și frumusețe. Ființa voastră, acea sursă stârnește inspirație în alte persoane pentru că se simte plină de viață, frumoasă și veselă și nu este nevoie să lucrați din greu ca să obțineți acest efect. 

Faptul de a-i ajuta pe alții nu este ceva ce faceți, este o stare de a fi. Doar gândiți-vă la toți învățătorii care au mers înaintea voastră și pe care-i cunoașteți din istoria voastră, oameni care au fost numiți maeștri sau sfinți. Ei au trăit din ei înșiși, nu din alții. Ei au experimentat în ei înșiși sursa propriei lor divinități – îngerul – și acest lucru le-a adus o încântare și un extaz care poate fi dificil de pus în cuvinte: au experimentat sursa propriei lor ființe nelimitate. Ei au adus Raiul pe Pământ pentru că nu s-au temut de ei înșiși, ci au radiat ființa care erau în mod nelimitat. Doar fiind cine erau, au fost un far de lumină pentru alți oameni. Oamenii le-au văzut lumina și au vrut să fie cu ei pentru că acei învățători erau fericiți, lipsiți de griji, relaxați. Și nu-i costa nici un efort, doar se focalizau pe acea sursă de lumină din ei înșiși. Bucuria și încântarea pe care o experimentau au creat scântei de inspirație în alții. 

Așa că, voi nu trebuie să lucrați pentru asta. Singura voastră treabă este să găsiți acea lumină în voi înșivă, aici și acum, și să vă bucurați de ea și să îndrăzniți să o trăiți, pentru că voi sunteți învățătorii noului timp. Și nu ezitați să vă luați acest titlu pentru că nu este o chestiune de ego sau aroganță. Simțiți pur și simplu în sufletul vostru o dorință profundă de schimbare prin expunerea vechilor structuri rigide pentru a le face mai deschise astfel încât să aduceți un flux de creativitate nouă, libertate și iubire în lume. Asta ați venit aici să aduceți. 

Și cum să faceți asta? Cum să vă conectați cu acea lumină vibrantă a îngerului, a aducătorului de lumină care este în voi? Nu este nevoie să încercați să o găsiți sau să vă luptați pentru ea, pentru că această lumină este acolo deja – ea curge deja prin voi. Dă viață la tot ceea ce voi sunteți acum: simțirilor voastre, emoțiilor voastre, corpului vostru. Fără această lumină nu ați fi prezenți aici pe Pământ, așa că ea există deja. Se află în toate celulele corpului vostru, în inima voastră, în simțirile voastre. Cu toate acestea, ea a ajuns să fie acoperită – în unele locuri mai mult decât în altele – de un strat de întuneric sau ați putea spune pur și simplu de un strat de necunoaștere, de a nu fi conectați cu cine sunteți voi cu adevărat. 

Aș dori să discut mai detaliat despre acest strat. Acest strat este vălul ignoranței pe care l-ați pus peste voi atunci când nu sunteți conectați cu sinele vostru esențial. Simțiți pentru o clipă acel strat în interiorul vostru, fără să-l judecați, ci din lumina conștiinței voastre. Simțiți densitatea acelui strat, care poate fi chiar fizic, dar dați-i voie să fie acolo. Simțiți o densitate într-unul dintre centrele de energie: în stomac, sau piept, sau gât sau oriunde o simțiți. Uitați-vă la ea cu o minte foarte deschisă, dar lăsați-o să fie acolo, pentru că nu vă poate face nici un rău. 

Sunteți un înger plin de empatie, compasiune și iubire pentru voi înșivă. Imaginați-vă pentru o clipă că pur și simplu puneți o mână pe acel loc blocat în câmpul vostru de energie. O mângâiere moale este suficientă; un gest care spune ”Poți să fii acolo, este în regulă. Am compasiune pentru tine și putem rezolva situația.” Și-apoi întrați mai profund cu conștiința în acel loc întunecat, în acea parte care nu este în măsură să fie cine sunteți voi. Acolo trăiește frica și poate și durerea, regretul și furia. Intrați în acel loc; intrați în cea mai întunecată parte din voi înșivă, partea care vă împovărează cel mai tare, partea care este închisoarea voastră. 

Suntem acolo cu voi; noi, cei de pe cealaltă parte, vă asistăm. Fiecare dintre voi are ghizi și este înconjurat de această energie ajutătoare așa că, nu vă fie teamă să priviți acest întuneric din voi înșivă. Uitați-vă cu atenție la blocaje, apărările pe care le-ați putea întâlni în acel întuneric. Vedeți dacă vă atrage atenția ceva sau ajunge la voi. Luați în considerare întrebarea: ”De ce nu-mi pot lăsa lumina să strălucească sau să radieze liber în lume? Ce mă împiedică?” 

Una dintre primele frici pe care le întâlniți acolo și care vă pot bloca este: ”Nu pot; Nu știu cum; Mă îndoiesc de capacitatea mea; Nu sunt în stare să fac asta.” Vedeți dacă recunoașteți acea formă gând în voi înșivă. Cine v-a spus asta? Poate vedeți o imagine cu o anumită persoană. Poate fi unul dintre părinții voștri sau altcineva de la care ați preluat această îndoială de sine care spune ”Nu ar trebui să fiu cine sunt.” Lăsați acel gând să dispară și acordați-vă timp să faceți asta. Ce din această viață v-a dat sentimentul că: ”Nu pot să fac asta. Trebuie să mă țin în frâu. Nu îndrăznesc să fac asta pentru că este înfricoșător. Oamenii mă vor respinge sau condamna pentru cine sunt. Este prea dureros să fiu însămi/însumi.” Chemați cu blândețe acele experiențe care v-au dat acel sentiment și uitați-vă la ele din perspectiva persoanei care sunteți cu adevărat, îngerul din voi. Puneți-vă pur și simplu brațele în jurul acelei dureri, în jurul acelei nesiguranțe în voi înșivă și spuneți: ”Te poți relaxa acum pentru că îți înțeleg sentimentul. Sunt cu tine. Sunt cel/cea care are grijă de tine. Te asigur că-ți poți restabili lumina.” 

Oferiți-vă acea încurajare. Înconjurați-vă cu lumina a ceea ce sunteți, a îngerului din voi. Îngerul din voi nu este afectat de neliniștea voastră. El privește această neliniște cu compasiune și iubire și înțelege cum a apărut, totuși, îngerul nu se lasă copleșit de acele emoții. Simțiți cât de măreți sunteți față de frica voastră. Simțiți acea măreție în ciuda fricii pe care o experimentați. Și acceptați, totodată, că știți ce aveți de făcut – și că o veți face. Simțiți-o în membrele voastre, în brațele și picioarele voastre: ”Știu cine sunt și știu ce am de făcut.” 

Acum ne uităm la un alt blocaj posibil, o apărare, și acesta este furia. Frica are de-a face cu a fi vizibil lumii exterioare. Ați avut multe experiențe negative, care au putut fi în această viață, dar și mai departe, în alte vieți. Poate că la un moment dat ați decis: ”Nu vreau să experimentez din nou acest tip de reacție, așa că, nu-mi voi lăsa lumina să strălucească.” Iar acum vă lipsește voința de-a vă da voie să fiți văzuți. ”Sunt furios/furioasă, așa că, este nevoie să mă închid.” Există o rezistență în a vă da voie să fiți vizibili, deschiși și vulnerabili. 

Mulți dintre voi purtați răni din copilărie, de când erați încă deschiși și spontani și v-ați confruntat cu experiențe negative. Cineva a făcut o remarcă sarcastică, cineva v-a respins originalitatea, cineva v-a oprit fluxul creator și brusc ați simțit: ”Nu sunt binevenit/ă. Nu sunt acceptat/ă de această persoană.” Așa că, v-ați închis o parte din voi. Ca urmare a acelei întâmplări a rezultat furia: ”Ei bine, nu voi mai face parte din asta.” Și apoi v-ați închis și v-ați blocat în interior, iar apoi ați rămas într-o închisoare. 

Da, în momentul în care v-ați închis, nu prea puteați face altceva pentru că de multe ori acesta era singurul lucru pe care știați să-l faceți ca să puteți supraviețui, să vă protejați. A trebuit să închideți ușa pentru că ați simțit: ”Nu pot suporta această durere de a fi respins/ă pentru cine sunt. Trebuie să-mi închid sentimentele chiar acum. Nu o pot duce.” Onorați faptul că ați reacționat așa în acel moment. Acel mecanism de apărare, închiderea voastră este foarte ușor de înțeles; este o reacție foarte umană. 

Dar simțiți acum cum ați devenit mai puternici decât acea durere. Acum sunteți în măsură să vă oferiți siguranța și securitatea care vă lipseau atunci când ați fost respinși, pentru că acum vă simțiți mai în siguranță în voi înșivă. În esența voastră, nu aparțineți acestei lumi, așa că, nu trebuie să reacționați la întâmplările din jurul vostru. Faptul că vă aflați aici are legătură cu voi și cu a vă da voie să fiți cine sunteți. Oamenii care nu pot accepta acest lucru vor dispărea din viața voastră și vor fi înlocuiți de cei care aparțin aceleiași lumi ca voi și vor să împărtășească cu voi. 

Nu vă temeți de respingere. Frica de respingere este unul dintre cele mai mari obstacole pe care le veți întâlni pe calea voastră. Și pentru că o astfel de respingere doare, a apărut în voi o lipsă de dorință de-a vă expune. Acest fapt a dus la apariția unei părți contractate în voi, o barieră în ființa voastră despre care am vorbit mai devreme. Lăsați lumina să ajungă la acea barieră, dar nu încercați să o eliminați. Pur și simplu înconjurați bariera cu grijă și compasiune și spuneți: ”Înțeleg.” Vorbiți cu acea parte contractată din voi. O puteți vedea ca pe un copil furios, de exemplu, așa că, îi puteți spune că acum se poate relaxa pentru că îi oferiți libertatea de care are nevoie; că vouă nu vă pasă de ce gândesc alții despre voi, pentru că voi știți ce este potrivit pentru voi. ”Eu sunt cine eu sunt. Sunt binevenit/ă aici. Îmi port lumina cu mândrie și demnitate. Nu rănesc pe nimeni cu lumina mea. Sunt pur și simplu cine eu sunt, mai ales în acest timp de schimbare și tranziție.” 

În acest timp de schimbare în câmpul conștiinței în lume, s-ar putea să simțiți un puternic îndemn să ieșiți  în afară cu lumina voastră și să fiți de ajutor în această schimbare a conștientizării. Acesta este momentul în care vă puteți întâlni cele mai profunde bariere și apărări: frica și reticența de a vă arăta ca un înger de lumină. Este o chestiune de a vedea acele apărări în voi înșivă și de-a le îmbrățișa cu iubire, iertându-vă pentru măsurile necesare pe care a trebuit să le luați cândva, atunci când v-ați închis. Să faceți acest lucru vă ajută să vă apropiați din nou de miezul a cine sunteți, îngerul vibrant. 

Cu cât mai mult deveniți propriul vostru prieten, cu atât mai fericiți veți fi și cu atât mai multe semnale veți primi de la sinele vostru mai înalt, sinele angelic, cu privire la ceea ce să faceți, ce este plăcut să faceți și vă face fericiți. Nu vă temeți să dați drumul vechilor structuri fie că este vorba de un anumit tip de muncă sau un anumit tipar de gândire înrădăcinat. Ceva nou vă așteaptă. Nu este un mod definit în mod specific de-a face lucrurile, pentru că voi sunteți cei care crează noi moduri de cooperare în lume, noi căi de a lucra împreună.  

Voi nu vă potriviți în structurile existente, pentru că voi sunteți creatorii noilor structuri care sunt mult mai flexibile și mai acordate la conștiința inimii. Acesta este motivul pentru care vă cer să aveți încredere în acea sursă din voi înșivă care pulsează lumină. Iar momentul este potrivit pentru voi, pentru că veți fi ajutați și susținuți atunci când îndrăzniți să aveți încredere și să vă deschideți din nou; atunci când vă conectați pe deplin cu sursa în voi înșivă. 

Acesta este momentul potrivit. Astăzi, mai mult decât oricând, este nevoie de oameni ca voi care sunt dispuși să-și împărtășească liber și deschis lumina. Este nevoie de oameni care au curajul să nu trăiască conform așteptărilor obișnuite și care sunt dispuși să fie văzuți ca fiind diferiți. Oameni care îndrăznesc cu adevărat să privească în ochi o altă persoană – cu o privire directă și deschisă – și care-și strâng mâinile într-o primire plină de bucurie. 

Momentul este pregătit acum pentru voi și, mai important, destinul vostru, intenția voastră sunt cele care v-au adus aici. Astfel, sursa celei mai mari bucurii a voastre este să puteți trăi în lumină, să fiți pe de-a-ntregul cine sunteți. Nu ezitați să faceți ceea ce simțiți că doriți să faceți. Acea simțire este ghidul vostru, pentru că ea vă duce acolo unde trebuie să fiți. 

Vă mulțumesc tuturor pentru perseverența și curajul de care ați dat dovadă deja în găsirea drumului vostru. Voi nu renunțați; voi nu vă mulțumiți cu mai puțin decât adevărul. Acesta este motivul pentru care sunteți într-adevăr pionierii și deschizătorii de drum ai noului pe Pământ, iar eu vă mulțumesc că sunteți asta. Noi, cei care suntem aici cu voi, eu și cei care sunt împreună cu mine, reprezentăm energia Christică. Dar voi sunteți cei care îi dați voie să se nască pe Pământ și care o trăiți. Și pentru asta aveți aprecierea și respectul nostru cel mai profund. Vă mulțumim că ați venit.


©Pamela Kribbe


Traducere Monica Poka

link catre articolul original

luni, 30 noiembrie 2020

Dăruind din esența voastră

 

Jeshua canalizat de Pamela Kribbe 

Dragi prieteni, 

Eu sunt Jeshua. Sunt aici ca prietenul vostru care gândește la fel ca voi, un frate. Vă întind mâna ca egalul vostru. Eu nu sunt mai presus de voi, sunt un prieten. Îngenunchez în fața voastră pentru că voi sunteți deschizătorii de drumuri pe Pământ. Voi sunteți cei care faceți loc unei noi conștiințe să coboare pe Pământ și, prin urmare vă faceți loc și vouă. Nu vă temeți de cine sunteți. Recunoașteți-vă propria măreție, purtați în voi resurse bogate din trecutul îndepărtat.  

Nu sunteți pentru prima dată aici, pe Pământ. Ați mai fost aici de multe ori și ați mai călătorit și în alte locuri din Univers unde ați câștigat experiență. Conectați-vă cu înțelepciunea pe care ați acumulat-o în inima voastră din toate experiențele pe care le-ați avut. Inima este locul în care toate șuvoaiele curg împreună ca unul și se unesc într-o lumină care este atât blândă, cât și strălucitoare. Conectați-vă acum cu inima voastră; coborâți-vă conștiința în zona pieptului și simțiți lumina care se află acolo. Este bătrână, este matură, totuși, devine mai puternică, mai vie. Simțiți puterea luminii voastre prin frica și durerea care este acolo, cărora, de asemenea, le este permis să fie acolo. 

Sunteți aici, pe Pământ, în această viață ca să vă vindecați; să vă eliberați. Acesta este cel mai profund sens al vieții voastre pe Pământ: să călătoriți prin frică și să treceți dincolo de ea. Să gustați libertatea a cine sunteți voi cu adevărat, nelimitați de timp și spațiu, de acest corp. Puteți obține cu adevărat această eliberare numai dacă înfruntați frica, dacă îndrăzniți să stați în miezul acelei frici și de acolo să vă lăsați iubirea să se manifeste. Asta este și sarcina voastră în această lume, și nu înseamnă să fugiți de frică sau de lume sau de voi înșivă, ci să rămâneți în picioare și prezenți din toată inima în mijlocul fricii. 

Frica este rădăcina întregii negativități pe care o vedeți în această lume. Frica duce la tensiune în oameni și la un sentiment de amenințare de care trebuie să se apere. Astfel, oamenii se închid în fața altora. Frica duce și la o lipsă de încredere, deoarece atunci când în voi există un sentiment constant de nesiguranță, nu vă puteți atinge potențialul. Construiți garduri, ziduri care să vă ofere un sentiment de securitate, dar această securitate este o iluzie. Apoi deveniți dependenți de acele ziduri și garduri, dar mai devreme sau mai târziu viața le va străpunge. 

Adevărata securitate vine din conectarea ce cel mai profund miez al vostru, cu propria divinitate. Acesta este locul în care știți, simțiți, sunteți liberi. Nu mai trebuie să deveniți ceva pentru că sunteți deja. Sunteți liberi să călătoriți din viață în viață. Nu sunteți legați de o formă, de o personalitate, de o anumită mască sau mecanism de apărare.  

Simțiți acea libertate în adâncurile ființei voastre. Asta este ceea ce doriți și ceea ce este bine și natural pentru voi. Sunteți aici ca să obțineți acea libertate pentru voi înșivă. Fiecare persoană care face asta, care călătorește prin fricile sale umane și rămâne fidelă iubirii, emană în lume o lumină care atinge inimile altora. Acesta este motivul pentru care vă numim lucrători în lumină: cei care răspândesc o nouă conștiință, care aduc lumină unei lumi a fricii cu toate excesele care însoțesc acea frică. 

Dar să fii lucrător în lumină înseamnă că munca esențială este cu voi. Dacă lumina este în inima voastră, dacă sunteți plini de compasiune, dacă vă puteți uita la propria frică, la propriul întuneric, atunci lumina curge prin ochii voștri și prin cuvintele pe care le rostiți, în lume. Prin felul în care vorbiți și acționați deveniți o lumină vie. Acesta este înțelesul, de fapt, la ceea ce înseamnă să fii un canal adevărat. Înseamnă să vă transmiteți esența, care este independentă de formă, timp, spațiu, liberi de frică și neîncredere. 

Întreaga canalizare are drept scop eliberarea acelei esențe din interiorul vostru. Toți ghizii care sunt alături de voi doresc să servească acestui scop; simțiți prezența acelor ghizi. Simțiți îngerii sau energiile ajutătoare care sunt aici pentru voi, cei care sunt potriviți pentru voi și vor să lucreze cu voi, pentru că acesta este un parteneriat între egali. Aceste energii ale luminii sunt adunate în acest spațiu din jurul vostru. Simțiți cum le meritați pe deplin energia, înțelepciunea pentru că voi sunteți traducătorii, constructorii de punți. Construiți o punte de legătură între vibrația lor și cea a Pământului și puteți face acest lucru pentru că sunteți înțelepți. Înțelegeți esența mesajului lor și sunteți conectați, în același timp, cu modul în care funcționează lumea umană. Voi știți cum gândesc și simt oamenii, de ce se îndoiesc și se tem și, datorită acestui fapt, voi sunteți traducătorii, constructorii de punți. Puteți înțelege experiența unei alte persoane pentru că voi cunoașteți frica umană, întunericul și îndoiala în voi înșivă.  

Înțelepciunea, mesajele înțelepte prind viață, prind cu adevărat rădăcini în inima oamenilor dacă aceștia se simt înțeleși și sunt ridicați într-un șuvoi de iubire și compasiune. Înțelepciunea care constă doar în cuvinte sau principii, nu prinde suficient. De aceea munca voastră este sacră; ea nu constă doar în cuvinte. Nu este vorba doar de cunoașterea pe care o oferiți, voi atingeți inimile altora. Voi vreți ca ei să-și amintească propria lor divinitate, sacralitatea lor. Și-atunci când vă iubiți pe voi înșivă în mod uman și cu căldură, creați în voi un spațiu sacru – vă înclinați în fața voastră. Nu încercați să vă schimbați sau să vă lăsați modelați într-un ideal sau un principiu mai înalt. Nu, voi sunteți pur și simplu voi înșivă din liniște, care nu este o liniște goală, ci o liniște plină de înțelegere. 

Când cineva vă ascultă cu adevărat, puteți simți cum toate cuvintele pe care le rostiți sunt într-adevăr înțelese. Într-un spațiu care vă este comun amândurora, care este intim, vă simțiți cu adevărat văzuți, prin urmare, vă veți aprecia mai mult. Este ca și cum cealaltă persoană aruncă o lumină asupra voastră și, astfel, totul este lăsat să fie așa cum este: totul este obișnuit și natural. Acea lumină vă liniștește mintea și crează speranță și optimism în inima voastră. Viața voastră are din nou sens, canalul este deschis, iar sufletul vostru poate curge prin el. Acest lucru se întâmplă într-o întâlnire sacră între doi oameni atunci când amândoi vă recunoașteți în mod deschis cea mai profundă durere, cele mai grele emoții, îndoielile interioare și amândoi vă ascultați cu adevărat. Nu pentru că doriți ca aceste emoții să dispară imediat și nu pentru că doriți să le ignorați sau să le depășiți, ci pentru că doriți cu adevărat să le acordați atenție, ca unui partener egal într-un dialog. 

Sunteți aici pe Pământ în această viață ca să lucrați cu aceste părți întunecate din voi înșivă și să călătoriți împreună spre lumină. Aceste părți întunecate se schimbă tocmai pe drumul vostru împreună spre lumină: frica, furia, rezistența se transformă în cele mai frumoase giuvaieruri, în înțelepciune matură, în bucurie, umor și cunoaștere adevărată. Așa onorați aceste părți întunecate din voi. Atunci când vă împrieteniți cu ele, inima voastră devine un spațiu deschis pentru alți oameni. Nu mai sunteți atât de înclinați să judecați ceea ce fac sau nu fac. Vă uitați la alții și uneori zâmbiți pentru că totul vă este atât de familiar. Această familiaritate crează capacitatea de-a asculta și a fi acolo ca o punte pentru cealaltă persoană. 

Asta este și relația pe care o aveți cu un ghid, un învățător, un înger de pe cealaltă parte. Ei vor să fie acel prieten care vă ascultă, și nu într-un mod pasiv, ci văzându-vă într-un mod activ așa cum sunteți și proiectând lumină asupra voastră. Asta este ceea ce ghizii vă oferă: vor să vă facă conștienți de cine sunteți cu adevărat și că puteți fi aici exact așa cum sunteți, cu talentele voastre unice. Un ghid vă face să vă simțiți mai măreți, nu mai neînsemnați. Ei sunt în serviciul vostru și vor să vă ajute să ajungeți în miezul vostru divin. În timp ce faceți acest lucru, lumina voastră se va răspândi pe Pământ, iar acest lucru este de la sine înțeles. 

La final vă cer să fiți deschiși acum și să vă conectați cu un ghid sau învățător care este prezent energetic cu voi, dar faceți-o într-un mod simplu și ușor. Nu încercați din greu să simțiți acea conectare; doar uitați-vă la ce este acolo. Simțiți-vă împăcați cu voi înșivă. Sunteți bine așa cum sunteți; nu trebuie să faceți nimic ca să primiți aprobare. Imaginați-vă că ghidul vostru personal vrea să vă spună cât de frumoși sunteți, cât de pure sunt intențiile voastre. Simțiți energia acceptării și repausului. Dacă ghizii voștri doresc să vă ofere ceva, acesta este: repausul. Să nu vă judecați constant, nici să aveți un milion de îndoieli, ci să știți că sunteți bine așa cum sunteți – așadar, relaxați-vă. 

Primiți energia ghidului vostru. S-ar putea să simțiți un nume sau să vedeți o imagine sau o culoare. Rămâneți deschiși la ea. Nu respingeți ceea ce simțiți că ar fi doar imaginația voastră. Îndrăzniți să aveți încredere în intuiția voastră și în ceea ce vi se prezintă fără să vă gândiți la asta. Intuiția vorbește limba sufletului vostru. Aveți încredere din nou în ceea ce simțiți. 

Vă salut pe toți cu respect și iubire în inima mea, 

Jeshua

 

© Pamela Kribbe


Traducere Monica Poka

link catre articolul original

 

luni, 3 august 2020

Elementul de legătură



Jeshua prin Pamela Kribbe

Dragi prieteni, eu sunt Jeshua, prietenul vostru. Vă salut din inimă pe toți. Mă conectez cu fiecare dintre voi, simțiți această legătură dintre noi. Deși fiecare merge pe o cale individuală, este o rezonanță, o dorință și o căutare comună, o umanitate împărtășită între noi. Simțiți inima vie care bate în fiecare dintre voi și aveți compasiune unul pentru celălalt. V-ați adunat aici într-un grup, așa că, respectați celelalte persoane, deși nu le cunoașteți încă foarte bine.

În spatele fiecăruia stă o poveste, o profunzime, o istorie care explică de ce cineva este așa cum este, așadar, ascultați povestea celeilalte persoane. Cu cât mai mult ascultați povestea unei alte persoane, cu atât mai profund veți înțelege și recunoaște în cele din urmă un miez comun: aceleași rădăcini în altă persoană ca în voi înșivă. Apoi, apare un sentiment de unitate, iar diferențele se dizolvă și-i întindeți mâna celeilalte persoane. Atunci când mulți oameni întind mâna unul altuia, se crează un teren fertil și iubirea curge pe Pământ. Asta se întâmplă acum și toți cei de aici doriți să luați parte la această curgere, motiv pentru care vă respect profund. Cu toții suntem pe această cale împreună.

joi, 30 iulie 2020

Bagaje



Jeshua prin Pamela Kribbe

Dragi prieteni,

Eu sunt Jeshua. Simțiți-mi energia în mijlocul vostru. Eu sunt prietenul și fratele vostru, nu cineva ridicat deasupra voastră. Eu sunt tovarășul vostru, un tovarăș de joacă în jocul pe care-l jucați pe Pământ și care este un joc al luminii și întunericului. Acest joc vă este familiar, cu piscurile și văile sale, cu culmile sale de bucurie, conectare și unitate și văile sale de frică, disperare și dezolare.

Vă văd pe toți și știu că ați experimentat extremele condiției umane. Simțiți asta în voi pentru o clipă și nu atașați nici o judecată, fie că ceva este lumină, fie că este întuneric. Nu este mai bună una decât cealaltă, ambele fac parte din viața pământească.

sâmbătă, 23 mai 2020

Solitudinea, o parte necesară a căii voastre



Jeshua canalizat de Pamela Kribbe

Dragi prieteni,

Eu sunt Jeshua, vă salut din inimă pe toți. Simțiți lumina care este prezentă aici, ea curge din inimile voastre. Vă îmbrățișez lumina în mine și apoi o reflect înapoi spre voi, astfel încât să puteți ști, simți și aduce aminte cine sunteți: un lucrător în lumină, un purtător al luminii. Cel mai înalt scop al vostru, inspirația voastră este să manifestați toată lumina din inima și sufletul vostru aici pe Pământ. Simțiți această dorință din voi, în toate celulele corpului vostru. Sunteți aici ca să vă lăsați lumina să strălucească nestânjenită, fără rușine sau vinovăție. Faceți acest lucru acum, deschideți-vă toate celulele corpului și simțiți lumina dinăuntru – lăsați-o să radieze! Lăsați-o să izvorască din adâncul pântecelui vostru, prin inima, gâtul, ochii voștri. Lumina aproape erupe, pentru că ea vrea să facă asta; este în natura luminii să strălucească ca un soare.

marți, 31 martie 2020

Criza actuală


                                                         Imagine Josephine Wall

Jeshua canalizat de Pamela Kribbe

Dragi prieteni, dragi frați și surori, Eu sunt Jeshua, prietenul vostru, fratele vostru.

Văd nesiguranța și frica pe care o experimentați în această criză care afectează întreaga lume. Sunteți cu toții în asta. Modul în care corona virus vă afectează în viața de zi cu zi este profund și individual. Vă lovește în propriul vostru fel (de a fi n.t.), în circumstanțele voastre individuale, totuși sunteți cu toții conectați în asta. Asta este ceea ce diferențiază această criză în acest moment, ceea ce unește omenirea, deși ar putea, potențial, și să dividă omenirea.

vineri, 17 ianuarie 2020

Deveniți un Învățător



Jeshua canalizat de Pamela Kribbe

Dragi prieteni,

Eu sunt Jeshua. Inima mea este plină de bucurie să împărtășesc această zi cu voi. Este ca o întâlnire cu prieteni vechi. Suntem conectați din inimă și împărtășim o misiune. Vreau să mă recunoașteți ca pe fratele vostru, ca egalul și ca prietenul vostru.

vineri, 29 noiembrie 2019

Grădina Edenului


 

Jeshua canalizat de Pamela Kribbe

Dragi prieteni,

Vă salut pe toți din inima energiei Christice. Vă vorbesc din energia Christică care se mișcă în voi și care vă duce într-un alt fel de realitate, într-un câmp de conștiință colectivă care diferă de actuala conștiință de pe Pământ. Voi sunteți diferiți de marea masă a omenirii. Voi sunteți pionierii unei noi ere, voi căutați să creați o cale printr-un teritoriu nou. Munca pe care voi o faceți este importantă și vă cere multe. Voi creați cărări energetice pe care alții să le urmeze către o nouă formă de conștiință.

Știm că este o cale singuratică. Pe ea, întâlniți frici că nu știți să vă descurcați prea bine. De asemenea, pentru că aparțineți avangardei, unui grup de pionieri, nu puteți să vă retrageți în nimic familiar. Voi îi arătați societății o cale nouă și din această cauză nu vă puteți baza pe vechile structuri. Sunteți bravi și curajoși, dar în același timp vă confruntați cu îndoieli întunecate pe această cale singuratică către ceva nou. Pentru a clarifica de unde veniți voi și cum ați ajuns pe această cale, vă voi duce într-un trecut îndepărtat.

joi, 14 noiembrie 2019

Gânduri de frică



Jeshua canalizat de Pamela Kribbe

Oameni dragi, eu sunt Jeshua și sunt fericit să fiu cu voi,

Voi construiți o nouă cale pentru Pământ, care este o cale interioară, o cale a conștiinței. Pe căile și urmele pe care le creați în mintea voastră, vă vor urma și alții, pentru că este mai ușor să mergi pe căi bătătorite. Voi sunteți cei care cuceriți un teritoriu neexplorat, creați căi noi și astfel lăsați urme pe care alții să le urmeze. Asta este munca voastră, așa-zisa voastră misiune; ceva ce v-ați asumat la nivelul sufletului înainte de a vă începe această viață pe Pământ.

joi, 4 iulie 2019

A fi blocat


Jeshua prin Pamela Kribbe

Dragi prieteni, eu sunt Jeshua.

Sunt aici, în mijlocul vostru, atât pentru a mă conecta cu voi cât și pentru a ne împărtăși energiile. Energia pe care eu o aduc se contopește cu energia voastră, cu lumina voastră, cu înțelepciunea pe care voi ați adunat-o de-a lungul tuturor vieților pe care le-ați trăit aici pe Pământ. În acest fel, împreună, noi formăm un canal prin care cunoașterea care este adaptată prezentului să poată să apară.

Noi canalizăm împreună. Simțiți cum participați la această canalizare și cum nu sunteți doar un ascultător, un explorator care caută răspunsuri, ci, în același timp, învățătorul care știe și simte răspunsurile în interiorul lui și care dorește să transmită această cunoaștere altora care caută. Cu toții jucați ambele roluri. Sunteți un căutător, cineva care crește în mod constant și este preocupat să se reînnoiască și expansioneze. În timp ce acest proces se desfășoară, voi vă transmiteți energia și altora care poate nu sunt atât de avansați în procesul lor de schimbare; care beneficiază de descoperirile și realizările voastre interioare pe care le transferați în mod natural și altora. Arta de a fi un învățător spiritual nu constă în faptul că aveți capacitatea de a vă pune cunoașterea într-o formă elocventă, perfect formulată, ci dacă îi puteți transmite esența într-un mod natural, autentic care poartă vibrația optimismului și libertății și un sentiment de încredere și siguranță.

sâmbătă, 29 iunie 2019

Floarea Interioară



Jeshua prin Pamela Kribbe

Dragi prieteni,
Eu sunt Jeshua. Vă salut pe toți astăzi și vă invit să vă puneți în lumina recunoașterii de sine, chiar dacă simțiți că aveți o perioadă grea în a fi om pe Pământ. Niciodată să nu uitați cine sunteți cu adevărat. Voi sunteți o scânteie de lumină care face parte din Dumnezeu; este dreptul vostru să existați. Nu este nevoie să fiți altcineva decât cine sunteți, pentru că cine sunteți este pur, natural și frumos.

luni, 24 iunie 2019

Ancora


Jeshua prin Pamela Kribbe

Dragii mei prieteni,

Eu sunt Jeshua, un vechi prieten al vostru. Vă salut pe toți și sunt recunoscător și bucuros să fiu aici în mijlocul vostru. Simțiți-mi energia, prezența mea. Eu sunt un suflet înrudit, egal cu al vostru. Vreau să vă îmbrățișez ca pe niște tovarăși și nu să mă situez deasupra voastră, ci să vă ating de la inimă la inimă.  

miercuri, 26 decembrie 2018

Înclinați-vă adânc în fața voastră


Jeshua prin Pamela Kribbe

Dragi prieteni, frumoși copii ai omenirii,

Eu sunt Jeshua, fratele și prietenul vostru. Sunt alături de voi, vă țin de mână. Și eu am călătorit pe calea pe care sunteți voi acum și am cunoscut adâncurile disperării, tristețea intensă și nostalgia pentru Acasă. Eu vă cunosc din interior pentru că voi sunteți cei dragi mie, familia mea. Vă întâmpin cu bucurie aici și acum.

Voi sunteți purtătorii unei porunci sfinte: să răspândiți lumina Cerurilor și sentimentul iubirii de Acasă, aici pe Pământ. Și mai întâi de toate pentru voi înșivă, astfel încât să vă ușurați din interior sarcina prin iubire, blândețe și smerenie față de voi înșivă. Vă cerem să vă înclinați adânc în fața a cine voi sunteți pentru a da formă aici luminii sufletului vostru. Puteți face asta? Vă puteți împreuna mâinile în fața inimii voastre în prea-binecunoscutul salut Oriental (Namaste: ”Mă înclin în fața ta”) și să vă înclinați în fața voastră înșivă?  De ce vă cer asta? Pentru că voi nu vă înclinați în fața voastră, prea des sau de bunăvoie.

duminică, 23 decembrie 2018

Înțelegerea Limbajului Corporal



Jeshua prin Pamela Kribbe

Dragi prieteni, eu sunt Jeshua. Sunt prezent aici și vă iubesc profund pe toți.

Simțiți-mi iubirea – acceptă în totalitate pe cine sunteți. Nu este nevoie să ascundeți nimic de mine. Voi sunteți îngeri răniți, iar eu sunt astăzi aici ca să ajung la fiecare dintre voi, pentru că acesta este un timp al vindecării. În sfârșit, lucrurile încep să se schimbe, dar pentru a schimba lucrurile la un nivel interior profund, voi trebuie să plonjați în întuneric. Trebuie să accesați rănile profunde care v-au fost provocate și haideți să facem acest lucru acum.

duminică, 27 mai 2018

Ritmul Pământului



Jeshua prin Pamela Kribbe

Dragi prieteni,

Eu sunt Jeshua. Vă salut pe toți. Îmi sunteți dragi. Vă respect, vă respect pentru curajul și pentru perseverența voastră. Sunteți vulnerabili în umanitatea voastră, în ne-cunoașterea, în căutarea, în apucarea pe cărări necunoscute. Vă văd frica, dorința, foamea de lumină, de securitate și libertate. Voi căutați tot timpul și uneori vă pierdeți pe căile care au fost marcate de societatea voastră datorită vocilor fricii care vă spun că nu sunteți suficient de buni sau că nu aveți destul și nevoii de protecție. Aceste voci au fost atât de puternice în trecut încât au pătruns adânc în voi și au devenit mai puternice decât vocea inimii voastre, vocea voastră interioară. Cu toții vă luptați cu vocile fricii, vocile trecutului.

sâmbătă, 26 mai 2018

Terapeut și Client



Jeshua prin Pamela Kribbe

Dragi prieteni,

Eu sunt Jeshua, vă salut astăzi pe toți. Sunt aproape de voi în inima mea, pentru că noi suntem profund conectați unii cu ceilalți. Există un nivel în care suntem una în conștiința nedivizată, o conștiință care este liberă, grandioasă și creativă și care este adevăratul nostru adăpost.

Voi sunteți aici, vă manifestați într-o formă corporală, localizați în timp și spațiu, dar voi sunteți cu mult mai mult de atât și vă cer să vă conectați cu această conștiință mai mare, nedefinită și mai vastă care vă conectează cu originea voastră, cu Casa voastră.

duminică, 21 ianuarie 2018

Pe de-a-ntregul uman și pe de-a-ntregul divin (Atlantida – Egipt – Acum)


Jeshua canalizat de Pamela

Dragi prieteni, eu sunt Jeshua, eu sunt prietenul și fratele vostru. Vă rog să simțiți chiar acum legătura dintre voi ca grup. Sunteți aici împreună cu un motiv. Amintiri vechi sunt trezite în timp ce vizitați vechile temple și morminte de aici. Unele dintre aceste amintiri sunt dureroase și deranjante. Amintirile dureroase sunt energii care mai fac încă parte din sufletul vostru și ele caută rezolvare, eliberare. Voi puteți fi eliberatorul lor. Atunci când sunteți împreună cu suflete asemănătoare vouă, acest lucru vă ajută pentru că nimic nu este mai încurajator decât faptul de a te simți recunoscut și înțeles de o altă ființă umană care se află împreună cu tine în această realitate pământească. Nici îngerii și nici ghizii nu vă pot oferi acel tip de consolare pe care o simțiți în prezența unor prieteni cu o gândire asemănătoare. Este ceva foarte prețios atunci când vă întâlniți familia de suflet pe Pământ. Vă puteți susține reciproc și făcând acest lucru aduceți o energie nouă și revigorantă pe Pământ. Așa că vă rog să simțiți legătura dintre voi toți și împământați această energie. Simțiți energia care curge prin inimile voastre, sunteți uniți. Atunci când simțiți această energie împărtășită, conectați-o la Pământ; dați-i voie Pământului să vi se alăture în reunirea voastră.

vineri, 19 ianuarie 2018

Semințele plenitudinii din voi doresc să încolțească


Jeshua canalizat de Pamela

Dragi prieteni, eu sunt Jeshua. Sunt aici astăzi pentru a sărbători împreună cu voi. Vă onorez sufletele și văd măreția în voi toți. Ați venit aici în Egipt pentru a vă reuni cu o parte mai profundă a sufletului vostru. Este ființa voastră mai mare, conștientizarea voastră mai înaltă pe care căutați să o exprimați și să o canalizați pe Pământ. Nu este o coincidență că vă aflați aici chiar în acest moment, pentru că există un dor, o dorință în inima voastră să vă conectați cu cine sunteți cu adevărat. Adeseori vă simți fărâmițați sau incompleți. Este ca și cum nu ați avea acces deplin la cunoașterea voastră interioară și la puterea voastră creatoare. Vă amintiți, undeva în adâncul vostru, cum era atunci când aveați această putere creatoare și această cunoaștere interioară și din această cauză le căutați tot timpul.

miercuri, 20 septembrie 2017

Două tipuri de întuneric


Mesaj de la Jeshua prin Pamela Kribbe

Dragi prieteni, eu sunt Jeshua, un vechi prieten căruia îi face plăcere să petreacă această după-masă cu voi, fiind pur și simplu împreună în energia iubirii și a unității. Îmi doresc foarte mult acest lucru, deoarece adeseori voi vă simțiți a fi în voia sorții și pierduți în viața de pe Pământ. Sunt aici pentru a vă reaminti adevărul care trăiește în voi, în sufletul vostru. El nu se poate observa cu ochiul liber, și de multe ori pierdeți legătura cu acel adevăr atunci când sunteți ocupați și prinși în multiplele voastre activități, îndatoriri și responsabilități.

Vă rog să vă acordați un moment pentru a vă liniști și a lăsa ca toate presiunile exterioare să dispară. Simțiți liniștea adânc în voi. Liniștea din inima voastră nu este un vid, ci o prezență deplină pe care nu o puteți simți numai dacă faceți un pas înapoi și vă retrageți din agitația vieții de zi de zi. Suntem aici astăzi pentru a face acel pas înapoi pentru ca să vă amintiți cine sunteți și să vă revitalizați cu plinătatea liniștii din inima voastră. Acest lucru vă permite să începeți să trăiți din nou, dar cu mai multă ușurință și bucurie acum.

joi, 31 august 2017

Imagini ale Nevredniciei


Jeshua prin Pamela Kribbe

Dragi prieteni, eu sunt Jeshua. Vin să vă reamintesc cine sunteți, puterea și măreția voastră. Voi sunteți o sursă inepuizabilă de Lumină care se reîmprospătează în mod continuu, care crește și se expansionează; o curgere exuberantă de energie divină. Vreau să vă infuzez cu această energie și vă rog să-i permiteți acestei energii să curgă pe deplin în mintea voastră, în corpul vostru, în întreaga voastră viață astfel încât energia sufletului vostru să se poată exprima pe sine aici pe Pământ.

Apelez la voi să dați drumul imaginilor vechi și false ale nevredniciei. Vreau să vă vorbesc astăzi despre stima de sine și împuternicirea de sine, despre îndrăzneala de a vă ridica și a crede în focul pe care îl purtați în voi. Acest foc este Lumina voastră; el vrea să ardă și să strălucească aici și acum. Dar fiecare dintre voi a acumulat atât de multe informații false despre cine sunteți și cine ar trebui să fiți, încât s-a produs o slăbire a puterii voastre spirituale și a originalității, unicității voastre. În acest moment în evoluția omenirii sunt eliberate noi forțe spirituale, iar acest lucru se poate întâmpla în totalitate și cu adevărat numai prin oamenii care trăiesc acum pe Pământ. Un nou timp și o nouă energie se naște acum prin voi și acest lucru poate avea loc într-un mod adânc înrădăcinat numai dacă vă îmbrățișați în totalitate propria voastră vrednicie.

Atât femeile cât și bărbații au fost induși în eroare de către societate prin tradițiile și prin procesele sale educaționale, astfel încât imaginile păcatului, rușinii și vinovăției continuă să se agațe și să trăiască în voi toți. Viața este înfățișată ca o luptă pentru a vă afirma și o luptă pentru supraviețuire. În această tradiție, o formă foarte limitată a energiei masculine este considerată ca fiind necesară în viață, iar această poziție se bazează în esență pe o fundație instabilă a fricii și a nevoii de control. Această formă a energiei masculine a dominat timp de secole și spiritualitatea. Spiritualitatea creștină a devenit masculin dominată prin biserică, și astfel și-a pierdut legătura cu originea sa. Voi sunteți aici pentru a reconecta energia Christică cu originea sa, pentru a reînvia inima vie a acesteia în voi înșivă, pentru a o aduce și a o transmite și altora.

Eu vă recunosc ca pe frații și surorile mele. Îmi sunteți atât de dragi și ceea ce mă întristează cel mai mult este să văd cum vă dezapreciați și discreditați pe voi înșivă; cât de demoralizați vă simțiți în legătură cu cine sunteți voi. Imaginile păcatului, rușinii și vinovăției vă amăgesc pe toți. Haideți să ne uităm la modul în care aceste imagini joacă un rol în viața bărbaților cât și a femeilor. În bărbați, aceste imagini sunt imprimate în ei în perioada educației lor timpurii prin accentul pus pe performanță și competiție și pe a vă diferenția de alții; pe a fi capabili să stați pe picioarele voastre și a fi tenace și a vă arăta masculinitatea. Sensibilitatea și calitățile feminine, cum ar fi capacitatea de a vă conecta și empatiza cu ceilalți, sunt respinse ca fiind efeminate, ca fiind caracteristici care nu aparțin unui bărbat. La femei accentul se pune pe neafirmarea de sine, ci mai degrabă pe empatia cu alții și pe a fi pregătite să-i servească pe alții; grija față de alții, calitatea dăruirii sunt accentuate.

Aceste două modele de roluri mai afectează încă psihicul masculin și feminin și prezintă imagini false. Se presupune că o femeie trebuie să-și găsească adevărata valoare în dăruirea ei însăși, a empatiei și a grijii ei față de alții. Prin urmare, ea trebuie să-și piardă propria putere și capacitatea de a sta dreaptă, de a lua poziție și a se poziționa pe ea însăși în mod clar în lume. Dar numai într-o femeie care își declară autonomia, libertatea și independența în lume, energia feminină poate curge cu adevărata sa putere. Dacă fundația autonomiei lipsește, femeile devin slabe și nu își asumă acea poziție și putere în lume care ar trebui să le aparțină. Modelul rolului tradițional pentru femei le acoperă mintea ascuțită și spiritul de aventură.

La bărbați este invers, pe parcursul educării lor ei sunt adeseori îndepărtați de inima lor, de sensibilitatea lor și de nevoia lor de a fi grijulii, de a iubi și a proteja. Ei trebuie să se distingă și sunt forțați într-o inevitabilă singurătate, izolare și în sentimentul de a fi pierduți, lucru ce îi separă de întreg. Uneori ei chiar își pierd sensibilitatea și nu îndrăznesc să se deschidă curgerii emoțiilor, sentimentelor și iubirii care este cu siguranță prezentă în inimile lor.  

În sufletul masculin există dorința de a întrupa și natura feminină care este deja o parte intrinsecă a sufletului lor, dar bărbații tind să proiecteze această dorință în afara lor înșiși asupra femeilor. De asemenea, și femeile tind să-și proiecteze dorința de putere și discernământul asupra bărbaților. Dar dacă ambele sexe nu pot găsi aceste calități în ele însele, atunci între bărbați și femei își face apariția o relație dureroasă. Simt nevoia unul de celălalt, dar în același timp există un conflict pentru că dependența nu este niciodată o bază bună pentru o relație cu adevărat plină de iubire. Fiecare sex are nevoie să stabilească o legătură interioară cu propriile sale puteri masculine și feminine. Aceste energii sunt nedespărțite, ele sunt ca o spirală care este înfășurată în jurul ei însăși. Doar împreună pot crește și înflori.

Ce se întâmplă cu stima de sine a bărbaților și a femeilor atunci când trebuie să trăiască în ceea ce este de fapt unul dintre stereotipurile unidimensionale ale masculinității sau feminității? Bărbatul dezvoltă adeseori o personalitate sau un ego fals pe care trebuie să le prezinte lumii pentru că simte că așa trebuie să se prezinte pe el însuși, trebuie să se manifeste și să fie un om de acțiune. Și femeia la rândul ei dezvoltă o personalitate pentru că trebuie să fie fermecătoare, drăguță, utilă și plină de dăruire. Când ambele sexe încearcă să-și arate cealaltă față a lor, în ei apar de obicei sentimente de vinovăție, rușine, de a nu fi suficient de buni sau tocmai opusul lor: importanța de sine sau aroganța. Uitați-vă, de exemplu, la ura din istoria voastră ca reacție la homosexualitate. Bărbații care și-au arătat în mod explicit aspectul feminin și s-au bucurat să facă acest lucru, au fost considerați simbol al depravării. Limitele care se presupuneau a rămâne intacte au fost depășite. De ce acest lucru? Aparent a fost necesar ca bărbații și femeile să fie puși în cutii strâmte pentru a le suprima adevărata putere spirituală și tăria lor unică, pentru că aceste stereotipuri au fost stabilite și acționate pe fundalul energiei dominării și puterii.

Cu toții ați avut de-a face cu aceste energii ale suprimării, uneori ca victimă și alteori ca agresor, pentru ca să vă puteți întreba de ce s-a dezvoltat această atitudine. Puteți privi situația în acest fel: aventura creatoare pe Pământ, întregul cerc de vieți și chiar mai multe vieți, este un proces de creștere. Este o călătorie lungă în care voi ați experimentat extremele a ceea ce ați putea numi ”dualitate” în lumea formei: lumină și întuneric, conectare și separare, masculin și feminin. Ați călătorit departe de Acasă și acest lucru nu este lipsit de sens. Această experiență are o mare valoare și aduce o profundă bogăție în fiecare suflet care participă la ea. Dar mai înseamnă și că ați coborât în tărâmurile fricii, dezolării și uitării adevăratului vostru sine. Eu sunt aici pentru a vă reaminti cine sunteți voi în această coborâre în întuneric și în experimentarea ambelor aspecte ale energiilor puterii și dominării: victimă și agresor.

Acum este un timp în ciclul vieții pe Pământ în care este momentul să vă întoarceți la un mai mare echilibru, așa că vă invit să vă amintiți cine sunteți. Voi ați venit dintr-o sursă inepuizabilă de Lumină, o Lumină care este plină de pace, dar curge și este dinamică și care experimentează și explorează. Nu a existat nici un dumnezeu omniscient, nici un conducător dominator care să vă determine viața, ci o curgere complet liberă de Lumină care se revelează pe sine atât în energiile masculine cât și în cele feminine și în diferite forme care se îmbină toate împreună atât de frumos. Simțiți din nou legătura originală dintre energii, dansul femininului și masculinului.

Puterea feminină are legătură cu conexiunea și unificarea, ea aduce energiile împreună. Energia feminină se deschide din inimă spre exterior și primește cu iubire și blândețe tandră. Într-un fel, energia feminină poartă universul. Ea este sursa conectivității, a Unimii. Simțiți puterea acestei energii. Ea este prezentă în toată diversitatea pe care o vedeți în jurul vostru: oameni, animale, plante. Prin tot ceea ce curge Unul: mama, zeița, energia conectării și unificării.

Puterea masculină are legătură cu diferențele și este creatoare într-un mod diferit, ea crează individualități. În sufletul vostru voi sunteți conectați unii cu ceilalți, dar, totuși, ca ființă individuală sunteți distincți, diferiți, unici – unul de un fel. În întregul univers imens nu mai există nimic și nimeni care să fie exact ca voi. Ce miracol! Puteți, pe lângă experimentarea voastră ca fiind în Unul, sursa din care veniți, să vă dați voie vouă înșivă să fiți ”altceva/altcineva”, magia complet unică de a fi voi? Simțiți-o, chiar dacă nu o puteți exprima în cuvinte – acesta este ”voi”-ul din voi. Aceasta este puterea creatoare a energiei masculine.

Cea mai mare bucurie în creație este atunci când Unul se întâlnește pe sine prin Celălalt. Dacă trăiți într-un corp bărbătesc vă puteți minuna de o femeie, de aspectul ei exterior, de frumusețea ei, de accesul pe care ea îl are la anumite energii, de forțele unificatoare din ea. Ca femeie, vă puteți minuna și bucura de un bărbat: de corpul său, de puterea sa, de protectivitatea care poate emana din el. Jocul dintre masculin și feminin devine o bucurie și o sursă de creativitate atunci când ambele sexe își îmbrățișează în mod natural propria putere și valoare. Ambele fac parte din aceiași O Lumină, etern conectate unul cu celălalt. Totuși, în același timp, există acea diferență care face totul interesant și aventuros; o călătorie de descoperire plină de experiențe potențiale care vă aprofundează și îmbogățesc. Aceasta este promisiunea jocului dintre masculin și feminin.

 Astăzi vorbim în special despre energia masculină și vreau să vă spun ceva mai multe despre ea. În modul vostru tradițional de gândire spirituală, adeseori ego-ul este prezentat ca ceva rău ce este nevoie să fie transcens. Desigur, în trecut ascensiunea la ceruri a fost văzută ca fiind idealul adevăratei spiritualități. Dar ce este adevărata spiritualitate? Nu este numai conexiunea, comuniunea, unitatea care este centrală pentru spiritualitate, ci este și capacitatea de a vă distinge puterile voastre unice de a fi un ”Eu”. Faptul de a da voie puterilor voastre unice să curgă și să prospere este la fel de important ca și conectarea și acest lucru oferă o formă de manifestare, pământească, Luminii sufletului vostru. În special pentru această putere distinctivă aveți nevoie de un ego. Dar prin asta nu vreau să spun acel ego care a fost reprezentat de tradiția masculină. Nu este vorba de un ego dur și îndârjit care vrea să se distingă pe seama tuturor, care dorește să acumuleze putere, care vrea să-și exercite puterea asupra altora sau asupra vieții. Această viziune în sine este o imagine falsă a ceea ce este ego-ul. În forma sa adevărată, ego-ul este un punct de concentrare, o prismă pentru esențialul vostru Eu, puterea voastră unică. Este nevoie să existe și este o parte foarte specială și de neînlocuit a creației, ca o piesă de puzzle care va face parte din întregul mai mare.

Îmbrățișați acea putere! Spuneți-i ”da”. Răspundeți cu bucurie la ceea ce sunteți; sunteți de neînlocuit. Când vă ridicați în adevărata voastră putere, nu aveți nevoie să vă transcendeți ego-ul, personalitatea și să le lăsați în urmă, nu trebuie să negați nimic în voi înșivă. Dimpotrivă, deveniți cine sunteți cu adevărat. Lumina sufletului vostru coboară deplin în toate celulele voastre, în corpul vostru, în întreaga voastră umanitate. Tot ceea ce vă aparține este iluminat de acea Lumină. Apoi, vă spuneți ”da” vouă înșivă – întregul vostru caracter uman este permis să fie – și sinele vostru unic curge în tot ceea ce sunteți și faceți. Nu mai aveți nevoie să vă ascundeți caracterul uman; nu mai sunteți rușinați de el.

Imaginați-vă cum Lumina strălucește cu putere din sursa sa prin voi. Lăsați ca Lumina să curgă prin chakra voastră coroană și apoi prin întreaga voastră ființă. Este o Lumină albă, universală, iubitoare și blândă. Ea curge prin întreaga viață și prin voi. Curgând prin voi Lumina capătă o radianță unică, o nuanță specială, un sunet diferit. Priviți în voi pentru un moment și poate că puteți vedea anumite culori, auzi anumite tonuri sau avea un anumit sentiment. Apoi simțiți adânc în voi ”Acesta/aceasta sunt eu; acesta este misterul meu.” Sunteți aici pentru a primi acest mister și nimeni altcineva nu poate face acest lucru, numai voi. Lăsați-l să curgă prin corpul vostru, prin pântecele, picioarele și tălpile voastre. Aceasta este integrarea, fuziunea masculinului și femininului din voi.

Simțiți-vă bineveniți pe Pământ și bucurați-vă de cine sunteți. Nu vă fie rușine și nu vă simțiți vinovați. Dați drumul vechilor imagini ale păcatului. Ele nu servesc nimănui, nici vouă și nici lumii. Lăsați focul să ardă și lăsați Lumina să strălucească! Aceasta este cea mai profundă dorință a mea, iar cea mai profundă dorință a mea pentru voi este ca voi să vă ridicați în propria voastră putere, pe propriile voastre picioare. Lăsați ca sămânța energiei Christice să înflorească în voi și să nu depindeți de nimeni altcineva. Vă salut pe toți, în egalitate și cu profundă bucurie.

Jeshua



Traducere Monica Poka