Gerrit Gielen
Lucrătorii în lumină au fost pe
drumul lor timp de multe întrupări. În acest articol voi vorbi despre rolul lor
ca făptași în timpul Atlantidei și viețile de victimă care le-au avut ulterior;
despre conflictele interioare care s-au născut din aceste experimentări
conflictuale și despre modul în care acestea au dus în cele din urmă la
nașterea Conștiinței Christice.
Atlantida și apariția dualității pe Pământ
În primul rând: ce este
dualitatea? Dualitatea este negarea unității interioare a universului. Este
credința în divizarea dintre oameni și om față de natură; bărbat împotriva
femeii, rase una împotriva alteia, națiuni în război, natura care ne amenință
și, în consecință, trebuie supusă. Dualitatea este convingerea că suntem
înconjurați de inamici cu care este nevoie să ne luptăm. Dualitatea este o
iluzie mentală care ține captivă omenirea; o iluzie care apare atunci când
gândirea noastră nu se mai bazează pe iubire, ci pe frică.
Ce are asta de-a face cu
Atlantida?
Atlantida a fost o civilizație
care a apărut cu mult timp în urmă, când un anumit grup de suflete cosmice care
provin dintr-o altă parte a Universului, au decis să se întrupeze pe Pământ. La
acea vreme, pe Pământ existau deja oameni pe care i-ați putea numi oamenii
Pământului. Ei aveau o acordare interioară oarecum diferită și o conștiință
diferită. Ei erau foarte ”cu picioarele pe pământ” și se simțeau ca făcând
parte din natura Pământului; de exemplu, ei vedeau animalele ca pe niște co-locuitori
egali. Datorită legăturii lor cu Pământul, energia Mamei joacă un rol major în
psihicul lor.
Atlanții erau mai orientați
cosmic, erau conștienți de originile lor. Erau mult mai dezvoltați mental,
intelectual și aveau puterile celui de-al treilea ochi. Totodată, arătau puțin
diferit, erau mai înalți și mai deschiși la culoare și se considerau superiori.
Consecința întrupării lor pe
Pământ a fost că a apărut o societate bazată pe clase în care atlanții formau
clasa superioară, clasa conducătoare. Printre altele, ei veniseră aici să ajute
și să protejeze oamenii Pământului. Dar ei i-au privit de sus pe pământeni
considerându-i ființe mai puțin evoluate care aveau nevoie să fie învățate și
iluminate.
Puteți compara ceea ce s-a
întâmplat atunci cu ceea ce s-a întâmplat mult mai târziu în istoria omenirii –
inspirat de amintirile subconștiente ale Atlantidei – în timpul Epocii
Colonizării. Colonizatorii albi s-au văzut ca fiind cei care au venit să
ilumineze, creștineze și să insufle civilizația modernă în ”sălbatici”. Chiar
au văzut această misiune ca fiind ”sarcina omului alb”: era datoria omului alb
să ilumineze restul lumii.
Abia mai târziu oamenii au
început să înțeleagă că putem învăța multe de la acești așa-ziși ”sălbatici”:
legătura lor cu natura, șamanismul, spiritualitatea triburilor indiene și
dintr-o țară ca India care a adus, și aduce încă, multe perspective noi în
societatea noastră vestică. Idealurile Iluminismului care au schimbat atât de
mult societatea noastră își au originea în întâlnirea cu indienii care adeseori
aveau puțină simpatie față de societatea ierarhică și orientată spre câștig
material a europenilor. ”Libertate, egalitate și fraternitate” nu este o
invenție europeană.
Începem acum să vedem că această
colonizare a adus o imensă suferință și mizerie popoarelor colonizate. Asta
este o repetare a temelor atlante. Atlanții au crezut că pot aduce progres și
civilizație și au acționat dintr-o oarecare aroganță și o lipsă de apreciere a
valorii culturilor ”primitive” existente.
La un moment dat, acea
civilizație atlantă s-a încheiat. Parțial datorită forțelor Pământului
(dezastre naturale) și, parțial, datorită unei conștientizări în creștere în
atlanți că ceea ce ei făceau era greșit și că obțineau, de fapt, exact opusul
la ceea ce intenționau. Rezultatul a fost că civilizația Atlantă s-a prăbușit.
Apoi, în întrupările ulterioare,
atlanții s-au amestecat cu oamenii Pământului. Au devenit parte din ei. Cu
toate acestea, civilizația Atlantă de lungă durată, care a durat aproximativ o
sută de mii de ani, a avut un impact psihologic profund. A funcționat ca un fel
de matriță energetică pentru societățile care i-au urmat.
Oamenii Pământului au început să
imite cultura stăpânilor lor anteriori, încercând să recreeze Atlantida în
modul lor de viață și de muncă. Și, prin asta, și greșelile din timpul
Atlantidei au fost repetate. Ei au interiorizat ideile dualiste care au apărut
în timpul Atlantidei.
Moștenirea psihologică a Atlantidei
Voi aminti aici trei exemple de
mentalități dualiste care își au originea în Atlantida, mentalități cu care ne
luptăm încă.
1. Crearea unei clase
conducătoare
Pentru început, oamenii au
internalizat ideea unei clase conducătoare atlante. Această interiorizare a dus
la crearea nobilimii, aleasă dintre ei, o clasă de oameni care aveau drepturi
speciale datorită descendenței și sângelui lor. Aceasta a fost o clasă
conducătoare formată din oameni care erau speciali prin naștere și, adeseori,
ca în cazul faraonilor din Egipt, chiar considerați divini. Puterile divine
le-au fost atribuite din aducerea aminte a puterii celui de-al treilea ochi al
atlanților.
Acea nobilime, cu familia regală
ca cel mai înalt rang, este și astăzi aici. Bazată pe ereditate, oamenii erau
puși deasupra altora și numiți rege sau regină. Faptul că influența regalității
este în scădere arată că omenirea se eliberează de consecințele psihologice ale
Atlantidei. Cu toate acestea, ideea ierarhizării că anumiți oameni sunt mai
buni decât alții, este profundă și este încă cauza multor nedreptăți și
suferințe.
Acei conducători erau adeseori
mai preocupați de extinderea propriei puteri prin războaie și auto-glorificare
decât de îmbunătățirea bunăstării supușilor lor. Convingerea lor că au fost
aleși de Dumnezeu să-i conducă pe alții, nu i-a ajutat.
2. Subjugarea naturii
O altă consecință a Atlantidei
este ideea că Pământul este ceva ce trebuie controlat. Atlanții niciodată nu
s-au simțit cu adevărat ca o parte a Pământului; știau că au o altă origine și
s-au identificat cu acea origine cosmică. Priveau Pământul de sus și credeau că
Pământul și natura trebuie controlate. Și făcând asta, au creat o tensiune
crescândă cu natura care, în cele din urmă, avea să ajungă la o erupție
fatidică și să provoace dispariția Atlantidei.
În vremurile noastre, această
convingere a dus la o înstrăinare a omului de natură. Străduindu-se să-i imite
pe atlanți, oamenii Pământului au uitat ceea ce le-a fost dat: o legătură
profundă cu Pământul și cu toate ființele sale vii. Asta explică și
contradicțiile uneori bizare ale omului modern. Oamenii își pot iubi mult
animalele de companie și, totuși, să mănânce carne din industria cărnii în care
animalele sunt îngrozitor abuzate. Oamenii cheltuiesc atât de multă energie
să-și satisfacă șeful și nu copiii și propria familie. Peste tot în jurul nostru
vedem ciocniri între vechile modele energetice care își au originea în
Atlantida și energiile naturale ale oamenilor Pământului.
3. Ierarhia Spirituală și Falsa
Unitate a Conștiinței
Strâns legat de asta, și de mare
importanță, este faptul că oamenii Pământului, care le-au urmat atlanților, au
stabilit o formă ierarhică de spiritualitate. Datorită faptului că sufletele atlante
s-au identificat puternic cu originile lor cosmice, modul în care ei au
experimentat spiritualitatea a fost puternic orientată către cosmos, cel de
dincolo de lume. Pământul însăși, natura terestră, a fost considerată neînsemnată.
Așa că, în esență, ei au introdus o spiritualitate dualistă.
Noi trăim astăzi cu această
moștenire. Cele mai multe învățături spirituale, atât din Est cât și din Vest,
condamnă pământescul, senzualul, fizicul și sexualitatea. Se presupune că ar
trebui să le transcendenți și să vă concentrați asupra ”sublimului”, a ceea ce
aparține unei alte lumi; terestrul este inferior, lumesc. Asta este, în esență,
conștiința atlantă care este îndreptată spre cosmos. Este îndreptată spre
supunerea Pământului și, totodată, promovează ideea unei clase superioare care
să-i învețe pe ”oameni” despre toate acestea.
Această spiritualitate ierarhică
promovează adeseori o idee falsă a unității. Exemple în acest sens sunt:
· Există un Dumnezeu, dar
există și diavolul.
· Există un rai, dar există
și iad.
· Totul este una, dar
ego-ul vostru, personalitatea voastră nu fac parte din această unitate.
· Suntem toți una, dar unii
sunt mai ”una” decât alții, iar unii nu aparțin deloc acelei unimi.
· Totul este una, dar
Pământul nu face parte din ea și viața de pe Pământ ne ține departe de această
unitate.
· Totul este una, dar
trebuie să dăm drumul lumii exterioare; nu face parte din această unitate.
Este foarte simplu: când totul
este una, totul aparține acelei unități. Personalitate, ego, joc, bani, iluzii,
sexualitate, Pământ, interior, exterior, timp și spațiu – tot ce are un nume
aparține acelei unimi și poate fi văzut și iubit și are înțeles. Rezistența
opusă la ceva, negarea a ceva duce întotdeauna la dualitate, iar credința în
dualitate duce la tensiune psihică și la conflicte interioare și exterioare.
Consecințele dualității sunt
dramatice: suprimarea propriei sexualități, suprimarea unei spiritualități și
creativități naturale și apariția în oameni a unor sentimente profunde de
vinovăție, rușine și inferioritate. Suferința și daunele psihologice pe care
aceste idei le-au provocat sunt aproape de neînțeles. Nu numai marile religii
ale lumii sunt vinovate pentru asta, dar peste tot vedem guru ”iluminați” care
predică conștiința unității și, între timp, își abuzează sexual adepții.
În principal, chiar atlanții care
s-au reîntrupat după căderea Atlantidei și sunt acum conștienți de greșelile
lor, sunt cei care s-au ciocnit de aceste idei ierarhice. Ei s-au răzvrătit
împotriva propriei lor moșteniri și au fost, de obicei, condamnați pentru asta
în societățile în care trăiau. Au trecut de la conducător la persecutat, de la
făptaș la victimă.
Confruntarea cu trecutul
Calea luată după Atlantida n-a
fost una ușoară pentru sufletele atlante. Să trăiască printre oamenii
Pământului, sub povara energetică a Atlantidei, au fost experimentări dureroase
pentru aceste suflete. A devenit o cale de auto-descoperire, dar, totodată, și
o cale către adevărata învățătură. A fost o confruntare cu trecutul.
După cum am menționat mai sus,
structurile și ideile pe care atlanții le-au creat, au trăit în oamenii
Pământului după căderea Atlantidei. Ei au internalizat aceste concepte: ideile
de ierarhie și clasă și subjugarea naturii; ideea unei spiritualități orientate
în sus și neglijarea chakrelor orientate spre Pământ.
S-au dovedit a fi structuri pe
care foștii atlanți, atât datorită aroganței lor naturale cât și datorită
creșterii conștiinței inimii, nu le puteau suporta deloc. În mod ironic, ei au
fost cei care s-au ciocnit cel mai mult cu ideile ierarhice și cu structurile
sociale pe care tocmai ei le-au creat cândva. Au devenit rebelii, marginalizații,
revoluționarii – și, de asemenea, vrăjitoarele arse pe rug.
Cu toate acestea, psihologic, o
dezvoltare foarte valoroasă a avut loc: au început să se identifice cu oamenii
Pământului; le-au văzut căldura, umanitatea, iubirea pentru copiii lor. Și au
văzut ce le-a făcut sistemul. Pentru prima dată, adevărata iubire și înțelegere
a apărut în rândul lor, ceva care lipsea în zilele Atlantidei. Primul pas către
adevărata învățătură a fost făcut.
De la Atlant la Lucrător în Lumină
Greșeala fundamentală pe care
atlanții au făcut-o a fost că ei doreau să-i facă conștienți pe oameni de
divinitatea lor impunând o autoritate exterioară asupra lor. Asta nu a funcționat;
oamenii au început să creadă doar într-o autoritate (divină) aflată în afara
lor.
Doar când au început să trăiască
printre oamenii Pământului, și adeseori au devenit victime ei înșiși, au
început să ia contact cu realitatea pământească din interior și să schimbe
lucrurile din interior spre exterior. De-abia atunci și-au îndeplinit mulți
dintre ei misiunea spirituală. Rămânând fideli lor înșiși, în ciuda
persecuției, în ciuda faptului că au fost arși pe rug, ei au arătat oamenilor
ceva. Și anume, că există o putere interioară, o autoritate și divinitate
interioară care nu poate fi supusă de o putere exterioară. Prin asta, ei au
arătat ce înseamnă cu adevărat spiritualitatea. Lumina lor interioară s-a
arătat în neputința lor: o lumină interioară care este liberă de autoritate.
Victimizarea a căpătat înțeles.
Astfel, atlanții au devenit
învățătorii care și-au dorit întotdeauna să fie, au devenit Lucrători în
Lumină. Era Iluminării a început. Omenirea a început să se elibereze de
cătușele sale mentale.
Pentru finalizarea conștientă a
tranziției de la Atlant la Lucrător în Lumină, sunt necesari trei pași.
1) Renunțarea la gândirea de
victimă
Gândirea de victimă implică
faptul că există un făptaș. Acei făptași sunt, desigur, actualii conducători.
Conspirații întunecate, uneori extraterestre sunt suspectate că se află în
spatele acelor conducători. Într-un fel, acest lucru este corect, doar că
complotul este energia trecutului, a Atlantidei. Atlanții înșiși sunt
conspirația împotriva căreia se luptă. Vinovatul nu se află în lumea
exterioară, ci în interiorul lor.
Tranziția de la conștiința
Atlantă la cea Christică poate fi făcută doar prin îmbrățișarea cu iubire, din
conștiința Pământului, a atlantului din voi îndreptându-l pe atlant către
puterea și frumusețea armonioasă a naturii. Uitați-vă la atlantul din voi și
spuneți ”Uită-te la înțelepciunea unui trib indian, la conectarea intuitivă cu
natura. Simte că acea lumină se află în tot și toate, până și în fiecare
piatră. Simte ce înseamnă unitatea, că într-adevăr, totul aparține acelei
unități, inclusiv chakrele mai joase, la fel și sexualitatea și emoțiile. Simte
natura, simte iubirea Pământului.”
2) Renunțarea la o gândire de
superioritate
Prin recunoașterea și
îmbrățișarea Atlantului din voi cu înțelepciunea dobândită după toate acele
întrupări, demontăm ideile pe care atlanții le-au adus pe Pământ și din cauza
cărora Pământul suferă și astăzi: mentalitatea de superioritate; gândirea că
știți cum să o faceți pentru alții.
Fiecare ființă umană are un
suflet și, la un nivel profund, fiecare ființă umană își urmează calea. Nu poți
niciodată ști pentru altcineva unde duce acea cale și ce experimentări, uneori
dificile, caută cineva și care-i sunt motivele. Dacă cineva are nevoie de un
sfat pe calea sa, îl va cere. Mulți oameni care se întitulează singuri maeștri
spirituali îi atrag, de fapt, pe alții departe de calea sufletului lor. Un
învățător bun le insuflă elevilor săi încredere în propria lor autoritate
interioară și se face de prisos cât mai repede posibil. Atâta timp cât nu ești
Totul, atâta timp cât nu ești Una, nu poți înțelege pe deplin alegerile și
calea altuia.
3) Transcenderea dualității
interioare
Am fost atât făptași, cât și
victime. Putem ajunge la o combinare iubitoare a ambelor atunci când înțelegem
că dualitatea nu este ceva din lumea exterioară, ci din propria lume
interioară. Atât făptașul cât și victima se află în noi. La urma urmelor,
victima nu este victima unui făptaș exterior, ci a făptașului din interiorul
nostru. După o călătorie lungă, de multe secole, energia făptașului și-a găsit
drumul înapoi la noi. Transcendem această dualitate interioară privind cu
iubire făptașul din noi. A început cu cele mai bune intenții: să-și
răspândească lumina și cunoașterea. În același timp, acesta este și începutul
erorii: convingerea că alții nu-și pot găsi singuri calea; că sunt pierduți
fără voi, pentru că voi știți mai bine și vedeți calea cea bună.
Acesta este modul în care cel
care ajută a devenit făptașul, iar în cele din urmă, acea energie a făptașului
s-a întors la voi. Aproape toate structurile cu care Lucrătorii în lumină se
ciocnesc în această lume, autoritățile ecleziaste rigide și seculare,
organizațiile care exploatează Pământul, etc. au fost create de ei înșiși la un
moment dat dintr-un trecut acum uitat. Calea desființării acelor organizații nu
este intrarea în război cu ele, ci eliminarea terenului lor de reproducere prin
iertarea cu iubire și integrarea făptașului în voi înșivă. Asta este ceea ce
numim Conștiința Christică.
Conștiința Christică
Conștiința Christică este
conștiința unității. Este recunoașterea că aceiași origine divină este prezentă
în tot ceea ce este viu. Conștiința Christică implică o iubire necondiționată
pentru tot și toate – și tot și toate chiar înseamnă tot și toate. Așa că:
nu puteți ajunge mai sus doar dând ceva la o parte, dacă suprimați pământescul
și spuneți ”nu” părții pământești. Iubiți-vă dușmanii, iubiți tot ceea ce
credeți că nu vă aparține, pentru că vă aparține.
În sens mai profund, Conștiința
Christică se naște din mariajul dintre Atlanți și oamenii Pământului. Atlanții
aveau acordarea cosmică, sufletele Pământului acordarea cu Pământul și natura.
Iubirea și integrarea ambelor acordări apare dintr-o întâlnire egală a celor
două; o egală apreciere a pământescului și a cosmicului, văzând frumusețea
incredibilă a lumii exterioare cu natura ei frumoasă și recunoașterea
divinității interioare: apreciere pentru mare și mic.
Este combinarea credinței în
divinul din om (atlant) și credința în egalitatea tuturor oamenilor
(pământean). Spiritualitatea care derivă din asta este recunoașterea divinului
în tot și toate: o adevărată conștiință a unității.
Nașterea Conștiinței Christice a
fost, în cele din urmă, misiunea ezoterică mai profundă a atlanților. Ei au
venit pe Pământ cu intenția să ajute Pământul, să-l protejeze de forțele ostile
și să ilumineze oamenii de-aici. Dar în adâncul sufletului, știau că au și ei la
rândul lor ceva de învățat pe Pământ: căldura emoțională, conectarea cu Pământul
și cu natura, trăitul în acum – și că asta era calea către Conștiința
Christică.
Secretul Conștiinței Christice
Noi facem o deosebire între lumea
interioară și cea exterioară, dar pentru Conștiința Christică o astfel de
deosebire nu există. Lumea exterioară este o reflectare a lumii noastre
interioare, iubirea din lumea noastră interioară duce la armonie în lumea
exterioară. Lupta interioară crează dualitate în lumea exterioară.
Acea lume interioară nu este
limitată la prezent: odată ce integrăm trecutul și ne eliberăm în interior de
el, acesta radiază în toate viețile pe care le-am experimentat pe Pământ. Prin
integrarea cu iubire a făptașului în noi, a Atlantului în noi, demontăm
structurile de putere dintr-un trecut străvechi.
Secretul Conștiinței Christice este
că nu este ceva doar în acum, este o conștiință iubitoare care curge prin toate
întrupările noastre aducând vindecare. Un val de iubire care atinge toate
fațetele noastre oriunde s-ar afla în timp și spațiu. Ea ridică toată istoria (tot
trecutul) într-o conștiință diferită.
În încheiere
Am parcurs un drum lung. La
început am trăit ca niște conducători superiori oamenilor Pământului și i-am
îndoctrinat cu idei și structuri care îi stânjenesc și frânează și astăzi. Apoi
am ajuns să trăim printre ei și am început să luptăm împotriva acelor
structuri; împotriva structurilor de putere, claselor superioare, împotriva
spiritualității ierarhice impuse care condamna sexualitatea și suprima pământescul.
Acum este vorba despre îmbrățișarea Conștiinței Christice, lăsarea celor două
forțe să se unească și să simțim că găsim unimea în asta. Conștiința Christică
se naște din mariajul pământescului cu cosmicul. Ia naștere din transcenderea
dualității interioare, atât a făptuitorului cât și a victimei.
Conștiința Christică se naște
atunci când renunțăm la lupta interioară; se naște din înțelegerea că totul în
noi aparține iubirii și tânjește după iubire. Se naște atunci când dăruim
iubire la tot ceea ce se află în noi; se naște din armonia care apoi ia naștere.
Este o conștiință vindecătoare
care își răspândește lumina nu numai în prezent, ci în fiecare moment pe care
l-am trăit și respirat aici.
Este iubirea care transcende
timpul și spațiul.
© Gerrit Gielen
Traducere Monica Poka
link catre articolul original
