marți, 25 iulie 2017

Actualizare 25 Iulie 2017


Poate că unii ați observat că în ultima vreme am tradus mai puțin decât altădată și că am scris, aproape în exclusivitate, doar aceste Actualizări zilnice care în majoritatea lor nu au fost altceva decât niște memento-uri ale unor lucruri pe care unii le știm, dar a căror reamintire era cerută oarecum de perioada prin care trecem.

Metaforic vorbind, ca atunci când îți fac bagajul să pleci în călătorie și faci o revizuire a lucrurilor pe care ți le-ai pus ca să nu uiți ceva important acasă sau să mai scoți din ele pentru că observi că ai exagerat puțin cu unele dintre ele și bagajul este cam mare și greu.

Da, a fost o perioadă mai ales de scos din ele dacă ne uităm la curățările, echilibrările, ajustările și alinierile prin care am trecut majoritatea. De ce majoritatea și nu toți, deși toți am trecut prin aceleași energii și evenimente care au loc la nivel planetar? Destul de simplu, alegerile noastre la nivel de suflet sunt diferite, așa că și experiențele prin care trecem sunt diferite.

Mulți am descoperit că noțiunea de ”normal” nu mai are semnificație pentru noi pentru că acest cuvânt care ne-a guvernat viețile, viață după viață, nu face altceva decât să instituie reguli, norme, așteptări, frustrări și neîmpliniri. Așa că, am ales să abandonăm acest cuvânt și ceea ce el reprezintă. Ce eliberare!

Dacă altădată când ni se spunea ”Ești normal/ă?” sau ”Nu poți fi și tu normal/ă ca toată lumea?” ne retrăgeam în noi înșine și ne admonestam că am ieșit din normalitate, acum spunem cu zâmbetul pe buze ”Nu, nu sunt normal/ă, așa sunt eu!” și ce eliberare ne aduce. Dacă însă simțim să ne întoarcem la ”normalitatea” altora, înseamnă că încă nu ne-am re-câștigat pe de-a-ntregul puterea personală.

Ei bine, ca să mă întorc de unde am pornit, mărturisesc că în ceea ce privește tradusul am fost sabotată oarecum, deoarece mi-a devenit aproape imposibil să traduc ceea ce alții au scris pentru că mâinile mele au prins viață și voință proprie și scriau alandala încât devenise un chin munca de traducere, pentru că este o muncă și asta. Mai mult corectam decât scriam și de multe ori din această cauză pierdeam șirul.

M-am întrebat ce se întâmplă, este vreo actualizare a sistemului fizic, o recalibrare a celor două părți energetice ale corpului, deoarece mâna stângă părea să aibă o voință proprie și ștergea ce scrisesem când îmi era lumea mai dragă sau mă ajuta să scriu cuvintele de-a-ndoaselea. La început am spus ”Ok, asta nu este necesar să o fac, am înțeles mesajul”, dar apoi a început să devină oarecum enervantă situația.

Obiceiurile mor greu, chiar dacă noi le privim drept bune, când și-au încheiat menirea, rolul, ele trebuie lăsate în urmă. ”A sosit momentul să scrii TU”, am auzit într-o dimineață, deși auzit este ceva impropriu spus pentru că atunci când Sufletul/Sinele îți vorbește nu auzi în sensul acceptat al auzitului, este ceva în genul ”eu vorbesc cu mine” dar îmi spun unele lucruri pe care totuși eu nu mi le-aș fi spus mie pentru că sunt atât de noi și diferite de ”normal” încât precis este alt-cineva care mi le spune.

Da, este alt-cineva, dar acel/acea altcineva sunt tot eu la un nivel mai înalt al meu. În momentul în care putem accepta acest lucru, ne putem relaxa în conversația cu ceea ce numim ”Sinele Mai Înalt” și să ne deschidem informațiilor pe care acesta/aceasta (sau acestea) ni le aduce. Este un pas extrem de important în re-întregirea noastră ca Ființă Divină întrupată pe Pământ.

Din momentul în care acceptăm că Sinele nostru Divin/Sufletul nostru este permanent alături de noi, ideea că am fi singuri și părăsiți pe o planetă uitată de Dumnezeu scade tot mai mult până când dispare cu totul. În momentul în care ȘTII că nu ești singur, mai știi și că acel TU aflat la un nivel mai înalt este tot timpul alături de tine și poți să-i ceri oricând ajutorul și ghidarea pe care ți le oferă întotdeauna, dar nu ți le impune niciodată.

M-am amuzat uneori punându-mă în locul Sinelui meu care îmi oferă un sfat de genul ”ia-o la stânga” și eu o iau la dreapta 😊 Ca un GPS care îți spune ”la 300 de metri se află un sens giratoriu, intră în el și ieși la a doua ieșire”, tu ieși dar peste câteva sute de metri îți dai seama că a doua ieșire nu este aceiași și pentru tine ca și pentru GPS-ul care încearcă apoi să te aducă în direcția dorită.

Multora ne sunt schimbate acum Misiunile, sau mai corect ar fi să spun că mulți dintre noi am ales să ne actualizăm Misiunile pentru că pe cele pe care ni le-am asumat le-am îndeplinit deja și nu avem de gând să șomăm pentru că jocul a devenit tot mai distractiv și i-am prins gustul.

Unii ne aflăm într-o perioadă de așteptare în sensul că așteptăm să se adune mai mulți ca să putem ”deschide” următorul nivel în așa fel încât el să fie perceptibil pentru cât mai mulți oameni posibil, ca ei să-l acceseze și să-l împământeze/ancoreze ca pe o nouă realitate a Pământului.

După cum îmi spune Sinele meu, planeta Pământ este acum foarte interesant de observat și studiat pentru că suntem niște Creatori extrem de inventivi, imprevizibili și curioși. Mai îmi spune că ”am rupt gura târgului” 😊 cu ascensiunea noastră accelerată la care aproape nimeni nu-i dădea vreo șansă de reușită.

Ah, da, și să nu uităm că ascensiunea nu înseamnă că ne mutăm, sau am fi mutați, dintr-un loc în altul, ea este un rezultat la care ajungem în mod natural prin urmarea unui proces individual și prin efortul nostru personal, individual al fiecăruia. Ascensiunea planetară va avea loc atunci când vor fi destul de mulți oameni care să fi ajuns în punctul în care să fie pregătiți pentru ascensiunea lor individuală, pragul critic cum îi spunem noi.

Dragi prieteni și cititori, în perioada următoare voi fi plecată în concediu, așa că voi relua Actualizările doar atunci când voi reveni, probabil 7 August. Vă doresc tuturor zile minunate, pline de bucurie și de o fericită anticipare a tot ceea ce ne așteaptă. Să nu uităm că NOI suntem Creatorii fiecărei clipe din viața noastră.

Munay!


Monica Poka

luni, 24 iulie 2017

Mesaj de la Grupul Arcturian 23 Iulie 2017


Prin Marilyn Raffaele

Salutări, venim din nou să oferim susținere și iubire în timp ce asistăm la luptele psihice, emoționale, mentale și spirituale ale atât de multora în această perioadă. Energiile care curg pe Pământ au devenit din ce în ce mai intense, provocând probleme care în mod normal nu este problematic de văzut că par mai vaste și mai importante. Deveniți mai senzitivi la energie și, prin urmare, experimentați mai mult din ea în moduri care înainte ar fi trecut neobservate.

Pe măsură ce Conștiința devine mai ușoară, mai rafinată și deschisă la frecvențele mai înalte, abilitățile psihice individuale se deschid și ele treptat, îngăduind o mai mare accesibilitate Ființelor de Lumină, Ghizilor și chiar celor dragi aflați pe cealaltă parte. Pur și simplu noile și mai înaltele nivele de conștiință rezonează mai îndeaproape cu frecvențele dimensiunilor mai înalte.

Mulți cred că cei cu abilități psihice care le permit să se conecteze la cealaltă parte sunt diferiți sau speciali. Nu dragilor, fiecare are aceste abilități pentru că toți sunteți ființe spirituale, dar unii sunt mai conștienți de ele decât alții.

Unii au ales să-și închidă abilitățile psihice din frică, fiind arși pe rug pentru că și le-au folosit într-o altă viață. Alții nu cred că ele sunt reale, manifestând, prin urmare, în mod perfect absența lor. Unii aleg să le blocheze pentru a se concentra deplin pe anumite lecții de viață pe care au ales să le încheie în această viață în timp ce alții pur și simplu nu sunt suficient de evoluați pentru a putea gestiona în mod responsabil aceste daruri, iar Sinele lor Mai Înalt le-a blocat temporar.

Mulți nu-și dau seama că Conștiința, care este tot ceea ce există (UNUL) este energie. Cu cât este mai densă și mai ne-trezită starea de conștiință individuală, cu atât mai profunde, lente și grele sunt frecvențele sale (absența Luminii). În realitate, fiecare este conștiință pură dar din cauza densității energiei trei dimensionale, sufletele trebuie să se manifeste ca fizice pe Pământ.

Fiecare poate simți cu ușurință energia densă, dar majoritatea nu înțeleg ce simt. Locațiile fizice în care au avut loc războaie, lupte, durere și suferință, adeseori vor continua să păstreze energia acestor evenimente până când aceasta nu este curățată. Curățarea lumii este făcută de către cei cu intenție pură și capacitatea de a curăța și a aduce energia Luminii.

Curățarea are loc și prin evenimente naturale cum ar fi focul. Multe situri ale Războiului Civil și Indian au fost curățate prin foc. Nu uitați că Gaia este un suflet viu care și el evoluează. Ea nu este pur și simplu o bucată de pământ care să fie folosită în beneficiul omenirii.

Pe măsură ce indivizii evoluează spiritual, câmpurile lor de energie devin din ce în ce mai ușoare pentru că esența Conștiinței Divine este Lumină pură. Câmpurile de energie individuale sunt văzute și simțite cu ușurință de către cei sensibili la energie sau care au abilitatea de a vedea aura. De aceea s-ar putea să fiți atrași sau respinși de unii indivizi, chiar dacă nu le vedeți câmpul de energie.

Fiecare simte rezonanța celorlalți pentru că există numai unul care aduce fie aliniere fie ne-aliniere cu orice energie prezentă, fie că este vorba de o persoană sau un loc. Acesta este motivul pentru care simțiți nevoia să evitați anumite locuri, evenimente sau oameni – pur și simplu nu vă simțiți sincronizați cu energia predominantă. Onorați acest lucru. Pe de altă parte, alinierea energiei este cea care atrage oameni, locuri și evenimente fie că sunt pozitive sau negative.

Evoluția este călătoria lentă și adeseori dureroasă prin vieți de experiență necesară pentru ca un suflet să se trezească în cele din urmă din iluziile simțurilor în acea stare iluminată de conștientizare care a fost întotdeauna pe deplin prezentă,dar care a fost ascunsă în spatele conceptelor și credințelor false.

Fiecare adevăr nou dobândit (nu cunoscut numai la nivel intelectual) expansionează câmpul de energie (al celui care l-a dobândit) făcându-l să crească mai mare și mai luminos, permițându-i să acceseze cu o mult mai mare ușurință  idei, credințe evoluate spiritual și oameni de o rezonanță asemănătoare. Asta este Legea Atracției.

Puteți întreba care este motivul pentru care există unii care au abilități psihice dar care nu par să fie evoluați spiritual. Citirile și predicțiile lor psihice reflectă adeseori sistemul de credință trei dimensional și sunt pline de dezastre și întuneric. Mulți dintre acești oameni au dezvoltat și purtat în memoria lor celulară abilitățile dobândite în viețile lor anterioare adeseori prin tehnici de manipulare a energiei și accesarea altor dimensiuni.

Învățăturile legate de manipularea energiei au reprezentat o mare parte din învățăturile școlilor misterelor și au fost destinate să ajute elevul să atingă iluminarea. Cu toate acestea, au existat câțiva care nu erau încă pregătiți sau suficient de evoluați pentru a folosi aceste tehnici în mod onorabil. Unii dintre ei au părăsit această cale și au început să folosească ceea ce au învățat pentru câștigul personal egoist, care a fost originea a ceea ce este numit magia neagră. Energia neiluminată este simțită și văzută ca întunecată, densă și grea.

Mai există și astăzi unii care caută să folosească manipularea energiei pentru câștigul personal. Energia pură nu este nici bună nici rea, doar este. Cu toate acestea, ea poate fi, și este, folosită în ambele scopuri potrivit stării de conștiință și intenției celui care o folosește. Tehnicile de vindecare se bazează pe abilitatea vindecătorului de a canaliza energia Luminii Mai Înalte și de a duce în echilibru energia discordantă.

Vindecările vor rămâne valabile atâta timp cât pacientul rămâne în aliniere cu noile frecvențe. Dar ceea ce se întâmplă în mod frecvent este că persoanele se întorc pur și simplu la vechile căi (mai ales la cele care au provocat discordanța) făcând astfel ca situația, dezechilibrul să revină. În cazul acestora, la un moment energia de vindecare va înceta să ajute pentru că ei trebuie să învețe să-și facă propria lor muncă.

Energia manipulată pentru scopuri egoiste apare ca fiind densă și grea din cauza lipsei Luminii din ea. Atunci când este folosită însă pentru vindecare, ea apare adeseori ca o Lumină cristalină sau aurie. De aceea există atât de multe povești despre vrăjitorie, manipularea energiei și vrăjitoria neagră precum și despre vrăjitorii albi și vindecătorii puternici. Aceste povești derivă din memoria celulară colectivă și nu sunt doar imaginație.

Este important de știut că nu toți cei care au abilități psihice, dar nu manifestă interes pentru spiritualitate au fost manipulatori negativi de energie. Mulți au studiat și învățat cu seriozitate în școlile misterelor și au folosit informațiile așa cum ele au fost intenționate. Învățăturile vechilor școli ale misterelor (unele dintre ele mai există încă pe Pământ) au fost majoritatea prezentate din nivelele dualității și separării pentru că aceasta era conștiința predominantă a acelor vremuri.

Astăzi, mulți dintre cei care au abilități psihice, în special cei din toate artele vindecării și a modalităților de dezvoltare personală, au lucrat în Templele Sacre de Vindecare cu mult timp în urmă și mai poartă încă aceste abilități în energia memoriei celulare.

Pe măsură ce evoluați spiritual, capacitatea voastră de a accesa frecvențele care nu v-au fost disponibile până acum crește pentru că rezonanța voastră personală este în măsură acum să se alinieze cu ele. Puteți începe să vedeți oameni și animale care au trecut dincolo. Mulți dintre voi faceți acest lucru acum. În mod obișnuit acest lucru se întâmplă în starea de somn/trezire atunci când nu sunteți pe deplin treji.

Nu există nici un motiv să vă fie frică de aceste experiențe. Să știți că cei care vin spre voi s-ar putea să fie confuzi și să nu știe unde se află sau chiar că au murit. Ei sunt atrași de lumina voastră. Le puteți explica că este nevoie să meargă către lumină unde îi așteaptă ajutor și ghidare.

Mulți dintre acești oameni dragi care sunt rătăciți au fost profund înrădăcinați în credința iadului și a condamnării și sunt în consecință îngroziți să iasă din câmpul de energie al Pământului. Cereți să vină Ghizii sau rudele lor pentru a-i ajuta să meargă în Lumină. Dacă după un timp refuză să plece puteți să le spuneți pur și simplu să plece.

Să nu vă fie niciodată frică de aceste experiențe. Prea multe povești bazate pe ignoranța dualității și separării au fost perpetuate de-a lungul multor vieți și mai fac încă parte din învățăturile multor religii. Această programare falsă i-a făcut pe mulți să le fie frică crezând că orice este ”psihic” este rău și, prin urmare, trebuie temut și respins. În realitate ”cealaltă parte” este casa adevărată a tuturor și, astfel, mult mai reală decât experiențele pământești.

Nu este înțelept să vă deschideți părții de dincolo fără să vă gândiți prin tot felul de jocuri, droguri sau ceremonii. Acolo se află ființe ne-evoluate cărora le-ar plăcea să comunice cu voi dacă le permiteți. Nu vă temeți niciodată să vă conectați cu Ghizii și îndrumătorii voștri, dar setați-vă intenția de a vă deschide doar Ființelor de Lumină înainte de a practica canalizarea sau conectarea. Această intenție este nevoie să fie setată doar o singură dată.

Dacă, sau atunci când, intrați în frică în ceea ce privește experiențele de tip psihic, aduceți-vă imediat aminte cine sunteți voi – nu sunteți o ființă umană supusă oricărei sau tuturor credințelor dualității și separării, ci mai degrabă o expresie în manifestare a lui Dumnezeu. Aceasta recunoaște că nu există absolut nimic real care v-ar putea vreodată separa sau face mai puțin decât expresia Divină care sunteți. În timp ce vă centrați și aliniați cu această conștientizare mai înaltă, treceți automat într-o stare de conștiință mai înaltă, una în care frica și energiile mai jos rezonante nu pot intra.

Toată frica apare din convingerea că ceva sau cineva are aparent putere asupra voastră. Frica nu poate exista într-o stare de conștiință care nu cunoaște nici o altă putere decât a lui Dumnezeu – Dumnezeul propriei voastre Independențe/Autonomii. Aparențele negative pot exista numai acolo unde există o energie a credinței în ele care să le formeze.

Asta nu înseamnă că nu veți mai avea niciodată gânduri, experimentări ale fricii sau să fiți martori la situații trei dimensionale pline de frică, dar pe măsură ce creșteți tot mai mult într-o conștiință a adevărului ele se îndepărtează tot mai mult, nemaiexistând energie care să le hrănească.

Cei mai mulți dintre voi ați început deja să observați o mai mare sincronicitate în viețile voastre. Lucrurile încep să se așeze la locul lor fără efort, iar soluțiile par să apară atunci când este nevoie de ele. Acest lucru se datorează faptului că ați început să vă vedeți mai degrabă ca Sine decât ca sine și să înțelegeți că adevăratul Sine este complet și întreg acum, nu cândva în viitor. O stare atinsă de conștiință a completitudinii și plenitudinii se exprimă în exterior în moduri aparent obișnuite.

Voi sunteți creatori, dar n-ați știut-o așa că v-ați uitat la un Dumnezeu aflat în ceruri sau după soluții umane pentru a repara ceea ce voi înșivă ați creat. Folosiți fiecare experiență pentru a vă examina sistemul de credință și niciodată să nu vă îndoiți că pacea, armonia, iubirea necondiționată sunt dreptul vostru din naștere.

Întreaga călătorie are drept scop renunțarea la căutarea acestor lucruri în lumea exterioară și să vă amintiți în schimb că ele sunt deja pe deplin prezente în interiorul vostru și să le dați voie apoi să curgă în afară sub forma fiecărei experiențe a voastre.

Noi suntem Grupul Arcturian 7/23/17


Traducere Monica Poka


Actualizare 24 Iulie 2017



Ceea ce am observat în ultimele zile este că atitudinea a foarte multor oameni față de viața de pe Pământ s-a schimbat. Tot mai mulți încep să se implice tot mai mult în viața pământească ca și cum și-ar fi schimbat GPS-ul. Poate că este doar o impresie de-a mea, dar din ceea ce îmi relatează tot mai mulți cunoscuți și prieteni tind să cred că este cu mult mai mult de atât.

În modul cel mai clar cu putință direcțiile pe care le urmăm fiecare dintre noi devin tot mai evidente și mai de necontestat. Și asta nu pentru că ceva exterior nouă ne-ar influența, ci pentru că așa simțim noi să facem. Am observat că multe noțiuni, tabu până acum, au început să fie luate la puricat și că oamenii sunt mai atenți la ce li se spune și la ce aleg să facă.

Dacă până acum a existat o conturare cât de cât fixă a termenului de spiritualitate, acesta, la fel ca alte concepte depășite, a început să se prăbușească. Puteți fi de acord sau nu cu mine, dar asta chiar nu contează pentru că este evident deja că TOATE tiparele cad! Inclusiv dragul nostru tipar legat de spiritualitate în care ne-am străduit să încăpem.

Pentru cei care au reușit să depășească acest nivel devine tot mai evident că viața pe Pământ nu are, de fapt, legătură cu evadarea dintr-un lagăr de maximă securitate, ci mai degrabă are legătură cu eliberarea ființei de absolut orice tipare, inclusiv de cel de spiritual sau lucrător în lumină. Adică niște vaci sacre pentru unii.

Am spus de nenumărate ori că viața noastră pe Pământ nu înseamnă evadarea de pe Pământ, ci efortul nostru unit și susținut de a aduce pe Pământ ”precum în Cer așa și pe Pământ”, adică de a întrupa noi înșine în ființa noastră pământească toate Legile și Principiile Universului – Cerului, astfel încât ele să se poată manifesta fără nici o îngrădire pe Pământ.

Dacă până acum ne doream să ne întoarcem la Casele noastre de pe vreo Navă Stelară sau Planetă considerată Natală, acum ne-am schimbat planul și vrem ca AICI și ACUM să ne simțim Acasă pe Pământ. Dacă până acum trăiam cu speranța că vor veni alții să ne salveze și să ne ducă Acasă, ei bine, acum nu mai vrem asta.

Acum vrem să ne simțim bine în Casa noastră care, oarecum peste noapte, a devenit Pământul. Noțiunea de Casă s-a extins la nivel de Planetă, nu numai de casa noastră fizică cu 4 sau mai mulți pereți. Simțim că întreaga planetă a devenit Casa noastră și nu mai suntem de acord ca ”alții” să-și bată joc de ea.

Conform tiparelor spirituale multă vreme ne-am impus să fim Zen, să nu ne amestecăm în nimic și cu nimeni pentru că, nu-i așa, ”totul este așa cum trebuie să fie” J Ceea ce observ este că mulți s-au săturat să fie Zen în timp ce alții li se c..ă în cap precum păsările. Poate că este doar o părerea de-a mea, dar am văzut multe prea multe dovezi că nu este.

Ceea ce am observat în ultimul an este că din ce în ce mai mulți oameni și-au descoperit, mai mult sau mai puțin conștient, canalul de comunicare cu propriul Sine. Chiar dacă nu sunt pe deplin conștienți de acest lucru, au observat că atunci când își ascultă propria intuiție ies mai bine decât atunci când își urmează preceptele minții sau regulile societății.

Așa că au început să-și asculte mai mult inspirația/intuiția decât regulile și normele pe care le-au aplicat înainte. După o perioadă de exersare și integrare și-au dat seama că se simt mult mai bine, mai neconstrânși și liberi dacă fac așa cum simt ei decât cum li se spune că ar trebui să facă.

Dacă până acum se retrăgeau în lumea lor, hai să-i spunem spirituală, pentru a se putea detașa de mizeriile și energiile joase din jurul lor, adică se retrăgeau din fața lor și a celor care le promovau pentru a se putea apăra de ele, acum nu mai au chef să o facă.

Acum au decis la un anumit nivel al ființei lor că sunt Acasă, că această minunată planetă este Casa lor și că nu mai au chef să înghită mizeriile nimănui în CASA lor. Pur și simplu nu mai pot închide ochii la toate mizeriile pe care cei considerați adormiți le împrăștie cu nonșalanță în jurul lor – indiferent de natura mizeriilor.

Ceea la ce vreau să vă atrag atenția este că toată această regizare face parte din Planul Divin și că fiecare dintre noi își joacă rolul pe care și l-a ales în Jocul Viața pe Pământ, deci nu există nici o judecată. Dacă cei care își împart cu nonșalanță ”mizeria” nu ar face-o, nici ceilalți nu ar avea nici un motiv să o vadă și, în sfârșit, să o refuze.

Deci, într-adevăr, totul este așa cum trebuie să fie, dar nu doar la nivel de afirmație intelectuală care să te facă să te supui în continuare unor reguli străine ție. Poți trece ca rața prin gunoi, dar nu vei ieși din gunoi până când nu-l vei vedea, recunoaște și renunța la el. Până în acel moment vei continua să lopătezi prin el repetând aceleași cuvinte care pentru tine nu au înțeles, doar formă: ”Totul este așa cum trebuie să fie.”

Până când nu veți fi în stare să spuneți ”Totul este așa cum EU aleg să fie” nu sunteți Creatorii Vieții voastre, sunteți doar spectatori la ea. Alt-cineva alege cum să fie viața voastră pentru că numai atunci ”Totul este așa cum trebuie să fie” nu cum ați dori/alege voi să fie.

Planul Divin nu este bătut în cuie, da, are anumite puncte principale și esențiale la nivel colectiv, dar este diferit pentru fiecare dintre noi la nivel individual. Așa cum nu ne naștem toți deodată, nici la nivel Cosmic, Universal sau orice alt nivel – nu uitați că ACUM- ul nu este legat nici de timp, nici de curgerea lui liniară și nici de spațiu – nici de ascensionat nu ascensionăm deodată din planurile mai joase ale existenței.

Așa că, dacă simțiți că nu mai aveți chef să le înghițiți la toți prostia nu înseamnă că nu mai sunteți spirituali sau că ați căzut de la nivelul pe care ați crezut că l-ați atins, înseamnă că în sfârșit înțelegeți și simțiți că PLANETA Pământ este casa voastră, că ați trecut la un nou nivel, la nivelul conștiinței planetare.

Dacă până acum ne protejam câmpurile individuale de intruziuni și energii nedorite, acum câmpurile noastre s-au extins atât de mult încât ele cuprind, la un anumit nivel, și câmpul energetic al planetei. Altfel spus, câmpurile noastre de energie au fuzionat la un alt nivel cu cele ale planetei. Nu că nu ar fi făcut-o și până acum, deoarece separarea nu există, dar această fuziune este diferită de tot ceea ce am experimentat vreodată până acum. 

Așa că dragii mei, acesta este motiv de bucurie, nu de întristare. Dacă nu mai suportați să-i vedeți pe unii că-și bat joc de planetă sau de viețuitoarele ei, nu înseamnă că nu mai sunteți spirituali, înseamnă că începeți să experimentați unitatea la un cu totul alt nivel decât cel de până acum. Ființa voastră s-a extins atât de mult încât cuprinde și planeta cu toate Tărâmurile ei.

Vă doare când un animal este schingiuit și nu vă mai vine să repetați în mod robotic că ”Totul este așa cum trebuie să fie”? Vă doare când un om este batjocorit, îi puteți simți durerea și suferința mută din ochii care de-abia mai au o strălucire de viață în ei? Vă afectează toate acestea sau v-ați anesteziat toate aceste sentimente și emoții pentru că ele nu sunt spirituale?

Dacă ați făcut-o, ați devenit doar simpli roboți manipulați de către cei care vă spun că ”Totul este așa cum trebuie să fie”; noua religie a Pământului atunci când vine dintr-un nivel intelectual și nu dintr-unul de cunoaștere interioară. Atenție, dragii mei, TOT ceea este transformat în normă, dogmă, regulă, etc. vine din nivelul intelectual NU din cel al Inimii și Minții Universale, indiferent cum l-ați boteza.

Cel mai mare atu al oamenilor este SIMȚIREA. Oamenii pot simți cea mai vastă gamă de emoții în toate  nuanțele și tonurile ei. Pentru asta suntem aici, să ne cunoaștem și stăpânim toate gândurile și emoțiile, nu să ni le negăm. Să le experimentăm, să le integrăm și să le putem stăpâni în mod CONȘTIENT, nu să refuzăm experimentarea lor.

Și le avem de experimentat pe toate, fără excepție. Nu sunt emoții bune și emoții rele, nu sunt emoții pozitive și emoții negative, sunt pur și simplu emoții care ne ajută să cunoaștem viața în toate manifestările ei. Da, suferim, da, ne extaziem, altfel spus TRĂIM ceea ce am venit să trăim.

Am fost și eu o vreme prizoniera conceptelor legate de spiritualitate, până în momentul în care le-am văzut drept ceea ce sunt: niște concepte care au fost stabilite pentru a separa/diferenția ceva de altceva. Dar acum și ele și-au trăit traiul și aleg să trec dincolo de orice concepte, reguli și norme stabilite de alții pentru a se putea identifica cu ceva.

Aleg Viața, fără nici o reținere, decât cea impusă de sistemele mele umane aflate într-o continuă actualizare. Dar și ele se actualizează într-un ritm din ce în ce mai alert, așa că nu prea mai au timp să se așeze și să prindă rădăcini.

Cu adevărat Planeta/Mama Pământ în totalitatea Ei a devenit Casa ființei mele pământene și aleg ca această Casă să fie una curată, plină de Viață, de bucurie, de armonie, de Iubire și Unitate la toate nivelele posibile experimentării mele.

Asta nu înseamnă sub nici o formă că-i voi respinge sau evita pe cei care aleg altfel, înseamnă doar că nu le voi mai permite să-mi murdărească Casa. Simt că pentru asta va fi nevoie ca doar să le spun ”NU în Casa mea!” Și mai simt că suntem mulți care am primit acest semnal J

Vă doresc o zi minunată și plină de o fericită anticipare!

Munay, 

Monica Poka


vineri, 21 iulie 2017

Mesaj pentru Echipajul Nostru Împământat de pe Pământ


Crearea de Grupuri Bazate pe Intenții Împărtășite, Active

Arcturienii prin Suzanne Lie

Noi, Arcturienii, am dori să comunicăm cu Echipajul nostru Pământean împământat despre crearea Grupurilor trei dimensionale bazate pe intenții împărtășite, active. Suntem conștienți de faptul că această sarcină este destul de simplă într-un mediu cinci dimensional, dar poate fi foarte provocatoare în mediul trei/patru dimensional al Pământului.

Mai întâi vom începe cu cuvântul ”intenție”. Vom începe prin descrierea modului în care ”o intenție” și ”Limbajul Luminii” sunt unul și același lucru. Nici intenția și nici Limbajul Luminii nu pot fi văzute de către percepția voastră fizică. Atât intențiile voastre cât și Limbajul Luminii, pot fi doar simțite cu percepțiile voastre mai înalte patru și cinci dimensionale.

De fapt, intențiile voastre cât și intenția lui UNU, sunt destul de vizibile prin intermediul percepțiilor voastre cinci dimensionale. Dați-ne voie să luăm un moment din ”timpul” vostru pentru a vă explica termenii ”intențiile voastre” și ”intențiile lui UNU”.

Vom începe prin a vă da definițiile voastre trei dimensionale ale ”intenției”, care sunt: scop, țintă, intenție, țel, obiectiv și/sau plan. Toate ”intențiile voastre planificate” stau în gândurile și în emoțiile voastre pentru perioade de timp îndelungate înainte ca ele să se manifeste în viața voastră de zi cu zi.

Când nu vă îndepliniți în mod activ propriile voastre ”intenții” interioare, s-ar putea să vă simțiți dezamăgiți de voi înșivă. Unii dintre voi v-ați putea judeca chiar aspru pentru că nu ați îndeplinit intențiile pe care ceilalți le au pentru voi.

Reacțiile voastre la judecățile altora vor fi foarte diferite în funcție de conversația voastră interioară cu sinele vostru. S-ar putea să fiți foarte dezamăgiți în sinea voastră și să vă pedepsiți pe voi înșivă pentru că ”nu v-ați dus la îndeplinire intențiile planificate”.

Sau ați putea decide că aceste intenții nu au fost, de fapt, intențiile voastre, ci intenții pe care le-ați recepționat sau adoptat de la altcineva. În timp ce vă aflați în dimensiunea a treia este destul de greu să nu vă îndepliniți intențiile pe care vi le-ați stabilit pentru voi înșivă. Prin urmare, faptul de a vă supăra că nu ați îndeplinit intențiile altora pentru voi, vă va scoate complet din ”scaunul șoferului”.

”Cine este șeful vieții mele?” v-ați putea trezi că vă întrebați. Această întrebare, și mai ales răspunsul la această întrebare, este o componentă foarte importantă a procesului vostru de ascensiune. Am vrea să subliniem procesul VOSTRU de ascensiune, deoarece nimeni nu poate copia sau urma procesul de ascensiune al unei alte persoane.

Să vă trăiți procesul vostru de ascensiune înseamnă că v-ați așezat pe scaunul șoferului. Cu toate acestea, acest ”scaun al șoferului” este un ”scaun multidimensional” în care FIECARE expresie a SINELUI vostru Multidimensional trebuie să fie conștient și în mod activ la volan.

Este de ajutor și minunat să vă folosiți ”Conștiința Unității” pentru a vă urma, conduce și împărtăși călătoria cu alții. De fapt, împărtășirea intențiilor voastre cu alții care poartă și ei un vehicul pământesc, este foarte împuternicitoare. Asta înseamnă că este împuternicitor dacă aveți intenții similare și cantități similare de energie pe care sunteți dispuși să le puneți în intențiile voastre personale și/sau comune.

Dacă aveți aceiași intenție ca ceilalți din grupul vostru, dar ”ceilalți” NU îndeplinesc în mod activ acea intenție, câmpul vostru de energie nu va fi sincronizat cu acei oameni sau cu acel grup. Când membrii unui grup diferă prea mult în energia personală și multidimensională cu care doresc să contribuie la efortul acelui grup, câmpul de energie al grupului va cădea în ”șefi” și ”angajați”. În acest caz, șefii le vor spune angajaților ce să facă.

Cu toate acestea, atunci când aveți un ”Grup Activ de Intenție”, acolo NU există ”conducători” și nici ”adepți”. În schimb, există un grup de oameni în care fiecare persoană are un puternic sentiment de securitate în legătură cu contribuția sa și cu modul în care contribuția sa se va potrivi cu experiența de grup.

Câmpurile de energie de grup puternice se crează de fapt în dimensiunile mai înalte ale realității. Cu alte cuvinte, grupul a putut fi inițiat pe Pământ pentru că erau toți de pe aceiași Navă și/sau din aceiași versiune mai înalt dimensională a lui Gaia. De asemenea, este posibil ca membrii grupului să se fi cunoscut în alte încarnări și să pară a se ”recunoaște instantaneu unul pe celălalt” în viața lor fizică.

Uneori, grupurile puternice sunt inițiate într-o dimensiune mai înaltă a realității. De fapt, în acest ACUM, când Gaia își trimite în mod constant SOS-ul în dimensiunile mai înalte, grupuri de prieteni și/sau colegi, uneori chiar membrii de familie, se oferă voluntar să-și ia încarnări în același timp și loc 3D.

Cu toate acestea, din cauza urgenței de ajutor pentru planeta PĂMÂNT a lui Gaia, timpul care este necesar pentru ca copiii să crească ca adulți și ca toți membrii grupului să-și amintească contractele de dinainte de naștere, acesta nu este un mijloc solid de a aduna un câmp de energie multidimensional puternic.

Mai ales pentru motivul de mai sus, grupurile care s-au adunat pe Navele Stelare sau în Lumile Natale cinci dimensionale, conștient, sau inconștient, se întâlnesc pe Pământul trei dimensional și decid rapid să se alăture într-un grup.

Membrii acelui grup pot să spună adeseori ”Îmi pari atât de familiar. Te cunosc?” Apoi celălalt poate să-și amintească această persoană de pe navă sau nu și-o amintească. Dacă își amintește, atunci este confruntată cu decizia dacă dorește sau nu ”să-și asume riscul” de a-i spune ce-și amintește.

Prin urmare, noi Arcturienii, vă recomandăm să vă uitați la aura acelei persoane să vedeți dacă ea se extinde dincolo de vârful capului lor, iar apoi pare să dispară în dimensiunile mai înalte. Acea persoană s-ar putea să aibă nevoie de câteva zile pentru a decide dacă este pregătită să-și recunoască adevăratul sine în timp ce poartă un vehicul pământesc.

Spunem ”poartă un vehicul pământesc” deoarece ei (probabil că voi) poartă un vehicul trei/patru dimensional care cuprinde adevăratul lor SINE Corp de Lumină. SINELE lor Corp de Lumină este de obicei ascuns în miezul coloanei lor vertebrale ”umane”. Desigur, pentru că Corpul de Lumină rezonează la frecvența celei de-a cincea dimensiuni, el poate fi perceput numai de percepțiile cinci dimensionale și/sau de echipamentul cinci dimensional.

Mulți din ”Echipa noastră la distanță pe Pământ” sunt pe deplin conștienți de realitățile lor simultane de pe Navele sau planetele lor cinci dimensionale. Pe de altă parte, mulți din ”echipa noastră la distanță” au ales să ”nu-și amintească” până când este ACUM-ul în care o situație dată îi cheamă în ”Serviciul Activ”.

Chemarea bruscă în Serviciul Activ poate fi destul de provocatoare deoarece mulți dintre ei și-au uitat adevărata lor natură multidimensională. Poate fi extrem de provocator pentru cineva să-și schimbe în totalitate ”simțul de sine” într-o versiune mult extinsă față de ceea ce a cunoscut de-a lungul întregii sale încarnări.

Cei multidimensionali, care își iau un vehicul pământesc la naștere, în loc să ”intre în” mai târziu, au cele mai mari provocări. Acesta este motivul pentru care mulți dintre ”voluntarii” noștri aleg să experimenteze ceea ce pe Pământ este numit ”O Experiență în Preajma Morții”. Ceea ce se întâmplă într-o Experiență în Preajma Morții este că ”cel care moare” se întâlnește cu SINELE său Multidimensional.

Pentru a face acea re-ajustare a ”simțului de sine” acești voluntari au adeseori vise cu aterizarea OZN-urilor sau chiar percep un OZN în viziunea lor 3D. Din fericire, ”cei nou treziți”, cum își spun de multe ori, caută în mod înțelept informații astfel încât să poată înțelege mai bine ce se întâmplă cu ei.

Acesta este motivul pentru care ne-am început conversația vorbind despre diferitele tipuri de grupuri. Un câmp energetic de grup este încă o mare provocare pe Pământul 3D, în mare parte datorită îndoctrinării și propagandei făcute de către ”cei pierduți”.

Noi, Arcturienii, am vorbit de multe ori despre ”cei pierduți”, ”cei întunecați” și/sau ”Illuminati”. Ceea ce aceste denumiri au în comun este că ele îi reprezintă pe cei care NU doresc ca Gaia să ascensioneze în expresia Ei cinci dimensională.

De ce NU ar dori să trăiască în Iubirea Necondiționată și Lumina Multidimensională a unei realități cinci dimensionale?

Nu există un singur răspuns la această întrebare, dar răspunsul zdrobitor este că este vorba despre un grup de ființe care NU au un Corp de Lumină  la baza coloanei lor vertebrale care să își aștepte APRINDEREA în gloria și pacea celei de-a cincea dimensiuni.

Ei știu că NU se vor întoarce la Corpul lor înnăscut de Lumină pentru că și l-au VÂNDUT. Nu, nu și-au vândut Corpul de Lumină la un magazin sau la o piață de vechituri. Dar Corpul de Lumină este o ființă vie care are nevoie să fie hrănită la fel ca toate ființele vii.

Cu ce trebuie să-și hrănească cineva Corpul de Lumină pentru a-l păstra puternic și pregătit să explodeze în expresia sa cinci dimensională? Răspunsul este simplu. Ceea ce hrănește Corpul de Lumină este o ”masă” echilibrată de:
·         Iubire Necondiționată
·         Serviciu în slujba altora
·         Flacăra Violet a Transmutării

Illuminati nu și-au vândut Corpul de Lumină, dar și-au vândut ”Serviciul în slujba ALTORA” pentru a putea câștiga puterea asupra altora. Illuminati au renunțat la Serviciul în slujba altora pentru a se putea concentra asupra Serviciului lor pentru sine.

Atunci când au trăit NUMAI prin ”Serviciul pentru Sine”, ei și-au pierdut în întregime conexiunea cu Iubirea Necondiționată, Focul Violet și Lumina Multidimensională care rezonează cu dimensiunea a cincea și dincolo de ea. Prin urmare, cei pierduți NU pot nici măcar percepe aceste puteri mai înalte, cu atât mai puțin să fie în stare să le fure.

O evoluție interesantă este că unii dintre copiii Illuminati au văzut cum ”energia emisă este egală cu energia care se întoarce”. Ei nu au învățat compasiunea, iubirea părintească sau serviciul în slujba altora. Și cei mai mulți dintre ei NU sunt din Dimensiunile Mai Înalte.

Cu toate acestea, CHIAR unii dintre bravii Membri ai Navelor noastre s-au oferit voluntar să-și ia un Vehicul Pământesc în sânul Illuminati. Unii dintre ei s-au pierdut, dar unii dintre ei au fost capabili să-și amintească adevăratul lor SINE și au păstrat acea conexiune pentru că ei ”lucrează din interiorul întunericului ca să aprindă lumina”.

Prin urmare, vă cerem să nu-i condamnați pe toți Illuminati, deoarece unii dintre ei sunt ființe înalt dimensionale care și-au asumat marea provocare de a-și infuza lumina în întuneric. Vă reamintim tuturor că îi puteți ajuta trimițându-le Focul Violet ca să-i ajute.

Acest Foc Violet va servi la transmutarea întunericului în lumină. Vă cerem, de asemenea, să le trimiteți Iubire Necondiționată celor care au făcut marele sacrificiu de a trăi în întuneric pentru a-l transmuta în Lumină.

Inima voastră Înaltă va ști cine este cine, deoarece Inima Înaltă nu poate minți. Atunci când intrați în Inima voastră Înaltă, găsiți o mare protecție și o imensă vindecare. Pe măsură ce vă deschideți Inima Înaltă vă veți găsi și ATMA, care se află chiar deasupra Inimii Voastre Înalte.

ATMA voastră conține primele voastre 8 celule, precum și Flacăra voastră Întreită a ”Înțelepciunii Infinite, Puterii Multidimensionale și a Iubirii Necondiționate”. Cu Intenția voastră Activă vă rugăm să intrați în Inima voastră Înaltă pentru a vă activa propria voastră Înțelepciune, Putere și Iubire.

Noi, Arcturienii, vă vom ajuta dacă ne chemați!

Binecuvântări asupra grupurilor pe care le creați.


Traducere Monica Poka



Actualizare 21 Iulie 2017


Dragi prieteni, astăzi voi atrage din nou atenția asupra a ceea ce considerăm spiritual și a fi spiritual. Foarte mulți se luptă să se conformeze la ceva numit spiritual, definit, etichetat, clasificat, cu comportamente definite de genul cum trebuie să te comporți, ce atitudine trebuie să adopți în cutare sau cutare situație.

Nu vi se pare că acest tip de spiritualitate nu este altceva decât un substitut al religiei doctrinare? Da, pentru mulți așa începe drumul la ieșirea din doctrina religioasă și căutarea unui alt drum. Nu se pot rupe dintr-o dată de reguli, tipare de gândire și comportamentale și atunci le înlocuiesc cu altele care li se par mai potrivite.

Este foarte în regulă să fie așa pentru că nu poți fi astăzi scafandru și mâine cosmonaut. Important este să nu te oprești doar la a înlocui o credință cu alta așa cum azi folosești o farfurie de lut și mâine una de porțelan: farfuria tot farfurie rămâne, indiferent din ce este făcută.

Acest tip doctrinar de spiritualitate poate fi chiar mai periculos decât cel religios pentru că în doctrina religioasă sunt mai mulți adepți care împărtășesc aceiași convingere, credință, comportament și atitudine față de viață, lucru care îi face pe adepții doctrinei religioase respective să se simtă oarecum în siguranță.

În tipul incipient și doctrinar de spiritualitate ești de multe ori de unul singur și nu ești nici aici nici acolo pentru că cu doctrina religioasă nu mai rezonezi, deși o vizitezi adeseori și te convingi că locul tău nu mai este acolo, iar în acest nou tip de ”religie” numită spiritualitate este și mai rău pentru că pe lângă faptul că te confrunți cu idei noi, cu convingeri noi mai ești și abțiguit de tot felul de ”maeștri” spirituali care unul îți spune că așa trebuie făcut ca apoi să vină altul care să-ți spună că ”ba nu, așa trebuie făcut”.

La biserică cel puțin aveai un singur popă care îți spunea ce și cum trebuie să faci, nu o sută de popi care fiecare spune altfel. Este una dintre fazele cele mai grele pentru adeptul spiritual care vine din zona religioasă. Pentru cei care vin dintr-o stare ateistă din punct de vedere al credinței religioase, lucrurile stau puțin mai bine.

Ei bine, dacă nu ați sucombat din cauza atât de multor sfaturi și reguli contradictorii și foarte personale, aveți șansa să vă găsiți propria cale în labirintul numit spiritualitate. Din păcate puțini găsesc firul Ariadnei lăsat de precursorii lor în acel labirint și unii rătăcesc prin el ani și ani de zile. Unii nici nu vor ieși în această viață din el pentru că spiritualitatea văzută de ei nu este altceva decât înlocuitorul religiei lor anterioare.

Aceștia din urmă sunt cei care îi vor lua în primire pe toți noii-veniți în ai spiritualității pentru a-i integra în noul lor sistem de credință. Este și asta o fază care își are rolul ei. Cei care vor reuși să o depășească vor fi învățat, atunci când o depășesc, ce înseamnă discernământul, puterea personală, încrederea în sine și faptul că pentru ei călătoria abia acum începe.

Așa cum unii își spun creștini, musulmani, budiști, etc. alții își spun spirituali. Aceiași Mărie cu altă pălărie. Oricât de dură vi se pare această afirmație, ea este adevărată. Atâta timp cât te identifici cu ceva, cu orice, pentru tine nu ești decât acel ceva cu care te identifici. Pentru că așa alegi TU să te percepi. Și pentru că vrei să te simți în siguranță vei căuta să-ți impui noile tale credințe asupra altora pentru că așa este modelul pe care l-ai învățat.

Priviți religiile, priviți doctrinele spirituale, priviți orice grupuri constituite pe diferite criterii care apoi încearcă să-și extindă punctul de vedere și să câștige prozeliți pentru a-și consolida grupul, doctrina, religia. Nu este rău sau greșit să o faci atunci când o faci în mod pașnic, dar oare se pot limita oamenii la a-și doar împărtăși credințele cu alții? Unii da, alții ba, iar din păcate cei din grupa a doua sunt majoritatea. ÎNCĂ.

Ei bine, dacă ai reușit să scapi de toate aceste nebunii, provocări, deraieri, etc. și să depășești și conceptul de ”a fi spiritual”, te regăsești într-o stare în care nu mai simți să FII nimic altceva decât TU ÎNSUȚI/ÎNSĂȚI orice ar însemna asta. Religia ta ești tu, spiritualitatea ta este Sufletul tău, lumea ta este Infinitul și descoperi că Creația este Nemărginită.

Când ai atins acel punct, ai pierdut orice convingere, credință în legătură cu ceea ce înseamnă Viața. Asta nu înseamnă că Viața ta s-a încheiat, dimpotrivă, abia atunci începe. Ia încercați să vă imaginați cum ar fi să trăiți o Viață în care să nu urmați regulile de gândire și comportament ale nimănui altcuiva?

Atenție, asta nu înseamnă să nu respecți regulile de conviețuire din societatea în care trăiești, înseamnă să nu le dai putere asupra ta. Să nu faci ceva pentru că așa trebuie să faci, să faci acel ceva, sau nu, pentru că TU așa ALEGI, sau nu.

Ceea ce veți descoperi este că abia atunci veți trăi cu adevărat și plenar tot ceea ce faceți. Vă veți implica cu toată ființa voastră în ceea ce faceți pentru că nu mai există reguli care să vă spună ce și cum trebuie făcut în cutare sau cutare situație. O trăiți fără să vă gândiți la astfel de lucruri și abia atunci o puteți trăi cu toată ființa voastră. O puteți respira în voi, o puteți mirosi, îi puteți simți gustul și atingerea pentru că deveniți una cu ea.

Vă veți implica mai mult în unele situații sau acțiuni care altădată v-ar fi lăsat reci sau le-ați fi considerat ne-spirituale pentru că nu mai doriți să vă refuzați nici o experiență care vă este disponibilă aici pe Pământ. Ba o veți face chiar cu mai mult elan ca și cum v-ați dori să nu vă rămână nimic neexplorat din ea, pentru că știți deja că fiecare clipă și experiență este unică în felul ei.

Veți putea savura cu aceiași bucurie orice experiență pentru că nu o veți mai judeca după nici un fel de convingeri și tipare exterioare vouă, ci numai după ceea ce voi simțiți în legătură cu ea. Uneori compasiunea va lua locul bucuriei, dar nu veți mai simți nevoia să judecați pe nimeni și nimic pentru că pur și simplu judecata nu mai face parte din voi.

Nu, nu este viitorul ceea ce am scris, este prezentul, este AICI și ACUM și este disponibil tuturor celor care aleg să-l trăiască. Pentru că primul pas este ALEGEREA, restul vine pe urmă și dacă alegerea este suficient de puternică, ea va funcționa ca o busolă care niciodată nu greșește ceea ce vă indică, chiar dacă aparent așa ar putea părea uneori, pentru că ea este Busola Sufletului.

O zi minunată și plină de o fericită anticipare vă doresc!

Munay,

Monica Poka



joi, 20 iulie 2017

Actualizare 20 Iulie 2017 - Misiunea


Dacă m-aș fi îndoit cumva că un imens val de treziri au loc, ultimele 2-3 zile m-au convins de-a dreptul prin interacțiunile cu foarte mulți oameni care îmi cer să-i ajut să-și afle misiunea lor pe Pământ. Mă veți întreba ce are una cu alta, iar eu am să vă spun că o persoană doar atunci pune astfel de întrebări când se trezește, când în mintea lui/ei a intrat suficient de multă lumină și cunoaștere pentru a accepta că viața nu înseamnă doar naștere, moarte și ce mai este între ele.

De îndată ce cineva află că nu a venit pe Pământ din întâmplare, accident sau pentru că părinții au scris la barză, începe într-un mod extrem de natural să se întrebe ”Păi bine, atunci eu de ce am venit?” Ah, această frumoasă și intensă întrebare care ne arde apoi aproape tot timpul ”Eu de ce am venit? Ce am eu de făcut aici pe Pământ? Care este Misiunea mea aici pe Pământ?”

Începem să căutăm, să investigăm, să ne cercetăm și pe dinăuntru și pe dinafară că doar doar vom afla răspunsul. Fiecare își imaginează la început că Misiunea lui este una măreață și va schimba lumea. Că este un erou sau o eroină al cărei nume va rămâne în istorie ca cel/cea care a schimbat lumea sau măcar un fel de Făt Frumos sau Ileana Cosânzeana contemporani.

Ei da, poveștile copilăriei în care cel apreciat, lăudat, eroul era Făt Frumos ne-au format un tipar pe care toți, fete sau băieți, am dorit să-l reproducem la maturitate într-un fel sau altul. Cine își amintește de grăjdarul, bucătarul, camerista, grădinarul, etc. lui Făt Frumos/Ileana Cosânzeana? Că balaur sau zmeu n-am vrut să fim nici unul, doar ei sunt cei răi, nu-i așa? Și iată cum semințele dualității au fost sădite în noi din fragedă pruncie.

Și astfel aducem cu noi imaginea eroului care împarte dreptatea, folosindu-și sabia, omorând balaurul sau zmeul și salvând fata. Multe fete, ajunse la maturitate chiar, își mai așteaptă încă Făt Frumosul pe cal alb care să le salveze de ele însele. Și tot așteaptă, și tot așteaptă....

Deci, fiecare ne imaginăm că Misiunea noastră este ceva grandios, ceva ce toată lumea să admire, să aprecieze și, de ce nu, să invidieze. ”Le arăt eu lor cine sunt eu.” Asta ține o vreme, mai mult sau mai puțin îndelungată, după care fie apare dezamăgirea, fie înțelegerea, deși undeva în adâncul nostru tipul de erou Făt Frumos nu moare și uneori ne mai chinuie și ne dă bătăi de cap.

Câți dintre voi își imaginează că Misiunea pe care v-ați ales-o este cu mult mai prozaică decât de-a fi Făt Frumos sau Ileana Cosânzeana? Că ceea ce faceți are o mai mare sau mică legătură cu Cine Sunteți cu Adevărat? Că singurul lucru care contează este să FIȚI Cine Sunteți cu Adevărat, indiferent de munca pe care o prestați sau rolul pe care vi l-ați asumat în această viață fizică?

Nu putem fi toți distribuiți în roluri de Feți Frumoși și Ilene Cosânzene pentru că am muri de foame și de frig nemaiavând cine să le facă și pe acestea. Imaginați-vă că atunci când Jocul Pământ a fost pus în scenă au fost scoase la distribuție nenumărate roluri pentru care au fost cu mult mai mulți solicitanți decât roluri. Am ales fiecare câte un rol și am fost fericiți că am fost acceptați în distribuție.

Ceea ce am cerut cu toții a fost ca rolurile să fie re-distribuite astfel încât să avem șansa să jucăm cât mai multe. Am avut și vieți de Feți Frumoși și Ilene Cosânzene de-a lungul milioanelor de ani, dar am jucat și roluri de valeți, agricultori, bucătari, grăjdari, casnice, războinici, învinși și învingători, Feți Frumoși și balauri, etc. Ce ne-am dorit, când Jocul a început, a fost să adunăm cât mai multă experiență posibilă din el.

Da, dar care-i Misiunea mea ACUM? Ah, da Misiunea mea ACUM 😊 În primul să mă trezesc la Cine Sunt Eu cu Adevărat sau credeți că asta-i chiar o Misiune floare la ureche? Dacă ați fi făcut-o nu ați mai întreba care este Misiunea voastră, nu-i așa? Cine Sunteți Voi cu Adevărat cunoaște răspunsul 😊

Haideți să zicem că cea mai mare parte a Misiunii noastre este să DESCOPERIM Cine Suntem Noi cu Adevărat și apoi, în al doilea rând și nu ultimul, este să-l TRĂIM pe acest Cine Suntem Noi cu Adevărat chiar dacă în viziunea omului din noi acesta, sau aceștia, nu este un Făt Frumos sau o Ileana Cosânzeana în carne și oase.

Oameni dragi, numai atunci când veți renunța la rolul de Salvator, de Făt Frumos sau Ileana Cosânzeana, de Eroul Care Schimbă Lumea Fizică veți putea începe să vă apropiați de Misiunea voastră de A FI Cine Sunteți cu Adevărat. De ce vă doriți să fiți Eroi, Salvatori, Feți Frumoși sau Ilene Cosânzene?

Ce se ascunde în spatele acestui tipar? Multe, foarte multe, dar pentru fiecare altceva. Totuși, frica de a fi comun, de a nu fi cu nimic deosebit de ceilalți, de a rămâne nebăgat în seamă este un factor comun al acestui tipar exploatat din greu de către ego-ul nostru uman. Vezi ”nu ești destul de bun”, ”nu ți se cuvine”, ”nu ești în stare”, etc.

Da, am spus ego-ul uman pentru că faptul că ajungeți în 4D, 5D nu înseamnă că nu aveți ego, înseamnă doar că rolul lui este cu totul și cu totul altul. Ce este, de fapt, ego-ul? Nu este decât un sistem care ne asigură individualitatea, posibilitatea de a experimenta ceva din punct de vedere individual, nu colectiv, lucru pe care îl putem face doar cu ajutorul lui.

Principala noastră Misiune ACUM este să ne trezim, să ne amintim Cine Suntem cu Adevărat, să-i ajutăm și pe alții să se trezească, dar prin ceea ce Noi Suntem cu Adevărat clipă de clipă nu prin ceea ce spunem sau facem dintr-o stare de cunoaștere intelectuală, ci dintr-una de conștiință atinsă.

Vi se pare puțin? Ei bine, mie mi se pare o Misiune Titanică pe care să o îndeplinim într-o singură viață după nenumărate altele trăite învăluiți în atât de multe văluri ale uitării de Sine. A, da. Nici o altă Misiune nu este posibilă decât DUPĂ îndeplinirea acesteia.

Așa cum nu poți proiecta un pod dacă nu ai cunoștințele necesare, nici nu poți îndeplini Misiuni pentru care nu ai starea de conștiință necesară. Da, știu, ce bine ar fi să știm care este Misiunea noastră exactă și să ne canalizăm toate eforturile în acea direcție. Tipic uman. Dar nu Divin. Divinul nu are nimic fixat, nu-i așa? Pentru Divin singura constantă este SCHIMBAREA.

Vi se pare o Misiune neimportantă să vă trăiți Viața în modul cel mai împlinitor posibil, sau alergatul după O Misiune este scuza pentru a nu o face? Nu ați observat că această căutare obsesivă vă îndepărtează tocmai de motivul pentru care sunteți AICI ACUM? De a TRĂI în acord și aliniere cu Cine Sunteți Voi cu Adevărat!

Misiunea .... nu vă distrage cumva atenția tocmai de la ceea ce este important și vă face să alergați după cai verzi pe pereți? Câtă nemulțumire și neîmplinire vă aduce acest cuvânt ”Misiune”? Câtă nesiguranță vă dă, când vă întrebați dacă sunteți sau nu pe calea Misiunii voastre?

Credeți că există măcar o clipă în care să nu fiți pe ea? Înseamnă că nu vă cunoașteți Sufletul 😊 Nu vi se spune că nu puteți accede un nivel de conștiință mai înalt până nu l-ați depășit pe precedentul? Ia ghiciți cine este examinatorul care vă dă diploma de absolvire și permisiunea de accedere? Dacă cumva spuneți Sufletul, ați ghicit.

Puneți deoparte ideea de Misiune fixă și finală pentru că suntem cu toții și tot timpul în Misiune. Nu vă mai lăsați manipulați de către ego sau alții în legătură cu această nouă găselniță de a vă ține pe loc sau încetini în trezirea voastră/noastră care este continuă și neîntreruptă. Să zicem că trezirea are doar început, dar este veșnică și fără sfârșit, așa cum suntem și noi.

O zi minunată și plină de o fericită anticipare vă doresc!

Munay!


Monica Poka


miercuri, 19 iulie 2017

Actualizare 19 Iulie 2017


Remarcam ieri pe pagina mea de facebook faptul că ziua de ieri a stat sub semnul atitudinii față de muncă și a relațiilor de muncă după care am fost abordată în particular de o colegă de breaslă, dacă nu știți cumva profesez în domeniul contabilității, care mă întreba cum reușesc să fac această muncă și, în același timp,  să scriu ceea ce scriu, adică să îmbin contabilitatea cu spiritualitatea.

Am să dau acest răspuns acum pentru că într-adevăr nu a fost deloc ușor la început și văd că foarte mulți se confruntă acum cam cu aceiași problemă. În primul rând este vorba de percepția noastră asupra muncii pe care o facem și în al doilea rând de atitudinea noastră față de ea.

Aș vrea să mai subliniez faptul că, în timp, tocmai căutările mele spirituale m-au ajutat foarte mult să-mi schimb percepția și atitudinea față de muncă. Mai trebuie să vă spun că nu îmi fac întotdeauna munca cu aceiași plăcere, că sunt zile în care îmi place ceea ce fac și zile în care nu sunt chiar atât de încântată de ceea ce fac (sunt zilele în care calculez impozitele și taxele pentru firmele cu care colaborez ).

Mai trebuie să vă spun și faptul că eu am prins perioada de dinainte de 1989 în care am lucrat cea mai mare parte într-un atelier de pictat globuri pentru pomul de iarnă în condiții care pot fi numite ”ca pe bandă” și o perioadă foarte scurtă, chiar înainte de pseudo-revoluția noastră într-un birou de contabilitate la o unitate din cadrul Cooperației Meșteșugărești, cum erau ele pe atunci.

Deci, am cunoscut și o altfel de muncă, desfășurată în cu totul și cu totul alte condiții decât cea din zilele de acum. Dacă în perioada de dinainte de 1989 munca era obligatorie, cei care nu munceau erau fie trimiși la canalul Dunăre-Marea Neagră, fie li se găseau tot felul de munci de făcut, astăzi munca pare să devină o opțiune.

De asemenea, atunci când absolveam o școală profesională, un liceu, o facultate fiecare primea o repartiție la un loc de muncă, lucru care astăzi nu se mai întâmplă pentru simplul motiv că nu mai avem nici un fel de industrie sau alte servicii adiacente, avem doar comerț și construcții într-o proporție covârșitoare.

Atitudinea față de muncă în acea perioadă era cu totul alta față de cea de acum. Eu cel puțin mi-am respectat întotdeauna munca pentru că munca mea mă reprezintă pe mine, poartă o parte din energia mea, din ceea ce eu sunt, din ceea ce eu cred, din ceea ce eu pun în ea. Deviza mea a fost și este ”Să nu-ți fie niciodată rușine de munca pe care o faci”, și am aplicat-o și atunci când am mai dat-o în bară. Pentru că am făcut-o.

Atitudinea mea față de muncă s-a schimbat în momentul în care mi-am început căutările spirituale. Munca mea nu s-a schimbat, ceea ce s-a schimbat a fost modul în care am început să o judec. Brusc am început să o privesc ca pe o corvoadă, ca pe ceva de speță inferioară spiritualității prin care mi se deschidea o portiță de evadare din propriile mele nemulțumiri și din realitatea pe care nu o mai puteam accepta.

Nu am făcut altceva decât să-mi mai pun un sac, sau mai mulți, în căruța neacceptărilor și judecăților pe care și așa de-abia o mai puteam trage după mine. Mergeam obosită la serviciu, eram obosită și nemulțumită tot timpul la serviciu, veneam acasă obosită și mă cufundam în acea spiritualitate falsă care nu făcea altceva decât să-mi îngreuneze și mai mult situația.

A fost o perioadă în care și sănătatea mea a avut de suferit, relațiile familiale au avut de suferit, viața mea nu era deloc roz-bombon. Am vrut să-mi schimb meseria, dar nu știam ce să fac altceva și în plus banii pe care îi câștigam nu erau deloc de neglijat. Eram prinsă în capcana pe care singură mi-o întăream zi de zi.

Apoi am ajuns în punctul în care mi-am dat seama că nu pot continua așa, că este nevoie să mă așez la o discuție cu mine însămi și să văd ce-i de făcut pentru că începeam să fac tot mai des crize de spasmofilie și alunecam pe o pantă al cărui capăt nu era absolut deloc greu de imaginat. Am separat profesia de locul de muncă și mi-am dat seama că profesia în sine nu pot spune că nu-mi place, ce nu-mi place este modul în care o fac.

În acea perioadă lucram într-o instituție de stat, una în care semnătura și ștampila erau răspundere personală. Umblam fiecare dintre noi cu ștampila în buzunar și ne uitam de câteva ori pe hârtiile pe care era nevoie să le semnăm pentru că nu lucram cu 2-3 lei și de multe ori era chiar libertatea noastră în joc.

Mi-am schimbat locul de muncă și mi-am început afacerea personală în același domeniu profesional. Lucrurile au părut să intre într-o oarecare normalitate, dar acea judecată de muncă 3D față de 5D-ul la care eu aspiram nu-mi dădea pace. Îmi doream acea lejeritate, acea ”floricele pe câmpii, hai să le-adunăm copii” pe care eu le proiectam asupra unei realități 5D în care câinii umblă cu colaci în coadă.

Am încercat să-mi separ viața în viață la serviciu și viață dincolo de serviciu. Nu a funcționat pentru simplul motiv că nimic nu este separat de nimic și totul este în noi, nu în locul de muncă sau dincolo de el. Am început să înțeleg acest lucru când în timp ce mă aflam în jungla amazoniană pe Inka Trail la o altitudine de peste 3000 de metri, eu aveam treabă, mental, cu o situație de la serviciu.

Atunci am înțeles și cum devine treaba cu gândurile și cu stăpânirea lor sau pur și simplu cu curgerea lor. Lumea noastră există în noi și o luăm cu noi peste tot chiar și atunci când suntem în afara Pământului. Credințele, convingerile, atitudinile noastre sunt cele care ne formează realitatea, nimic altceva.

În timp am mai descoperit că munca mea îmi era cu atât mai neplăcută cu cât mai nedemnă de mine o priveam și că mă aflam în capcana ”banii sunt necesari și fac munca asta doar pentru bani”. În momentul în care am alăturat aceste două elemente, nu să-mi scadă dezaprecierea față de munca mea, ea a devenit o corvoadă.

Apoi, am dat peste cărțile Telos ale lui Aurelia Louise Jones și am constatat că și în societățile pe care eu le priveam cu jind, munca continua să existe. Este drept, sub altă formă și altfel văzută, dar exista. Și a început vorba aia ”să-mi vină mintea la cap”. Am înțeles că munca mea nu este nici bună nici rea, este exact așa cum eu o văd și îmi aduce exact bucuria și mulțumirea pe care EU le pun în ea, nimeni altcineva.

Am început să o privesc cu mult mai puțină ostilitate și să mă împrietenesc cu ea. Să-mi dau seama că ceea ce fac este în folosul multor oameni și că somnul și viața lor poate fi mai liniștită și datorită mie. Este adevărat că este o muncă provocatoare, dar mie nu mi-a plăcut niciodată prea mult rutina. Și har domnului, munca mea mi-a oferit suficient de multe șanse să nu cad în rutină 😊

În timp, mi-am schimbat aproape pe nesimțite atitudinea față de munca mea și am ajuns să o fac chiar cu plăcere văzând în ea aportul pe care eu îl duc acestei lumi, chiar dacă sunt o verigă dintr-un lanț nesfârșit. Dar pot fi acea verigă care schimbă ceva în lanț prin ceea ce eu sunt în primul rând, nu neapărat prin ceea ce eu fac.

Ceea ce fac nu este altceva decât un mod de a interacționa cu lumea, însă ceea ce Eu Sunt dă calitate acestei interacțiuni și o înnobilează, sau nu. ”Omul sfințește locul”, în primul rând OMUL și apoi munca sa. Dacă Omul este în aliniere cu el însuși/ea însăși, nu mai există nimic nedemn, inutil, de rang inferior sau superior, pentru că Totul Este Una și nu mai sunt necesare nici un fel de ierarhizări.

Într-o societate echilibrată și aflată în aliniere cu toți membrii ei, pentru că și ei sunt în aliniere cu ea și cu ei înșiși, munca este o formă de menținere a acelei societăți din punct de vedere funcțional. Știați că sunt societăți avansate în care nașterea unui copil și ceea ce el va deveni este în funcție de nevoile acelei societăți?

Când este nevoie de un brutar să zicem, și am ales intenționat o muncă comună ca să-i spun așa, membrii societății se reunesc, stabilesc de ce au nevoie, întreabă cine se oferă să fie părinții acelui copil și apoi este lansată o cerere către sufletele neîntrupate care doresc să aibă această experiență în lumea lor. Întotdeauna se găsește un suflet care să răspundă pentru că așa funcționează Universul.

În momentul în care am avut și această experiență, călătorind prin și printre lumi, m-am împăcat definitiv cu întreaga viață de pe Pământ și am putut începe să mă bucur și să savurez fiecare clipă de viață, indiferent că este una plăcută sau una mai puțin plăcută. Când elimini judecata, ești liber. Liber să FII, FACI sau orice altceva alegi.

Bucuria de a fi întrupat și de a avea atâtea șanse de a te bucura de tot ceea ce te înconjoară, poate suprascrie orice programe mentale și de judecată avem. Apoi observăm cum treptat ceea ce nu am acceptat cândva, astăzi ne aduce cel mult un surâs în colțul gurii. Dar totul, absolut TOTUL depinde doar de modul în care NOI alegem să ne percepem și făurim propria viață/realitate.

În speranța că v-am putut ajuta pe unii, vă doresc o zi minunată și plină de o fericită anticipare!

Munay!

Monica Poka