vineri, 31 iulie 2015

Interpreții – Arcturienii și Întoarcerea Acasă




De Suzanne Lie

Dragi Arcturieni, într-unul dintre ultimele voastre mesaje ați afirmat că noi, voluntarii voștri care ne-am luat un vehicul pământesc pentru acest ACUM, suntem meniți a fi ”interpreții”. Puteți să ne spuneți ceva mai multe despre acest lucru?

Răspuns Arcturian: ”Da, suntem fericiți să explicăm. Mai întâi vă rugăm să mergeți înapoi la mesajele noastre începând cu 2 Ianuarie 2015 și să le citiți sau să vă re-informați cu acele informații, începând cu Undele Cerebrale și Conștiința.

V-am pregătit pe toți să recunoașteți și să citiți forme gând și câmpuri de energie. Gaia își crează/permite tranziția în frecvența cinci dimensională în care NU există timp. De fapt, planeta voastră trece printr-un câmp de energie important către sfârșitul acestui septembrie 2015.

Escaladarea și accentuarea energiei electromagnetice de la Soare precum și alte energii cosmice se vor expansiona în timpul lunii August și vor atinge punctul culminant în jurul datei de 23-24 Septembrie 2015. Vă spunem acest lucru pentru a atenua orice ”frică de necunoscut”. Câmpul de energie al fricii provoacă rezistență și vă face să ”împingeți înapoi” împotriva câmpului de energie.

Pe de altă parte, câmpul de energie al iubirii, mai ales al iubirii necondiționate, permite o curgere în și o îmbrățișare a câmpului de energie. În plus, dacă vă expansionați conștiința în undele cerebrale mai înalte ale undelor gamma cinci dimensionale, veți fi capabili să experimentați conștient aceste câmpuri de energie și să permiteți mesajele încorporate în ele în conștiința voastră.

Amintiți-vă că o formă gând are nenumărate versiuni ale aceleași informații. Prin urmare, fiecare ”individ” poate percepe informația din propriul său punct de vedere personal. Este, de asemenea, foarte puternic dacă v-ați creat un ”grup” de voluntari având aceleași idei. În acest fel vă puteți combina toate experiențele individuale într-o experiență colectivă.

Desigur, deoarece acest câmp de energie este în mare parte cinci dimensional, va fi nevoie ca voi să fiți în Conștiința voastră a Undelor Gamma cinci dimensională pentru a obține cel mai clar mesaj. De asemenea, trebuie să eliberați ÎNTREAGA frică de necunoscut.

Când conștiința voastră este cinci dimensională, veți fi în aliniere cu aceste câmpuri de energie cinci dimensionale. Atunci veți fi mult mai în măsură să ”citiți” formele gând inter-dimensionale și pachetele de energie încorporate în această curgere cosmică de lumină mai înaltă.

Atâta timp cât vă puteți menține o stare de conștiință cinci dimensională, veți fi capabili să percepeți aceste tipare energetice de o frecvență mai înaltă și să recunoașteți că ele conțin o formă de Limbaj al Luminii.

Din starea voastră de conștiință mai înaltă, nu numai că puteți percepe aceste pachete de energie, dar veți face acest lucru și înainte ca ele să iasă din dimensiunea a cincea și să cadă în ”timpul” realității voastre trei și patru dimensionale.  

Prin urmare, veți în măsură să contribuiți cu iubire necondiționată, lumină multidimensională și Foc Violet, lucru care o va ajuta foarte mult pe Gaia să integreze aceste frecvențe mai înalte în forma sa planetară.

Avem nevoie de voi, voluntarii noștri galactici, ca să lucrați cu conștiința lui Gaia. Da, și Gaia are o conștiință și Ea ESTE o ființă simțitoare. Prin intermediul conștiinței voastre cinci dimensionale veți fi în măsură să comunicați cu Elementalii lui Gaia Eterul, Pământul, Aerul, Focul și Apa.

Așa cum corpul vostru înglobează toți elementalii voștri proprii, corpul lui Gaia înglobează elementalii Ei. Regatul elementalilor face parte din regatul Devic și servește ca și deținători ai formei. Acești elementali curg de la oameni la planetă și de la planetă la oameni – precum și către toate formele de viață.

Deoarece acești elementali rezonează la o frecvență dincolo de dimensiunea a treia, ei pot ajuta forma trei dimensională să se adapteze la lumina mai înaltă prin capitularea în câmpurile de energie care vin fără nici o rezistență trei dimensională.

Atâta timp cât puteți menține o stare de conștiință cinci dimensională, veți fi în măsură să ”recepționați” limbajul Luminii încorporat în valul de energie mai înalt dimensional și să-i permiteți să vă ghideze prin transmutarea voastră personală și planetară.

Cea mai mare provocare a voastră va fi să vă păstrați conștientizarea trei dimensională ”on-line” și conectată la experiențele voastre cinci dimensionale. Atâta timp cât portalul vostru personal dintre stările de conștiință trei spre/prin patru și spre cinci dimensionale rămâne deschis, veți fi capabili să vă amintiți comunicările cinci dimensionale.

Din fericire, valul de energie mai înaltă va activa probabil ADN-ul vostru 97%. Biofizicianul și biologul molecular rus Pjotr Garjajev și colegii săi, care au făcut și ei cercetări asupra ADN-ului deșeu, au crezut că tiparele luminii în vid cauzate de ADN au fost, de fapt, găuri de vierme magnetizate. Cumva ADN-ul a transformat lumina în găuri de vierme care erau încă prezente și după ce ADN-ul a fost îndepărtat.

Aceste găuri de vierme sunt echivalenții microscopici ai așa-ziselor poduri Einstein-Rosen, teoretizate că ar exista în vecinătatea găurilor negre (lăsate de stelele care au ars) – tunele prin care informația lumină poate fi transmisă în afara spațiului și timpului din diferite zone în univers.

Poponin, Garjajev și alți oameni de știință ruși cred că ADN-ul nostru deșeu atrage biți de informație lumină și îi transmit în conștiința noastră. Această trecere inter-dimensională de informație este numită ”hiper-comunicare”.

Acești oameni de știință au presupus că energia din afara spațiului și timpului curge prin aceste găuri de vierme și că găurile de vierme au fost activate de existența ADN-ului. Dacă ADN-ul a fost cel care, de fapt,  a deschis aceste găuri de vierme, este posibil ca chiar ADN-ul nostru să fie capabil să primească particulele de lumină subatomice care alcătuiesc matricea ”super-hologramei”?

Ar putea exista atunci o situație ”oul sau găina” în care matricea de lumină subatomică poate activa găurile de vierme în ADN, deoarece în același timp, găurile de vierme activate sunt cele care pot percepe și accepta imaginea holografică a particulelor de lumină subatomice.

Cercetătorii ruși s-au alăturat cu lingviști și geneticieni pentru a explora ADN-ul deșeu. Ei au descoperit că ADN-ul deșeu urmează regulile limbajului uman. Potrivit lor, ADN-ul nostru deșeu servește la stocarea de date și comunicare.

În explorarea comportamentului vibrațional al ADN-ului, Garjajev și colegii săi au descoperit că cromozomii vii funcționează exact ca și computere holografice. Acești cercetători au modelat anumite tipare de o frecvență înaltă într-o rază laser ca să influențeze frecvența ADN-ului și, astfel, informația genetică însăși. Deoarece ADN-ul nostru deșeu și limbajul au aceiași structură, nu este necesară nici o decodare a ADN-ului. Cineva poate pur și simplu folosi cuvinte și fraze în limbajul uman pentru a influența ADN-ul.

Garjajev crede că ADN-ul deșeu din țesutul viu va reacționa întotdeauna la limbaj – raze laser modulate și chiar și la undele radio – dacă sunt folosite frecvențe mai înalte pentru a proiecta mesajul. Cercetările lui Garjajev explică motivul pentru care afirmațiile, hipnoza și altele asemănătoare pot avea un efect puternic asupra oamenilor și a corpurilor lor. Ei au mai afirmat și că, cu cât este mai înaltă conștiința individului, cu atât este mai puțin nevoie de folosirea vreunui tip de laser.

Cercetările asupra ADN-ului deșeu și holografic arată că oamenii sunt de fapt receptori plutitori printr-o mare de frecvențe de tipare de interferență ale luminii. Noi alegem să percepem și, prin urmare, să ne creăm realitatea din nenumăratele realități posibile pe care super holograma le proiectează de dincolo de timp și spațiu ca noi să le recepționăm prin portalurile noastre personale (găurile de vierme).

Odată ce recepționăm aceste informații de lumină, noi le procesăm prin intermediul creierului nostru holografic astfel încât să ne putem proiecta imaginea realității noastre în lumea fizică pentru a contribui la conștiința colectivă și planetară. În acest fel noi suntem toți O singură ființă care primește UN singur mesaj prin mai multe portaluri diferite.  

Vă spunem ACUM că voi NU veți percepe dimensiunea a cincea în același fel în care percepeți a treia, sau chiar cea de-a patra dimensiune. Cel mai apropiat exemplu pe care vi-l putem oferi pentru percepțiile cinci dimensionale este că ele sunt simțite ca și cum ar fi ”doar imaginația voastră”. Prin urmare, pentru a trece în următoarea octavă a realității voastre, va fi nevoie ca, în cele din urmă, voi să vă dați seama că imaginația voastră chiar este REALĂ.

Adevărul este că dimensiunea a treia este doar o proiecție holografică. Prin urmare, realitatea voastră 3D NU este reală. Voi ați crezut că realitatea începe în lumea fizică ȘI că poate exista posibilitatea ca visele voastre să vă poată ghida – uneori.

În realitate, viața voastră de vis patru dimensională este portalul care conectează SINELE vostru adevărat, cinci dimensional cu proiecția holografică trimisă din dimensiunea a cincea prin dimensiunea a patra în Matricea 3D a celei de-a treia dimensiuni. Ați avut vreodată vreun vis despre care ați crezut că este ”real” până în momentul în care v-ați trezit?

Voi sunteți ACUM în procesul de a vă trezi la adevăratul vostru SINE. Acest VOI adevărat, este de fapt SINELE vostru Corp de Lumină care se află în stare latentă la baza coloanei voastre vertebrale. Acest câmp de energie a fost numit ”Șarpele care Doarme”. De ce șarpe?

”Vreți să spuneți că noi toți suntem doar iluzii?” ați putea întreba. ”NU” vă răspundem noi. ”Voi, SINELE vostru Corp de Lumină cinci dimensional NU este o iluzie. Cu toate acestea, măreața voastră lumină multidimensională a fost proiectată în Matricea 3D din expresia voastră cinci dimensională.”

Pentru a vă asigura că puteți intra în contact cu propria voastră sursă de lumină, aceasta este stocată în vehiculul fizic care este atașat matricii fizice 3D a Pământului. Vă spunem acest lucru pentru că nu vrem să vă fie frică din cauza flash-urilor realității voastre în dimensiunea a cincea.

Nu este nevoie să fiți speriați pentru că dimensiunea a cincea este locul în care adevăratul VOI, păpușarul, îl ghidează pe fizicul voi, păpușa de lemn, prin povestea pe care VOI ați creat-o. Ceea ce conectează păpușarul și păpușa este sinele vostru astral patru dimensional.

Realitatea voastră patru dimensională este visul, fantezia și lumea aspirațională prin care informația dus-întors între 3D și 5D poate curge. Pe măsură ce vă stăpâniți abilitatea de a vă regla propriile voastre stări de conștiință, veți fi capabili să urmați curgerea:

Conștiinței Undelor Beta, trei dimensională într-a voastră
Conștiinței Undelor Alfa, patru dimensională într-a voastră
Conștiinței Undelor Gamma, cinci dimensională – și înapoi din nou.

Cu alte cuvinte, veți fi capabili să călătoriți pe ”râul vieții”. Voi știți atunci când călătoriți pe un râu că apa din vârful muntelui nu este separată de apa de la baza muntelui. Unele dintre moleculele de apă s-au evaporat, o parte din apă a fost luată din râu sau canalizată pentru a iriga malurile uscate, dar apa de la baza muntelui este UNA cu apa din vârful lui.

În același fel, frecvența mai înaltă a luminii din dimensiunile mai înalte nu este separată de lumina din planul vostru fizic. Ea poate fi diluată sau greu de recunoscut, dar dacă vă folosiți percepțiile cinci dimensionale, veți fi capabili să recunoașteți diferitele frecvențe care sunt în lumina care vă scaldă în mod constant planeta.

Așa cum trebuie să alegeți un anumit canal sau frecvență la dispozitivele voastre de comunicare fizice, vă veți aminti cum să vă alegeți canalul cinci dimensional în propriul vostru creier multidimensional.

Creierul vostru fizic pare a fi doar realitatea voastră fizică. Cu toate acestea, expresiile sinelui vostru mai înalt dimensionale nu rezonează doar în jurul vostru. Ele rezonează în voi mai întâi, deoarece întreaga creație începe în miez.

Prin urmare, dacă vă calibrați atenția la tiparele de o frecvență mai înaltă din cel de-al Treilea Ochi al vostru și din Inima voastră Înaltă, veți găsi semințele multidimensionalității care au fost întotdeauna în voi.

În același fel în care alegeți canalul 3 la televizorul vostru pentru a vedea un spectacol, canalul 4 pentru un alt spectacol și canalul 5 pentru un alt spectacol, veți alege ceea ce doriți să percepeți prin reglarea stării voastre de conștiință.

Canalul 4 vă permite să vedeți spectacolul ”treaz” sau spectacolul ”adormit”. Pe de altă parte, canalul 5 vă permite să percepeți orice pe canalele 3, 4 simultan în același ACUM. Cum poate creierul vostru 3D să perceapă trei canale diferite deodată?

Nu poate! TV-ul/creierul vostru 3D ar vedea diferite percepții interferând unele cu altele. TV-ul/creierul vostru 4D ar percepe imagini cu umbre oscilante care fac dificil ca acestea să fie văzute cu claritate. Pe de altă parte, TV-ul/creierul vostru 5D va fi capabil să perceapă nenumărate imagini întrepătrunse toate și lucrând ca UN sistem co-operativ.

Când aveți din ce în ce mai multă comunicare cinci dimensională veți descoperi probabil că aceste comunicări 5D sunt adeseori însoțite de senzația că forța voastră Kundalini se mișcă în sus și în jos prin măduva spinării voastre.

Această senzație este foarte euforică și vă oferă un puternic ”DA, aveți o experiență cinci dimensională”. Această senzație este similară cu o invitație la comunicare, așa cum ar fi soneria de la telefon sau de la ușă.

Cu toate acestea, aceste mesaje sunt mai degrabă kinestezice decât auditive sau vizuale. Corpul vostru vă este de foarte mare ajutor dându-vă un răspuns kinestezic puternic ”Da” prin activarea Kundalini sau printr-o emoție plină de iubire și/sau un gând plăcut. Pe de altă parte corpul vostru va spune ”Nu” printr-un sentiment de gol interior care este accentuat prin depresie și/sau anxietate.

Când vă amintiți cum să mențineți o conștiință cinci dimensională pentru din ce în ce mai mult din ”timpul” vostru, vă veți aminti și cum să citiți formele gând și câmpurile de energie cu înnăscutul, cu tiparele de rezonață ale formei voastre fizice.

Senzațiile kinestezice de care v-am vorbit mai sus sunt comune pentru toată lumea. Există și declanșări personale, răspunsuri, emoții și reacții kinestezice pe care le-ați învățat în încarnarea voastră prezentă.

Veți descoperi că este de foarte mare ajutor să recunoașteți și să notați aceste reacții la viață, deoarece corpul vostru NU POATE minți. La fel cum iubitul vostru câine sau pisică sau pasăre nu pot minți pentru că sunt incapabile de înșelăciune în această manieră umană, și corpul vostru vă va spune adevărul.

Cu toate acestea, corpul vostru vă poate spune adevărul numai dacă vreți adevărul și dacă sunteți dispuși să-l primiți. Societatea voastră trei dimensională v-a învățat să vă mințiți pe voi înșivă și să-i mințiți pe alții ca să NU aveți NECAZURI.

Noi am experimentat prin voluntarii noștri că venirile și plecările constante între diferitele linii temporale 3D, 4D și 5D pot provoca o mare confuzie în memoria secvențială 3D a cuiva. Pentru mulți dintre voi întoarcerea atenției către dimensiunea a treia nu are loc întotdeauna în secvența naturală a acelui ”timp”.

Cu alte cuvinte, este posibil să aveți o ”scurtă meditație” în legătură cu un mesaj cinci dimensional și să descoperiți că a trecut mai mult de o oră atunci când vă întoarceți atenția asupra treburilor voastre 3D. De fapt, multe dintre călătoriile voastre inter-dimensionale nici măcar nu sunt observate de către percepțiile voastre fizice. Prin urmare aveți experiența de a fi pierdut ”timpul” sau de a fi ”pierdut șirul lucrurilor”.

În mod evident, atunci când pierdeți timpul, secvențele legate de timp ale evenimentelor vor deveni foarte derutante. Timp pierdut este atunci când credeți că au trecut doar câteva minute și când vă uitați la ceas vedeți că a trecut mai bine de o oră.

Pe de altă parte, secvențe pierdute sunt și acele situații în care vă regăsiți într-un alt loc și/sau altă treabă, dar nu vă puteți aminti ”în-între”-ul dintre unde ați crezut că sunteți/faceți și cum ați ajuns acolo unde vă aflați ACUM.

Cu alte cuvinte, ați călătorit inter-dimensional dincolo de 3D și v-ați întors în vehiculul vostru pământesc după ce sinele vostru 3D și-a mutat locația fizică. Odată ce vă reconectați cu conștiința voastră 3D, sinele ego, nu vă puteți aminti unde ați fost sau cum este corpul vostru acum într-o altă locație.

Această dinamică este chiar mai comună pentru ”timpul pierdut”. Vă uitați la ceas și vedeți că este o anumită oră. Apoi, vă implicați într-o treabă care vă activează conștiința cinci dimensională, care este dincolo de timp. Atunci practic ieșiți din timp. Nici o persoană trei dimensională nu va vedea că acest lucru are loc pentru că percepția 3D nu crede că această situație este reală. Așa că, dacă nu o puteți crede, nu o puteți percepe.

Cu toate acestea, dacă sunteți conștienți, veți observa imediat că ceva s-a schimbat și că ați pierdut tranziția dintre ceea ce a fost înainte și ceea ce a devenit atunci când v-ați întors. Desigur, din moment ce nu știți că ați plecat, nu știți nici că v-ați întors. Asta este, nu știți acest lucru cu conștiința voastră trei dimensională.

Vă spunem aceste informații pentru că intrați într-o zonă a spațiului în care există multe valuri de energie de o frecvență mai înaltă. Prin urmare, acesta este ACUM-ul să vă activați pe deplin conștiința voastră multidimensională. Dacă nu faceți acest lucru ACUM, veți începe să vă îndoiți de sinele vostru și să vă puneți la îndoială percepțiile.

Îndoiala de sine este foarte periculoasă în lumea aflată în schimbare pe care o experimentați pentru că ea poate iniția frică. În momentul în care experimentați frica, onsștiința voastră va scădea. Apoi veți deveni complet confuzi deoarece nu vă amintiți cum sau de ce conștiința voastră a căzut de la a vă simți bine la a vă simți speriați.

Vă veți simți probabil ca și cum tocmai v-ați prăbușit aterizând în dimensiunea a treia, dar s-ar putea să nu vă puteți aminti de unde ați aterizat, încotro mergeați și/sau ce ați făcut. În trecutul vostru, asta însemnând anii timpurii ai tranziției voastre planetare, ați fost cu toții confuzi și ați râs de asta.

Acestea au fost în cea mai mare parte presupuneri, așa că a fost în regulă. Ați învățat să zburați și ați avut unele aterizări accidentate. Cu toate acestea, acesta este ACUM-ul la ceea ce atunci doar ați cugetat, sau chiar ați planificat. Prin urmare, v-ați putut pierde focalizarea fără prea multe consecințe.

Cu toate acestea, ACUM, consecințele pot deveni extreme. Prin urmare, trebuie să vă păstrați o linie de comunicare constantă cu propriile voastre expresii mai înalte. Atâta timp cât conștiința voastră umană se simte oarecum informată, puteți rămâne deasupra fricii.

Cu toate acestea, din momentul în care vă pierdeți legătura cu SINELE vostru Mai Înalt, vă veți simți speriați și nu vă veți aminti de ce. Evitarea fricii și trăirea în cele mai înalte stări de conștiință pe care le puteți atinge este unul dintre cele mai importante lucruri pe care să vi le amintiți în acest ACUM.

Prin urmare, dragi cercetași în  ”curajoasa voastră lume nouă” CUNOAȘTEȚI-vă SINELE. Ceea ce NU știți despre sinele vostru este o ușă deschisă prin care frica poate intra. Dacă aveți îndoieli, dacă simțiți VREODATĂ ORICE fel de frică, amintiți-vă să spuneți

”Trimit Iubire Necondiționată și Focul Violet!”

Noi, Arcturienii și Familia voastră Galactică, suntem aici pentru a vă ajuta. Cu toate acestea, Gaia este o planetă bazată pe liberul arbitru, așa că trebuie să CEREȚI să vă ajutăm. Cu toate acestea, noi vă putem cere ajutorul. Trimitem multe mesaje voluntarilor noștri pe Pământ. Căutăm mai mulți ”interpreți” prin care să putem vorbi.

Vă rugăm să candidați pentru această poziție în propria voastră Inimă Înaltă.
Familia voastră Galactică este cu voi.
Ne puteți vedea cu conștiința voastră cinci dimensională.

Dar cel mai mult dintre toate, vă rugăm să vă amintiți că
VOI veniți ACASĂ




Traducere Monica Poka


Un vis interesant


M-am trezit azi dimineață cu o experiență interesantă pe care am trăit-o într-un vis conștient astă-noapte M-am gândit mult dacă să o împărtășesc sau nu. Dar pentru că mi se pare reprezentativă pentru timpurile pe care le trăim, am să o împărtășesc.

Mergeam pe un drum de țară și m-am trezit dintr-o dată cu două arătări în fața mea. Urâte foc. M-am oprit pentru că oricum nu puteam trece mai departe din cauza lor.

-Am venit să-ți luăm tot ceea ce ai tu mai de preț pentru că ne-ai supărat cu ceea ce faci.

-Dar eu nu am nimic de preț.

-Cum să nu? Îți luăm toate bunurile pe care le ai. Casa, mașina, banii,.... tot, tot, tot.

-Hmm. Vi le dau cu dragă inimă, dar ce veți face voi cu ele? Casa trebuie întreținută, mașina la fel, sunt de plătit o grămadă de taxe și impozite, asigurări, banii se termină odată și odată și apoi va trebui să munciți pentru ele. Vă place să munciți?

-Ce-i aia muncă? Dacă vorbești de nebunia cu trezitul de dimineață și toată alergătura aia încoace și încolo, nu mersi. Aia-i pentru voi nu pentru noi. Păstraeză-le. Dar atunci îți luăm copiii.

-Copiii? Dar copiii nu-mi aparțin mie și nici nu mi-au aparținut vreodată. Ei își aparțin lor înșiși.

-Atunci îți luăm viața că aia îți aparține.

-Viața? Ok, am murit de atâtea ori încât moartea nu mă mai sperie, dar viața mea trebuie să i-o cereți Sufletului meu pentru că lui îi aparține, nu mie.

-Atunci îți luăm Sufletul și am încheiat povestea.

-Sufletul nu-mi aparține mie, el îi aparține Creatorului și de la El trebuie să-l luați nu de la mine.

Pe măsură ce discuția se derula, cele două arătări deveneau din ce în ce mai transparente, ca o ceață care din foarte deasă se tot destramă până când se limpezește și nu mai rămâne nimic. Mai vedeam doar două perechi de ochi speriați și mirați care au dispărut și ele.

M-am trezit și m-am întrebat: ”A fost oare un test?” Pentru că testele ne sunt date înaintea unor praguri. Și niciodată nu sunt ușoare. De ce? Pentru că este necesar să ne afirmăm și conștientizăm nivelul atins ca să știm ce am dobândit și depășit.

Sper să vă fie de folos pentru că sunt convinsă că mulți trecem prin teste finale în această perioadă. M-am întrebat de ce și-ar testa Sufletul propiul său aspect din moment ce oricum Sufletul ȘTIE care este nivelul atins de aspectul său uman? Nu o face pentru el, o face pentru aspectul său uman, pentru ca acesta să conștientizeze lecțiile și pragurile depășite. Este modul prin care Sufletul ”compensează” lipsa unei comunicări conștiente cu aspectul său.


Namaste!

Monica Poka

Eliberarea dată de ”Nu știu”



Din ciclul De ale mele

Una dintre cele mai mari provocări pentru ego-ul uman este să recunoască că nu deține toate informațiile, că nu este atot-știutor și atot-puternic. Ar însemna să lase din mână frâiele cu care își conduce forma materială care este convins că îi aparține. Ar însemna să dea dovadă de slăbiciune și asta nu se încadrează în planurile sale.

Această provocare a devenit din ce în ce mai vizibilă și mai prezentă pentru că ne îndreptăm cu toții spre o zonă care ne este complet necunoscută și despre care mintea noastră umană nu deține informații cu care să poată alimenta ego-ul atot-știutor. Și de aici apare un conflict dureros pentru mulți.

Profesori care nu știu da răspunsuri întrebărilor pe care elevii le pun, medici care sunt puși în fața unor simptome pe care nu știu unde să le încadreze, economiști și finanțiști care se confruntă cu probleme economice pe care nu știu de unde să le apuce și lista este deschisă.

Dacă oamenii ar avea curajul să treacă peste limitarea ego-ului, limitare care este în cele din urmă limitarea sinelui lor uman, și ar recunoaște că pur și simplu nu dețin toate răspunsurile, nu numai că s-ar elibera de nenumărate tensiuni și presiuni pe care le crează în ei un ego bezmetic în căutare de soluții eschivatoare, dar și-ar da voie să caute răspunsuri care să le aducă într-adevăr mai multă cunoaștere.

Am trecut de destul de multe ori prin situații în care eram întrebată lucruri care erau în mod cert dincolo de sfera experienței mele și înainte de a mă elibera de aspectul atot-știutor al ego-ului meu, mintea mea o lua razna în căutare de răspunsuri care să ascundă de fapt neștiința mea. Se năștea o tensiune și o presiune în mine încât pot să jur că știu ce simte un animal prins în capcană. Și chiar eram în capcană, dar eram în capcana ego-ului meu, o capcană care te face să te simți mic și neputincios.

Apoi, o voce dragă mie acum, dar pe care multă vreme n-am ascultat-o, mi-a șoptit ”Spune nu știu.” ”Ce, ești nebună? Cum să spun nu știu? Omul ăsta are nevoie de răspunsuri și eu TREBUIE să i le dau.” Cam ăsta era dialogul care se desfășura în mintea mea. Apoi, la un moment dat, am obosit să tot caut ceva ce știam că oricum nu dețin. Și am răspuns pentru prima dată în viața mea ”NU ȘTIU!”.

A fost fantastică pacea și liniștea și bucuria pe care le-am simțit. Era exact opusul la ceea ce mă așteptam, și ego-ul mă amenința, că voi simți. A fost o eliberare extraordinară. Nu mă mai interesa ce va crede despre mine interlocutorul meu, recunoșteam un adevăr pe care nu mai trebuia să-l ascund din frica că nu corespund așteptărilor cuiva.

Pe de altă parte, i-am dat voie atât celui ce-mi punea mie întrebări cât și mie însămi să căutăm răspunsuri la acele întrebări la care chiar nu dețineam nici o informație pe care să o consider valabilă sau adevărată pentru mine.

Atunci când te eliberezi de nevoia ego-ului de a avea răspuns la orice, începi să recunoști manifestarea acelei nevoi în alții și poți să-ți dai seama de valoarea de adevăr a răspunsurilor pe care ți le oferă. Simți/știi dacă răspunsul lor vine din experiența personală și reflectă Adevărul Sinelui lor sau vine din grandomania și nevoia de glorie a ego-ului lor.

Și astfel dintr-un instrument de chin, acel ”Nu știu” sincer și curat devine un instrument de creștere reală și adevărată din toate punctele de vedere. Pentru toată lumea. După ce am reușit ”performanța” de a mă simți confortabil în ”Nu știu” mulți s-au îndreptat către mine cu întrebări la care nu aveam răspunsuri. De ce? Pentru că eu treceam niște teste, iar ei aveau nevoie să simtă energia benefică a lui ”Nu știu.” Unora le-a fost de folos, altora nu.

Dacă însă ne gândim că ”niciodată nu știm ceea ce nu știm”, vorba lui Kryon, ce eliberare mai mare ne putem oferi nouă înșine, și în același timp o nouă cale de cercetat, decât recunoașterea faptului că mai avem atât de multe de învățat/amintit și că blocarea în atot-știința ego-ului este o frână tocmai în creșterea și evoluția noastră?

Când recunoști că nu știi ceva, tocmai ți-ai deschis calea către o nouă cunoaștere care abia așteaptă să vină către tine, să ți se facă accesibilă. Când TOTUL este într-o continuă curgere și schimbare, și când percepțiile sunt nelimitate, cum poți avea convingerea că deții toate răspunsurile în mintea ta umană? Lăsați-l pe ”Nu știu”, atunci când este cazul, să vă deschidă robinetul unei noi și adevărate cunoașteri care poate fi una dintre cele mai minunate experimentări din viața voastră.

Namaste!

Monica Poka

joi, 30 iulie 2015

Mesaje de Acasă – Învățarea/Amintirea Citirii Limbajului Luminii




De Suzanne Lie

Mulți dintre voi încep să perceapă forme gând și pachete de energie. Abilitățile voastre cum ar fi Clarauzul (auzitul), Clarvederea (văzutul), Clarsimțirea (simțitul) intră în direct. Cu toate aceste deprinderi care sosesc acum, voi vă pregătiți să fiți în stare să percepeți, primiți și interpretați Limbajul Luminii.

În acest mod, noi (Arcturienii, Elementalii, Îngerii și Ființele din Pământul Interior) vom fi în măsură să vorbim cu voi prin Limbajul Luminii. Când cineva vă vorbește în Limbajul Luminii, acesta este un pachet de informații care este întreg și complet.

Vă vom oferi informații care sunt în general pentru populație, dar și informații specifice pentru voi, individual. Acest lucru crează un pas înainte atunci când puteți percepe și comunica cu propriul vostru sine mai înalt dimensional.

Odată ce vă amintiți această deprindere înnăscută pe care voi TOȚI o aveți, vă cerem să vă adunați cu alții care își pot percepe și comunica cu sinele lor mai înalt dimensional. Apoi, când intrați în Coridorul nostru Arcturian, care în prezent o înconjoară pe Gaia, voi veți crea un câmp de energie colectiv în care toate sinele voastre mai înalt dimensionale se pot lega în unitate unele cu altele și cu toate expresiile voastre împământate.

Chakrele fac parte din sistemul prin care voi interpretați Limbajul Luminii. Limbajul Luminii are anumite culori și tonuri. Fiecare culoare și ton vibrează la o frecvență specifică a Luminii. Din moment ce și fiecare dintre chakrele voastre vibrează la o anumită frecvență a luminii, chakrele voastre vă vor servi ca și ”alfabet” și ”dispozitiv de traducere”.

În cele din urmă vă veți aminti cum să interpretați Limbajul Luminii prin intermediul Sistemului vostru de Chakre. Spunem ”amintiți” pentru că această abilitate de comunicare prin intermediul sistemelor corpului vostru de lumină (chakrele voastre) este ceva obișnuit pentru sinele vostru mai înalt dimensional.

Fiecare chakră reprezintă o anumită zonă a sistemului vostru nervos (șira spinării și creier), a sistemului vostru endocrin și a nervului vostru plexus major. Conștiința voastră mai înalt dimensională a primit, interpretat și integrat deja în ACUM, dincolo de timp.

Când intrați în aliniere cu propriul vostru sistem de chakre, conștiința voastră se expansionează instantaneu în undele cerebrale de o frecvență mai înaltă. Atunci nu numai că ”recepționați” și ”traduceți” Limbajul Luminii, pur și simplu vă conectați la el, eliberați sinele ego și ”permiteți” informațiilor inter-dimensionale să curgă în voi.

Această acceptare a luminii are loc de multe ori de-a lungul ocupatei voastre zile. Noi cu toții suntem într-o comunicare constantă cu SINELE nostru Mai Înalt, dar suntem atât de pierduți în viața noastră 3D încât devenim ”inconștienți” la uimitoarele mesaje în Limbajul Luminii care curg în noi în mod regulat.

Gradul în care chakrele sunt echilibrate și în aliniere vă crește conștiința și vă permite să percepeți în mod conștient Limbajul Luminii. Odată ce ați devenit adeptul recepționării Limbajului Luminii, el va veni spre voi din frecvențe/dimensiuni din ce în ce mai înalte.

”Citirea” Limbajului Luminii înseamnă de fapt, că voi alegeți să percepeți în mod conștient anumite senzații corporale, emoții și gânduri pe care ați învățat să le identificați ca și ”Mesaje de Acasă”.

Veți ”citi” Limbajul Luminii prin intermediul unor frecvențe mai înalte decât cea pe care o oferă cuvintele voastre 3D. De fapt, Limbajul Luminii sosește ca și ”pachete de informații”. Deoarece voi mai degrabă veți absorbi decât interpreta informația, voi veți FI ceea ce ați absorbit în voi înșivă.

Când vă veți aminti ca în mod constant să recepționați și să vă predați în aceste frecvențe mai înalte ale Limbajului Luminii, conștiința voastră va urma aceste câmpuri de energie până la sursa lor, adică frecvențe din ce în ce mai înalte ale realității.

Priviți în miezul propriului vostru sine și vedeți dacă sunteți pregătiți pentru această informație. Dacă sunteți pregătiți să RECEPȚIONAȚI aceste informații, sunteți pregătiți să le și TRĂIȚI?




Traducere Monica Poka

Actualizare 30 Iulie 2015




Subiectul de astăzi este senzaționalul și alergatul după oportunități. Sau altfel spus axarea exagerată pe exterior. De ce tocmai acesta? Pentru că este o distragere reală pe care de multe ori nu o sesizăm. La un moment dat am început să împărtășesc și eu o parte dintre simptomele recognoscibile conștient ale corpului de lumină și ale procesului de ascensiune.

Am fost bombardată cu tot felul de întrebări astfel încât mi-am dat seama că nu sunt de ajutor, așa cum era intenția mea, ci că, dimpotrivă, creez unora o stare de strădanie de a căuta în manifestările și simțirile lor ceea ce eu relatam. Mi-am dat seama că asta nu face altceva decât să ducă atenția oamenilor spre exterior și manifestările exterioare, nu spre interior, așa cum îmi doream.

Deși vorbeam și despre importanța muncii interioare și a construirii unei fundații interioare puternice, toate acestea se estompau în fața senzaționalelor împărtășiri legate de ceea ce simțeam eu ca manifestare în corpul meu fizic sau în realitatea mea fizică. Și accentuez ”meu” și ”mea”, pentru că fiecare avem propria noastră realitate și corpul fiecăruia dintre noi reacționează diferit la stimulii realității care i-o servim.

Așa că, am încetat să mai fac acest lucru pentru că el nu era în aliniere cu ceea ce eu doream să împărtășesc. Manifestările exterioare nu sunt altceva decât rezultatul unor acumulări interioare. Întotdeauna vei manifesta în exterior ceea ce ai în interior și nu numai că ai, dar ai și ancorat bine. Pentru că numai dacă le-ai ancorat bine în tine le poți manifesta în mod constant în afara ta.

Altfel, vei fi sus-jos într-un roller coaster cu care fiecare dintre noi ne-am dat. Unii am descoperit cum să coborâm din acest roller-coaster, reușind să ne menținem cât mai mult pe val, fiind din ce în ce mai siguri pe placa de surf. Și am înțeles multe lucruri. Unii încercăm să le împărtășim, alții să le exploateze. Este alegerea fiecăruia dintre noi și ea este onorată pentru că este exact lecția de care sufletul fiecăruia are nevoie în acest moment.

Ce vreau să vă spun este ilustrat foarte sugestiv în ”Povestea celor trei purceluși”. Vă recomand să o citiți sau recitiți sau să vi-o reamintiți și să vedeți dacă ”casa” interioară pe care v-ați construit-o rezistă ”furtunii” care se apropie, sau ați fost atât de ocupați să vă aliniați exteriorului și experiențelor altora, încât la voi în sobă de abia mai mocnește focul.

Atunci când ești bine ancorat în ceea ce EȘTI, pot veni oricâte valuri pentru că ele nu te vor lua de pe picioare, nu te vor purta la întâmplare, nu vei avea nevoie de bărci de salvare pentru că TU ești cel care îți direcționezi singur barca în direcția dorită de tine. Pentru că TU ești și valul și surferul/călărețul. Nu mai există nici o diferență.

Dragii mei, în ceea ce vine suntem fiecare pe cont propriu. Fiecare ne dăm examenul cu ceea ce fiecare dintre noi a învățat și nu avem nici sufleuri, nici fițuici și nici îngăduința că data viitoare vom fi de nota zece. Nu înseamnă că este greșit să ”luăm pulsul” evenimentelor care se desfășoară, dar să nu le transformăm în adevărul nostru. Adevărul nostru este în fiecare dintre noi și este diferit de toate celelalte.

Am spus și repet, repet, repet: TOATE, absolut TOATE răspunsurile și îndrumările le avem fiecare în noi înșine. Căutați răspunsurile și ghidarea în voi înșivă nu în afara voastră. Este în natura noastră umană alergatul după senzațional și oportunități. Este o tară de care este mai mult decât necesar să ne eliberăm. Fiecare ne avem propriul nostru Jiminy, ce ar fi să-l ascultăm pe el nu pe cei care ne trag de pe Calea noastră?

Felul în care ne raportăm la evenimentele cosmice, la cele care sunt create special pentru creșterea și avansarea noastră este un semn de maturitate și nu numai spirituală. Efectele lor pot fi amplificate de cei ce au învățat cum să o facă, acordându-și ”timp” pentru creșterea lor interioară în locul alergatului după senzaționalul exterior. Același ”timp” îl avem cu toții la dispoziție, voi ce faceți cu al vostru?

O zi minunată vă doresc!

Monica Poka

miercuri, 29 iulie 2015

Intenția este foarte importantă în acest moment – Sanat Kumara


De Jenny Schiltz

Venim la voi cu știri captivante! Un val de proporții imense se construiește și va ajunge la planeta voastră în următoarele câteva zile. Planeta voastră va fi măturată definitiv de toată negativitatea care este pregătită să fie eliberată. Cât de multă este, asta depinde de fiecare persoană. Fiecare persoană se simte a fi provocată în multe feluri, astfel încât să poată face mari schimbări în viața sa, chiar dacă aparența exterioară este redusă. Înțelegem că acelora dintre voi care vă simțiți a fi prinși într-un cerc de gânduri, emoții, situații de viață, nu vă va părea că așa stă treaba. Cu toate acestea, vă asigurăm că tot ceea ce experimentați în aceste momente este conceput ca să vă pregătească pentru ceea ce urmează. Mulți dintre voi, cei care sunteți sensibili, puteți simți că are loc contruirea unui eveniment incredibil, un moment frumos în timp. Chiar și cei care nu sunt conștienți de evenimentele extraordinare care se desfășoară simt că ceva se schimbă. Unii nu pot defini nicicum ceea ce simt și atunci intră în frică. Să fie clar, nu este nimic de care să vă fie frică.

Acest val este conceput să vă propulseze înainte și să vă ajute în accelerarea creșterii voastre. Din nou, cât de departe veți fi propulsați depinde în mare măsură de capacitatea voastră de a da drumul și a avea încredere în acest proces. Mulți dintre voi sunteți pierduți în cercurile gândirii din mintea voastră. Acestea se proiectează ca și frică, îndoială, lipsă și o profundă nesiguranță în acest proces. Vă rugăm să stați liniștiți, să-i cereți inimii voastre să se deschidă și să vă simțiți adevărul. Înțelegeți că Adevărul vostru nu este același cu al altuia și că trebuie să vă căutați propria voastră ghidare interioară. Acceptarea în acest moment a gândurilor, opiniilor și dogmelor altora vă vor împiedica să vă faceți propria muncă interioară necesară pentru a curăța densitatea din voi. Puteți primi ajutor de la cineva care să vă ajute să navigați în călătoria către sine, dar nimeni nu poate face munca pentru altcineva. Tot așa, cineva poate acorda ajutor în acest moment altcuiva atâta timp cât îi oferă ajutor și nu doctrină. Nu sunt două călătorii ale sufletului la fel deoarece fiecare suflet învață o lecție foarte specifică creată pentru creșterea absolut cea mai înaltă a sufletului respectiv.

Cât de departe este împins cineva de acest val va fi în mare măsură determinat de cât de mult a eliberat din forma sa, de cât de multă încredere are în proces și în tot ceea ce se întâmplă. Cei care cred în miezul lor că totul are un scop, chiar și lecțiile dureroase, vor avansa cu mult mai mult decât cei care cred că lucrurile li se întâmplă. Înțelegem cât de greu poate să fie să aveți încredere în acest proces, să aveți încredere în ghidarea voastră interioară atunci când sunteți înconjurați de atâtea distrageri. Aceste distrageri sunt din mass media voastră, dar și din credințele și mentalitatea voastră. Vă cerem să vă uitați la credințele voastre, conțin iubire sau vă arată că simțiți lipsă sau îngrijorare că nu este suficient pentru toți. Includ credințele voastre gândul că cei care nu sunt pe această cale nu sunt atât de benefici creșterii voastre pe cât sunt cei treziți? De fapt, aceste suflete sunt cele care de multe ori vă ajută cel mai mult arătându-vă ce mai este nerezolvat în voi înșivă. Când vă apropiați de fiecare persoană ca și de un dar frumos, veți trece rapid prin lecțiile voastre. Odată ce o lecție este învățată în forma sa completă, nu va mai fi nevoie să o experimentați din nou. Motivul pentru care mulți simt frustrare este credința că atunci când vezi lecția și ai crescut din ea, asta înseamnă în mod automat că lecția este completă. Ceea ce trebuie să înțelegeți este că lecțiile au multe aspecte și dinamici care trebuie explorate înainte ca lecția să fie învățată în integralitatea sa. Văzând fiecare situație și persoană ca pe o oportunitate de a crește și explora aceste aspecte vă va accelera procesul. Dacă sunteți în stare să vă mențineți această mentalitate, cum ați putea crede atunci că lucrurile vi se întâmplă în loc de a fi pentru propria voastră creștere? Fiecare dintre voi este un creator, fiecare creând din propria voastră mentalitate. Dacă creați un sentiment de victimă, un sentiment de lipsă sau de neîncredere în Univers, asta este ceea ce vă va fi arătat pentru ca să puteți alege în mod conștient ceva diferit. Puteți vedea trăsături similare în cei din jurul vostru și vi se va oferi oportunitatea de fie a-i judeca, fie de a vedea cum și voi faceți același lucru. În unele cazuri veți fi în stare să vă uitați la un altul și să vă dați seama că la un moment dat și voi ați reacționat sau v-ați comportat la fel, dar prin creșterea voastră și prin introspecție v-ați schimbat. Ce confirmare frumoasă. Când vă recunoașteți propria voastră creștere cum este posibil să-l judecați pe un altul că trece printr-un proces similar?

În acest moment intenția voastră este foarte importantă. Scrieți-vă obiectivele și ceea ce este nevoie să schimbați în voi înșivă pentru a le obține. Apoi lucrați zilnic la schimbarea mentalității voastre, focalizându-vă pe simplul fapt că veți crește și lucrați asupra a tot ceea ce vă împiedică. Gândiți-vă la cineva care a fost rănit, care învață din nou să umble. Trebuie să păstreze în mintea sa obiectivul principal de a merge din nou. Dacă își permite să se piardă în sentimente de durere, de cât de mult va dura procesul și căderile care au loc în procesul de vindecare, ar putea să se descurajeze și disperarea îl va ține pe loc. Dorim să vă vedeți pe voi înșivă complet întregi, vindecați, știind că pur și simplu vă întoarceți în acel spațiu. Nu că sunteți pierduți și că vă croiți drum prin teritorii necunoscute, ci că pur și simplu vă amintiți prin eliberarea a tot ceea cu ce v-ați împovărat în călătoria voastră.

Permiteți-i acestui val să vă poarte cât de departe se poate. Cu toate că acest val care intră pe Pământ este important, să știți că nu este ultimul și că nimeni nu va fi lăsat în urmă. Fiecare dintre voi crește și se schimbă în ritmul care este cel mai potrivit pentru voi și creșterea sufletului vostru.

Cu profundă admirație,

Sanat


Conversație personală cu Sanat:

Jenny: Am lucrat asupra lipsei în viața mea și am ajuns la cea mai uimitoare concluzie. Lipsa pătrunde totul. Tind să cred că este financiară, dar nu este. Pentru mine ea cuprinde grija finanțelor mele, dar și îndoiala și grijile pe care mi le fac pentru copiii mei și soțul meu (că ceva li se va întâmpla), pur și simplu încrederea în Univers și în proces și chiar și problemele mele de a mă iubi pe mine pentru simplul fapt de a fi eu. Am crezut că mi-am vindecat problemele cu lipsa, dar acum o văd ca atât de mult mai profundă, de extinsă, încât lipsa nu este pur și simplu suficient de puternică pentru un cuvânt.

Sanat: Da, lipsa în cultura voastră este un cuvânt destul de limitat datorită credințelor din cultura voastră. Neîncrederea este un cuvânt mai bun. Neîncredere pentru viața la crearea căreia ajutați. Cum poți să simți îngrijorare, frică, îndoială când înțelegi complet și ai încredere că sursa sufletului tău este cea care îți crează viața? Cum ar putea avea sursa sufletului tău altceva decât cele mai înalte intenții? Este o afirmație modestă să spui că sursa sufletului tău, sinele tău cel mai înalt, are un interes legitim în tot ceea ce se întâmplă. Ceea ce ți se arată este că nu ai încredere în miezul tău, acea parte a ta în care ai fost de acord să te simți deconectată de la sursa sufletului tău. Această parte trebuie să fie adusă înapoi în rezonanță.

Jenny: Deci, dacă am intenția să-mi aduc miezul înapoi în rezonanță, ca să se reconecteze, va ajuta?

Sanat: Voi nu ați fost niciodată cu adevărat deconectați, doar ați crezut că ați fost. Schimbă acea credință. Setează-ți intenția de a-ți aminti și treci dincolo de aceste credințe.

Jenny: Săptămâna trecută două dintre cele trei mașini au avut probleme și sunt în service, am primit o factură neașteptată și telefonul soțului meu s-a stricat ... Acestea se întâmplă pentru că eu am simțit lipsa?

Sanat: Nu, aceste evenimente au fost concepute să ajute la aducerea la suprafață a sentimentelor pe care le aveai astfel încât să le poți explora pe deplin și să le găsești rădăcina. Ele au fost darul tău.

Jenny: Am să fiu sinceră și am să spun că am fost dezamăgită că aceste sentimente au revenit.

Sanat: Când au fost vindecate prima dată, tu le-ai văzut ca și pe o lipsă financiară, îndoială și îngrijorare. Acum le vezi ca și pe un singur lucru, simplă neîncredere. Nu multele aspecte trebuiau vindecate ci una singură care a dus la mai multe sentimente și credințe. Permițând pur și simplu și având încredere în ceea ce se petrece, vei da drumul la toate gândurile și definițiile pe care le-ai creat pentru a descrie această experiență.

Jenny: Crezi că voi fi capabilă să trec peste asta?

Sanat: Ai făcut-o deja, acum trebuie pur și simplu să crezi că ai făcut-o. Lucrurile cel mai greu de vindecat sunt cele la care nu ești în stare să le definești adevărata cauză. Odată ce cauza a fost determinată, vindecarea începe imediat.

Jenny: Mulțumesc. (plângând)

Sanat: Tu ai ales să faci această muncă, eu sunt cel care îți mulțumește. Este nevoie de curaj să te examinezi pe tine însuți atât de profund și făcând acest lucru le dai și altora permisiunea să facă același lucru.

Sper că întrebările și răspunsurile mele v-au ajutat așa cum m-au ajutat și pe mine. Vă trimit tuturor și mie însămi toată iubirea pe care o putem gestiona. Fiți binecuvântați.


Jenny


Traducere Monica Poka  

Filtrele Umane



Această canalizare în direct a fost oferită în Totowa, New Jersey
de către Kryon prin Lee Carroll în data de 27 Iunie 2015

Salutări dragilor, Eu Sunt Kryon din Serviciu Magnetic. Sunt atât de multe de spus că nici nu vă pot spune. Motivul pentru care nu vă pot spune este că nu există cuvinte – nu există cuvinte care să poată exprima în mod adecvat ceea ce simțim pentru voi. Grup după grup, așa ca al vostru, v-am vorbit despre lucruri care sunt atât de importante, pentru noi și pentru voi, contopirea dintre noi și ceea ce simțim pentru voi, felicitările pe care le avem pentru voi. Dragilor, ceea ce noi vedem predominant în voi suntem noi. Este Dumnezeul din voi. Indiferent de toate celelalte mesajele de la toți ceilalți – oricine canalizează, citește, orice – dacă nu vă spun că Dumnezeu este în voi, luați-o în altă direcție. Povestea Creației planetei spune că Dumnezeu există în voi, maeștrii care au cutreierat Pământul spun că Dumnezeu există în voi, cu toții. Aceasta este tema zilei și ceea ce voi încercați să faceți în acest moment este să vă conectați. Acesta este, probabil, motivul pentru care ați veni la o canalizare în loc de a merge la un alt gen de întâlnire – ascultând bijuteriile venite din Spirit, lucruri la care v-ați putea raporta, și care sunt iubire.  

Filtrul Uman
Partenerul meu se dă la o parte în aceste momente și noi folosim expresia că ”își dă la o parte filtrele”, iar în seara aceasta vreau să vorbesc despre acest lucru pentru că, dragilor, dacă există ceva ce vă împiedică să vă alăturați ca unul și să vedeți lumina spiritului în inima voastră, acestea sunt filtrele voastre. Vreau să vă spun ce sunt ele, de ce sunt ceea ce sunt, și, de asemenea, cum a fost atunci partenerul meu în stare să le reducă. Facem acest lucru pentru un singur motiv. Aveți o dorință copleșitoare să vă conectați cu partea noastră. Ce credeți despre Dumnezeu? Ce vi s-a spus? Vi s-a spus, poate, că este un fel de părinte care vă judecă? Unul care ar trimite răul asupra voastră sau care v-ar necăji sau răni sau v-ar face rău sau să suferiți? Puteți vedea gândirea umană în asta? Puteți să înțelegeți că asta este pur și simplu o copie a unui părinte, a unui părinte rău? Acesta nu este Dumnezeu, este cel mai bun model pe care l-ați putut face despre Dumnezeu prin filtrul vostru. Și filtrul este ceea ce voi aveți și este Uman și îl aplicați la toate lucrurile și nu asta suntem noi. Voi veniți din Sursa Creatoare construită în imaginea Creatorului și acea imagine este o metaforă pentru iubire. Fiecare Om are capacitatea de a iubi, fiecare Om. Chiar și cei despre care ați spune că este imposibil, uitați-vă la cine sunt, uitați-vă la ceea ce au făcut probabil – Eu vă spun că toți ați fost creați în mod egal în acest fel. Aveți alegerea de a urma sau nu calea înaltă către Dumnezeu. Aceasta este dualitatea care trăiește în fiecare dintre voi. Să mergeți într-un loc întunecat, să vorbiți despre lucruri întunecate, sau să-l vedeți pe Creator în voi, lumina a fost întotdeauna în acest fel și Oamenii au început să se schimbe.

Vreau să vă vorbesc despre filtrele voastre. Dacă stați aici și aveți dificultăți în a crede că acest lucru este real, am să vă explic de ce. Dacă credeți că este real, dar apoi aveți dificultăți să credeți că unele dintre lucrurile despre care vă vorbesc sunt reale, am să vă explic de ce. Nu există nici o judecată în faptul că ești în acest fel, dragă Ființă Umană. Este doar o minunare că ați ajuns atât de departe cu ceea ce aveți. Ceea ce am să numesc filtre este experiență de viață. Am să le segmentez în cinci locuri sau domenii sau categorii, toate cele de mai sus, pentru că ele sunt concepte. Nu folosesc numerele ca să mă aflu în treabă pentru că ele sunt toate metafore ale altceva. Uitați-vă la cinci în numerologie, chiar și în cea mai simplistă numerologie, și veți vedea de ce am ales cinci. Există motive în spatele motivelor și în timp ce vă vorbim aș vrea să știți și să înțelegeți că aceste lucruri vin de la Sursa Centrală, sursa iubirii care își întinde mâna către voi chiar acum spunându-vă că vă iubim atât de mult și că putem discuta și vorbi despre atât de multe în legătură cu ceea ce înțelegem legat de voi, atât de multe.

Filtrul Unu – Creșterea
Primul filtru este ceea ce vom numi creșterea. Este filtrul vostru social. Pe măsură ce creșteți în societatea voastră, învățați totul despre ea. În procesul de a fi Om și de a crește de la mic la mare, vă sunt oferite lecții despre ceea ce să credeți, ceea ce să nu credeți, cum să supraviețuiți, cum alții nu au supraviețuit, la ce să fiți atenți, la ce să aveți grijă. Ați învățat ce vă face fericiți sau triști, v-ați dezvoltat ceea ce voi numiți personalitatea socială. Ați învățat despre alte Ființe Umane. În funcție de ceea ce ați fost, unde v-ați născut și ceea ce au făcut părinții voștri, voi veniți și deveniți o persoană care este sau nu este de încredere, una care pune întrebări despre toate sau una care nu întreabă nimic. Toate acestea sunt un filtru. Dați-ne voie acum să descriem ceea ce noi numim definiția unui filtru. Dacă vă uitați la ceva pur, poate că aceasta este lumina albă, cea mai pură lumină pe care vi-o puteți imagina, orice ați pune în fața acelei lumini care ar putea să o diminueze, schimbe, modifice sau coloreze ar fi un filtru. Creșterea este un filtru care vă face să fiți într-un anumit fel ca Ființă Umană. Și acel anumit fel special este ceea cu ce aveți de-a face toată viața. Acum, cei mai mulți dintre voi sunteți pe deplin confortabil cu acest lucru. Acesta sunteți voi; aceasta este natura voastră Umană. Este la fel și în 3D. Pentru voi acum creșterea pe această planetă este complet și total trei dimensională și în modul supraviețuire, iar voi stați aici ascultând un mesaj multidimensional plin de lumină. Ce faceți cu filtrul vostru? Din cauza acestui filtru cu care voi ați crescut nu aveți nevoie în mod neapărat să vă spun că acest lucru este exact, credibil sau real. Unii dintre voi ați avut de-a face cu el, l-ați modificat, l-ați schimbat dar încă sunteți tot voi. Acesta este unul dintre cele mai mari filtre pe care o Ființă Umană le are, cel mai de înțeles filtru pe care o Ființă Umană îl are. Dragilor, ați întâlnit vreodată pe cineva care să fie dintr-o țară străină care este atât de diferită de a voastră și a cărui filtru să fie diferit? Ceea ce ei fac atunci când mănâncă este diferit. Lucrurile pe care ei le au și pe care le consideră elegante sunt diferite. Ați putea face lucruri care să-i ofenseze și să fie șocați, dar care pentru voi sunt normalul vostru. Veți vedea că filtrul lor este diferit de al vostru, astfel încât puteți vedea că fiecare filtru pe care l-ați putea avea și pe care l-ați putea numi tipar social sau de creștere este unic. Acum, există ceva care leagă toate astea împreună și vom discuta despre asta în câteva momente. Acesta este unul din cinci. El viciază ceea ce vedeți, ceea ce credeți și ceea ce vă spun alții să credeți. El este puternic. Dacă cineva vrea să-l schimbe, aceasta este o amenințare. El este în vigoare. Numărul unu.

Filtrul al doilea – Spiritual
Numărul doi se mișcă împrejur un pic. Acesta este filtrul spiritual. Ce vi s-a spus despre Dumnezeu? Cine este Dumnezeu? Cum ajungeți la Dumnezeu? Îi puteți vorbi lui Dumnezeu? Ce este Dumnezeu? Credeți în Dumnezeu? Este posibil să existe un Creator al Universului care să vă știe numele? Unora dintre voi vi s-a spus că există un Creator al Universului care vă pedepsește dacă nu găsiți ceva obscur în timpul vieții voastre. Toată lumea va fi pedepsită în mod egal pentru totdeauna. Acesta este Dumnezeul vostru? Acesta se schimbă și filtrul se mișcă împrejur atunci când unii dintre voi acceptă sau neagă ceea ce ați fost învățați de către alții. Uneori asta face parte din primul filtru pentru că aparține creșterii. Părinții voștri vă duc în acea perioadă la biserică sau la un eveniment spiritual iar voi vi-l însușiți a fi al vostru, pentru că este al lor. Dacă celui aflat în creștere îi place, acesta trebuie să fie corect până când găsiți că există ceva mai bun și mai logic. Filtrele spirituale sunt uneori unice pentru credințe. Ce ziceți de ale voastre? Filtrul spiritual pe care voi îl aveți este umplut de trecutul vostru, de ceea ce ați făcut, ceea ce ați văzut, ceea ce ați realizat și de schimbările pe care le-ați făcut și care vă permit să stați aici și totuși să mai aveți un filtru. Ce ați învățat în metafizică că este corect și nu este corect? Dragilor, mintea Umană este excelentă în a compartimenta totul și voi ați făcut asta și cu Dumnezeu în felul vostru propriu. Voi trebuie să setați o limită, voi spuneți a credinței. Unii dintre voi mai stați încă și vă întrebați dacă transmisia pe care vi-o ofer acum, ca să folosesc acest cuvânt, vine de la om sau de pe cealaltă parte a vălului. Și dacă vine de pe cealaltă parte a vălului, este ea exactă în totalitate sau este filtrată de el [Lee Carroll]? Acesta este filtrul vostru judecând un filtru. Filtrul vostru spiritual este important pentru voi, dar nu în creșterea voastră ci în viață, pentru felul în care îl vedeți pe Creator atunci când temperează modul în care decurge viața voastră și ceea ce veți face. Vă este frică? Sunteți bucuroși? Credeți că sfârșitul vieții crează o nouă viață sau crează pedeapsă și judecată? Acesta este un filtru puternic pentru mulți, nu este un filtru pentru unii, dar totuși este un filtru. Dacă nu credeți în Sursa Creatoare, filtrul vostru nu o va lăsa să treacă dacă o vedeți. Este un filtru. Acesta este numărul doi.

Dacă puneți filtrele împreună, atunci ele fac ca ceea ce încercați să vedeți să fie un pic mai dificil. Fiecare filtru estompează lumina pe care ați dori să o vedeți că este pură, fiecare dintre ele. Dacă vă dau un scenariu pe care nu l-ați mai văzut niciodată înainte, pe care nu l-ați avut niciodată atunci când ați crescut și este în afara cutiei voastre spirituale, ce va face cel de-al doilea filtru al vostru? El va fi la locul lui, tare pe poziție, îl veți ține bine cu amândouă mâinile ca să nu aveți vreo surpriză. Aceasta este natura Umană, protejându-vă filtrul. Face parte din ceea ce voi credeți că este – mintea voastră – și am să vă spun de ce într-o clipă.

Filtrul al treilea– Sexul
Următorul filtru, fie că credeți fie că nu, este important și este filtrul sexului/genului vostru. Fiecare dintre voi acționează într-un anumit fel, se comportă într-un anumit fel într-o anumită companie din cauza a cine sunteți și a sexului vostru. Modelul sexului vostru, ce v-a spus mama voastră despre felul în care trebuie să fie o femeie? Fie că ați onorat acest model și l-ați respectat fie că v-ați răzvrătit și nu l-ați urmat, el a avut un efect asupra voastră. Și sexul pe care îl aveți, dacă sunteți probabil femeie, sunteți o doamnă sau nu în funcție de poziția acelui filtru, dar sunteți totuși foarte conștientă și acționați într-un anumit fel ca femeie. Cu un bărbat este aceiași tărășenie. Ce ți-a spus tatăl tău, domnule, despre ceea ce face un bărbat adevărat? Și vor fi cei care vor spune că un bărbat adevărat este acela care nu va da niciodată înapoi într-o discuție sau că un bărbat adevărat este acela care are compasiune pentru tot. Două tipuri diferite de instruire, două filtre diferite care vă spun cine sunteți ca bărbat. Filtrul sexului este unul puternic. El vă definește în raport cu alt gen. Aveți o camaraderie cu cei de același sex cu voi pentru că vi s-au spus aceleași lucruri și vă puteți relaxa în această situație. Poate că vă simțiți inconfortabil să fiți înconjurați de cei care nu sunt de sexul vostru. Și dacă sunteți, acest lucru înseamnă că filtrul vostru este pe terminate. El lucrează puzzle-ul pentru că nu sunteți de acel sex. Este unul puternic. Ce aduce la lumină, v-ați putea întreba. Ce are sexul vostru de-a face cu privitul la lumina albă, pură care ar putea fi Sursa Creatoare? Cum ați putea interpreta diferit acest lucru ca bărbat și femeie, ce credeți? Și răspunsul este da, chiar o faceți! Filtrul sexului masculin va fi mai puțin receptiv la ceea ce este blând în comparație cu filtrul sexului feminin. Și Sursa Creatoare a tuturor lucrurilor este cea mai blândă, binevoitoare și mai fără efort iubire. Fără efort înseamnă că ea curge, că nu trebuie să o înfășcați, nu trebuie să o cereți, nu trebuie să o împingeți, ea curge în voi dacă îi permiteți. Uneori filtrul de sex masculin va spune nu. El trebuie să fie diferit înainte ca eu să fiu interesat. Omul la care vă uitați [Lee Carroll] a fost o nucă greu de spart pentru că el avea filtrul de sex masculin care, în termenii voștri, spunea ”eu nu plâng”. Eu nu voi plânge. ȘI i-am arătat cât de diferit era. I-am arătat că plânsul poate fi bucuria de a găsi adevărul și când a înțeles că, tot ceea ce tatăl său i-a spus despre ceea ce se întâmplă atunci când un bărbat plânge, a deschis fereastra și și-a realiniat filtrul. Dar filtrul masculin a fost unul dintre cele mai dificile cu el.

Femeilor, voi aveți propriile voastre probleme atunci când vine vorba despre filtrele datorate sexului și unul dintre ele, fie că credeți fie că nu, este că Dumnezeu este întotdeauna, sau pare a fi, bărbat. Acesta este un filtru în jurul căruia trebuie să vă învârtiți. Ce simțiți atunci când mergeți într-o structură religioasă organizată în care toți cei de sex masculin și voi, vă confesați cele mai profunde gânduri unui bărbat numit tată? Acesta este un filtru. I-ați spune același lucru unei femei atunci când vă confesați? Și mai bine, dacă nu ar fi nici un intermediar și pur și simplu i-ați vorbi direct Spiritului? Filtrul este aplicat atunci când îi vorbiți unui Om despre Dumnezeu, dar nu și atunci când îi vorbiți lui Dumnezeu despre Dumnezeu. Acesta este un filtru. Acesta a fost numărul trei.

Filtrul al patrulea – Logica
Este greu să știi care dintre ele este cel mai profund în funcție de cine sunteți, cum ați fost crescuți și ceea ce am putea numi înclinația voastră pentru viață. Aici este unul pe care s-ar putea să-l aveți sau să nu-l aveți, dar fiecare dintre voi aveți unul specific (pentru unii puternic și pentru unii slab) și acesta este numit filtrul logicii. Totul trebuie să aibă sens chiar și pentru aceia dintre voi care nu vă considerați înclinați către știință sau logică. Trebuie să aibă sens ca voi să participați. În toate deciziile bazate pe supraviețuire există logică. Există logică și în unele decizii bazate pe alte filtre. Filtrul logic stă deasupra tuturor, cântărindu-le pe toate cele aflate sub el și ia decizia de real sau ne-real bazându-se pe logica zilei. Filtrul vostru logic este limitat. Puteți să judecați logic numai prin ceea ce vedeți în mod logic a fi logic. Dacă ceva nu ați văzut niciodată, atunci nu-l puteți judeca ca fiind logic sau nu pentru că nu există nici o experiență pe care să o puneți în grămada de calculat, dar totuși este un filtru. Poate fi un filtru de luptă a logicii, dar totuși este un filtru. Filtrul logic vrea să cântărească simțul realității la ceea ce vi se arată. Dacă cineva încearcă să vă vândă ceva, de exemplu Podul Brooklyn, filtrul vostru logic îi va râde în față pentru că voi știți mai bine. Ei nu-l dețin, și oricum voi nu vi-l puteți permite. Acesta este filtrul vostru logic. Respingeți cu ușurință ceea ce vi se oferă și apoi vă puteți vedea de drum. Un om stă pe un scaun și canalizează; ce poate să facă filtrul vostru logic? Unii vor respinge acest lucru complet, automat, ca și cum v-aș oferi Podul Brooklyn. Nu este posibil, acest lucru nu se află în tărâmul abilității de a face. Acest filtru al logicii este unul puternic, bazat pe instinctele voastre de supraviețuire. Ce faceți voi cu filtrul vostru logic atunci când eu canalizez? El se află în fruntea tuturor. Este numărul patru. Cât de întunecată devine acea lumină care este la capătul filtrelor? Acum sunt patru stivuite împreună și se pot modifica unul pe celălalt și încă nu am terminat.

Filtrul cinci – Profesional
Numărul cinci, nu-l aveți toți, dar mulți dintre voi îl au, și profesioniștii îl au toți, pentru că el se numește filtru profesional. Ce ați învățat? Ce ați învățat despre realitatea fizicii, științei, chimiei, matematicii, istoriei, antropologiei, biologiei? Sunteți medic, de exemplu, ce ține de domeniul medical? Sunteți o persoană cufundată în legislație și știți cum funcționează lumea și regulile ei? Care este profesia voastră care va deveni un filtru care se va pune în fața modului în care vedeți lumina Creatorului, pentru că tot ceea ce ați învățat trebuie pus deoparte pentru ca aceasta să fie reală. Filtrul profesional funcționează foarte, foarte bine cu primul numit Creșterea. Și asta din cauza faptului că voi nu vreți să fiți prostul. Prostul nu supraviețuiește. Prostul este urmărit de cei din jurul lui și dat afară. Voi nu vreți să fiți un prost. Primul filtru al creșterii și al comportamentului social intră în joc în ultimul filtru al profesionalismului, pentru că dacă ați învățat lucrurile într-un anumit fel și credeți chiar și pentru un moment că toate acestea sunt reale, veți trage cu ochiul la ceea ce vor gândi oamenii despre voi în acel filtru, care este creșterea. Este aici. Este complex. Dacă sunteți un fizician și eu vă spun ”Greșești”, legile voastre ale Universului sunt incomplete. Este ceva în voi, chiar dacă stați în această întâlnire chiar acum, care zvâcnește pentru că tocmai am spus că greșiți, iar voi v-ați petrecut întreaga viață încercând cât mai bine ați putut să descoperiți totul. Noi nu avem inima să vă spunem cât de mult greșiți și numai descoperirile vă vor arăta acest lucru, iar acest lucru va fi corect pentru că nu Oamenii au făcut-o. Puteți face o descoperiere care să pună tot ceea ce ați învățat pe masă și să o luați de la capăt și o veți sărbători, mai ales dacă faceți parte din echipa de cercetători. Acesta este un filtru pe care îl puteți rescrie voi înșivă în mod automat. Dar când vine vorba să-l rescriu eu, asta este altceva. Acesta este un filtru. Acum ați primit cinci.

Imaginați-vă că vă uitați la lumina strălucitoare a Sursei Creatoare cu fizica despre care nu știți nimic și spiritualitatea pe care nu o puteți înțelege, cu o profunzime și o integritate și finețe pe care nu o puteți nici măcar concepe cu iubire pentru sufletul vostru. Puneți toate cele cinci filtre în fața voastră și întrebați-vă dacă chiar este vreo lumină. Am să vă întreb dacă vă dați seama de dificultatea pe care o are o Ființă Umană dacă nu face nimic?

De ce sunt filtrele atât de puternice
Acum vă voi spune de ce sunt atât de importante. Fiecare filtru pe care îl aveți, de la cel al creșterii până la cel de-a fi un om de știință învățat profesionist sau orice altceva, v-a fost adus de o Ființă Umană în care aveți încredere. Uneori este un părinte, o mamă, o soră care vă învață un mod de viață. Ei sunt mentorii voștri, matrița voastră, modelul vostru și îi iubiți. Și dacă de-a lungul drumului este cineva care vă spune că lucrurile stau altfel decât v-au spus ei, acest lucru este o insultă la adresa persoanelor pe care le iubiți și probabil că nu-l mai vreți pe acel cineva în preajma voastră. Înțelegeți emoția schimbării? Filtrele voastre sunt cimentate de iubirea și admirația pe care o aveți pentru cei din jurul vostru care v-au învățat și v-au oferit tot ceea ce v-au putut oferi mai bun. Ce oximoron este acesta, că filtrul cimentat de iubirea celor din jurul vostru, care v-au dat ceea ce ați avut, trebuie pus deoparte pentru iubirea lui Dumnezeu. Dacă ați ști măcar că ele au fost legate toate împreună, că a existat o confluență a unui sistem de a îndepărta filtrele în așa fel încât voi să puteți vedea lumina atât de perfect și totuși ele lucrează împreună. Ați face-o? Unii dintre voi o fac. Fie ca ascultătorul să înțeleagă acest lucru așa cum vă este dat.

Partenerul meu a avut filtre severe. Ca inginer, el a trebuit să învețe lucrurile într-un anumit fel – profesional. Și crescând, el a câștigat un mare filtru spiritual fiind crescut într-o religie organizată. Pereții au trebuit dărâmați, și totuși el a fost învățat aceste lucruri de o sursă iubitoare și a crezut că este adevărat. Ce faci cu un filtru ca acesta? Cum poți să-l dai la o parte, chiar și pentru o clipă? Ce faci acolo? Vreau să vă spun ce a descoperit și vreau ca voi să ascultați și unii dintre voi vor înțelege și vor pricepe și unii dintre voi nu. Nu contează ceea ce ați fost învățați, dragilor, chiar nu contează. Oamenii care v-au învățat aceste lucruri, fie că au fost părinții sau prietenii voștri sau profesorii voștri sau cei dragi vouă, mulți dintre ei au trecut dincolo și vreau să știți ce fac. Ei sunt chiar aici în această încăpere uitându-se la voi, spunându-vă că există mult mai multe decât știau ei. Că există mai mult decât ei ar fi putut ști vreodată și că au făcut tot ce au putut mai bine, dar ascultați pentru că vor să vă ofere noi filtre. Adevărul este așa cum este de cealaltă parte a vălului pentru cei care au trecut dincolo și v-au dat ceea ce v-au dat. Confluența energiei care va face filtrele transparente, chiar și pentru un moment ca voi să puteți vedea lumina și înțelege, este iubirea. Când partenerul meu s-a așezat pentru prima dată pe scaun, noi n-am spus nimic. El nu auzea voci. Nu a fost nici o canalizare; ar fi luat-o la fugă în altă parte. I-am oferit iubire, iar el a început să plângă. Acesta a fost marele egalizator. Primul filtru al logicii a fost respins complet și total prin iubire. Tot ceea ce nu a crezut că este posibil prin statul pe un scaun și presupunerea că ar putea să se conecteze cu cealaltă parte a vălului pentru că asta era împotriva a tot ceea ce el a fost învățat în cutia sa religioasă, s-a prăbușit într-o clipă atunci când brațele noastre l-au învăluit, iar el a strigat și s-a simțit bine chiar dacă a fost surprins, șocat, chiar înfuriat de ceva pentru că era scăpat de sub control. Acum a primit un alt filtru numit control; acesta este al lui, nu al nostru. Și a făcut-o din nou. S-a așezat pe scaun din nou și din nou și din nou. El stă acum din nou pe scaun și simte aceiași iubire pe care a simțit-o și atunci. El nu este cu voi chiar acum, el este în altă parte ascultând. Se află într-un loc pe care vi l-am descris înainte și care este foarte frumos. Este priponit în așa fel încât să nu poată merge în lumină. Acest lucru vă va oferi o idee despre locul în care se află. Asta este ceea ce i-am arătat atunci când stătea pe scaun – cine este el, lumina lui Dumnezeu care este în el, și dintr-o dată toate filtrele au început să devină transparente și nu a mai contat ceea ce a fost învățat. El a văzut imaginea de ansamblu.

Ființele Umane au nevoie de un interval de timp în care să poată să-și vindece filtrele, să le facă să devină transparente, să le re-aranjeze, să le rescrie printr-o repetare conștientă, poate așa cum a făcut și el stând pe scaun. Este greu să iei un filtru numit creștere și să-l schimbi într-o clipă rescriind tot ceea ce ați știut vreodată. Nu se întâmplă în acest fel, are loc treptat. Fiecare dintre voi, cei din această încăpere și cei ce ascultați/citiți aceste lucruri aveți propriul vostru set de filtre care va fi rescris treptat dacă așa alegeți. Filtrele sunt interactive; unul îl afectează pe celălalt și apoi de îndată ce sunteți în stare să-l rescrieți pe unul, de exemplu pe cel logic, pe cel spiritual, pe celelalte începeți să le înțelegeți mai bine. Ei bine, acesta se poate schimba și dacă se schimbă, ei bine, înseamnă că el nu a fost chiar corect.

Filtrul Iubirii
Vreau să vă vorbesc acum despre marele filtru, cel pe care îl avem noi pentru voi – filtrul iubirii. Acesta începe să vă dea un sentiment de compasiune atunci când începeți să înțelegeți că cei care v-au învățat ceea ce ei știau v-au oferit tot ceea ce puteau ei mai bine și dacă știți ceva mai multe decât știau ei, asta nu înseamnă că ei au greșit. De fapt, ei sărbătoresc faptul că voi v-ați dat seama mai mult decât au făcut-o ei. Fie că este vorba de un profesor de la școală care v-a dat știința care a fost uzurpată de o știință și mai mare, fie că este vorba de un preot de la biserica în care ați fost introduși în iubirea lui Dumnezeu, fie că a fost mama sau tatăl vostru care v-au spus despre felul în care stau lucrurile și voi ați învățat că este diferit. Filtrul global al iubirii vă face să simțiți compasiune pentru ei. Nu simțiți că i-ați insulta prin faptul că mergeți mai departe. Aceasta se numește înțelepciune. Filtrele se vor curăța încet singure. Uneori se vor curăța mai mult decât alteori. Când meditați sau când sunteți aici într-un grup în care alții lucrează cu voi și eu sunt aici în această stare, filtrul se va deschide și voi veți avea un aha pe care s-ar putea să nu-l găzduiți pentru o vreme. Cu cât mai mult veți lucra cu acestea, cu atât mai mult veți aplica simțul realității lui Dumnezeu asupra lor, a tuturor, și cu cât cereți mai multă claritate și mai mult discernământ, cu atât mai clare/curate vor deveni. Și atunci când sunteți curați/clari, continuați să aveți personalitatea voastră, dar nu este cea pe care ați avut-o atunci când ați crescut. Este una pe care voi o alegeți acum cu înțelepciune. Sexul pe care îl aveți, masculin sau feminin, nu este ceea ce vi s-a spus că ar trebui să fie, dar apoi acesta își asumă propria sa viață pe care voi o alegeți, ceea ce o femeie face sau cum este, sau cum este un bărbat, atunci când sunt îndrăgostiți de ei înșiși. Nu este ceea ce părinții voștri v-au spus sau v-a spus Emily Post, ci ceea ce voi vă spuneți prin conectarea la sursa iubirii. Voi creați un filtru care este nou pe planetă. Omul plin de Compasiune, noul Om. Asta este ceea ce voi sunteți. Voi vă deschideți filtrul spiritual și înțelegeți și creați totul prin voi înșivă, nu din ceea ce ați fost învățați. Voi veți da la o parte tot ceea ce v-a spus vreodată cineva și veți crea singuri prin sentimentele și evenimentele prezente, printr-o nouă energie pe planetă care nu a fost niciodată acolo atunci când ați început. Profesional, nu contează ceea ce ați învățat, înțelepciunea voastră vă spune că voi nu știți ceea ce nu știți. Există moduri mai bune de a face lucrurile pe care le-ați învățat în toate științele, chiar și legislativ – moduri mai bune decât cele pe care le știți și care vor avea mai mult sens pentru voi personal, pentru țară, pentru Pământ. Sistemele vin. Vă veți lua cu mâinile de cap într-o zi și vă veți întreba de ce nu ați făcut acest lucru mai devreme, la ce ne-am gândit pentru că voi nu știți ceea ce nu știți. Filtrul inteligenței începe să se miște împreună cu înțelepciunea, cu toate lucrurile care vor îmbrățișa lumina, nu o vor diminua.

Dragilor, în această seară noi am folosit metafore, chiar prea multe. V-am oferit subiecte la care să vă gândiți. Vă întreb unde vă aflați în scenariul filtrului. Ce este ceea la ce nu veți da drumul și de ce? De ce vă agățați de anumite lucruri când probabil cei care v-au oferit acele lucruri sunt aici încă într-un mod ezoteric uitându-se la voi și spunând ”Ascultă, este în regulă.” Iubirea lui Dumnezeu este aici. Tot ceea ce contează chiar acum este conexiunea voastră cu Spiritul. Aceasta vă va oferi discernământul pe care vi-l doriți. Vă va oferi o viață mai lungă, o viață pașnică, o înfățișare de sine echilibrată. Puzzle-urile vor fi rezolvate.

Eu Sunt Kryon, îndrăgostit de omenire și acum știți de ce. Magnifici în toate cele.

Și așa este.  

Kryon



Traducere Monica Poka