vineri, 23 septembrie 2022

Lăsați ca Adevărul să fie spus

Andromedanii prin Natalie Glasson, Școala Sacră a lui OmNa 

Salutări, preaiubite ființe de lumină, noi suntem Andromedanii. Venim ca civilizație să ne împărtășim energia, iubirea și pacea acum cu voi. Vă invităm să vă deschideți inimile prezenței noastre, astfel încât să vă putem dărui tot ceea ce este potrivit și necesar să vă ajute în ascensiune în acest moment. 

În întregul Univers al Creatorului curge acum un val de energie și intenție. Acest val de energie are un scop și o intenție foarte clare și care sunt extrase din sursa Creatorului. Această energie și intenție este să lăsați adevărul să fie spus, în timp ce energia curge, vibrația sa se accelerează. Fiecare ființă care se conectează cu el este invitată să se deschidă, să trezească adevărul din propria ființă și, cel mai important, să exprime acel adevăr în realitatea sa, indiferent dacă se află pe Pământ sau în planurile interioare. Fiecare suflet va fi invitat să-și spună adevărul; asta este o schimbare foarte incitantă în ascensiune. Înseamnă că adevărul Creatorului se trezește, reverberează și înflorește din adâncurile esenței fiecărei persoane sau suflet. Esența lor se ridică să se conecteze cu realitatea ca să fie împământată, exprimată și creată în frumusețe. Cei care se află pe Pământ au cea mai frumoasă realitate de experimentat pentru că voi veți fi în măsură să simțiți fizic, să atingeți, să gustați, să simțiți și să vedeți aici adevărul Creatorului. Acesta este un dar extraordinar. Este motivul pentru care vă aflați acum în existență pe Pământ, pentru că sufletul vostru dorește cu adevărat să-l simtă pe Creator în atât de multe moduri care sunt reale și tangibile. 

Pe măsură ce acest val de energie și intenție foarte pură curge, depinde de voi să îl invitați în ființa voastră, să vă conectați cu el, să lăsați acea energie să curgă ca o cascadă sau duș peste și prin ființa voastră, va fi ca o lumină sclipitoare, trezind esența, puritatea și adevărul ființei voastre. Vă puteți imagina unde se află esența, adevărul și puritatea în corpul vostru sau pur și simplu le puteți da voie să se activeze. În timp ce energia curge ca un duș peste ființa voastră, noi, Andromedanii, vă încurajăm să repetați în minte sau cu voce tare: 

Las ca adevărul să fie spus. 

În timp ce repetați această afirmație respirați profund, inspirați și expirați profund după fiecare repetare. Vă veți da voie să inspirați energia. Lăsați și încurajați energia să curgă în esența voastră. Asta poate dura ceva timp sau se poate manifesta instantaneu. Pe măsură ce fuzionează și se îmbină cu esența voastră, o activare va începe să se producă. În timp ce activarea are loc, s-ar putea să simțiți o senzație diferită sau o energie diferită curgând din ființa voastră. S-ar putea să descoperiți că nu vă mai puteți menține mintea concentrată asupra afirmației sau poate veți avea o viziune, va fi ceva care vă va ajuta să recunoașteți că activarea a avut loc. Vă puteți bucura de această activare și când vă simțiți pregătiți, dați-vă voie să repetați: 

Exprim adevărul care trebuie rostit. 

În timp ce repetați această afirmație în tăcere sau cu voce tare, s-ar putea să simțiți sau să recunoașteți energia începând să curgă în ființa și în realitatea voastră. Este important să lăsați energia să curgă în Mama Pământ și în chakra voastră Steaua Pământului, aflată sub tălpile voastre. Poate doriți să repetați această afirmație atâta timp cât simțiți că este potrivit și apoi pur și simplu să stați energie și să vă bucurați de ea. S-ar putea chiar să simțiți că este nevoie să umblați, să alergați, să dansați sau pur și simplu să vă mișcați ca să permiteți exprimarea deplină a energiei și împământarea ei completă. Este o activare puternică care vine să susțină ascensiunea tuturor pentru că activează adevărul din ființa voastră, adevăr de care este posibil să nu fiți conștienți, adevăr din vieți trecute sau simultane și adevăr care vă servește în acest moment. 

Veți descoperi că adevărul vă influențează mai întâi realitatea voastră personală. Lucrurile care ar fi putut fi iluzii în realitatea voastră s-ar putea să dispară sau s-ar putea să aveți o inspirație care să vă îndrume pe o cale diferită. Înțelepciunea, adevărul care apar este foarte probabil să vă servească mai degrabă propriei ascensiuni decât mai marii ascensiuni a tuturor. Cu toate acestea, vor fi unii care vor primi adevărul care să servească multora. Cu cât mai mult practicați această activare, cu atât vibrația voastră va deveni mai rapidă și veți sclipi cu o lumină din ce în ce mai strălucitoare, devenind mai luminoși și mai împuterniciți în adevărul și ascensiunea voastră. 

Vă rugăm să fiți conștienți de faptul că s-ar putea să fiți îndrumați să priviți lucrurile în mod diferit și acest lucru poate fi provocator și chiar dureros uneori. Cu toate acestea, totul are rolul să vă aducă în aliniere cu adevărul vostru. Adevărul sufletului vostru și exprimarea Creatorului prin ființa voastră. Cei curajoși și aventuroși sunt cei care își asumă această activare și își dau voie să o experimenteze. Fiecare suflet și persoană, în special pe Pământ caută adevărul. Cu toate acestea, adevărul nu este întotdeauna ceea ce voi v-ați așteptat sau dorit, este exact ceea ce sufletul vostru are nevoie și cere. 

Noi, Andromedanii, vă vom lăsa să contemplați cuvintele noastre și activarea, să luați în considerare dacă doriți să participați la această următoare fază a ascensiunii. Este în totalitate alegerea voastră. Adevărul întotdeauna există în voi și întotdeauna aveți oportunități să vă exprimați adevărul. Actualul val al ascensiunii este pur și simplu un impuls care vă încurajează să vă conectați la un nivel mai profund, mai intim cu adevărul vostru și vă susține să faceți acest lucru cu o mai mare accelerare. 

Iubirea noastră este veșnic cu voi, 

Vă mulțumim, 

Noi suntem Andromedanii

 


Traducere Monica Poka

link catre articolul original

  

joi, 22 septembrie 2022

Sunteți Începători

Brenda Hoffman 

Dragilor, 

A venit vremea să vă iertați. Deși probabil ați citit ceva asemănător în altă parte și v-ați simțit vinovați că v-ați iertat. Ceea de ce vă simțiți vinovați cel mai probabil s-a întâmplat în fosta voastră viață și lume 3D. V-ați pedepsit pentru gândurile, cuvintele și acțiunile care s-au petrecut înainte să vă inițiați noua ființă. 

Ceea ce a fost nu mai este. 

Dacă vă pedepsiți pentru ceva care s-a petrecut după ce v-ați inițiat tranziția, o faceți pentru că continuați să urmați corectul și greșitul lumii 3D. Nu puteți crea o lume nouă cu energii noi pe baza a ceea ce a fost. 

Pășiți în noua voastră maturitate cu pași nesiguri, temându-vă că ați putea face o greșeală. Asemeni unui adolescent 3D, vă temeți că un cuvânt scăpat la întâmplare sau o acțiune greșită vă va influența negativ viața pentru totdeauna. Sau că veți strica un moment special cu pașii voștri nesiguri în noua voastră lume. Gânduri care sunt rămășițe din viața voastră 3D. 

Dar, așa cum nu întoarceți acțiunile unui copil împotriva lui în timp ce acesta evoluează, nimic din ceea ce faceți sau spuneți nu este greșit. Învățați să fiți voi înșivă. Rezultatul final va fi o ființă nouă într-o lume nouă. Sunteți oarecum într-o stare oarecum nebuloasă de-a deveni în loc de a fi. 

Așadar, vă adaptați cu rapiditate noilor scopuri, acțiuni și interacțiuni. Ceea ce a fost nu mai este. Ceea ce va fi nu este încă formalizat. Chiar dacă în mintea voastră veți face mulți pași greșiți, în ochii Universurilor acești pași greșiți vor fi doar voi testându-vă noile abilități și interese. 

Învățați cum să fiți voi înșivă. Lăsați să fie așa. Așa cum lăsați un copil să încerce mișcări și tehnici noi. Ceea ce găsiți interesant, incitant sau dificil, va deveni, probabil, esențial pentru noua voastră viață. Nu puteți greși, pentru că sunteți o ființă nouă într-o lume nouă. Singurul mod în care să vă atacați pe voi înșivă este să credeți că trebuie să urmați reprezentanții puterii sau liniile directoare, în ciuda mesajelor voastre interioare care vă spun contrariul. 

Copiii mici  învață cumva să meargă, să vorbească și să facă tot felul de manevre fără prea multă asistență din partea familiei sau prietenilor. Și toți copiii fac asta la câteva luni unul de celălalt. Cum este posibil? S-ar putea să-și asculte vocea interioară în moduri care nu pot fi măsurate? 

Majoritatea adulților cred că copiii mici nu pot face greșeli – că ei pur și simplu învață ceea de ce au nevoie ca să trăiască în mediul lor. Nou-născuții sunt cei mai aliniați cu cine sunteți voi acum decât este valabil pentru adultul 3D care ați fost cândva. Deoarece atât voi cât și bebelușul vă urmați vocile interioare fără să fiți preocupați de corect sau greșit. 

Învățați cum să vă adaptați la noul vostru mediu în cel mai rapid și practic mod posibil. 

Comentariile unui copil mic sunt considerate de cele mai multe ori amuzante nu greșite și sunt uitate, cu excepția cazului în care un adult sau un frate/soră mai mare relatează acele comentarii aparent nepotrivite și altora. Așa este și pentru voi acum. Poate că spuneți ceva fără să treceți ceea ce spuneți prin cernerea voastră 3D. Dar apoi, oricine se simte ofensat de acel comentariu o face probabil din cauza ”ar trebui”- lor sale 3D. 

Învățați să fiți voi fără filtrele 3D. Așa cum bebelușii învață elementele de bază ale mersului, vorbitului și controlului motor. 

Dați-vă voie să faceți ceea ce vi se pare corect în loc de ceea ce ar trebui să fie corect în situațiile sociale. Deveniți un nou voi – o sarcină nu neapărat ușoară – exact așa cum a fost valabil atunci când ați ieșit din Universuri să deveniți un bebeluș 3D. Dați-vă voie să faceți greșeli (doar în mintea voastră). Dați-vă voie să vă testați mediul și ființa pe măsură ce vă descoperiți noua lume într-o ființă fizică nouă. O ființă nu neapărat nouă ochiului fizic, dar cu siguranță nouă în ceea ce privește talentele și abilitățile. 

Sunteți o ființă nouă care învață cum să trăiască confortabil și cu bucurie în această lume nouă. Așa să fie. Amin.



Traducere Monica Poka

link catre articolul original



miercuri, 21 septembrie 2022

Definiția unui Lucrător în Lumină


Unul prin Sophia Love
 

20 Septembrie 2022 

Sunt Unul. Bună Sophia 

Bună. Am câteva întrebări. 

Da. Continuă. 

Aud de un fulger solar. Explici ce se va întâmpla? Datele și predicțiile sunt pentru cândva în următoarele șase săptămâni. Mulțumesc. 

Sunt interpretări care sunt precise și unele care sunt în mod deliberat plasate și inexacte. Voi confirma un eveniment ceresc. Nu voi comenta despre momentul unui astfel de eveniment, dar asta nu înseamnă că aici nu există o specificitate pentru el. Există. Nu va fi afirmat sau speculat aici deoarece nu acesta este scopul acestei conversații. 

Ceea ce se întâmplă la debutul evenimentului și imediat după el este o corecție. S-ar putea să fiți sau nu conștienți de tot ceea ce se schimbă atunci când evenimentul are loc, totuși veți fi conștienți de finalitatea lui; toți veți fi. 

Acesta urmează și a fost scris cu cerneală de neșters. Se va întâmpla. 

Ne vei spune cum va arăta și cum se va simți pentru noi, cei de pe Pământ? 

Va fi simțit/experimentat diferit de fiecare în funcție de disponibilitatea și înțelegerea a ceea ce are loc. Va depinde și de planul lor de viață. 

Odată ce are loc, nici unul dintre voi nu vă veți îndoi că totul s-a schimbat. Nu este posibil să vi-l descriu fizic. Acest eveniment nu s-a mai întâmplat rasei și cuvintele care să-l descrie vor fi introduse după ce acesta are loc. 

Nu este ceva de ce să vă temeți. Înțelegeți că toate descrierile lui sunt speculații bazate pe viziuni sau vise sau, în unele cazuri, pe informații directe. Acestea pot sau nu descrie ceea ce veți experimenta. 

Totuși, va fi un eveniment care va schimba totul. De asta puteți fi siguri. 

Așadar, nu ne poți spune nimic despre sincronizarea (momentul producerii) lui? 

Nu. Nu în acest moment. 

Dar despre predicțiile pentru 24 septembrie și diferite alte date din septembrie și octombrie? Ai putea comenta despre asta? 

Pot spune doar că cei corupți vor încerca un eveniment de răzbunare și că ”pălăriile albe”, așa cum vă referiți voi la ei, orchestrează multe anunțuri și proceduri decisive proprii. Am abordat posibilitatea pentru amândouă în conversațiile anterioare. Ele rămân o parte din revelațiile și re-organizarea care are loc acum. 

Nu are rost să prezicem date precise. Aceste lucruri vă alertează, dar nu vă ajută. Sunteți deja alertați. 

Dar tu știi. 

La această dată târzie, se știu multe cu precizie, da. 

De ce nu o spui atunci? 

Să cunoașteți o dată precisă nu vă va ajuta organismul, iar corpul vostru se pregătește să treacă printr-un atac violent. 

Ce? Nu înțeleg ”atac violent”. 

Acum, mai întâi de toate, asta nu se va întâmpla mâine, dar sunteți pregătiți pentru un aflux de lumină.*

Voi, cei care vă recunoașteți esența de lumină și sunteți pe Pământ acum și aici, veți absorbi, reține și radia acea lumină mult mai deplin decât cineva care nu s-a anunțat pentru această ”lucrare în lumină”.** Voi sunteți numiți ”lucrători în lumină” pentru un motiv – Voi Lucrați Pentru Lumină. 

Asta înseamnă că voi vă recunoașteți esența, o păstrați, o recunoașteți în voi înșivă și în alții, o folosiți în munca voastră (care este viața voastră) și o expansionați oriunde v-ați afla. 

De ce credeți că ați fost sfătuiți să meditați, să fiți calmi și să folosiți ingrediente pure și naturale ca să vă hrăniți organismul? Voi sunteți gazda luminii. Avansarea și diseminarea ei este munca voastră. De asta ați venit. 

Menținerea unei inimi neclintite și a unei împământări solide în Adevăr sunt vitale scopului vostru. A existat un aflux continuu de lumină. Acesta continuă și crește pentru că voi îl rețineți, îl permiteți. 

Voi ați făcut loc luminii, dragii mei lucrători în lumină. V-ați expansionat lumina. Lumina rămâne și lumina crește datorită vouă. 

Gândiți-vă la întunericul pe care-l eradicați. Este eradicat cu lumină; lumina voastră. 

În marea poveste a Trezirii Pământului/Omenirii, datele dețin puțină putere. Cunoașterea acestor date crește concentrarea și, prin urmare, influența a orice ceea ce urmeză să se întâmple. 

Este mult mai bine să fiți pregătiți și când se întâmplă ceva, din acea stare de pregătire a ființei – să vă îndreptați direct către scopul vostru. În cazul tău, dragul meu lucrător în lumină, scopul este să-ți expansionezi lumina, să-ți răspândești iubirea și să oferi Adevăr, compasiune și curaj. 

Să știți cine sunteți va fi un atribut valoros atunci când oricare dintre aceste evenimente are loc. Voi sunteți Lumina. 

Veți vedea. Veți ști. 

Mulțumesc.

 

 

 

*Aici a fost o imagine vizuală a unui flux consistent de lumină care, pentru noi, se manifestă chiar acum. Acesta crește treptat ajungând la un aflux masiv într-un moment dat.

 

**Nu există judecată în aceste cuvinte. Ceea ce se întâmplă acum o face potrivit la ceea ce este fizic posibil sau ceea ce nu este fizic posibil. Este o chestiune de alegere.

 

Traducere Monica Poka

Sursa



Voi sunteți Adultul

Brenda Hoffman 

Dragilor, 

Este momentul să vă mutați atenția de pe ceea ce a fost pe ceea ce va fi. 

Mulți dintre voi urmăresc și cred în existența haosului mondial raportat prim mass-media voastră. Deplângeți această acțiune înfricoșătoare și acea afirmație furioasă crezând că nu mai este nimic de discutat. Desigur, nu acesta este adevărul. Pur și simplu v-ați păstrat doar ochelarii pentru vești proaste. Așadar, vă face plăcere să priviți haosul în loc să observați iubirea care trage cu ochiul peste tot în lume.

Poate credeți că ultima afirmație este falsă, că nimic iubitor nu este afișat sau va fi afișat. Sau poate ați decis să așteptați până când iubirea este pe deplin evidentă înainte să încetați să credeți în cel mai rău rezultat din lume. Nu contează, pentru că cu sau fără ajutorul vostru, Pământul s-a mutat într-o atitudine iubitoare. 

Diferența este că voi nu. Poate credeți că veți trece de la frică și furie la iubire când acest lucru se întâmplă în viața voastră sau este afișat prin intermediul mass-media. Poate nu credeți că pe Pământ este posibilă o viață plină de iubire. Nu contează. 

Tot ceea ce contează este că nu vă împliniți nevoia personală de iubire. 

Pământul a trecut dincolo de 3D. Ca să facă acest lucru, Pământul a trebuit să se îndepărteze de frica și furia care s-au acumulat de eoni. Așa că, minoritatea oamenilor de pe Pământ care promovează acum frica și furia, se învârt din ce în ce mai repede încurajându-i pe aceia dintre voi care acceptați minoritatea celor care instigă frica, să credeți că ei sunt pământenii dominanți. 

Iubirea este întotdeauna mai blândă și, de cele mai multe ori, mai puțin zgomotoasă decât frica. 

Așadar, actuala iubire pământească este o senzație de liniște care pare să fie dominată de frică și furie. Pământul poate fi echivalat cu un părinte care își observă copilașul în timp ce acesta manifestă public o izbucnire de furie. Acel părinte poate face trei alegeri – să lase copilul să-și manifeste furia, să distragă atenția copilului cu o acțiune mai potrivită sau să capituleze în fața cerințelor copilului. Aceia dintre voi care urmăriți știrile cu frică sau mânie, cedați, într-un fel, în fața cerințelor copilului. 

Acele ființe pământești care doresc să rămână 3D, nu merg în liniște noaptea. Comportamentul 3D a fost întotdeauna foarte asemănător cu cel al unui copil mic, lucru care a fost valabil pentru toate ființele pământești când Pământul a fost 3D. 

Desigur, ați putea răspunde ”Această sau acea acțiune 3D este atât de nedreaptă sau greșită.” Și ați avea dreptate într-o lume plină de iubire. Dar acele comportamente pe care le găsiți atât de ofensatoare sunt doar acțiuni 3D amplificate puțin. Nu mult – doar un pic. Ceea ce voi observați acum a existat întotdeauna. Doar că ați fost atât de prinși în 3D că nu ați putut observa – sau poate ați fost chiar instigatorul unor astfel de acțiuni. 

Diferențele sunt evidențiate doar atunci când există două sau mai multe puncte de vedere opuse. Acum că ați trecut dincolo de 3D, acțiunile la care s-ar fi putut să luați cândva parte vi se par nepotrivite. Asta nu înseamnă că nu v-ați înfuriat în trecut din cauza unor acțiuni similare, dar nu ați avut nici o cale de atac. Ați fost copilul care a așteptat ca părintele să decidă ce cale de răspuns să aleagă. 

De atunci ați devenit adulți. Ce vreți să faceți? Ce ați făcut cu crizele de furie ale celor care au rămas în modul 3D? Ce aveți de gând să faceți? Acestea sunt planurile voastre de acțiune. Nu există nici o acțiune potrivită pentru că sunteți o ființă independentă cu abilități și interese dincolo de 3D. Dar dacă alegeți să rămâneți în tărâmurile crizelor de furie 3D, frica și furia actuale vor continua pentru ceva timp. 

Crizele de furie 3D devin din ce în ce mai puțin atrăgătoare – așa cum ar fi dacă copilul vostru ar avea mai multe crize de furie pe zi. Cei care doresc să rămână din 3D arată ce puțină putere păstrează cu un comportament problematic. Este alegerea voastră cum reacționați la acest comportament. Dacă decideți să vă focalizați pe acel comportament 3D, veți prelungi perioada de timp în care vă simțiți inconfortabil. Dacă ignorați acel comportament 3D, veți avea energia să vă orientați către probleme care vă interesează și, da, bucurie. 

Lăsați-i pe copii cu crizele lor de furie. Le vor face fie că le acordați sau nu atenție. Dar cu cât mai puțină atenție primesc acei copii 3D pentru crizele lor de furie, cu atât mai puține crize veți observa. Și cu atât mai puțină activitate 3D în care să fiți implicați. Așa să fie. Amin.



Traducere Monica Poka

link catre articolul original



marți, 20 septembrie 2022

Asta nu este Știință Rachetă

Brenda Hoffman 

Dragilor, 

Ați ajutat la schimbarea Pământului și la tranziția personală mult dincolo de 3D. Totuși, vă simțiți mici în loc să vă simțiți puternici sau la comandă. 

Simțiți că ați renunțat la atât de multe în viața voastră – și pentru ce? 

Așa ceva este de așteptat. Un nou născut 3D nu se simte puternic imediat ce s-a născut pe Pământul 3D. Cineva trebuie să-l hrănească, să-i facă baie și să-l schimbe. Chiar și atunci când bebelușul 3D plânge din cauza unei dureri emoționale sau fizice, o face în speranța că cineva se va îngriji de nevoile lui. Bebelușii 3D au puțină putere înafară de dependența lor. 

Și ca adult 3D ați avut o putere minimă fără ajutorul altora. Indiferent de cât de creative au fost arta, invențiile, activitățile sau acțiunile voastre, ați depins de alții să cumpere, observe sau participe. Chiar dacă unii dintre voi ați devenit pustnici, v-ați bazat pe alții pentru necesități cum ar fi hrană, gaz, echipament de vânătoare, unelte, etc. 

Acum faceți trecerea invers. Aveți putere asupra vieții voastre, dar nu înțelegeți încă cum să folosiți acea putere. Este ca și cum ați plânge ca cineva să vă hrănească sau să vă schimbe scutecul, chiar dacă sunteți calificați să faceți asta singuri. 

Nu mai sunteți datori nimănui sau cu nimic. Un concept care este eliberator, dar în același timp înspăimântător. Pentru că asta înseamnă că, într-un fel, sunteți o ființă izolată. Un concept împotriva căruia v-ați luptat de eoni 3D. Chiar dacă nu mai trebuie să vă urmați nevoile, nu știți ce sau pe cine să urmați. 

Răspunsul la această ultimă afirmație este foarte simplu: pe voi înșivă trebuie să vă urmați. 

Să vă urmați pe voi înșivă nu înseamnă că sunteți blocați fără să interacționați sau să aveți companie, înseamnă că aveți mai mult discernământ decât ați avut în 3D. Pentru că, dacă vă simțiți inconfortabil într-o situație, acea situație nu mai face parte din ființa voastră. 

Ultima propoziție înseamnă că activități, oameni și locuri care v-au fost dragi cândva, nu vă mai sunt. Un concept pe baza căruia ați acționat de multe ori în ultimii câțiva ani pregătindu-vă pentru momentul de acum. Cu durere emoțională ați renunțat la familie și la prietenii cu care nu vă mai simțeați confortabil, așteptând ca acele locuri goale să fie umplute cu ființe mult mai compatibile. În schimb, sunteți din nou cufundați într-un proces profund de renunțare. 

Diferența este acum că nu vă dați seama cum veți înlocui acele părți din inima voastră care cândva părea plină. Sunteți obosiți, goliți și începeți să credeți că asta este noua voastră viață. O nouă viață cu atât de multe sentimente nu și nu pot care au fost adevărate atunci când ați început să renunțați la prieteni și rude cu ani sau luni în urmă. 

Așadar, sunteți speriați și furioși pe voi înșivă și pe Universuri cu un strigăt interior de ”Unde sunt lucrurile mele, unde sunt oamenii mei?” 

Acest proces de renunțare a fost și probabil continuă să fie destul de dureros pentru că o mare parte din valoarea voastră 3D s-a bazat pe legăturile și interacțiunile voastre umane. Acum vă simțiți ca și cum nimeni n-ar vrea să se joace cu voi, sau spus un pic diferit, nimeni nu vrea să se joace ca voi. 

Această renunțare, această pustiire a ființei voastre 3D, este mai dificilă decât ați anticipat înainte de-a intra în această viață pe Pământ. Primul val de renunțare care a avut loc cu ani sau luni în urmă a fost relativ ușor în comparație cu cel de acum. Cei pe care i-ați trimis prima dată pe drumul lor făceau parte din voi, dar nu erau atât de adânc înrădăcinați cum sunt cei la care renunțați în prezent. Așa că, simțiți că nimic sau nimeni n-a mai rămas. Ca și cum ați fi singuri pe o insulă pustie. 

Chiar dacă mențineți unele relații, acele relații nu sunt relațiile intense pe care le-ați avut cândva. Ca și cum ar fi ființe care înoată în jurul inimii voastre, dar nu neapărat în inima voastră. Sunteți singuratici și singuri. Și, în ciuda faptului că această perioadă este un preludiu la noua voastră viață cu interacțiuni noi, aveți dificultăți să credeți că așa este. 

Acum sunteți pregătiți pentru interacțiuni noi, pentru că v-ați golit vasul de acele ființe și interacțiuni care nu mai fac parte din viața voastră actuală. Făcând acest lucru, descoperiți treptat interese noi care nu necesită neapărat interacțiuni cu ființe 3D. Chiar dacă cumpărați alimente și îmbrăcăminte și rămâneți, probabil, în aceiași comunitate sau una similară, nevoile voastre nu mai includ pretinderea că acceptați afirmații sau acțiuni ca să vă simțiți acceptați. 

Nu faptul că nu mai jucați acel joc al schimbului 3D vă produce disconfort, ci că nu ați descoperit încă că puteți exista pe Pământ fără să faceți asta. Că nu trebuie să acceptați sau să ignorați ceva ca să păstrați o prietenie sau o acțiune care nu mai prezintă prea mult interes. Sunteți noi și proaspeți, căutând interacțiuni noi în care nu este nevoie să ignorați nevoile ființei voastre interioare ca să mențineți o prietenie sau orice altă activitate care v-a fost dragă cândva. 

Sunteți noi, dându-vă în sfârșit voie să interacționați între dimensiuni, frecvențe și corectitudinea de a fi în voi. Nu mai trebuie să purtați hainele potrivite, să spuneți lucrurile potrivite sau să trăiți în mediul potrivit ca să faceți parte dintr-o comunitate în care vă simțiți parțial confortabil. 

Eu sunt eu. Și cu cât mai mult proiectați această independență a ființei, cu atât mai ușor vă va fi să vă adaptați la noul eu – și să-i găsiți pe alții cu interese similare. Această schimbare nu este știință rachetă; este pur și simplu revendicarea voastră înșivă, indiferent de cât de diferită de 3D se simte. Nu mai sunteți în 3D și nici Pământul. Așa să fie, Amin.



Traducere Monica Poka

link catre articolul original 

 

 

luni, 19 septembrie 2022

Cine vrei să fii astăzi?

Brenda Hoffman 

Dragilor, 

Proclamați-vă dreptul de a fi – nu în mânie sau glumă, ci în realitate. 

Cei mai mulți dintre voi, cei care citiți acest mesaj, v-ați ascuns atât de bine de ceilalți zeci de ani, chiar eoni, încât nu mai înțelegeți cine sau ce sunteți. Așa că, le acordați celorlalți dreptul să fie zgomotoși, sarcastici, furioși, verbali sau orice altă acțiune prin care își proclamă dreptatea. La rândul vostru, s-ar putea să vă exprimați îngrijorarea în legătură cu cuvintele sau acțiunile lor, dar nu dreptatea voastră interioară de a fi. 

Noi, cei din Univers, nu ne adresăm nevoii voastre interioare de a protesta sau de-a vă verbaliza dreptatea interioară, ci mai degrabă să vă trăiți acea dreptate interioară. Simțiți nevoia să vă verbalizați preocupările? Atunci faceți-o. Doriți să vă trăiți viața potrivit nevoilor voastre? Atunci faceți-o. Simțiți că trebuie să faceți asta sau să spuneți aia datorită așteptărilor altora? Atunci reevaluați-vă acțiunile și gândurile. 

Acest subiect a fost discutat de mai multe ori ca fiind momentul ca voi să refuzați acele ar trebui și trebuie – o versiune simplificată a Cine sunteți Voi? 

Pe măsură ce avansați în noua voastră ființă, acele părți pe care nu le mai simțiți ca fiind potrivite în voi, vor crea mai mult stres și frică. Deveniți cu rapiditate un instrument fin acordat la o lume nouă. Lumea exterioară nu mai există pentru voi. Nu contează cât de mult v-ar lipsi certitudinea a cine ați fost cândva, acel loc nu mai există. 

Poate credeți că puteți sări între noua voastră lume și cea veche. Că vă puteți preface făcându-vă puțin rău vouă și altora. Nu vă mai puteți preface. Pentru că dacă o faceți, ființa voastră interioară se va zgudui și cutremura. Chiar dacă acest ultim gând pare a fi o afirmație ciudată, este adevărul vostru actual. 

Atunci când structurile pământului sunt deranjate, pământul începe să se cutremure. Dacă sunteți cu toții una și ați ajutat la trecerea Pământului dincolo de 3D, atunci dețineți unele din aceleași calități fizice ca Pământul. Chiar dacă această explicație le pare multora exagerată, dorim ca voi să înțelegeți cât de dramatice sunt încercările voastre să vă întoarceți la ceea ce voi numiți ”normalul” 3D. Acea parte a vieții voastre s-a încheiat exact așa cum nu mai simțiți nevoia să sugeți o suzetă pentru sugari. Nu există nimic la ce să vă întoarceți sau să abordați. 

Viața voastră 3D s-a încheiat. 

Mulți dintre voi afirmați acum că vă bucurați să interacționați cu familia și prietenii voștri 3D. Că vă este ușor să săriți între dimensiuni – inclusiv 3D. Chiar dacă puteți sări între dimensiuni, nu mai puteți selecta o casă de bază 3D sau mai mică. 

Cine sunteți voi? Nu cine ați fost voi. Sau cine veți fi. Ci cine sunteți voi acum? Să pretindeți că ați fi cineva din trecutul vostru sau din viitorul vostru nerevendicat este necinstit. Și dacă pretindeți că ați fi cineva din trecutul sau viitorul vostru, vă veți cutremura în interior. 

Aveți destule de procesat fără să încercați să fiți cineva cine nu sunteți. Nu puteți pretinde că sunteți o ființă 3D sau o ființă viitoare, nu mai mult decât un adolescent 3D ar putea pretinde cu succes că este un sugar sau un matur adult. Acele jocuri s-au încheiat. Sunteți cine sunteți. Și știți ce vă face să vă simțiți confortabil acum – nu mâine sau ieri, ci acum. 

Veți trece prin multe schimbări interioare în următoarele câteva săptămâni – toate acestea vă vor îndrepta în direcția cea mai potrivită pentru voi în acel moment. Dacă vă urmați indiciile interioare, veți trece cu brio prin următoarele câteva săptămâni. Dacă vă pretindeți a fi cine ați fost sau nu sunteți încă, vă veți cutremura în interior. Vă aflați exact în locul potrivit la momentul potrivit. Lăsați ca asta să vă fie suficient deocamdată. Veți dobândi fiecare în felul vostru abilitățile de care aveți nevoie. 

Cine sunteți astăzi? Nu ieri. Și nici mâine. Cine sunteți voi astăzi? 

În 3D v-ați stabilit o rută a corectitudinii/dreptății pe care ați încercat să o respectați. Chiar dacă acea rută ar fi putut devia, a fost o rută la care ați încercat să reveniți cât mai curând cu putință. O hartă a vieții pe care ați creat-o la o vârstă relativ fragedă. 

Sunteți o ființă nouă, într-o lume nouă, fără să aveți obiective concrete. Într-un fel, sunteți un sugar Universal care își crează o viață nouă, dar fără obiective de viață dincolo de ceea ce se întâmplă acum. Sunteți o ființă nouă. Lumea este nouă. Nu există așteptări de la Universuri sau din interiorul vostru cu privire la ceea ce aveți nevoie în acest moment. 

Încetați să încercați să formulați un viitor concret când acel viitor este zilnic creat. Nu există alte obiective decât descoperirea modului cum să vă trăiți cel mai bine noua voastră viață într-o lume nouă – fiecare zi pe rând. Lăsați acest concept contraintuitiv să vă pătrundă ființa. Deocamdată nu mai trebui să plănuiți sau să proiectați nimic – doar să vă bucurați să fiți în fiecare zi. Așa să fie. Amin.



Traducere Monica Poka

link catre articolul original



Cheile către Libertate - partea a 6-a

Recăpătarea Libertății

Simțim acum o libertate pentru că există această energie de eliberare care suflă, precursoare a acestei renunțări la strângerea de fier deținută de ”controlori”. Libertatea este o stare pe care nu o înțelegem pe deplin. Este o absență a datoriilor de orice fel – emoțional, fizic, mental și spiritual. 

Procesul de eliberare este gradual și va fi dus la îndeplinire cu perseverență precum și cu o concentrare tenace, necruțătoare. Nu puteți fi parțial liberi. Să acționezi dintr-un punct de vedere auto-determinat înseamnă că fiecare moment este abordat și condus prin alegere. Am fost adormiți o viață. Lucruri ca plata taxelor și datoriilor frauduloase către sistemele corupte sunt simptome ale sclaviei, nu definiții ale acesteia. 

Sclavia este experimentată, de fapt, în interior și poate fi definită ca o stare de spirit (mentală) în care vă imaginați că sunteți trași înapoi, limitați sau controlați de o altă ființă. Acest lucru este prezent în societatea de astăzi ca o chestiune firească. Odată ce lanțurile sunt ridicate și cei care vă controlează au fost îndepărtați, atunci ce? Va fi treaba noastră să decidem ce să facem. 

O absență a datoriilor este ceva experimentat în primul rând de cei foarte tineri. Permite mișcarea în orice direcție. Nu garantează prosperitatea sau iubirea sau ”justețea”. Ceea ce face este să vă dezlănțuie capacitatea individuală să decideți pentru voi înșivă – totul. 

Să acționezi în deplină conștiință emană putere. Să experimentăm zi de zi dintr-o perspectivă a alegerii mai degrabă decât a fricii, nu este ceva cu care să fim obișnuiți. Multe dintre acțiunile noastre sunt întreprinse ca să evităm durerea – ne supunem regulilor și urmăm liniile directoare ale societății astfel încât să ne potrivim și să ni se ”permită” să trăim confortabil. Ierarhia economică doar te pune într-un loc predeterminat din care ești adeseori neputincios să ieși. 

O lume fără nici un sistem monetar de schimb nu este, cel mai probabil, în viitorul nostru imediat. Poate că într-acolo ne îndreptăm, dar astăzi par ani lumină până la acordul general al omului. Omenirea a ales să facă ea însăși asta – să obțină eliberarea și apoi să-și definească și structureze propria societate. 

Ce înseamnă asta este că, ca grup, suntem suficient de copți să controlăm din nou pentru că pur și simplu nu cunoaștem o altă cale. Ideile cum ar fi acceptarea, toleranța și libertatea vor trebui să vină din inima fiecăruia dintre noi. Asta înseamnă adoptarea unui simț al datoriei atunci când acest lucru se simte potrivit. 

Nici o acțiune sau atitudini nu vor fi luate dintr-o stare de frică atunci când suntem cu adevărat liberi. Luați fiecare gând și acțiune și reconsiderați-i originea. Suntem maeștri în a ne controla unii pe alții. Datoria emoțională este ceva ce nu poate fi niciodată complet plătită decât dacă este eliberată de ambele părți. 

Ce va însemna să trăim liberi? Cu siguranță, nu va exista o manipulare financiară, dar poate nu atât de sigur vor exista lucruri precum libertatea de a decide elementele necesare pentru fericire – care să includă educația, locuința, guvernarea, banii, munca, recreerea, iubirea și exprimarea artistică. Acestea nu sunt toate aspectele vieții, dar sunt cele manipulate acum de către cei cu un anumit interes, agendă. 

Odată ce omul preia controlul acestei lumi în inima sa, aceasta va funcționa ca și cum fiecare dintre noi are o relevanță, importanță și valoare egală. Acesta este adevărul. Cunoașterea și experimentarea acestui lucru va cere o viziune neobstrucționată a tuturor posibilităților. Văzute clar, pot fi luate decizii care să includă drepturile omului. 

Mare parte a limbajului nostru de astăzi a fost construită ca rezultat al inegalității care există; un produs secundar al programului de control. ”Drepturile omului” sunt o problemă doar dacă a existat un abuz sistematic. Dorința de control a omului face parte din strălucirea sa, dar este și cea care este responsabilă pentru efortul de dominare care a preluat controlul aici. 

Există o cunoaștere profundă a Unității care trebuie să apară odată cu eliberarea fizică prin care trecem. Numai acel adevăr, păstrat și prețuit în interior, ne va proteja împotriva corupției ulterioare. Acest ”adevăr” este ceea ce a fost ținut departe de mass-media și sistemele noastre de guvernare în așa măsură încât le-am uitat. Credem că suntem separați și așa justificăm ororile lumii moderne. 

Luarea în proprietate, venerarea, bogăția și dominarea pot exista numai într-un loc în care se crede că ele sunt posibile. Ființele suverane și egale trăiesc în acord cu fiecare formă de viață. Nuanțele controlului sunt ușor de observat cu ochii larg deschiși. Ele nu există în afara noastră. 

Iubirea și libertatea sunt într-adevăr același lucru. Ambele sunt produse derivate din încredere. 

Schimbarea nu va fi ușoară, totuși va fi definită simplu. Cu o inimă deschisă și dorința de a colabora, putem deveni împreună ceea ce singuri nu era posibil. Schimbarea este motivul pentru care ne aflăm aici. Să experimentăm asta în timp ce suntem întrupați fizic este un dar extraordinar. 

Generații de programare nu ne-au schimbat cursul. Ne trezim, ca Unul, în timp ce acum prindem o sclipire a gloriei noastre multidimensionale. Suntem magnifici. Noi suntem Cei pe care i-am așteptat.

 

Omenirea, Ultima Dependență 

Ești om. Glorios, exuberant, perfect uman. Nu există o versiune mai bună a ta. Eliberați-vă de (conceptul de) sinele vostru ”mai înalt”. Aveți multiple aspecte. Aveți o mulțime de părți. Există o versiune a voastră, cea cu o viziune extinsă, care a decis să vă urmărească acum, alăturându-se acestei vieți pe care o trăiți. Viața voastră. Cea murdară, dezordonată. Cea cu voi în ea. 

Ceea ce vă apărea la celălalt capăt la toate astea este o altă versiune a noastră. Spuneți-i cum vreți, timpul este o iluzie și Unimea este adevărul. Asta înseamnă că n-am ”început” de nicăieri și că nu există părți ”mai înalte” ale noastre înșine care să dețină o înțelepciune pe care noi nu o avem încă. Suntem tot noi, tot timpul. 

Ceea de ce avem nevoie sunt cuvinte noi. Cuvinte care să dezlănțuie creativitatea unei lumi pline de multe miliarde de ființe de lumină. Cum se simte o lume în care nu există restricții? Vă puteți imagina viața fără limitări financiare, spirituale, mentale sau fizice? Puteți măcar vizualiza zece milioane de dolari? Este un unu urmat de zece zerouri. Acele zerouri care par să dețină toată puterea, sunt doar o mulțime de nimic. Acel Unu din fața lor este cel care face ca totul să se întâmple. Acel Unu ai fi tu, forța creației, prezent acum aici ca să creezi o lume fără limite. 

Planul pare să fi fost să mergem până la limita nebuniei așteptând, întrebându-ne, simțindu-ne mizerabil; doar ca să ne dăm seama că nu vine nimeni. S-a făcut. E gata. 

Nu există maeștri ascensionați, salvatori galactici sau versiuni ”mai înalte” ale noastre înșine pe cale să ne salveze. Asta este planeta noastră și o iubim. Noi suntem Maeștrii, cei care suntem aici să ne schimbăm odată și împreună cu ea. 

Asta a fost călătoria pentru care ați venit. Aveți tot ceea de ce aveți nevoie. Nu sunt necesare nici un fel de atașamente suplimentare ca să folosiți aici puterea. Sursa puterii sunteți voi – doar că ați uitat cum să vă porniți. Ați mai făcut asta și înainte. Astăzi sunteți aici ca să o faceți ca oameni. Ați ales și ați fost aleși să faceți asta. Nu sunteți singuri. 

Am știut încă dinainte să venim că va trebui să ajungem la acest punct de rupere înainte să ne dăm seama care este adevărul: 

Singurul răspuns suntem noi. 

Singurul loc în care să fim este aici. 

Singurul moment este acum. 

Singurii care să o facă știau că ar putea (să o facă) și că atunci când va sosi momentul, o vor face. 

Depinde de noi acum, și este sarcina noastră, să găsim noul. Avem nevoie de cuvinte și de instrumente care n-au existat niciodată. Acel 90% nefolosit din creierul vostru începe să vă dea mâncărimi. Capacitatea voastră de-a crea este foarte vastă. De-asta ați fost aleși. Scoateți-vă creioanele din cutie. Faceți ceva magic. 

Începe să se întâmple. Imaginați-vă vitalitatea eternă, abundența nesfârșită, pacea omniprezentă și bucuria sălbatică, fără trafic aglomerat, locuri grozave de parcare, zile în care părul vă stă bine și concerte libere.

Rămâneți fericiți. Respirați muzică. Copaci care șoptesc. Viziunea pe care o mențineți este viața pe care o modelați. 

Suntem dependenți de noi înșine și nu există un program în 12 pași. Nici nu ne-am alătura unuia dacă ar exista. Omenirea este cel mai fierbinte joc din oraș. Toată lumea ne privește și vrea să ni se alăture. Suntem cu pasiune nefericiți, dramatic extaziați și violent iubitori. Creăm lucruri doar ca să le distrugem apoi din plictiseală. Alergăm prea repede, ne ascundem în colțuri, cântăm fără cheie și bârfim. Noi suntem condiția umană și iubim fiecare centimetru și nuanță. Ne entuziasmăm. 

Nu există o versiune mai bună care să devenim. Suntem aici ca să ne valorificăm esența noastră înnăscută. Deși fiecare canal pe care îl ascultăm ne spune cât de tari suntem, noi continuăm să credem că ar trebui să fim altceva. Aceste voci sunt nici mai mult nici mai puțin decât amintiri și noi le-am pus acolo. Toată această viață este creația noastră. 

Niciodată nu s-a presupus că ar trebui să ne schimbăm. Răspunsul nu este în afara noastră. Noi am plănuit să ne îndrăgostim cu disperare – de noi. Ne-am ascuns măreția în aur, în alții și în promisiunile de mai mult. Ne-am pus eșecul pe seama lipsei, a altora și pe limitarea exterioară. 

Nu există un alt loc unde să mergem cu asta. Am ajuns la partea a 2-a – manifestarea sinelui. Emoțiile voastre sunt declanșatorul și cea mai bună parte a voastră; ele alimentează experimentarea umană și crează lumi. Bucurați-vă de ele și urmăriți ce se întâmplă. 

Vă place să emoționați, să simțiți și să împingeți dincolo. Angoasa inimii voastre este subiectul fiecărui cântec, fiecărei povești și al tuturor filmelor voastre preferate. Să visați este dreptul vostru din naștere. Ați crescut în interiorul unor instituții și idei care au spus că să priviți pe fereastră era greșit, chiar irositor. Această încercare să vă șteargă sistematic adevărul de bază a dat greș. Sunteți mai mari decât orice metodă de gândire. 

Îmbrățișați-vă umanitatea. Emoțiile voastre sunt cheia pentru puterea voastră. Trebuie doar să doriți și s-a făcut. Iubiți-vă așa cum sunteți, vedeți ce doriți și nu vă opriți până când uimitorul nu se manifestă. Contrastele alimentează crearea. 

Noi facem asta unul pentru celălalt. Noi alimentăm contrastul. Ne oferim scântei unii altora. Noi suntem Maeștrii și răspunsul la fiecare rugăciune. Știm ce să facem. Motivul pentru care nu am văzut-o sau auzit-o încă este pentru că n-am făcut-o încă. Noi am așteptat. 

Noi suntem Cei pe care i-am așteptat.

 

                                                                   Sfârșitul 

Sau mai degrabă, 

Începutul ...

 

 

Traducere Monica Poka

Sursa

Partea 1-a

Partea a 2-a

Partea a 3-a

Partea a 4-a

Partea a 5-a


Vă rog pe cei care doriți să preluați sau distribuiți acest material să indicați atât autorul și sursa originală cât și traducătorul și link-ul la această postare.

Vă mulțumesc! 


duminică, 18 septembrie 2022

Să Fii o Sursă a Trezirii

Tărâmul Naturii prin Natalie Glasson, Școala Sacră a lui OmNa 

Beatitudine și iubire sacră extindem acum către ființa voastră. Noi suntem o conștiință colectivă, energia colectivă a Tărâmului Naturii. Noi suntem spiritele, sufletele care supraveghează Tărâmul Naturii în timp ce-l și locuim. Dorim să venim să împărtășim cu voi un mesaj care să vă inspire să fiți în serviciu. Adeseori, în evoluția voastră spirituală și în realitatea voastră, vă focalizați independent asupra propriei ascensiuni, asupra propriului proces de trezire. Deși acest lucru este perfect și potrivit, mai există un echilibru care poate fi atins atunci când sunteți o sursă a trezirii pentru o altă energie, suflet sau ființă. Asta trezește automat același lucru în propria ființă.   

S-ar putea să fiți conștienți de faptul că totul este o oglindă în timp ce priviți în realitatea voastră, oamenii pe care-i întâlniți și experiențele pe care le aveți. Toate sunt o oglindă care vă ajută să vedeți, simțiți și conștientizați tot ceea ce voi dețineți în propria ființă. Spunem ”tot ceea ce dețineți” pentru că este alegerea voastră dacă anumite energii le mențineți, le dizolvați sau colectați energii noi din sufletul vostru, grupul de suflet și Creator. Când susțineți alte ființe în trezirea și ascensiunea lor, experimentați aceiași trezire în propria ființă. Ființa poate fi un om, un animal sau din Tărâmul Naturii. Puteți susține un pom, o floare, un animal, de fapt, orice formă de ființă, puteți chiar susține situații din lumea voastră să ascensioneze și să facă următorul pas în ascensiunea lor. În timp ce susțineți pe un altul/alta să facă următorul pas în ascensiunea sa, vă susțineți pe voi înșivă să faceți următorul pas în ascensiunea voastră. 

Vă încurajăm să contemplați ce doriți să obțineți/atingeți în propria ascensiune. 

Dacă ați avea ocazia să-i ajutați pe alții în ascensiunea lor, cum ați vrea să-i ajutați și ce ați dori să treziți? 

Dați-vă voie să gândiți dincolo de limitări sau dincolo de ceea ce credeți că sunteți capabili în acest moment. Este ca și cum vă încurajăm să visați cu ochii deschiși la aceste întrebări și răspunsurile pe care le-ar putea aduce în timp ce vă relaxați în primirea și crearea răspunsurilor la următorul pas al propriei ascensiuni și al ascensiunii altora. Deoarece doriți să fiți o sursă de susținere și trezire, vă veți lăsa intuiția să vă ghideze, să împărtășească cu voi următorul pas al ascensiunii voastre în aliniere cu adevărul vostru. S-ar putea să aveți o mică înclinație în legătură cu ceea ce doriți să obțineți/atingeți în ascensiunea voastră și cum doriți să-i susțineți pe ceilalți, indiferent ce ați explora și indiferent ce primiți, de ce sunteți capabili, asta este șansa voastră să vă accelerați propria ascensiune precum și să-i susțineți pe alții. 

S-ar putea să vă întrebați cum să începeți să-i susțineți pe alții. 

În primul rând, este nevoie să cereți voie. Este nevoie să cereți permisiunea sufletului vostru și a sufletelor care sunt incluse în orice pe ce vă focalizați. Puteți întreba fizic sau puteți întreba energetic. Este pur și simplu o întrebare pe care o puneți în interiorul vostru dacă vă este acordată permisiunea și apoi adresați aceiași întrebare și sufletelor implicate dacă vreți să îl ajutați pe un altul/alții. Veți primi o înțelegere dacă acest lucru este potrivit sau nu. 

Puteți alege cum să vă treziți pe voi înșivă și pe un altul. Poate că puteți vedea, simți și recunoaște acea ființă sau realitatea sa/lor, următorul pas pentru ea/ei este ce ar putea fi sau care sunt energiile care este nevoie să fie rezolvate. Dacă puteți fi fizic prezenți cu acea persoană/acele persoane, este mai ușor să vorbiți cu ea/ele. 

Poate fi benefic să începem cu Tărâmul Naturii. 

Pur și simplu vă dați voie să fiți prezenți, sunteți prezenți în propria ființă și sunteți prezenți cu cealaltă ființă. Să fii prezent înseamnă că ești conștient de pământul de sub picioarele tale, ești conștient de corpul tău, ești conștient de modul în care te simți și apoi îl observi pe celălalt fără nici o judecată la mijloc. Ca o observare iubitoare. Apoi vă puteți pune o întrebare. 

Cum pot fi în serviciu și susține o trezire a ascensiunii? 

Puteți primi îndrumare, o înțelegere a ceea ce este necesar. Dacă nu primiți, dați-vă voie să trimiteți energie din ființa voastră, inspirați și expirați energie, iubire și adevăr dăruind această energie susținerii unei treziri. Să-i susțină în trecerea la următoarea etapă sau la următorul pas al ascensiunii lor. Când trimiteți energie, trimiteți energie din ființa voastră cerând ca această energie să fie cea mai potrivită energie care să susțină o trezire a ascensiunii, nu numai pentru voi, ci și pentru celălalt. 

Este extrem de important să vă urmați propria ghidare interioară. Dacă în orice moment simțiți că nu este potrivit să o faceți, opriți-vă, retrageți-vă și reveniți înapoi în ființa voastră. Dacă vă simțiți inspirați, plini de iubire și fericiți, atunci știți că ceea ce faceți este potrivit. Ceea ce veți descoperi este că cu cât mai mult practicați asta, cu atât mai creativi veți deveni. Cu cât mai intuitivi deveniți, cu atât mai capabili veți fi să vă urmăriți energiile naturale ale trezirii ființei voastre. Aveți un mod natural de susținere și trezire a ascensiunii, nu doar pentru voi înșivă, ci și pentru alții. 

Când ați terminat, este important să vă împământați, să simțiți podeaua, pământul, pe Mama Pământ sub voi. 

S-ar putea să vă întrebați dacă nu cumva provocați dificultăți sau nu afectați ființa unei alte persoane atunci când nu este necesar. Veți ști când sunteți chemați să treziți ascensiunea altcuiva și vă veți aminti că este o experimentare unificată pentru că și voi la rândul vostru experimentați trezirea. Dacă o persoană, o energie, o situație sau o ființă se luptă, nu este sigură de următoarea etapă sau de următorul pas din viața, ascensiunea sa, atunci este momentul în care puteți fi în serviciu, de ajutor. 

Asta este o invitație să pășiți în propria putere cu iubire, având serviciul în minte, ca să creați o ascensiune și unificare mai mare pentru voi înșivă și pentru toți. Este o încurajare să le întindeți mâna altora și să-i susțineți și făcând acest lucru, vă susțineți pe voi înșivă. Este o înțelegere a faptului că ascensiunea nu este o cale pe care mergeți singuri. Este înțelegerea faptului că nu este nevoie să fiți tot timpul în serviciu. Cu toate acestea, veți fi chemați cel mai sincer de sufletul vostru să fiți în serviciu atunci când este nevoie. Pur și simplu fiind prezenți și urmându-vă intuiția, veți în serviciul vostru înșivă și al altora experimentând unificarea, trezirea, accelerarea și ascensiunea. Vă încurajăm să căutați Tărâmul Naturii. Să-i găsiți pe aceia din Tărâmul Naturii care au nevoie de ajutorul vostru și sunt dispuși să practice cu voi, să explorați și să experimentați astfel încât să vă puteți găsi modul natural interior de-a fi în serviciu și susține trezirea sau ascensiunea altuia/altora. 

Suntem aici să vă susținem și vă prețuim energia și înțelepciunea. Acesta este motivul pentru care vă invităm în Tărâmul Naturii să ne susțineți. Voi știți deja că noi vă susținem și, prin urmare, acest schimb ne ajută să creștem împreună și să accelerăm ascensiunea pentru toți. 

Iubirea noastră este întotdeauna cu voi, 

Vă mulțumim.

 

Noi suntem Tărâmul Naturii.


Traducere Monica Poka

link catre articolul original