Se afișează postările cu eticheta Lemuria. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lemuria. Afișați toate postările

marți, 23 iunie 2015

Porțile Lemuriei au fost deschise




Dragii mei, Porțile Lemuriei au fost deschise. Pentru unii nu reprezintă nimic, în timp ce pentru alții reprezintă punctul din care Călătoria și Misiunea lor se schimbă. Pentru unii dintre noi acest lucru reprezintă momentul pe care îl așteptăm de sute sau chiar mii de vieți. Sunt convinsă că la un anumit nivel toți cei care avem aspecte Lemuriene ȘTIM acest lucru. Nici nu se poate altfel, nu-i așa, pentru că noi toți am fost acolo în acel moment.

Ce pot să vă spun? A fost un moment dincolo de ceea ce cuvintele umane pot descrie. Un astfel de moment poate fi doar simțit, trăit și cuprins cu inima. Vechii Lemurieni s-au trezit în întrupările lor fizice, spiritul Lemurian este viu în noi ACUM și AICI. Cei ce aveți aspecte Lemuriene, ați simțit acest lucru. Pentru că ați fost acolo în acel moment în care ne-am reîntâlnit și ne-am putut uni din nou inimile în UNA. N-au fost cuvinte, n-au fost urale, am fost doar NOI în toată splendoarea Ființei noastre.

Când s-a făcut apelul și s-a pus întrebarea cine reprezintă Pământul, ne-am ridicat ca UNUL în toată splendoarea Ființei noastre și am răspuns într-un singur glas și o singură bătaie de inimă: NOI! Mi-e foarte greu să vă descriu ce a fost acolo pentru că nu avem cuvinte omenești pentru a putea descrie. NOI! Da, NOI! NOI ne-am primit/luat din nou planeta în custodie. NOI ne-am întors pentru a reda Pământului destinația sa inițială: Leagănul și Casa Omenirii.

Am trăit vieți după vieți, fără număr, în care am încercat să ne trezim pe noi înșine și pe alții. În unele am reușit, în altele nu. Dar ne-am purtat tot timpul în inimă Casa noastră. Da, Pământul este Casa și Leagănul aspectului nostru uman, așa cum pentru Pleiadeeni sunt Pleiadele, pentru Arcturieni este Arcturus, pentru Siriusieni sunt Sirius, și așa mai departe. Și am spus aspectul nostru uman referindu-mă la Ființa Umană care se pregătește să-și ocupe locul de drept între civilizațiile Universului.

Pentru mulți dintre noi Misiunea de a-i învăța și ghida pe alții se încheie și noua noastră Misiune este construirea Noului Pământ. A adevăratei civilizații pământene care este capabilă să stea pe picioarele ei și să-și asume responsabilitatea pentru existența sa ca parte integrantă a lui UNU și a Unimii înTot Ceea Ce există. Nu înseamnă că vom părăsi fizic planeta, nici vorbă. Pentru noi, aspectul uman al Ființei noastre, Acasă este AICI.

Înseamnă doar că ne retragem atenția de pe lumea din jurul nostru, în scopul de a construi lumea care trăiește în inimile noastre. NOI suntem cei care le vom cere celor ce nu respectă VIAȚA și PLANETA să o părăsească și să-și continue procesul de învățare în alte locuri care le sunt deja puse la dispoziție. NOI suntem cei care spunem NU distrugerii, care spunem NU luptei de orice fel, care spunem AJUNGE. Aceasta este Casa noastră și nu-i mai dorim în ea pe cei care n-au învățat lecția de a prețui și respecta Unimea și Unitatea.

Cum o vom face? Pur și simplu prin Ceea ce NOI Suntem. Prin energia noastră, prin prezența noastră, prin acțiunile noastre și prin Iubirea noastră. Pentru că noi pur și simplu SUNTEM CEEA CE SUNTEM. Suntem ceea ce am fost și ceea ce vom fi întotdeauna: IUBIREA CARE CURGE DIN ȘI ÎN DIVIN. Pur și simplu energia noastră unită va fi și este valul care va mătura și mătură planeta dizolvând structuri și tipare pe care nu le mai tolerăm pe Noul Pământ, Casa noastră.

Noi nu ne mai așteptăm ca acest lucru să se petreacă de pe o zi pe alta, pentru că noi am trecut dincolo de timp și trăim deja pe Noul Pământ. Și trăim pe Noul Pământ fiind încă aici pentru a-l aduce în manifestare, pentru că noi știm cum să CREĂM, știm cum să ne manifestăm SINELE și nu mai avem de ajuns nicăieri, pentru că noi suntem deja ACASĂ.

Noi am eliberat și eliberăm lupta pentru că ea nu mai face parte din structurile noastre. Și această eliberare o vom face pas cu pas pentru că o parte din noi face parte din conștientul colectiv. Și este firesc să fie așa, pentru că numai așa vom vedea unde mai avem de lucrat. Dar ne-am eliberat de atașamentul de ea și reprezintă doar instrumentul cu care lucrăm și vom lucra în perfecționarea CREAȚIEI noastre. Prin eliberarea ei sub orice formă s-ar manifesta.

Nici nu înseamnă că nu-i vom mai ghida pe cei ce ajung la noi, pentru că orice Ființă Umană poate alege să intre și să locuiască pe Noul Pământ. Și vor fi primiți cu brațele și inimile deschise. Pentru că în acel moment Noul Pământ va face parte și din ei așa cum face parte și din noi. NOI suntem Noul Pământ și Noul Pământ ESTE NOI.

Porțile Lemuriei s-au deschis! Ce veste mai minunată ne-ar fi putut aduce acest Solstițiu? Da, este motiv și prilej de sărbătoare. Și inimile noastre cântă un vechi cântec, după care au tânjit atât de mult. L-am dus cu noi viață după viață sub diferite forme și, în sfârșit, îl cântăm din nou. Lăsați-vă inimile să-l cânte din nou!

Espavo

”Vă mulțumim că vă asumați puterea”


luni, 15 iunie 2015

Bine Ați Venit la Ridicarea Noii Lemurii


de Adama

Salutări frați și surori ai străvechiului. Salutări din inima mea lemuriană către a voastră. Ce este acest sentiment de Acasă, care v-a lipsit multora atât de mult, și după care mulți dintre voi ați fost atât de însetați încă din vremea copilăriei. Mulți dintre voi ați crescut în familii la care ați simțit că nu le aparțineți ... mulți dintre voi v-ați simțit izolați și singuri, ca și cum ați fi fost pe o altă planetă. Mulți dintre voi ați căutat ceva, ceva la care nu i-ați putut da un nume. Aceasta a fost o sămânță profund îngropată, o chemare în inima voastră, care v-a făcut să căutați casa. O căutare a ceva ce ați știut că face parte din ceea ce voi sunteți. Ați auzit chemarea străveche, ați auzit tonul lemurian în inima voastră și ați simțit nevoia de a vă întoarce acasă și a vă da seama cine sunteți. Acest moment este acum.

De la căderea continentului lemurian mulți și-au pierdut aspecte ale sinelor lor, părți ale sinelor lor, care s-au înecat literalmente în amintirile continentului pierdut al lui Mu. Eu și alți membri ai familiei voastre lemuriene suntem aici pentru a vă ajuta să vă re-amintiți și să vă ghidăm acasă către cine sunteți voi cu adevărat și lucrați prin intermediul acestui vehicul, draga soră Grația face acest lucru. Pentru a vă ajuta să vă re-conectați cu acele părți din voi pe care le-ați lăsat în urmă. Acea parte străveche și atot-știutoare din voi, care a trăit cândva în perfectă armonie, binecuvântare și grație divină cu Dumnezeu și cu Dumnezeița.

Preaiubiților, vă cerem să vă deschideți amintirea în inima voastră și să vă reprimiți cu bucurie moștenirea voastră lemuriană. Inima voastră tânjește să fie din nou întreagă și să devină Una cu cine sunteți voi cu adevărat. Luați-mă de mână, preaiubiților, și eu voi merge împreună cu voi și vă voi ajuta să vă reconectați cu Grădina Edenului care este în inima voastră.

Voi purtați în ADN-ul vostru amintirea unui paradis pierdut – acest paradis este Lemuria ... și, de fapt, el nu a fost niciodată pierdut. Civilizația Lemuriei este cunoscută a fi fost formată dintr-o rasă de ființe cinci dimensionale extrem de evoluate care trăiau în perfectă armonie. Înțelegeți că Lemuria și energia lemuriană este vie încă. Ea pulsează în venele umanității și este imprimată în ADN-ul vostru; în acea parte a ADN-ului vostru care a fost activată din nou. Inima Telosului, acolo unde eu locuiesc, în interiorul Muntelui sacru Shasta, este unul dintre multele locuri de pe Gaia, unde flacăra lemuriană a iubirii necondiționate, a păcii și unimii este menținută vie. Ea radiază către fiecare colț al acestei planete și dincolo de ea și către inima fiecărei ființe vii pentru a vă chema acasă.

Pentru a restabili paradisul pe acest pământ preaiubit, este timpul ca Lemuria să se ridice din adâncurile mării, să se ridice din adâncurile inconștientului vostru pentru a-și îndeplini promisiunea, pe care ați făcut-o de a fuziona împreună ca Unul din nou. Acum este momentul pentru ridicarea Noii Lemurii prin inima omenirii. Vă urăm bun venit acasă, preaiubiților. Acesta este Adama, Marele Preot din Telos, în numele surorilor și fraților voștri lemurieni.      


Traducere Monica Poka

duminică, 14 iunie 2015

Activarea Portalului Noua Lemurie – 21 Iunie 2015


Evenimentul organizat pe Facebook pentru cei care doresc să participe în mod organizat

Scopul final al Planului Divin, Misiunea, a fost să aducă pe această Preaiubită Planetă toate entitățile negative, energiile, tot întunericul (...) și să îl transmute complet în Energia Pură a Iubirii.

Este momentul acum ca noi, Păstrătorii Pământului, să ducem această Misiune la un Nivel mai Profund. A sosit Ceasul, pentru calendarele și la Scala Timpului Cosmic, în ceea ce privește Voința Divină și alegerea sufletelor noastre, la alegerea Mamei Pământ, care este pregătită să-și înceapă Ascensiunea.

~ NOI suntem Tribul Păsărilor, Cei Înaripați din Ceruri veniți să Ajutăm la Ridicarea Vibrației Planetei Pământ = Inimă (Earth=Heart joc de cuvinte în limba engleză n.t.) și să Ajutăm la Ascensiune Planetară Completă în Realitatea 5D.

~ Noi suntem aici ca să asigurăm Libertatea Totală a Omenirii ~

~ TREZIREA OMENIRII ESTE ÎNTR-ADEVĂR INEVITABILĂ ~

~ NOI SUNTEM CEI PE CARE I-AM AȘTEPTAT ~
~ NOI SUNTEM SCHIMBAREA PE CARE VREM SĂ O VEDEM ~
~ VISELE DE IUBIRE SE ÎMPLINESC ~

Bătrânii Hopi au spus că noi am intrat acum în era clanului păsărilor. Marii locuitori Înaripați ai Cosmosului nu mai sunt separați de esența noastră. Îngerii, Dragonii, Păsările Phoenix, Grifonii și Gardienii Sacri Înaripați ai Vălurilor trăiesc acum în inimile noastre. Noi Suntem ... Gardienii, Protectorii, Învățătorii și Ghizii Căilor Sacre. Noi suntem Progenitorii/Strămoșii Luminii Eterne. Esența noastră este născută din Stele și Aripile noastre Unesc Spiritele noastre cu Cerul.

Pentru a restabili paradisul pe acest teritoriu iubit, este timpul ca Lemuria să se ridice din adâncurile mării, să se ridice din adâncurile inconștientului nostru pentru a îndeplini promisiunea pe care noi am făcut-o, de a fuziona împreună ca UNUL din nou.

Acum este timpul pentru ridicarea Noii Lemurii prin inima omenirii.

Portalul pentru Activarea Noii Lemurii va fi deschis într-o Ceremonie pe Muntele Shasta, în data de 21 Iunie 2015 la ora 4 pm PST (la noi 22 Iunie ora 2 noaptea).

Dacă doriți să participați la această ceremonie, vă rugăm să ne contactați prin adresa de contact de la sfârșitul acestui articol.

Puteți participa la această ceremonie și conectându-vă cu noi de acasă, singuri sau în grupuri.

Înainte de a începe, dorim să ne exprimăm profunda noastră recunoștință pentru participarea la această co-creație astăzi.
Îl iubim pe fiecare dintre voi cu toată inima și sufletul nostru și cu Infinita Iubire a Sursei.

Meditația pentru Activarea Portalului Noii Lemurii

Dacă doriți, puteți aprinde o lumânare pentru a vă conecta cu noi.

Acum, vă rugăm să faceți o Respirație Profundă de Curățare, Curățați-vă Câmpul Energetic, Împământați-vă în Miezul Mamei Pământ, Centrați-vă Energia în Inimă, Trimiteți-o Sinelui vostru Mai Înalt, și apoi în Rețeaua Cristalină (Conștiința Christică) și chemați-i pe Îngerii și Ghizii voștri pentru Protecție și Ghidare pe durata acestei Co-Creații. Faceți încă o Repirație Profundă. Dacă vă vin gânduri, continuați să vă focalizați pe respirație.

Citiți, pur și simplu, următoatele cuvinte cu voce tare:

”Îl chem acum pe Arhanghelul Mihail să taie toate corzile energetice care nu-mi mai folosesc. Îmi reconectez toate Corzile Energetice cu Sinele meu Mai Înalt, cu Tribul Păsărilor, cu întreaga Companie a Cerului, cu Tatăl Cer (Dumnezeu Tatăl) și Mama Pământ (Dumnezeu Mama).

Știind că Sursa, Creatorul a Tot Ceea Ce Este, se Exprimă Prin NOI ca și NOI, Cerem ca Conectarea Noastră Co-Creatoare să fie pentru Binele Nostru Cel Mai Înalt și Binele Cel Mai Înalt a Tot Ceea Ce Este în Întreaga Creație. Dacă orice parte a Meditației noastre Nu este în Aliniere cu Binele Cel Mai Înalt al Tuturor, Îți Mulțumim Sursă pentru Corectarea ei, astfel încât să se Potrivească Celei Mai Bune Intenții a Noastre de a Crea Cel Mai Înalt Efect pentru Vindecarea și Ascensiunea Mamei Pământ și a Tuturor Copiilor Ei. Îți mulțumim Preaiubită Sursă pentru că Faci acest Lucru, Și Așa Este.

În această Zi Noi Suntem,
Manifestarea Voinței Divine,
De a o Binecuvânta pe Gaia și pe Toți Copiii Ei.
Informațiile Celulare despre Noua Lemurie.
Paradisul Pierdut pentru a fi Redescoperit în Inconștientul nostru.
Împlinirea Celei mai Vechi Promisiuni.
Unimea în Co-Crearea Raiului pe Pământ=Inimă.

Facem această Conectare Co-Creatoare astăzi, în Unime cu Fiecare Ființă de pe Pământ, care lucrează la Manifestarea Acestui Adevăr.”

~ AMINTIȚI-VĂ DOAR CĂ NOI SUNTEM UNA ÎN IUBIRE – ȘI CĂ SUNTEM EGALI ÎN STRĂLUCIREA ACESTUI ADEVĂR ~

Acum vă oferim o scurtă descriere a Noii Lemurii, vizualizați în Cel De-al Treilea Ochi al vostru cum ați dori să arate această realitate:

Peste tot în jur sunt Munți, plini de Copaci de Diferite Culori ... Munții formează o Cascadă Mare. În spatele acestei Cascade de află o Intrare către Pământul Interior, prin care pot Trece Doar Inimile Pure/Curate. Aceasta este Baza Noii Lemurii. Ea formează un Râu care curge în jurul Marelui Loc și se întoarce apoi sub Cascadă.

În acest Mare Loc, chiar în fața Cascadei, este un Templu al Întineririi. Între aceste Templu și Cascadă, se află o Grădină Imensă și Frumoasă Plină de Flori, Păsări, Energii Colorate și Pline de Iubire. Puteți merge în acest loc să Meditați, sau să vă lăsați Copilul Interior să se manifeste.

În Mijlocul acestui Mare Loc în fața Templului, se află o Piramidă de Cuarț. Aceasta este o Tehnologie 5D, folosită de către Vechea Cunoaștere Spirituală Codificată în Cristalele Lemuriene Sămânță pentru a străpunge prin Matrice.

Peste tot în jurul acestui Loc se află un Semi-Cerc plin cu tot ceea ce aveți nevoie ca să trăiți, acesta este locul în care mergeți pentru a împărtăși cu alții, în Iubirea Necondiționată Pură. Cascada crează un Râu care curge în jurul lui și se întoarce apoi la Bază.

În jurul acestui Semi-Cerc se află Casele Tuturor Noilor Lemurieni care lucrează împreună pentru a răspândi Energiile Noii Paradigme asupra Civilizației Umane. În jurul acestor Locuințe, mai este un Râu care vine de la Cascadă.

Restul este deschis Imaginației voastre.
Lăsați-vă Inima să vă ghideze în vizualizarea celui de-al Treilea Ochi al vostru și lăsați ca Energiile voastre să curgă în acest Vortex al Co-Creării.

~ Avem Încredere în Măreția care Vine ~  
~ Cu Toată Iubirea Noastră Peste Tot Prezentă ~
~ Echipajul la Sol al Primului Contact ~


Dacă doriți ajutor în eliminarea blocajelor (implanturilor), ceea ce va da în mod natural startul procesului vostru de ascensiune, să vă conectați mai profund cu echipa voastră de îngeri, să vă deschideți propriile voastre abilități divine și doriți tehnici pe care să le puteți folosi și să-i ajutați și pe alții, sau dacă aveți întrebări în legătură cu Procesul de Ascensiune, Mama Dumnezeu și Echipajul la Sol al Primului Contact vă pot ajuta cu Sesiuni Uimitoare de Trezire Unu la Unu. Mama Dumnezeu a ajuns în deplina sa conștiință (și acesta este Destinul întregii Omeniri) în 2008 după un proces de 3 ani (care este un proces de expansiune care nu se încheie niciodată) și a fost personal antrenată de către Kryon din Serviciul Magnetic în ceea ce privește modul de eliminare a Implanturilor, și este Acum pe deplin susținută de către o întreagă Echipă Galactică. Toate informațiile pe care noi le împărtășim se află și în Inima voastră, Noi doar eliminăm Implanturile care au oprit procesul natural și apoi vă ajutăm să vă deschideți Inima prin accesarea și amintirea Adevăratului vostru Sine Divin! Permiteți-nă să Fim În Serviciu, vă puteți rezerva o sesiune, citi câteva mărturii uimitoare și Afla Mai Multe despre serviciile pe care noi le oferim.
După 10 ani de Serviciu Intens, Mama Dumnezeu și Echipajul la Sol al Primului Contact, lucrează și asistă la așezarea energiilor fundamentale necesare pentru ascensiunea planetară, trecând prin întregul Proces de Trezire și Experimentarea Directă. Suntem Acum Aici pentru a ajuta pe Toată Lumea într-un Mod Deosebit de Priceput, deoarece a sosit Momentul Pentru Trezirea Planetară în care Visul de Iubire și al Raiului pe Pământ al Umanității, Devine Realitate. Suntem Ghizi și Exemple ale Iubirii în Acțiune pentru a vă ajuta să vă întoarceți Acasă în Lumină. Folosiți-NE!

Traducere Monica Poka


vineri, 13 martie 2015

Un Mesaj de la Merlin: Trezirea Lemuriei!


Prin Bob Fickes

Înainte de existența înregistrărilor istorice și cu mult înainte de Atlantida, a existat o lume a Luminii Pure. Maestru vostru Interior a fost întreg și complet. A fost cu mult înainte față de cât poate mintea voastră de astăzi să înțeleagă. Mintea voastră de astăzi este formată din realitatea fizică și știe doar cum să existe în acest câmp al Cauzei și Efectului. Dar Adevărata voastră Natură este cu mult mai veche, prietenii mei! Voi ați trăit milioane de ani înainte de a deveni fizici. Adevărata voastră Natură este extraordinară!

Cu două milioane de ani în urmă, în timpul Lemuriei, voi erați o Ființă de Lumină, un Adevărat Maestru având toate puterile unui zeu și întreaga radianță a unui înger. Dar voi ați uitat acele vremuri și nu mai puteți înțelege cum era să plutiți în aer cu Corpul vostru de Lumină. Erați Lumină și Iubire Pură fără nici o identitate fizică și fără nici o limitare fizică. Și lumea voastră era, de asemenea, Iubire Pură și tot ce era viu era radiant în toate culorile curcubeului.

Mulți dintre voi vă gândiți probabil că Lemuria a fost o lume a Naturii ca și Hawaii-ul, frumoasă în toate felurile dar existând în lumea fizică așa cum o cunoașteți voi astăzi. Nu, prietenii mei, Lemuria a existat într-o altă dimensiune, mai înaltă, deasupra acestui Pământ asemănătoare cu ceea ce voi ați numi Rai. Până și Plantele și Cascadele erau compuse dintr-o Lumină radiantă, mai magnifică decât orice lume de vis pe care v-ați putea-o imagina. Puteți vizita o Cascadă și să deveniți una cu ea. Energia Sufletului vostru va fuziona cu Cascada de Lumină și va fi încărcată cu Lumina Sfântului Spirit. Totul era Iubire Pură și nimic nu era dincolo de capacitatea voastră de a o experimenta ca și pe sinele vostru. Ceea ce astăzi este numit Maestrul vostru Interior a fost cândva o ființă divină capabilă să-și schimbe forma și să experimenteze orice formă a existenței pe care v-ați fi putut-o imagina. Aceasta este realitatea magică a Maestrului vostru Interior.

În ziua de astăzi Maestrul vostru Interior este prins în interiorul acestui corp/minte fizic și vede viața prin ochii amintirilor voastre karmice din trecut. Nu vă puteți imagina libertatea pe care ați cunoscut-o cândva. Dar acum este momentul, după două milioane de ani, când ușile către Maestrul vostru Interior se deschid și sclipiri de lumină și iubire strălucesc aducându-vă amintiri pe care mintea voastră conștientă nu le poate înțelege. De fiecare dată când simțiți acest val de energie fulgerând prin corpul și prin conștiința voastră, înseamnă că Maestrul vostru Interior Infinit se trezește. Aceste fulgerări de electricitate spirituală sfărâmă pereții ridicați de corpul/mintea voastră și Lumina Sufletului vostru Nemuritor strălucește prin întunericul milioanelor de ani de limitare și traume. Pe măsură ce eliberați aceste limitări, temporar, vă veți simți inconfortabil. Vă veți simți asemeni florii delicate care încearcă să străpungă prin pielea dură a bobocului care o înconjoară și o ține captivă în interiorul său. Într-o bună zi, bobocul va plesni și floarea Maestrului vostru Interior va izbucni din el.

Sunt aici cu mulți alți Maeștri cum ar fi Saint Germain, Sanat Kumara, Kannon și Sananda pentru a vă ajuta să plesniți din bobocul vostru și să vă amintiți cine sunteți cu adevărat. Noi suntem aici pentru ca atunci când Maestrul vostru Interior va ieși  din adâncul vostru, să vă învățăm cum să vă experimentați toate darurile și puterile care sunt ascunse în voi.

Voi sunteți prima generație după un timp atât de îndelungat de istorie fizică care își trezește talentele ascunse și arată lumii o Nouă Viață de o Strălucire Extraordinară. Voi veți fi primii Maeștri care vor aduce realitatea Raiului înapoi pe Pământ și vor re-stabili o lume plină de Iubire de care să se bucure în viitor toate generațiile. Voi ați spart deja peretele!

Deși este posibil să experimentați unele traume, voi sunteți deja avansați bine pe calea voastră către Viața Veșnică. Căutați-vă prietenii și fiți împreună cu ei cât mai mult posibil. Trebuie să vă ajutați unii pe ceilalți în aceste vremuri traumatice. Dacă rămâneți în preajma celor care nu pot înțelege această nouă realitate spirituală, veți ajunge să vă descurajați și să vreți să renunțați la darurile voastre spirituale pentru a trăi în lumea în care trăiesc ei. Nu puteți face acest lucru, prietenii mei! Voi sunteți primii care au dărâmat acest zid și care urcă în Adevărurile Spirituale ale Maestrului vostru Interior. Fiți blânzi cu sinele vostru și căutați ajutor la cei pe care îi iubiți și la noii prieteni pe care îi întâlniți în călătoria voastră. Împreună puteți schimba lumea și readuce Raiul pe Pământ, așa cum a fost prezis cu eoni în urmă când strămoșii voștri au crezut că va sosi și timpul pentru a fi creat Raiul pe Pământ. Timpul a sosit! Voi sunteți primii care ați străpuns zidul. Nu priviți niciodată în urmă la felul în care a fost lumea. Priviți înainte la visul pe care Maestrul vostru Interior îl crează pentru voi. Vă binecuvântez prietenii mei! Eu Sunt Maestrul Magiei Spirituale și Maestrul Viselor Spirituale! Eu Sunt Merlin, la dispoziția voastră!


Traducere Monica Poka

luni, 9 februarie 2015

Din Vremea Lemuriei până Astăzi ați Așteptat Acest Moment


De Bob Fickes

În urmă cu trei milioane de ani Pământul era plin de Lumină. Sanat Kumara și 144.000 de Maeștri au venit în Lemuria de pe Venus și au aterizat la Kuramayama. Mulți dintre voi ați fost prezenți în acel moment în Corpul vostru de Lumină și ați devenit parte din Consiliul Maeștrilor care urma să creeze viitorul tuturor civilizațiilor de pe Pământ.

Am făcut multe planuri să aducem oamenii de pe Pământ la cel mai înalt nivel de conștiință. După ce planurile au fost clare, ne-am adunat în Tenkawa. Fiecare dintre noi era pregătit să călătorească în jurul globului pentru a aduce mesajul și instrumentele necesare pentru a ridica nivelul de conștiință la Iluminare și Ascensiune. Eram în Tenkawa atunci când am promis să rămânem alături de oameni până în momentul în care ei sunt pregătiți pentru această cunoaștere. Mă gândesc că acesta este motivul pentru care Sanat Kumara ne-a încurajat să mergem la Tenkawa și să ne retrezim darurile. Maeștrii sunt foarte mulțumiți de faptul că atât de mulți dintre noi am răspuns chemării lor și am călătorit la Tenkawa. S-ar putea să nu știți ce s-a întâmplat acolo, dar ceva în adâncul vostru a fost activat. Puterea Iubirii a fost descărcată în conștiința voastră și acum voi vă conectați pe deplin la Maeștri în fiecare zi.

Această activare a început deja. La început veți simți doar o agitație a noii energii, dar nu veți înțelege cu adevărat detaliile a ceea ce s-a întâmplat. Nu este necesar ca noi să înțelegem acea energie astăzi. Este necesar ca doar să-i simțim agitația în interiorul nostru. Într-o zi veți simți că este timpul să faceți un pas și să-i permiteți acestei energii să se miște prin voi. Energia se va mișca prin voi și vă va motiva inima să facă ceva. De fiecare dată nu veți ști ce este sau cum să folosiți energia până când nu veți face pasul să lăsați energia să se miște prin voi. Trebuie să demonstrați Maeștrilor și Universului că aveți încredere în ceea ce se întâmplă.

Încrederea în energie este cheia. Dacă aveți curajul să pășiți în față și chiar o faceți, toți Maeștrii vor fi acolo ca să vă ajute. Aceasta este aceiași energie care s-a mișcat prin voi cu mult timp în urmă atunci când erați cu Maeștrii în Corp de Lumină. Vi se va părea ciudat de familiar dar un pic confuz în timp ce încercați să vă dați seama cum să înțelegeți acest lucru în lumea noastră de acum. Nu vă gândiți! Va ajunge să devină frustrant în timp ce mintea voastră umană încearcă să înțeleagă ceea ce știați atunci și cum să actualizeze această cunoaștere în această lume modernă.

Această energie este din Lemuria. Nu seamănă cu nimic din ceea ce cunoaștem astăzi. Simțiți energia și lăsați-vă amintirile să se trezească. Acesta este doar primul pas. Fiecare lucru va deveni mult mai clar mai târziu. Aveți încredere în ceea ce simțiți! Maeștrii vor doar să vadă că aveți încredere în ceea ce se întâmplă. Într-un fel acesta este un test pentru a vedea dacă voi puteți face pasul. Odată ce ați dovedit că sunteți dispuși, Maeștrii se vor conecta cu voi și vă vor ghida. Încrederea este cel mai important pas al nostru. Acesta este adevăratul început al unui viitor care va fi mai uimitor decât orice ați făcut vreodată. 



Traducere Monica Poka

vineri, 12 decembrie 2014

Istoria Antică a Pământului Partea a 2-a – Mesaj Arcturian către Lemurieni



(Extras din cartea a 4-a Perspective Pleiadeene asupra Ascensiunii)

Mesaj primit prin Suzanne Lie

”Viața pentru cea mai mare parte a erei Lemuriene și o parte mai mică a erei Atlanteene, era exact ca și conectarea la un joc 3D. Spiritele mai înalt dimensionale intrau într-o formă care era în mod clar ”un joc” în matricea holografică a Pământului patru dimensional. La început ele au intrat în plante și în animale. Umanii erau atât de ne-evoluați atunci încât exista o mică diferențiere între un uman și orice altă formă de animal.

Umanii erau masculi și femele exact la fel ca orice alte animale trei dimensionale. Vizitatorii din alte Sisteme Solare care au avut nevoie de muncitori bipezi au creat prin inginerie genetică aceste ”animale humanoide” cu milenii mai înainte. Cu toate acestea, Atlanții timpurii, la fel ca și Lemurienii, erau androgini și au vizitat formele pământești pentru ca, temporar, să experimenteze conceptul de gen.

Datorită acțiunilor Atlanților din ultimele zile ale Atlantidei, starea de conștiință a Spiritelor a scăzut și ei au suferit un sentiment din ce în ce mai mare de separare de expresiile mai înalt dimensionale ale SINELUI lor Multidimensional.

În cele din urmă, conștiința lor a scăzut atât de drastic încât oscilația undelor sinusoidale ale conștiinței lor a încetinit la o frecvență atât de joasă încât n-au mai putut călători inter-dimensional. Apoi au ajuns să fie prinși în formele pe care cândva doar le ”vizitau”.

Călătoria prin intermediul conștiinței se bazează pe oscilația undelor sinusoidale ale conștiinței călătorului. Cu cât conștiința este mai înaltă, cu atât mai rapidă este rotirea și oscilația, cu atât mai ușor Spiritul (forma non-fizică adevărată) poate călători inter-dimensional prin intermediul conștiinței.

Datorită faptului că frecvența conștiinței este influențată de rata de rotație a moleculelor din forma pe care Spiritul o vizitează, pentru Spiritele vizitatoare devine din ce în ce mai greu să-și amintească adevărata lor conștiință în timp ce locuiesc o formă mai densă.

Timp de milenii Spiritele au vizitat realitatea trei/patru dimensională în care polaritățile masculin și feminin erau separate în două genuri diferite. Aceste vizite au devenit din ce în ce mai lungi pe măsură ce Spiritele au devenit dependente de experimentarea formei lor mai jos dimensionale. Aceste vizite prelungite în senzația din ce în ce mai puternică a ”timpului” de pe Pământ, au redus și mai mult conștiința Spiritelor.

Când frecvența conștiinței lor a scăzut la frecvența formei pe care au vizitat-o, ele nu au mai fost Spirite vizitatoare în formă, ci Spirite prinse în formă. Apoi, Spiritele prinse în formă au cunoscut moartea, care nu a fost niciodată experimentată atunci când au fost Spirite, pentru că ele au trăit la infinit în timp ce erau în unitatea lui UNU.

Ba chiar mai rău, Spiritele prinse în formele Atlanteene nu și-au asumat responsabilitatea pentru crearea propriilor lor probleme. În schimb, ei l-au învinuit pe UNUL că i-a pedespsit și că i-a făcut să rămână în vehiculele lor decadente, supuse morții. Prin urmare, ei s-au separat de UNUL precum și de propriul lor Spirit în formele lor fizice.

În cele din urmă, l-au polarizat și pe UNUL în zeități de genuri diferite, Zei și Zeițe. Această separare finală de UNUL le-a cimentat credința în lungul declin de a fi ființe în formă, mai degrabă decât ființe în Spirit. Spiritul a fost întotdeauna în ei, dar ei l-au exclus din mințile lor.

Prin urmare, ei nu și-au mai putut experimenta propriul spirit prin intermediul percepțiilor lor fizice. Din acest motiv, Spiritul lor interior a devenit un conducător ierarhic îndepărtat care a fost fie masculinul ”Dumnezeu/Zeu” fie o ”Dumnezeiță/Zeiță” feminină. Odată  ce Spiritul a ajuns să fie polarizat în conștiința lor, bătălia dintre Zeu și Zeiță s-a concentrat pe bătălia dintre feminina Lemurie și masculina Atlantidă.

Lemuria și Atlantida co-existau pașnic de milioane de ani, dar Atlanții erau în conflict și aveau nevoie să-și verse furia asupra altora. Prin urmare, ceea ce era menit a fi mariajul fericit dintre masculin și feminin și ar fi adus Pământul înapoi în forma Sa de Spirit și ar fi inaugurat ascensiunea personală și planetară, a devenit un divorț lung și violent.”

Am văzut că audiența are nevoie de o pauză ca să poată absorbi mesajul nostru, așa că am invitat înăuntru muzicienii să cânte și am invitat grupul să converseze unii cu ceilalți și să consume ceva mâncare și băuturi spumoase.
+++++

După ce publicul nostru a avut șansa să se relaxeze, să converseze și să consume ceva mâncare delicioasă, putem să transmitem din nou pentru a ne finaliza mesajul. Dragii noștri prieteni și familie, avem plăcerea să vedem cum toți v-ați amestecat într-UN grup de voluntari conștienți pentru a o ajuta pe Gaia.

Dorim să ne încheiem mesajul și apoi să invităm o ființă foarte importantă să vă vorbească. Odată ce grupul s-a așezat și a fost pregătit să ne asculte mesajul, noi am reluat transmisia.
”Pe scurt, repetăm că Lemuria a fost menită să fie matricea pentru aspectul feminin, receptiv, emotiv și creativ al viitoarei omeniri.

Pe de altă parte, Atlantida a fost menită să fie aspectul masculin, logic și științific al viitoarei omeniri. Ambele realități au căzut de la rezonarea cu dimensiunea a cincea la o frecvență pe care acum am numi-o dimensiunea a patra.

Nu a fost Planul Divin să fie creată o realitate în cea de-a treia dimensiune, pentru că separarea de Spirit ar fi făcut prea dificilă o viitoare evoluție. Din nefericire, după căderea acestor două mari lumi, în special căderea Atlantidei, Pământul a fost atât de zguduit de pe axa sa încât a fost în pericolul distrugerii sale totale.

Prin urmare, Gaia a strigat la Spirit să-i trimită ființe de lumină care să O ajute pentru că era pe muchia căderii de pe axa sa. Milioane de ființe de lumină iubitoare și-au luat forme făcute din aceleași elemente ca și Gaia. Au sperat că dacă ei pot transmuta formele dimensionale mai joase într-o frecvență mai înaltă, vor putea fi în stare să o ajute pe Gaia să facă același lucru. Cu toate acestea, Pământul era prea rănit pentru a rezona cu orice frecvență mai înaltă decât cea de-a treia dimensiune.

Chiar dacă conștiința lui Gaia rezona cu cea de-a patra dimensiune, corpul Ei planetar a avut nevoie de eoni de vindecare înainte de a putea să rezoneze și el la cea de-a patra dimensiune. Ceea ce s-a întâmplat apoi a fost că dimensiunea a patra a devenit realitatea care a vibrat în aura lui Gaia și Ea a ajuns să fie separată de corpul Ei planetar care a rezonat la dimeniunea a treia.

Creatorii experimentului Pământ au fost foarte îngrijorați în legătură cu lipsa integrării Spiritului în materia trei dimensională. Ei știau că materia separată de Spirit ar putea crea o lume foarte dură care ar deveni din ce în ce mai polarizată. Prezența și frecvența Spiritului este cea care permite tuturor formelor de viață de pe, din și de deasupra Pământului să găsească și să trăiască în unitatea Conștiinței Planetare.

Într-o realitate lipsită de Unitate și de Conștiința Planetară, oamenii împământați experimentează o separare extremă unul de celălalt precum și de planeta lor. În încercarea de a da un sens vieților lor dificile, cei care au căzut în întuneric au crescut crezând că tot ceea ce ei au făcut a fost bine pentru alții.

Cu o așa separare de Spirit, cei iluminați și-au corupt iubirea lor necondiționată a lui UNU cu iubirea condiționată a realității lor polarizate în care alții trebuiau să le urmeze poruncile pentru a le merita iubirea. Acest mod de separare a iubirii necondiționate și iubirii condiționate a început în Atlantida în perioada în care și Lemuria mai exista încă.   

Separarea de Spirit în creștere a Atlanților a creat o ”iubire condiționată” în care numai cei care au urmat alegerile făcute de ei meritau a fi iubiți. Această iubire condiționată i-a pus pe un drum mental/masculin de a câștiga putere asupra altora. Ba chiar mai rău, ”ceilalți” au inclus până și planeta însăși.  

Pe de altă parte ”iubirea necondiționată” a Lemuriei a devenit atât de polarizată pe emoțional/feminin încât ei au început să perceapă mai degrabă ceea ce au vrut să vadă decât ceea ce se întâmpla de fapt. Prin urmare, ei nu au văzut că sistemele energetice Atlanteene au fost folosite drept arme. În cele din urmă, ambele civilizații au pierit, dar multe au fost învățate.  

Din acest experiment al realității polarizate de pe Pământ, s-a învățat faptul că mentalul, calitatea masculină și emoționalul, calitatea feminină este necesar să fie amestecate pentru a obține suficientă înțelepciune, putere și iubire. Prin urmare, Flacăra Întreită a Înțelepciunii, Puterii și Iubirii a fost plasată în Inima Înaltă a tuturor celor încarnați.   

Din nefericire, în cele mai multe cazuri această corecție a fost inutilă. După căderea Atlantidei, frecvența corpului lui Gaia a fost atât de joasă încât majoritatea oamenilor nu au putut să se conecteze cu Inima lor Înaltă. Prin urmare, o mare parte din viețile lor au fost petrecute în afacerile supraviețuirii.

Preoții și Preotesele lui UNU și-au purtat Lumina lor cu ei în noile locații în care s-au refugiat. Din nefericire, mulți dintre cei care au prosperat din separare au luat întunericul putere-asupra altora în aceleași locații. Astfel, lupta dintre lumină și întuneric a fost dusă în realitățile care au supraviețuit. Această bătălie nu poate fi câștigată. Dar poate fi încheiată. Ca și orice foc, pentru a arde el trebuie alimentat.

Pe măsură ce omenirea începe să elibereze obiceiul său al timpului trei dimensional, ea va începe să trăiască în ACUM. În acest ACUM ei își vor reaminti că ei NU sunt corpul care are un spirit deasupra sa. Treptat sau rapid, ei își vor aminti că EI sunt Spiritul care a ales să viziteze corpul.

Apoi ei vor putea începe să învețe legea cauzei și efectului astfel încât să poată deveni creatorii vieților lor. Cauza creației este trimisă afară în realitate ca și gând, instantaneu el fuzionează cu o emoție pentru a crea o formă gând. Plasându-și atenția asupra acelei forme gând, ei vor putea intra în mod conștient în acea realitate.

Când au încheiat acea experiență, ei eliberează gândurile și emoțiile care i-au legat la acea realitate și se întorc înapoi în ACUM-ul celei de-a cincea dimensiuni și mai încolo.

Pe măsură ce din ce în ce mai mulți oameni își amitesc că ei sunt creatorii vieții lor, ei vor putea să experimenteze orice dimensiune pe care ei o aleg prin calibrarea conștiinței lor la frecvența acelei dimensiuni. Când acest lucru are loc, mai mult decât probabil ei se vor deconecta de la porțiunile trei/patru dimensionale ale matricii planetare a Pământului. În cele din urmă, această cea mai joasă frecvență a matricii lui Gaia va deveni depășită.

Treptat, această frecvență a matricii multidimensionale a lui Gaia se va dizolva din cauza faptului că nu vor fi suficiente gânduri și emoții care să o păstreze în formă. Prin urmare nu va mai exista o matrice trei/patru dimensională la care formele de viață să se poată atașa.

Astfel, liniile temporale trei/patru dimensionale, împreună cu acei locuitori, se va expansiona într-o frecvență mai înaltă SAU se va muta în matricea trei/patru dimensională a altei planete. În acest fel, toți cei care nu și-au încheiat încă experiența de a rezona cu realitățile trei/patru dimensionale vor trece pur și simplu într-o altă realitate la fel de ușor ca și cum ar trece într-un alt vis.

Cu recalibrarea rezonanței planetare a lui Gaia, portalurile în matricea cinci dimensională a Noului Pământ vor începe treptat să se deschidă. Nu este nevoie de nici un dezastru sau confuzie.

Pe măsură ce portalurile în Pământul multidimensional încep să se dechidă în mod continuu, cei care aleg să rămână pe o planetă trei/patru dimensională vor fi în mod inconștient re-direcționați către alte planete fizice care experimentează conceptul polarității și separării. Nu există nici o judecată de ”succes sau eșec” în aceste alegeri.

Multe pot fi învățate din trăirea în separare, limitare și în extremele polarității. Fiecare ființă își va lua propriile sale decizii bazându-se pe propria sa Cale Divină. De fapt, există unele ființe mai înalt dimensionale care au ales să rămână în dimensiunile mai joase pentru a-i ajuta pe cei care încă mai cred că sunt doar fizici.

Am venit aici în ACUM pentru a celebra faptul că ascensiunea lui Gaia este pe cale să înceapă. Așa cum voi Lemurienii știți, schimbarea frecvenței unei întregi planete nu are o rezolvare rapidă. Ascensiunea planetară este mai degrabă un proces care va continua atâta timp cât locuitorii planetari mai sunt atașați de timp.

Acesta este motivul pentru care mulți membri ai familiei noastre galactice au luat o formă umană, iar voi, dragi Lemurieni, veți ieși încet la suprafață pentru a ajuta umanitatea în deciziile sale. Vă rog să fiți conștienți de faptul că civilizația voastră a fost reticentă la schimbare.

Astfel, strămoșii voștri nu au văzut furtuna fierbând în Atlantida. Prin urmare, voi sunteți profesorii perfecți pentru oamenii care nici măcar nu vor să-și imagineze că lumea lor s-ar putea schimba complet.

Mulți membri ai Federației noastre Galactice au început ”aterizarea” noastră pe Pământ prin bi-locarea în corpurile expresiilor SINELOR noastre care poartă un vehicul pământesc. Voi, Lemurienii, veți călători la suprafață pentru a învăța, mângâia și ghida oamenii prin abilitatea voastră de a vă transmuta forma pentru a arăta ca și cum ați fi ”doar oameni”.

Noi suntem Arcturienii, vă trimitem binecuvântările noastre vouă tuturor.


link catre articolul original

Traducere Monica Poka

miercuri, 10 decembrie 2014

Istoria Antică Arcturiană –Mesaj către Lemurieni

Istoria Antică Arcturiană Partea 1


Arcturienii vorbesc cu Lemurienii

Mesaj primit prin Suzanne Lie

Dragi cititori,
Postez din nou unele dintre mesajele Arcturiene pe care le-am adăugat celei de-a patra cărți a mele Perspective Pleiadeene asupra Ascensiunii. În această secțiune, Arcturienii sunt în Pământul Interior vorbind cu Lemurienii.

Dragi Auguști Membri ai Planetei Pământ a lui Gaia,
După cum mulți dintre voi știți, atunci când Galacticii aterizează pe suprafața lui Gaia, voi, membrii Pământului Interior, vă veți trimite emisarii la suprafață pentru a-i ajuta și educa pe oamenii care, mulți, vor fi amețiți și confuzi.

Acestea fiind spuse, vom continua să vă vorbim vouă, dragii noștri prieteni Lemurieni, deoarece voi sunteți cu adevărat oamenii care vor urca la suprafață pentru a ajuta. În acest fel noi vă vom ghida în același mod în care voi îi veți ghida pe oamenii de la suprafață. 

Venim la voi în acest ACUM pentru a vă vorbi despre istoria timpurie a Pământului. Însămânțarea unei planete seamănă mult cu însămânțarea solului. Semințele sunt plantate cu speranța că elevor crește și vor prospera.

În același fel, ființe de pe diferite planete, galaxii și dimensiuni și-au plantat ”semințele” în speranța că ele ar putea trăi, crește și prospera într-o lume (în termeni planetari) tânără. Cu toate acestea, mai degrabă decât semințele fizice, noi Galacticii am plantat semințe ale conștiinței.

Noi, Arcturienii, am fost printre primii Galactici care și-au trimis semințele conștiinței în forme de viață pe planeta Pământ. Prin urmare, noi suntem cei care am venit să vă aducem acest mesaj. Vă încurajăm pe voi toți să vă aduceți aminte de Familia voastră Galactică.

Aceia dintre voi care v-ați luat încarnări pe suprafața Pământului va fi nevoie să scuturați praful de pe pânzele de păianjen ale uitării din încarnările voastre din perioada Erei Peștilor. În cursul acestei perioade a lui Kali Yuga, care este menționată ca și Era Întunericului, omenirea a fost atât de departe de UNUL pe cât de mult a fost posibil.

De fapt, oamenii au crezut că Soarele se învârtește în jurul Pământului și că Pământul era cea mai evoluată planetă din toată Galaxia, sau chiar din Univers. Este nevoie să fii o persoană puternică ca să poți recunoaște că ai greșit în percepția realității tale. Este nevoie să fii o persoană și mai puternică pentru a recunoaște multele minciuni care ți-au limitat expansiunea în SINE.

Este ACUM-ul vostru să vă eliberați de frica de alte civilizații. Venim să vă reamintim că aveți multe expresii ale SINELUI vostru Multidimensional care în prezent dețin forme pe Navele Stelare, pe diferite planete și în alte Galaxii.

Cele mai multe dintre aceste ființe galactice trăiesc în corpuri de lumină cinci dimensionale care există în ACUM-ul iubirii necondiționate. Cu toate acestea, mai sunt unii membri ai lumilor galactice Putere Asupra Altora care există în dimensiunea a treia/patra a Galaxiei noastre, precum și pe Pământ.

Cele mai multe dintre aceste ființe și-au schimbat calea odată ce, în cele din urmă, au pierdut Războiul Galactic. Cu toate acestea, mulți Draconieni au venit pe Pământ după ce au pierdut războiul. Draconienii sunt descendenții marilor dinozauri din istoria străveche a Pământului. De aceea, ei cred că Pământul este planeta lor.

Aceste ființe sunt principalul responsabil pentru căderea Lemuriei și Atlantidei, precum și a multora din războaiele pe care planeta voastră le-a suferit. Cu toate acestea, domnia lor a ajuns la sfârșit. Din cauza rezistenței pe care ei o opun iubirii necondiționate, rezonanța lor este incapabilă să se expansioneze în corpurile de lumină cinci dimensionale care vor sălășlui pe noul Pământ cinci dimensional al lui Gaia.

Din fericire, așa cum unii membri ai acestei civilizații rămân pierduți în întunericul  ”puterii-asupra-altora”, sunt alții care au devenit cinci dimensionali. Unii dintre ei s-au refugiat pe Pământ, așa cum ar fi sinele voastre, pentru a aștepta ocazia de a ascensiona și ei împreună cu planeta Pământ.

Prin urmare, nu judecați pe cineva după specia căreia îi aparține sau după obiceiurile familiei lor extinse. Întreaga viață are ocazia de a i se alătura lui Gaia, și întreaga viață va fi întâmpinată cu bucurie. Mulți, cum ar fi acest grup al Lemurienilor, trăiesc la un nivel aflat doar cu o jumătate de octavă deasupra celui al lumii fizice de la suprafața Pământului.

Voi, dragii noștri prieteni Lemurieni, ați intrat pe/în Pământ înainte ca Ea să cadă în frecvența Sa cea mai joasă. Datorită încheierii marelui ciclu al Precesiunii Echinocțiilor, Pământul este acum în aliniere cu Centrul Galactic. Astfel, frecvența de rezonanță a planetei crește încet și sigur.

De fapt, Pământul a intrat în Epoca sa de Aur la sfârșitul anului 2012 și Ea va rămâne în această epocă pentru 2000 de ani. Pe parcursul acestor 2000 de ani, lumina multidimensională și iubirea necondiționată vor curge direct din Centrul Galactic în inima lui Gaia. Prin urmare, ACUM este transmutarea lui Gaia și a TUTUROR locuitorilor Săi.

Gaia este pregătită ACUM, așa cum sunt pregătite regatele sale vegetal și animal. Numai omenirea mai este atașată de Matricea 3D și nu poate privi dincolo de ea. Din fericire, există în același timp mulți umani care sunt pe deplin pregătiți pentru transmutarea în frecvențele mai înalte ale realității. Dragi membri ai Pământului Interior, când ieșiți la suprafață, prima voastră misiune este să-i găsiți pe cei pe deplin treziți.

Apoi, așa cum noi vorbim cu ei atunci când îi aducem pe Navele noastre, voi le puteți vorbi așa cum ei umblă pe corpul preaiubitei Gaia. V-ați putea întreba când vor avea loc toate acestea, așa că dați-ne voie să vă răspundem la această întrebare. Tot ceea ce noi v-am spus se va întâmpla nu la un moment dat, ci într-o frecvență dată.

Numărul de umani care pot percepe această frecvență, care bineînțeles rezonează cu cea de-a cincea dimensiune, este în expansiune exponențială. Prin urmare, vă cerem din nou, să aveți răbdare în ACUM-ul vostru. Prețuiți fiecare moment al vieții pe care o trăiți ACUM. În acest moment veți trăi în iubire necondiționată, și aceasta este cheia transmutării voastre în Corpul vostru de Lumină cinci dimensional.

Binecuvântări dragă umanitate. Când vă spunem că suntem CU voi, asta înseamnă că suntem IN voi, tot așa cum și voi sunteți ÎN unitate cu noi. Când ne-am încheiat mesajul, sala a fost într-o
liniște totală. Știam că sarcina de a ieși la suprafață pentru a încerca să comunice cu oamenii trei dimensionali era descurajatoare pentru ei. De aceea, am continuat.

Da, dragii noștri prieteni. Umanitatea s-a pierdut în iluziile celei de-a treia dimensinui de la căderea Atlantidei. Știm că sunteți nerăbdători în ceea ce privește trezirea lor, dar amintiți-vă că voi ați trăit în buzunarul cinci dimensional al inimii lui Gaia.

Vă amintiți când Atlantida v-a distrus lumea? Vă amintiți marea frică pe care ați simțit-o și furia care v-a umplut inimile față de Atlanți? Oamenii de la suprafață au experimentat acest nivel de frică și furie de la căderea Atlantidei.

Trimitem din nou un val de iubire necondiționată în această audiență pentru a le deschide inimile și mințile pentru mai multe informații. Când am simțit că confuzia și îngrijorarea lor a fost transmutată în iubire și dăruire pentru scop, am continuat.

Lemuria și Atlantida au fost menite să o aducă pe Gaia într-o realitate a dualității în așa fel încât Gaia să poată servi drept școală pentru ființele care s-ar fi putut încarna ca să învețe Legea Cauzei și Efectului. Această lege urma să fie predată studenților (locuitori ai Pământului) oferindu-le ”timp” între câmpul energetic care iese în realitate (cauza) și momentul în care acesta se întoarce înapoi la expeditor (efectul).

Într-o realitate unificată, cinci dimensională, cauza și efectul apar instantaneu. Prin urmare, Gaia a ales să rezoneze la frecvența celei de-a treia dimensiuni. Pentru a face acest lucru, ea a trebuit să-și coboare rezonanța de la ACUM-ul celei de-a cincea dimensiuni și mai sus în rezonanța legată de timp a celei de-a treia dimensiuni a dualității.

Deoarece timpul este creat de polarități cum ar fi masculin/feminin, bun/rău, zi/noapte, Gaia avea nevoie să aibă locuitori de sex masculin și de sex feminin. Lemuria a fost menită să fie de sex feminin, ”Mama Civilizației” pentru a reprezenta Curgerea electronului, receptiv/aflux, polaritatea feminină a energiei, experimentată ca iubire și emoții.

Lemuria a început când viața pe Pământ a fost în stadiile ei de început, și ”mamele” au iubit copilul planetă fuzionând cu elementele pământului, aerului, focului și apei. Voi Lemurienii nu ați avut nici o dorință să deveniți un individ sau să vă ”gândiți” să aveți o putere personală. Voi v-ați văzut pe voi înșivă ca fiind una cu întreaga viață de pe Pământ.

Pe de altă parte, Atlantida, a fost menită să fie ”Tatăl Civilizației” și să reprezinte Curgerea protonului, expresiv/curgerea în afară, polaritatea masculină a energiei, experimentată ca putere și gândire. Atlanții se bucurau să gândească și să descopere cum ar putea să schimbe și să-și îmbunătățească lumea.

În timp ce spiritualitatea voastră Lemuriană s-a bazat pe iubirea întregii vieți și Mama Pământ a fost liderul vostru divin, Atlanții s-au uitat în sus la cer. Ei au putut înțelege și cuceri pământul și marea, dar ei nu au putut, încă, înțelege și cuceri cerul. Prin urmare, ghidarea lor spirituală a venit cu mult mai de deasupra lor.

Ați început să vedeți cum polaritatea a început să ia în stăpânire planeta lui Gaia? i-am întrebat și am observat cum ei au dat din cap că da. Prin căsătoria femininului Iubire/Emoție cu masculinul Putere/Gândire, cele două expresii debarcate ale lui Gaia ar fi putut câștiga marea Înțelepciune de a-și combina gândurile și emoțiile pentru a crea o realitate frumoasă în care toată lumea ar fi putut învăța punând împreună ceea ce a fost separat. 

Când humanoizii, Păstrătorii Pământului, și-ar fi putut uni gândurile și emoțiile (masculinul și femininul), ei ar fi creat noua lor lume. Din nefericire, în locul unei frumoase legături din care să rezulte ascensiunea, ”mariajul” lor, ca și multe mariaje Pământești, s-a încheiat cu un lung ”divorț” în care ambele părți au pierdut totul.

O parte din motivul acestui divorț dintre putere și iubire a fost că strămoșii galactici ”Putere-asupra” ai acestor mari civilizații nu ar fi putut aproba niciodată această căsătorie. Tot ceea ce ei și-au dorit a fost ”să aibă TOTUL”. Cu alte cuvinte, cauza distrugerii lor a fost lăcomia, la fel cum este și în ACUM-ul vostru.

Deoarece Gaia este ACUM în câmpul energetic al luminii galactice și al unității planetare, mariajul tuturor polarităților în UNA este speranța și calea ascensiunii. În timp ce noi vă spunem vechea poveste a iubirii și puterii, vârf și declin, unitate și separare, vă rugăm să ascultați cu SINELE vostru Multidimensional, astfel încât să vă amintiți adevărul VOSTRU.

Prin amintirea propriului vostru Adevăr, propriilor voastre percepții asupra aceste povești, voi puteți lua ceea ce a fost în trecutul vostru îndepărtat și să aduceți în prezentul vostru pentru a crea un viitor de ascensiune în ACUM-ul lui UNU.

În acest fel voi puteți călători în conștiință prin oscilația undelor sinusoidale ale conștiinței voastre. Cu cât conștiința voastră este mai înaltă, cu atât mai rapidă este oscilația undelor sinusoidale și cu atât mai repede veți călători inter-dimensional prin intermediul conștiinței voastre.

Frecvența conștiinței voastre este influențată de viteza de rotație a moleculelor din forma voastră. Dacă forma voastră rezonează la o frecvență mult mai joasă decât conștiința voastră multidimensională, forma și conștiința voastră nu vor fi în antrenare. Prin urmare, voi nu veți fi în stare să percepeți ceea ce se petrece în conștiința voastră de o frecvență mai înaltă și în călătoriile inter-dimensionale.

Această discrepanță dintre frecvența formei voastre și frecvența conștiinței voastre este cea care crează iluzia separării în care vă simțiți separați de SINELE vostru Multidimensional. În lumea în care umanitatea a trăit de dinainte de căderea Atlantidei, acest tip de ”separare de SINE” era necunoscut.

Înainte de căderea Lemuriei, și chiar până în vremurile târzii ale Atlantidei, forma humanoidă rezona la dimensiunea a cincea și dincolo de ea. Din cauza acestor frecvențe înalte, corpurile nu aveau o formă statică. De fapt, mulți nici nu aveau nevoie de o formă și au existat ca și conștiință pură.

Prin acțiunile timpurii și pozitive ale Atlanților de la început, Spiritul poate locui acum în dimensiunea a patra. Este provocarea celor împământați, care sunt descendenții Atlantidei, să aducă Spiritul în materia celei de-a treia dimensiuni.

Atlanții au creat această divizare a formei lor spirituale și mai dense atunci când au început ingineria genetică. Înainte de ingineria genetică, toate formele de pe Atlantida erau ”vizitate” de către Spiritele androgine ale dimensiunilor mai înalte. Aceste ființe spirituale vizitau Atlantida în același fel în care voi v-ați conecta la un joc video.

Ne vom întoarce să vă spunem mai multe despre Lemuria timpurie.
Binecuvântări, Noi suntem Arcturienii.


Traducere Monica Poka


marți, 30 septembrie 2014

Lemuria și Atlantida – contractele distorsionate ies la suprafață pentru eliberare



Autor: Karen Dover

Pentru mulți dintre voi ultimele zile liniare au putut fi ca și cum v-ați plimba prin sirop de melasă sau v-ați putut simți provocați de cele mai mici lucruri. Este posibil să fi simțit o furie intensă, o tristețe intensă sau un amestec a multor emoții diferite. Se vorbește mult despre civilizațiile antice atât a Lemuriei cât și a Atlantidei și trebuie să recunoaștem că, deoarece totul se petrece în momentul ACUM, aceste civilizații ”vechi” sunt încă active până în momentul în care ele sunt eliberate complet din structura voastră celulară.

duminică, 21 septembrie 2014

Adama: Modul Lemurian de a Crea Armonie


Salutări Maeștrilor. Aruncați o privire în urma voastră în timp ce această vară puternică, care a fost plină de intense energii transformatoare, se încheie. Atât de multe realizări majore v-au pavat calea până în acest moment. Ascensiunea nu este o simplă plimbare. Inima voastră în eterna sa înțelepciune știe foarte bine acest lucru. Dar încă mai există acele momente în care vă pierdeți abilitatea de a vedea întregul. Mai sunt momente în care vă deconectați și uitați de marile realizări pe care le-ați finalizat deja cu atât de multă perfecțiune. Respirați adânc pentru a vă găsi liniștea în zilele voastre zgomotoase. Oferiți toată recunoștința păzitorilor din jurul vostru care v-au condus către acest moment.

Atât de multe realizări mai sunt pe drum. Folosiți-vă vederea interioară pentru a vedea toate schimbările și toate provocările pe care tocmai le-ați finalizat ... cu excelență. Transformările din viața voastră vor transforma lumea din jurul vostru.

”Cum să-mi găsesc pacea când peste tot în jurul meu este atât de multă durere, agonie și disperare?” Lumea este în haos. ”Cum rămâne cu acele suflete dragi care au căzut victime ale tuturor turbulențelor planetare cauzate de războaie, agresiune și teroare?” Mulți dintre voi aveți aceste întrebări în minte.