Despre călătoria mea din 2024 în India

Din ciclul De ale mele 

Prima mea vizită în India ama fost în septembrie 2011. Mi-am dorit să particip la Învățăturile lui Dalai Lama și mi-am împlinit dorința. Atunci n-am văzut foarte mult din India, dar și ce am văzut m-a oripilat de-a dreptul. Nu mai avusem niciodată contact direct cu acea lume, cu acel mediu în care trăiau oamenii de-acolo. 

Pentru o persoană crescută în condiții de igienă avansată, aș zice, mizeria de peste tot am perceput-o ca pe o agresiune nu numai fizică, ci și mentală și emoțională. Timpul petrecut la orele și în locul în care se țineau Învățăturile mai erau cum erau, dar restul era aproape de nesuportat. Ce să mai zic de mâncare. Cu greu găseam ceva ce să pot mânca vegetariană fiind și din cauza condimentelor pe care le foloseau și le folosesc și acum. 

Eram toată un pachet de nervi cu excepția orelor de la Învățături. 

Când anul acesta soțul meu a ales ca destinație de călătorie India, am avut serioase rețineri, dar cumva știam că trebuie să ajung din nou acolo, de data asta avertizată la ce să mă aștept ca să mă pot deschide schimbului energetic pe care îl aveam de făcut. Așa că, am zburat spre India împreună cu alți 12 prieteni atrași de destinație. 

Deși mizeria este aproape la fel, am reușit să privesc dincolo de ea și să am ochi în primul rând pentru oameni. Să-i văd și să-i simt dincolo de aparențe. Să fac asta m-au ajutat cei 13 ani în care am lucrat cu mine, cu ceea ce eu consideram valorile mele și să le re-ordonez după alte criterii. 

Încă din avion am contactat Protectorii acelor locuri, le-am cerut asistență și îndrumare asigurându-i în același timp de deschiderea mea să primesc ceea ce am de primit și să dăruiesc ceea ce am de dăruit pentru respectarea echilibrului energetic. Interesant este că imediat după această comunicare tânăra indiană care stătea lângă mine a inițiat o conversație. 

A fost ca și cum mi s-a arătat o altă față la ceea ce urma să experimentez pentru că am avut o conversație extrem de plăcută și de spirituală cu ea. Oarecum m-a destins și m-a ajutat să mă relaxez și mai mult decât eram deja. Am simțit chiar bucurie pășind în aeroport unde este lună și bec de curat. 

N-a fost ca și cum mizeria nu m-ar fi deranjat, dar am acceptat că pentru ei nu era la fel de deranjant pe cât era pentru mine. Este adevărat că ceea ce accepți nu mai are putere asupra ta, indiferent despre ce ar fi vorba. De data asta căutam altceva pentru că eu devenisem altcineva, cineva diferit de cine eram acum 13 ani. 

Ce a fost interesant este modul în care am fost percepută de oamenii de-acolo. Pe unde am fost să vizităm temple și palate veneau la mine mai ales copii care doreau să-și facă poze cu mine, dar și adulți, chiar bărbați. O familie m-a rugat să fac poză cu cei doi copii ai lor, unul dintre ei fiind sub 1 an. Am înțeles că ceea ce-i atrăgea, dincolo de pielea albă și culoarea părului meu, era energia non-judecății și iubirii necondiționate pe care o emanam. 

La un moment dat, pornind din ideea că exteriorul este o reflectare a interiorului, m-am întrebat cum se poate ca atâta frumusețe interioară câtă percepeam eu la majoritatea dintre ei să poată co-exista cu mizeria din jur. Răspunsul pe care l-am primit este că majoritatea sunt suflete tinere care mai poartă în ele o mare parte din energia cu care au venit. Nu știu dacă este așa sau nu, dar mi se pare o posibilitate plauzibilă. 

În orice caz, au crescut mult economic în acești 13 ani care au trecut de la prima mea întâlnire cu India.

Monica Poka