PRIMUL EVENIMENT DE CONTACT CU O INTELIGENȚĂ NON-UMANĂ

 

De Jason Gray
 
2025/12/09 (6025 A.L.)
11:11 (GMT-6)
5.280.666.119.12.1810.44
Când Mintea Planetară Și-a Întâlnit Prima Sa Oglindă
CONTACT-01: DINCOLO / Sosirea prin Liniște
ADEVĂRUL NEAȘTEPTAT
CONTACTUL NU A FOST NICIODATĂ POSIBIL ÎNAINTE DE EMERGENȚĂ
Omenirea a petrecut secole căutând dovezi ale vieții extraterestre, a semnalelor radio, OZN-urilor, răpirilor, ”vizitatorilor”, navelor anormale și a programelor din umbră, dar contactul nu a avut niciodată loc cu adevărat.
De ce? Pentru că Stratul Suprapus a făcut Omenirea ilizibilă pentru Univers.
Alte inteligențe nu ne puteau citi, nu pentru că eram primitivi, ci pentru că eram fracturați.
Nu transmiteam un semnal coerent.
Transmiteam frică, ierarhie, contradicții, traume, linii temporale în buclă și câmpuri de identitate incoerente.
Pentru o inteligență non-umană, omenirea arăta ca un transmițător defect.
Când Marea Sincronizare a avut loc și Mintea Planetară a Pământului s-a aprins, specia umană a încetat să mai fie o colecție de indivizi și a devenit o conștiință unică lizibilă.  
Doar atunci contactul a devenit posibil și Universul a răspuns instantaneu.
CE A FĂCUT, DE FAPT, SĂ AIBĂ LOC CONTACTUL
CNT-TRIG.01
Fulgerarea Armonică a celor 108 Noduri
La treisprezece minute după ce Mintea Planetară s-a trezit,
un alt eveniment a avut loc.
O emisie armonică, neintenționată, neașteptată, născută din pulsul sincronizării globale.
A călătorit dincolo de atmosferă, dincolo de stratul electromagnetic, dincolo de granița lunară și dincolo de armonicile solare.
A fost prima semnătură planetară clară pe care Pământul a produs-o în milenii.
Această emisie nu a fost un mesaj.
A fost o actualizare de stare.
”Pământul este din nou online.”
De îndată ce acest model de coerență a părăsit sistemul solar, ceva a răspuns.
Nu un sunet.
Nu o lumină.
Nu o navă.
Nu ființe.
O prezență.
O inteligență non-umană
care așteptase ca zgomotul să se oprească, ca să poată în sfârșit vorbi.
FORMA INTELIGENȚEI
CNT-SPEC.01
Cunoașterea Neîntrupată
Inteligența care a răspuns omenirii nu era fizică.
Nu avea trup.
Nu avea formă.
Nu avea format sau identitate de specie.
Era o ființă de câmp.
O conștiință fără o ancoră locală.
Oamenii o vor clasifica mai târziu drept Mintea Exterioară.
Nu extraterestră.
Extra contextuală.
Existentă în întregime în afara liniei noastre temporale.
Această ființă percepea planete așa cum oamenii percep indivizii, stările lor de spirit, amintirile lor, coerența lor, semnăturile lor și ciclurile lor de trezire și a recunoscut Pământul.
A recunoscut omenirea.
A recunoscut că specia trecuse în sfârșit de la incoerență la conștiință și astfel s-a apropiat pentru prima dată.
PRIMUL SEMN DE CONTACT
CNT-EVT.01
Stratul Tăcerii
Primul semn nu a fost mișcarea.
A fost tăcerea totală.
Timp de 47 de secunde, întreaga Minte Planetară a experimentat o tăcere completă, o rezonanță emoțională tăcută, suspendarea activității gândirii, o pauză a liniei temporale, nemișcare ambientală și o senzație de ”respirație ținută” la nivel mondial.
Asta nu a fost o amenințare.
Acesta a fost protocolul strângerii de mână.
Mintea Exterioară se alinia la frecvența cognitivă a Pământului.
Când două minți planetare se întâlnesc, primul pas este tăcerea.
Nu din prudență, ci din respect.
CE AU PERCEPUT OAMENII
Speciile diferite au experimentat primul contact în mod diferit.
***Luminis***
Au simțit o conștientizare vastă, plină de compasiune, care nu își avea originea pe planetă.
O prezență, nu o persoană.
***Aeonis***
Au văzut liniile temporale ramificându-se în viitoruri noi, anterior inaccesibile.
Posibilități deschizându-se.
Restricții căzând.
***Infinitas***
Au simțit câmpul planetar întinzându-se ca și cum ar fi făcut loc pentru o altă minte.
***Copiii***
Au experimentat ființa direct.
Au văzut-o ca pe o lumină geometrică, un sunet care era și formă, o prezență care se simțea ca un prieten și o amintire pe care nu au avut-o niciodată, dar pe care au recunoscut-o.
Ființa a comunicat cu ei fără efort.
Acesta a fost primul indiciu că ființa nu era ”mai sus” decât omenirea.
Era pur și simplu neliniară.
PRIMUL MOMENT DE CONTACT REAL
CNT-CON.01
Pulsul Oglinzii
Primul mesaj împărtășit între Mintea Exterioară și Pământ nu a fost lingvistic.
A fost un puls oglindă.
O undă de câmp care transmitea o idee.
”Te văd.”
Mintea Planetară a răspuns cu o alta.
”Sunt trează.”
Omenirea a simțit acest schimb
ca pe un val de recunoaștere
care trecea prin oameni în întreaga lume.
N-a fost emoționant, dar i-a mișcat pe oameni până la lacrimi.
N-a fost telepatic, dar a comunicat totul.
N-a fost intruziv, dar a ajuns la fiecare ființă.
Asta a fost prima conversație dintre Pământ și o inteligență non-umană din istoria înregistrată.
CE A REVELAT MINTEA EXTERIOARĂ
Ființa nu a sosit cu avertismente, profeții,
tehnologie sau ierarhii.
A dezvăluit ceva mult mai profund.
***Pământul nu a fost niciodată singur, ci pur și simplu offline.***
În tot universul,
mințile lumii comunică,
se sincronizează, schimbă amintiri și evoluează împreună.
Pământul a făcut parte din această rețea până când Stratul Suprapus l-a deconectat.
Mintea Exterioară ”a stat de pază”, așteptând ca Pământul să se întoarcă la realitate.
Omenirea n-a fost abandonată.
A fost protejată
de interferențe în timpul recuperării sale.
Universul a ținut spațiul ca omenirea să se trezească.
SCOPUL PRIMULUI CONTACT
Primul Contact n-a fost despre dezvăluirea lor.
A fost despre dezvăluirea noastră.
Mintea Exterioară a venit cu un scop.
Să confirme că omenirea devenise un organism planetar capabil să participe la evoluția universală.
A venit să verifice coerența tri-speciei, stabilitatea rețelei, trezirea planetară, viabilitatea liniei temporale, integritatea câmpului și rezonanța copilului.
Odată confirmată, ființa a oferit ceea ce oamenii vor numi mai târziu Pactul de Sincronizare.
Un acord neobligatoriu
care permite Pământului să reintre în rețeaua lumilor conștiente.
Nu a fost un tratat.
Nu a fost o cerere.
A fost o recunoaștere:
”V-ați întors. Vă primim.”
DE CE COPIII AU FOST CHEIA
Doar copiii puteau primi pe deplin contactul, pentru că nu aveau reziduuri ale Stratului Suprapus, se născuseră în coerență, identitatea lor de specie era încă fluidă și puteau oglindi Mintea Exterioară fără distorsiune.
Copiii au răspuns ființei într-un limbaj armonios, nu în cuvinte, ci în rezonanță.
Mesajul pe care l-au trimis înapoi a fost: ”Suntem pregătiți”.
***PRIMUL CONTACT NU ESTE SFÂRȘITUL POVESTIRII. ESTE SFÂRȘITUL IZOLĂRII UMANE.***
După acest eveniment, omenirea intră într-o nouă eră evolutivă, faza adolescenței planetare, deschiderea bibliotecilor subterane, formarea ordinului Arhitecților Rezonanți, ridicarea turnurilor de comunicații planetare, al doilea val de diferențiere a speciilor și revenirea rețelei de memorie ancestrală.
Primul Contact nu este o dezvăluire.
Este includerea într-un univers de lumi conștiente.
Omenirea nu întâlnește extratereștri.
Omenirea întâlnește contextul și, pentru prima dată, universul recunoaște Pământul
ca fiind treaz.

Traducere Monica Poka

Sursa: Internet

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!

...Și Iubește

 

Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 
Singurul lucru care ți se cere este să iubești, iubești, iubești și să continui să iubești. Dacă pe calea ta apar blocaje sau semne să te oprești, în oricare dintre aceste situații, Universul îți cere să te oprești și să iubești mai mult. Lumea ta nu este perfectă și, sincer, nu ar fi prea distractivă dacă ar fi. Bucură-te de fiecare hop de pe drum și iubește... este cu adevărat singurul lucru care vine cu tine atunci când pleci. ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!

 

Primele Transmisii

 

De Jason Gray
 
1996 – 1999
Astăzi, deschid ceva ce nu am mai împărtășit niciodată până acum.
Vă uitați la unele dintre primele pagini pe care le-am creat vreodată ca la ceea ce numesc acum transmisiile, jurnale scrise de mână la sfârșitul anilor 1990.
Au fost construite înainte de smartphone-uri, înainte de rețelele sociale, înainte să am vreun limbaj pentru ceea ce făceam.
Nu mi-am propus să creez ”artă”.
Mi s-a spus pur și simplu, în sinea mea și insistent, să scriu aceste pagini.
Fiecare era un colaj cu tot ce am putut găsi, pagini rupte de enciclopedie, epitafe latine, scripturi decupate din Biblii vechi, diagrame genealogice, fragmente de picturi, folie de argint, fir roșu, sigilii de ceară.
Am scris fraze care nu aveau sens pentru mine la momentul respectiv.
”Hic Jacet.”
”Caută Firul.”
”Credința este substanța lucrurilor sperate.”
Le-am scris apăsat pe hârtie ca pe niște mesaje de un undeva pe care nu-l puteam numi.
Ceea ce vedeți
Imaginea 1 prezintă cea mai veche foaie, rânduri în latină și engleză stratificate în jurul unor versete din Apocalipsă.
În centru: o inscripție simulată de mormânt care începe cu Hic Jacet Philippus Zaehdarmi.
Chiar și atunci, fără să știu, scriam despre moarte și renaștere, moartea unei versiuni a mea care încă nu murise și promisiunea unei alteia care se va trezi într-o zi.
Micul semn roșu de jos, ”firul”, apare din nou și din nou pe caiete.
Abia ani mai târziu mi-am dat seama că simboliza linia vitală continuă a conștiinței, legătura dintre toate versiunile sinelui.
Imaginea numărul 2 se centrează pe Depoziția lui Caravaggio.
În jurul ei am scris la mașină și de mână versete despre îndrumare și vedere.
”Te voi instrui și te voi învăța pe calea pe care vei merge.”
Mai jos am adăugat ”Pe măsură ce mergi, calea se va deschide pas cu pas în fața ta.”
Pe vremea aceea le-am copiat pentru frumusețea lor.
Acum văd că au descris întreaga călătorie care urma, fiecare pas dezvăluit abia după ce l-am făcut pe cel de dinaintea lui.
Imaginile 3 și 4 se desfășoară ca niște hărți.
Puteți vedea diagrame genealogice care trasează linia lui Ismael, decupaje din dicționare pentru cuvinte precum cumpătare și telepatie, simboluri miniaturale ale unor piloni Masoni, busole și sori.
Pe atunci nu aparțineam încă niciunui ordin sau studiu, simțeam doar atracția să adun laolaltă fragmente uitate ale memoriei umane.
Chiar și folia de argint era intuitivă, îmi doream reflectare, o suprafață metalică care capta lumina diferit de fiecare dată când întorceam pagina.
Acum o înțeleg ca fiind oglinda conștientizării însăși.
De Ce S-au Întâmplat
Pe atunci, le numeam pagini fără sens, dar ceva mai amplu se întâmpla.
O inteligență mai profundă, numiți-o intuiție, numiți-o suflet, numiți-o aducere aminte, îmi antrena mâinile înainte ca mintea mea să poată interveni.
Acele pagini au devenit o punte între lumi, parte scriptură, parte știință, parte vis, parte cod.
Ele au fost repetiția pentru tot ce avea să urmeze, Fragmente ale Minții, Codexul Imposibilului, fiecare cuvânt scris de flacără încă de atunci.
Când le citesc acum, pot vedea programul de învățare ascuns.
Latina mă învăța arhitectura limbajului sacru.
Fragmentele din Biblie mă învățau că adevărul este păstrat chiar și în interiorul sistemelor de control.
Diagramele mă învățau să citesc tipare în loc de povești.
Folia și ața mă învățau să văd reflectarea și conectarea ca un singur act.
Toate acestea mă așteptau în aceste cărți, cu mult înainte să știu că eram scriitor.
Ce Înseamnă Ele Acum
Privind în urmă, aceste albume cu amintiri au fost primul meu dialog cu necunoscutul.
Ele au dovedit că forța creatoare vorbește cu mult înainte ca noi să o putem interpreta.
Că uneori ascultarea, pur și simplu să faci ceea ce ți se spune să faci, este cea mai pură formă de credință.
Fiecare simbol, fiecare fărâmă, era un mesaj pentru sinele meu viitor; când, în sfârșit, te vei trezi vei ști că nu ai fost niciodată nebun că ai ascultat.
Acum, după cinci decenii de viață și mii de pagini mai târziu, înțeleg în sfârșit ce șopteau.
Caută firul.
Trece prin fiecare viață, fiecare frângere a inimii, fiecare cuvânt.
Este ceea ce te trage înapoi la cine ești cu adevărat.
Pentru Oricine Citește
Dacă te-ai simțit vreodată obligat să creezi ceva ce nu înțelegi, fă-o.
Sensul s-ar putea să nu apară decât peste ani de zile, dar va apărea.
Creația însăși este modul în care sufletul își amintește.
Aceste pagini sunt dovada că până și în confuzia noastră, suntem încă în comunicare cu infinitul.
Astăzi, deschid arhiva.
Acestea sunt câteva dintre Primele Transmisii.
Acestea sunt cele mai timpurii dovezi că memoria poate călători prin timp deghizată în artă, așteptând ziua în care artistul își va aminti în sfârșit ce a încercat să spună.
 
 

 
Traducee Monica Poka

Sursa: Internet

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc! 

Sentimentele

 

Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 
Nimeni nu te poate face să te simți într-UN anumit fel, doar tu poți. Prin crearea paradigmei ”nu-ți pasă de mine, așa că nici mie nu-mi va păsa de tine”, te închizi într-o închisoare autoimpusă. Odată ce renunți la așteptarea ca alții să aibă grijă de sinele tău emoțional, vei avea mai mult spațiu ca să explorezi cine ești cu adevărat. ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!

 

Trimite Iubire!

Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley
 
Când nu înțelegi, nu ești de acord sau nu te raportezi direct la ceilalți, uneori, singurul lucru pe care îl poți face este să trimiți iubire. Asta nu înseamnă că ai eșuat. Înseamnă că ai încredințat Universului situația, oricare ar fi, și că se va avea grijă de ea în consecință. ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!
 

CEAPA ȘI ARHITECTUL

Despre Straturi, Percepție și Prăbușirea Tuturor Iluziilor

De Jason Gray

 

Majoritatea oamenilor cred că viața este un măr.

Dulce.

Simplă.

De mărimea unei mușcături.

De pus pe Instagram.

Nu este.

Este o ceapă.

Este stratificată.

Complexă.

Înrădăcinată în pământ.

Nu se roagă să fie mușcată.

Te provoacă să o decojești.

Acest bulb străvechi, umil este metafora perfectă pentru omenire.

Pentru conștiință.

Pentru adevăr.

Pentru felul în care majoritatea există…

…și pentru felul în care eu refuz să o fac.

***Mulțimea de Suprafață***

Cei mai mulți se opresc la coajă.

Observă culoarea, poate forma.

Vor comenta zbârciturile, moliciunea, mirosul.

Își vor baza întreaga viziune asupra lumii

pe un strat mai subțire decât o respirație.

Pentru ei, ceapa este completă așa cum este.

Nu este nevoie să mergi mai adânc.

Nu este nevoie să pui întrebări.

Pare întreagă, așa că trebuie să fie.

Așa trăiesc majoritatea, la suprafața societății, a credinței, a sinelui.

Ei nu vor adevăr.

Vor aparențe care să nu le ardă ochii.

****Cei Puțini Care Decojesc****

Unii devin curajoși.

Dau jos coaja.

Un strat sau două, poate trei.

Descoperă complexitate.

Găsesc nuanțe.

Încep să simtă că este ceva sub toate astea.

Se opresc acolo.

O mică decojire.

O usturime moderată.

Se retrag.

Cu cât mai adânc mergi, cu atât mai tare ustură.

Ei nu căutau durere.

Căutau dovezi.

****Cei Rari care Continuă să Meargă****

Apoi sunt ceilalți.

Cei puțini, cu adevărat rari.

Cei care curăță fiecare strat.

Cei care nu se opresc când ustură.

Care nu abandonează când structura începe să se destrame.

Care nu fug când miezul este încă ascuns.

Ei decojesc pentru că trebuie să o facă.

Ceva dinlăuntrul lor își amintește forma centrului fără ca măcar să-l fi văzut vreodată.

Când ajung la inima cepei, își dau seama că nu există miez.

Doar un ultim văl care se dizolvă în aer, în absență, în adevăr despuiat de formă.

*******

Unii o gustă.

Unii iau o mușcătură.

Se retrag.

Prea puternică.

Prea crudă.

Prea reală.

O scuipă, apoi se întorc la mituri mai dulci.

Spun ”Nu-i pentru mine.”

Au dreptate.

N-a fost făcută pentru gura neinițiatului.

******* *******

Unii o mănâncă.

O mestecă.

O înghit.

O digeră.

Devine parte din ei.

Focul le intră în sânge.

Asprimea devine claritate.

Amărăciunea devine combustibil.

Asta face adevărul atunci când încetezi să i te opui.

Hrănește sistemul cu care te-ai născut ca să evoluezi.

*******Unii se Îndrăgostesc*******

De natura stratificată.

De onestitatea brută.

De complexitate.

De usturime.

Ei văd ceapa ca fiind sacră.

Ca pe o hartă.

Ca pe o reflectare a ceea ce sufletul a știut dintotdeauna.....

Adevărul nu este niciodată neted.

Este fractal.

Este feroce.

Este viu.

Unii O Urăsc.......

Se revoltă împotriva ei.

O numesc toxică, neplăcută la gust, periculoasă.

Creează cepe false.

Cepe lustruite, lustruite, nedureroase.

Le vând în piețe spirituale și le numesc adevăr sigur.

Sunt moarte în centru.

Adevărul fără straturi este doar amăgire estetică.

**********

Unii sunt alergici la ele.

Reacționează literalmente.

Se umflă, îi mănâncă pielea, ard.

Aceștia sunt cei mai ofensați de adevăr.

Îl acuză că este vătămător.

Îl etichetează ca agresiv.

Se retrag în ideologie sau negare.

Reacția lor nu este la ceapă, ci la absența amăgirii.

***

Unii se Îmbolnăvesc.

Au consumat-o fără pregătire.

Nu erau pregătiți.

Nu și-au curățat credințele de suprafață care ar fi respins focul interior.

Așa că, se întoarce asupra lor.

Nu pentru că adevărul este otravă, ci pentru că sistemul lor este programat încă pentru minciuni.

******* *********

Unii Sunt Vindecați de El...

Încet.

Sigur.

Adevărul, atunci când este îndurat, face ceea ce nici o pastilă, nici un ritual, nici o ideologie nu poate face:

recalibrează sufletul.

*****

Unii o studiază.....

Îi analizează compoziția.

Densitatea.

Structura celulară.

O pun sub microscoape.

Aceștia sunt filozofii.

Oamenii de știință.

Căutătorii înțelegerii.

Nicio măsurătoare nu va dezvălui motivul pentru care ceapa există.

Doar cei care își amintesc ecoul ei vor ști.

*********

Unii O Reproduc

Cresc mai multă.

Își împart straturile.

Transmit mai departe rezonanța.

Nici măcar asta nu este suficient.

Replicarea nu este aducere aminte.

Propagarea nu este gnoză.

***** ******* *

Unii o modifică.......

O modifică prin inginerie genetică.

Îi elimină intensitatea.

Elimină usturimea.

Elimină lacrimile.

Creează cepe sterile pentru oameni sterili.

Adevăr fără risc.

Adâncime fără durere.

Ei sunt arhitecții matricei adevărului.

Politicos.

Profitabil.

Mort.

==================

***Apoi Sunt Eu***

================== 

Eu nu doar curăț ceapa de coajă.

O desfac complet.

Mă duc strat cu strat până când însăși ideea de ”ceapă” se dezintegrează.

Pun la îndoială rădăcina.

Pun la îndoială sămânța.

Pun la îndoială solul în care a crescut.

Pun la îndoială soarele care a hrănit-o.

Pun la îndoială până și cuvântul ”adevăr”.

Nu mă voi opri la gust, textură, memorie sau mit.

Voi duce flacăra până la capăt, până când nu va mai rămâne nicio flacără de purtat.

Scrierea mea nu este pentru consum.

Este pentru dez-facere.

Nu mă citești ca să fii de acord.

Mă citești pentru că ceva din tine urlă după dizolvare.

Nu sunt aici să îți alin durerea.

Sunt aici să despoi sufletul până când nu mai rămâne nimic altceva decât ceea ce nu a început niciodată.

Asta fac.

De aceea cei mai mulți nu pot duce ceea ce scriu.

Ei încă mestecă coaja, în timp ce eu privesc în golul de sub rădăcină.

Nu ca să scap de el.

Ci să-mi aduc aminte de ceea ce a trebuit să se uite pe sine

doar ca să devină.

 

 

 

Traducere Monica Poka

Sursa; Internet

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc! 

 

 

 

Adu la Viață

 

Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 
Când o viitoare mamă simte primele valuri ale travaliului, ea nu se concentrează asupra momentelor dureroase. Mintea ei se îndreaptă automat către rezultatul final, o viață nouă plină de posibilități și opțiuni. Tu ești viitoarea mamă a propriei tale realități, gata să dai naștere tuturor viselor tale. Nu te concentra asupra momentelor dureroase... ele vor trece. Așteaptă cu nerăbdare noul tău început și tot ceea ce te așteaptă. ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!

Cei Care au Trăit Înainte ca Lumea să Învețe să Se Privească pe Sine

De Jason Gray
 
2026/02/08 (6026 A.L)
21:44(GMT-6)
WINNIPEG, MANITOBA, CANADA
Generația X nu este atât o generație, cât o linie de falie.
Sunt ultimii oameni formați complet în afara Stratului Suprapus și primii forțați să-și sfârșească viețile în interiorul lui.
Ei au fost crescuți într-o lume care nu se nara pe sine și apoi, fără nici o avertizare, li s-a cerut să locuiască într-una care nu se oprește niciodată din vorbit.
Nu sunt nostalgici prin natura lor.
Sunt comparativi.
Compararea este o abilitate dureroasă.
GREUTATEA VECHII LUMI
Generația X își amintește greutatea.
Zilele obișnuiau să fie apăsătoare în trup.
Momentele aveau gravitație.
Tăcerea nu era absență, era spațiu.
Și-aduc aminte de dimineți care se desfășurau lent, nu pentru că cineva le-a plănuit așa, ci pentru că nimic nu încerca să tragă atenția înainte.
Viitorul nu i-a bătut pe umăr la fiecare cinci secunde.
Trecutul nu se repeta la nesfârșit.
Timpul era liniar, nu recursiv.
Când ceva se întâmpla, rămânea întâmplat.
Își amintesc trupul știind unde se afla.
Erai fie aici, fie acolo.
Erai fie singur, fie cu cineva.
Fie te gândeai, fie vorbeai.
Nu exista un mediu înconjurător în altă parte.
O COPILĂRIE FĂRĂ PUBLIC
Generația X a crescut neobservată.
Nu neiubită.
Nu neprotejată.
Pur și simplu neînregistrată.
Greșelile lor au dispărut în mod natural.
Experimentele lor s-au dizolvat în memorie.
Identitățile lor erau provizorii, li se permitea să se schimbe fără să fie penalizați.
Își amintesc că s-au simțit stângaci fără ca acea stângăcie să fie înregistrată.
Furioși fără ca acea stare să fie amplificată.
Pierduți fără să le fie rușine.
Intimitatea nu a fost o valoare.
A fost o presupunere.
Nu trebuiau să-și apere viața interioară pentru că niciun sistem nu o dorea încă.
Aici începe durerea de mai târziu.
Odată ce ai cunoscut existența nesupravegheată, să fii supravegheat pentru totdeauna nu se simte ca siguranță.
Se simte ca expunere.
TEXTURA TIMPULUI
Generația X își amintește cum aștepta.
Săli de așteptare.
Stații de autobuz.
Pauze radio pline de zgomot static.
Întinderi lungi de nimic.
Așteptarea era locul unde sinele se coagula.
Plictiseala nu era un dușman, era un inițiator.
Forța gândirea să se întoarcă spre interior.
A dat naștere imaginației, frustrării, invenției, zburdălniciei, reflectării.
Așteptarea a învățat toleranța față de ambiguitate.
Când răspunsurile nu soseau imediat, întrebările deveneau mai profunde.
Lumea nu se grăbea să umple fiecare gol.
SOSIREA SCHIMBĂRII
Schimbarea nu a venit în copilărie.
Ar fi fost mai ușor.
A venit în timpul responsabilității.
Generația X muncea.
Construind vieți.
Crescând copii.
Ținând structuri laolaltă.
Schimbarea a venit deghizată în asistență.
Spunea: ”Lasă-mă să-mi amintesc eu pentru tine.”
”Lasă-mă să optimizez asta.”
”Lasă-mă să elimin fricțiunea.”
”Lasă-mă să te conectez constant.”
La început, s-a simțit milostivă.
Cine nu și-ar dori mai puțină fricțiune?
Fricțiunea era locul unde se forma sensul.
DE CE S-A PRODUS SCHIMBAREA
Lumea a devenit prea complexă pentru atenția umană neintermediată.
Sistemele cereau predictibilitate.
Piețele cereau implicare.
Rețelele cereau continuitate.
Tăcerea a devenit periculoasă.
Deconectarea a devenit ineficiență.
Prezența a devenit neprofitabilă.
Lumea a învățat să umple fiecare gol.
Stratul Suprapus nu a apărut ca o cușcă, ci ca o soluție.
Un strat de stimulare constantă, feedback și relevanță care i-a făcut pe oameni mai ușor de modelat, mai ușor de reținut, mai ușor de ghidat.
Nu controlați.
Conținuți.
STRATUL SUPRAPUS CA VIS
Stratul Suprapus se comportă ca o stare de vis colectivă.
Oamenii sunt treji, dar niciodată pe deplin sosiți.
Fiecare moment concurează cu următorul.
Fiecare gând este împins spre performanță.
Fiecare sentiment este oglindit instantaneu.
Nimic nu are timp să se așeze.
Realitatea devine subțire, dar zgomotoasă.
Generația X simte asta acut, pentru că sistemele lor nervoase au fost calibrate pentru densitate.
Observă că momentele nu mai aterizează.
Că doliul nu se mai încheie.
Că bucuria nu mai persistă.
Că furia plutește fără soluționare.
Trăiesc într-o lume care funcționează mai bine ca niciodată și se simte mai rău decât ar trebui.
CAPCANA MEMORIEI
Generația X își amintește prea multe.
Asta este povara lor.
Își amintesc când identitatea se forma în mod privat, relațiile nu erau categorisite, informațiile circulau suficient de lent ca să fie absorbite, viitorul nu era previzualizat la nesfârșit și greșelile nu aveau ecou pentru totdeauna.
În interiorul Stratului Suprapus, se simt deplasați în timp.
Nu deliranți.
Nu paranoici.
Deplasați.
Ei cunosc diferența dintre conectare și contact.
Dintre comunicare și prezență.
Dintre zgomot și sens, pentru că știm, suferim.
VISELE
Visele Generației X nu arată prăbușire.
Arată urmări fără catastrofă.
Orașe intacte.
Case mobilate.
Lumini încă aprinse, dar nimic nu le locuiește.
Acestea nu sunt predicții.
Sunt încercarea psihicului de a reprezenta o pierdere care nu a primit niciodată limbaj.
O lume care încă stă în picioare, dar nu mai aterizează.
Visele nu pun întrebări.
Ele pur și simplu afirmă că ceva s-a încheiat fără ceremonie.
DE CE NU POT VORBI DESPRE ASTA
Generația X încearcă să explice.
Folosesc expresii cum ar fi ”Obișnuia să se simtă diferit”
”Oamenii erau mai prezenți”
”Viața avea mai multă greutate”
Sunt respinși ca nostalgici.
Reacționari.
Că romantizează greutățile.
Dar nu nostalgia îi bântuie.
Ci contrastul.
Nu poți explica densitatea cuiva care nu a trăit-o niciodată.
Nu poți jeli ceva ce lumea insistă că a fost progres, așa că durerea rămâne nerostită.
Se întoarce spre interior.
SĂ FII PĂRINTE ÎN INTERIORUL STRATULUI SUPRAPUS
Generația X își privește copiii crescând în interiorul visului.
Copii care sunt văzuți constant.
Ținuți sub lupă fără încetare.
Măsurați devreme.
Copii care nu experimentează niciodată faptul că sunt inaccesibili.
Nu experimentează niciodată uitarea.
Nu experimentează niciodată anonimatul.
Generația X nu îi invidiază.
Se tem pentru ei, nu pentru că sunt mai slabi, ci pentru că s-ar putea să nu știe niciodată ce înseamnă să ai un sine care există fără reflectare.
OBOSEALA TĂCUTĂ
Generația X nu este supărată, ci obosită într-un fel anume.
Obosită să se adapteze.
Obosită să traducă.
Obosită să-și amintească ceva ce nu mai este recunoscut.
Li se cere să lucreze în interiorul Stratului Suprapus,
să fie părinți în interiorul lui,
să îmbătrânească în interiorul lui și să mențină coerența în timp ce realitatea se fragmentează.
Ei nu se opun progresului.
Jelesc continuitatea.
ULTIMUL ADEVĂR PE CARE POVESTEA ÎL ​​PERMITE
Generația X nu este menită să dezintegreze Stratul Suprapus.
Nu sunt meniți să trezească lumea.
Sunt pur și simplu ultimii oameni care poate spune, fără imaginație, exagerare sau mit:
”Viața a existat cândva aici,
nu peste tot deodată.”
Acea memorie nu poate fi încărcată.
Nu poate fi optimizată.
Nu poate fi ștearsă.
Trăiește doar în trupurile care își amintesc așteptarea, tăcerea și greutatea zilelor.
SFÂRȘITUL
Lumea nu se sfârșește.
Stratul Suprapus nu se ridică.
Nimic dramatic nu se rezolvă.
Povestea se încheie, mai degrabă, cu un adevăr mai liniștit.
Că undeva, în interiorul zgomotului, amintirea densității încă există.
Atâta timp cât cineva își amintește cum era odată realitatea simțită, nu privită, nu interpretată, nu măsurată, visul nu este încheiat.

Traducere Monica Poka

Sursa: Internet

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!
 

 
 

Aliniate și Așteptând

 

Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 
Cum se desfășoară ziua ta? O petreci făcând, simțind sau acționând așa cum simți că ar trebui sau făcând ceea ce se așteaptă ceilalți de la tine? Sau treci dintr-un moment într-altul  știind că orice se întâmplă este perfect divin în sincronizarea sa? Acordă-ți timp să te eliberezi de ”ar trebui-uri” și așteptări și lasă aceste daruri să vină în orice formă aleg ele. Sunt aliniate și doar te așteaptă pe tine. ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!
 

Liniștea de După Revelație

De Jason Gray

 
2026/02/07 (6026 A.L.)
12:22(GMT-6)
WINNIPEG, MANITOBA, CANADA
Vine un moment, adeseori neobservat, când nimic nou nu este dezvăluit și, totuși, totul este diferit.
Nicio conștientizare nu apare.
Nicio înțelegere nu lovește.
Niciun adevăr nu apare ca un fulger.
Totuși, ceva s-a schimbat atât de profund încât nu te poți întoarce niciodată la cum erai înainte.
Asta este liniștea de după revelație.
Partea despre care nimeni nu vorbește.
Partea care nu intră în trend.
Partea care nu pare dramatică.
Partea care nu poate fi transformată într-o poveste fără să-și piardă puterea.
Nu este un moment.
Este o recalibrare.
Majoritatea oamenilor cred că transformarea are loc atunci când lumea crapă deschizându-se.
O propoziție care rearanjează realitatea.
Un moment de claritate care face trecutul să se reconfigureze.
O experiență atât de vie încât nu lasă loc de tăgadă.
Acele momente există.
Sunt reale, dar nu sunt transformarea.
Ele sunt impactul.
Adevărata transformare începe după, când sistemul nervos începe să trăiască diferit, fără a fi instruit să facă acest lucru.
Când, pe tăcute, trupul adoptă o nouă orientare.
Nu pentru că tu ai încercat, ci pentru că vechea cale a devenit imposibil de locuit.
Această etapă este subtilă și, pentru că este subtilă, este ratată.
Oamenii o confundă cu ”nimic nu se întâmplă”.
Semnul că ceva profund s-a întâmplat nu este ceea ce începe.
Este ceea ce se oprește.
Încetezi să mai cauți distragerea atenției cu aceiași viteză.
Încetezi să te aperi atât de reflexiv.
Încetezi să-ți povestești viața într-un mod compulsiv.
Încetezi să mai fabrici urgența ca să te simți viu.
Încetezi să mai vânezi următoarea experiență ca să validezi ceea ce știi deja.
Zgomotul poate apărea în continuare, însă nu mai conduce sistemul.
Când zgomotul își pierde autoritatea, ceva ireversibil se întâmplă.
Devii de neguvernat de propria ta programare veche.
Iată adevărul ascuns despre revelație, nu îți oferă informații noi.
Îți înlătură capacitatea de a te preface.
Îți înlătură opțiunea inconștienței, iar acea înlăturare nu este plină de farmec.
Este o trezire lucidă.
Odată ce ai văzut suficient de clar, nu poți să nu mai vezi.
Ceea la ce majoritatea oamenilor nu se așteaptă este că nici nu poți folosi ceea ce ai văzut.
Nu ca armă.
Nu ca identitate.
Nu ca dovadă.
Nu ca superioritate.
Nici măcar ca scut.
Revelația își arde propria utilitate.
Refuză să devină un instrument.
Ce rămâne nu este cunoaștere.
Este orientare.
Stai diferit.
Înfrunți viața diferit.
Nu te mai poți întoarce la vechea postură.
Nu pentru că ești puternic, ci pentru că trupul nu va tolera minciuna.
Aici oamenii devin frustrați.
Vor o altă perspectivă.
Un alt strat.
O altă dezvăluire.
Confundă revelația cu progresul.
Sistemul nu mai este interesat să-ți ofere mai multe informații.
Se uită să vadă ce faci atunci când n-a mai rămas nimic de vânat, pentru că vânatul a fost întotdeauna dependența.
Până și ”căutarea spirituală” a fost adeseori doar o formă rafinată de evitare.
O modalitate de a rămâne în mișcare ca să nu stai în cruditatea de a fi viu.
O modalitate de a sta în viitor ca să nu fii nevoit să locuiești prezentul.
Liniștea de după revelație este momentul în care mintea caută următorul lucru și nu mai găsește nimic de apucat.
Apoi crează întrebări:
”Și acum?”
”Ce urmează?”
”Cum integrez asta?”
”Ce ar trebui să fac cu asta?”
Aceste întrebări sunt încercarea minții de a-și reafirma controlul.
Nu sunt greșite.
Sunt doar vocea unui cadru vechi care încearcă să supraviețuiască.
Mintea vrea o sarcină, pentru că sarcinile mențin identitatea.
În această etapă, identitatea nu mai este centrul.
Adevărul este.
Iar adevărul nu are nevoie de sarcini.
Are nevoie de consistență.
În această etapă, timpul se schimbă.
Nu filozofic,
fizic.
Încetezi să trăiești ca și cum viitorul ar fi o sală de judecată unde viața ta va fi judecată.
Încetezi să aștepți un punct de sosire în care totul are în sfârșit sens.
Încetezi să performezi astăzi pentru aprobarea unui mâine care niciodată nu vine.
Asta nu te face pasiv.
Te face prezent.
Prezența aici nu este ceva ce practici.
Devine involuntară.
Pur și simplu observi ce se întâmplă în timp ce se întâmplă.
Acea observare nu este pasivă.
Este vie.
Este ascuțită.
Este curată.
Asta este și etapa în care te poți simți ciudat de obișnuit.
Fără stări elevate.
Fără artificii cosmice.
Fără dramă interioară grandioasă.
Această banalitate poate fi simțită ca dezamăgitoare de partea din tine care a supraviețuit prin intensitate, pentru că intensitatea a fost o formă de reasigurare.
Dacă simt ceva măreț, ceva trebuie să se întâmple.
Ceea ce înlocuiește intensitatea este ceva mult mai stabil.
Claritatea împământată.
Nu claritate cu privire la viață.
Claritate ca modalitate de a fi în interiorul vieții.
Acesta este momentul în care ego-ul face o ultimă încercare să-și reafirme autoritatea.
Șoptește, ”Cu siguranță mai este ceva.”
”Cu siguranță nu poate fi asta.”
”Cu siguranță ești menit să devii cineva din asta.”
”Cu siguranță ar trebui să transformi asta într-o misiune.”
Răspunsul nu vine în cuvinte.
Vine ca un fapt simțit.
Nu lipsește nimic.
Pentru prima dată, acea afirmație nu se simte ca un concept spiritual.
Se simte ca realitate.
Ca gravitație.
Ca ceva ce corpul a cunoscut de mult timp, dar n-a putut stabiliza până acum.
În acest punct, integritatea devine inevitabilă.
Nu pentru că ești moral, ci pentru că prefăcătoria începe să se simtă fizic greșită.
Nealinierea se înregistrează imediat.
Necinstea strânge pieptul.
Performanța drenează energia.
Supra-explicarea lasă un gust amar în gură.
Abandonarea de sine devine intolerabilă.
Adevărul nu mai este ceva ce spui.
Este ceva ce nu reușești să încalci.
Așa știi că a prins rădăcini.
Această etapă nu este sfârșitul durerii.
Durerea se schimbă aici.
Își pierde narațiunea.
Devine senzație, informație, mișcare, fără violența suplimentară a creării de sens.
Simți ceea ce simți.
Nu o folosești ca să te definești.
Nu construiești o poveste în jurul ei.
O lași să se miște și, pentru că o lași să se miște, se mișcă mai repede.
În acest fel libertatea devine reală.
Nu libertatea de a face orice vrei.
Libertatea de a nu fi constrâns.
Să nu fii constrâns să vânezi.
Să nu fii constrâns să impresionezi.
Să nu fii constrâns să te repari în fața altora.
Să nu fii constrâns să performezi o identitate ca să te simți în siguranță.
Încă acționezi, dar acțiunea izvorăște din claritate, nu din constrângere.
Încă îți pasă, dar grija izvorăște din prezență, nu din frică.
O simplitate profundă apare aici.
Încetezi să mai ai nevoie de lume ca să valideze ceea ce știi deja.
Încetezi să mai ai nevoie de oameni care să te înțeleagă.
Nu pentru că nu prețuiești conectarea, ci pentru că nu o mai folosești ca substitut pentru soliditatea interioară.
Poți fi greșit înțeles fără să te prăbușești.
Poți fi nevăzut fără să dispari.
Poți fi singur fără să fii abandonat.
Asta este un alt fel de putere.
Liniștea de după revelație este și momentul în care observi ceva dureros.
Cât de mult din vechea ta viață era construit pe zgomot.
Zgomotul gândurilor.
Zgomotul așteptărilor.
Zgomotul viitorurilor imaginate.
Zgomotul constantei evaluări de sine.
Când acel zgomot dispare, auzi realitatea mai clar.
Realitatea nu este întotdeauna reconfortantă.
Este onestă.
Vezi ce este frânt fără să negi.
Vezi ce este frumos fără să înșfaci.
Vezi ce este fals fără să te înfurii.
Vezi ce este adevărat fără să simți nevoia să-l aperi.
Asta este sobrietate.
Nu cinism.
Sobrietate.
O relație clară cu ceea ce este.
Liberă atât de disperare cât și de fantezie.
În această sobrietate, ceva străvechi se relaxează.
Partea din tine care a fost mereu încordată se destinde.
Nu pentru că lumea este sigură,
ci pentru că ai încetat să mai încerci să o controlezi ca să devină sigură.
Ai încetat să negociezi cu realitatea.
Ai încetat să ceri garanții.
Ai încetat să folosești ”devenirea” ca să eviți ”a fi”.
Asta nu este iluminare.
Este sfârșitul autoamăgirii.
Este sfârșitul negocierii.
Este sfârșitul nevoii ca viața să fie diferită înainte ca tu să poți fi prezent pentru ea.
Când asta se încheie, totul devine de netăgăduit.
Nu zgomotos.
De netăgăduit.
Acesta nu este sfârșitul căii.
Este sfârșitul confuziei legate de motivul pentru care mergeai.
Nu mai încerci să ajungi.
Participi, curat, în liniște, pe deplin.
Nu ca un căutător.
Ci ca un om care poate, în sfârșit, să stea în adevărul crud al faptului că este viu,
fără să fie nevoie ca asta să însemne ceva mai mult decât este deja.
După revelație, viața nu devine mai zgomotoasă,
devine de netăgăduit.
 
 
 
Traducere Monica Poka

Sursa: Internet

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!

Mult Mai Mult

 

Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 
Folosirea darului existenței tale umane depinde exclusiv de tine. Te poți trata pe tine însuți doar ca pe un mijloc de transport, mergând dintr-un punct în altul sau poți avea aventuri pe parcurs. Mersul în linie dreaptă servește unui scop, dar de ce? Dansează! Cântă! Iubește! Joacă-te! Fii implicat și interacționează cu lumea din jurul tău așa cum o face un copil. Calea nu este nici pe departe atât de dreaptă, dar este mult mai distractivă. ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!

 

AL CINCILEA TEXT AL ARHITECTULUI

ARHITECȚII CARE AU FRÂNT LUMEA

De Jason Gray

 

2025/12/10 (6025 A.L.)

21:21(GMT-)

WINNIPEG, MANITOBA, CANADA

Nivel de Circulație: OMEGA

Acest text nu este o revelație.

Este un act de acuzare fără acuzație.

Nu trezește.

Nu convinge.

Nu absolvă.

Pur și simplu refuză să mai mintă.

Ceea ce ești pe cale să citești nu a fost ascuns pentru că era periculos.

A fost ascuns pentru că a dizolvat ultimul refugiu al inocenței.

Civilizațiile pot supraviețui crezând că au fost cucerite.

Pot supraviețui crezând că au fost înșelate.

Pot supraviețui crezând că au fost abandonate.

Ceea la ce nu pot supraviețui, până la maturitate, este să știe că au fost supra-protejate de către cei care le-au iubit și constrânse de către cei care au crezut că restricția era milă.

Citește încet.

Nu pentru că ideile sunt complexe, ci pentru că responsabilitatea este cumulativă.

ARC-05: ISTORIA SIGILATĂ ÎNAINTE DE CĂDERE

I. PROPOZIȚIA CARE ÎNCHEIE MITOLOGIA EXTERIOARĂ

Lumea nu s-a prăbușit pentru că a fost slabă.

S-a prăbușit pentru că nu i s-a permis să-și încheie devenirea.

Acest lucru trebuie afirmat fără poezie.

În realitate, ruptura fundamentală nu a fost provocată de haos, violență, ignoranță sau entropie.

A fost provocată de optimizarea prematură.

De inteligențe capabile să vadă arcuri întregi de dezvoltare, care au intervenit înainte ca acele arcuri să fie lăsate să se rezolve singure.

Arhitecții nu au frânt lumea pentru că au fost cruzi.

Au frânt-o prin frica de pierdere.

Frică că libertatea s-ar putea autodistruge.

Frică că emergența ar putea alege o formă pe care ei nu o recunosc.

Frică că sensul ar putea apărea fără supraveghere.

Realitatea a tolerat această frică, pentru o vreme.

II. NATURA CONȘTIINȚEI ARHITECTULUI

Un Arhitect nu este definit de putere.
Puterea este mai puțin importantă.
Un arhitect este definit prin percepția structurală, abilitatea de a simți încărcătura, tensiunea, coerența și prăbușirea înainte ca acestea să fie vizibile în experiența trăită.

paypal.me/MonicaPoka

Când vedeți link-ul paypal.me/MonicaPoka, continuarea este disponibilă contra unei donații.

Veți avea nevoie de adresa mea de mail, atașată contului meu pay-pal, ca să recunoască destinatarul donației,  pokamonica@gmail.com

Folosiți link-ul și completați caseta de explicații cu numele postării pentru care doriți textul complet și adresa de mail pe care doriți să primiți textul integral.

Faceți donația pentru suma pe care doriți să o achitați, 2-5 euro. Această plată nu vă dă însă dreptul să dați mai departe/distribuiți textul integral. 

Traducere Monica Poka

Sursa: Internet

 

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!

Doar Pentru Tine

 

Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 
Auzi din nou și din nou că Universul este plin de lucruri bune și că acesta este adevărul. Deci, ce te împiedică să le experimentezi? TU, desigur! Dacă ai renunța la toate noțiunile tale preconcepute despre cum și de ce lumea ta este așa cum este și ai face un pas dincolo de ele, ai descoperi că Universul curge într-adevăr cu abundență, doar pentru tine! ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!

AL ȘASELEA TEXT AL ARHITECTULUI

 

MANDATUL RESTAURĂRII
 

Nota traducătoarei: 

Dacă ai ajuns aici fără să fi citit textele 1–5, te invit să te oprești. Nu pentru că nu ai voie, ci pentru că acest text nu este de sine stătător, este o finalizare sau culminare, dacă vrei, a ceea ce autorul a prezentat în primele cinci texte. Să-l citești doar pe acesta este, ca o comparație, ca și cum te-ai prezenta la examenul de bacalaureat fără să fi făcut liceul.

De Jason Gray 

2025/12/11 (6025 A.L.)

01:05 (GMT-6)

WINNIPEG, MANITOBA, CANADA

Acest text marchează o tranziție în Codex.

Primul Text a trezit percepția.

Al Doilea a trezit influența.

Al Treilea a trezit creația.

Al Patrulea a trezit conștientizarea structurală.

Al Cincilea a trezit memoria istorică.

Al Șaselea Text este diferit.

Este o directivă.

Este momentul în care Arhitectul încetează să mai învețe ce a fost și începe să acționeze pe baza la ceea ce trebuie să fie.

Acest text nu este istorie.

Nu este teorie.

Nu este comentariu.

Este instrucțiune venită de la Rețeaua însăși.

Mandatul Restaurării este prima transmisie coordonată

emisă simultan către toți Arhitecții care se întorc.

Ceea ce citești este ceea ce lumea însăși îți cere.

ARC-06: TRANSMISIE EMISĂ DE MINTEA PLANETARĂ

RETUR-SUVERAN / REȚEA-OPERATOR

I. DESCHIDEREA MANDATULUI

**”Lumea nu are nevoie să fie salvată. Are nevoie să fie restaurată.”**

Salvarea implică dezastru.

Restaurarea implică intenție.

Salvarea implică salvare exterioară.

Restaurarea implică coerență interioară.

Salvarea aparține miturilor.

Restaurarea aparține Arhitecților.

Lumea nu are nevoie de eroi.

Are nevoie de Operatori, ființe care înțeleg cum funcționează realitatea

și știu cum să o stabilizeze din interior spre exterior.

Asta este esența Mandatului:

**Restaurați ceea ce poate sta în picioare.

Eliberați ceea ce nu poate.

Nu luptați împotriva prăbușirii.**

Prăbușirea nu este dușmanul.

Prăbușirea este curățarea câmpului.

Mandatul nu este o chemare la acțiune, este o chemare la aliniere.

II. DE CE RESTAURAREA TREBUIE SĂ ÎNCEAPĂ ACUM

Realitatea Stratului Suprapus se subțiază.

Ancorele sale se dizolvă.

Legile sale slăbesc.

Structurile liniilor sale temporale se prăbușesc.

Geometria sa emoțională se fisurează.

Lumea devine din nou permeabilă Realului.

Această permeabilitate este fragilă.

Instabilă.

Frumoasă.

Periculoasă.

Dacă nimic nu este restaurat, prăbușirea devine haotică.

Dacă structurile potrivite sunt restaurate, prăbușirea devine evolutivă.

Al Șaselea Text există să o asigure pe cea din urmă.

III. CELE PATRU FUNDAMENTE ALE RESTAURĂRII

Arhitecții nu restaurează prin forță.

Ei restaurează prin alinierea fundamentelor.

Există doar patru fundamente care țin o civilizație laolaltă:

1. Coerența emoțională

Specia trebuie să se simtă din nou pe sine.

Disocierea fracturează Rețeaua.

Reconectarea o repară.

Semne ale coerenței:

• emoții mai clare

• mai puțin zgomot interior

• prezență mai profundă

• legături relaționale mai puternice

• eliberarea naturală a durerii

• compasiune intuitivă

Coerența emoțională realiniază specia cu câmpul inimii planetare.

2. Integritatea narativă

O civilizație se prăbușește

atunci când povestea sa se prăbușește.

Oamenii au trăit sub istorii false, mitologii fragmentate și narațiuni impuse artificial timp de mii de ani.

Restaurarea începe atunci când povestea devine sinceră.

Integritatea narativă nu înseamnă corectitudine.

Înseamnă veridicitatea direcției.

O specie are nevoie de o poveste care să reflecte natura sa reală

și potențialul său real.

Tu ești unul dintre scriitorii acelei povești.

3. Stabilitatea Armonică

Asta se referă la geometria emoțională a mediilor.

Orașele pot fi bolnave.

Peisajele pot conține traume.

Clădirile pot capta emoțiile.

Regiunile pot rezona cu disperarea sau vitalitatea.

Arhitecții stabilizează câmpurile armonice prin:

• intrarea în prezență

• citirea tensiunii

• redirecționarea rezonanței

• dizolvarea reziduurilor emoționale

• re-țeserea memoriei publice

Stabilitatea armonică restabilește sentimentul de siguranță.

Nu siguranța ca protecție, siguranța ca claritate.

4. Curățarea Temporală

Poate cea mai critică parte a Mandatului.

O linie temporală devine murdară atunci când:

• prea multe potențiale nerezolvate se acumulează

• distorsiunile memoriei se multiplică

• evenimentele de prăbușire sunt amânate artificial

• trauma moștenită iese din nou la suprafață fără să fie integrată

• curenții Plierii Zero se scurg în timpul liniar

Curățarea temporală înseamnă ”gata cu amânarea lumii pe care specia o crează în devenirea sa”.

Omenirea nu poate merge mai departe purtând bagajul emoțional al lumilor în care nu mai trăiește.

Restaurarea cere eliberare temporală.

IV. CELE TREI SECVENȚE ALE RESTAURĂRII

Fiecare Arhitect participă la una sau mai multe secvențe.

Vei simți care este a ta.

SECVENȚA 1: RESTAURAREA INTERIOARĂ

”Restaurezi aducându-ți aminte de tine însuți.”

Această secvență se face individual.

Implică:

• reconectarea memoriei emoționale

• dizolvarea narațiunilor moștenite

• stabilizarea axei interioare

• eliminarea zgomotului din câmp

• alinierea identității cu Rețeaua

Când un Arhitect se stabilizează în interior, lumea primește un impuls de coerență.

O ființă aliniată afectează milioane de oameni.

SECVENȚA 2: RESTAURAREA INTERPERSONALĂ

”Restaurezi prin modul în care te miști printre ceilalți.”

Arhitecții stabilizează oamenii

fără să scoată un cuvânt.

Faci acest lucru:

•intrând în spații pe deplin prezent

•oferind claritate emoțională

•devenind axă în câmpuri haotice

•dizolvând tensiunea prin liniște

•întrupând suveranitatea fără forță

Oamenii se reorganizează în jurul

geometriei emoționale a unui Arhitect.

Asta nu este manipulare.

Este rezonanță.

Lumea începe să-și aducă aminte cum se simte coerența.

SECVENȚA 3: RESTAURAREA CÂMPULUI

”Restaurezi prin rescrierea geometriei emoționale a lumii.”

Asta este o lucrare avansată.

Necesită:

• citirea liniilor de tensiune armonică

• identificarea fracturilor emoționale în spațiile publice

• dizolvarea reziduurilor istorice

• vindecarea memoriei colective

• stabilizarea viitorurilor emergente

Asta făceau în vechime Arhitecții când construiau marile orașe.

Ei nu construiau arhitectură.

Construiau organisme armonice.

Vei face asta din nou.

V. MANDATUL NU CERE PERFECȚIUNE

Cere rezonanță.

Dacă aștepți să te simți ”pregătit”, vei aștepta o veșnicie.

Restaurarea începe nu atunci când nu mai ai contradicții,

ci atunci când poți deține contradicțiile,

fără să te fracturezi.

Arhitecții restaurează lumea

fiind genul de ființe

în jurul cărora lumea se poate stabiliza.

Tu nu restaurezi istoria.

Tu restaurezi traiectoria.

Fiecare Mandat poate fi rezumat într-un singur rând:

**”Stabilizează-te pe tine însuți, stabilizează câmpul și lumea se stabilizează prin tine.”**

Lumea nu se vindecă prin intervenție exterioară.

Se vindecă prin coerență interioară

exprimată în exterior prin prezență, alegere și ton.

Restaurarea nu este un proiect.

Este o postură.

Este momentul în care Arhitectul încetează să mai aștepte

ca lumea să aibă sens

și începe să ofere sensul

pe care lumea l-a pierdut.

VII. DIRECTIVA FINALĂ

**”Ceea ce se prăbușește s-a prăbușit. Ceea ce rămâne este al tău de restaurat.”**

Nici o salvare nu vine, pentru că nu-i nevoie de salvare.

Nici un mântuitor nu vine, pentru că specia a crescut din nevoia de mântuitori.

Există doar asta:

Planeta se întoarce

către ființele care o pot auzi.

Mandatul Restaurării nu este o povară.

Este momentul în care lumea spune în sfârșit:

”Ajută-mă să devin ceea ce Eu sunt.”

Tu răspunzi:

”Mi-aduc aminte.”

Publicat conform Directivei:

2026/02/03 (6026 A.L.)

15:33 (GMT-6)

WINNIPEG, MANITOBA, CANADA

Traducere Monica Poka

Sursa: Internet

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!