vineri, 23 mai 2014

Înaltul Consiliu de pe Sirius – Trezirea la cine sunteți voi – Mesaj către Echipajul de la Sol


Mesaj primit prin Anna Merkaba
22 Mai 2014

Unii dintre voi nu știu cine sunteți voi, voi nu înțelegeți în mod conștient ce roluri importante jucați voi în ascensiune, în schimbarea organizațiilor mondiale pentru că voi nu știți în mod conștient cine sunteți voi, voi nu vă revelați identitatea și prin urmare nu dorim să vă informăm în persoană că sunteți cine sunteți, dar cei care vor citi acest mesaj și simt în inima lor că li se vorbește în mod direct, sunt persoanele cheie care sunt într-adevăr implicate în reorganizare și schimbare. Voi cei care citiți acest mesaj sunteți cei care sunteți la cârma destinului umanității.

Mișcarea către o mai bună conectare energetică



Mesaj de la Înaltul Consiliu de pe Orion
20 Mai 2014

Mesaj primit prin Holly Hawkins Marwood
Transcris de Paul Marwood

Salutări dragilor,

Noi suntem Înaltul Consiliu de pe Orion,

După cum mulți dintre voi știți, această perioadă de schimbare și transformare, tranziție, în conștiința planetei voastre, în energia conștientă a întrupării în corpul în care voi înșivă vă aflați în acest moment, voi vă mișcați către acest spațiu de a exista în realitatea voastră energetică, ceea ce înseamnă că voi deveniți un Dumnezeu creator în propria voastră viață. Înseamnă că voi începeți să învățați să înțelegeți puterea abilităților voastre creatoare, venite din interior, și că vă permiteți să vă opriți din așteptarea experiențelor, oamenilor sau informațiilor din afara voastră pentru a vă face întregi, ca și cum nu ați fi întregi în ceea ce voi înșivă sunteți în acest moment de timp. Dar este necesar să vă permiteți să vă expansionați în această realitate, pentru că voi cu adevărat faceți parte din acest câmp al Unității în care totul există, în care tot ceea ce aveți nevoie există și care este un câmp informațional în care energetic voi înotați tot timpul. Să învățați să știți, înțelege și conecta cu această idee că totul se află acolo și nimic nu este separat de voi. Acest lucru nu este irealizabil. Nu este dincolo de înțelegerea voastră. Nu este ceva ce alții sunt în mod special capabili să obțină și voi nu. Nu este ceva ce să vă fie ascuns într-un mod punitiv.

Problema este să începeți cu adevărat să vă expansionați gândurile către această posibilitate, această idee că totul se află în jurul vostru. Totul este acolo și vă este accesibil. Fără a intra în povestea tristă despre felul în care aceste lucruri au lipsit din viața voastră, că probabil voi ați fost necorespunzători, separați sau ați făcut ”lucruri rele” în viețile voastre așa-zis greșite sau chiar în această viață și prin urmare, nu le puteți avea.

Ce ar fi dacă v-ați decide să renunțați la aceste idei, aceste conștientizări și aceste povești pentru o clipă? Stați și simțiți-vă în realitatea adevărului că totul este în jurul vostru chiar acum! Stați în mijlocul lui! Stați în mijlocul unui câmp energetic în care se află tot ceea ce inima voastră își dorește; fiecare aspect al vieții voastre care simțiți că vă lipsește este acolo. Așa că permiteți-vă ca doar să stați în acest câmp al posibilităților, doar pentru scurt timp, în fiecare zi câteva momente, fără nevoia de a vedea un anumit rezultat; fără nevoia de a spune ”Ei bine, dacă vreau acest lucru și mă gândesc că el este în câmpul posibilităților, atunci de ce nu este aici chiar acum?” Doar fiți deschiși către această idee că totul există în jurul vostru.

Cum ar fi dacă nu v-ați reține să faceți acest lucru? Cum ar fi dacă nu v-ar lipsi ingredientul cheie? Cum ar fi dacă nu ați fi separați în așa fel încât să nu-l puteți avea? Cum ar fi dacă ați lăsa acel zgomot, acea pălăvrăgeală, acea discuție cu voi înșivă să-și reducă volumul și să vă permiteți câteva momente de liniște, de meditație, de pace, să vă întoarceți spre interior pentru ca doar să permiteți ca acea energie să fie posibilă?

Ceea ce v-am sugera este ca voi, așa cum stați acolo și vă simțiți în spațiul acestei posibilități, efectiv să vă imaginați dacă veți simți, că sunteți într-un spațiu în care limitele corpului vostru fizic se dizolvă în câmpul energetic din jurul vostru. Dacă doriți vă puteți chiar imagina acest lucru așa cum stați acolo în liniște. Imaginați-vă cum ar fi dacă limitele corpului vostru devin lumina care de fapt și sunt și se dizolvă în câmpul de lumină care este peste tot în jurul vostru. Începeți să vă conectați din ce în ce mai mult, fără să așteptați un anumit rezultat, fără să vă așteptați să aveți un rezultat chiar în fața voastră ca o dovadă că acest lucru este adevărat. Doar simțiți cum se simte să respirați într-o realitate în mijlocul căreia stați în acest câmp energetic care conține totul; fie că este vorba de o parte a minții, fie că este bucurie, euforie, conexiune, relații umane, ușurința în lumea materială, orice ar fi. Doar stați și simțiți și respirați și permiteți spațiului posibilității ca doar să fie în jurul vostru. Acesta este primul pas în direcția unei conexiuni energetice mai bune.

În lumea voastră chiar acum voi sunteți obișnuiți și doriți să vedeți dovezile imediat. Vreți să vedeți ”Ei bine, am făcut asta ... acum unde e rezultatul?” ”Am făcut asta, acum unde e rezultatul?” Ceea ce vă invităm să faceți este ca doar să vă deschideți câmpului vostru de experimentare. Doar stați în posibilitate. În acest câmp al posibilității se află soluția pentru orice ați căuta. Voi stați în acest câmp al posibilității și spuneți ”Ei bine, atunci unde este răspunsul meu? Am stat aici cinci minute.” Am dori să vă sugerăm ca doar să vă permiteți să vă cufundați în câmpul posibilității pentru o vreme și să deveniți conștienți de felul în care vă simțiți corpul, cum vă simțiți emoțiile. Am dori să vă inspirăm că așa cum stați acolo în acel loc al posibilității vă veți simți mai ușori, mai plini de speranță, emoționați, anticipativi. Apoi cu cât mai profund vă imaginați ce înseamnă să te pierzi, dacă vreți, în acest câmp nelimitat de lumină și posibilitate, unde răspunsul, soluția, răspunsul la ceea ce vă doriți poate fi ceva foarte diferit de ceea ce v-ați gândi voi cu gândirea voastră umană obișnuită și totuși poate fi cu mult mai satisfăcător. Pentru că în tărâmul uman, în tărâmul trei dimensional, ați putea simți că doriți o relație specială sau o anumită sumă de bani sau un loc în care să trăiți sau orice altceva asemănător, din acel loc voi ați putea într-adevăr experimenta iubirea, conexiunea, pacea minții, locația corectă. Simțiți că dacă aceste lucruri trei dimensionale sunt la locul lor, viața va fi frumoasă. Ceea ce vă doriți cu adevărat sunt acele sentimente înalte de conexiune, bucurie, pace, iubire care sunt efectele secundare a lucrurilor pe care voi le doriți.

Voi credeți că ceea ce aveți nevoie este un nou loc de muncă sau o nouă relație sau o schimbare în locul în care trăiți sau o stare de sănătate diferită a corpului vostru, pentru că  atunci când le aveți grijile, preocupările, singurătatea și alte lucruri vor dispărea. Dacă vă uitați dincolo de aceste lucruri imediate pe care vi le doriți, senzația, felul în care viața voastră va arăta dincolo de asta, în acest câmp al posibilităților există atât de multe moduri în care voi puteți atinge acest scop final pe care-l căutați fără nevoia ca acesta să fie clar definit de un anumit rezultat la care v-ați putea gândi în tărâmul vostru trei dimensional.

Așa cum stați în acest câmp al posibilităților doar permiteți-vă să fiți acolo, s-ar putea să vedeți lucrurile din alt punct de vedere, să fiți inspirați să vă mișcați într-o direcție la care nu v-ați gândit până acum, să vedeți o anumită situație cu alți ochi. Așa că astăzi și chiar acum vă încurajăm să începeți să vă conectați cu acest câmp de infinite posibilități în care sunteți cufundați în mod constant. Începeți să dizolvați bariera dintre voi și el. Trăiți în acea realitate energetică care sunteți aflată într-un câmp de infinite posibilități în care există toate soluțiile și răspunsurile, poate în alt fel decât cel în care voi vă așteptați, dar în moduri care pot depăși chiar și cea mai sălbatică imaginație a voastră! Vă invităm să vă eliberați de așteptarea unui anume rezultat care ar putea să fie singura soluție și vă deschideți naturii infinite a universului în care vă aflați. Așa cum spunem întotdeauna, distrați-vă cu asta! Bucurați-vă de călătorie! Noi vom fi întotdeauna alături de voi oricât ar fi ea de lungă!

Fiți binecuvântați,


Noi suntem Înaltul Consiliu de pe Orion


Traducere Monica Poka

A fi în lume dar a nu fi al ei


Partea a III a a sesiunii de channeling

Mesaj de la Jeshua prin Pamela

Sunt din nou cu voi și mă bucur să fiu cu voi. Simțiți-mi bucuria. Și numai faptul de a împărtăși acest moment cu voi, îmi înalță inima pentru că voi sunteți una cu mine, atât de aproape de inima mea. Simțiți cum bucuria năvălește către voi și prin voi. Bucuria este esența creației. Totul, orice act de creație începe cu bucurie. Călătoria voastră pe Pământ a început cândva într-adevăr cu un sentiment de bucurie. Amintiți-vă acel sentiment.

Cândva ați menținut în inima voastră imaginea unui Pământ frumos și echilibrat. Această viziune este încă vie, iar acum se apropie tot mai mult cu fiecare zi. Știu că atunci când priviți în jurul vostru la această lume, voi vedeți o grămadă de haos și negativitate, dar lucrurile se precipită și se schimbă, iar voi nu trebuie să fiți parte a haosului și negativității din lume. În inima voastră, voi vă puteți întoarce la grădina Edenului, la paradis. Voi puteți păstra vie acea viziune în inimile voastre și să o prețuiți în fiecare zi. Voi puteți fi în paradis în timp ce trăiți acum pe Pământ. Și acesta este de fapt modul în care voi aduceți energia paradisului pe Pământ.

Deci, după cum vedeți, misiunea voastră este să fiți o parte din această lume și în același timp, să nu faceți parte din ea. Și cum să faceți acest lucru? Veți reuși acest lucru prin energia iubirii. Dacă vă luptați cu lumea și cu energiile din ea, veți fi atrași în haos și negativitate. Dar dacă acceptați aceste energii ca fiind parte a unei etape de evoluție, energia din inima voastră devine mult mai blândă, mai ușoară.

Uneori, pentru a menține acea viziune în inima voastră, înseamnă ca voi să vă retrageți din lume, cel puțin într-o anumită măsură. Voi toți care sunteți prezenți aici sunteți ființe senzitive, care răspundeți la energia din jurul vostru, de aceea de multe ori aveți nevoie să fiți singuri cu voi înșivă și să petreceți un timp în natură pentru a vă reîmprospăta. Când rămâneți prea mult timp în energiile lumii, mintea voastră poate deveni preocupată de forme-gând negative, iar atunci este timpul să vă retrageți în voi înșivă, în esența voastră; să stați în tăcere în interiorul vostru. Acum haideți să stăm câteva momente în tăcere pentru a simți sursa eternă din care faceți parte.

Permiteți-vă să vă umpleți cu acea energie și lăsați-o să vă vindece. Gustați energia de Acasă și fiți conștienți de faptul că sunteți iubiți și prețuiți la nesfârșit. Voi sunteți copii ai Universului și, ca atare, vă este permis să vă exprimați și să explorați viața în toate modurile posibile. Simțiți energia bucuriei în spatele acestora. Menirea voastră este să explorați viața cu un sentiment de bucurie și curiozitate; este dreptul vostru din naștere.

În trecut voi ați fost învățați că trebuie să munciți din greu ca să câștigați respect, că voi sunteți în esență păcătoși ca ființe umane, că este nevoie să fiți disciplinați și că trebuie să suferiți pentru a vă putea dezvolta. Simțiți pentru un moment energia densă și grea din aceste idei. Pentru o clipă, imaginați-vă că această energie vă apare sub forma unei imagini sau culori; poate vedeți o energie de un maro închis sau gri.

Acum imaginați-vă că v-ați eliberat complet de această energie și când sunteți liberi, în mod spontan simțiți compasiune în inima voastră. Vă pare rău pentru această energie, deoarece ea nu face parte din calea naturală de creație. Așa că întindeți mâna și atingeți acea energie maro și urâtă, iar mâna voastră o atinge cu iubire. Această energie reprezintă suferința voastră și suferința umanității, iar voi sunteți vindecătorii ei. Permiteți ca energia voastră vindecătoare să curgă către această energie. Simțiți cum tânjește după atingerea voastră. În adâncul ei, este ca un copil pierdut care dorește să se întoarcă Acasă. Vedeți-vă cum radiați cu iubire, compasiune și înțelegere.

Voi nu aveți nimic de dovedit, pentru că sunteți perfecți așa cum sunteți, un copil al universului. Iar această acceptare de sine determină adevărata voastră relație cu lumea: voi sunteți vindecătorii ei. Când vă dați seama de acest fapt, devine mult mai ușor pentru voi să fiți printre energiile negative sau dense fără să vă simțiți copleșiți de ele. Și chiar dacă aveți nevoie de timp pentru voi înșivă ca să vă reîmprospătați și să vă păstrați vibrația ridicată, voi totuși sunteți pregătiți pentru a fi în lume, și știți de ce? Pentru că voi sunteți ființe ale iubirii. Vă provoacă durere să vedeți suferința lumii iar voi doriți să vindecați umanitatea. Într-adevăr sunteți îngeri în inimă și acesta este motivul pentru care vă aflați acum pe Pământ. Nu este o obligație sau o misiune forțată, sunteți aici din pură iubire. Deci, atunci când vă cer să vă străluciți Lumina sufletului vostru în această realitate, eu nu vă cer să vă bateți sau să vă luptați cu lumea. Vă cer să vă recunoașteți adevărata voastră natură și să aduceți energia paradisului, energia iubirii, jos în această lume. 

Sunteți foarte mult iubiți de noi toți de pe cealaltă parte; vă respectăm și vă onorăm. Voi sunteți egalii noștri. Noi nu venim aici din milă, suntem aici pentru că suntem onorați să împărțim timpul cu voi și să vă îmbrățișăm ca frați și surori. Vă mulțumesc foarte mult că sunteți aici.


© Pamela Kribbe


Traducere Monica Poka

miercuri, 21 mai 2014

Două grupuri de luptători

 Parabolele lui Kryon - Cea de-a treia Parabolă

de Lee Caroll & Kryon 

Se pare că pe Pământ, într-un anumit loc, au existat două grupuri de luptători. Fiecare grup știa de noile daruri ale lui Dumnezeu în noua eră și fiecare grup era format din războinici ai luminii. Ei și-au înțeles contractele și știau că există forțe întunecate în desfășurare, care ar dori să-i împiedice să-și îndeplinească scopurile lor personale. Așa că i-au cerut lui Dumnezeu darurile noii energii, și fiecare războinic și-a primit pachetul așa cum l-a solicitat.

Fiecare pachet dat luptătorilor era personal, dar fiecare conținea trei elemente: o sabie, un scut și câteva apărători corporale. Sabia a reprezentat adevărul și ea nu putea fi frântă niciodată. Adevărul este pur, și sabia era la fel, oferind o apărare perfectă împotriva înșelăciunilor celor întunecați.

Scutul reprezenta cunoașterea – cunoașterea slăbiciunilor inamicului, precum și cunoașterea de eoni din arhivele strămoșilor. Nici o energie nu putea penetra scutul, deoarece cunoașterea anula secretele și conspirațiile. Secretele și conspirațiile nu pot exista în lumina cunoașterii, pentru că ele depind de locul întunecat al ignoranței pentru a-și manifesta puterea.

Apărătoarea corporală reprezenta ”mantia Spiritului lui Dumnezeu”. Aceasta era înțelepciunea conștiinței spirituale care a dat oamenilor împuternicirea ca ”părți de Dumnezeu” ce sunt. Prin urmare, aceasta a reprezentat înțelepciunea lui Dumnezeu în toate cele – în special înțelepciunea de a folosi adevărul și de a susține cunoașterea în fața atacului.

Acum, după cum se pare, într-adevăr a avut loc un atac organizat de forțele întunecate. Ambele grupuri de războinici ai luminii au considerat că sunt pregătite și imediat s-au îndreptat către puternicele lor daruri pentru a-l îndepărta pe inamic. Când forțele întunecate s-au apropiat, primul grup și-a deschis pachetele și s-a uitat la conținutul lor cu neîncredere. Toate erau în bucăți! Exista un manual cu o notiță ”ESTE NECESARĂ O OARECARE ASAMBLARE”.

Nu ar fi putut să termine în timp util pentru a putea face față inamicului și, astfel, acest grup de luptători a fost repede depășit și a fost înfrânt căzând în mâinile celor ce doreau să-i controleze. Ei au ajuns să fie dezamăgiți și au crezut că Dumnezeu i-a păcălit dându-le o speranță falsă și un fals sentiment de siguranță. În mod ciudat, chiar și după ce au fost învinși, ei își mai aveau încă pachetele, dar credeau că instrumentele pe care le-au primit au fost inutile.

Celălalt grup și-a deschis pachetele cu mai mult timp înainte. Ei și-au asamblat instrumentele mai repede și au început să practice cu ele. Acesta a fost un lucru bun, pentru că ei au aflat că sabia este prea rapidă pentru a fi manevrată în mod corect. Au descoperit că scutul avea atât de multe opțiuni încât au trecut printr-o perioadă destul de dificilă în care să învețe cum să-l manevreze, și au aflat că apărătorile corporale sunt într-adevăr grele! Prin practică și meditație în cele din urmă au învățat cum să le echilibreze pe toate și astfel au fost pregătiți.

Și-au dat seama că nici un instrument nu funcționează de unul singur, ci numai atunci când toate trei sunt implicate. Apărătoarea corporală, lucrul cel mai apropiat de pielea lor, a fost cheia, pentru că într-un fel, le-a dat înțelepciunea de a controla sabia și scutul. Într-adevăr, scutul putea fi folosit în multe feluri în funcție de situația dată, iar sabia putea fi ușor controlată când scutul era folosit corespunzător. Când a început atacul, inamicul a aruncat o privire acestei forțe împuternicite  și s-a retras. Bătălia a fost inexistentă și războinicii s-au bucurat de victoria lor. Nu a existat nici o confruntare și nimeni nu a avut de suferit. 

POST-SCRIPTUMUL LUI LEE

Există unele persoane foarte spirituale care încă așteaptă ca Dumnezeu ”să facă ceva” pentru ele. Când au nevoie de vindecare, ele îi cer lui Dumnezeu să le-o dea, și speră, și speră, și speră. Atunci când doresc ca situația din jurul lor să se schimbe, ele îi cer lui Dumnezeu să o facă, și așteaptă, și așteaptă, și așteaptă.

Acest fapt vine în mod evident din modul în care lucrurile obișnuiau să se petreacă, iar vechile scripturi o și dovedesc. De fapt, povestea lui Moise exemplifică acest lucru. Dumnezeu a făcut totul, iar Moise și poporul său au fost instruiți să meargă acolo unde li s-a spus. De la urgii la despărțirea apelor, la cioplirea în piatră a legilor, totul a fost făcut de Dumnezeu. Chiar și atunci când israeliții au rătăcit în deșert, Dumnezeu i-a hrănit zilnic prin mâncarea căzută din cer.

Aceasta a fost vechea energie, înainte de momentul în care nouă, ca oameni, ni s-a dat permisiunea de a purta o mai mare energie și abilitate. Când marele maestru evreu al iubirii, Isus, a umblat pe Pământ, el a fost un mesager care ne-a adus vestea că totul s-a schimbat. Vremea iubirii lui Dumnezeu a sosit peste noi. El a vorbit despre darurile spirituale și ni le-a arătat. El a oferit prelegeri minunate, a făcut mari minuni, i-a arătat unui pescar cum să meargă pe apă, și chiar a rostit cuvintele: ”Puteți fi la fel ca și mine!” Mesajul său a fost clar. Suntem ființe spirituale nou abilitate dacă așa alegem să fim, împuternicite de sursa de iubire însăși.

Ne trezim acum în aglomerarea mileniului și mai multe daruri ne sunt date pentru că, așa cum spunea Kryon, le-am câștigat în această eră a iubirii. Cu toate acestea, chiar și acum, mai sunt din cei care cred că vechile căi în care așteaptă ca Dumnezeu să facă totul mai sunt valabile, dar ele nu mai sunt. În această nouă energie ni se cere să ne co-creăm realitatea. Co-creația cere două entități (de aici partea ”co”). Este nevoie de cooperarea dintre Dumnezeu ca sursă și acea parte umană a lui Dumnezeu numită ”Sinele Înalt”.

Este absolut necesar să învățăm noi metode de lucru spirituale în noua energie a planetei noastre. ”Osânda și întristarea” predicțiilor lui Nostradamus va veni și va pleca, și mulți își vor da seama că Kryon a avut dreptate. Suntem într-o nouă paradigmă pentru planeta Pământ, și așa cum am naviga în trecut când totul se presupunea că se sfârșește, începem să înțelegem mai bine modul în care putem contribui spiritual la întreaga schemă și să găsim modalități concepute să lucreze cu Dumnezeu pentru a face din această planetă un loc măreț. Cei care nu vor face acest lucru vor fi foarte dezamăgiți și nu vor înțelege ce s-a întâmplat.


Învățați mai multe despre aceste daruri. Deschideți pachetul și folosiți-l! Înțelegeți cum adevărul, cunoașterea și înțelepciunea lucrează împreună pentru a oferi o mare putere în această nouă eră!

http://www.kryon.com

Traducere Monica Poka

marți, 20 mai 2014

Iubirea completează ciclul



Partea a II a a sesiunii de channeling


 Mesaj de la Maria Magdalena prin Pamela

Dragi prieteni, dragi surori și frați. Este așa o bucurie să mă aflu cu voi aici astăzi.

Eu vă văd ca ființe eterne care trăiesc temporar pe Pământ. Văd că vă concentrați pe partea limitată din voi care este plină de frică, și uneori asta mă îngrijorează.  Acesta este un timp de mare oportunitate pe Pământ. Voi toți sunteți suflete bătrâne. Voi ați vizitat Pământul de multe ori în multe vieți. Simțiți cât de departe merge povestea voastră. Nu este vorba numai de această viață și de această personalitate pe care o aveți acum. Simțiți cât de mult ați experimentat, cât de bătrâni sunteți și cât de maturi ați devenit.

Simțiți cum sufletul vă însoțește. Canalul vostru este deschis deja. Mulți dintre voi, de fapt voi toți care sunteți prezenți aici, v-ați născut cu profunda dorință de a ști cine sunteți, ca de această dată să vă reuniți cu sufletul vostru pe Pământ. Nu ați vrut să fiți distrași de nimic altceva; ați fost foarte concentrați. Acesta este motivul pentru care vă simțiți atât de diferiți față de mulți din jurul vostru. Este ca și cum ați fi știut de la început: ”Eu am ceva de făcut”, ceva de o importanță supremă, iar acest lucru cu adevărat important a fost să vă recunoașteți pe voi înșivă ca Ființe Eterne. Voi ați avut multe vieți, mai ales la începutul ciclului vostru pe Pământ, în care ați devenit o parte a vieții pe Pământ, o parte a societății, explorând toate energiile de aici. De fapt, voi ați plonjat adânc în dualitate. La nivel de suflet, acest lucru a fost în regulă, pentru că acesta a fost scopul vostru. Ați vrutsă experimentați și să înțelegeți extremele dualității, cu toate că v-ați pierdut în anumite emoții cum ar fi frica sau ignoranța.

Iar acum, în aceste timpuri, voi ați ajuns la sfârșitul ciclului vostru de vieți pe Pământ. Ați plonjat în adâncurile dualității, iar acum ați atins un punct de cotitură și doriți să mergeți mai departe, iar acest lucru vi-l doriți cu toată ființa voastră. Ați experimentat durere, singurătate și respingere în cadrul dualității și mulți dintre voi ați simțit o mare împotrivire când ați intrat în această încarnare. Când v-ați născut, voi ați știut la nivel subconștient că vreți doar un lucru: să ieșiți din dualitate, să vă recunoașteți pe voi înșivă la nivel de suflet.

Aș dori să vă vedeți și să vă apreciați curajul. Când ați intrat în această încarnare, ați avut îndoieli și ați simțit nesiguranță în legătură cu venirea voastră din nou pe Pământ. Știați că vă veți confrunta cu dureri și frici vechi care nu au fost rezolvate în viețile trecute, și totuși, undeva în adâncul vostru, ați decis să luați această povară asupra voastră. Ați fost foarte curajoși făcând acest pas și aș vrea să vă recunoașteți curajul și hotărârea. Voi sunteți războinici ai Luminii.

A trăi pe Pământ este de multe ori dificil, iar energiile, negativitatea pot fi copleșitoare. Frici teribile pot ieși la suprafața conștiinței voastre, mai ales atunci când vă decideți: ”Vreau să exprim Lumina sufletului meu pe Pământ ”. Dar vreau să vă spun că acest lucru este în regulă, pentru că acum este momentul  pentru vindecarea acestor frici. Acum este posibil acest lucru și aș vrea să simțiți acest lucru pentru voi înșivă.

Vreau să vă rog să vă conectați profund cu Spiritul Pământului, cu Gaia. Ea este gazda voastră și este locul vostru de reședință în această viață. Conectați-vă din inimă cu ea. Simțiți-i energia sub picioarele voastre. Simțiți cât de mult îi pasă de voi, cu câtă căldură vă primește. Sunteți ca un copil pe genunchii ei. Simțiți-vă din nou în siguranță în îmbrățișarea mamei voastre.

Sunteți aici, acum, în această viață, pentru a vă însănătoși, pentru a vă vindeca. Vreau să menționez foarte clar acest lucru. Unii dintre voi vă simțiți împovărați sau chiar vinovați, pentru că încă nu v-ați exprimat pe deplin Lumina. Ați devenit frustați sau  furioși pe voi înșivă. Văd acest lucru cu ochii în lacrimi. Nu vă dați seama că ați suferit atât de mult? Ați fost aici pe Pământ în vremurile de demult; ați experimentat cum a fost atunci când energia sufletului vostru nu a fost binevenită. Voi vă vindecați de acele traume vechi, de acele răni vechi și va trebui să vă tratați cu cea mai mare grijă și delicatețe. Vă recomand să fiți de-a dreptul tandri cu voi înșivă. Cele mai traumatizate părți ale voastre nu vor fi vindecate de furie sau judecată, ci numai energia cea mai blândă posibil, energia iubirii le va recupera. Și acesta este deasemenea rezultatul lungii voastre călătorii prin dualitate: că deveniți realitatea vie a iubirii.

De-a lungul călătoriei voastre, au existat momente în care al treilea vostru ochi a fost extrem de dezvoltat. Ați dobândit multă cunoaștere și au fost culturi în care a fost mult mai ușor să vorbiți cu alte planuri de existență. Dar, chiar dacă ați avut această înțelepciune și cunoaștere dobândită prin cel de-al treilea ochi, Lumina voastră a trebuit să coboare adânc în inima voastră. Și exact asta este energia Christică și ceea ce Christos a venit pe Pământ să vă spună: conectați-vă om cu om de la inimă la inimă, dintr-un sentiment de unitate. Deci, nu cunoașterea voastră este cea care vă va ajuta să vă încheiați ciclul pe Pământ, ci capacitatea voastră de a iubi, și mai înainte de toate, să vă iubiți pe voi înșivă, mai ales părțile voastre rănite.

Ori de câte ori vă simțiți frustrați sau nerăbdători  cu propriul vostru progres, amintiți-vă că aceste energii conțin judecăți , și acestea sunt energiile care trebuie să fie depășite. Completarea ciclului vostru de viață pe Pământ vă cere ca într-adevăr să vă înclinați în fața voastră, și prin asta mă refer la a vă onora toate părțile voastre și în special copilul rănit din voi. Poate că, cunoașterea voastră sau al treilea vostru ochi, știe sau dorește tot felul de lucruri, dar copilul vostru interior se simte blocat și opune rezistență. Vă cer acum să priviți acest copil interior, copilul care se simte atât de împovărat de trecut. Vă rog să-l primiți cu căldură și lăsați-l să fie în mijlocul nostru. Imaginați-vă că îl țineți cu grijă,cu tandrețe și încurajați-l să se uite în jur și să privească fețele oamenilor prezenți aici așa încât el sau ea să poată simți cât de binevenit este.

Când vedeți acest copilaș, acest copil vulnerabil într-o altă persoană, voi doriți să vă îndreptați spre acel copil și să-i spuneți cât de frumos este. Acum, puteți face același lucru pentru voi înșivă, pentru copilul vostru? De fapt, pentru a fi atât de iubitori și de buni cu voi înșivă, voi trebuie să fiți contrari tradiției. Multe din tradițiile voastre vă spun că toate impulsurile emoționale pe care le are un copil trebuie restricționate, așa încât copilul devine mai mult sau mai puțin întemnițat într-o cușcă mentală a lui fă și nu face. Vă invit să eliberați acest copil pentru a-i vedea spontaneitatea și inocența. Vedeți cum răspunde atingerii voastre, dezmierdării voastre. Îi place să fie iubit de voi. De fapt, voi sunteți părinții lui, voi sunteți ghidul perfect pentru acest copil. Vă rog să aveți grijă de el sau de ea. De îndată ce se simte binevenit în inima sau în brațele voastre, voi, ca o ființă completă, vă veți relaxa și vă veți simți în largul vostru cu voi înșivă, și, de fapt, acesta este adevăratul scop al vieții voastre: să vă împăcați cu voi înșivă și cu viața voastră. Simțiți această pace acum. Primiți cu căldură copilul și relaxați-vă.

Singura cale de a deveni întregi și de a vă manifesta sufletul pe Pământ este să lucrațiîmpreună cu acest copil și nu împotriva lui. Prin faptul că vă iubiți copilul, voi vă îmbrățișați umanitatea, iar Lumina voastră devine un ghid pentru alții. Voi toți sunteți meniți să vă străluciți Lumina pe Pământ, dar vă rog să nu vă simțiți presați de acest lucru. O puteți face într-un mod calm și liniștit. Când vă judecați că n-ați făcut lucrurile corect, voi vă înstrăinați copilul interior. Uitați-vă la ceea ce ați realizat deja. Prin simplul fapt că ați venit din nou aici în această încarnare, v-ați demonstrat deja curajul. Sărbătoriți fiecare pas pe care-l faceți. Dacă vă gândiți că vă exprimați numai, hai să zicem, 40% din potențialul vostru, spuneți-vă cât de incredibil este acest lucru, că în ciuda întregii negativități și a durerii, faceți acest lucru – și îl faceți bine!

Aș vrea să închei acest mesaj prin celebrarea prezenței în această cameră a acestor copii interiori. Doar imaginați-vă că ei formează un al doilea cerc la picioarele noastre. Ascultați-le vocile, entuziasmul. Se simt atât de fericiți că i-ați recunoscut și observați că, chiar și atunci când au fost răniți atât de profund, există atât de multă Lumină în ochii lor. Ei sunt asemenea Primăverii care revine în fiecare an, plină de o nouă viață. Vă mulțumesc că ați fost astăzi aici. Vă iubesc pe toți.

   
© Pamela Kribbe

link catre articolul original

Traducere Monica Poka

luni, 19 mai 2014

Comunicarea Sufletului - Partea a doua




Mesaj primit prin Lee Caroll în San Antonio, Texas
23 Februarie 2014

Salutări dragilor, eu sunt Kryon din Serviciul Magnetic. În mod obișnuit, într-o întâlnire ca aceasta, mesajul și canalizarea sunt mai scurte decât canalizarea și predarea completă așa cum a fost cea de ieri, iar acest lucru va fi valabil și astăzi. Noi o numim partea a doua a Comunicării Sufletului, și aceasta este partea mai scurtă dar mai profundă. Ziua de ieri [Comunicarea Sufletului partea 1] a fost plină cu instrucțiuni despre modul în care Spiritul poate comunica cu voi dincolo de Spirit și de felul în care alte energii de pe planetă, care sunt neliniare și poate multidimensionale și conceptuale, ar putea comunica cu voi. V-am dat apoi instrucțiuni despre modul în care puteți voi comunica cu ceilalți. Chiar am și menționat cine sunt probabil acei ceilalți.

Ceea ce urmează este mult mai mare decât credeți voi. Va veni o zi în care știința va recunoaște că planeta este literalmente plină cu o forță de viață care este invizibilă, și o parte din ea este conștientă. Va exista o reevaluare a ”ceea ce este viu” și poate chiar o redefinire a vieții însăși.  Va exista o nouă catalogare a lucrurilor, cum ar fi rețeaua și ce înseamnă să comunici cu un pol cristalin sau magnetic, sau ce este Gaia însăși pentru că voi veți comunica într-un mod în care, probabil neliniar, nu veți mai primi mesaje dar tot comunicare va fi, și despre asta a fost discuția de ieri și a fost mare lucru că am putut discuta despre asta. Astăzi, discuția este mult mai personală.

Comunicarea Sufletului, Partea a Doua

Ați venit astăzi aici, un grup mai mic dintre voi, pentru a afla cum vă puteți perfecționa, dar învățătura va fi mult mai mult de atât, pe bune. S-ar putea să aflați lucruri de care nu ați mai auzit până acum. Vorbim despre comunicare. Comunicare sufletului mai poate fi definită și ca ”voi cu voi” și, prin urmare, subiectul este și ”intrarea în contact cu propria voastră divinitate.” Nu este adevărat, dragilor, că întregul scop al lecției de astăzi este despre cum să intrați în contact cu părțile neliniare ale voastre înșivă? Asta este comunicarea sufletului.

Puteți măcar concepe posibilitatea ca voi să fiți divizați în mai multe părți multidimensionale? După cum v-am mai spus și înainte, voi sunteți într-adevăr în mai multe locuri deodată, dar o parte importantă din voi chiar vibrează mai înalt decât conștientizarea voastră și, prin urmare, ea este numită ”Sinele Mai Înalt”. Ca să echilibrați toate acestea și să deveniți ca maeștrii planetei, voi într-adevăr trebuie să intrați în contact cu celelalte părți ale voastre care sunt sacre. Aceasta este comunicarea sufletului. Așa că tot ceea ce spunem din acest moment i se aplică la fel de bine – voi, comunicând cu ”mai înaltul voi”.

Supraviețuirea Spirituală

Lăsați-mă să vă duc înapoi un pic. Câte vieți ați bâjbâit prin vechea energie? Ați bâjbâit prin ea? Voi v-ați ridicat capul și vechea energie a planetei v-a împins înapoi. Aceasta este o metaforă a trezirii sufletului bătrân la înțelegerea scopului divin pentru el și pentru planetă, doar pentru a fi ignorat, sau, mai rău, pentru a fi ”descoperit” și apoi temut.

Suflet bătrân, se părea că tocmai ai intrat pe o cale spirituală și ai fost omorât. Ai venit înapoi din nou și apoi te-ai înrolat într-un război și iar ai fost ucis. Vii înapoi, te trezești; devii chiar șamanic, și te ucid din nou pentru că ești iluminat. Câte vieți au fost în care tot ceea ce ai putut face a fost să-ți vezi de ale tale și să încerci să supraviețuiești într-o lume cu o gândire învechită, întunecată? Supraviețuirea a devenit un cuvânt care înseamnă ceva total diferit pentru sufletul bătrân. O conștiință înaltă într-o energie veche este ca un cui pătrat într-o gaură rotundă și asta este ceea cu ce sufletul bătrân este obișnuit.

Dragilor, asta se termină – de tot – și asta a fost profeția indigenilor de pe planetă pentru acest timp. Și uite că ați ajuns aici, pregătiți pentru asta. Dar planeta nu va crește brusc în conștiință, dragilor. Mai degrabă,  sistemele din jurul vostru și energia din jurul vostru vor începe să funcționeze cu o mai mare ușurință, făcând ca supraviețuira să fie mult mai ușoară pentru cei ca voi. Va exista cu mult mai puțină rezistență și o mai mare deschidere a oamenilor decât oricând înainte. Acesta este începutul unei schimbări foarte lente.

Acest lucru înseamnă și că vă va fi mult mai ușor să vă echilibrați. Am folosit mereu acest cuvânt ”echilibru”. De multe ori, cei din sistemele de credințe ezoterice intră în anumite categorii de viață umană pentru că este pur și simplu vorba de supraviețuire. Este ușor să fii pustnic, vorbind chiar de partenerul meu. Dacă nu trebuie să-ți arăți lumina este mai ușor. În trecut, dacă vă arătați lumina, erați vânați! Înțelegeți ce vreau să spun, nu-i așa? Pentru că atunci când deschideți ușa și lumina iese afară, toată lumea se uită la voi pentru că sunteți diferiți. Ce este în neregulă cu această imagine? În trecut, ea însemna moartea voastră. Asta este ceea ce se schimbă. Dar e greu de uitat.

Non-interferența

Așa că, în această energie, dincolo de precesiunea echinocțiilor, avem câteva vești: Primul lucru pe care ne-ar face plăcere să vi-l oferim este ceea ce noi numim ”regulile creatorului”. Acum, aceste reguli nu sunt ceea ce credeți voi. Hai să fim și mai expliciți. Le vom numi Legile lui Dumnezeu pentru Omenire. 

Aceste legi nu pot fi încălcate și nici nu ne-am dori să fie. În mod categoric noi nu le-am încălca vreodată. Spiritul nu este ca un Om. Nu există o conștiință care să fie liniară, cu reguli sau legi care trebuie sau nu respectate. Acestea sunt altfel de legi. De exemplu, legile fizicii sunt absolute și ele au de-a face cu modul în care materia se comportă în realitatea voastră. Legile fizicii nu sunt legi care să fie respectate de către o conștiință; ele sunt legi ale materiei. Într-un mod similar există legi ale spiritualității – modul în care Dumnezeu lucrează.

Deci, dați-mi voie să vă vorbesc despre unele dintre ele. Mai întâi de toate, ele sunt onorante, frumoase și binevoitoare pentru întreaga umanitate. V-ați fi așteptat la altceva de la sursa de creație? Aici este o lege: Vom sta de-o parte față de voi dacă voi nu ne invitați să fim cu voi. Asta înseamnă mai mult decât libera alegere pentru omenire; aceasta este legea creatorului. Ne place această parte? Nu chiar, pentru că iubirea noastră vrea să strige că suntem aici, dar nu putem să o facem. Este modul nostru de a onora libera alegere a Ființei Umane. Dacă într-adevăr ați ști că suntem aici, v-ați schimba imediat și nu ar mai exista nici un test. Nu. Alegerea de a ne găsi trebuie să fie a voastră și numai a voastră.

Dragilor, vechea energie a acestei planete a fost dificilă pentru noi toți. V-ați trezit și ați fost în modul de supraviețuire, iar în vechea energie majoritatea omenirii n-a fost pur și simplu interesată și nici nu ne-a lăsat să intrăm. Vă puteți imagina faptul că copiii voștri devin brusc diferiți și nu vă mai recunosc? Vi-i puteți imagina rătăcind de ici-colo izbindu-se de pereți pentru că nu-i pot vedea? Imaginați-vă că ați luat singura lanternă și că ei sunt în întunerisc, speriați. Dar nu o puteți folosi decât dacă ei vă cer să o faceți. Ei nu vă strigă niciodată pentru că nici măcar nu vă știu numele! Ei nu-și aduc aminte cine sunteți voi. Voi i-ați născut și vă pasă de ei, dar ei nu știu că voi existați. Vă puteți imagina asta? Aceasta este legea noastră.

O altă lege: Când voi ca Ființă Umană vă deschideți brațele și inima către o căutare spirituală, lucrurile se întâmplă. Unii dintre voi chiar au o filiație a amintirii Akashice despre cum se simte asta (și probabil problemele pe care ea le aduce într-o energie veche). Când începeți să răspundeți acelei întrebări spirituale interne, ”Există mai mult?”, ne permiteți să intrăm. În acel moment, totul se schimbă și noi începem să comunicăm. Aceasta este legea noastră. Dar când din ce în ce mai mulți dintre voi fac acest lucru, legea se extinde și la alte atribute care au legătură cu voi. Atunci și ele încep să se schimbe. Când destui Oameni încep acest proces, întreaga planetă începe să se schimbe. Aceasta este numită urmărire-rapidă. 

Acum, asta se întâmplă în cazul în care lucrurile merg bine. Schimbarea are de-a face și cu ceea ce voi ați numit sensibilitatea energiei în interiorul Ființei Umane. Când vă plimbați pe un câmp de luptă unde Rețeaua Cristalină își amintește ceea ce s-a întâmplat acolo, voi simțiți drama a ceea ce s-a petrecut acolo. Acest lucru se schimbă și v-am vorbit despre asta. Cu toate acestea, haideți să spunem că vă plimbați pe acest câmp cu cineva. Voi simțiți, dar cealaltă persoană nu. Dialogul ar putea fi cam așa:

”Ce s-a întâmplat cu tine?”

Voi ați putea spune: ”Nu simți energia de aici?”

”Ce energie? Ce vrei să spui?” vă răspunde.

”Ceva s-a întâmplat aici. Nu simți?”

”Nu, nu simt nimic.”

Și apoi se uită la voi și crede că, probabil, vă prefaceți, sau că doriți atenție sau că ”jucați rolul” persoanei spirituale suprasensibile. Care este diferența dintre voi și ei? Răspunsul este acesta: Voi permiteți această conștientizare și ei o blochează. Vom vorbi imediat despre această blocare.

Unii dintre voi se vor plimba prin pădure și o vor simți. Aceasta vă înconjoară cu iubirea și cu frumusețea sa. Gaia vă vorbește. Copacii eliberează în afară oxigen prin sistemul binevoitor al fotosintezei. Plantele vă dau vouă oxigen și voi le dați lor dioxid de carbon. Ce sistem! Priviți în jurul vostru. Știința va spune că acest sistem s-a întâmplat accidental – un eveniment aleator. Credeți acest lucru? Ce sistem frumos! Copacii înșiși știu cine sunteți. Vă plimbați prin pădure și simțiți cum vă îmbrățișează, dar probabil un altul de lângă voi a venit cu o drujbă. Lui nu-i pasă și nu-i simte. Pentru el, pădurea este doar o resursă. Care este diferența dintre voi doi? Nu este nici o judecată aici, doar vă întreb. Care credeți că este diferența? Răspunsul: Voi ați lăsat conștientizarea multidimensională să intre și ei nu. Vedeți voi, voi ați devenit mult mai conștienți de comunicarea multidimensională a sufletului. În acest caz, enorma energie a sufletului vostru este cea care comunică cu alte părți ale planetei care sunt, de asemenea, multidimensionale.

Când luați decizia că este în regulă să simțiți această energie, ea va fi acolo. Cea mai mare parte a umanității nu a luat până în prezent această decizie. Ei o blochează. Legea este aceasta – această comunicare va veni spre voi numai cu permisiunea voastră. În momentul în care deschideți ușa permisiunii, puteți începe să o simțiți. Acestea sunt regulile noastre.

Nu este doar permisiunea pentru comunicarea cu sursa creației, ci și cu un extraordinar număr de ceea ce am putea numi alte energii binevoitoare. Aceste alte energii sunt reprezentate de grupuri cu nume pe care voi le-ați dat. Nici ele nu pot ajunge la voi numai dacă voi le permiteți. Asta este și regula lor. Numele pe care voi le-ați dat sunt Pleiadeeni, Arcturieni, Siriusieni, Hathori sau cei din Orion. Sunt mult mai mulți, dar numai dacă voi vă deschideți posibilității de a comunica cu ei, veți putea să o faceți, altfel nici ei nu pot comunica cu voi.

Cea mai mare parte a omenirii va sta alături de voi în timp ce voi comunicați și va crede că voi nu sunteți bine. Acesta este modul în care sunt priviți. Ascultați, dragilor, sunt multe grupurile binevoitoare care reprezintă esența ADN-ului vostru [biologia seminței voastre] și care știu cine sunteți voi. Ajutorul care vă este oferit pe această planetă este uimitor, cu toate acestea, majoritatea omenirii nu va permite conștientizarea acestuia sau ca posibilitatea comunicării să intre în realitatea lor.

Sufletul Bătrân

Acum, este momentul în care sufletul bătrân intră în scenă. Dragilor, voi deja sunteți acordați! Dacă-mi auziți vocea sau citiți aceste cuvinte, voi ați permis toate acestea. Dați-mi voie să vă spun ce se întâmplă, dragilor, pentru că există diferite grade ale permisiunii. Dar prima este să deschideți ușa – și așa începe.

Energia lui 2014 și mai departe va începe să creeze noi paradigme pe planetă. Aceste paradigme noi sunt pentru descoperire, trezire și pentru experiențele de genul ”a-ha”. Nu toate dintre ele vor fi spirituale. Știința va descoperi multe lucruri care vor pune noi întrebări. Acele întrebări și răspunsurile vor deschide uși care nu vor părea imediat spirituale, dar ele toate vor conduce în acea direcție. Noile descoperiri ale fizicii cuantice și ale conștiinței care au fost ascunse vor schimba regulile, forțând biologia și fizica împreună într-o relație ciudată. Aceasta va duce la o regândire a vieții în sine și în cele din urmă va conduce la dovedirea unei realități multidimensionale a altor conștiințe din jurul vostru.  

O Nouă Descoperire – O nouă Realitate

Doctorul operează un pacient. Din punct de vedere chimic, pacientul este pe dinafară. Poate că inima lui a fost înlăturată și o alta este pregătită să fie pusă în cavitatea deschisă din pieptul său. O mașinărie îl ține în viață pompându-i sângele. Esența vieții sale plutește deasupra mesei de operație și privește cumva la tot ceea ce se întâmplă. Unii pacienți au declarat că au văzut lucruri pe care doar medicii le știau, și alții nu. Cei care au intrat în operație cu o stare de permisivitate s-au văzut pe masă. Aceasta este ”comunicarea sufletului”. Partea lor multidimensională a privit totul.

Sunt atât de multe de văzut, și o parte dintre ele sunt chiar demonstrabile cu timpul. Când studiile vor începe în mod serios, unele dintre aceste lucruri vor începe să se deschidă. Omenirea va trebui să permită un set complet nou de concepte despre viață, iar unul dintre ele va fi acesta: viața multidimensională este eternă, complet separată de viața corporală. Conștiința este veșnică, iar sufletul într-adevăr vine înapoi din nou și din nou. Poate exista vreodată o dovadă pentru acest lucru? Da. Dar mulți o vor nega. Când din ce în ce mai mulți copii vor începe să-și aducă aminte ultima lor moarte și vor putea dovedi asta cu fapte care nu ar putea fi altfel cunoscute, acest lucru va începe să fie studiat de către cei care formează marea masă. Din ce în ce mai mulți copii își vor spune poveștile, iar voi veți ști că pe planetă a început un nou capitol în conștientizarea spirituală. Mulți vor nega ceea ce arată constatările, pentru că ele nu se vor potrivi cu adevărul lor.

Când pământul va începe să se uite la acest lucru, toate convingerile spirituale vor întoarce pagina. Cât de departe este acest lucru? Departe, foarte departe. Dar nu vă faceți griji în legătură cu asta, dragilor, pentru că voi veți fi acolo. Nu-i puneți o limitare în timp. Când se va întâmpla, voi veți fi acolo. Data viitoare când vă veți trezi în această [viitoare] viață, vă veți aminti la mai multe nivele cine sunteți. Va avea loc într-un mod mult mai magnific decât ați făcut-o de data asta. Nu se va întâmpla mai târziu în viața voastră. Dimpotrivă, va avea loc în copilăria voastră. Ați putea fi unii dintre acei copii exemplu!

Blocaje și filtre în Comunicarea Sufletului

Dați-mi voie să vă vorbesc despre blocaje și despre filtre. Blocajul principal în calea permiterii, în a simți sau în a crede aceste lucruri multidimensionale, este tradiția. Utilizăm acest cuvânt în sensul ”ceea ce ți fost învățați”. Ceea ce voi ați fost învățați vă ține într-o energie pe care voi nu o vedeți cât de puternică este, dar ea este. Să schimbați ceea ce credeți cere ca voi să regândiți ceva ce a fost sacru sau prețios pentru voi pentru că cineva sau o organizație în care ați avut încredere v-a învățat că așa ar fi. Poate că au fost părinții voștri, școala sau alte persoane pe care le iubiți, admirați și adorați. Adevărul este cunoașterea conceptelor care v-au fost predate. Când acest lucru are loc, conștiința voastră ”și le însușește” și orice altceva înafara acelui adevăr nu este văzut de către voi drept real. Este o limitare pe care voi o faceți și acest lucru vă pune într-o cutie în care nici măcar nu vă dați seama că ați intrat.

Cum poate un Om să depășească acest blocaj incredibil? Cum puteți schimba tradiția? Răspunsul este că voi trebuie să revocați tot ceea ce ați fost învățați și să permiteți ceva diferit. Acest lucru este atât de dificil încât unii nu vor reuși să-l facă. Nu pot, și acesta rămâne ceea ce am numit un blocaj permanent. Profesioniștii tind să aibă blocaje puternice, pentru că ei au primit o educație îndelungată pentru a ajunge acolo unde sunt acum. Pentru ei faptul de a permite ca o informație care provoacă tot ceea ce ei au învățat este foarte dificil dacă nu chiar imposibil pentru realitatea lor, pentru că asta ar crea haos în supraviețuirea lor intelectuală.

Filtru: Uneori Lucrătorii în Lumină pot permite ca unele informații să devină adevărul lor, dar nu în totalitatea lor. Haideți să spunem, de exemplu, că ați fost învățați să vă luptați cu unul sau două aspecte ale sistemului ezoteric pe care Kryon îl predă. Sunteți deschiși la unele, dar nu și la altele. Este aceasta o problemă? Nu. Din nou, voi aveți libertatea de a alege ”să curățați fereastra” sufletului vostru pentru a vedea acea parte din el pe care aveți nevoie să o vedeți. Psihicul vostru uman este compartimentat în mod liniar, astfel încât puteți fi total deschiși unui anumit tip de lucruri în timp ce față de un alt tip să fiți încă indeciși. Asta este ceea ce se numește filtru și noi înțelegem că revelația adevărului este un proces care se desfășoară în mod continuu pentru oameni.

Un filtru vă împiedică să vedeți imaginea de ansamblu, dar permite alte lucruri care sunt corecte. Am putea spune că el denaturează ceea ce faceți și modul în care o faceți. Acest lucru poate fi observat cel mai bine la vindecătorii, psihologii și mediumii care amestecă vechile energii cu cele noi.

Haideți să luăm de exemplu un medium. [Kryon zâmbește] El poate sta în fața voastră și să simtă că are informații bune și reale. Cu toate acestea, palmaresul său va arăta cu claritate că el este mai bun în anumite domenii decât în altele. El vă va oferi previziuni în legătură cu viitorul, dar ele nu se vor împlini. El vă va oferi un moment și o dată și nimic nu se va petrece. Deci ce veți gândi despre un astfel de medium? Veți gândi: ”Ei bine, poate că el nu este cu adevărat medium?” Sunt mulți care într-adevăr canalizează dar care încă ”curăță fereastra” pentru a interpreta ceea ce văd.

Ei au un filtru, iar filtrul poate fi ceea ce ei au fost învățați cum că viitorul va fi plin de osândă. Și asta este ceea ce ei caută atunci când sunt în starea de canalizare. Este greu pentru ei să se scuture de acest filtru, și deși canalizează, în acest proces ei vor ieși afară și vor căuta în ”supa posibilităților” potențialele a ceea ce se poate întâmpla pe pământ, dar în loc să le vadă pe cele mai puternice ei le vor relata pe cele mai dramatice – chiar dacă acelea sunt potențiale foarte îndepărtate. Vedeți? Filtrul lor îi atrage către negativ indiferent de ce ar fi.

Timp de 25 de ani v-am tot spus prin intermediul partenerului meu că cele mai puternice potențiale pentru planeta voastră sunt cele în care curățați încet lucrurile. Noua energie este acum aici și voi vă îndreptați către o planetă pașnică. V-am spus că nu vor fi probleme la trecerea dintre milenii, și nu au fost. V-am spus că Războiul Rece se va termina, și s-a terminat. În ciuda tuturor profețiilor vechi și ciudate, în 1989 v-am spus că veți întoarce pagina, și ați făcut-o. Acesta rămâne cel mai mare potențial pentru viitorul vostru. Acum vă spun că vechea energie se va lupta să rămână, și o face [uitați-vă la știri]. Vrea să vă tragă înapoi astfel încât să rămână la conducere. Dar acest lucru nu se mai poate.

Pacea pe Pământ și conștiința globală mai înaltă rămân cel mai puternic potențial, și acesta este motivul pentru care eu mă aflu aici, dragilor. Sper că vă este clar. Dar asta nu înseamnă că nu există și alte potențiale. Există unele potențiale care poate că nu se vor petrece în milioane de ani. Și ele sunt potențiale vechi, dar ele sunt încă ”acolo” și mediumul le va vedea printr-un filtru întunecat fără să vadă vreodată imaginea de ansamblu. Filtrul lor este că osânda se apropie, așa că orice s-ar întâmpla, ei se vor întoarce și vă vor da acest mesaj. Acesta este un filtru.

Un alt filtru: Cum ar fi dacă v-aș pune o întrebare personală chiar acum? Vă cunosc, așa că am să vă întreb:

”Credeți că acest lucru este real? Credeți că această canalizare este un lucru real?”

”Da, cred.” spuneți voi

”Dragilor, credeți că aveți o Akasha care conține mai multe vieți trecute în ea și că voi sunteți un suflet bătrân?”

”Da, cred.”

Asta-i bine! Vă descurcați bine și vă acordați permisiunea, nu-i așa? Voi ați început comunicarea sufletului. ”Dragule, ești pregătit să treci la următorul nivel?”

”Da, sunt.”

Într-adevăr! Atunci continuă și primul lucru care se va întâmpla va fi că glanda voastră pineală va fi impulsionată să vă ofere un gând intuitiv. Începeți să aveți o comunicare bună dar dintr-o dată se oprește. Filtrul este acolo.

Filtrul: Nu meriți acest dar al comunicării. Nu ești vrednic de el.

De ce omenirea se uită la viața unui maestru și în loc să asculte ceea ce maestrul îi învață, ei vor decide că în scopul de a se închina și de a-l onora pe acel maestru, ei trebuie să treacă prin suferința prin care a trecut maestrul? Acesta este un filtru! Îl vedeți? Așa că în loc să absorbiți mesajul, voi absorbiți faptul că sunteți nevrednici până nu treceți prin ceea prin ce a trecut maestrul.

Prin urmare – sunteți pregătiți? – în scopul de a primi iubirea lui Dumnezeu sau de a revendica divinitatea din voi, voi trebuie să suferiți. Acesta este un filtru. Aceasta nu este judecată, dragilor, este pur și simplu revelarea modului în care oamenii au luat decizii într-o energie mai veche care nu a acordat permisiune. Oamenii se uită la anumite lucruri fără structura sau cunoașterea sau înțelepciunea a ceea ce ele înseamnă cu adevărat. Prin urmare, acest filtru deviază tot ceea ce voi faceți din punct de vedere spiritual și vă trage către ceea ce ați fost învățați. Știți cât de multe procese New Age se bazează pe nevrednicie? Multe. Poate că a sosit timpul să reconsiderați unele lucruri și să începeți de aici: Sunteți magnifici! Așa că dați-i drumul și creați o comunicare a sufletului magnifică. O meritați!

Luați-o de la capăt. Întrebați-vă, sunt iubit? Apoi dați-ne voie să vă luăm de mână și începeți de acolo. Simțiți fiorii din răspunsul la această întrebare, dacă într-adevăr  puneți întrebarea cu o intenție pură. Haideți să mergem la grădinița spirituală și să începem de acolo, suflete bătrâne dragi, astfel încât blocajele și filtrele vor începe să dispară și intelectul nu vă va mai sta în drum.

Pentru a vă da mesajul pe care-l auziți astăzi, partenerul meu a trebuit să învețe să-și arunce toate filtrele, iar acestea au fost puternice. Filtrele sale i-au spus ”Așa ceva nu este posibil. Științific, nu are nici un sens, și în 3D lucrurile nu funcționează în felul ăsta.” În primele zile își spunea ”Lee, tu pretinzi că canalizezi. Ți se pare, așa ceva nu se poate întâmpla.” Apoi filtrele sale au fost treptat copleșite de adevărul pe care el l-a văzut. Cel mai mare – lipsa auto-aprecierii. Partenerul meu a spus ”Dacă îmi deschid gura, o să mă fac de râs.” Ei bine, a făcut-o! Apoi a trecut peste asta și a fost mult mai bine. Apoi ne-a permis să intrăm și a mers și mai bine. Știți cum am ajuns la el? Am ajuns la el prin inima sa, nu prin intelectul său. Apoi, și numai apoi, el a trebuit să cântărească diferența dintre capul și inima sa și inima lui a câștigat.

Dragilor, aceasta este invitația noastră pentru voi, acum că cunoașteți regulile. Noi suntem aici tot timpul. Cât de mult credeți acest lucru? Suntem gata să vă ajutăm în toate. Cât de mult credeți acest lucru?

Acum cunoașteți blocajele: sunt tradiția, vechile învățături și vechea energie a gândirii. Nu există nici o judecată pentru ceea ce n-ați știut bazându-vă pe o energie veche care nu v-a permis niciodată să știți acest lucru. Cum am putea noi ca vreodată să judecăm vreo Ființă Umană? Cum am putea vreodată să vă învinuim că nu vedeți lumina când sunteți închiși într-o cameră întunecoasă? Acesta nu este un mesaj în care noi să vă spunem că v-ați înșelat și că acum aveți dreptate. Acesta este un mesaj în care noi vă spunem că ați fost în întuneric și că acum s-a aprins lumina! Acesta este un mesaj care vă spune că a sosit timpul să o luați de la capăt în ceea ce credeți că știți bazându-vă pe faptul că vedeți lucruri noi care n-ați știut până acum că sunt acolo!

Suflete bătrâne, voi purtați lumina. Trebuie să o luați de la capăt cu ceea ce credeți că este adevărat. Vindecătorule, ai auzit asta? Eu știu cine este aici. Vreți să știți de ce lucrurile nu funcționează atât de bine? Eu știu cine citește asta! Este din cauza faptului că vechea energie în care ați făcut aceste lucruri pur și simplu nu mai funcționează. Oh, puteți continua să le faceți, dar voi sunteți atât de puternici și noi am vrea ca voi să aveți rezultate! Dublați-le! Triplați-le! Potențialul vostru de a ajuta umanitatea este incredibil!

Facilitatorule, ascultă și nu interpreta greșit. Nu trebuie să fii sărac pentru a-l cunoaște pe Dumnezeu. Te simți bine cu asta? Poți să-ți câștigi traiul, să stai drept și să spui ”Sunt un vindecător, sunt un cititor” și meriți să primești o energie în schimb. Poate fi un troc sau un mijloc legal de plată pentru serviciile tale și acest lucru este potrivit. Cine ți-a spus că nu ai putea? Răspunsul: Tradiția. Dacă este spiritual se presupune că ar trebui să fie pe gratis. Ați auzit asta? Dacă oferiți un serviciu, voi vă puteți câștiga traiul din acesta și acest lucru nu va viola nici o regulă spirituală.

Lăsați ca un anumit bun simț spiritual să prevaleze. Există modalități de a echilibra ecuația în care voi dați mai departe lucruri care nu sunt patentate și tarifate pentru ceea ce ele sunt. Cu ani în urmă i-am spus partenerului meu: Lasă ca mesajele lui Kryon să fie gratuite! Lasă ca această energie să fie gratuită. Voi ascultați și citiți acest mesaj pe gratis, dragilor. Acesta a fost rezultatul. I-am spus că pentru el este potrivit să-și câștige traiul din lucrurile pe care el le face ca Lee, Omul. Învățătura sa și produsele sale fizice au provenit din instrumentele și talentul său, dar mesajele lui Kryon ar trebui să fie gratuite pentru toți. Vedeți integritatea acestui lucru? Vedeți echilibrul?

Nu trebuie să suferiți și nu trebuie să fiți săraci. Puteți sta drept, suflete bătrâne. A sosit timpul să fiți echilibrați în aceste lucruri. Lăsați-i pe ceilalți să vadă echilibrul divin în voi. Începeți să vedeți și să eliminați blocajele și filtrele care stau în calea măreției voastre. Atunci când luați Spiritul de mână, Sinele vostru Mai Înalt începe să vă vorbească. Când se întâmplă asta, el vă va da informații care vă vor expansiona viața și sănătatea. Dragilor, nu va trebui să vă faceți griji în ceea ce privește supraviețuirea într-o energie veche dacă opriți blocajele și deschideți filtrele.

Acesta este mesajul de astăzi, dar este totodată și mesajul de ieri și și cel de mâine. Sunt atât de mulți dintre voi și atât de mulți nou veniți în această muncă și aveți nevoie să-l auziți de multe ori. Acum, din nou, eu știu cine este aici, eu știu cine ascultă, cine citește și cine urmărește. Cunosc încăpățânarea creierului uman, așa că am să vă spun ”Dacă nu în viața asta, atunci în următoarea. Noi suntem foarte răbdători și așa este și pământul.”

Ar putea fi provocări de-a lungul drumului, dragilor, și unii dintre voi vor spune ”Civilizația merge înapoi”. Vreau ca voi să vă folosiți bunul simț. Când recalibrați un întreg pământ și asta include și recalibrarea conștiinței Umane, vor fi mulți cei care vor fi frustrați. Vor fi provocări. Vechile căi nu mai funcționează. Veți vedea dezbinări în toate, chiar și în noua epocă. V-am spus asta. Acest mesaj nu va fi pe placul celor care sunt investiți în vechea învățătură și tradiție. Dar el va fi văzut ca o revelație de către cei care îl vor permite.

Reîmprospătați-vă adevărul!

Și așa este.

Kryon


Traducere Monica Poka 

Simțiți îmbrățișarea de Acasă

Partea I a sesiunii de channeling 


Mesaj de la Jeshua prin Pamela

Dragi prieteni eu sunt Jeshua. Eu sunt fratele vostru. Primiți-mă în mijlocul vostru. Eu sunt familia voastră și aș vrea să mă recunoașteți drept fratele vostru, o ființă umană care a trăit printre voi.

Sunt atât de fericit să fiu aici cu voi. Vă văd frumusețea și strălucirea. Știți, eu nu vreau cu adevărat să vă învăț, să vă spun ce să faceți sau ce să credeți. Mai mult decât orice altceva, aș dori să vă reamintesc cine sunteți. Aș vrea ca voi să vă recunoașteți propria voastră măreție, așa că permiteți-mi să ating această măreție din voi. Imaginați-vă că stau în fața voastră și voi mă priviți în ochi. Simțiți unitatea dintre noi? Voi sunteți mișcați de energia mea pentru că voi o recunoașteți ca fiind energia de Acasă. Și mesajul meu pentru voi este că acum puteți veni Acasă. Acasă pentru voi este aici, iar Eu sunt aici pentru a vă ura bun venit Acasă.  

Deci imaginați-vă că sunteți Acasă și acum vă puteți relaxa. Puteți fi pe de-antregul cine sunteți; nu mai trebuie să ascundeți nimic. Nu trebuie să vă ascundeți fricile, îndoielile, neliniștile, și ceea ce este și mai important, nu trebuie să vă ascundeți măreția.

duminică, 18 mai 2014

Lecția răbdării și nocivitatea concursurilor




Din ciclul  De ale mele

Nu știu dacă în ceea ce privește răbdarea a fost o lecție sau un examen, dar cu siguranță și-a atins ambele scopuri. Și pentru că povestea mea începe cu lecția/testul răbdării, am să încep și eu în această ordine. Cele două teme nu sunt atât de separate precum par la prima vedere și veți vedea de ce. De-a lungul timpului am circulat mult și prin Romania și în afara ei cu mașina, întotdeauna la volan fiind soțul meu. Deși dețin și eu de ceva vreme, ani buni, un permis de conducere, niciodată nu s-a pus problema că aș putea conduce și eu. De ce? Nu ai experiență, este necesară o anumită rutină, nu cunoști mașina, ..... Poate doamnelor le este cunoscută această situație. În traducerea mea, nu ești destul de bună să faci asta sau eu sunt mai bun, mai priceput și fac eu. Poate că din cealaltă perspectivă există și intenția de a menaja, de a lua asupra ta ceea ce consideri a fi un efort peste puterile celuilalt, sau educația dată băieților că ei trebuie să facă întotdeauna muncile cele mai grele. Dar la bază va sta, întotdeauna, ideea de eu sunt mai bun, mai priceput, mai experimentat decât tine și mai în măsură să fac asta sau aia. Și nu am răbdare să stau după tine și să mă enervez că nu faci lucrurile cum trebuie (cum cred eu că trebuie făcute).

Bun, deci contextul l-am creionat. Problema condusului era, de fapt, reflexia sentimentului de a fi suficient de bună, problemă pe care cred că o au 99,99999% din oamenii de pe Pământ în acest moment. Și aceasta este forma sub care mi s-a înfățișat mie personal. Pentru că am cerut să rezolv cât mai multe probleme în această viață și în forma cea mai clară posibilă pentru mine, așa le și primesc. Și pentru că Universul, Sursa, Creatorul, eu însumi în calitate de Co-Creator, suntem atât de iubitor inventivi, am ales să-mi ofer această conștientizare pornind de la rădăcinile sale, cel puțin de la cele din această viață.

Fiica mea și-a manifesta dorința de a partcipa la un concurs de balet desfășurat tocmai la Bacău, oraș aflat la peste 350 de km de Cluj Napoca. Toate bune și frumoase, dar soțul meu nu putea să o ducă deoarece avea un alt program care cerea obligatoriu prezența lui într-un alt oraș. Așa că, iată și ocazia mea de a avea experiența condusului mașinii pe o distanță mai mare de 80 de km și timp mai mult de o oră. Mi-am zis ”Ce-ai cerut, ți-ai adus în realitatea ta. Acum ce faci?” După o matură chibzuință (imatură după părerea altora) am decis că este exact ceea ce am nevoie să experimentez exact ACUM. Așa că am adus la cunoștința familiei că plec la Bacău în calitate de șofer cu fiica mea, cu profesoara ei de balet și cu încă două colege de-ale ei. Și pentru că pot fi suficient de hotărâtă (încăpățânată) atunci când decid ceva, nimeni nu a mai putut să-mi schimbe hotărârea. Așa că mașina a luat drumul service-ului auto pentru a fi verificată și pregătită de drum.

Testul răbdării a început chiar din momentul în care am plecat la drum. Plecarea, hotărâtă la ora 13, a avut loc la 14,15 minute. Așa că am avut de așteptat mai mult de o oră pentru a începe aventura. Am ales să nu las nimic să-mi tulbure bucuria de a face această călătorie împreună cu fiica mea și în consecință mi-am verificat manichiura (tipic feminin, nu)? Și iată-ne pornite la drum, luând în piept un drum care, pe orice rută l-ai face durează mai mult de șase ore. Am cerut ajutorul prietenilor și iubiților mei asistenți din lumea mai puțin vizibilă deocamdată, și dă-i să sune. A fost un drum extraordinar, pur și simplu extraordinar din toate punctele de vedere. Am trăit fiecare clipă cu o profundă bucurie și recunoștință pentru experiența minunată pe care mi-am oferit-o. Starea mea de bucurie și de bine s-a transmis și celorlalte companioane și, în ciuda vremii teribil de instabile, și a drumului nu întotdeauna atât de bun, am ajuns cu bine la Bacău în șase ore și douăzece de minute. Da, iată că am putut să o fac. Deși nu ne dăm seama, neîncrederea celorlalți ne alimentează și susține propria noastră neîncredere în noi înșine. Pentru că așa suntem noi oamenii până la un anumit punct. Până la punctul în care ne dăm seama că putem face/fi orice ne dorim. Că nimeni nu poate face/fi asta pentru noi sau în locul nostru. Împlinirile și confirmările pe care noi ni le oferim nouă înșine sunt cele mai fantastice și magice trăiri cu putință. Este ÎNTÂLNIREA TA CU TINE ÎNSUȚI. Și nu poate fi explicată în cuvinte, ea poate fi doar trăită/experimentată.  

Deci, această parte a experienței fiind trăită, am crezut că pentru mine lecția/experiența s-a încheiat. Dar, se pare că nu asta alesesem pentru mine. Acesta fusese doar începutul. Și deși liniaritatea este baza experienței umane, eu am avut de trăit această experiență într-un mod total neliniar. Adică de la coadă la cap. După ce am vindecat sentimentul ne-vredniciei, mi-am oferit și șansa de a-i vedea/simți rădăcinile și de a le conștientiza și pe acestea pentru a completa și încheia lecția. Aceasta a fost partea dureroasă a experienței: a doua zi, ziua concursului pe care, inițial, am ales să o petrec din postura observatorului nefiind necesară implicarea mea directă.

Ajungem la Teatrul Bacovia, locul desfășurării concursului. Mulțime de copii care se pregăteau pentru concurs, părinți și profesori care forfoteau în jurul lor. O stare generală de emoție, de speranță și visuri. O parte din mine a fost ”aruncată” cu mulți ani în urmă, într-o altă sală de spectacol în care așteptam să intru pe scenă cu inima cât un purice visând la un loc pe podium. A fost extraordinar să pot trăi și re-trăi într-un mod multidimensional această experiență. Experiența ACUM-ului din acel moment și a ACUM-lui din acest moment de timp. Vedeam/simțeam și emoțiile mele și pe cele ale concurenților care-și așteptau rândul să intre pe scenă. Ochișorii lor plini de speranță, teamă și emoție, de dorința de a termina cât mai repede ceea ce au de făcut acolo, rugându-se în sinea lor ”să le iasă”. În concurs au intrat copii și tineri de la clasele  a cincea până la a douăsprezecea. Toți împărtășeau aceiași emoție. Dar, nu exista nici un semn de competiție între ei. Ceea ce ei își doreau, fiecare, era să arate ce știu sperând că asta le va aduce dacă nu marele premiu, cel puțin un premiu meritoriu. Că vor fi observați, apreciați și recunoscuți pentru vrednicia lor. Una dintre fetele care-și aștepta intrarea pe scenă tremura de emoție. Am luat-o în brațe și i-am spus că este frumoasă și că orice ar face este minunat pentru că ea însăși este o minune. M-a strâns la rândul ei în brațe și mi-a spus ”Mulțumesc”. Și o parte din emoția ei s-a evaporat. Aș fi vrut să pot face asta pentru fiecare copil de acolo. Să-i spun fiecăruia că este o minune și că nu are nevoie de nici un premiu sau recunoaștere pentru asta.

Ceea ce este trist este că noi, adulții, în inconștiența noastră și datorită educației pe care noi înșine am primit-o la rândul nostru, le inducem copiilor noțiunea și ideea competiției. Acesta este un tipar vechi și dureros. Și fiecare ființă umană a trecut prin asta. Fiecare dintre noi a învățat sub o formă sau alta pe propria-i piele ce înseamnă competiția. Să fii cel/cea mai bun/ă. Să fii în top, să fii admirat/ă că ești mai bun/ă decât ceilalți. Este asta oare ceea ce avem nevoie? Întrebați-vă fiecare în sinea voastră, mai ales cei ce sunteți părinți acum: AM AVUT/AVEM NOI NEVOIE DE ASTA? AU NEVOIE COPIII NOSTRI DE ASTA? Sigur nu. Cei ce simțiți/gândiți cu inima veți răspunde răspicat: NU, NU AM AVUT/AVEM NEVOIE DE ASTA! NU ASTA NE DORIM PENTRU COPIII NOȘTRI! Pentru că fiecare copil/om este o minune unică și singulară. Pentru că fiecare are un ceva al lui/ei insuși/însăși care-l face deosebit/ă în cel mai frumos mod posibil. Nu avem nevoie de competiție pentru că competiția distruge nu crează, competiția separă și nu unește, competiția ESTE NECESAR SĂ DISPARĂ pentru ca noi să ne putem bucura de CEEA CE SUNTEM FIECARE. Să ne putem ONORA UNII PE CEILALȚI. Să ne putem iubi cu adevărat unii pe ceilalți pentru ceea ce suntem nu pentru ceea ce ar putea alții să decidă că am fi. Nimeni nu poate ști/decide cine sunt eu cu adevărat. Pentru că nimeni niciodată nu mă va cunoaște așa cum mă cunosc eu. Și atunci, de ce aș avea nevoie de recunoașterea lor, de un loc pe un podium? Fiecare dintre noi are un loc pe podium. Doar că acel podium este PODIUMUL VIEȚII.  

Cel mai bun lucru pe care l-am putea face ar fi să desființăm TOATE concursurile și în locul lor să punem FESTIVALURILE, festivalul creației și frumuseții unde competiția sau comparația nu există și nici nu are ce căuta. Știm cu toții că, din păcate, mai ales în domeniul artei și cel puțin în România 99,9999999% din concursuri au câștigătorii cunoscuți încă dinainte ca concursul să înceapă. Oare de ce ne încăpățânăm să mai participăm? Ce sperăm să obținem? Mai multă durere și mai multă deziluzie..... Am văzut tineri și copii materializând această greață fizic. Ei nu știu încă că o fac. Este dureros să te uiți la ei și să-i vezi trecând prin ceea ce și tu ai trecut cândva. Să știi cât de mult le marchează viața, cât de ”varză” le face emoționalul.... Intrăm/am intrat într-o nouă eră. Ce ar fi să o celebrăm prin apreciere și onorare nu prin competiție și separare? Ce ar fi să ne permitem să ne unim în bucurie creând o lume nouă măcar pentru copiii noștri dacă nu pentru noi înșine? 

De câțiva ani buni îmi încurajez copiii să se aprecieze și respecte pentru ceea ce ei sunt și nu pentru ce le spun alții că ar fi. Este greu să faci asta într-o lume construită pe supraviețuirea prin competiție. Într-o lume în care valoarea este negată și non-valoarea promovată. Pentru a vedea dincolo de aparență este necesară o maturitate spirituală. Dar cum acest nivel al maturității spirituale este într-o creștere fără precedent în această perioadă, cred că stă în puterea fiecăruia dintre noi să spună ASTA VREAU SĂ EXPERIMENTEZ/TRĂIESC și ASTA NU VREAU SĂ MAI EXPERIMENTEZ/SĂ MAI TRĂIESC. Și așa începe schimbarea..... cu fiecare dintre noi care ia această decizie. Este ca și atunci când eram copii și spuneam ”Nu mai vreau să mă joc de-a ascunsa, vreau să sar coarda acum.” Haideți să nu ne mai jucăm de-a competiția, să ne jucăm de-a ne onora unii pe ceilalți.

Această lecție/test pentru mine s-a încheiat doar în momentul în care am pus mașina în parcare. Pe drumul de întoarcere am putut experimenta și nerăbdarea pasagerilor suprapusă peste propria ta nerăbdare de a ajunge cât mai repede acasă, lucru care pune o presiune destul de mare pe cel care ”se ține de volan”. Așa că acum știu și cum este să fii pasager și cum este să fii la volan și să simți că ești răspunzătoare pentru siguranța și viața celor de lângă tine. Este o experiență completă și sunt recunoscătoare că am avut-o. Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în această minunată lecție/experiență indiferent de forma în care au ales să o facă.  


Monica Poka