sâmbătă, 27 aprilie 2024

Capul sus!


Autor Jennifer Hoffman

Conjuncția Marte Neptun este în desfășurare și durează până pe 30 aprilie. Acesta este un uriaș portal Alpha Omega cu primele și ultimele semne ale zodiacului, iar Marte este în Pești. Într-adevăr, un moment lumină versus întuneric care are loc chiar acum. 

În lume se petrec lucruri ciudate – în această săptămână au căzut paletele de pe moara de vânt Moulin Rouge din Paris (lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată până acum), ceasul Bing Bang din Londra s-a oprit, caii au devenit sălbatici și i-au aruncat pe soldați din șa (călăreți care sunt profesioniști deosebit de calificați). 

Vedeți cum intensitatea va crește cu cât ne apropiem de 30 Aprilie, pe măsură ce continuăm să dezintegrăm 3D-ul. Va fi epic. 

Între timp, propria noastră cale de ascensiune este sub microscop în timp ce analizăm întunericul și lumina din propriile vieți. Ce adaugă valoare călătoriei noastre și ce ne irosește timpul, energia și efortul? 

Nu mai este vorba să încercăm să-i aducem pe alții la lumină, ci să ne confruntăm cu propriile noastre frici secrete, îndoieli și neliniști. Ce suntem dispuși să tolerăm și să suportăm, consecințele pășirii cu adevărat în propria noastră putere și lumină (probabil pentru prima dată). Este călătoria propriului nostru erou, deși arată ca orice, în afară de asta – nu ne simțim foarte eroici, ci doar speriați și confuzi. 

Dar lumina mărșăluiește mai departe și trebuie să ținem pasul mai departe și înainte pentru că nu facem asta singuri și se întâmplă acum, așa că ar fi bine să ne alăturăm paradei. 

Cum este ziua voastră?

 

Traducere Monica Poka

Sursa

Cum să creați viața pe care v-o doriți

Creatorii 12D prin Daniel Scranton 

Suntem aici pentru voi. Noi suntem Creatorii. Suntem un colectiv de ființe non-fizice din dimensiunea a douăsprezecea și suntem aici să ajutăm. 

Știm că vă luptați uneori să mențineți o vibrație mai înaltă și mai știm că nu vedeți întotdeauna legătura dintre vibrația voastră și ceea ce creați și manifestați în experimentarea voastră. Dacă vă uitați la starea actuală a circumstanțelor voastre de viață și vă întrebați care este tonul general al acestor circumstanțe de viață, de obicei vă puteți găsi vibrația voastră actuală în ele. Cu alte cuvinte, puteți spune ce ați vibrat în funcție de circumstanțele unice ale experienței voastre de viață în orice moment dat. 

Acum, nu trebuie să vă uitați la circumstanțele vieții voastre și să trageți concluzia că totul este pierdut. Puteți oricând întoarce situația, iar unul dintre modurile prin care o întoarceți este prin schimbarea a ceea ce simțiți în legătură cu circumstanțele vieții voastre actuale. Astfel, puteți începe să vibrați la o frecvență mai înaltă pur și simplu privind lumea din jurul vostru dintr-o perspectivă diferită, printr-o lentilă diferită. 

Puteți alege să fiți într-o stare mai înalt vibrațională alegând modul în care îi priviți pe oamenii din viața voastră, finanțele din conturile voastre curente și slujba voastră, pe vecinii voștri, sănătatea voastră, corpul vostru și orice altceva ce s-ar putea să priviți și să vă întrebați unde au luat-o lucrurile razna. Acum, pe măsură ce vă schimbați perspectiva, imediat schimbați și ceea ce la ce vă uitați. Prin urmare, puteți experimenta imediat puterea vibrației pe care o oferiți. 

S-ar putea să nu o schimbați într-un mod foarte observabil pentru voi în acel moment, dar dacă continuați să mențineți acea vibrație și nu renunțați, veți experimenta schimbările pe care vreți să le vedeți în lumea exterioară. Vă schimbați pe voi și schimbați totul în afara voastră. Este chiar atât de simplu. 

Acum, s-ar putea să vă întrebați ”Cum pot să schimb modul în care privesc ceva atunci când ceea la ce mă uit este atât de detestabil?” Ei bine, în primul rând, o puteți accepta ca pe o provocare să o faceți. Puteți conștientiza că totul a fost creat de Sursă și este Sursa și, prin urmare, totul este Creatorul și totul este Iubire, indiferent de cum ar putea arăta, ați putea să-l simțiți sau să vă miroasă vouă. 

Prin urmare, vă puteți începe călătoria din acest punct și apoi să începeți să vă întrebați ”De ce ar fi creat Sursa așa ceva din Sine? Care ar fi scopul?” Scopul este să vă ofere vouă oportunitatea să fiți adevăratul vostru sine, sinele vostru întreg, în ciuda acelor circumstanțe. Trebuie să existe ceva, o situație pe care să o găsiți de neiubit înainte să puteți fi iubire necondiționată în fața acelor circumstanțe. Știați că puteți face asta, și noi știm că puteți face asta, și, cu siguranță, și Sursa știe că puteți face asta.  

Știți că o puteți face chiar acum, totuși, întrebarea rămâne și numai voi aveți răspunsul. Și dacă într-un anumit moment nu credeți că o puteți face, atunci ar fi cu siguranță bine să vă îndepărtați de acea situație și să mergeți să faceți ceva, să vedeți ceva sau să mirosiți ceva care să vă ridice vibrația, ceea ce va face să vă fie mai ușor să vă îndreptați din nou atenția asupra a ceea ce ați vrea să iubiți necondiționat. 

Asta este treaba voastră; asta este treaba pe care o au de făcut toți cei care se află astăzi pe Pământ. Știți că sunteți înconjurați de provocări, dar mai știți și că sunt provocări care vă vor face să fiți mai mult cine sunteți cu adevărat atunci când le înfruntați. Așa că, nu aruncați nimic la coșul de gunoi pentru că totul are valoare pentru voi și totul face parte din această experiență de viață care este menită să vă arate cine sunteți cu adevărat ca Ființe Sursă de Energie.

 

Noi suntem Creatorii și vă iubim foarte mult.

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!  


Granițele tale

 


Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 

Pe măsură ce înaintezi în actuala schimbare s-ar putea să fie frustrant să fii în preajma celor care vor să stai pe loc. În loc să-ți dea voie să crești cu ușurință, ar putea încerca să-ți încalce granițele cerându-ți să renunți la morală și etică ca să le faci lor pe plac. Din nou, aici este punctul în care alegerea intră în joc. Îți poți afirma și impune cu fermitate acele granițe sau le poți permite să-ți schimbe gândurile și ceea ce simți că este potrivit pentru tine. 

Adu-ți aminte... ei nu se gândesc la tine; orice conformare pe care o cer este exclusiv în favoarea lor și tu ești singurul care are control asupra faptului dacă acest lucru se va întâmpla sau nu. Indiferent de ceea ce decizi, Universul te va iubi și susține întotdeauna, indiferent de situație. ~ Creatorul

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!  

 

vineri, 26 aprilie 2024

Cei care își accesează darurile spirituale

Consiliul Arcturian 9D prin Daniel Scranton 

Noi suntem Consiliul Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți. 

Suntem în procesul analizării multor date pe care le primim moment de moment de-acolo de pe Pământ și avem, totodată, discuțiile noastre nocturne cu cei care vin la noi în planul astral să discutăm despre ceea ce se petrece pe planeta Pământ și de ce are nevoie omenirea. Știm că în ultima vreme v-ați accesat mai multe dintre darurile voastre spirituale și că din ce în ce mai mulți oameni își prezintă lumii acele daruri. Fiți binevoitori cu cei care o fac și recunoașteți că vă aflați acolo să susțineți accesul altora la darurile și abilitățile lor spirituale în plan fizic și veți fi susținuți și voi de alții atunci când începeți să vă expuneți propriile daruri ca să fie experimentate de semenii voștri. 

Așadar, atunci când cineva este abia la început și are nevoie de unele cuvinte de încurajare, oferiți-i acele cuvinte de încurajare. Dacă vă găsiți voi înșivă în acea poziție și sunteți unul dintre cei care au nevoie de încurajare, dar nu este nimeni prin preajmă care să vi le ofere, atunci vă rugăm să le acceptați pe ale noastre. Mai vrem și ca fiecare dintre voi să se poată susține pe sine. Vrem să fiți blânzi cu voi înșivă și să recunoașteți că indiferent de punctul în care vă aflați pe calea voastră, este locul în care sunteți meniți să fiți chiar acum. 

Nu sunteți unde sunteți pentru că ați făcut ceva greșit și nu sunteți acolo unde sunteți pentru că nu v-ați străduit destul. Veți fi întotdeauna în locul în care aveți mai multe de accesat și va fi întotdeauna mai multă creștere pe care să o experimentați. Prin urmare, fiți foarte blânzi cu voi și cu alții în timp ce explorați accesarea și oferirea darurilor voastre spirituale. Acesta este un mare pas înainte pentru omenire. 

Nu aveți pe planetă doar câteva religii majore din care să alegeți și nu aveți doar câțiva învățători spirituali foarte proeminenți de la care să învățați. Aveți mulți alții care se deschid darurilor lor ca vindecători, canalizatori, învățători, clarvăzători și așa mai departe, iar atunci când îi susțineți pe cei care fac acest lucru, vă asigurați că veți fi și voi, la rândul vostru, susținuți. Este important pentru voi să vă simțiți susținuți pe măsură ce înaintați în acel teritoriu plin de necunoscute. Amintiți-vă, din nou, că va fi o călătorie și că veți face mulți pași în acea călătorie. 

Faceți tot posibilul să nu vă frustrați că nu vă aflați chiar unde v-ați dori să vă aflați cu un anumit dar sau abilitate. Majoritatea oamenilor, indiferent unde se află pe calea lor, simt că ar trebui să fie mai avansați decât sunt. Acum, dacă mai mulți dintre voi puteți accepta punctul în care vă aflați în ceea ce privește cât de mult ați putut accesa și împărtăși, atunci veți descoperi că vă relaxați la următoarea treaptă de nivel a indiferent ce este ceea ce faceți. 

Așadar, dacă sunteți pur și simplu frustrați de câți oameni au auzit de voi și de munca voastră, trebuie să dați drumul acelei frustrări. Dacă sunteți frustrați de câți oameni se înscriu să facă citiri* sau vindecări cu voi, trebuie să procesați această frustrare și să-i dați drumul. Trebuie să vă dați voie să fiți acolo unde sunteți și să dați aceiași voie tuturor pentru că aceia dintre voi care vă accesați acele daruri și abilități spirituale faceți acei pași următori foarte importanți înspre evoluția conștiinței pe care întreaga omenire o cere cu insistență. 

Asta este evaluarea noastră cu privire la punctul în care vă aflați chiar acum la nivel de colectiv uman și știm că veți ajunge în punctul spre care vă îndreptați, vrem doar să vă ajutăm să ajungeți acolo fără să fie nevoie să vă luați la palme pe parcurs. Nu trebuie să vă folosiți biciul pe voi înșivă și nici nu vă ajută să fiți duri cu altcineva din cauza punctului în care se află în călătoria lor.

 

Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut plăcere să ne conectăm cu voi.

 

 

*termenul de citiri se referă la informațiile pe care le solicitați de la clarvăzători, mediumi, cei care citesc în stele sau cărți de tarot, etc.


Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!  

 


Ridică-te!


Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 

Universul știe că săptămâna care a trecut a fost, puțin spus, interesantă. Prin modul în care energia a intrat poate că a fost o provocare să rămâi împământat și să continui să mergi înainte. Acum, cu mai multe schimbări radicale pe drum, s-ar putea să te întrebi ”când se va termina asta?” 

Ți se reamintește că ai trecut și înainte prin schimbări/transformări asemănătoare cu rezultate cu steluță! Ai îmbrățișat grija de sine, granițele și ai făcut o muncă uimitoare. Așa că, dragul meu copil, ridică-te și știi că ai puterea să închei această fază care urmează în modul tău glorios obișnuit. ~ Creatorul

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!  

 

 

Ce este prezent pe Pământ în acest moment

Consiliul Andromedan al Luminii prin Daniel Scranton 

Noi suntem Consiliul Andromedan al Luminii și suntem foarte încântați să ne conectăm cu voi în acest fel. 

Ajungeți într-un punct în evoluția conștiinței voastre în care începeți să vă dați seama că, în cele din urmă, nu sunteți atât de separați. Acum, vă place să recunoașteți că nu sunteți separați de cei ca noi care suntem sus în stele și în planurile mai înalt dimensionale și apreciem că priviți în sus la noi și la Pleiadeeni și la Siriusieni, Arcturieni și Lyrani. Dorim, de asemenea, să luați în considerare faptul că sunteți foarte conectați la viața vegetală și la viața animală din lumea voastră. Vrem să vă simțiți conectați cu solul planetei voastre și să știți că noi ne infuzăm lumina și iubirea în acele alte regnuri de pe Pământ. 

Regnurile vegetal, animal și mineral sunt foarte receptive la energiile mai înalt vibraționale și noi vă oferim tot timpul acele energii. Vă încurajăm să ieșiți afară și să intrați în comuniune cu natura pentru că știm că ea operează la o frecvență mai înaltă decât cea la care operează majoritatea dintre voi în cea mai mare parte a timpului. Acum, aveți capacitatea să mergeți foarte sus în ceea ce privește vibrația voastră și cu ce vă puteți conecta în non-fizic pentru că aveți acele minți complexe care tind uneori să complice lucrurile. 

Dar când nu complicați totul și vă concentrați să primiți de la tot ceea ce este în jurul vostru, deasupra voastră și înlăuntrul vostru, atunci începeți să întrezăriți cum este să fii una cu toate, să fii într-o stare de iluminare. Vom continua să folosim planeta cu care călătoriți prin spațiu ca pe un mijloc de ancorare în fluxurile noastre de conștiință de o frecvență mai înaltă, livrări pe care le avem pentru voi toți cei aflați în corpuri fizice umane. 

Știm că este mai ușor uneori să vă conectați cu regnurile vegetal, animal și mineral datorită faptului că sunt atât de necomplicate. Deoarece au decis să se întrupeze cu minți mai puțin complexe sunt în măsură să primească atât de bine ceea ce vi se oferă tuturor. Vă invităm, totodată, să încetiniți și să vă de-complicați cât mai bine puteți pe voi înșivă și viețile voastre. 

Este adevărat că pentru cineva care a stat toată ziua privind un ecran, să fie afară, să se conecteze la o floare, un copac sau o căprioară, poate părea mult mai puțin incitant și mult mai puțin interesant, dar atunci când vă împământați în trupurile voastre și puteți simți schimbările care se petrec în voi atunci când vă conectați cu aceste ființe frumoase, veți ști că tot ceea de ce aveți nevoie este conținut în acel moment în care sunteți prezenți și sunteți una cu o altă conștiință, o altă ființă, un alt aspect al Sursei de Energie care este acolo și își împărtășește lumina cu voi. 

Și nu vrem să omitem rocile, solul și nisipul. Cristalele intră și ele în această categorie a regnului mineral și vă place să vă înconjurați cu cristale atunci când sunteți treziți spiritual. Vă dați seama că și ele conțin multă energie și o conștiință mai înaltă. Veți putea să accesați mai mult pe măsură ce mergeți înainte și veți găsi mai multă pace, iubire și armonie în voi înșivă. 

Știm că sunteți capabili de atât de multe acolo pe Pământ și vom continua să vă trimitem în mod direct lumina și iubirea noastră și-i vom vedea pe tot mai mulți dintre voi deschizându-vă față de noi pentru că știm că vă place să vă conectați cu o conștiință mai înaltă și ființe extraterestre. De asemenea, vrem să recunoașteți că sunteți înconjurați acolo pe Pământ de ființe care s-au conectat deja cu o conștiință mai înaltă și ființe extraterestre și că beneficiați atât de mult de prezența lor în viața voastră.

 

Suntem Consiliul Andromedan al Luminii și ne-a făcut plăcere să fim în serviciul vostru în acest fel.

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!  


 

joi, 25 aprilie 2024

Creația

Mesaj de la Unul prin Sophia Love 

Sunt Unul. 

Mulțumesc. 

Vom explora faptul existenței voastre. Este acceptat fără să fie înțeles pe deplin. Această conversație vă va ajuta să vă completați înțelegerea. Pentru că este adevărat că existați. Sunteți o ființă în carne și oase în acest an 2024. Acest lucru nu poate fi pus în discuție. 

Cum ați apărut, de ce ați făcut acest lucru și când a început procesul este un subiect cu păreri diferite, care duc la concluzii diferite. Nu ne referim aici la uniunea fizică dintre bărbat și femeie care duce la concepție și, în cele din urmă, la nașterea unui copil. Ne referim mai degrabă la concepția rasei în sine. Vom vorbi despre asta astăzi. 

Există un motiv să ne referim la ”Creatorul tuturor lucrurilor” ca ”Sursă”. Pentru că viața ca întreg are un început, o singură Sursă. Din acea Sursă unică izvorăște viața. Viața nu este atât de mult o ”naștere” pe cât este o duplicare. Pentru că fiecare componentă a omului își are originea acolo și deține aceleași posibilități. Esența omului este Sursa. Ea a fost numită Iubire pură. A fost numită Lumină pură. Ambele sunt termeni valizi. 

Totuși ce este iubirea? 

Și ce este Lumina? 

Nici una nu are substanță fizică care să poată fi ținută, modelată sau visceral atinsă. Asta vă spune că esența vieții este la fel de nematerială. Acesta este un indiciu al Adevărului Pur al acestei vieți, așa cum este experimentată aici pe Pământ. 

Ați auzit probabil o referire la această viață ca fiind ”doar un vis”. Totuși, este mai precis descrisă de termenul ”imaginație”. Pentru că termenul ”vis” se referă la un moment în care renunțați la control. Pe când cu imaginația sunteți pe deplin angajați. Este o explorare activă a posibilităților și limitelor sau granițelor. Se face într-un câmp nelimitat, înainte de manifestare. 

Acest simț al imaginației dă ideea de nelimitat. În ea veți descoperi locul nașterii geniului și a strălucirii. 

Deci, viața, viața umană, izvorăște din Sursă și funcționează cu toate atributele Sursei sale, fie că sunt cunoscute sau necunoscute. Măreția omului se vede în realizările sale; emoțional, mental, spiritual și fizic. Fiecare dintre acestea își are originea în potențialul pur al omului, esența Adevărului. 

Esența este depozitarul tuturor lucrurilor. Sursa, sau Esența, stă la baza frecvenței pentru întreaga viață. 

Nu veți găsi, nu veți fi martori sau nu veți auzi nimic care nu a fost inițial imaginat; imaginat de un om. Veți descoperi în călătoria acestei vieți multe referiri la iluzie. Acesta este un termen folosit pentru lucruri văzute, simțite sau auzite pentru care nu există o definiție sau explicație. 

Să știți că ”iluzie” nu înseamnă că nu este real. În schimb, înseamnă ”necunoscut anterior”. Nu este nimic pretins în această întrupare fizică. Cuvintele, gândurile și sentimentele sunt fiecare creatoare. Să creezi este actul unui Dumnezeu. Pentru această conversație folosim termenul ”Sursă”. Prin urmare, cercul este complet. Originea manifestă versiuni ale ei însăși ca să-și exploreze mai departe potențialul. Toate acestea sunt reale. 

Cunoscându-vă originea, acum puteți sta liniștiți. Pentru că sunteți egali cu toți ceilalți. Nu există un altul care să dețină ”mai multă” esență, sau ”mai multă” Sursă, sau ”mai multă” Iubire sau ”mai multă” Lumină decât voi. Fiecare ascundeți și arătați și folosiți și ignorați și vă expansionați și vă restrângeți atât cât este necesar pentru viața voastră unică. 

Pentru ”același” element de bază nu înseamnă replica exactă odată manifestată. Ați venit fiecare cu planuri și preferințe unice. Acest pământ este o platformă adeseori repetată pentru manifestare, explorare și creștere. Ați mai fost aici înainte. Probabil că veți fi din nou aici. 

Ceea ce această conversație speră să vă dea este un gând care vă poate duce în multe direcții. Puteți decide că, din moment ce vă imaginați totul, vă veți juca, veți explora și descoperi ce este posibil. Sau puteți decide că, deoarece este imaginația voastră, nimic nu este ”real” și, prin urmare, nimic nu ”contează”. Acest lucru poate lua o întorsătură întunecată, care este o direcție pe care fiecare dintre voi a luat-o la un moment dat în considerare. 

Scopul, dacă într-adevăr există unul, este cunoașterea absolută a vieții fizice. Acest lucru se realizează prin relații, indiferent de cât de scurte sau lungi ar fi. Nu ați ales să fiți singuri. Oglinda există în fiecare celălalt și este vehiculul pentru auto-reflectare. Aceste reflectări nu sunt atât de mult lecții pe cât sunt aduceri aminte. Asta nu este o școală, este un teren de joacă. Pe acest teren nu veți găsi învingători sau învinși. Fiecare este un jucător. 

Sunt unii care aleg să se joace cu creația fizică însăși. O fac în laboratoare. Sunt unii care aleg să se joace cu cucerirea. O fac în guverne. În timp ce contemplați aceste idei despre alegerile stilului de viață și rezultatele lor, temperați-vă opiniile cu Adevărul Creației. Imaginația și concentrarea reprezintă cele mai puternice instrumente pentru manifestarea fizică. Alegeți-le conștient pe amândouă și vă veți bucura de direcția încotro vă îndreptați. 

Întotdeauna ai fost tu, om drag, întotdeauna ai fost tu. 

Sunteți pregătiți pentru un astfel de răsfăț. 

Mulțumesc.

 


Traducere Monica Poka

Sursa

Foto Adam Pachula Photography


Este interzisă preluarea acestui material sub orice altă formă decât cea în care este prezentată și fără indicarea sursei originale, așa cum apare ea în această postare, precum și a traducătorului și a sursei în limba română.

Mai multe materiale în limba engleză găsiți pe site-ul autoarei aici. 

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!    

  

 

Lucruri grozave!



Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 

Cel mai drag copil al meu, acordă-ți un moment și lasă asta să pătrundă adânc în sufletul tău: ai privilegiul să fii martor și să faci parte dintr-unul din cele mai mărețe momente din istoria Pământului. Schimbările masive pe care le-ai simțit nu au fost niciodată mai evidente decât sunt acum! Iertarea acțiunilor aparent de neiertat, precum și practicarea adevărului/transparenței în societatea ta devin din ce în ce mai frecvente și sunt un semn definitiv, vizibil al muncii tale personale. Tu, copilul meu, ai contribuit direct la această schimbare uimitoare! Lucruri grozave au fost și continuă să fie făcute... continuă treaba bună pe care o faci! ~ Creatorul

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!  

 

 

 

miercuri, 24 aprilie 2024

Învățătorii pe care să-i urmați atunci când noi nu suntem prin preajmă

Consiliul Arcturian 9D prin Daniel Scranton 

Salutări. Noi suntem Consiliul Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți. 

Suntem foarte jucăuși cu celelalte ființe și colectivități cu care ne asociem în întreaga galaxie și univers. Suntem capabili să avem acea abordare ușoară cu celelalte ființe și colectivități pe care le întâlnim pentru că știm că nici ei nu-și iau existența în serios. Știm că nu au de ce să-și facă griji și nici noi, așa că abordarea ușoară pare potrivită. Este mutl râs, sau forma noastră de râs, în non-fizic. Am descoperit asta de îndată ce am ascensionat în non-fizic. 

Experimentarea unei atât de mari bucurii este ceva ce toți trebuie să așteptați cu nerăbdare pe măsură ce vă continuați ascensiunea, dar vă rugăm să recunoașteți, din punctul în care vă aflați acum, că ascensiunea voastră nu trebuie să fie o treabă serioasă. Poate fi ceva distractiv, jucăuș și plin de bucurie, râsete și entuziasm cu privire la ceea ce urmează. Desigur, se întâmplă lucruri grave pe Pământ care, bineînțeles, vă captează atenția din când în când și nu puteți evita să auziți de ele sau să citiți despre ele pe telefonul sau pe ecranul calculatorului vostru. Dar voi sunteți acolo să fiți lumina în fața întunericului și, prin urmare, pe măsură ce căutați abordarea plină de ușurință, descoperiți că vă potriviți cu știrile mai luminoase și mai plăcute. Descoperiți că vă aliniați cu o realitate în care este mai puțin întuneric asupra căruia să proiectați lumină sau în fața căruia să fiți lumină. 

Amintiți-vă că voi vibrați în fiecare moment și ceea ce vibrați va determina ceea ce experimentați. Prin urmare, căutați moduri în care să vă distrați, să vă ușurați situația, provocările și veți atrage spre voi acei oameni care vor și ei să urmeze acel drum. Sunt mulți oameni care vor ca spiritualitatea să fie mai puțin serioasă și mai distractivă și puteți alege să-i ascultați pe acei oameni în loc să urmăriți pe cineva care vă dă în mod constant raportul nenorocirilor pentru că credeți că trebuie să fiți informați ca să fiți protejați. 

Singura protecție de care aveți vreodată nevoie este propria voastră vibrație și aveți control deplin asupra ei. În momentul în care recunoașteți că o faceți, puteți merge spre lumină. Puteți intra în acea stare mai înalt vibrațională și mulți dintre voi știți cum să faceți asta. Unii dintre voi încă vă amintiți cum și acesta este un proces, dar merită să îi acordați atenție. Gândiți-vă la copii și la modul în care abordează ei viața. Ei vor să se joace; vor să se distreze; vor să râdă. Nu-i interesează să fie informați, dar vor găsi o modalitate să transforme ceva într-un joc sau o jucărie și puteți învăța multe urmărindu-i cât de creativi sunt. 

Când auziți un copil râzând, acesta este unul dintre cele mai frumoase sunete pe care le puteți experimenta acolo pe Pământ. Alăturați-vă lor în frivolitatea lor, în natura lor lipsită de griji și știți că ei sunt acolo să vă învețe, la fel ca noi, iar învățăturile lor sunt despre cum să urmați calea mai ușoară și mai veselă prin viață. Noi suntem aici să vă aducem aminte, când nu aveți copii în jur care să o facă, că asta este o cale pe care voi o creați și că o puteți crea cu bucurie. 

Totodată, vă puteți aștepta ca mai multă bucurie, experiențe mult mai vesele și oameni mai veseli să apară în viața voastră de îndată ce luați decizia să fiți mai veseli, să vă distrați mai mult și să râdeți mai mult. Știm că sunteți capabili să o faceți și tot veți avea o grămadă de oportunități să fiți în serviciul colectivului și să vă faceți munca spirituală. Aveți încredere în noi. Nu veți pierde niciuna dintre aceste oportunități, dar aveți întotdeauna opțiunea să creați mai multe oportunități să vă experimentați ca pe o ființă plină de bucurie, iubire și râs.

 

Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut plăcere să ne conectăm cu voi.

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!  

 


Adaptarea la noile mecanisme interioare

Brenda Hoffman 

Dragilor, 

Poate că vă este teamă că bucuria nu va fi niciodată proeminentă în viața voastră, că ceea ce simțiți acum este tot ceea ce există. Reveniți la frici 3D care nu mai fac parte din lumea voastră. De asemenea, s-ar putea să vă simțiți dezechilibrați sau inconfortabil pentru că renunțați în continuare la ceea ce a fost și nu sunteți încă confortabili cu ceea ce devine. Este ca și cum ați actualiza software-ul computerului vostru. Chiar dacă vă adaptați repede la noile capacități, o actualizare tinde să se simtă inițial greoaie și inconfortabilă. 

Ați ajuns în etapele stânjenitoare ale ajustării la noua voastră ființă, cu toate ramificațiile pe care un astfel de salt în nou le presupune. Același lucru este valabil și pentru cei care doresc să evolueze, așa că, interacțiunile nu sunt atât de simple sau de iubitoare pe cât vă așteptați, încurajând sentimente de singurătate. Și dacă locuiți singuri, vă simțiți izolați chiar și cu computerele, cărțile, natura și televizorul vostru. Sunteți în etapa adolescenței 3D: "Nimeni nu mă înțelege, și nimeni nu mă place." 

Poate că acest mesaj vă înfurie. Unde este bucuria pe care Universurile v-au promis-o timp de luni sau ani? Când se oprește această schimbare suficient de mult încât să simțiți mai mult decât câteva minute de bucurie? La fel cum a fost valabil și pentru progresul securității interioare create odată cu îmbătrânirea 3D, această trecere de la un adult 3D la noul vostru eu, este un proces. 

Aveți toate mecanismele interioare necesare. Acum este o chestiune de adaptare la acele schimbări interioare. 

Unii dintre voi se vor adapta sau v-ați adaptat mai repede decât alții – așa cum a fost și când erați adolescenți. Așa că, unii dintre voi vă simțiți/păreți foarte mult un nou adult în timp ce alții se luptă să devină mai maturi. Vă rugăm să vă amintiți că cei care păreau atât de maturi atunci când voi vă luptați cu creșterea în maturitate a adolescentului 3D, nu erau atât de diferiți de voi odată ce v-ați accesat pe deplin personalitatea. Așa este și acum. Asta este o cursă scurtă – nu durează ani sau decenii, ci săptămâni și luni. Pământul nu are sau trebuie să aibă nevoie de ani să evolueze, așa cum era valabil când erați un adolescent care încerca să-și negocieze intrarea în maturitate. 

Desigur, mare parte din timpul vostru de dinainte de tranziție părea să fie limpezire, iar simțirile voastre actuale par atât de asemănătoare. Diferența este că limpezirile voastre 3D au avut legătură cu eliberarea unor părți din viețile voastre anterioare care v-au afectat tranziția. Ați făcut tranziția. Acum, vă poziționați și re-poziționați noile voastre abilități și interese – o sarcină care cere la fel de multă energie pe cât au cerut schimbările voastre ca adolescent 3D. 

Așa că, vă simțiți ca și cum v-ați afla în mijlocul unei adaptări fără sfârșit, uitând tot ce ați obținut, îngrijorându-vă că bucuria voastră nu se va mai întoarce sau apărea niciodată. La fel ca cumpărătorul care regretă după ce s-a mutat dintr-o casă în alta, cu gânduri precum ”În fosta mea casă știam unde e totul și-acum nu găsesc nimic” și tot așa, comparându-vă fostul mediu cu noul mediu care se simte greșit, chiar dacă vă satisface mai bine nevoile.   

Faceți parte din nou, o poziție niciodată confortabilă inițial, chiar dacă este o creștere sau o schimbare în bine. Dați-vă voie să vă ajustați acestui nou eu al vostru, acceptând inclusiv curba de învățare care este un proces natural de trecere de la confortabil la nou. 

Vă aflați în starea potrivită în interior, la fel ca toți cei care au făcut tranziția. Încetați să vă forțați în bucurie și afară din disconfort sau frică. Evoluați nu doar de la o etapă 3D la alta, ci de la o ființă la alta. Ființa voastră interioară nu mai este ființa voastră 3D, lucru care este valabil pentru toți cei care au făcut tranziția. 

Încercați să vă găsiți centrul și ființa, în timp ce negați ceea ce a fost. 

Chiar dacă s-ar putea să simțiți că ați dat greș sau că zbuciumul vostru să schimbați Pământul și pe voi înșivă din 3D dincolo de el a fost în zadar, sunteți o ființă nouă care încearcă să-și găsească locul într-o lume confuză. Mulți au făcut tranziția, dar mai sunt încă un număr de oameni care rămân ferm ancorați în 3D, așteptând ca voi și ceilalți să-i susțineți. Este ceva similar cu un frate mai mic care devine furios sau confuz atunci când fratele lui mai mare manifestă angoasa adolescentului. 

Așa cum a fost adevărat în timpul etapei voastre de adolescență 3D, nu înțelegeți neapărat logic de ce trebuie să spuneți, să faceți sau să simțiți ceva. Știți doar că asta sunteți sau deveniți. Dați-vă voie să curgeți în noua voastră ființă și lăsați-i și pe ceilalți să facă același lucru – fără teamă, ranchiună sau furie. Ceea ce a fost nu mai este. Așa să fie. Amin.  


Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Foto Roksolyana Hilevych Photography


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!  



O nouă fundație


 

Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 

Este momentul să te urci din nou în șaua calului energetic și să spui ”Diiii”! Următorul val care vine va avea legătură cu stabilirea și menținerea granițelor. S-ar putea să simți că ai deja câteva idei destul de ferme cu privire la acest subiect, dar acesta va fi momentul tău să explorezi. Pe măsură ce această nouă fază începe, Universul te invită să-ți investighezi sentimentele în legătură cu aceste întrebări: 

Care este responsabilitatea mea și care este a celorlalți? 

Îmi asum responsabilitatea să mă simt dorit și/sau acceptat? 

Aleg să-i ajut pe ceilalți în schimbul a ceva sau bunătatea este de dragul bunătății? 

Limitele mele sunt maleabile ca să câștig iubire și atenție sau ca să obțin o favoare? 

Aceste întrebări vor fi piatra de temelie a unei noi fundații pe care o vei construi. Meriți și ești vrednic de granițe sănătoase ... lasă Universul să te ajute în atingerea lor! ~ Creatorul

 

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!  

 



marți, 23 aprilie 2024

Asta este starea spre care vă îndreptați cu toții

Consiliul Arcturian 9D prin Daniel Scranton 

Noi suntem Consiliul Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți. 

Noi nu cerem nimic de la voi și, totuși, voi cereți o întreagă lume de la voi. Vă cereți să fiți tot ceea ce toți ceilalți au nevoie să fiți și vă cereți să vă curățați toată ”karma rea” din alte vieți. Vă cereți să faceți imposibilul și să fiți perfecți, astfel încât să puteți ascensiona într-o dimensiune mai înaltă. Vă sugerăm să luați lucrurile mai ușor. Vedeți-vă ca fiind deja perfecți și vedeți-vă ca fiind într-o călătorie. 

Este o călătorie în care uneori vă veți abate de la drum și uneori veți încerca să ocoliți o groapă și să cădeți oricum în ea. Este o călătorie în care o creatură mică ar putea țâșni în fața mașinii voastre și să fie strivită. Cu alte cuvinte, oricât de mult ați încerca, nu veți avea o călătorie perfectă și nu veți face întotdeauna ceea ce se așteaptă alții de la voi. Nu veți putea evita ca din când în când să răniți sentimentele altora. Aceste lucruri se întâmplă și sunt menite să se întâmple pentru că nu sunteți acolo să aveți o călătorie perfectă după standardele voastre sau ale oricui altcuiva.   

Sunteți acolo să creșteți din imperfecțiuni. Sunteți acolo să vă apropiați mai mult unul de celălalt datorită luptelor voastre, a dezacordurilor voastre și a strădaniei voastre să vă înțelegeți. Sunteți acolo ca odată pentru totdeauna să renunțați la ideea că ar trebui să fiți altceva decât ceea ce sunteți. Și când vă puteți accepta așa cum sunteți, îi puteți accepta și pe toți ceilalți. Puteți să-i scutiți și pe ceilalți de obligația să fie perfecți. Nu trebuie să-i condamnați, să-i judecați și să-i băgați la închisoare pe toți cei care au comis vreun fel de delict pentru că fiecare vă veți face greșelile voastre. Cu toții veți avea zilele voastre proaste și când le vedeți ca oportunități să eliberați ceva sau să iertați ceva, atunci începeți să înțelegeți. 

Când vedeți totul ca perfect așa cum este, chiar dacă ar putea arăta ca o mizerie, atunci începeți să vedeți lumea și unii pe alții așa cum vă vedem noi. Noi, cei din tărâmurile mai înalte, vrem să știți că călătoriile voastre sunt perfecte așa cum sunt și că ați fost meniți să alunecați din când în când, astfel încât să vă puteți ierta pe voi înșivă. Sunteți meniți să nu aveți toate răspunsurile, astfel încât să puteți cere ajutor și să-l primiți. Este important pentru voi toți să fiți exact așa cum sunteți, pentru că sunteți o piesă de puzzle care completează puzzle-ul acestui univers și completați, totodată, puzzle-ul care este Sursa de Energie. 

Acesta este motivul pentru care nu suntem aici să vă spunem ce să faceți sau să vă dăm o listă cu reguli de urmat, suntem aici să vă ajutăm să descoperiți ce este în voi înșivă ca să vă ajute să iertați, iubiți, vindecați și să aveți compasiune. Și vrem să știți că v-ați fi întrupat acolo pe planeta Pământ doar dacă ați fi atins deja un nivel de măiestrie pentru că știați cât de provocator va fi și știați că alții vor fi puși acolo doar ca să vă apese butoanele. 

Știați că oamenii nu vor fi de acord cu alți oameni pe teme foarte importante și știați că va deveni sarcina voastră să-i iubiți oricum și să vedeți în ei Sursa de Energie, iar asta este sarcina voastră în acest moment indiferent cine sunteți sau cine ați fost. Aveți încredere în noi când vă spunem că veți ajunge acolo. Veți ajunge în acea stare în care puteți vedea perfecțiunea în toți și în toată lumea și vă puteți trăi viața în consecință și să-i lăsați pe toți ceilalți să și le trăiască pe ale lor.

 

Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut plăcere să ne conectăm cu voi.

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!  


 

Eu-l tău aflat în creștere

 


Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 

Ești pregătit să duci o viață liniștită? Ești pregătit să dai la o parte haosul și drama creată și la care ai participat zilnic? Ești pregătit să încetezi să te mai încarci cu lucruri care nu ți-au fost destinate personal? Tu, dragul meu copil, ai fost întotdeauna un suflet bun și iubitor, de ce să nu te eliberezi în sfârșit de ultimele vestigii ale cine ai fost și să pășești în eu-l tău aflat în creștere! Ai încredere că Universul te ajută. Va merita! ~ Creatorul

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!  

luni, 22 aprilie 2024

Liniștitor pentru a ajuta Ascensiunea

Ființele de pe Venus prin Natalie Glasson 

Este o încântare să fim în prezența voastră astăzi. Suntem energia colectivă a Ființelor de pe Venus. Împărtășim cu voi iubirea, pacea și conectarea noastră. Dorim să fim în serviciul vostru în actuala voastră călătorie de ascensiune și, prin urmare, vă aducem informații care să vă susțină. 

Treceți prin propriul proces personal de ascensiune. Treceți, totodată, printr-un proces de ascensiune împreună cu toate ființele de pe Pământ. Este ca și cum ați experimenta două călătorii în același timp și, totuși, aceste călătorii se intersectează și par ca fiind una singură. 

Puteți recunoaște acest lucru întrebându-i pe cei din jur despre propria călătorie de ascensiune și despre ceea ce ei experimentează în acest moment. Puteți, totodată, recunoaște asemănările și diferențele. Universul Creatorului trimite în mod constant valuri de energie care să vă direcționeze personal, și ca colectiv pe Pământ, să mergeți înainte, să creșteți, să vă expansionați, să experimentați mai marea voastră unime și conectare cu Creatorul ca să vă dezvoltați procesul de ascensiune. 

Este întotdeauna valoros să înțelegeți energiile și valurile de lumină care apar. Corpul și ființa voastră se conectează automat cu unele dintre ele și le descarcă în ființa voastră, totuși, unele energii au nevoie să vă concentrați asupra lor pentru ca conectarea să poată fi făcută, sau cel puțin să fiți conștienți de ele. 

Noi, Ființele Venusiene, dorim să împărtășim cu voi un val de energie care curge cu putere. Este de culoare roz și violet. Conține un profund sentiment de iubire și curățare ca să puteți da drumul. Vorbește despre orice din realitatea voastră care trebuie lăsat să plece/eliberat și, făcând acest lucru, iubirea din voi va crește mult mai mult decât ați experimentat-o vreodată până acum. 

Uneori vă poate fi teamă să dați drumul la ceea ce nu vă mai servește și vreți să-l țineți aproape de voi. Când vă dați voie să faceți asta, iubirea pe care o experimentați este mult mai mare pentru că iubirii i se oferă libertatea să fie exprimată și experimentată în ființa voastră. 

Aspectul provocator poate fi să vă dați seama la ce trebuie să dați drumul. De ce vă țineți prea strâns și care, de fapt, nu vă servește? Vă puteți întreba ... De ce mă țin, poate prea strâns decât ar trebui și îmi servește la ceva? Ce câștig sau primesc ținându-mă prea strâns? Ce s-ar întâmpla dacă aș renunța la strânsoarea mea, orice ar fi ceea de ce mă țin, și aș recunoaște că în ființa mea este o iubire care așteaptă să se dezvăluie? 

Multe ființe de pe Pământ se țin de vechile căi, vechile practici și experiențe ale trecutului – moduri de a gândi, chiar de a vedea sau de a face. Pe măsură ce energia in interiorul vostru se schimbă și energia din jurul vostru se schimbă, aveți noi zone de ancorare... lucruri noi de care vă puteți ține cât de strâns doriți... și, prin urmare, sunt aspecte din trecut – obiceiuri/gânduri – care nu au, de fapt, loc în realitatea voastră actuală și nu vă mai servesc. 

Acum, procesul de eliberare: dorim să vă imaginați că vă țineți foarte strâns cu mâinile, cu mintea, cu inima de ceva. Vă invităm să inspirați profund și să expirați profund și să vă imaginați că dați drumul. Puteți să aveți mâinile, pumnii chiar foarte strânși în timp ce vă gândiți la ceea de ce vă țineți și nu vă mai servește. 

În timp ce inspirați strângeți și mai mult pumnii. În timp ce expirați, îi relaxați. Pe măsură ce continuați să respirați profund, vă lăsați mâinile să se relaxeze și să se relaxeze... toți mușchii... cu palma deschisă. Asta simbolizează că dați drumul la acea ținere strânsă.   

Vă puteți imagina că cu fiecare expirație pe care o faceți, expirați iubire și este ca un vânticel iubitor care duce cu blândețe tot ceea ce nu vă mai este necesar. Nu este atât de mult ca și cum vă deconectați sau vă separați pentru că, în multe privințe, acest lucru nu se poate întâmpla. Este mai mult ca și cum lăsați ca pur și simplu să fie purtat departe, cu iubire, ca și cum nu mai este plantat sau înrădăcinat în ființa sau în realitatea voastră. 

Poate că poate exista în altă parte. Asta nu înseamnă că îl trimiteți cuiva, ci pur și simplu că ar putea exista în altă parte. Apoi, dați-vă voie să recunoașteți iubirea care este în ființa voastră și lăsați-o să crească, să vă umple întreaga ființă. Lăsați-o să crească într-un mod care să vă servească. Va crește așa cum este ghidată din interiorul ființei voastre. 

Veți observa ridicarea, libertatea. Acest lucru va fi extrem de liniștitor, pentru că este stresant; să te ții de lucruri care nu mai sunt, de fapt, împământate sau necesare, crează tensiune. Observați cum întreaga voastră ființă este liniștită de acest proces. 

Acestui val de energie roz și violet care vine, când vă dați voie să vă conectați cu el, când cereți să stați în energia lui, să-l lăsați să curgă peste și prin ființa voastră, îi veți observa frumusețea, energia sa Feminină Divină. Când stați în energia lui, sunt Zeițe care dansează în lumina roz și violet – dansează celebrând, în cercuri... de jur împrejur... celebrând iubirea, celebrând creșterea și ancorarea iubirii. 

Acolo se află, totodată, vibrația Tărâmului Unicornilor – a frumuseții, a grației, a clarității, a strălucirii luminii și adevărului. Și vibrațiile angelice ale libertății și expansiunii sunt prezente. Să stați în acest val de ascensiune roz și violet este extrem de liniștitor pentru sistemul vostru nervos, de fapt, pentru întreaga voastră ființă. Vă resetează ființa; regenerează, întinerește. Vă dă voie să vă relaxați mai profund în adevărul vostru, în acea prezență a Creatorului în ființa voastră. 

Noi, Ființele Venusiene, vă invităm să stați în această prezență a luminii roz și violet, să vă bucurați de prezența sa în împământarea și expansiunea unei iubiri mai mari în ființa voastră și să simțiți... să experimentați pe deplin... impactul liniștitor asupra ființei voastre, la toate nivelele ființei voastre.

 

Noi suntem Ființele Venusiene. Vă mulțumim.


Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!