Se afișează postările cu eticheta Actualizări. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Actualizări. Afișați toate postările

joi, 2 mai 2024

Actualizare 2 Mai 2024

De ceva vreme îmi dă târcoale o frică pe care n-am prea băgat-o în seamă pentru că era undeva la marginea conștientizării mele și am decis că nu este nevoie să-i dau o atenție care să o aducă mai în față și să-i mai și dea o putere pe care nu o are. Despre ce frică e vorba: frica că nu am suficient; suficient timp să-mi fac toate treburile pe care le am de făcut, suficienți bani să-mi duc la bun sfârșit proiectul ”casa”,  și încă vreo câteva mai mititele, dar totul se învârte în jurul lui ”suficient”.

Oricât m-am străduit să mă scap de ea, n-am reușit. O simțeam stând acolo ca o umbră, un monstru de sub pat. Știam că dacă a venit la mine înseamnă că a găsit ”teren fertil” pe care să crească sau să-mi arate ceva ce nu eram pregătită să văd de una singură. Am încercat să evit să-i dau atenție ca să nu-i dau o și mai mare putere, dar o simțeam stând la pândă cu atât mai mult cu cât condițiile care să-i favorizeze creșterea s-au înmulțit.   

Așa că, în dimineața asta, m-am gândit că a sosit momentul să ”iau taurul de coarne”. 

Am ales să o privesc în față, știind că este doar o iluzie, dar una cu o putere nesănătos (pentru mine, și cred că nu numai) de neglijat. Oricât te-ai preface că nu o vezi, că nu vrei să o vezi și să-i dai atenție, este acolo în mintea ta ca un ghimpe sau ca o stafie care te bântuie. 

M-am întrebat ce să fac cu ea. Inițial mi-am zis că folosirea Flăcării Violet a Transmutării și Conectivității este cea mai bună idee. Să o iau, să o învălui în ea și să o trimit în Focul Primordial pentru transmutare. Dar apoi a apărut întrebarea ”Oare am dreptul să fac asta?” 

Orice frică este o co-creație, una pe care omenirea în ansamblul ei a creat-o ca experimentare. Eu nu doresc să o mai experimentez, dar dacă mai sunt oameni care doresc să o experimenteze, ea nu va dispărea pentru simplul fapt că a intrat în conștientul colectiv uman și să o scoatem de-acolo ... e cam greu. Iar să o tot trimit în Focul Primordial de câte ori apare ar fi ca și cum aș vrea să car apă cu strecurătoarea... 

Pot să o de-creez pentru mine, dar nu e sigur că nu va apărea ”când mi-e lumea mai dragă”. Așa că, mi-am creat o mantră pe care să o repet când simt că frica că nu am suficient ... orice, îmi dă târcoale:

 

Universul îmi asigură tot ceea ce am nevoie în fiecare clipă a existenței mele.

 

Universul se expansionează prin creație și co-creație, nu prin lipsa lor. Lipsa resurselor, oricare ar fi ele, duce la blocaje, stagnări, nicidecum la creație/co-creație și expansiune. Dacă eu, la nivel de om, nu mă pot expansiona la toate nivelele din cauza lipsei a ceva, nici Universul nu o poate face pentru că NOI (eu, tu, el, ea) suntem CO-Creatorii. 

Universul își face, de fapt, treaba/partea lui, NOI nu știm încă cum să ne-o facem pe-a noastră! 

Poate că uneori nu avem nevoie de mai mult din ceea ce credem că am avea nevoie, ci de mai puțin din ceea ce avem deja! Întotdeauna avem ”suficient” să vedem care sunt ajustările pe care este nevoie ca NOI să le facem ca Universul să-și poată face și el treaba. Nu vom primi niciodată mai mult din ceea ce avem deja, dar nu știm gestiona. Universul oferă, dar nu face risipă.   

Pentru mine este întotdeauna o bucurie să discut cu Universul, și cu tot ceea ce înseamnă acesta pentru mine, pentru că primesc răspunsuri pe care mintea nu mi le-ar putea da de pe nivelul ei de cuprindere. Mulțumesc dragul meu tovarăș de călătorie pentru fiecare răspuns care-mi schimbă perspectiva! Creștem împreună!

 

Munay – Calea Iubirii


Monica Poka


luni, 15 aprilie 2024

Actualizare 15 Aprilie 2024


Acum 7 ani începusem să scriu un ciclul de actualizări ale momentului în ceea ce privește dinamica energetică. Dar apoi am renunțat la el pentru că în acel moment, al renunțării la el, mi-am dat seama că pentru mine devenise oarecum o dependență. Când devii dependent de ceva probabilitatea ca informația pe care o primești, și o dai mai departe să nu mai aibă frecvența care ar trebui să o aibă, este foarte mare. Văzusem asta la alții și când am simțit-o și la mine, m-am oprit. Aș spune că a fost un test pentru mine, unul pe care l-am trecut cu bine.

Ce se petrece acum în energetic este atât de bulversant, haotic oarecum, încât fără o ghidare, informare pe care să o simțim corectă sau măcar plauzibilă, este cam dificil să ne descurcăm. Este situația/starea în care m-am aflat eu ieri. Da, oboseala pe care am simțit-o mi se părea perfect justificată având în vedere ritmul meu de viață, orele dormite, 3-4 pe noapte deja de săptămâni bune, dar era mai mult de atât. 

În momentul în care au început și amețelile, să simt că parcă am un clopot tras pe cap, palpitațiile la inimă, senzația de plutire, am început să mă îngrijorez. La început mi-am spus că este din cauza la câte am pe cap acum, de parcă cineva a decis că trebuie să rezolv totul ACUM, dar apoi am început să mă îngrijorez. Deși am întrebat ce se întâmplă, auzeam doar ”actualizări, activări”, ceea ce nu mă mulțumea deloc. 

Meditația nu m-a ajutat prea mult pentru că nu mă puteam concentra și nu puteam da drumul îngrijorării, deși starea fizică aparent era în regulă. Am cerut Universului mai multe clarificări pentru că nu simțeam ceea ce simt de obicei atunci când au loc astfel de actualizări/activări. Era ceva nou, energii care nu-mi erau familiare și deși știam că ”totul e sub control”, nu mă puteam detașa de starea de nesiguranță. 

Iar într-o astfel de stare energetică atragi lucruri, situații de pe acel palier energetic pe care te situezi. Am fost ”victima” unei tentative de spargere de cont pe Facebook, noroc că ”păzitorii” sunt întotdeauna la post și m-au ”tras de mânecă” în ultima secundă de nu le-am” căzut în plasă”. A fost momentul în care mi-am spus ”Monica, adună-te!” Și m-am adunat. 

Câteva minute mai târziu intru pe mail și văd că tocmai intrase un mesaj de la Daniel Scranton ”Primirea a mai multe de la Pleiadeeni, Siriusieni și Noi”. Am simțit un zâmbet care-mi spunea ”Ai primit ce-ai cerut”. L-am citit cu ”sufletul la gură”. După ce l-am terminat de citit, starea mea s-a schimbat cu 180 de grade. Lacrimi de bucurie și recunoștință mi-au marcat starea de eliberare de nesiguranță și îngrijorare. Deși EU știam ce se întâmplă, eu nu știam ce se întâmplă. 

N-am reușit aseară să-l termin de tradus, dar îl voi traduce cât de repede pot pentru că cred că nu sunt singura care are nevoie de acele informații.

 

Munay – Calea Iubirii

 

Monica Poka

 

 

duminică, 11 februarie 2024

Actualizare 11 Februarie 2024



Ultimele zile s-ar putea să fi fost greu de dus pentru foarte mulți dintre noi pentru că s-a lucrat, și se mai lucrează, intens pe corpul fizic, care este cel mai dens dintre toate corpurile noastre. Cuvântul care a fost dominant, și mai este încă, este ”durere”. Dureri de cap, dureri de coloană, dureri de te miri cum acea parte a corpului poate să doară atât de tare. Dor mai ales acele zone în care am ”depozitat” câte ceva dureros, ceva ce n-am vrut să privim în față sau să lăsăm să se vadă. Uneori le-am ascuns chiar de noi înșine. 

Eu, care întotdeauna am avut tensiunea arterială mică, am experimentat puseuri de tensiune de chiar 200 cu 95. Am crezut că s-a defectat tensiometrul, dar când am văzut că nici vorbă de așa ceva, am trecut la remedii mai serioase. Senzația de fierbințeală în zona inimii a continuat, și continuă, să persiste și acum, deși tensiunea mea arterială și-a revenit în limitele considerate ”normale”. Ce a fost interesant este că știindu-mă subtensivă, nu obișnuiesc să-mi măsor tensiunea, dar am fost oarecum înghiontită să o fac. 

O altă durere care și-a făcut simțită prezența a fost durerea de spate, de șale mai ales. Simțeam că mă dor toate oasele corpului, dar cireașa pe tort a pus-o durerea oaselor capului pe care le puteam auzi efectiv cum scrâșneau de parcă se re-aranjau, deși privindu-mă în oglindă n-am observat nici o modificare a fizionomiei mele. 

În tot acest timp am fost calmă, deși pentru tensiunea crescută la astfel de ”scoruri”, am preferat să iau o pastilă de captopril, și am vorbit tot timpul cu celulele corpului meu. Am ajutat la eliberarea energiilor stagnante care trebuiau deblocate ca să poată pleca, mi-am încurajat, mi-am susținut cu iubire toate celulele corpului, am pus și eu umărul ca autor, co-autor al unora dintre acele energii, iar în calitate de ”gazdă” a lor le-am mulțumit de colaborare, le-am învăluit în Flacăra Violet a Transmutării și Conectivității și le-am urat ”Drum bun!”. 

Ce este important în această fază este să nu intrăm în panică. De fapt, să nu ne lăsăm acaparați de panica corpului nostru pentru care frica de moarte este cea mai mare frică. Sufletul nu poate avea frică de moarte pentru că se știe nemuritor, dar dacă ne identificăm cu corpul, ne identificăm și cu fricile lui. Corpul nostru se transformă în moduri în care n-a făcut-o niciodată până acum și este perfect normal să-i fie frică. Dar asta nu înseamnă că trebuie să preluăm și noi această frică. 

Știu că unii pot cădea în capcana de-a considera toate aceste manifestări drept consecințe ale ascensiunii și să le trateze cu o oarecare indiferență. Nu o faceți, pentru că foarte puțini oameni pot în acest moment să-și autoregleze funcționarea corpului fizic, iar aportul unor substanțe deficitare în corpul fizic, cum ar fi anumite vitamine, nu poate veni decât din exteriorul lui. Să ”dăm Cezarului, ce-i al Cezarului” astfel încât să obținem acel echilibru necesar ca să putem merge mai departe.

 

Munay – Calea Iubirii

 

Monica Poka



marți, 29 iunie 2021

Modificări în trimiterea postărilor pe mail

Stimate cititoare, stimați cititori

Ca urmare a faptului că FeedBurner, care gestiona până acum trimiterea postărilor de pe blog celor care s-au abonat la blog, și-a retras acest serviciu, pentru ca cei care doriți să puteți primi în continuare postările de pe acest blog, am căutat și ales un alt operator, Follow.it, așa că, postările vă vor trimise în continuare. 

De asemenea, Follow.it oferă și alte servicii pe care le puteți folosi, trebuie doar să intrați pe link-ul https://follow.it/ să vă faceți cont și să vedeți ce alte servicii oferite de ei v-ar fi de folos. 

Puteți și configura modul în care să primiți noutățile de pe blog, frecvența cu care să le primiți precum și alte opțiuni accesând link-ul https://follow.it/dincolo-de-mine-sunt-eu?action=followPub&filter 

Vă mulțumesc că sunteți abonați la acest blog și citiți postările mele, chiar dacă nu ne cunoaștem, dar împărtășim idei, convingeri, aspirații comune.

Cu stimă,

Monica Poka

vineri, 12 octombrie 2018

Actualizare 12 Octombrie 2018


Cred că foarte mulți dintre noi, dacă nu toți, avem nopți din ce în ce mai ciudate, mai obositoare și epuizante. Explicațiile pe care mulți le dau/găsesc sunt fie energiile datelor considerate de mare efect, 10/10 de exemplu, fie Luna Nouă, Luna Plină, fie chiar acele ”instrumente” folosite în mod intenționat pentru inducerea cu ajutorul ultrasunetelor a unor sentimente/stări de vibrație joasă.

Nopți nedormite sau dormite pe bucăți în care facem ceva, suntem undeva, avem certitudinea că am primit unele informații, mesaje, dar de care nu ne mai amintim nimic la trezire. Apoi, brusc avem niște intuiții, revelații care deși sunt waw, în curând ni se par naturale, banale, de parcă așa ar fi fost de când lumea.

joi, 26 iulie 2018

Actualizare 26 Iulie 2018



Una dintre actualizările cele mai importante, dincolo de evenimentele cosmice și energetice care au loc, este actualizarea și transformarea corpului nostru fizic. Absolut orice actualizare/schimbare care are loc în câmpurile noastre de energie, ea se va reflecta în cele din urmă în corpul nostru fizic, deoarece nu poate exista un dezechilibru între corpurile noastre energetice și cel fizic, pentru că acesta ar duce, și duce, în mod automat la ieșirea noastră din planul fizic.

marți, 22 mai 2018

Actualizare 22 Mai 2018



Sper că ați trecut cu bine peste ultimele zile și că nu v-au răvășit prea mult, pentru că au fost zile extrem de puternice energetic. Cred că foarte mulți dintre noi și-au experimentat (pentru a câta oară, oare?) propria Grădină Ghetsimani și sper că ați trecut cu bine (nu chiar storși de toată vlaga din voi) de această experimentare.

Mulți dintre noi am avut ocazia, mai puțin plăcută, să experimentăm reveniri ale unor aspecte alte noastre, de care nu am fost/suntem foarte mândri. Le-am considerat demult vindecate și eliberate și iată, totuși, ele au revenit. Ce ocazie bună pentru mintea, ego-ul și personalitatea noastră să ne spună” ”Vezi, ți-am spus eu că acel trilu-lilu spiritual din mintea ta este o minciună. Nu m-ai crezut, iată dovada.”

luni, 14 mai 2018

Actualizare 14 Mai 2018



După cum spuneam zilele trecute, am intrat într-o nouă perioadă de curățări și purificări intense, de eliberări de tipare și energii vechi, tipare și energii care sunt scoase parcă din străfundurile ființei noastre. Cred că nu ne-am gândit niciodată că ele pot fi atât de bine înrădăcinate și de ascunse în ființa noastră precum se dovedesc a fi.

marți, 6 februarie 2018

Actualizare 6 Februarie 2018


Un lucru este cert pentru marea majoritate a oamenilor, și anume, că anul 2018 a început în forță din toate punctele de vedere. Evenimente cosmice, unul mai puternic decât celălalt, răsturnări de situații la toate nivelele, și aici mă refer în primul rând la viața noastră personală, cea de toate zilele.

Dacă în anii trecuți ne-am plâns că este greu, acum nici măcar n-am mai avut timp să ne plângem, ne-am limitat doar la a ne întreba ”Oare cât mai este? Oare cât mai rezist? Se va termina vreodată?” Știm că acestea sunt întrebări retorice pe care ni le punem, știm că la un anumit nivel cunoaștem răspunsul, dar parcă acel nivel se pierde undeva în ceață și până și ceea ce am crezut că știm, nu mai știm.

marți, 9 ianuarie 2018

Actualizare 9 Ianuarie 2018


Iată-ne trecuți, din nou, de o răscruce de drumuri în care mulți au fost nevoiți sau au dorit să schimbe direcția în care viața lor se îndreaptă. Acum, când spun nevoiți, nu mă refer la faptul că i-ar fi obligat cineva să facă asta, mă refer la faptul că din interiorul lor au simțit că nu mai pot merge pe aceiași cale pe care au mers până acum, chiar dacă această cale și-au stabilit-o doar cu câteva luni sau săptămâni în urmă.

Ce se întâmplă, de fapt? Tot mai mulți înțeleg că viața LOR este viața LOR și că oricât de mult și-ar dori ca din această viață să facă parte și cei dragi lor, familia, acest lucru devine, poate, tot mai puțin probabil pe zi ce trece. Dacă până acum au putut amâna unele alegeri, ei bine, acum se pare că nu o mai pot face.

marți, 28 noiembrie 2017

Actualizare 28 Noiembrie 2017


Foarte mulți ați semnalat în ultimul timp o activitate intensa în zona plexului solar, a chakrei inimii și a inimii înalte. Toată această activitate are legătură cu o mai deplină aliniere cu cine suntem cu adevărat și cu adevărul nostru. Mulți observați deja că nu mai puteți spune acele lucruri în care ați crezut cândva și pe care ați continuat să le spuneți în ciuda faptului că nu mai credeați demult în ele, dar o făceați pentru a-i menaja pe cei dragi vouă pe care i-ați crezut nepregătiți să facă cunoștință cu noul voi.

Ei bine, acum acele cuvinte nu mai pot ieși pe gura voastră fără să vă facă să simțiți o revoltă în voi sau chiar stări de rău fizic, dureri de stomac, greață, dacă insistați să o faceți. Acum, acesta poate că nu este singurul motiv pentru care s-ar putea să experimentați aceste simptome și ar fi foarte indicat să vă întrebați corpul despre ce ar putea fi vorba sau să consultați o persoană de specialitate care să vă ofere și o altă părere.

marți, 14 noiembrie 2017

Actualizare 14 Noiembrie 2017


Iată-ne ieșiți din malaxorul lui 11:11, un Portal extrem de provocator care multora dintre noi ne-a arătat ce, unde mai avem de lucrat. Am putut experimenta extremele și oscilația aproape continuă între ele precum și urmările experimentării fiecărei extreme. Da, sunt mai puțini cei care au experimentat beatitudinea și extazul, dar sub o formă sau alta toți l-au gustat, chiar dacă a fost și numai pentru câteva momente.

Ceea ce a fost marcant pentru acest Portal a fost experimentarea conștientă energetică și emoțională profundă, manifestată inclusiv în corpul fizic, a unor emoții considerate de către noi negative. Poate că pentru mulți a fost pentru prima dată când au conștientizat simțind pe propria piele efectul pe care aceste energii îl au asupra corpului fizic.

joi, 9 noiembrie 2017

Actualizare 9 Noiembrie 2017



Pe măsură ce influxul de energii continuă să crească, starea noastră la toate nivelele cunoscute nouă este afectată, nu că la celelalte n-ar fi, dar nu le putem conștientiza încă. Nu intrați în panică, lumea noastră/voastră nu se prăbușește, ci atinge noi nivele de conștientizare care aduc cu ele noi curățări și încheieri de programe vechi.

Multora deja vă sunt cunoscute manifestările acestor influxuri de energie în continuă creștere, dar s-ar putea să fiți dați puțin peste cap de noile conștientizări care vă sunt aduse de aceste vibrații mai înalte care intră mult mai profund în memoria noastră celulară și scot la suprafață tot felul de ”chestii” pe care nu le-am putut conștientiza până acum sau au putut fi conștientizate doar la nivel individual printr-o muncă asiduă cu noi înșine.

marți, 7 noiembrie 2017

Actualizare 7 Noiembrie 2017


Cred că suntem de acord cu toții (aproape) că lucrurile nu mai sunt așa cum au fost altădată, chiar dacă aparent nu s-a schimbat nimic. Deși poate că de văzut nu vedem nici o schimbare, de simțit o simțim în noi. O simțim în modul în care percepem lucrurile, în modul în care ne raportăm la noua noastră realitate, pentru că, da, suntem într-o realitate nouă.

Din ce în ce mai multe ființe venite pe această planetă și întrupate în corpuri umane sunt trezite și activate pentru că ceasul a sunat pentru toată lumea. Chiar și cei care sunt mai somnoroși de felul lor sunt forțați să facă ochi pentru că zorile bat la ușa tuturor, cum s-ar spune.

marți, 24 octombrie 2017

Actualizare 24 Octombrie 2017


După cum mulți ați observat aria curățărilor și eliberărilor se extinde tot mai mult asupra a tot ceea ce ne înconjoară. Foarte mulți sunt în aceste momente prăbușiți pur și simplu în ei înșiși/ele însele. Îi puteți recunoaște după privirea pierdută și goală și tresar când îi întrebați ceva. Sunt oarecum în lumea lor, deși nu aceea este lumea lor. Este lumea pe care este nevoie să o lase în urma lor.

Pe mulți dacă îi întrebați ce se întâmplă cu ei, vă vor răspunde ”Nimic!”. Unii nu vor să se deschidă, nu au ajuns încă în punctul în care să o poată face din varii motive. Unii nu știu să exprime ce se întâmplă cu ei, alții se tem să o facă pentru a nu fi luați de nebuni, în timp ce alții se simt pierduți în acea lume și își caută singuri ieșirea.

sâmbătă, 21 octombrie 2017

Actualizare 21 Octombrie 2017


Una dintre curățările cu care foarte mulți s-au confruntat în aceste zile este curățarea Chakrei Gâtului care s-a manifestat, și se manifestă, mai ales sub formă de răceală, tulburări și chiar schimbări de voce și modulații ale ei. După cum bine știm cu toții, Chakra Gâtului este chakra comunicării înalte și este una dintre chakrele cel mai afectate de trecutul nostru ca oameni întrupați pe o planetă a controlului exercitat de către cei interesați.

Din fragedă pruncie am fost învățați, viață după viață, că este mai sigur pentru noi să nu ne spunem/verbalizăm adevărul, părerile, concepțiile și/sau convingerile personale, că este mai bine să le ținem pentru noi. Acest lucru ne-a făcut să ne înstrăinăm atât de noi înșine cât și de societate pentru că la un moment dat am ajuns să ne simțim striviți de societate și chiar de noi înșine.

joi, 19 octombrie 2017

Actualizare 19 Octombrie 2017


După zile de trecut prin ciurul energetic universal, se pare că ne apropiem de un liman mult așteptat. De ce se pare? Pentru că am constatat cu toții pe propria noastră piele că nimic nu mai este sigur sau bătut în cuie în lumea noastră. Atât de multe s-au schimbat în viața noastră într-un timp atât de scurt, încât suntem în curs de revenire, deși nu știm încă la ce sau dacă chiar este vorba de o revenire.

Într-un fel este o revenire, dar este o revenire la ceva ce suntem dar nu ne mai amintim a fi. Ciudată exprimare nu-i așa? Dacă o citiți doar cu mintea, poate fi chiar neinteligibilă. Din fericire însă, simțiți adevărul din spatele cuvintelor mele pentru că simțiți, foarte mulți, că vă întâlniți din nou cu un voi care știți că sunteți voi, unii sunteți chiar încântați de acest nou voi, dar nu știți încă de unde să-l apucați.

miercuri, 11 octombrie 2017

Actualizare 11 Octombrie 2017


Atrăgeam acum câteva zile atenția asupra faptului că masculinul divin a intrat într-o nouă fază a trezirii sale pentru a întâlni femininul divin și a se unifica cu el. Bineînțeles că este vorba de mult mai mult decât de reconcilierea sexului masculin și cel feminin, dar în mod interesant explozia acestui fenomen are loc tocmai în zona relațiilor dintre femei și bărbați.

Din ceea ce experimentez și aud de la aproape toate cunoștințele, prietenele mele de sex feminin, are loc o imensă dislocare de energii blocate în vechile tipare și roluri de soț/soție, bărbat/femeie, mamă/băiat, tată/fată. Aceste interacțiuni sunt asemenea unui cutremur care nu mai lasă piatră neîntoarsă, nu au loc pe rând cum s-ar spune, ci toate deodată.

joi, 5 octombrie 2017

Actualizare 5 Octombrie 2017


Unul dintre fenomenele care a prins amploare în ultima vreme este trezirea energiei masculine mai înalt vibraționale, mai ales în bărbați, și aducerea ei în aliniere cu masculinul divin care se află în aliniere cu femininul divin. O astfel de etapă nu poate trece în liniște și neobservată, pentru că, în general, energia masculină fiind orientată mai mult spre a face, a pune în operă, a materializa este de felul ei mai activă, mai zgomotoasă.

Dacă până acum femeile abundau la cursurile cu tematică spirituală sau înclinate către introspecție, către lucrul cu energia, lucrurile încep încet-încet să se echilibreze. Au fost și până acum bărbați implicați în astfel de activități, dar proporția bărbați/femei a fost net în favoarea femeilor. Acum a devenit oarecum un fenomen care nu poate trece nebăgat în seamă.

miercuri, 4 octombrie 2017

Actualizare 4 Octombrie 2017


O vorbă foarte des întâlnită este ”Ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să primești.” Ei bine, foarte mulți dintre noi am cerut încheierea relațiilor karmice  sau care au devenit disfuncționale, astfel încât să nu mai fie nevoie să reluăm aceste relații și în alte vieți. Este vorba de orice tip de relații, dar relațiile care ne afectează cel mai mult sunt cele de familie, de cuplu.

Aceste încheieri se pot manifesta fie sub forma unor crize în relație, în cazul în care această curățare a relației este dorită de ambele părți, ca ea să fie efectivă și relația să poată continua, fie sub forma unor rupturi aparent bruște care să ducă la dezintegrarea relației respective.

Indiferent de tipul relației, a faptului că va continua sau nu, ceea ce este important este să intrați în ședință cu voi înșivă și să analizați cu o mare sinceritate plusurile și minusurile acelei relații, și dacă ea mai corespunde sau nu adevăratelor voastre nevoi, nevoilor sufletului vostru.