duminică, 28 decembrie 2014

A Fi un Conducător Multidimensional - Mesaj Arcturian



Mesaj primit prin Suzanne Lie

Noi suntem în proces de a ne schimba realitatea. Spunem ”noi” pentru că toate dimensiunile, realitățile și lumile trec într-o frecvență mai înaltă de exprimare. Și cel puțin, asta este pentru binele cel mai înalt.

Prin urmare, pe măsură ce dimensiunea a treia/patra se eliberează din cătușele realității trei dimensionale a iluziei și trece în cea de-a cincea dimensiune a luminii cosmice a adevărului, toate dimensiunile aflate deasupra celei de-a cincea dimensiuni trec și ele în următoarea lor expresie mai înalt dimensională.

În timp ce facem această tranziție, are loc o eliberare, o renunțare la ceea ce a fost expresia predominantă a sinelui. De exemplu, noi Arcturienii ne expansionăm frecvența noastră de bază din cea de-a opta până la a zecea dimensiune, în dimensiunea a unsprezecea și a doisprezecea.

În același fel, frecvența voastră de bază ca oameni va urca de la dimensiunea a treia/patra la a cincea, care a fost cândva expresia mai înaltă a SINELUI vostru. În cazul Pământului, dimensiunea a treia/patra va deveni treptat din ce în ce mai puțin locuibilă.

Veți descoperi că așa cum a trebuit să faceți un efort pentru a experimenta în mod conștient cea de-a cincea dimensiune, va deveni din ce în ce mai greu să experimentați în mod conștient cea de-a treia/patra dimensiune. Chiar și acum conștiința voastră poate părea că rătăcește în ceea ce pare a fi o stare de transă. Această stare de transă poate părea atât de naturală încât să nu vreți să o părăsiți.

De asemenea, pe măsură ce această schimbare vă accelerează în mod continuu conștiința, veți câștiga o nouă perspectivă asupra lumii voastre fizice. Acest punct de vedere mai înalt vă va permite să vă percepeți realitatea 3D cumva ”de deasupra ei” mai degrabă decât ”blocat în ea”. Cu alte cuvinte, veți fi în stare să vă observați ego-ul din SINELE vostru Mai Înalt.

Odată ce SINELE vostru Multidimensional preia conducerea, veți fi capabili să luați unele decizii importante care fac din VOI creatorul vieții voastre. Veți deveni, de asemenea, conștienți de multe dintre realitățile voastre mai înalt dimensionale, paralele sau alternative.

În timp ce înotați în iluzia celei de-a treia dimensiuni, voi vedeți doar ceea ce vă înconjoară. Cu toate acestea, pe măsură ce vă recâștigați o perspectivă mai înaltă asupra vieții voastre, multe dintre prioritățile voastre se vor schimba. Ego-ul nu vă mai spune să renunțați la meditațiile voastre și la expresia voastră creativă ca să vă puteți ”întoarce la ocupațiile din viața voastră reală”.

Cu Sinele vostru Mai Înalt la cârmă, vă veți da seama că ceea ce ați perceput ca ”doar imaginația voastră” este de fapt viața voastră reală. Apoi încet, sau mai repede, veți dori să ”renunțați” la multe dintre treburile, responsabilitățile și muncile voastre de o frecvență mai joasă.

În acest fel veți putea rămâne cu o mai mare ușurință în lumina și iubirea necondiționată a celei de-a cincea dimensiuni. Bineînțeles că veți continua ”să aveți grijă de treburile voastre 3D”, dar prioritățile voastre se vor schimba foarte mult pe măsură ce conștiința voastră se expansionează în dimensiunile mai înalte.

S-ar putea să vă gândiți ”Să îndrăznesc să cred că ceea ce pare a fi imaginația mea este de fapt lumea mea reală? Dacă fac acea alegere și-mi comut atașamentul meu principal la sentimentele imaginației mele cinci dimensionale, acest lucru nu înseamnă că mor pentru lumea fizică?”

Când meditați sau visați că sunteți într-o realitate de o frecvență mai înaltă, sunteți în stare să vă treziți sau să vă încheiați meditația? Bineînțeles că realitatea voastră fizică nu dispare în timp ce voi dormiți sau meditați, și ea nu va dispărea nici atunci când vă mutați identitatea principală de la a fi sinele vostru fizic 3D la a fi SINELE vostru Corp de Lumină 5D.

Chiar și aceia care de fapt ”mor” pentru cea de-a treia dimensiune, de multe ori experimentează atât lumile lor mai înalte cât și dimensiunea a treia până când sunt pregătiți să-și elibereze expresia mai joasă a sinelui lor. În același fel, lucrătorii noștri în lumină se confruntă cu decizia ”care realitate este lumea reală?”

În timp ce sunteți în starea de conștiință cinci dimensională această întrebare evoluează în cele din urmă în ”Pe care dintre numeroasele dimensiuni ale realității să o aleg ca expresie principală a SINELUI meu?”

Când v-ați oferit voluntari să intrați în vehiculul vostru pământesc, lumea fizică a devenit expresia principală a SINELUI vostru. În timp ce sunteți încă prinși în vehiculul vostru pământesc, voi sunteți înclinați să credeți că voi aveți alegerea numai a unei expresii principale.

Pe măsură ce vă experimentați din ce în ce mai mult conștiința multidimensională în timp ce vă percepeți și lumea voastră trei dimensională, ați putea crede că voi trebuie să alegeți o ”realitate principală”. Această credință apare pentru că chiar și atunci când aveți o experiență multidimensională, voi gândiți într-un mod trei dimensional.

Din momentul în care începeți să faceți din ce în ce mai multe incursiuni în conștiința voastră cinci dimensională, veți începe și să gândiți multidimensional. Astfel, alegerile de tipul ori/ori care v-au umplut lumea voastră 3D sunt înlocuite de înțelegerea că voi le puteți alege pe amândouă și/sau pe toate. Apoi începeți să înțelegeți conceptul realității multidimensionale dintr-o perspectivă mai înaltă.

Datorită înțelegerii evoluate a SINELUI vostru Multidimensional, vă amintiți că nu mai este nevoie să alegeți. Din perspectiva SINELUI vostru cinci dimensional, știți că voi aveți nenumărate expresii ale SINELUI vostru care sunt experimentate simultan în nenumărate dimensiuni și realități.

Adaptarea dificilă este ca SINELE vostru cinci dimensional să-l convingă pe sinele vostru trei dimensional să ”RENUNȚE” la iluziile timpului și spațiului. Expresia voastră trei dimensională este speriată să elibereze acea iluzie pentru că în mod inconștient voi vă amintiți că acea formă de ”renunțare” a însemnat moarte în multe dintre încarnările voastre trei dimensionale.

Sunt foarte dificil de rupt îndoctrinările voastre 3D de ”o viață de persoană” și ”o viață o dată”. Aceste reguli mai prevăd și că dacă trăiți o viață bună atunci mergeți în Rai, dar dacă trăiți o viață rea mergeți în Iad. Problema cu bine versus rău este că definiția de bine și de rău diferă în funcție de îndoctrinarea voastră trei dimensională.

Din cauza vastei programări pe care mulți oameni au primit-o, precum și a faptului că mulți dintre oamenii lui Gaia trăiesc la marginea supraviețuirii, cea mai mare parte a procesului de trecere în frecvențele mai înalte ale conștiinței cade pe umerii lucrătorilor în lumină treziți.

Dorim să vă mulțumim dragi Lucrători în Lumină pentru marele vostru curaj și pentru răbdarea voastră. Venim în conștientizarea voastră pentru a vă spune că, ”Acesta este ACUM-ul pentru aceia dintre voi care v-ați unit cu SINELE vostru Multidimensional să vă uniți unul cu celălalt.”

Membrii tărâmurilor Galactice și Celeste lucrează cu voi, expresiile noastre ale SINELUI legate de pământ, pentru a vă aminti că ”Acesta este ACUM-ul pentru a vă uni cu Gaia și cu toți locuitorii Săi umani și non-umani, care sunt dispuși să elibereze nenumăratele iluzii și limitări ale vehiculului lor trei dimensional”.

Orice CREDINȚĂ că voi sunteți limitați la expresia voastră 3D vă ține prinși în iluzie. Din fericire, odată ce puteți concepe că sunteți multidimensionali, veți începe să vă dați seama că nu este nevoie să părăsiți o realitate pentru a putea experimenta o altă realitate.

De fapt, voi toți aveți abilitatea de a experimenta realitățile voastre trei, patru și cinci dimensionale în ACUM-ul conștiinței voastre multidimensionale. Acordându-vă la ”ACUM-ul lui UNU” puteți face o evaluare  onestă a stării voastre de conștiință prin observarea gândurilor, emoțiilor și acțiunilor voastre din nou descoperita voastră perspectivă mai înaltă.

Pentru ca voi să alegeți să vă întoarceți la deplina conștientizare a SINELUI vostru Multidimensional, va fi necesar ca voi să fiți observatori CONȘTIENȚI ai vieții voastre. Înainte de a vă putea schimba trebuie ca mai întâi să vă cunoașteți pe voi înșivă.

Odată ce vă observați în mod clar pe voi înșivă, vă veți da seama de orice modificare pe care este necesar să o faceți în viața voastră și în voi înșivă. Această observare începe prin a vă spune vouă înșivă

”Chiar ACUM intru în SINELE meu Mai Înalt pentru a-mi observa starea de conștiință. Din această perspectivă mai înaltă pot face o observare onestă a gândurilor, emoțiilor și acțiunilor mele.”

”Chiar ACUM observ cum gândurile și emoțiile mele îmi afectează starea de conștiință. Recunosc și activitățile și/sau atribuțiile care îmi coboară conștiința.”

”Chiar ACUM sunt pregătit/ă să curg în cea de-a cincea dimensiune, aleg în mod conștient să transmut orice gânduri, emoții, activități sau obiceiuri care-mi coboară conștiința.”

Pentru ca voi, voluntarii care v-ați bi-locat într-un vehicul pământesc pentru a o ajuta pe Gaia, să fiți pe deplin conștienți de SINELE vostru Multidimensional, va trebui ca voi să fiți observatori CONȘTIENȚI ai vieții voastre.

Pe măsură ce vă recâștigați o interacțiune constantă cu expresiile mai înalte ale SINELUI vostru, vă aduceți aminte că această ”ghidare mai înaltă” este o expresie mai înaltă a propriului vostru SINE Multidimensional.

Printr-o comunicare constantă cu SINELE vostru vă veți aminti ”misiunea” pe care v-ați decis să o acceptați înainte de a fi intrat în vehiculul vostru pământesc. Și cel mai important, pe măsură ce permiteți expresiilor mai înalte ale SINELUI vostru Multidimensional să fuzioneze cu voi și să vă conducă, sunteți pregătiți să fiți un Conducător Multidimensional pentru alții. 

Puteți începe ca o persoană, dar pe măsură ce fuzionați cu cei mulți din voi, veți fi în stare să fuzionați cu cei mulți care încep să-și amintească și ei misiunea. Atunci 1 devine 2 și 2 devine 4, care devine 8, 16, 32, 64 și așa mai departe până la infinit.

Vă treziți la SINELE vostru Multidimensional și la motivul pentru care ați ales să intrați într-un vehicul pământesc trei dimensional. Știm de marea singurătate de care ați suferit și de dorul profund pentru ... pentru ce, pentru cine va sau ce va care lipsește.

Acel ce va care vă lipsește este misiunea pe care ați ales să o îndepliniți, iar acel cine va care vă lipsește este VOI – ca SINELE vostru Multidimensional. Fiecare dintre voi este o componentă importantă pentru ascensiunea planetară a lui Gaia. Fiecare dintre voi s-a oferit voluntar să o ajute pe Gaia în ascensiunea Sa.

Și ca o recompensă pentru eforturile voastre, veți deveni un Conducător Multidimensional care se alătură lui Gaia în timp ce ea își transmută realitatea sa fizică în lumea multidimensională a luminii și iubirii necondiționate multidimensionale.




link catre articolul original

Trdaucere Monica Poka

Privind în Urmă pentru a Merge Înainte - Anul 2009


2009


O Binecuvântare de la IlliaEm

Mesaj primit prin Suzanne Lie

Draga mea Una,

Eu sunt IlliaEm, Elohim de pe Arcturus și îți vorbesc ție personal, precum și vouă tuturor. Ca și Elohim, abilitățile mele sunt complet eliberate de toate limitările percepute de voi, ale timpului și spațiului. Și voi, de asemenea, veți începe să cunoașteți această libertate.

Am venit în inima ta pentru a-ți reaminti că eu am fost cu voi TOȚI încă de la începutul explorării voastre în realitatea polarizată. Am fost cu voi de fiecare dată când ați intrat ca și copil și de fiecare dată când ați trecut dincolo, la sfârșitul fiecărei vieți. Vedeți voi, preaiubiților, Eu sunt VOI și noi suntem UNA.

Sunt atât de mândru de cine ești și de cine devii. Văd că ești obosită. Corpul tău este în mijlocul unei transformări majore și ai vrea să fii în coconul tău. Ar trebui să poți face acest lucru după Vacanța ta. Pentru moment, doar relaxează-te și fii calmă. Totul va fi minunat. Viața ta cinci dimensională este aici acum! Doar deschide-ți inima în fața ei. De fapt, dă-mi voie să te ajut. Permite-mi să ajung în Sufletul tău, apoi în ambalajul tău fizic și să ating miezul inimii tale.

Simte Esența mea în timp ce intru în tine. Vezi lumina mea în inima ta. Mă vezi acum, Una mea? Adânc, adânc în centrul inimii tale fizice am deschis un mic vortex. Da, acolo, chiar acolo este, direct înainte și un pic la stânga. La început îl vezi doar ca pe o luminiță în mijlocul inimii tale fizice care pulsează, dar pe măsură ce te apropii de ea cu vederea ta interioară, îți dai seama că, într-adevăr, este un vortex.

La început, rotirea este înceată, dar treptat, ea devine din ce în ce mai rapidă trăgându-te din ce în ce mai aproape de vortex. Stai! Oprește-te un moment și așteaptă ca vortexul să-și deschidă miezul către tine. Vezi cum o lumină începe să se zărească prin centrul său, ca și lumina dimineții printre crengile umede ale copacilor? Se pare că această lumină caută, te caută pe tine, Una mea, oscilând încoace și încolo ca o lanternă într-o noapte întunecată.

Rămâi în liniște, pentru că ea te caută pe tine exact așa cum și tu o cauți pe ea. Începi să-ți dai seama că această lumină este inteligentă. Această Lumină este Ființă, fără formă, dar totuși plină de înțelepciune, putere și iubire dincolo de orice măsură. Rămâi atât de liniștită încât aproape că uiți să respiri, în timp ce lumina curge treptat în locația ta.

La început lumina doar îți atinge degetele de la picioare, apoi urcă încet prin corpul tău, prin glezne, genunchi, coapse, șolduri, talie, plexul solar și în inima ta. Apoi lumina urcă spre gâtul tău, fruntea ta și coroana ta.

Acum lumina este în tine acoperind fiecare suprafață a formei tale, ea emană în jos în Pământ și în sus în atmosfera lui Gaia. În timp ce lumina care a intrat prin inima ta se expansionează în miezul planetei și în întinderile din adâncul spațiului, ceea ce tu simți devine o vibrație, apoi o strălucire, apoi o fulgerare, apoi un foc, un soare și o STEA.

Voi sunteți lumină pură, energie pură, Esență pură.
VOI/EU/NOI suntem O Ființă de Lumină și Iubire.
Vă puteți conecta cu această energie oricând vă conectați cu MINE/NOI,
IlliaEm




Am făcut o meditație în care am fost instruită să adaug secțiunea de mai jos acestui proces.
Sper că voi, minunații mei cititori, mă veți însoți în această activitate postând răspunsurile voastre.
Apoi, în timp ce ”Privim în urmă pentru a Merge Înainte” putem face acest lucru împreună.
Încep prin a posta răspunsurile mele.

Cei 5 W

WHO – CINE v-ați văzut pe voi înșivă a fi în 2009? (felul în care ne percepem sinele este CINE suntem)
WHAT – CE făceați? (și felul în care acel ”făceați” vă influența percepția de sine)
WHERE – UNDE trăiați? (locul în care trăim ne influențează foarte mult)
WHEN – CÂND ați fost cel mai conștienți de SINELE vostru în acel an?
WHY – DE CE ați fost conștienți de SINELE vostru în acel ACUM?

Dacă doriți să vă postați răspunsurile acest lucru va ajuta în Unitatea Conștiinței noastre.

Anul 2009 a fost un an important pentru mine, așa că voi posta cei 5W ai mei

WHO – CINE Anul 2009 a fost anul ieșirii mele de sub ”acoperirea” Suzan Caroll
WHAT – CE Mi-am pornit site-ul www.suzanneliephd.com în care mi-am folosit numele meu real
WHERE – UNDE Peste tot pe Internet
WHEN – CÂND M-am simțit suficient de sigură în SINELE meu pentru a mă elibera de ”acoperirea” mea
WHY – DE CE Pentru că am dobândit suficientă stimă de SINE pentru SINELE meu real


link catre articolul original

Traducere Monica Poka

sâmbătă, 27 decembrie 2014

Fals sau Adevărat?



Din ciclul De ale mele

Am fost întrebată zilele trecute ce părere am despre un anumit blog, despre informațiile prezentate pe acel blog. Întâmplarea face ca și eu să fi ”vizitat” acel blog și părerea mea personală să nu fie deloc bună despre informația prezentată, ba chiar din contră. Dar fiind părerea mea personală și nedorind să influențez părerea persoanei care mi-a pus această întrebare, am cerut mai multe detalii legate de sensul întrebării. Nu mi-au fost date, și am înțeles că așa este mai bine. Am văzut ulterior că doamna care mi-a pus întrebarea a ajuns la o concluzie similară cu a mea.

Ce se întâmplă de fapt? În acest moment există pe internet foarte multă informație legată de subiecte arzătoare, ca să le spun așa, pentru noi în acest moment. Este și informație de calitate, după cum este și multă informație ”contrafăcută”. Cea ”contrafăcută”, cel puțin așa o percep eu, este de mai multe feluri.

Pornind de la contrafăcută intenționat, în care este destul de dificil să sesizezi prin simpla citire ”contrafacerea” și al cărei rol este tocmai crearea unor convingeri false, întreținerea unei stări de îndoială, nesiguranță, frică și neîncredere. De multe ori este necesar să o citești de mai multe ori pentru că deși ”pare” adevărată, fiind foarte subtilă, ea nu ”sună” bine. Pentru a putea recunoaște acest tip de informație ai nevoie de ceva mai multă experiență, mai ales spirituală, și de niște convingeri proprii destul de clare. 

Este apoi informația amestecată într-un mod în care este relativ ușor să recunoști ”falsul”. De ce? Pentru că dacă ai o oarecare pregătire spirituală, deja de la început ”miroși” nepotrivirile. De obicei această informație este un amestec de informații preluate din diferite mesaje prezentate de către diferiți mediumi și interpretată prin prisma autorului postării respective. Uneori este ”garnisită” și cu convingerile personale ale autorului postării respective. De obicei, aceste postări nu indică nici o sursă prezentându-l pe autorul ei drept ”receptorul” informației, venite bineînțeles ”de dincolo”.

Este apoi informația amestecată în mod haotic în care de la primele rânduri sesizezi falsul. Este un talmeș-balmeș din care multe nu înțelegi și atunci fie tragi concluzia ”Uau ce deștept este ăsta/asta și ce bine le spune”, dar de fapt nu înțelegi nimic, fie poți percepe haosul din mintea autorului care vrea să prezinte lucruri pe care nici el/ea nu le înțelege încă. Aici nu veți întâlni nici o sursă de informare a articolului pentru că ego-ul autorului este atât de mare încât nu are nevoie de girul sau ”acoperirea” dată de altcineva.

Am întâlnit și un tip mai interesant de informație, cu care îmi exprim cu tărie dezacordul părându-mi-se cel mai urât mod de ”contrafacere”, în care sub girul unui mesaj canalizat/primit/recepționat de cineva, traducătorul, sau cel ce preia mesajul tradus, își inserează propriile păreri și interpretări care NU fac parte din acel text. Bineînțeles, fără a menționa acest lucru. Cititorul, de bună credință, nu mai verifică originalul.

În urmă cu câțiva ani am citit pe un site un mesaj care bineînțeles că nu avea menționată nici sursa și nici traducătorul. Pentru că mi s-a părut că ceva nu este în regulă cu acea traducere nu m-am dat bătută până când nu am găsit originalul. A fost prima traducere pe care am făcut-o. Am comparat-o cu versiunea de pe acel site și m-am apucat de tradus. Departe de mine gândul să susțin că traducerile făcute de mine sunt perfecte. Nici vorbă. Ele reprezintă felul în care eu am perceput acel mesaj dându-mi toată silința ca acea traducere să fie cât mai conformă cu putință cu originalul. Să traduc înțelesul, sensul, nu neapărat forma. 

Și acum am să vă spun cum aleg eu mesajele pe care să le traduc. Sincer, cred că de fapt ele mă aleg pe mine, dar asta este deja o altă poveste. Citesc mesajul și apoi mă întreb: ”Ce simt eu față de această informație?” Și apoi îmi ascult corpul. Modul în care el reacționează. Simt o stare de constricție, de limitare, simt că mă adun și că mă ia cu goluri în stomac? Atunci cu certitudine acea informație nu are o sursă binevoitoare sau a fost coruptă sub o formă sau alta. Dacă însă simt cum mă expansionez, cum inima îmi tresaltă de bucurie, cum îmi furnică tot corpul și fiorii mă străbat din cap până în picioare, atunci acea informație este curată și binevoitoare. Și da, atunci și traducerea ei îmi curge pur și simplu printre degete și devine o transcriere și nu o traducere. Este adevărat că tot traducând/transcriind, am învățat să mă conectez la sursa mesajului și să-i cer sprijinul în redarea cu cea mai mare acuratețe posibilă a informației respective. Mulți m-au întrebat cum pot traduce atât de mult. Acesta este secretul. Dorința mea de a fi un canal curat în transcrierea acelei informații. Și totuși vă cer fiecăruia dintre voi, cititorii mei, să mergeți dacă nu de fiecare dată măcar din când în când la sursa originală a mesajului. Verificați întotdeauna ceea ce citiți. Ascultați-vă corpul pentru că înnăscutul vă va da semnele necesare pentru a recunoaște adevărul sau falsul informației. Folosiți-vă discernământul la maximum. Mai ales atunci când împărtășiți cu alții. Înainte de a da mai departe o informație VERIFICAȚI-O prin propriile voastre mijloace. Folosiți-vă acele percepții pe care nu le putem încă cuantifica sau caracteriza pe de-antregul, dar ele există și sunt simțite de fiecare dintre noi din ce în ce mai mult. Cu cât le veți folosi mai mult, cu atât se vor dezvolta mai mult. Și atunci nu vom mai putea fi ”prostiți” de nimeni și de nimic.

Namaste!

Monica Poka


Privind în Urmă pentru a Merge Înainte – Anul 2008


2008


O Picătură de Infinit


De Suzanne Lie

Conștiința, ca un flux de apă pură intră în voi, vă umple și curge afară din voi. Atâta timp cât ceea ce intră este pur, gândurile, emoțiile și intențiile voastre sunt pure, și ceea ce curge mai departe din voi rămâne pur.

Cu toate acestea, dacă în fluxul vostru intră apă contaminată sau se ascunde în voi, ea contaminează apa care curge din voi și va preceda fiecare experiență a voastră.

Fluxul conștiinței voastre este singura voastră comoară veșnică. Prin urmare, este necesar ca ea să fie însușită, protejată și curățată. Conștiința voastră este acea posesiune care va merge în mod sigur cu voi în timp ce navigați prin nenumăratele schimbări și expresii ale realității voastre.

De fapt, conștiința voastră este cea care crează schimbările și experiențele din viața voastră.

Numai voi vă puteți proteja conștiința. Numai voi o puteți proteja împotriva invaziei a ceea ce nu vă doriți în timp ce călătoriți prin realitate și interacționați cu milioane de alte fluxuri. Voi, așa ca și multe alte fluxuri, ați ales să urmați Curgerea înapoi în marele Ocean al Unității din care ați venit.

Când reveniți, cu ce doriți să contribuiți la acest Ocean?
Cum se va schimba Oceanul Unității atunci când fluxul vostru va curge în el?

Este curat fluxul vostru sau a fost murdărit de mediul vostru exterior și interior? Dacă fluxul vostru vă crează realitatea, cum ar putea ca ceva din afara voastră să vă tulbure viața voastră interioară?

Voi sunteți cel care alege ce să intre în conștiința voastră. VOI sunteți cel ce trebuie să meargă pe muchie de cuțit între negare și alegerea de a percepe numai iubirea necondiționată.

Odată ce știți că voi veți duce cu voi ceea ce voi permiteți să intre în percepțiile voastre, veți deveni mai vigilenți în ceea ce privește atenția voastră și unde-i permiteți să se odihnească.

De asemenea, odată ce vă dați seama că fluxul care curge de la voi merge mai departe pentru a crea realitatea căreia i-ați permis să intre în conștiința voastră, vigilența voastră asupra percepțiilor va deveni din ce în ce mai definită.

Realitatea pe care voi alegeți să o percepeți este realitatea pe care voi alegeți să o trăiți.
Alegerea este a voastră.

Atâta timp cât fluxul vostru interior este atât de clar ca un diamant fin tăiat, voi puteți percepe alte diamante din alte fluxuri care se îndreaptă spre destinația lor.

Odată ce sunteți suficient de clari pentru a vedea Curgerea care vă unește cu ”alte” diamante, aceste diamante exterioare devin diamante interioare.

În Curgere, realitățile interioare și exterioare devin UNA.
Toate multele fluxuri de conștiință devin UNA.
Și, trecutul și viitorul este ACUM.

Toate extremele, măsurile și polaritățile se estompează în UNA din ACUM care este infinit AICI. AICI și ACUM voi sunteți fluxul conștiinței care vă unește cu Oceanul Unității Spirituale.

Ați ajuns la Oceanul către care ați curs. Demult, când exista timpul, ați fost un micuț izvor individual. Acum, VOI sunteți Oceanul.

Cu toate acestea, pentru că ați ales să faceți lunga călătorie de la infinit la individualitate și înapoi din nou, voi vă întoarceți ca o Picătură individuală de Infinit în Oceanul Cosmic al Unității.


Am făcut o meditație în care am fost instruită să adaug secțiunea de mai jos acestui proces.
Sper că voi, minunații mei cititori, mă veți însoți în această activitate postând răspunsurile voastre.
Apoi, în timp ce ”Privim în urmă pentru a Merge Înainte” putem face acest lucru împreună.
Încep prin a posta răspunsurile mele.

Cei 5 W

WHO – CINE v-ați văzut pe voi înșivă a fi în 2004? (felul în care ne percepem sinele este CINE suntem)
WHAT – CE făceați? (și felul în care acel ”făceați” vă influența percepția de sine)
WHERE – UNDE trăiați? (locul în care trăim ne influențează foarte mult)
WHEN – CÂND ați fost cel mai conștienți de SINELE vostru în acel an?
WHY – DE CE ați fost conștienți de SINELE vostru în acel ACUM?

Dacă doriți să vă postați răspunsurile acest lucru va ajuta în Unitatea Conștiinței noastre.


2008 a fost un an interesant pentru mine, așa că aș dori să împărtășesc cei 5W ai mei

WHO – CINE Eram încă Suzan Caroll, pentru că nu mă simțeam suficient de în siguranță să-mi folosesc numele meu real
WHAT – CE Mi-am terminat cartea de poezii Șapte Pași pentru Suflet
WHERE – UNDE Am compilat cea mai mare parte din ea în casa părinților mei în perioada procesului de trecere dincolo a mamei mele
WHEN – CÂND am scris un registru de lucru pentru cartea mea Șapte Pași pentru Suflet și pentru site-ul meu
WHY – DE CE Am încercat să mă găsesc pe mine, adică să văd cum mă percep ca SINELE MEU

Ca și cadou de Sărbători Fericite pentru voi toți, am pus acea broșură de 36 de pagini în dropbox-ul meu. O puteți descărca de la link-ul de mai jos:




Traducere Monica Poka


vineri, 26 decembrie 2014

Privind în Urmă pentru a Merge Înainte – Anul 2007


De Suzanne Lie

2007


RECOLTA

Astăzi, Recolta este adunată și roadele sunt depozitate sau duse la piață.
Cu toate acestea, ”recolta” noastră este lumina pe care noi o depozităm în vehiculele noastre pământești, și când o ”scoatem pe piață”, noi aducem această lumină în viața noastră de zi cu zi.

Este o recoltă bună în acest an și suntem pregătiți pentru odihna din lunga perioadă de iarnă după o primăvară, vară și toamnă ocupate. Noi semințe de lumină au fost plantate, care în perioada de iarnă vor germina, astfel încât să poată fi ”născute” în primăvară.

Această ”naștere” pe care o așteptăm este o ”liniște” în interiorul nostru, care denotă că UNUL este APROAPE GATA să iasă. Nu știm când va fi ACEASTĂ ”recoltă”, deoarece am predat-o Sufletului nostru. Pe de altă parte știm că acest UNUL nu trebuie să se lupte și NU trebuie să muncească. Acest nou SINE care crește în interiorul nostru trăiește, se mișcă și acționează din interiorul Fluxului.

Simțim disonanța lumii exterioare încercând să ne invadeze, dar o expirăm încet afară, deoarece o minte calmă și emoțiile pașnice sunt modelul SINELUI nostru care iese la suprafață. Noul nostru SINE caută profund în interior și știe că prin această căutare interioară TOATE se vor manifesta în realitatea noastră exterioară la ”momentul” potrivit.

Noi știm că nu există un ”Fiți gata” pentru că noi suntem gata ACUM! Cei din jurul nostru sunt cei care poate că nu sunt pregătiți – ÎNCĂ! Între timp, vom planta semințele noului nostru SINE în planeta PĂMÂNT, astfel încât, ca UNUL, oameni și planetă, să putem aștepta primăvara.


Am făcut o meditație în care am fost instruită să adaug secțiunea de mai jos acestui proces.
Sper că voi, minunații mei cititori, mă veți însoți în această activitate postând răspunsurile voastre.
Apoi, în timp ce ”Privim în urmă pentru a Merge Înainte” putem face acest lucru împreună.
Încep prin a posta răspunsurile mele.

Cei 5 W

WHO – CINE v-ați văzut pe voi înșivă a fi în 2004? (felul în care ne percepem sinele este CINE suntem)
WHAT – CE făceați? (și felul în care acel ”făceați” vă influența percepția de sine)
WHERE – UNDE trăiați? (locul în care trăim ne influențează foarte mult)
WHEN – CÂND ați fost cel mai conștienți de SINELE vostru în acel an?
WHY – DE CE ați fost conștienți de SINELE vostru în acel ACUM?

Dacă doriți să vă postați răspunsurile acest lucru va ajuta în Unitatea Conștiinței noastre.



Traducere Monica Poka

Privind în Urmă pentru a Merge Înainte – Anul 2006


De Suzanne Lie

Intrând în ultimele zile ale anului 2014, îmi dau seama că am scris câte un Buletin informativ aproape în fiecare lună începând din 24.11.2013. Simțindu-mă nostalgică, am decis să găsesc o scriere reprezentativă pentru fiecare an, preferabil dintr-o lună apropiată sfârșitului de an.
Azi încep să cobor pe calea amintirilor către 1 Ianuarie 2015.
Trimit multe mulțumiri și iubire necondiționată mulților mei prieteni minunați care merg pe acest drum împreună cu mine.

2006
Călătoria unui Foton


Integrarea Spiritului în Materie

Ești un foton, un fascicol de Lumină Multidimensională. Ai călătorit prin Univers, oprirea ta anterioară fiind Pleiadele. Ai venit să-i ajuți pe Pământeni în trezirea lor și cauți un om care să-ți permită intrarea prin Chakra sa Coroană. Da, se pare că acolo este un om care este pregătit să-și deschidă cel de-al Treilea Ochi. Poate că poți să-i fii de ajutor.

Intri prin Portalul Chakrei Coroană și aștepți la fereastra de deasupra Templului Interior a Triunghiului său Sacru. Dorești să intri în această Ființă astfel încât să poți împărtăși darul tău de Lumină. Cu toate acestea, regulile Pământului stabilesc că aceasta este o Planetă a Liberului Arbitru și că nu poți să intri într-un om fără a fi invitat. Prin urmare, aștepți. Tu respecți oamenii pentru că ei au supraviețuit celei de-a treia dimensiuni și sunt pe cale să se Trezească. Ei au fost tăiați de la SINELE lor Multidimensional pentru eoni, totuși, cumva, ei nu au uitat.

Au încercat să uite, dar oricât de dureros a fost să-și amintească de Acasă, a fost chiar mai dureros să o uite. Așa că au așteptat pe ”Prag”, așa cum așteptați și voi. Vrei să intri în această conștiință pe cale să înflorească, dar persoana nu te-a invitat încă. Dar stai, este cineva care intră în Templul Interior și stă sub vortexul în care ai așteptat cu răbdare să intri. Când UNUL își ridică Conștiința în Lumina ta, vortexul te trage înăuntru, și ești într-o formă 3D.

Ție ți se pare ca și cum ai fi intrat într-o peșteră întunecată. În scurt timp, intri într-o peșteră uriașă de forma unui triunghi inversat. Întreaga peșteră este plină de lichid, dar acesta este ”nectarul vieții” în această lume și intri calm în el. Marea ta Lumină luminează instantaneu peștera înainte cufundată în întuneric. Pe bolta lungă a peșterii vezi nenumărate lumini care pâlpâie la o frecvență cu mult mai joasă decât a ta.

Tu îți conții Lumina în așa fel încât să nu-i dăunezi acestei persoane. La ceea ce pare a fi partea din față a peșterii, un vortex circular pare a fi atârnat de tavan. Vortexul pare a fi un distribuitor de substanțe chimice puternice și hormoni. În spatele tău, un alt vortex în formă de con atârnă de tavan. Și acesta pare a fi o fabrică de hormoni. Totuși, în timp ce celălalt vortex pare a distribui, acesta pare a primi. Acest al doilea vortex, din partea din spate a peșterii, este destinația ta pentru că el pare a fi receptorul Luminii mai înalt dimensionale. Pe măsură ce te apropii de el, îți dai seama că acesta a fost și punctul tău de intrare.

Cu toate acestea, prima dată simți impulsul de a intra în cealaltă glandă, cea de la vârful inversat al peșterii, deoarece așa cum știi acesta este centrul de control principal al acestui vehicul. În timp ce te apropii de vortex, descoperi că această persoană poate accepta câțiva amperi din Lumina ta în acest moment. Prin urmare, după o trecere rapidă prin acest vortex, te întorci la fosta ta destinație aflată în partea din spate a peșterii.

Vei descoperi că scurta ta vizită, în ceea ce acum știi că este Glanda Pituitară, a fost suficientă pentru a-ți oferi toate informațiile de care ai nevoie în legătură cu această persoană. Acum știi exact cât de multă lumină poate accepta această persoană fără a supraîncărca vehiculul care susține viața. Prin urmare, îți vei integra încet SINELE tău foton în ceea ce acum știi că este Glanda Pineală.

În timp ce te integrezi în Glanda Pineală, ești un pic surprins să descoperi că ești deviat înapoi în fluidul peșterii ca și un foton schimbat. Plutești prin peșteră, și, apoi, printr-un mic tunel circular pentru a intra într-o altă peșteră mai mică. Nu zăbovești aici, deoarece te integrezi din nou în sistemul vehiculului pământesc.

De această dată tu EȘTI fluxul de sânge așa cum intri în fiecare celulă și atom al acestui vehicul biologic. Este o senzație unică pentru tine să experimentezi gravitația și densitatea. Totuși, tu știi că, chiar dacă această persoană nu-și dă seama de ceea ce s-a întâmplat, tu ai inițiat o schimbare extremă în conștiința sa. Această expansiune a conștiinței, la rândul ei, va instiga o mare transformare a vehiculului pământesc.

Îți pare rău că vibrația ta înaltă cauzează disconfort, așa cum pare acum că persoana se simte destul de inconfortabil în corpul, mintea și emoțiile sale. Cu toate acestea, tu știi că aceste simptome sunt temporare și că persoana se va adapta curând la vibrația accelerată a vehiculului său pământesc.

Acum, că ai făcut un turneu prin întregul vehicul prin intermediul fluxului de sânge, decizi că îți vei stabili ”tabăra” doar în interiorul, pe cale de deschidere, celui de-al Treila Ochi unde poți să crești în mod treptat și în siguranță viteza de frecvență a acestui vortex. Te stabilești și te relaxezi. Da, acesta va fi un mare spectacol. Vei sta și vei privi cum o întreagă planetă își ridică vibrația în cea de-a cincea dimensiune.

Te simți bine că ai putut da și tu un mic ajutor. Poate că mai mulți dintre prietenii tăi fotoni au intrat și ei, de asemenea, în această persoană. Ce petrecere veți avea în timp ce vă uitați la Pământ prin cel de-al Treilea Ochi deschis al acestui UNU! Te întrebi dacă această persoană va ști vreodată că tu ești AICI.

***
Am făcut o meditație în care am fost instruită să adaug secțiunea de mai jos acestui proces.
Sper că voi, minunații mei cititori, mă veți însoți în această activitate postând răspunsurile voastre.
Apoi, în timp ce ”Privim în urmă pentru a Merge Înainte” putem face acest lucru împreună.
Încep prin a posta răspunsurile mele.

Cei 5 W

WHO – CINE v-ați văzut pe voi înșivă a fi în 2004? (felul în care ne percepem sinele este CINE suntem)
WHAT – CE făceați? (și felul în care acel ”făceați” vă influența percepția de sine)
WHERE – UNDE trăiați? (locul în care trăim ne influențează foarte mult)
WHEN – CÂND ați fost cel mai conștienți de SINELE vostru în acel an?
WHY – DE CE ați fost conștienți de SINELE vostru în acel ACUM?

Dacă doriți să vă postați răspunsurile acest lucru va ajuta în Unitatea Conștiinței noastre.


link catre articolul original

Traducere Monica Poka


joi, 25 decembrie 2014

Privind în Urmă pentru a Merge Înainte – Anul 2004


 De Suzanne Lie

Intrând în ultimele zile ale anului 2014, îmi dau seama că am scris câte un Buletin informativ aproape în fiecare lună începând din 24.11.2013. Simțindu-mă nostalgică, am decis să găsesc o scriere reprezentativă pentru fiecare an, preferabil dintr-o lună apropiată sfârșitului de an.
Azi încep să cobor pe calea amintirilor către 1 Ianuarie 2015.
Trimit multe mulțumiri și iubire necondiționată mulților mei prieteni minunați care merg pe acest drum împreună cu mine.

2004


Expansionarea Chakrei Gâtului

Cea de-a Cincea Chakră a noastră, situată la nivelul gâtului, guvernează vorbirea, auzul, comunicarea, exprimarea de sine, grația și ascultarea Sinelui nostru Mai Înalt. Această chakră ne îndeamnă să ne găsim ”SINELE” nostru Multidimensional și să-l comunicăm prin intermediul creativității noastre.

Glanda endocrină pentru această chakră este este glanda tiroidă. Tiroida este o glandă în formă de fluture care este înfășurată în jurul părții din față a traheei, chiar sub mărul lui Adam.

Cea de-a Cincea Chakră produce hormonii care influențează în mod esențial fiecare organ, țesut și celulă din corp pentru a regla metabolismul corpului, funcționarea organelor, ritmul cardiac, nivelul de colesterol, greutatea corporală, nivelul de energie, forța musculară, starea pielii, regularitatea menstruației, memoria și multe alte condiții.

Cu alte cuvinte, tiroida comunică cu întregul nostru corp și ajută la reglarea stării noastre de bunăstare și de sănătate în general.

Având în vedere că de-a Cincea Chakră guvernează simțul auzului, aceasta guvernează și abilitatea noastră de a ne auzi conversațiile interioare. Dacă nu putem auzi dialogurile care sunt în mintea noastră, nu vom fi conștienți de modul în care gândurile noastre emoționale interacționează cu, întrerup și distorsionează comunicările noastre din exterior.

Una dintre puterile acestei chakre este abilitatea noastră de a ne asculta sinele, astfel încât să ne putem conecta cu ghidarea noastră interioară înainte de a încerca să dăm o soluție unei dispute cu cineva. Aceasta este abilitatea care crează adevărata intimitate cu ceilalți – ȘI cu noi înșine.

Cea de-a Cincea Chakră este prima chakră care este guvernată de către simțurile noastre mai înalte care ne direcționează atenția pentru a accesa Conștiința Colectivă a lui Gaia. Dacă putem trece de la conștiința individuală la conștiința planetară, vom fi capabili să facem față într-un mod mult mai eficient provocărilor care ne stau în față.

Comunicarea cu SINELE nostru prin Chakra Gâtului este primul pas în recunoașterea faptului că noi suntem Zei și Zeițe în pregătire. Asemeni unei mici semințe care cade dintr-o floare, noi am ajuns în dimensiunea a treia pentru a învăța să înflorim în propria noastră floare. Aici ne lovim de multe greutăți deoarece solul este adeseori uscat și nefertil. Cu toate acestea, numai prin înfruntarea conflictelor noastre interioare și exterioare creștem în SINELE nostru cel mai creativ.  

Pentru a înțelege și deschide pe deplin imensa putere a Chakrei Gâtului vă rog să urmați legăturile (link-urile) de mai jos în ordinea în care ele sunt prezentate.

Meditație pentru Chakra Gâtului

A deveni UNA cu cea de-a Cincea Chakră

Un Mesaj de la Gaia – cea de-a Cincea Chakră

Ceremonia pentru Chakra Coroană a Elohimilor


Respirația Conștientă

Chakra Gâtului vă mai reamintește și să respirați în mod conștient. Atunci când respirați în primul rând pe nări, în timp ce sunteți PREZENȚI în respirația voastră, începeți să vă dați seama că respirația voastră se schimbă. Respirația voastră se schimbă nu pentru faptul că voi ați schimba-o în mod conștient, ci pentru că PREZENȚA voastră vă permite ca în mod conștient să adunați prana din lumea exterioară și să o integrați în lumea voastră interioară.

În timp ce sunteți PREZENȚI, respirația voastră încetinește, devenind mai lungă și mai rafinată. Cantitatea crescută de prana pe care o integrați în sistemul vostru, vă crește câmpul electro-magnetic și ridică vibrația atât a lumii voastre interioare cât și a celei exterioare. Pe măsură ce vibrația voastră interioară crește, la fel se întâmplă și cu mediul din jurul vostru.

Aliniați-vă Chakra Coroană cu Marele Soare Central și cu Chakra voastră Rădăcină, cu Inima lui Gaia în centrul Mamei Pământ. În cele din urmă, voi nu respirați numai pentru voi înșivă, ci și pentru camera voastră, pentru clădirea voastră, pentru orașul vostru, pentru națiunea voastră, pentru continentul vostru, pentru emisfera voastră, pentru planeta voastră.

Cu fiecare in-spirație voi aduceți în interior o nouă viață de la fotonii Spiritului și cu fiecare ec-spirație voi eliberați vechiul prin Polul Său Sud. Fiecare eliberare prin Polul Sud susține noua curgere de la Soarele Central în interior de la Polul Nord. Această respirație purifică nu numai propria voastră Esență ci și Esența lui Gaia. Esența are în mod înnăscut o încărcătură pozitivă care animează tot ceea ce ea atinge, aducându-i un magnetism pozitiv.

Astfel, în timp ce sunteți PREZENȚI în respirația voastră, experimentați magnetismul de la lumile interioare amestecat cu magnetismul de la lumile exterioare. Pe măsură ce eliberați întunericul și aduceți în interior Lumina, îi dați Esenței voastre o încărcătură pozitivă. Această încărcătură pozitivă permite undelor voastre cerebrale să se schimbe.

În timp ce vă concentrați pe respirația voastră, corpul vostru fizic se relaxează și voi treceți de la Undele Beta la Undele Alfa. Conștiința Undelor Alfa permite celulelor voastre să rezoneze cu încărcătura crescută a respirației voastre. Apoi, Corpul vostru Emoțional devine clar, fluid și armonios, lucru care-i permite imaginației voastre să se expansioneze odată cu intensificarea focalizării voastre interioare. Apoi, treptat, conștiința voastră se mută treptat de la Conștiința Undelor Alfa la cea a Undelor Theta.

Conștiința Undelor Theta îi permite Corpului vostru Mental să devină calm, pașnic, lucid și focalizat. Gândurile voastre devin un aspect al respirației voastre pe măsură ce lumea voastră interioară se expansionează și lumea voastră exterioară scade în importanță și devine reflexia vieții voastre interioare. Cu iluziile lumii exterioare retrogradate la ”drama celei de-a treia dimensiuni”, conștiința voastră trece treptat de la Undele Theta la undele Delta.

Conștiința Undelor Delta vă permite să primiți în mod conștient fluxul de informații de la Esența Soarelui Central și beatitudinea Uniunii cu Tot Ceea Ce Este. Prezența voastră Spirituală Eu Sunt poate deschide poarta către Podul Curcubeu și permite trecerea, astfel încât Sufletul/SINELE să intre în forma voastră fizică pentru a împământa în mod conștient Spiritul în Materie.

Am făcut o meditație în care am fost instruită să adaug secțiunea de mai jos acestui proces.
Sper că voi, minunații mei cititori, mă veți însoți în această activitate postând răspunsurile voastre.
Apoi, în timp ce ”Privim în urmă pentru a Merge Înainte” putem face acest lucru împreună.
Încep prin a posta răspunsurile mele.

Cei 5 W

WHO – CINE v-ați văzut pe voi înșivă a fi în 2004? (felul în care ne percepem sinele este CINE suntem)
WHAT – CE făceați? (și felul în care acel ”făceați” vă influența percepția de sine)
WHERE – UNDE trăiați? (locul în care trăim ne influențează foarte mult)
WHEN – CÂND ați fost cel mai conștienți de SINELE vostru în acel an?
WHY – DE CE ați fost conștienți de SINELE vostru în acel ACUM?

Dacă doriți să vă postați răspunsurile acest lucru va ajuta în Unitatea Conștiinței noastre.

VĂ MULȚUMESC TUTUROR PENTRU MINUNATA VOASTRĂ ÎMPĂRTĂȘIRE
Mai jos sunt amintirile mele legate de 2004

WHO – CINE cu ambii mei părinți decedați, am intrat într-o nouă formă a maturității
WHAT – CE am simțit că aș putea să ”ies” ca și ”sinele meu real”
WHERE – UNDE m-am mutat în casa visurilor mele, lucru care mi-a stimulat foarte mult creativitatea
WHEN – CÂND pentru prima dată în viața mea m-am putut vedea pe mine însămi ca artist
WHY – DE CE am avut sentimentul unei mari libertăți de A FI adevăratul meu SINE
Anul 2004 a fost un an FOARTE bun


link catre articolul original

Traducere Monica Poka