Brenda Hoffman
Dragilor,
Sinele vostru fizic a fost adeseori ultimul care a făcut tranziția prin fazele voastre de tranziție. Așa este și acum. S-ar putea să vă simțiți obosiți, să treceți printr-o boală de scurtă durată sau să nu observați nici o schimbare fizică. Așa cum este valabil pentru fiecare fază, tranziția voastră nu este în conjuncție cu a celorlalți, ci în acord cu propriile nevoi interioare.
Mulți dintre voi v-ați menținut frici 3D dincolo de ceea ce era sigur pentru noua voastră ființă, forțându-vă acum să vă retrageți din societate sau activități. Asta nu este o pedeapsă, ci o fază de machiaj. Ființa voastră fizică doar ajunge din urmă segmentele voastre emoționale și spirituale. Cei care nu simt nici un disconfort fizic fie o vor face în curând, fie au încheiat deja această fază.
Dacă experimentați această oprire fizică de scurtă durată, probabil simțiți că sunteți o persoană care învață lent sau mai puțin decât alții care par să treacă prin această fază cu consecințe puține sau deloc. Asta nu este o descriere exactă a acestei faze sau a tranziției voastre. Înseamnă doar că v-ați concentrat mai mult pe segmentele voastre emoționale și spirituale decât pe ființa voastră fizică. Dacă ar fi să vă revizuiți acțiunile 3D din această viață, probabil ați descoperi că ăsta a fost cazul pentru cea mai mare parte din viața voastră. Segmentelor voastre spirituale/emoționale li s-a acordat mai multă atenție decât era valabil pentru ființa voastră fizică.
Acum vă echilibrați totalitatea. Chiar dacă ați putea elimina cu ușurință un aspect al ființei voastre, fără să vă gândiți prea mult în 3D, acum nu mai este cazul. Deveniți în totalitate ”acolo” în toate aspectele ființei voastre. Nu mai puteți șchiopăta prin această tranziție. Este nevoie de ființa voastră deplină, inclusiv de aspectele pe care nu le-ați accesat în 3D sau în alte locații. Parcă ați fi fost o floare cu mulți boboci nedeschiși. Acum se deschid toți.
Chiar dacă s-ar putea să doriți să vă ignorați ființa fizică, așa cum a fost probabil atitudinea voastră în această și multe alte vieți 3D Pământești, acest lucru nu mai este potrivit. Noua voastră ființă în această lume nouă cere o abordare ”toate într-una”.
Într-un anumit sens, ați ”dormit” prin viețile voastre Pământești, accesând doar bucăți și bucățele din totalitatea voastră. Pe măsură ce ați încorporat din ce în ce mai mult din totalitatea voastră pe parcursul acestei tranziții, trebuia să fiți pe deplin implicați. Și așa ați fost cu excepția formei voastre fizice.
Mulți dintre voi care citiți acest mesaj veți proclama că sunteți activi fizic. Poate că sunteți, dar este puțin probabil să fiți activi în moduri care să vă ajute să vă uniți noua totalitate.
De ce activitate fizică are nevoie corpul vostru? Dacă vă lăsați gândurile și acțiunile să plutească confortabil, corpul vostru vă va spune de ce are nevoie și când. Mulți dintre voi sunteți activi fizic pentru că este un ”ar trebui” mental. Nu există nici o bucurie în a face ceea ce ar trebui, chiar dacă vi se pare corect.
Acest ultim gând i-ar putea deranja pe unii dintre voi. Poate corpul vostru nu are nevoie de nici o acțiune, lăsând celor trei segmente majore ale ființei voastre – fizic, spiritual și emoțional – să se asimileze.
Sau poate este momentul să alergați, să vă plimbați sau să practicați sporturi fizice. Numai voi știți de ce aveți nevoie. Singurul mod în care să obțineți acea informație este să vă ascultați vocea interioară. Ce vreți să faceți acum – să dormiți, să mâncați, să alergați, să faceți exerciții fizice, să vă odihniți? Apoi, dați-vă voie să o definiți în continuare prin ”Vreau să sar în jos și-n jos, dar nu să umblu.”
Harta voastră este în voi. Dacă sunteți bolnavi sau obosiți acum, ce vă va ajuta să vă simțiți mai puțin obosiți sau să nu vă simțiți rău? Noi, cei din Universuri, nu avem acest răspuns pentru voi, și nici nimeni altcineva. Poate că sunteți obosiți pentru că ați făcut prea mult exerciții sau pentru că ați făcut un tip de exercițiu greșit. Doar voi știți sigur.
Sau poate că epuizarea sau boala voastră este legată de concentrarea prea mare asupra evenimentelor mondiale, în loc să vă ascultați ființa interioară. Ființa voastră interioară vă cheamă înapoi să vă concentrați asupra a ceea ce totalitatea voastră cere acum.
Rolul vostru nu mai este rolul de purtător de grijă al lumii pe care l-ați acceptat atunci când v-ați hotărât prima oară să contribuiți la tranziția Pământului de la frică la iubire. Ați dus la îndeplinire acel scop enorm. Acum este momentul să vă concentrați pe voi înșivă și pe ceea de ce are nevoie ființa voastră să trăiască cu succes în această lume nouă.
Cei care vin după voi au o misiune diferită, așa cum este valabil pentru fiecare val succesiv.
Dacă sunteți obosiți sau bolnavi, concentrați-vă pe determinarea motivului, în loc să continuați să funcționați așa cum făceați când erați în 3D. Nu mai trebuie să faceți asta și asta și să vă forțați până la epuizare sau boală. Dacă descoperiți că faceți asta, dați-vă seama că nu v-ați acceptat încă noul rol de purtător de grijă al vostru personal.
Unii dintre voi veți declara că, dacă vouă nu vă pasă de această ființă, de acțiunea politică sau de catastrofa Pământului, nimănui n-o să-i pese, pentru că la asta v-ați așteptați atunci când v-ați acceptat pentru prima dată rolul să schimbați Pământul de la frică la iubire. Ați încheiat acel rol. Nu mai sunteți purtătorul de grijă al Pământului.
Dacă sunteți înconjurați de cei care au nevoie să li se poarte de grijă, trebuie să vă verificați ființa interioară ca să determinați de cât de mult purtat de grijă mai sunteți capabili acum. Noi, cei din Universuri, îndrăznim să presupunem că veți descoperi că zilele voastre de purtat de grijă fie sunt minime, fie au fost eliminate pentru că o parte a acestei faze este ca cei care vin după voi să descopere cum pot avea mai multă grijă ei de ei înșiși pe măsură ce-și îndeplinesc rolul lor Universal. Și dacă acest lucru necesită ajutor din partea altora care doresc să ducă la îndeplinire acele sarcini, creați un mod prin care aceștia să intre în viața voastră.
Zilele voastre de purtat de grijă altora s-au
încheiat. Este timpul să vă concentrați asupra voastră. Asta ne întoarce la
întrebarea noastră inițială, ”De ce sunteți epuizați sau bolnavi?” O întrebare
la care doar voi puteți răspunde. Așa să fie. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.