Meditații

duminică, 6 martie 2016

Nevoia de a ”face un bine”



Din ciclul De ale mele

Rolurile de care ajungem să ne eliberăm acum sunt cele care se numără printre cele mai subtile, chiar dacă ele par a face parte dintre cele cunoscute. De fapt, este vorba de un alt strat, de un alt nivel al acelui rol. Toată viața am fost învățați că a face un bine, a-ți ajuta semenii este o faptă bună și apreciată în ochii lui Dumnezeu. Dar, când binele a devenit atât de relativ atunci când îl privești din perspectiva Sufletului, mai este binele bine?

Se spune, pe bună dreptate zic eu, că ”drumul spre iad e pavat cu bune intenții.” De multe ori binele pe care noi îl vedem în ceea ce-i privește pe alții, nu este și binele lor. Dacă acceptăm că Sufletul își alege anumite experiențe pe care să le trăiască în viața sa pământească, acele experiențe sunt bune pentru Suflet, indiferent de felul în care ele ni s-ar putea părea nouă, deoarece noi nu avem de unde ști care este motivul pentru care Sufletul a ales acele experiențe.

Pe de altă parte, binele și ne-binele au la bază un sistem de credințe, niște convingeri date de normele și de dogma socială. De exemplu, sistemele religioase predică sărăcia ca mod de a intra în ”împărăția cerurilor”, deci sărăcia ar trebui să fie bună după ei. Sistemele sociale și economice axate pe consum trimit constant mesajul subliminal ”cumpără, cumpără, cumpără”. În această situație omul se află într-un conflict fie cu religia, fie cu societatea de consum.

Biserica nu definește ce înseamnă sărăcia, cât de sărac ar trebui să fii pentru a te încadra în normele ei și a fi pe placul Dumnezeului propovăduit de ea, oricum nu atât de sărac încât să nu ai de unde să-ți plătești dările pe care le percepe, în timp ce pentru societatea de consum nevoia de oameni suficient de bogați ca să-i asigure existența, este capitală. Conflictului îi este asigurată existența.

Dar, ce înseamnă să-i faci un bine cuiva? Unde începe binele și unde se termină el, transformându-se în ne-bine? Aceasta este deja una dintre marile probleme cu care majoritatea treziților se confruntă. Fiecare privește binele din perspectiva sa proprie. Eu vreau să-ți fac ție acel bine care pentru mine este bine, nu neapărat și pentru tine. Și mulți se încăpățânează să facă altora acel bine care este bine pentru ei, nu pentru subiectul acțiunii lor.

Toți se vor a fi oameni buni ajutându-i pe alții. De ce oare? Cui vor să dovedească că sunt buni? Altora sau lor înșiși? De ce să vrei să dovedești că ești bun? Ce nevoie ai tu să faci asta? Dacă ai găsit răspunsul la aceste întrebări, și sunt posibile mult mai multe în funcție de nivelul de conștiință atins, atunci ai ajuns în punctul în care să poți face un bine fără să ai TU nevoie să îl faci. Și acesta este un pas extrem de important.

De ce? Pentru că dacă ai ieșit din nevoia ta de a ajuta, poți să observi în mod obiectiv dacă subiectul generozității tale, de orice fel ar fi ea, are sau nu nevoie de ea. Când te eliberezi de nevoia de a ajuta pe cineva pentru a te considera ”un om bun” te-ai eliberat de un rol foarte important, ”rolul omului bun”. Mulți continuă să joace acest rol cu un puternic substrat emoțional din frica că dacă nu le-ar păsa de alții nu ar fi suficient de buni pentru ”împărăția cerurilor”.


În momentul în care te eliberezi de nevoia ta de a ”face un bine” poți vedea perfecțiunea planului de creștere al Sufletului. Asta nu înseamnă să nu-i ajuți pe alții, dimpotrivă, înseamnă doar să nu o faci din perspectiva binelui aparent perceput de tine, ci din perspectiva binelui pentru acel Suflet. Așa cum este o vorbă ”nu-i pune peștele în farfurie, ci undița în mână.”  

Namaste!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.