joi, 20 iulie 2023

Scopul vostru al Păcii

Maestrul Kuthumi prin Natalie Glasson 

Salutări, iubire faruri de lumină, eu sunt Maestrul Kuthumi. Este o onoare să fiu în prezența voastră astăzi, îmi radiez lumina iubirii și înțelepciunii în ființa voastră ca să vă servească în modul care este cel mai potrivit și esențial pentru voi în actualul vostru stadiu al ascensiunii. 

Doresc să vă ofer câteva perspective și vă invit să le contemplați, ca să vă continuați procesul de ascensiune precum și să creșteți și accelerați vibrația Pământului și a omenirii. Când o ființă își schimbă perspectiva, acest lucru îi permite minții să se deschidă și să accepte o vibrație mai înaltă a luminii din interiorul ființei sale. Acest lucru crează un efect de undă în întreaga lume și chiar în Universul Creatorului. Este important să vă dați seama că gândirea, perspectiva voastră și modul în care vă percepeți pe voi înșivă, pe alții și lumea au într-adevăr un impact asupra vibrației lumii din jurul vostru. Prin urmare, aveți putere și aveți un scop. Este esențial să vă aduceți aminte asta, că puteți crea transformare pentru voi înșivă și lumea din jurul vostru. Această transformare este nevoie să se producă doar în ființa voastră; mici treziri, perspective noi, înțelegeri, iluminare, toate crează un efect de undă și îi ajută pe alții să se trezească. 

Doresc să mă adresez vouă în legătură cu scopul păcii. Mai întâi, vreau să vă întreb: Credeți sau aveți în minte că aveți un scop de pace pe Pământ? Căutați pacea? Vreți să creați pace? Doriți să creați pace pentru alții sau pentru lumea din jurul vostru? Vă invit să contemplați aceste întrebări cu multă atenție. 

Este foarte important să vă dați seama că pacea nu este tăcere, nu este nici măcar liniște, puteți experimenta pacea chiar și în cel mai haotic sau cel mai zgomotos mediu. Pacea vine din interiorul ființei voastre. Este o formă de mulțumire, armonie, echilibru și liniște. Pacea este starea în care nu te lupți cu tine sau cu alții. Ești deschis, ești expansiv, ești împământat și centrat. Pacea este mai mult o senzație, un sentiment sau o înțelegere în propria ființă. Nu trebuie să fie pace în realitatea ta exterioară ca tu să experimentezi pace în ființa ta. 

Vă invit, ca provocare, să descoperiți pacea în ființa voastră. S-ar putea să doriți să respirați profund. S-ar putea să descoperiți că mersul într-un loc liniștit și tăcut sau o muzică liniștitoare vă va ajuta să intrați în acea stare de pace. Începeți să explorați ce este pacea pentru voi, cum se simte, ce culoare are. Îi puteți da chiar o calitate, astfel încât să știți ce este pacea pentru voi. 

Odată ce vă simțiți în stare să experimentați asta și să vă accesați pacea, vă provoc să intrați într-un mediu care este opusul păcii, poate este o muzică dată tare, poate vorbesc mulți oameni. Nu este nevoie să fie un spațiu negativ, pur și simplu un spațiu în care s-ar putea percepe că nu este pace și, în acel spațiu, invitați-vă să vă găsiți, să vă descoperiți pacea în propria ființă. 

Ar putea fi o provocare la început sau s-ar putea să vi se pară ușor să alunecați în acea stare de pace. S-ar putea să descoperiți că este trecătoare, vine și pleacă. Fiți conștienți de frustrările voastre. Deveniți frustrați din cauza oamenilor care vorbesc sau a muzicii dată tare sau de orice se întâmplă în mediul vostru? Poate sunt mașini zgomotoase? Acceptați-vă frustrarea și apoi reveniți la pacea voastră. Continuați să vă aduceți înapoi la pacea voastră interioară până când simțiți că puteți rămâne în acea stare. 

Provocarea este atât de puternică pentru că dacă puteți face asta, atunci, într-adevăr, puteți obține orice și totul. Vă accesați puterea; preluați controlul asupra ființei voastre. Nu le mai permiteți altora să influențeze modul în care vă simțiți, să vă influențeze starea de spirit sau mentalitatea. Voi alegeți modul în care doriți să fiți în realitatea voastră și înseamnă că orice se întâmplă în realitatea voastră exterioară, aveți opțiunea să vă accesați pacea. De asemenea, înseamnă și că orice se petrece în lumea voastră interioară, poate tulburări emoționale sau disperare, aveți alegerea să vă accesați pacea. 

Această energie va deveni ca un sanctuar pentru voi. Este un loc și o stare foarte puternică în care să existați pentru că înseamnă, de asemenea, că vă puteți proteja propria vibrație energetică și câmpul energetic, vă puteți ridica vibrația energetică oricând aveți nevoie. Este, totodată, un scop pentru că nu numai că vă aduce împlinire, ci crează un efect de undă. 

Pe măsură ce faceți față provocării mele, să intrați într-un mediu care pare opusul păcii, ceea ce puteți descoperi este că, în timp ce vă aflați în acea stare de pace în interiorul vostru, realitatea voastră exterioară va începe să se transforme, poate cineva va da muzica mai încet, poate oamenii vor vorbi cu o voce mai molcomă, poate atmosfera dintre oameni se va transforma și ea. 

Nu doresc să vă puneți în niciun pericol, ci pur și simplu să găsiți un loc în care să puteți atinge starea de pace. Un loc în care inițial credeați că ar fi imposibil să experimentați pacea. S-ar putea să descoperiți că prin conectarea cu propria pace interioară, aceasta devine atât de împlinitoare și atât de hrănitoare încât doriți să o atingeți mai des. Atunci vă veți începe călătoria în scopul vostru de pace, aducându-vă în centrul vostru, în conectarea cu Creatorul în timp ce îi susțineți și pe alții să facă același lucru și veți crea unde transformatoare în întreaga lume, în întregul Univers al Creatorului. Veți descoperi că cei care emană pace vor fi atrași spre voi și, astfel, emanarea păcii devine mai puternică pe măsură ce vă conectați cu mai multe ființe care emană pace. 

Poate doriți să vă întrebați care este cel mai mare și profund scop al păcii pe Pământ? De fapt, este o întrebare personală, numai voi puteți răspunde la această întrebare. 

Iubirea și înțelepciunea mea sunt întotdeauna cu voi,

 

Eu sunt Maestrul Kuthumi, vă mulțumesc.

 

Traducere Monica Poka 

link catre articolul original


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blogul meu. Vă mulțumesc!  


 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.