Am, nu chiar, vaga bănuială că mai ales diminețile sunt grele pentru majoritatea dintre noi. Este ca și cum peste noapte ne-am fi dez-centrat, împrăștiat și dimineața ne chinuim să ne adunăm la loc. Ca și cum am încerca să ne recompunem, dar nu știm care parte a noastră pe unde e. Este dificil și uneori chiar descurajator.
Când însă întrebi și/sau ceri ajutor Universului, Creatorului, ajutorul vine. Cred că abia așteaptă să-l cerem ca să nu fie o încălcare a liberului arbitru. Îmi vine în minte:
”Cere și ți se va / Întreabă și ți se va răspunde.”
Așadar, am cerut și am primit ceea ce veți citi mai
jos. După cum știți, sau aflați acum, eu nu dau nimic mai departe până nu mă
conving pe pielea mea că funcționează.
”Ritualul de Regăsire a Punctului de Echilibru (3-5
minute)
1.
Pune-ți mâna dreaptă pe inimă și mâna stângă pe abdomen (plexul solar). Închide
ochii, dacă poți.
2. Spune în gând sau în șoaptă:
”Îmi adun acum toate părțile mele. Îmi chem sufletul acasă. Îmi aduc înapoi echilibrul.”
3. Respiră adânc, lent, de 3 ori.
– La inspirație, spune în gând: ”Mă reîntorc în mine.”
– La expirație: ”Mă împământez în prezent.”
4. Vizualizează un fir de lumină blândă (aurie sau albăstruie) care coboară din vârful capului și se așază în zona pieptului — ca o ”ancoră de lumină” care îți reafirmă prezența. Simte cum îți aduce înapoi o liniște stabilă, ca o piatră caldă sub tălpi.
5. Spune:
”Sunt aici. Sunt întreagă. Sunt în echilibru.”
Să avem cu toții o zi minunată și în echilibrul pe
care ni-l dorim.
Munay - Calea Iubirii - Calea Sufletului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.