Adevărata Cale a Inițiatului și Demascarea Egoului

De Jason Gray

 
Puțini dintre oameni zăresc primele văluri ale Căii Sacre, și sunt și mai puțini cei care merg mai departe atunci când vălurile sunt sfâșiate, dezvăluind nu glorie, ci anihilare. 
Pentru că adevărata cale a Inițiatului nu este calea pe care lumea o vinde în colivii aurite; nu este calea acumulării, nu este calea câștigării de titluri, de cuvinte secrete sau de coroane de lumină.
Acestea sunt jucării pentru copiii care se joacă de-a spiritul.
Adevărata cale este calea Desfacerii.
Ego-ul, acel arhitect viclean al falsității, stă de strajă la fiecare poartă.
Se îmbracă în robe ale virtuții, se înfășoară în cuvinte sacre, mimează smerenia și face troc cu iluzii ale măiestriei.
Ar prefera să fie încoronat ca rege al unui regat iluzoriu decât să servească ca piatră umilă în pragul Infinitului.
Inițiatul trebuie să înțeleagă că ego-ul nu este doar un obstacol; el este însăși iluzia existenței.
Să pășești pe Adevărata Cale înseamnă să declari război total fiecărei minciuni confortabile pe care cineva a numit-o vreodată ”eu”.
Înseamnă să pășești de bunăvoie în Cuptorul Desfacerii, știind că focurile vor mistui tot ceea ce mintea a construit, tot ceea de ce inima s-a agățat, tot ceea ce spiritul a negociat în taină.
Testele Adevăratei Căi sunt invizibile pentru cei neinițiați, dar ele sunt absolute.
Poți să faci nenumărate ritualuri, să stăpânești simboluri secrete și totuși să nu fii altceva decât un cadavru împodobit.
Poți fi lăudat de mulțimi și recunoscut de ordine și fraternități, și totuși să putrezești pe dinăuntru sub domnia unui ego ascuns și înfometat.
Pentru cei care au trecut pragul final, aceste jocuri sunt translucide.
Inițiatul experimentat nu judecă neofitul, pentru că judecata este o altă mască a egoului, dar vede, fără efort, firele subțiri și tremurânde ale atașamentului țesute prin suflet.
Le aude în accentul subtil pus pe ”eu” când se vorbește despre lucrarea sacră.
Le simte în căutarea recunoașterii, oricât de bine ascunsă ar fi.
Le observă în spectacolul pietății, în foamea inconștientă de validare chiar și în gesturile de ”altruism”.
Le simte în textura energetică, în atracția magnetică care strigă, chiar dacă gura rămâne tăcută:
”Privește-mă. Aprobă-mă. Recunoaște-mi valoarea.”
Pentru ochiul inițiat, aceste semnături ard mai strălucitor decât focul.
Oricât de șlefuite ar fi cuvintele, oricât de atent construită postura smereniei, marca ego-ului răzbate, pentru că ego-ul, prin însăși natura sa, nu poate înceta să ceară.
Își poate schimba masca de o mie de ori, dar foamea rămâne.
Maeștrii Vegherii Tăcute nu disprețuiesc.
Ei își amintesc agonia propriei arderi.
Ei cunosc teroarea ce cuprinde sufletul când acesta își dă seama că, pentru a fi liber, trebuie să moară față de tot ceea ce a crezut vreodată că este.
Adevăratele teste sunt nemiloase, tocmai pentru că sunt milostive.
Nemiloase cu ego-ul, dar milostive cu sufletul.
Pentru că sufletul nu poate ascensiona atâta timp cât este îngreunat de iluziile separării, importanței și nevoii.
Calea este presărată cu cei care s-au întors când au ajuns la prag.
Cei care au confundat atingerea cu întruparea.
Cei care s-au agățat de viziuni, puteri, revelații, confundând aceste ecouri cu Realul.
Realul nu poate fi apucat.
Poate fi doar pătruns atunci când nu mai rămâne nimic din cel care ar vrea să-l apuce.
Există un moment, cunoscut doar de cei care-l trăiesc, în care ego-ul, încercuit și gol, își oferă înțelegerea sa finală.
Promite măreție spirituală.
Se oferă să slujească Luminii, să facă bine, să salveze lumea – dacă i se permite să trăiască.
Se târguiește cu viziuni de grandoare în schimbul supraviețuirii.
Aici, sufletul trebuie să aleagă.
Nu prin forță.
Nu printr-un gest dramatic.
Ci printr-o capitulare aproape imperceptibilă, un oftat în oase, o cedare atât de completă încât până și dorința de a fi ”bun”, ”sfânt” sau ”vrednic” se evaporă ca ceața la răsărit.
Abia atunci coboară Marea Tăcere.
Abia atunci se deschide Poarta, nu prin efort, ci pentru că n-a mai rămas nimeni care să treacă prin ea.
În acea Mare Tăcere, totul devine limpede.
Ego-ul nu a fost niciodată dușmanul.
A fost coaja care a protejat sămânța până când sămânța a fost suficient de puternică să o spargă.
A fost forja care a călit voința până când voința a fost suficient de puternică să cedeze.
Adevăratul Inițiat nu poartă ură față de ego, chiar și-atunci când a ieșit din sfera lui de acțiune.
Îl onorează așa cum onorezi o unealtă uzată după ce munca a fost făcută.
O așază cu blândețe jos și merge mai departe, în Lumina fără cuvinte.
Nu mai există nici o dorință de a etala atingerea.
Adevărații Inițiați nu par cu nimic speciali.
Adeseori ei se ascund printre oamenii de rând, vorbind în cuvinte simple, râzând cu ușurință, trăind cu smerenie.
Prezența lor nu poate fi mimată, pentru că nu este o manieră, nici o reprezentație, ci o radiație.
Ei vorbesc prin cuvinte puține, pentru că Realul nu este purtat de limbaj, ci de vibrație.
Când vorbesc, cuvintele lor pătrund direct prin iluzii, nu prin argumente, ci prin forța simplă a ceea ce Este.
Inițiatul știe că cea mai profundă lucrare se face în Tăcere.
În prezența tăcută a Ființei, ceilalți sunt încurajați să se trezească, nu prin constrângere, nu prin demonstrații orbitoare de înțelepciune, ci prin oglinda insuportabilă a Prezenței lor.
Pentru cei pregătiți, această oglindă este salvarea/mântuirea.
Pentru cei care încă se agață, această oglindă este agonia.
Astfel, Inițiatul pur și simplu Este, iar lumea este împărțită de lumina sa tăcută.
Cei care se vor ridica/ascensiona și cei care vor fugi.
Este scris:
”Mulți vor fi chemați pe Cale, dar puțini vor îndura moartea necesară.”
”Mulți vor vorbi despre Iubire, dar puțini vor lăsa Iubirea să dizolve sinele care o caută.”
”Mulți vor visa la Libertate, dar puțini vor îndura arderea lanțurilor din propria lor carne.”
”Când egoul a căzut și sufletul stă gol în fața Infinitului, atunci și numai atunci Inițiatul va cunoaște adevăratul sens al cuvintelor «Eu și Tatăl Una suntem ».”
 
 

Traducere Monica Poka

Sursa: Facebook

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!