joi, 7 ianuarie 2016

Actualizare 7 Ianuarie 2016



Un alt tipar cu care s-ar putea să vă confruntați în acest moment este cel al nevredniciei, al ”nu merit asta sau aia” sau ”nu sunt suficient de bun/ă pentru asta sau aia”. Este un tipar pe care societatea noastră umană ni l-a ”implantat” foarte adânc de-a lungul eonilor, iar acum își scoate din nou capul la suprafață.

Mulți îl puteți simți și conștientiza sub forma ”orice aș face, nu-i destul”, ”oricum fac, tot nu-i bine”, ”nu fac destul ca să avansez pe calea mea”, ”aș putea să fac mai mult ca  schimbarea să aibă odată loc” sau sub alte forme mai personalizate, dar sentimentul de bază este inutilitatea/insuficiența a ceea ce facem. Eu l-am botezat tiparul ”și când alerg de una singură, ajung tot pe locul doi.”

Este un tipar al cărui paternitate îi aparține ego-ului. De ce mai degrabă paternitate? Pentru că s-a născut din dorința de a fi învingător, din comparație și dorința de afirmare, care sunt mai specifice aspectului nostru masculin decât celui feminin. Nu că cel feminin nu ar prezenta astfel de tendințe, dar nu în aceiași măsură.

O idee foarte bună ar fi să vă întrebați ”Pentru cine trebuie să fiu suficient de vrednic/bun? Cine își dorește mai mult?” și dacă constatați, și veți constata, că în cea mai mare măsură este vorba de cei din jurul vostru decât de voi înșivă, sau pentru alții decât pentru voi înșivă, reanalizați-vă încă o dată rezultatele.

Și de această dată este vorba de o ”presiune” pusă de Sinele nostru pentru a ne deschide mai mult ghidării noastre interioare, de a colabora cu nivelele noastre mai înalte, mai degrabă decât a ne supune regulilor unei societăți aflate în cădere liberă.

Ce vreau să precizez este că procesul de ascensiune nu este numai un proces de înălțare a sinelui fizic, ci este un proces combinat de înălțare a sinelui fizic dublat, în același timp, de coborârea Sinelui nostru Mai Înalt în materie. Cu cât ne ridicăm mai mult, cu atât el poate coborî mai mult.

Dar ce înseamnă această ridicare? În primul rând înseamnă o întoarcere a noastră spre interior, în noi înșine, acolo unde avem tot ceea ce avem nevoie. Pe măsură ce ne întoarcem din ce mai mult spre interiorul nostru, spre noi înșine, descoperim că avem acolo pe ”cineva”, aparent un alt eu, cu care putem discuta și cu care ne putem sfătui cum și ce să facem.

Nu este un alt eu, dar mintea noastră umană care separă nu-l poate privi altfel, deoarece nu-l poate percepe ca făcând parte din noi, pentru că el scapă controlului ei, fiind dincolo de ea, în ceea ce numim mintea noastră multidimensională.

Dacă îl întrebi pe acel alt eu ”Cum aș putea să fac asta ca să fie cât mai bine posibil?” și aștepți puțin, îți vor veni idei pe care oricât ”ți-ai fi stors creierii” nu le-ai fi găsit. Poți primi răspunsuri și pentru domenii de care habar nu ai sau nu-ți sunt deloc familiare. Dar acel răspuns nu vă va aduce gloria visată de ego, ci numai ceea ce este pentru binele vostru personal cel mai înalt.

Este o nouă formă de predare către Sinele nostru, lucrul în parteneriat cu Sinele nostru, cu acel Dumnezeu care este esența noastră, întotdeauna a fost și întotdeauna va fi. Este momentul să învățăm să lucrăm în parteneriat cu aspectele noastre mai înalte.

Cum să știm că am luat contact cu Sinele nostru Mai Înalt? Simplu. Ego-ul le știe pe toate și nu are nevoie de sfaturi de la nimeni. Își va ”stoarce creierii” să vă aducă un răspuns, dar veți descoperi că acel răspuns este depășit de datele problemei cu care vă confruntați.

Și atunci va apare întrebarea ”Pe cine să întreb oare?” Pe cine? Pe cel care este în permanență acolo în interior, așteptând să fie auzit și băgat în seamă: Unicul care are toate răspunsurile potrivite pentru fiecare dintre noi, Sinele nostru Mai Înalt, Dumnezeul din noi.


Namaste!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.