marți, 12 ianuarie 2016

Suflet și Personalitate


De Gerrit Gielen

Conceptele cum ar fi ”suflet”, ”ego”, ”personalitate”, ”copil interior” și ”conștiință” sunt folosite adeseori în scrierile ezoterice. Ele toate formează o parte importantă din ceea ce constituie umanitatea noastră. Dar cum se raportează ele una la cealaltă și ce reprezintă ele pentru noi în viața noastră de toate zilele? Psihologia tradițională oferă o varietate de modele ale personalității umane. Ceea ce lipsește în mod obișnuit este perspectiva spirituală. În opinia mea, în centrul perspectivei spirituale stă ideea că noi, ca ființe umane, suntem, în parte, independenți de timp și spațiu și că această parte este crucială pentru o înțelegere corectă a cine suntem noi. Eu mă refer la această parte ca fiind sufletul. Nu numai că avem un suflet, care există dincolo de timp și spațiu, dar acest suflet se manifestă pe sine însuși în timp și spațiu cu mult mai mult decât într-o singură viață umană: noi toți avem multe vieți. Cred că și conceptul reîncarnării este esențial în perspectiva spirituală.  

În acest articol, propun un model psihologic al ființei umane dintr-o perspectivă spirituală, iar acest model se bazează pe experiența mea ca hipnoterapeut și pe înțelegerea mea spirituală așa cum a evoluat ea de-a lungul anilor. Voi discuta fiecare dintre conceptele menționate mai sus și voi descrie ceea ce eu simt a fi caracteristicile lor definitorii.

Sufletul

Când percepem lumea din jurul nostru cu simțurile noastre, totul pare a se manifesta în interiorul timpului și spațiului. Când m-am dus la facultate în urmă cu aproximativ 40 de ani pentru a studia matematica, fizica și astronomia, am conceput universul ca fiind în mod fundamental un spațiu nesfârșit care conține un număr infinit de particule. Cu toate acestea, credeam și în existența sufletului uman și reîncarnare. Și nu-mi era clar cum aș putea uni legile fixe, cauzale, matematice ale universului fizic cu lumea interioară a minții: conștiință, subiectivitate, libertate. Una dintre chei a fost pentru mine teoria relativității a lui Einstein. Ea m-a învățat că la nivelul luminii, timpul și spațiul nu există; pentru lumină, există numai eternul acum. Pentru a fi mai clar: dacă ne uităm la o stea îndepărtată, spunem că luminii acelei stele i-a luat mulți ani ca să călătorească până la noi prin spațiu. Dar pentru fasciculul de lumină, nu asta este situația. Dacă am fi fost capabili să călătorim cu lumina, stând pe vârful fasciculului de lumină, ca să zicem așa, noi n-am fi experimentat timpul și spațiul. Și aceasta din cauza faptului că deplasându-ne cu viteza luminii, timpul și spațiul colapsează. Lumina nu călătorește în timp și spațiu, ea mai degrabă ne modelează însăși percepțille noastre legate de timp și spațiu.

Teoria relativității oferă următoarea imagine a universului. Lumina este o formă de energie. Toate energiile există în afara timpului și spațiului: în eternul acum. De la nivelul de energie pură, apare materia și deodată cu materia apar și spațiul și timpul. Așa cum în spațiul fizic lumina este independentă de timp și spațiu, există și în noi o parte care este independentă de timp și spațiu, independentă de corpul fizic: această parte este ceea ce numesc eu suflet.

Ceea ce este exact sufletul, este dincolo de înțelegerea noastră. Gândirea noastră se bazează în întregime pe clasificarea lucrurilor în timp și spațiu. De asemenea, și limbajul nostru este determinat de distincția făcută între trecut, prezent și viitor. Dar sufletul transcende timpul și spațiul. Sufletul este ca o stea cu multe raze. Și dacă o astfel de rază atinge lumea noastră, se naște o ființă umană: o încarnare a sufletului. Ceva din lumina acelei stele se află în noi; acesta este frumosul, binele din noi. Numim acestea sinele nostru mai înalt, lumina noastră interioară. Cu cât mai conștienți devenim de această lumină, cu atât mai bogată și mai împlinită devine viața noastră. În cele din urmă vom reflecta această frumoasă lumină stelară pe Pământ  și vom îmbogăți lumea și omenirea cu ea.

De îndată ce începem să devenim conștienți de această lumină interioară – sufletul nostru – vom intra într-un proces de creștere. Avem sentimentul că devenim mai mult noi înșine și că, în același timp, ne simțim tot mai profund conectați cu lumea, cu viața din jurul nostru și cu universul. Îndoiala dispare; treptat începem să ne dăm seama cine suntem și că există un loc unic pentru noi în univers. Apoi lăsăm în urma noastră lumea întunericului, îndoiala și frica și experimentăm eterna lumină interioară. Sufletul este cel care dă sens vieții noastre.

Oamenii se întreabă adeseori care este scopul, sensul vieții. Datorită modului în care suntem crescuți, noi căutăm sensul și scopul în afara noastră. Vrem să realizăm ceva în viață, să ne construim o carieră, să creăm ceva util, să găsim o relație sau să avem copii. Dar adevăratul scop din viața noastră este un scop interior: să-i îngăduim luminii sufletului nostru să curgă prin noi complet. Aceasta este adevărata realizare de sine. Odată ce am realizat acest lucru, nu ne mai întrebăm care este scopul vieții noastre; căutarea se încheie. Există o cunoaștere simplă și evidentă: ne-am găsit locul în univers. Calea nu este în afara noastră, ci în noi: noi suntem calea. Prin a avea încredere în noi înșine, noi urmăm acea cale.

Personalitatea Pământească

La începutul vieții noastre omenești, o rază de lumină din sufletul nostru atinge Pământul. Energia atemporală a sufletului nostru fuzionează cu o serie de alte energii și astfel se naște personalitatea noastră pământească. Această personalitate este unică pentru fiecare persoană. În viețile anterioare, ați avut un temperament diferit, diferite așteptări, diferite frici; totul a fost diferit – cu excepția sufletului vostru. Miezul cel mai profund este întotdeauna același, dar energiile din jurul lui sunt diferite. Așa cum generalul american Patton a scris într-un poem:

Așa ca printr-un geam, și întunecat
Îndelungata vrajbă eu o văd
În care în multe înfățișări am luptat
Multe nume, dar întotdeauna eu.

Sufletul este cel care ne dă sentimentul de a fi eu. Chiar dacă ne luăm într-o viață o personalitate foarte diferită, un sex diferit – uneori chiar un corp non-uman – tot putem simți: am fost eu. Acest lucru se aplică și actualei noastre vieți. Stați în fața unei oglinzi și gândiți-vă la copilăria voastră. Fața voastră a îmbătrânit, emoțiile și conștiința voastră s-au schimbat – dar totuși ... sunteți voi. Simțim, adânc în interior, în miezul ființei noastre, o identitate, un Eu care a fost întotdeauna acolo și care nu se schimbă. Acest Eu este independent de timp și spațiu, el nu îmbătrânește odată cu corpul – ceea ce simțim este sufletul nostru.

Personalitatea noastră pământească poate fi comparată cu un sistem solar: nucleul – soarele – este întotdeauna același. Dar există planete care se rotesc în jurul soarelui, iar planetele își schimbă încontinuu poziția. Configurația planetelor reprezintă energiile care ne determină personalitatea, altele decât soarele în sine. Care sunt acele alte energii care ne formează personalitatea? Cele mai importante sunt: viețile noastre trecute, părinții, corpul și configurația genetică, societatea în care creștem, energia Pământului și energia omenirii în general. Voi discuta acum despre fiecare dintre aceste influențe.

Viețile noastre trecute

Pentru a începe, avem viețile noastre trecute. Și din toate acele vieți trecute, cea care este în mod special importantă este viața care o precede în mod direct pe cea actuală; aceasta are de obicei, o influență profundă. Modul în care viețile noastre trecute au impact asupra noastră, depinde de cât de mult din ele am integrat și eliberat. După fiecare viață, când părăsim corpul fizic, începe un natural și frumos proces de creștere. Treptat, dăm drumul personalității noastre pământești, cu toate fricile, incertitudinile și obiceiurile sale și ne întoarcem și ne reunim cu sufletul nostru. Noi experimentăm acest lucru ca și pe un proces de creștere, devenind din ce în ce mai mult noi înșine. Nici o persoană care-și depășește fricile nu va spune: acum am pierdut ceva important. Acesta este irealul din noi înșine la care-i dăm drumul și eternul pe care îl lăsăm să intre. Frica îi face loc iubirii și ignoranța, înțelepciunii. Luăm din viețile noastre trecute ceea ce ne-a făcut să creștem în înțelepciune și iubire.

Cu toate acestea, acest proces de creștere naturală nu are loc întotdeauna. De fapt, mulți oameni după moartea lor țin cu încăpățânare de personalitatea lor pământească. În viața de apoi ei vor locui într-un mediu astral care reflectă atașamentul lor față de viața pe Pământ. Dacă au credințe religioase distinctive despre rai, ei se întâlnesc cu alții care au același credințe religioase și au o viziune similară a raiului. Ei pot insista că se află în locul potrivit și că fiecare îndemn să plece este greșit. Astfel, creșterea naturală este blocată. Rezultatul este că mulți oameni cred că se află în rai, în timp ce se simt îngrozitor de nefericiți pentru că nu-și ascultă semnalele sufletului lor. De asemenea, oamenii pot fi atât de plini de impresiile și de experiențele ultimei lor vieți, încât nu-i pot da drumul cu ușurință. Durerea, trauma și pierderea se poate să-i fi copleșit sau, dimpotrivă, să fi fost atât de fericiți și de plini de succes încât să nu fie pregătiți să-i dea drumul.

Pe scurt, pentru mulți oameni, procesul de creștere prin eliberarea și integrarea ultimei lor vieți nu este – sau nu complet – încheiat în momentul în care sufletul lor intră într-o nouă încarnare. Ce se întâmplă apoi este că ei își experimentează re-nașterea ca pe un fel de cascadă de lumină care coboară din cer pe Pământ de-a lungul căreia ei sunt aspirați. Uneori ei i se predau, dar adeseori opun rezistență. În practica mea, am întâlnit adeseori această rezistență opusă vieții pe Pământ când oamenii intră într-o stare de transă și își revizitează începutul vieții pe Pământ. Când îi întreb ”Cum te-ai simțit când ai venit pe Pământ?” ei răspund ”M-am împotrivit, n-am prea vrut să vin, dar a trebuit să o fac.” Această împotrivire la viață este adeseori o problemă care persistă de-a lungul întregii lor vieți și aceasta este cauza faptului că nu sunt în stare să se bucure în mod liber de viață.

Dacă le cer clienților mei să observe cu atenție cui îi aparține această rezistență – cine se împotrivește vieții? – ei urmăresc, de obicei, acest sentiment înapoi până la personalitatea din viața lor trecută cea mai recentă. Încerc să-i las să simtă că în ei există, de asemenea, și o parte care dorește să fie aici. Această parte reprezintă, de fapt, adevăratul sine, sufletul lor. Când se conectează la această parte și o simt, rezistența este depășită.

Dar chiar dacă în cineva nu există nici o împotrivire la viață, dacă personalitatea dintr-o viață trecută nu a fost în stare să se conecteze și să se reunească cu sufletul în perioada intermediară înaintea unei noi încarnări, această personalitate din viața trecută continuă să trăiască în personalitatea curentă. Pentru că aceasta nu și-a putut găsi drumul înapoi la suflet, în viața curentă, ea va sta în calea contactului cu sufletul.

Părinții noștri

Părinții noștri sunt importanți în două feluri. În primul rând, ei ne asigură primele noastre exemple de energie feminină și masculină. La nivelul sufletului nostru, masculinul și femininul sunt una, dar de îndată ce coborâm pe Pământ, se produce un fel de ruptură. Părinții noștri acționează ca niște matrițe: ne formăm energia feminină în cea mai mare parte în imaginea pe care ne-o oferă mama noastră, iar energia noastră masculină în imaginea tatălui. Dacă între părinții noștri există o mare dizarmonie, aceasta se va reflecta în modul în care noi abordăm energiile feminine și masculine în interiorul nostru.

În al doilea rând, suntem profund influențați de fricile și credințele părinților noștri. Acesta este motivul pentru care este important să învățăm să ne înțelegem și să ne iubim părinții, orice ar fi greșit în legătură cu ei. Ei trăiesc în interiorul nostru, energetic vorbind, ei sunt o parte din noi. Dacă suntem în conflict cu ei, noi suntem în conflict cu noi înșine. Asta însă nu înseamnă, bineînțeles, că trebuie să fim de acord cu ei. Atunci suntem în relația corectă cu ei când ne dăm seama că noi suntem învățătorii lor. Fiecare copil are un dar minunat pentru părinții săi și le oferă ceva nou.

Corpul și configurația sa genetică

Influența corpului asupra personalității este imensă, ea limitează și restrânge măsura în care sufletul poate curge prin el; cea mai mare parte din energia sufletului nu poate fi exprimată de către corp. În esență sunteți cu mult mai mari decât ați putea fi vreodată în vreun corp. Corpul face ca sufletul să se focalizeze pe un anumit loc și timp și să experimenteze realitatea într-un mod unic prin intermediul acelor lentile. Se crează astfel un puternic sentiment de aici și acum.

În mod special, sistemul nervos al corpului este important; cu cât acesta este mai bogat și mai complex, cu atât mai bine se poate manifesta sufletul. Prin sistemul nervos al unui câine, sufletul nu se poate exprima pe sine la fel de mult ca și prin sistemul nervos al unei ființe umane. Și sexul vostru are un mare impact asupra personalității voastre: într-un corp de femeie, este mai ușor să fii în contact cu energia ta feminină decât într-un corp de bărbat. Și în cele din urmă, nu este greu de imaginat cât de formator este corpul dacă trăiți într-un corp malformat sau cu boli cronice.

Societatea și cultura în care creștem

Noi toți suntem un produs al timpului și societății în care creștem. De exemplu, dacă citim o carte sau ascultăm o muzică, adeseori simțim imediat că aparțin unei anumite perioade sau culturi. Fiecare epocă, fiecare cultură își are propriile sale idei, realizări și o atmosferă generală. Trăind în ea, voi pur și simplu adoptați această energie și o luați ca de la sine înțeleasă. Acest lucru se aplică, desigur, și propriei voastre epoci și culturi. Noi privim lumea prin lentilele timpului în care trăim.

Energia Pământului

Noi suntem copiii Pământului, Pământul este mama noastră. Și așa cum mama noastră umană a lăsat o amprentă profundă asupra personalității noastre, așa face și Pământul. Faptul că acest lucru nu este imediat evident, se datorează probabil faptului că fiecare ființă de pe Pământ este mult prea familiarizată cu acea influență. De asemenea, din moment ce noi, de obicei, negăm faptul că Pământul este o ființă vie care are conștiință, nu suntem conștienți de modul în care ea ne formează gândirea și modul de a face lucrurile ca ființe umane.

Cu toate acestea, Pământul este în noi. Astronauții care părăsesc Pământul și o privesc de departe, devin profund conștienți de legătura lor cu ea. Mai târziu, pe parcursul vieții lor, ei se dedică îngrijirii Pământului.

Energia omenirii

Noi suntem ființe umane. Ca și terapeut de regresie, întâlnesc ocazional clienți care își amintesc o viață într-o formă non-umană și, de obicei, este un șoc să descopere cât de diferit este acest lucru, cât de diferit este percepută lumea atunci când nu ești om.

De asemenea, lumea ca întreg este una, există o mare conștiință de grup din care noi toți facem parte. Ceea ce este experimentat și realizat de către o singură persoană, afectează pe toată lumea. La nivel interior, noi suntem conectați cu toți semenii noștri umani. Energia acestei conștiințe de grup ne afectează personalitatea și este ceea ce ne face în mod obișnuit oameni.

Copilul Interior

În plus față de aspectele exterioare menționate mai sus, există un aspect interior care își aduce o contribuție importantă la personalitatea noastră adultă: copilul interior. Fiecare adult uman a fost cândva copil. Cât de profund ne modelează copilăria ne este prezentat de literatura de specialitate. Sentimentele și experiențele din tinerețea cuiva sunt o inepuizabilă sursă de inspirație pentru mulți scriitori. În lumea exterioară, fata sau băiatul care am fost cândva, au dispărut pentru totdeauna; corpul se schimbă în permanență. Când mă uit la o poză de-a mea din copilărie, văd o față foarte diferită de cea pe care o văd în oglindă. Dar în lumea mea interioară, lucrurile stau diferit: băiețelul care am fost este încă acolo. Nu numai prin amintirile mele, dar și în felul în care eu simt și privesc lumea – în lumea mea interioară el continuă să trăiască.

Lumea noastră interioară este atemporală; copilul nostru interior păstrează o parte foarte pură și autentică a noastră, care se revelează pe sine însăși în copilărie. În copilăria timpurie, suntem încă ferm conectați cu sufletul nostru și psihicul nostru nu este încă atât de mult influențat de forțele exterioare ale părinților, societății, etc. Pe măsură ce creștem, conștientizarea noastră este formată și modelată de către aceste aspecte, transformându-ne în adulții care sunt mai puțin conectați cu originea lor, cu sufletul lor. Cu toate acestea, copilul care a dispărut pentru lumea exterioară, continuă să trăiască în noi: acesta este copilul nostru interior.

Psihologic, copilul interior este sursa bucuriei din viața noastră; abilitatea de a fi inspirați și fericiți într-un mod lipsit de griji, de a fi prezenți în acum și de a ne bucura de lucruri. Din nefericire, mulți dintre noi au trecut prin experiențe dureroase sau chiar traumatizante în tinerețea noastră, adeseori fără a fi conștienți de ele. Și deoarece timpul nu există în lumea noastră interioară, tot ceea ce ați experimentat drept traumă în copilărie, este încă și acum o experiență dureroasă pentru copilul vostru interior. Prin urmare, mulți oameni sunt confruntați cu un copil interior rănit, fără să fie conștienți de acest lucru, și drept urmare, copilul nu poate să-și îndeplinească funcția sa naturală.

Vestea bună este că ne putem vindeca copilul interior. Primul pas este să devenim conștienți de trauma emoțională pe care a suferit-o copilul nostru interior. Cei mai în vârstă dintre noi am crescut într-o lume în care copiii au fost obiecte ale educației, iar propria lor identitate nu a fost luată în serios. Ca și adult, s-ar putea să vi se pară destul de normal ca un copil să meargă la școală, dar copilul din voi s-ar putea să găsească că este traumatizant să fii închis într-o clădire, trebuind să te supui regulilor și să înveți lucruri pe care nu le-ai cerut, fără să fi făcut nimic rău. Pentru a simți ceea ce am experimentat ca și copii, trebuie să fim pregătiți să ne scoatem ochelarii de adulți, pentru a putea răspunde pe deplin acelui copil interior. Noi, ca și adulți putem înțelege și ierta comportamentul părinților noștri – dar poate și copilul din noi să facă acest lucru?

În experiența mea, aceasta este abordarea cinstită și neinhibată a propriului nostru copil interior care are un extraordinar efect de vindecare. Chiar dacă acest lucru nu va îndepărta imediat durerea, copilul se simte văzut și luat în serios. Copilul simte că i se îngăduie să fie sinele său natural. Acest lucru crează spațiu pentru vindecare.

În unele scrieri copilul interior este considerat a fi ego-ul nostru. În această perspectivă, oamenii cu un ego mare sunt oamenii care nu sunt în stare să-și controleze sau ascundă copilul interior. Cu toate acestea, în opinia mea, nu aceasta este situația. Dar înainte de a putea explica ce este ego-ul, trebuie să explic altceva: conștiința în sine.

Conștiința

Când am spus că începutul vieții noastre fizice este ca și o rază de lumină venită din sufletul care atinge Pământul, am descris acest eveniment din exterior. Dar, la fel cum o rază de lumină în universul fizic, văzută din interior, nu părăsește niciodată steaua, când ne încarnăm nu ne părăsim niciodată sufletul: aceasta este o schimbare în conștiință. Conștiința noastră devine focalizată pe un corp 3D cu cinci simțuri și un creier uman.

Dar ce este cu adevărat conștiința? Acesta este un concept foarte greu de definit – sau chiar deloc. Motivul este că conștiința stă la baza a tot; tot ce gândim, facem și suntem se bazează pe conștiință. Oamenii de știință, care încearcă să explice conștiința în termeni de ceva non-conștient, cum ar fi celulele creierului și mecanismele biologice, par adeseori a uita că cunoașterea științifică în sine se bazează pe conștiință. În plus, știința în sine, prin intermediul mecanicii cuantice, ne spune că particulele elementare ale fizicii intră cu adevărat în existență (au o locație fixată în timp și spațiu) numai atunci când sunt observate de către un observator. Și, pentru ca percepția să aibă loc, conștiința trebuie să fie deja acolo. Pe de altă parte oamenii de știință caută să explice conștiința ca și pe un produs al legilor materiale și particulelor, dar, pe de altă parte, chiar acele legi și particule presupun existența conștiinței cu care să înceapă. Conștiința este marele mister; fără conștiință – nu există nimic.

Cu toate acestea, voi încerca să surprind câteva dintre caracteristicile principale ale conștiinței. Când mă duc în interior, focalizându-mă pe ceea ce experimentez în mod subiectiv, acolo se află, de fapt, o colecție de experiențe: culori, sunete, sentimente, gânduri, etc. Fără conștiință, nu aș avea aceste experiențe. Prin urmare, conștiința este în primul rând cea care face aceste experiențe posibile: conștiința este un spațiu interior în care experiențele pot avea loc.

Dar nu numai atât: toate acele experiențe din capul meu sunt interconectate. Când vorbesc cu cineva, văd acea persoană și vorbesc cu acea persoană. Experiențele vizuale și auditive se conectează în interior într-un fel sau altul și crează împreună o experiență multi-stratificată a interacțiunii cu persoana din fața mea. Conștiința este cea care face experiențele noastre posibile și, de asemenea, cea care le dă unitate. Este acel punct din mine în care lucrurile vin împreună.

În același timp conștiința este capabilă să se focalizeze în mod activ, permițându-mi mie să-mi concetrez atenția pe altceva. De exemplu, pot fi total absorbit de munca mea mea sau de un film, sau pot alege să fiu complet prezent într-o anumită parte a corpului meu atunci când meditez. Când mă plimb, conștiința poate să-mi chiar părăsească corpul în totalitate în timp ce gândurile mele hoinăresc. Când o mașină claxonează brusc, mă întorc printr-un șoc în prezent.

Această capacitate de focalizare poate lua o formă mai extremă. Focalizarea poate fi atât de intensă încât să mă identific în totalitate cu ceva: pot fuziona cu acel ceva și să mă gândesc că eu sunt acel ceva. Ceea ce noi numim o încarnare, din punctul de vedere al sufletului, este un moment în care conștiința se identifică cu o personalitate pământească. Ea se gândește că este acea persoană și că nu există nimic în afara acesteia.

Aproape toate problemele din viața noastră apar pentru că noi ne identificăm foarte puternic cu ceva ce nu suntem. În momentul în care alegem să ne identificăm cu cine chiar suntem – sufletul nostru – descoperim că cele mai multe dintre problemele noastre sunt imaginare.

Capacitatea de a ne identifica cu ceva este o caracteristică a conștiinței noastre. Și dacă mă identific cu personalitatea mea pământească, se naște ego-ul.

Ego-ul

Ce este ego-ul? Când spunem că cineva are un ”ego mare”, ne referim deobicei la faptul că ei se cred a fi foarte importanți, chiar superiori, și nu ascund acest lucru față de nimeni, iar acest ultim aspect ne deranjează în mod special. Dacă ei se cred atât de importanți, foarte bine, dar când afișează acest lucru în mod deschis, ne supără. Este, desigur, ceva paradoxal legat de această atitudine; dacă cineva acționează cu o foarte mare importanță de sine, aparent nu ne consideră pe noi a fi la fel de importanți – și acest lucru ne rănește ego-ul nostru. Deci, de fapt, ne considerăm și noi a fi foarte importanți, doar că noi suntem destul de ”civilizați” să ascundem acest lucru. Considerăm că acest lucru este corect din punct de vedere moral. La urma urmei, voi trebuie să vă gândiți la alții, și să nu fiți centrați pe sine: să rămâneți modești, este motto-ul. Dar dacă cineva nu face acest lucru, și se afirmă nestingherit, nu suntem oarecum un pic geloși? Gelozia este și ea ceva ce provine din ego. Cu alte cuvinte, noi toți avem un ego. Dacă am fi într-adevăr cu un ego mai mic, nu am fi atât de supărați de ego-urile altor oameni.

Dar ce este mai exact ego-ul? Ego-ul nu este un lucru, ci o măsură. După cum am spus, conștiința noastră are capacitatea de a se focaliza undeva. Dintr-o perspectivă spirituală a fi născut înseamnă o schimbare în focalizarea conștiinței sufletului pe o personalitate pământească. Și în unele cazuri, acea schimbare este atât de radicală încât conștiința va începe să gândească că acea personalitate pământească este tot ceea ce este. Personalitatea devine apoi extrem de importantă. Asta este ceea ce se numește un ego mare. Deci, ce este ego-ul? Ego-ul este măsura în care conștiința se identifică cu personalitatea pământească.

În sfârșit, Iubirea

De ce facem asta? De ce ne încarnăm ca ființă umană și ne pierdem în totalitate într-o personalitate pământească? De ce părăsim atmosfera de lumină și iubire și ne confruntăm cu provocările dualității de pe Pământ?

Cel mai profund răspuns la această întrebare este iubirea. Dincolo de iubire, noi intrăm într-o zonă în care nu există iubire; scopul final este să aducem și acolo lumină și iubire. Acest salt în întuneric este în cele din urmă un act de iubire.

Când aterizăm aici, inițial, ne identificăm complet cu o anumită personalitate. Universul este experimentat în modul nostru unic; nu este loc pentru o perspectivă diferită. Lumea este văzută prin ochii dualității: suntem noi împotriva lor.

Dar pe măsură ce conștiința evoluează de-a lungul multor vieți, treptat își amintește de suflet, iar dualitatea va fi depășită. Apar idei noi: vă iubiți dușmanii, respectați oamenii care au alte credințe, apreciați frumusețea naturii și vă dați seama că noi ca oameni facem parte din natură. În cele din urmă apare înțelegerea deplină: iubirea necondiționată pentru noi înșine, pentru ființa umană care suntem chiar acum – și apoi pentru lumea din jurul nostru. După multe vieți, scopul este atins: zona întunecată începe să se umple cu iubire și lumină; lacrimile sunt șterse.


Iubirea este, apoi, ultima parte a personalității umane pe care aș dori să o menționez. Atât în științele naturale cât și în psihologie, cauzele lucrurilor sunt adesea explicate într-un mod mecanic, materialist. Cu toate acestea, cred că tot ceea ce există este creat în cele din urmă din iubire. Iubirea este legătura dintre unul (Spirit) și mulți (Creația), dintre suflet și personalitarea umană. Și acea iubire originală este prezentă în noi ca o sursă inepuizabilă. Ca ființe umane, numai dacă suntem conștienți de această sursă, vom fi compleți.

© Gerrit Gielen


Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.