Deși am renunțat la aceste Actualizări, îndoindu-mă de necesitatea sau
utilitatea lor, am să le reiau în măsura în care voi considera că sunt
într-adevăr utile. Deci, multă lume se confruntă acum, din nou, cu un aspect
mai puțin plăcut, aspectul material/financiar. Multora din cei aflați pe calea lor
spirituală li se pare că apariția unui aspect pe care au crezut că l-au
”vindecat” indică un regres, o cădere, un pas înapoi, o întoarcere la punctul
de plecare.
Dar NU este o întoarcere la
punctul de plecare. Este doar modul în care creierul nostru ne ”traduce” ceea
ce se petrece ACUM. De această dată însă nu este vorba neapărat de sentimentul
lipsei sau insuficienței sau a direcționării fluxurilor de energie. Repet, este
modul în care percepem ceea ce suntem ”împinși” să facem.
Este vorba despre un alt nivel,
unul mai înalt, o octavă mai înaltă, care pare a începe cu aceiași temă a
supraviețuirii și grijii pentru ziua de mâine. Tema care se ascunde însă sub
această ”traducere” făcută de creier, este însă cu totul alta.
Este vorba despre încredere,
despre puterea de a te preda, abandona fluxului, curgerii, de a da drumul. De a
avea încredere că totul îți stă la dispoziție în exact momentul în care este
necesar. Este o predare în Încrederea Divină că îți este asigurat absolut TOT
ceea ce ai nevoie și că acest lucru nu mai constituie o ”problemă”.
Există o practică foarte bună, pe
care am folosit-o și eu și care a dat rezultate extraordinare. În ce constă? În
a pune în Mâinile lui Dumnezeu toate problemele care te frământă, indiferent de
natura lor. Dacă ținem cont de faptul că Dumnezeu este Sinele nostru Cel Mai
Înalt, NU ne predăm unei autorități exterioare nouă, ci celei mai înalte ”forme”
a noastre însăși. Am folosit ghilimelele la formă pentru că Dumnezeu nu are
nici o formă în timp ce le are pe toate.
Dacă constatați că acele
”probleme” revin, pentru că nu dispar dintr-o dată, atenționați-le că deja
le-ați direcționat în altă parte și că acolo se află rezolvarea lor. Nu le
oferiți găzduire în voi înșivă pentru că nu mai este cazul, nu mai au unde
locui în voi. Sunt ultimele zbateri ale unor energii aflate în transformare.
Creați-vă fiecare, personal, dacă
simțiți să faceți așa, o mantră potrivită fiecăruia dintre voi, cu propriile
voastre cuvinte, pe care să o folosiți atunci când astfel de gânduri, situații
vă încearcă. Abandonați-vă pe voi înșivă în Mâinile lui Dumnezeu, a acelui Dumnezeu
care este esența noastră și care nu a fost niciodată în afara noastră.
Namaste!
Monica Poka
Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.