Puterea Recunoștinței

Autor Gerrit Gielen 

Capacitatea de a fi recunoscător este o caracteristică a oamenilor fericiți. Oamenii cărora această capacitate le lipsește se vor concentra adeseori pe lucrurile care nu merg bine. Dacă nu le găsesc în prezent, vor găsi în trecut ceva pe care să fie furioși sau ceva ce ar putea merge prost în viitor. Ființa umană este o ființă anxioasă și îngrijorată, iar criza actuală nu este cu siguranță liniștitoare. Tot felul de certitudini par să se prăbușească. 

În acest articol voi vorbi despre recunoștință ca forță care vă poate ajuta să treceți printr-o perioadă de criză și să găsiți un sens în ea. 

Fiecare criză, inclusiv aceasta, marchează o ruptură cu trecutul. Suntem forțați să dăm drumul trecutului, să ne întoarcem în interior și de-acolo să creștem într-un viitor nou. Adeseori, acesta este un proces dureros; există un motiv pentru care o numim ”criză”. 

Următorii trei pași vă pot fi de folos. 

1. Fiți recunoscători pentru trecut 

O criză marchează adeseori o ruptură cu trecutul și, uneori, una foarte radicală. Asta este ceea ce vedem în această criză. Modul nostru de viață pare să se fi schimbat pentru totdeauna – vechiul dispare. Mulți oameni experimentează această ruptură cu trecutul ca pe o pierdere: lucrurile frumoase s-au terminat și nu se mai întorc – și acest lucru provoacă durere. 

Multă furie, frustrare și nefericire apar din faptul că nu vrem să acceptăm că trecutul s-a încheiat și, mai ales, când vom da vina pe alții că au provocat asta. În acest caz, ne vom simți o victimă. 

Dar acum haideți să spunem că vă lăsați pe spate și vă simțiți cu adevărat recunoscători pentru toate lucrurile frumoase care s-au petrecut în trecut. Simțiți ce v-au oferit, simțiți ce-au însemnat ele pentru voi. Fiți cu adevărat recunoscători pentru asta.

Ce se întâmplă energetic? Inima se deschide, radiază către acel eveniment din trecut – și îl absoarbe. Apoi, evenimentul este internalizat – tras în nivelul atemporal al sufletului. Dacă facem asta, nu mai avem nevoie de trecutul fizic; tot ce a fost valoros în el, prin energia recunoștinței, facem să fie parte din realitatea atemporală a sufletului nostru. Așadar, recunoștința este cheia să dăm drumul trecutului; cheia să trecem la următoarea experiență împuternicitoare. 

Semnificația trecutului 

De obicei, vedem trecutul ca pe ceva ce s-a încheiat și nu se mai întoarce, ceva care este pierdut pentru totdeauna. Ca oameni, ne punem în tot felul de cutii, iar cutia timpului este, poate, cea mai puternică iluzie. Mi-amintesc de un scriitor binecunoscut care a fost de acord cu durerea sfâșietoare pe care amintirea frumuseții pierdute o poate provoca pentru totdeauna.

Dar, eu văd asta într-un mod diferit. Nu cred că lucrurile se pot pierde pentru totdeauna în întunericul nopții. O floare care a înflorit o dată, înflorește întotdeauna, face parte pentru totdeauna din universul atemporal.

Ceea ce a fost valoros vrea să fie imortalizat în noi. Cheia, tehnica de-a face acest lucru, este recunoștința. Dacă nu suntem recunoscători, trecutul continuă să ne solicite atenția, continuă să ne atragă și să creeze dezechilibru.   

La urma urmei, evenimentele speciale pentru care să fim recunoscători sunt întâlniri cu noi înșine. Nefiind recunoscători, respingem părți din noi înșine, rezultând o fragmentare care întotdeauna implică un sentiment de a nu fi complet, de-a fi nefericit.

În viață, ne întâlnim continuu cu noi înșine. Uneori, este o întâlnire frumoasă, alteori una dureroasă. Dar cheia integrării este recunoștința. Recunoștința ne face întregi. 

2.Fiți recunoscători pentru prezent 

O criză este o separare radicală între trecut și viitor. O criză apare adeseori pentru că ne agățăm de prea multă vreme de trecut, așa că, viitorul trebuie să pătrundă cu forța în prezent. O frumoasă expresie olandeză care descrie asta este: ”în cele din urmă țărmul va întoarce corabia”. 

Imaginați-vă că suntem cu toții într-o barcă mare și suntem ferm convinși că vasul își urmează cursul. Dacă cineva strigă că vasul se îndreaptă într-o direcție greșită, nu-l vom asculta pentru că petrecem și totul pare în regulă. Apoi se întâmplă: barca se izbește de țărm și are loc o trezire bruscă la realitate. Apoi, trebuie să înfruntăm realitatea: eram pe un curs greșit. Vasul care ne-am imaginat că este sigur este blocat; suntem la mila elementelor. Ce urmează? Ne plângem de soarta noastră? Ne înfuriem pe căpitan?

Bănuiesc că dacă cineva într-o astfel de situație spune ”Să fim recunoscători că s-a întâmplat asta”, nimeni nu-l va asculta. Totuși, aș vrea să încerc. 

O criză este o rupere de trecut; simțim că trecutul, atunci când lucrurile mergeau bine, ne este furat. Suntem furioși și triști din această cauză. Să învinuim pe altcineva este tentant, dar nu ne ajută prea mult.

O întrebare care ne poate ajuta este: ”Cine am fost noi? Chiar eram noi înșine în acel trecut care se simțea atât de confortabil?” 

Modul în care învățăm să acceptăm criza este să ne uităm la trecut și să ne punem cu adevărat întrebarea: ”Am fost acolo? Am fost total prezent acolo ca ființă umană cu tot potențialul meu?” Dacă vă uitați cu toată sinceritatea la trecutul dinaintea crizei, întotdeauna vedeți că ceva lipsea. O parte din voi nu era acolo. Acesta este scopul fiecărei crize pe care o experimentați: să vă ajute să creșteți, să vă ajute să vă dați seama de întregul vostru potențial. Mesajul real al fiecărei crize este: ești mult mai frumos și mai puternic decât crezi; poți face mult mai mult decât crezi.

Fiți recunoscători pentru acest mesaj.

Fiți recunoscători pentru prezent. 

Fiți recunoscători pentru partea voastră pierdută care vine la voi.

Fiind recunoscători, întâmpinați cu bucurie acea parte. Fiind recunoscători, vă ajutați să înfloriți. 

3.Fiți recunoscători pentru viitor 

Atunci când ne gândim la viitor, vedem lucruri la care ne așteptăm, sperăm sau ne temem că se vor întâmpla. Aceste lucruri se referă în special la lumea exterioară; ne așteptăm să experimentăm anumite lucruri. Este ca o parte dintr-un film pe care n-am văzut-o încă. Cu alte cuvinte, atunci când ne gândim la viitor, în primul rând îl vedem ca pe ceva care ni se va întâmpla în lume.

Acest lucru provine dintr-o viziune foarte materialistă asupra realității și evoluției timpului.

Putem vedea timpul și ca pe un proces interior: ne schimbăm pentru că conștiința noastră se îndreaptă spre completitudine. Acest proces nu se oprește până când nu suntem totul; când suntem UNA. 

Atâta timp cât nu suntem Totul, există o lume interioară și una exterioară. Creșterea în conștiință duce și ea la schimbări în lumea exterioară: asta este ceea ce experimentăm pe măsură ce timpul trece în lumea exterioară. Cu alte cuvinte, schimbările pe care le vedem în lumea exterioară sunt o reflectare a creșterii noastre interioare.

În concluzie, ceea ce viitorul ne rezervă este creșterea, creșterea conștiinței noastre. Vom descoperi noi dimensiuni ale noastre înșine. Care? Nu știm. Dar universul este minunat; noi suntem uimitori. Orice vom întâlni în viitor, este al nostru, suntem noi. Să ne primim pe noi înșine cu recunoștință. 

Marea călătorie prin timp este întoarcerea la noi înșine. 

În încheiere: recunoștință și dualitate 

Există un mic diavol în fiecare ființă umană. Acel mic diavol ne spune ceva ce ne place de fapt să auzim. Și anume, că atunci când ceva nu merge nu este vina noastră, întotdeauna este vina altcuiva. Așadar, noi suntem victime. Viziunea asupra lumii pe care diavolul ne-o dă este foarte simplă: există oameni buni și oameni răi – și noi facem parte dintre cei buni. Deci, această viziune asupra lumii împarte lumea foarte simplu și clar în bine și rău. Și dacă se întâmplă ceva ce nu ne place, este din cauza răului. Și acel rău este rău și, prin urmare, trebuie combătut. Diavolul predică dualitatea și noi ascultăm. Este frumos să faci parte dintre băieții buni. Este frumos să fii unul dintre cei aleși. 

Problema cu această viziune asupra lumii este că ea blochează toată creșterea interioară. Dacă se întâmplă ceva rău, nu putem face nimic în legătură cu asta sau trebuie să ne luptăm cu el. În acest fel menținem dualitatea. Îl ascultăm în continuare pe diavolul dualității. Dualitatea blochează creșterea.

Cum eliminăm această dualitate? Eliminând dualitatea cu diavolul din noi. De ce nu intrați în voi și să vă uitați la acel diavol mic? Acel diavol mic care în mod constant țipă la noi că în lumea din afara noastră există atât de multe lucruri rele și urâte. Uitați-vă cu iubire la acel diavol mic și spuneți-i: ”Mă bucur că ești aici. Îmi arăți lucruri pe care trebuie încă să învăț să le iubesc, îmi arăți unde pot crește. Ești o parte din mine, dar nu ești șeful meu. Sunt recunoscător.” 

Fiți fericiți cu cine sunteți. Fiți fericiți cu toate aspectele voastre. Nu vă mai judecați, fiți recunoscători pentru voi înșivă. Fiți recunoscători că conștiința voastră poate experimenta personalitatea voastră unică. Doar atunci se va încheia lupta cu voi înșivă. Doar atunci vă veți regăsi cu adevărat în puterea voastră.

© Gerrit Gielen

Traducere Monica Poka

link catre articolul original