marți, 16 februarie 2021

Noua Coloană Vertebrală a Noului Pământ

Judith Kusel 

Energii extrem de puternice se revarsă și, astfel, pe măsură ce noile Corpuri de Lumină se formează pentru Noul Pământ, avem într-adevăr acum două coloane vertebrale, una încă în forma fizică și una în corpul eteric sau, mai degrabă, în corpul de Lumină pe măsură ce acesta se activează în 7 etape. 

Dacă Corpul de Lumină s-ar activa dintr-o dată, nu am mai fi în stare să formăm puntea dintre Vechiul Pământ și Noul Pământ. Suntem încă într-un timp de tranziție – deși mulți funcționează deja pe Noul Pământ, și, prin urmare, în acea stare mult mai înalt dimensională, vechii forme fizice îi ia un pic mai mult să se ajusteze, deși este acolo deja, se ajustează. 

Observ asta acum în mod constant în corpul meu, deoarece totul este întinerit și reinventat, iar acest lucru începe să fie observat și de alții. Atunci când o fac, știu că nu este imaginația mea, ci ceva foarte real. 

Am fost chemată în această dimineață într-un loc unde am întâlnit mai întâi Piramidele de Cristal (scufundate în largul mării) și un vortex de energie extrem de puternic. Adeseori sunt chemată acolo când schimbări imense sunt pe cale să se producă și apoi mi se arată care sunt acestea. 

Într-adevăr, aproape că mi-am luat zborul în timp ce energia Noului Pământ clocotea prin mine și literalmente am fost întâmpinată cu bucurie pe Noul Pământ și am pășit pe ea, deoarece ea este foarte prezentă și accesibilă în Natură, mai ales în Ape. 

Când m-am întors eram încă atât de energizată încât a fost nevoie să mă întind, iar apoi mi s-a arătat ce se întâmplă. Mi-am văzut clar cea de-a doua coloană vertebrală, întinzându-se dincolo de capul meu deoarece întruparea fizică în Corpul de Lumină al Noului Pământ este mult mai înaltă. În același moment mi s-a arătat cum mai multe chakre se formează și se deschid acum – nu doar 12, ci într-adevăr 24 și acestea se vor expansiona atunci când vom încorpora pe deplin întruparea Noului Pământ, la 36, etc. 

Coloana vertebrală acționează ca un Paratrăsnet, un conductor de energie și, mai mult de atât, ca un Diapazon și acționează, într-adevăr, ca o Antenă Cosmică care se acordează Coloanei Vertebrale Cosmice și celei a Pământului. În acest caz, din nou două, Vechiul și Noul, până când vechiul se dizolvă complet. Asta din cauză că suntem încă foarte implicați fizic în vechiul Pământ, deși suntem în tranziție.  

Am lucrat cu Coloana Vertebrală a Pământului încă din 2009 și am lucrat într-adevăr intens cu deschiderea completă, deoarece în timpul diferitelor epoci ale Pământului, cu scufundarea masei terestre și reformarea altora, mai ales după marile inundații, multe dintre aceste centre au fost închise. (Citiți cartea mea ”De ce m-am născut în Africa: - istoria neînregistrată anterior a Elysium-ului și a Regatului Leului”)


Prin urmare, am fost nespus de bucuroasă să văd că Noua Coloană Vertebrală a Noului Pământ era la locul ei și vibra, într-adevăr, cu o viteză extraordinară. Avea o vibrație și o frecvență mult mai înaltă (Dimensional) decât cea veche și activa, cu adevărat, centrele adormite din Piramidele din Giza și toate piramidele de pe Pământ (care sunt vizibile încă) și Piramidele Cristaline și Rețelele Piramidelor Cristaline. În timpul Elysium-ului toate Piramidele de Cristal au fost plasate în locuri strategice și au fost acordate toate la Coloana Vertebrală a Pământului și, într-adevăr, acestea sunt toate puncte energetice dintr-o masivă rețea energetică care este literalmente conectată prin coloana vertebrală a Centrului Solar, Coloanele Vertebrale ale Centrului Galactic și Universal. (Precum sus – așa și jos.) 

Mi-a fost arătat cum întregul se conectează la Orion și Sirius și Cygnus (Horus) și într-adevăr cum energia se revarsă în Centrul Galactic și Universal prin acestea în Coloana Vertebrală a Noului Pământ. 

La rândul vostru, toți veți descoperi că în coloana voastră vertebrală are loc o mare mișcare. Acest lucru se datorează faptului că a doua coloană vertebrală devine mai activată în unii și, într-adevăr, se extinde în cei al căror corp de lumină este activat în primele etape. (Rețineți că sunt 7 etape. Acum suntem doar în primele etape și până în 2032 activările depline vor fi active pe măsură ce Vechiul Pământ se dezintegrează total.) 

Ce înseamnă asta este că centrul inimii noastre sacre este apoi pe deplin activat, precum și mințile noastre mai înalte (abilitățile psihice, de canalizare, transmitere și acordare) și vom fi în măsură să accesăm Informațiile, Cunoașterea și Înțelepciunea Cosmică care ne vor asista în co-crearea Noii Epoci de Aur. 

Vom trece prin schimbări intense în următoarele câteva luni pe măsură ce Vechiul Pământ, vechile sisteme și căi se dezintegrează tot mai mult și tranzităm în Nou. Într-adevăr, cu cât mai mult se agață unii de vechi, cu atât vor descoperi că totul se dizolvă. Vechiul nu mai poate să dețină formă.

Imagine: VinaArt

Totuși, înțelegeți că cea mai mare tranziție, va veni/avea loc în INTERIORUL vostru. Veți fi ”trași” în Noul Voi. Într-un an de-acum încolo cu greu vă veți mai recunoaște pe voi înșivă și așa ar și trebui să fie. 

Nu căutați validare în afara voastră – căutați-o în interior. Umblați în compania Divinului și a celei mai înalte ghidări a voastre și vă veți găsi navigând cu ușurință imensele schimbări și vă veți ridica din ce în ce mai mult în Adevăratul Voi, noul voi, voi-ul vostru extins, adevăratul voi și Noul Pământ. Veți fi asistați în timp ce treceți prin toate astea. 

Noua Coloană Vertebrală va dezvălui cu adevărat atât de multe în noi înșine de care trebuie să ne amintim acum ca să putem umbla pe Noul Pământ. Pe măsură ce aceasta se activează din ce în ce mai mult, vom începe să ne reasumăm deplina Măiestrie Universală și să ne reconectăm cu toate părțile sufletului nostru și să ne recăpătăm cetățenia Galactică și Universală în cele mai înalte grade. 

Vom putea acum să ne manifestăm în formă și ființă în măsură și moduri mult mai înalte și în cadrul Legilor Divine. Mai mult de-atât, din Inima Sacră CA UNA cu Divinul și cel mai înalt adevăr interior. Vom fi capabili să comunicăm de la inimă la inimă, suflet la suflet și telepatic, iar minciunile și înșelăciunea nu vor mai exista. 

Coloanele Vertebrale ne acordează la Sinele noastre Cosmice și pe Mama Pământ înapoi în Dimensiunea Cosmică căreia îi aparținem cu adevărat.  



Traducere Monica Poka

link catre articolul original


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.