Consiliul Arcturian 9D prin Daniel Scranton
Salutări. Noi suntem Consiliul Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți.
Noi vă asistăm pe toți, din dimensiunea a noua, cu o viziune foarte largă a ceea ce se întâmplă în acest moment acolo pe Pământ și vă invităm și pe voi să vedeți imaginea de ansamblu împreună cu noi. Majoritatea dintre voi, cei care faceți parte din Colectivul Trezit, ați dori să vedeți câteva schimbări acolo pe planeta Pământ. Iar atunci când are loc o schimbare, uneori este necesar ca anumite lucruri să iasă la suprafață și să fie văzute la lumina zilei, astfel încât dorința de schimbare să fie amplificată în toți oamenii sau, cel puțin, în majoritatea oamenilor de pe Pământ.
Așadar, atunci când vedeți războiul, violența și nedreptatea petrecându-se chiar sub ochii voștri, recunoașteți că nu sunteți singurii care își doresc să vadă ceva diferit, ceva mai bun, iar amplificarea dorinței este o parte a schimbării. Acum, ca individ, vi se prezintă o alegere. Puteți ridica pumnul și să vă împotriviți la ceea ce nu vă place în realitatea voastră actuală sau puteți urma sentimentul plăcut al dorinței intensificate către realitatea pe care o preferați.
Amintiți-vă, v-am spus acest lucru de multe ori înainte, dar îl vom repeta din nou. Această schimbare în conștiință nu este despre lumina care înfrânge întunericul. Niciodată n-a fost și niciodată nu va fi. Voi, cei care sunteți ai luminii, vă puteți amplifica lumina într-o asemenea măsură încât să nu mai existe întuneric, dar nu-i același lucru cu coborârea vibrației astfel încât să puteți merge și să-i eliminați pe unii dintre acei răufăcători care joacă rolurile întunericului, roluri pe care și le-au asumat pentru voi.
Ascensiunea și schimbarea în conștiință sunt despre includere, nu despre excludere. Este vorba despre integrare, nu despre separare, iar voi sunteți cei care aveți puterea să vedeți Ființa Sursă de Energie care există încă în persoana care folosește discursul instigator la ură ca să se exprime. Aveți această putere, pentru că știți cum se simte să fiți aliniați cu Sursa. Știți că sunteți ființe ale iubirii necondiționate și știți, la fel ca noi, încotro se îndreaptă omenirea.
Așadar, nu trebuie să renunțați și să cădeți într-o groapă a disperării doar pentru că poate părea cea mai ușoară cale de urmat. Ceea ce este, de fapt, mai ușor este să dați drumul la judecată, la rezistență și la tot ceea ce vă îngreunează, astfel încât să vă puteți ridica și să-i invitați și pe ceilalți să vi se alăture pe noul Pământ pe care-l co-creați prin gândurile, intențiile și dorințele voastre. Și da, uneori este nevoie de acțiuni, dar acțiuni care vin dintr-un stare de aliniere, acțiuni care sunt inspirate, nu acțiuni care credeți că vor dărâma o instituție care există de foarte mult timp. Nu asta aveți voi de făcut.
Amintiți-vă cine sunteți. Amintiți-vă că vă întoarceți acasă la Sursă, iar acea întoarcere acasă la Sursă întotdeauna înseamnă să vă îndreptați spre lumină. Și nu asta faceți când ieșiți să vă luptați cu întunericul. Folosiți tot ceea ce aveți la dispoziție să fiți într-o stare mai înalt vibrațională, să acționați conform convingerilor voastre mai înalt vibraționale și să vă folosiți cuvintele, atât cele rostite, cât și cele scrise, ca să uniți oamenii, nu ca să dovediți că voi aveți dreptate sau că modul vostru de-a gândi este cel corect. Asta este calea veche și grea.
Pur și simplu aliniați-vă cu realitatea pe care știți
că o preferați și vă veți regăsi în ea alături de mulți alții care vor să vi se
alăture pe acel nou Pământ, care reprezintă gândirea de o vibrație mai înaltă
pe care întotdeauna vreți să o oferiți în mintea voastră fizică.
Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut plăcere să ne conectăm
cu voi.
Dragi cititori, unele dintre
materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele.
Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o
donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă
mulțumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.