Prin Marilyn Raffaele
Dragi cititori, bine ați venit din nou la mesajul nostru pe care voi, cititorii, îl atrageți spre voi.
Energia de pe Pământ a devenit intensă, ducând la confuzie și supărare pentru mulți, în special pentru cei care nu sunt conștienți de procesul de ascensiune. Status quo-ul actual de pe Pământ trebuie să se schimbe pentru ca omenirea să avanseze către conștiința unei realități mai înalte, dar majoritatea oamenilor se simt în siguranță și confortabil cu ceea ce le este familiar și, de multe ori, aleg să rămână în situații vechi, dificile și dureroase doar pentru că sunt familiarizați cu ele.
Omenirea se trezește spiritual și din ce în ce mai mulți oameni încep să își pună întrebări și să simtă nevoia de răspunsuri reale cu privire la ei înșiși și lume. Acest lucru a dus la o multitudine de informații eronate și teorii ale conspirației despre orice subiect.
Întotdeauna priviți în interiorul vostru și aveți încredere în intuiția voastră înainte să acceptați orbește informațiile pe care le vedeți, le auziți sau le citiți. Este foarte ușor să alunecați în gândirea trei dimensională și să vă simțiți copleșiți de volumul mare de concepte care vin din toate direcțiile despre ce, cum, de ce și cine.
Unele informații pot fi adevărate, dar sunt adeseori interpretate și prezentate în moduri care reflectă concepte trei dimensionale. Doar pentru că citiți, vedeți sau auziți ceva nu înseamnă că este adevărat, indiferent de cine ar putea fi sursa din care provine. Oamenii tind să creadă tot ceea ce spun cei aflați în poziții de putere, pentru că au fost programați de-a lungul vieților să creadă că cei aflați la putere știu mai bine decât ei.
Mulți cred că percepția extrasenzorială este același lucru cu spiritualitatea. Nu este. Un canal nu se poate ridica mai sus decât nivelul de conștiință al canalizatorului. În acest moment, unele canale aduc informații exacte și cu o rezonanță înaltă, dar în același timp există altele care interpretează informațiile din și în stări de conștiință trei dimensionale. Folosiți-vă discernământul spiritual ca să știți care este care.
Să credeți și să faceți alegeri de viață doar pe baza teoriilor conspirației înseamnă să renunțați la puterea voastră interioară de discernământ. Întotdeauna mergeți în interiorul vostru, aveți încredere în intuiția voastră și cereți îndrumare. Procesul de ascensiune are loc și va continua, indiferent de orice acțiuni menite să îl influențeze sau să îl oprească. Lăsați procesul să se desfășoare, chiar dacă aparențele nu se potrivesc cu ideile voastre despre cum ar trebui să arate sau să se desfășoare lucrurile.
Energiile de frecvență înaltă care acum se revarsă pe Pământ îndepărtează și dizolvă în mod automat energiile dense, pentru că există doar UNUL, iar acest UNU caută întotdeauna alinierea cu Sinele său ca UNU. Energiile dense și joase nu se pot alinia cu energiile de frecvență mai luminoasă și mai înaltă.
Pentru ca orice să curgă armonios, trebuie să existe o aliniere energetică. Pentru că creșterea spirituală ridică frecvența energetică a unei persoane, mulți descoperă că nu se mai bucură sau nu mai sunt atrași de anumite relații, alimente, interese, credințe, idei etc. – lucruri au fost cândva o parte familiară a vieții lor.
Există și întotdeauna a existat O singură energie, dar de-a lungul timpului energia Pământului a fost compromisă și condiționată de credințele în separare, dualitate și două puteri, care la rândul lor au dus la conștiința colectivă trei dimensională a Pământului cu care sunteți familiarizați și pe care mulți încă o consideră realitate.
Unimea nu înseamnă că nu aveți sau nu veți avea întotdeauna individualitate. Unimea spirituală nu este o singură conștiință de grup, așa cum cred unii. Unimea se referă la O Conștiință a Sursei omniprezentă, atotputernică și atotcunoscătoare, individualizată ca fiecare persoană și toate formele de viață. Linia de bază a călătoriei evolutive spirituale este să aducă fiecare suflet la realizarea, la un nivel de conștiință conștientă de Sine ca Ființă Divină individualizată în deplinătatea sa.
Fără Conștiința Divină individualizată iubirea nu ar exista, pentru că iubirea este energia Conștiinței Divine infinit prezentă, curgătoare și conectând toate exprimările Sale.
Mințile umane neghioabe continuă să încerce să oprească sau să întârzie evoluția spirituală, pentru că știu că acest lucru va însemna pierderea puterii lor. Cei care insistă să promoveze trecutul ca fiind un obiectiv glorios la care să se întoarcă vor avea parte de o trezire brutală. Trecutul nu a fost mai bun, ba chiar a fost mult mai puțin evoluat decât prezentul, dar densitatea sa a fost ascunsă și necunoscută majorității oamenilor.
Dacă vă simțiți inconfortabil sau confuzi în legătură cu ceva, întrebați-vă: ”Ce din ce cred eu mă face să mă simt astfel? În Lumina adevărului pe care îl cunosc, este acest lucru adevărat?” Examinați-vă sistemul de credințe cu onestitate și acceptați că multe dintre lucrurile care ați fost învățați și le-ați crezut nu sunt adevărate. Acest lucru vă va permite să începeți să trăiți și să faceți alegeri dintr-un nivel mai înalt al adevărului spiritual.
Împuternicirea spirituală a fost, în mare parte, necunoscută multora, ca rezultat al vieților trecute trăite în sclavie și sub dominația indivizilor, conducătorilor și a dogmelor religioase false. Pe măsură ce omenirea evoluează, energia împuternicirii iese la suprafață și le permite multora, poate pentru prima dată, să își dea seama că pot gândi singuri și că nu au nevoie ca cei aflați în poziții de putere să le spună ce să creadă, de ce au nevoie sau ce trebuie să facă.
Cu toate acestea, sunt unii care în prezent trăiesc pe deplin dintr-o stare de conștiință trei dimensională, interpretând greșit noul lor sentiment de împuternicire spirituală și îl folosesc pentru control și satisfacție personală, care este unul dintre motivele pentru care lumea asistă în prezent la o creștere a violenței.
Cei hotărâți să păstreze status quo-ul vor continua să încerce să manipuleze adevărul prin cuvinte și acțiuni. Nu vă pierdeți speranța în credința că ”nimic nu se întâmplă”. Lăsați procesul să se desfășoare așa cum trebuie, pentru că este o activitate Divină care nu este supusă conceptelor umane despre cum ar trebui să se manifeste. Încă nu știți ce se întâmplă în spatele cortinei.
Păstrați-vă discernământul spiritual aproape, pentru că este într-adevăr o perioadă de schimbare și haos, în timp ce Pământul trece prin durerile nașterii unei lumi bazate pe unimea cu Creatorul/Dumnezeu și unii cu alții.
Nu este momentul să îmbrăcați credințe și concepte
învechite în haine noi strălucitoare și să le numiți mai bune.
Noi suntem Grupul Arcturian 19/01/2025
Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.