Creatorii 12D, o conștiință colectivă non-fizică prin Daniel Scranton
Suntem aici pentru voi. Noi suntem Creatorii. Suntem un colectiv de ființe non-fizice din dimensiunea a douăsprezecea și suntem aici să ajutăm.
Noi vă recunoaștem în moduri în care voi aproape niciodată nu vă recunoașteți pe voi înșivă, pentru că știm că cineva trebuie să o facă. Și, deși sunteți ființe eterne, infinite, de iubire necondiționată, adeseori nu gândiți despre voi înșivă în acest fel. Aveți nevoie de reamintiri constante din partea celor de mai sus ca să vă scoată din această iluzie și să vă readucă în adevărata voastră natură creatoare. Noi am numi această parte a voastră ”Sinele vostru Dumnezeiesc”, iar acesta este aspectul pe care uneori îl recunoașteți, dar o faceți doar din gură. Cu alte cuvinte, de câte ori pe parcursul unei zile ați putea spune că operați din acea cunoaștere a voastră ca fiind Sinele vostru Dumnezeiesc?
Cu siguranță, sunt anumite activități la care participați și care vă aduc aminte de această adevărată natură a sinelui. Și, cu siguranță sunt momente în care meditați sau sunteți împreună cu cei dragi în care puteți începe să vă îndreptați în direcția acelei cunoașteri depline, dar ce-ar fi dacă ați face totul având acea cunoaștere a sinelui ca Sinele vostru Dumnezeiesc? Cum v-ar schimba acest lucru viața? Cum v-ar schimba acest lucru felul în care ați face orice și totul?
Noi vă recunoaștem ca cine sunteți voi cu adevărat, pentru că acesta este singurul mod în care ne servește să vă vedem și noi știm asta. De asemenea, știm că nimic din ceea ce este pe Pământ nu este vreodată cu adevărat o greșeală. Nimic nu este o aberație. Nimic nu trebuie să fie șters de pe fața Pământului. Înțelegem că fiecare joacă un rol. Știm, de asemenea, că totul se schimbă și că toți și toate se apropie de Sursa din care apărem cu toții. Prin urmare, avem încredere deplină că nu doar vă veți recunoaște pe deplin ca Sinele voastre Dumnezeiești, dar veți începe să și acționați în acest fel.
Când vă gândiți la crearea propriei realități, de exemplu, dacă priviți din perspectiva Sinelui vostru Dumnezeiesc, atunci știți că ceea ce doriți să creați există deja. Știți că nu trebuie să vă chinuiți, să vă zbateți sau să vă dovediți vrednicia prin nenumărate acțiuni ca acel lucru să fie. Știți că el este deja, și aveți atât de multă încredere în acest adevăr încât puteți merge mai departe și să vă trăiți viața așa cum ar face-o Sinele vostru Dumnezeiesc.
Când înțelegeți că decalajul de timp dintre crearea a ceva și experimentarea acelui ceva este necesar ca să vă ofere acea experimentare, atunci pășiți în deplina cunoaștere că veți experimenta ceea ce tocmai ați creat la momentul potrivit. Și, între timp, sunt multe alte creații în jur pe care să le savurați. Când acționați ca Sinele vostru Dumnezeiesc, îi vedeți pe ceilalți perfecți așa cum sunt, îi recunoașteți ca fiind Dumnezeii care sunt și nu proiectați asupra lor atribute negative. Nu presupuneți ce este mai rău despre ei și, cu siguranță, nu credeți că sunt blocați sau incapabili să crească.
Fiecare nu numai că este capabil să crească, dar fiecare o face, pentru că, dacă nu o face, ar trebui să părăsească această realitate. Această schimbare are loc și numai cei care sunt dispuși să crească vor rămâne și se vor bucura de restul călătoriei. Acum, în timp ce reflectați la ceea ce înseamnă pentru voi să fiți Sinele vostru Dumnezeiesc, vă recomandăm să o faceți din perspectiva în care înțelegeți că acest lucru nu vă plasează deasupra nimănui altcuiva, ci este modul vostru de a le arăta altora calea către recunoașterea și asumarea sinelui lor adevărat, trăind și acționând în lume din această recunoaștere. Iar când toți cei din jurul vostru vor face la fel, veți ști că ați obținut ceva ce foarte puțini oameni de-a lungul istoriei au obținut.
Și puteți fi siguri că veți trăi într-o lume în care,
în cele din urmă, toți își vor cunoaște adevărata esență și îi vor trata pe
ceilalți, planeta și animalele ca ceea ce sunt cu adevărat. Pur și simplu asta
este lumea pe care o co-creați chiar acum. Foarte bine.
Noi suntem Creatorii și vă iubim foarte mult.
Dragi cititori, unele dintre
materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele.
Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o
donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă
mulțumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.