marți, 25 martie 2025

Ajustarea

Brenda Hoffman 

Dragilor, 

Poate credeți că faceți ceva greșit, că alții își găsesc bucuria în timp ce voi rămâneți blocați în frică sau durere. Mai degrabă, voi purtați ochelari de cal, negându-vă capacitatea de a ști cum evoluați. 

Chiar dacă probabil ați avut unele experiențe minunate în ultimele câteva zile, un gând sau o acțiune negativă v-au întors la frica 3D. Așa ceva este de așteptat pentru că să trăiți în iubire și bucurie este un concept nou. Sunteți mult mai familiari – și confortabili – cu frica lumii voastre 3D. 

Dați-vă voie să plutiți prin ziua voastră mai mult decât ați făcut-o în ultimele câteva zile – ignorându-vă sau ștergându-vă gândurile de frică și concentrându-vă pe elemente pozitive care s-ar putea să fi fost întotdeauna prezente în viața voastră, dar v-a lipsit antrenamentul Pământului ca să vă dați seama că așa era. 

Desigur, această ultimă afirmație îi înfurie pe mulți dintre voi pentru că v-ați așteptat la străluciri imediate și la bucurie veritabilă, dovedind că sunteți o ființă nouă într-o lume nouă. Această tranziție nu așa are loc. Este mai mult un ritm constant decât o schimbare instantanee. Nici corpul vostru fizic și nici starea voastră emoțională nu vă permit să treceți complet de la frică la iubire într-o oră, o zi sau chiar câteva zile. Este, mai degrabă, o creștere constantă într-un nou voi în această lume nouă. 

Chiar dacă ați experimentat momente, acțiuni sau gânduri de iubire, continuați să vă concentrați pe ceea cu ce vă simțiți cel mai confortabil – frica. Poate că este frică în viața voastră personală sau în viziunea asupra lumii, dar întotdeauna este o frică care vă pregătește să faceți față următoarei urgențe. 

Nu aveți de ce vă teme. 

Atât corpul cât și emoțiile voastre se adaptează încetișor la noua ființă care deveniți. Chiar dacă următoarele câteva zile vă vor spori cunoașterea iubirii păstrate adânc în voi timp de eoni Pământești, veți sări probabil, pentru o scurtă perioadă, înainte și înapoi între frica 3D și iubirea noului vostru sine. Nu pentru că trebuie, ci pentru că frica 3D este atât de adânc înrădăcinată în voi încât vă veți întoarce la ea în ciuda nevoii și interesului vostru în această nouă lume a iubirii. 

Vă întoarceți la frica 3D la cea mai mică ocazie – nu pentru că sunteți îndrăgostiți de frica 3D, ci pentru că încă vă este mai ușor să trăiți cu ea decât cu iubirea noului vostru sine. Această ajustare este similară cu adaptarea la un nou program de calculator care oferă mai multe capacități, dar, la început, nu pare logic. 

Nu vă îngrijorați; schimbările care încurajează o nouă strălucire vor continua să vă bombardeze ființa și Pământul în următoarele zile. În două săptămâni, veți descoperi cât de ușor a devenit noul vostru program și cât de radiant este acel program în lumea voastră. 

Mulți dintre voi vă simțiți neputincioși pentru că ființa voastră interioară se reconfigurează și actualizează. Cu toate acestea, veți ști în curând unde vreți să fiți și de ce, atât în ​​ființa voastră, cât și în lumea voastră. 

Acest nou program mondial este un dat; pur și simplu vă adaptați la el cu gânduri de cât de dificil este în loc să acceptați că ființa voastră interioară va crea un sentiment de ușurință odată ce toate piesele sunt la locul lor. 

Înțelegeți că schimbările Universale care au loc în următoarele câteva zile vă schimbă ființa interioară și lumea exterioară minut de minut, așa că, nu sunt prea multe de înțeles înafara faptului că vă schimbați. 

Schimbarea crează frică, ceea ce a fost un truism timp de eoni 3D. Diferența este că această frică se va schimba în bucurie și pace în loc de calamitatea 3D cu care sunteți cel mai obișnuiți. 

Așa că, dați-vă voie să vă relaxați. Totul este bine în lumea voastră pe măsură ce treceți de la frică la iubire – nu izolat, ci ca parte  a unei mișcări care va schimba atât Pământul, cât și Universurile. 

Viața este bună și continuă să se îmbunătățească minut de minut, în ciuda nevoii voastre să rămâneți în frică, nu în realitatea momentului, ci datorită istoricelor voastre experiențe 3D. Așa să fie. Amin.

 

Traducere Monica Poka 

link catre postarea originala

Foto Chaz Shand Photography


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!  

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.