Prin Marilyn Raffaele
Bun venit dragilor. Să știți că sunteți iubiți și susținuți nu numai de către Ghizii voștri și de către Ființele din tărâmurile mai înalte, ci și de mulți alții de pe alte planete care vă încurajează în timp ce observă și învață din procesul de ascensiune a Pământului.
Niciodată să nu vă îndoiți că totul se desfășoară conform planului. Mare parte din confuzia și haosul de astăzi este o reacție la prăbușirea a îndelung menținutelor, dar rapid depășitelor sisteme de sănătate, educație, guvernare, religie organizată și tradiții. Multe dintre aceste sisteme familiare dispar și vor dispărea în forma lor actuală, pentru că nu sunt aliniate cu energiile de frecvență înaltă care curg acum pe Pământ, atât din tărâmurile mai înalte, cât și din prezența tot mai mare pe planetă a unor stări de conștiință evoluate.
Energia densă nu are realitate proprie. Este pur și simplu o versiune distorsionată a singurei energii existente – Conștiința Divină. Energia cu o rezonanță joasă se dizolvă automat în prezența energiei de frecvență înaltă, pentru că nu este susținută sau menținută de Legea Divină. Este ca și cum ți-ai echilibra corect carnetul de cecuri după un timp în care ai făcut-o incorect, totalurile incorecte nu merg nicăieri, pur și simplu nu mai există.
Toți oamenii, chiar și cei evoluați spiritual sunt programați într-o oarecare măsură de lumea trei dimensională, deoarece Pământul și oamenii ei trăiesc în energia unei conștiințe colective a separării care prezintă oamenii ca fiind nimic altceva decât corpuri fizice supuse bolilor, accidentelor, incapacităților, lipsei, limitărilor și pericolelor de orice fel și care au nevoie de protecție împotriva acestora.
Aparențele lumii exterioare demonstrează dualitatea – norocos/ghinionist, bolnav/sănătos, inteligent/prost, sfânt/păcătos, iubitor/neiubit etc. etc. Aparențele atestă, de asemenea, separarea – că unii oameni, animalele, plantele sunt mai puțin valoroase decât altele și că culoarea pielii, sexul sau aspectul sunt importante în determinarea acestei valori. Dumnezeu este perceput ca o entitate îndepărtată, care trebuie convinsă, implorată sau contactată prin intermediul cuiva considerat ”sfânt.”
Procesul de ascensiune pune capăt multor lucruri care au devenit familiare și acceptate. Secole de programare veche ies la suprafață atât la nivel personal, cât și la nivel global, ca să fie recunoscute și clarificate. Este posibil să aveți parte de buzunare de energie veche, demult uitate, dar rămase, care se manifestă fizic, emoțional, mental sau chiar spiritual sub o formă sau alta.
Fără să vă dați măcar seama, s-ar putea să vă treziți alunecând în judecăți, critici și activități de separare dincolo de care credeați că ați evoluat. Aceste experiențe vă pot face să vă simțiți vinovați și să vă întrebați dacă dați greș din punct de vedere spiritual. Nu, dragilor, evoluția nu merge și nu poate merge înapoi, dar pentru că în prezent lumea experimentează o perioadă de intensă curățare și curățire a energiei, chiar și cea mai mică cantitate de energie condiționată pe care o puteți purta încă se va manifesta. Unii aleg să acționeze și să meargă cu vechea energie, în timp ce alții învață și evoluează spiritual din ea.
Niciodată să nu vă condamnați dacă descoperiți că criticați, judecați, sunteți negativi, promovați concepte vechi sau cădeți din nou în obiceiuri negative cu care credeați că ați terminat-o de mult. Recunoașteți aceste experiențe ca impersonale, expresii ale energiei vechi care nu au fost încă îndepărtate din conștiința voastră. Fără să opuneți rezistență sau să le dați putere, spuneți-vă pur și simplu ”Oh, tu din nou?” știți care este adevărul și mergeți mai departe. Recunoscând vechea programare ca nimicul care este, de fapt, și nu-i dați putere, încetați să o hrăniți.
Adeseori, cei care provoacă cel mai mare stres și durere în viața voastră se află în viața voastră, pentru că voi ați ales în contractul vostru de dinainte să vă nașteți să rezolvați și să încheiați o problemă negativă nerezolvată care a fost cărată de-a lungul vieților cu acea persoană, sau persoane. Dacă cealaltă persoană, sau persoane, nu este interesată de rezolvare sau armonie și dorește să lase lucrurile așa cum sunt, este în regulă; puteți face singuri munca de finalizare.
Afirmați-vă în mod conștient intenția ca toate corzile energetice care vă leagă încă de acea persoană să fie îndepărtate. (Puteți vizualiza, dacă vreți, dar nu este necesar, mâini de lumină care se mișcă prin corpul vostru și îndepărtează o coardă). Recunoașteți în mod conștient că, în ciuda tuturor și a oricăror aparențe contrare, acea persoană este o Ființă Divină. Vedeți-o ca Lumină. Iertați-o în înțelegerea că orice discordie s-a născut între voi a fost rezultatul hipnozei trei dimensionale, având doar credința voastră în ea care să o susțină. Eliberați în mod conștient acea persoană și mergeți mai departe.
Asta nu înseamnă să ignorați apoi unele situații. S-ar putea să descoperiți că trebuie să faceți niște pași umani. Dar asta înseamnă că nu mai dați putere asupra voastră acelei persoane sau acelei situații. Calitățile ”rele”- ura, puterea asupra, egoismul, violența, boala, lipsa și limitarea etc. reflectă o stare de conștiință impregnată cu credințe false de dualitate, separare și două puteri. Calitățile ”bune” - blând, iubitor, deschidere, înțelepciune, unime etc. reflectă o stare de conștiință care este deschisă la și care permite calităților Creatorului lăuntrice să curgă, motiv pentru care impersonalizarea este o componentă critică a adevărului.
Atât calitățile negative cât și cele pozitive sunt întotdeauna impersonale pentru că nici o persoană în sine și de la sine nu este capabilă să facă bine. Binele este numai în și numai din Dumnezeu. Binele în orice formă este o calitate a lui Dumnezeu. Nicio persoană nu este rea pentru că răul nu are realitate, fiind manifestarea credințelor în separare. Dacă păcatul, boala, lipsa sau limitarea ar fi realități, ele nu ar putea fi niciodată schimbate, îndepărtate sau vindecate, deoarece ar fi blocate la infinit în locul lor de Legea Divină.
Nu spunem că pentru a-i iubi pe ceilalți trebuie să le susțineți și acceptați toate acțiunile, indiferent de cât de scandaloase sunt. Ca ființă spirituală împuternicită, aveți dreptul la preferințele voastre. Oamenii sunt capabili să înțeleagă doar din nivelul stării lor de conștiință și, prin urmare, de multe ori trebuie să vorbiți sau să întreprindeți acțiuni potrivit nivelului de înțelegere al celorlalte persoane, dar întotdeauna amintindu-vă că sunt ființe spirituale.
Intensele curățări care au loc acum au adeseori ca rezultat durere și suferință, lucru care este valabil in special pentru cei care sunt capabili să înțeleagă lumea doar din perspectiva așa cum a fost întotdeauna. Experiențele dureroase sunt adeseori menite să fie ”apeluri la trezire”, un mod de a forța pe cineva pregătit spiritual să iasă din zona sa de confort. Amintiți-vă, fiecare suflet alege experiențele de care simte că are nevoie în timp ce se află pe Pământ ca să evolueze.
Să trăiești o viață mistică înseamnă să trăiești dintr-o conștiință a UNimii. Înseamnă să fii în lume, dar nu al/a ei, nu să ignori, negi sau să te lupți cu aparențele, ci să înțelegi mai degrabă că aceste lucruri sunt manifestări ale unei credințe colective în dualitate, separare și multe puteri. Sunteți pregătiți să trăiți viața mistică.
Procesul de ascensiune este abia la început. Mai sunt multe de venit. Energia Pământului de-a lungul timpului va continua să se ridice din ce în ce mai sus și din ce în ce mai aproape de realitate, așa că stați liniștiți și lăsați filmul Ascensiunii să se deruleze. Nu sunteți nici măcar aproape de sfârșit.
Noi suntem Grupul Arcturian 3/2/2025
Dragi cititori, unele dintre
materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele.
Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o
donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă
mulțumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.