Brenda Hoffman
Dragilor,
S-a încheiat. Ați trecut prin urechile acului.
Desigur, mulți dintre voi, cei care citiți acest mesaj, veți spune că acest lucru este inexact. Vă treziți în fiecare dimineață îngrijorați de lucrurile groaznice care vi s-ar putea întâmpla vouă sau altora. Sau vă treziți cu un sentiment de amorțeală și lipsă de însemnătate – nimic nu este semnificativ sau interesant, cu atât mai puțin vesel. Că totul s-a pierdut din viața voastră de dinainte și nimic nu le înlocuiește, mai ales bucuria sau iubirea.
Așa că, aveți dificultăți să dormiți și sunteți neliniștiți sau speriați în orele voastre de trezie – similar cu modul în care v-ați simțit înainte să știți ce rezultate ați obținut la un test școlar complex. Ce nu știți încă este că ați trecut cu brio faza de tranziție de săptămâna trecută – ați conștientizat mai multe frici și le-ați șters din ființa voastră.
S-a încheiat.
Acum, decideți ce doriți să revizuiți, să abordați, să creați sau să găsiți. Aceasta este o săptămână a explorării, în ciuda temerilor voastre că nimic nu va fi niciodată din nou bine în viața voastră și că totul este pierdut. Săptămâna asta, veți începe să vă găsiți adevăratul sine, ceea ce ar putea fi înfricoșător, având în vedere că ceea ce vă încântă acum s-ar putea să nu se coreleze cu bucuriile sau interesele voastre anterioare.
Explorați, definiți, acceptați și găsiți-vă bucuria. O sarcină aparent imposibilă pentru mulți. Sunteți atât de obișnuiți cu frica și durerea, mai ales având în vedere ultimele zile de descoperire și curățare a fricilor voastre ascunse, încât vă îndoiți că vă puteți schimba rapid sau, în unele cazuri, deloc.
Dați-vă voie să curgeți în noul vostru mod de descoperire, care v-ar putea surprinde având în vedere că nu mai trebuie să vă protejați de fricile voastre ascunse și nici nu vreți să urmați dictatele sociale. Sunteți o ființă nouă cu nevoi și interese noi. Similar cu modul în care ați putea explora un oraș mare pe care nu l-ați vizitat niciodată, descoperind interese și idei noi.
În această săptămână începe noua voastră viață fără frici sau programări ascunse.
Cei care doresc să rămână ai 3D vor deveni din ce în ce mai stridenți în părerile și acțiunile lor. Nu pentru că sunt mai puternici decât cei ai luminii, ci pentru că își pierd puterea, pe măsură ce din ce în ce mai mulți dintre voi alunecați în noua voastră lume.
Mulți dintre voi puneți la îndoială acest ultim mesaj pentru că doriți ca cei ai 3D să dispară imediat, astfel încât să nu vă mai irite sau să vă înfrice și enerveze.
Cei 3D își pierd puterea clipă de clipă pe măsură ce tot mai mulți dintre voi vă mutați atenția de pe ieri pe mâine.
O persoană doritoare de putere sau ahtiată după bani nu poate funcționa decât dacă există ființe disponibile să îi hrănească foamea. Nu veți mai simți nevoia sau cel mai mic interes să faceți asta. Și așa începe. Nu cu un război sau cu declarații de corect și greșit, ci dezinteres față de știrile și bufoneriile de ieri. S-a terminat – nu pentru voi, ci pentru cei care savurează puterea dată de societățile 3D. Acele societăți 3D se restrâng, la fel și puterea celor care doresc să le controleze.
Poate vă veți simți ușor deranjați de bufoneriile 3D. Mai important, le veți găsi copilărești și lipsite de interes – nu pentru că acele bufonerii sunt corecte sau greșite, ci pentru că nu fac parte din noua voastră lume interioară.
Puternicii iubitori de putere 3D vor lupta până la capăt să-și mențină puterea. Diferența dintre acum și istoricul 3D este că numărul de ființe care acceptă acea putere se va reduce zilnic până când miezul rămas nu va fi de mare interes pentru nimeni, înafară de cei rămași 3D.
S-a încheiat.
Jucați-vă, râdeți, iubiți și ignorați acele frici care
au fost proeminente în gândurile voastre în ultimele câteva săptămâni în timp
ce ați eradicat problemele ascunse și v-ați acceptat noua ființă în această
lume nouă. O lume care se bucură de iubire și bucurie și care ignoră puterea de
modă veche și pe cei care doresc să o
urmeze. Așa să fie. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.