duminică, 23 martie 2025

Mesaj de la Federația Luminii 22 Martie 2025

Prin Blossom Goodchild 

Bună dimineața. Ieri, am luat prânzul cu o prietenă drăguță care avea o poveste interesantă de spus. A fost (inițial) o voce care a continuat apoi cu comunicări telepatice. A fost informată că ”aceasta/ea/el” era Spiritul corpului ei fizic! La întrebările următoare ”aceasta” i-a răspuns că a fost cu ea încă dinainte de nașterea ei... (chiar dacă atunci nu exista un corp fizic). Prietena mea înțelege perfect că ar putea să-și piardă puțin mințile… însă eu o cunosc ca fiind o femeie extrem de inteligentă, luminată, trează și conștientă, o ființă frumoasă. Ce părere aveți? 

Fii binevenită, Blossom. Fiți, din nou, bineveniți Fiecare. Voi în Lumea voastră... noi... Fiind NOI... fără o lume. 

Acesta este un subiect minunat de explorat. Este o chestiune să știm de unde să începem, ca să păstrăm totul într-o perspectivă clară. 

Da, într-adevăr, există o entitate ”separată” de sinele vostru, Energia Spiritului care ESTE corpul fizic.

Ei bine, surprindeți-mă cu asta și numiți-mă Tinkerbell! Cine ar fi știut? 

O vom numi, în scop explicativ, o Energie Spirituală pentru că nu este chiar o Energie Sufletească, așa cum vă știți voi a fi. Este, așa cum am spus, separată de voi și, totuși, foarte mult ”partenera voastră de drum”. 

Sunt uimită că nu am mai întâlnit acest concept până acum. 

L-ai întâlnit acum, Blossom... la fel ca toate lucrurile care sunt prezentate cuiva în sincronizare Divină ca să fie acceptate și recunoscute. 

Așadar, care este scopul ei? Este ca un ghid? 

Nu. Nu este un ghid. Este o sursă crescută de Energie care ESTE forma voastră fizică. Așa cum știți, Sufletul trebuie să fie în corp ca acesta să funcționeze și să EXISTE. Sufletul este atașat de corp printr-un cordon eteric de argint. Acest cordon vă permite să rămâneți în corp în timpul somnului și, de fapt, în orice moment. Odată ce acest cordon este tăiat, ”viața” părăsește corpul, iar forma fizică se dezintegrează. 

Asta înseamnă… așteaptă, să numim acest spirit fizic ”Fred”, ca să curgă mai ușor discuția. Asta înseamnă că și Fred se dezintegrează? 

Nu. Se întoarce la Sursă, în timp ce carnea fizică se întoarce în praf. 

Atunci cum poate să susțină că este spiritul CORPULUI fizic? 

Acesta este rolul său. Rolul său ales. Dar, să clarificăm… nu este în aceiași, am spune noi, ”categorie” ca Sufletul, care se percepe pe sine ca fiind Uman atunci când se află în planul Pământului. ”Fred” se află mai degrabă pe nivelul Vibrațional al Elementalilor. 

Ok... Fred nu mi se mai pare o idee bună acum. Fred Zâna. Nu! Ați putea să-mi dați un nume? 

Numele nu sunt ceva cu care rezonăm în mod special, Blossom. Multe nume, mai ales de pe alte Planete, Galaxii și chiar din Frecvențele Elementalilor, nu pot fi pronunțate în limba voastră. Ele au o altă Vibrație sonoră și nu pot fi rostite. 

În timp ce spuneți asta, simt cum gâtul mi se întinde și vocea mi se simte ciudat, ca și cum corzile vocale nu ar putea forma acel sunet. 

Da. Asta vrem să spunem. 

Așadar, hai să ne întoarcem la un nume. Nu mi se pare potrivit să-i spun ”aceasta”. Ce ziceți de… Flo(w)? 

Acest nume este acceptabil și pentru noi. 

Care este rolul pe care Flo îl joacă? 

Ea ESTE mecanismul de funcționare al întregului vostru corp. Celule, organe, țesuturi, mușchi. Trupul vostru este Împărăția ei. Ea este acolo ca să facă tot posibilul ca totul să funcționeze fără probleme. 

Atunci ce se întâmplă cu cei care sunt bolnavi… unde este Flo atunci? 

Face tot posibilul ca să facă corpul sănătos din nou. 

Problema este că… sunt mult prea multe întrebări care îmi zboară prin minte despre acest subiect, deoarece conceptul este atât de nou. Puteți simplifica asta… așa... pe scurt? 

Blossom, la fel ca  prietena ta… unii vor ști, sau deja știu, acest lucru și sunt bucuroși să comunice direct cu ”Flo”. Alții nu o vor face niciodată. Pentru că pentru ei nu este o adăugare necesară în înțelegerea lor. 

Fiecare… fiecare suflet… poate comunica cu ”prietena sa fizică” dacă alege să o facă, și va descoperi că îi va fi prezentată o conectare. 

Mulți se luptă să se conecteze cu un ghid... darmite să discute cu o vibrație elementală care ESTE corpul lor fizic. 

Totuși, am spune că atât de multe beneficii ar putea decurge din asta. 

Nu ar fi, totuși, același lucru ca vorbitul cu corpul nostru, așa cum mulți dintre noi o facem, știind pur și simplu că este Conștiință? Mulți vorbesc cu un organ, sau o celulă etc. și îi trimit Iubire ca să se facă bine. 

TOTUL ESTE CONȘTIINȚĂ, BLOSSOM. Etichetele și numele sunt doar pentru identificare. 

Am dori să le sugerăm celor care primesc acest mesaj să decidă singuri dacă vor să descopere o nouă prietenă și să lucreze împreună cu ea având același scop în minte… sau dacă preferă să continue așa cum sunt. 

Cei care vor încerca vor fi plăcut surprinși… pentru că ”Elementalul” care este alături de ei, jucând acest rol pentru ei… va fi încântat să fie recunoscut și să lucreze cot la cot… mână în mână cu ei. 

Mm. Interesant. Îmi cer scuze că acum trec la un alt subiect, dar știu că mintea mea nu este în starea potrivită să pătrundă mai adânc astăzi. Vreți să discutăm despre ceva? 

IUBIRE. 

Asta da surpriză! 

Vezi tu, Blossom, după cum știi... de asta venim. Pentru că atunci când Fiecare CUNOAȘTE CU ADEVĂRAT IUBIREA... nimic altceva nu mai este nevoie să fie discutat. 

Totuși, pentru noi cei de aici, de jos, sunt atât de multe necunoscute pe care curiozitatea noastră ar dori să le afle. În această dimineață, de exemplu, am auzit despre piramida din Giza* și despre noua descoperire a ceea ce se află sub ea. Cred că știm cu toții că piramidele nu au fost construite de Oameni, totuși, asta duce lucrurile la un nivel cu totul nou. Lucruri de genul despre care ”nouă” ne-ar plăcea să știm ADEVARUL. 

Blossom… oricât ai putea susține acest lucru… FIECARE DINTRE VOI ȘTIE DEJA TOTUL. 

Și nu ne ajută cu nimic... dacă nu putem accesa acea ”atot-cunoaștere”! Și, cu tot respectul, vă rog să nu spuneți ”puteți”, pentru că am face-o cu toții… dacă am putea. 

Este o chestiune de Vibrație, Blossom. Nu poți ”accesa” această cunoaștere dacă nu ești în Vibrația ei. Totuși, asta nu înseamnă că nu o cunoști… când nu te afli în limitele unei anumite Vibrații… lucru care așa este... în timp ce te afli în planul tău Pământesc și în Frecvența sa Vibrațională. 

Și totuși, aparent, atunci când dormim sau medităm, putem accesa vibrații diferite, așa că de ce nu ajungem să ȘTIM TOTUL în acel spațiu? 

Puteți... și totuși, nu sunteți capabili să aduceți acea Cunoaștere Vibrațională înapoi cu voi... în prezența voastră Pământeană, deoarece Vibrația a ceea ce ȘTIȚI când sunteți ”în altă parte”, nu poate să se filtreze înapoi cu voi. 

Cu toate acestea, oamenii care au ”experiențe în apropierea morții” ajung să cunoască totul și chiar ADUC acea cunoaștere înapoi cu ei. 

Pentru că acea informație are o vibrație care-i permite acelei experiențe să fie amintită. 

Blossom... Dacă ar fi să cunoașteți răspunsurile în situația voastră fizică, mentală și emoțională ca Ființă Umană... ei bine, pur și simplu nu este posibil în acest stadiu... pentru că v-ar ”arde circuitele”. 

Spunem ”În acest stadiu”… pentru că s-ar putea să nu fie cazul neapărat în viitor, când circuitele voastre vor fi fost aproape complet reconectate, astfel încât creierul vostru și întreaga voastră funcționare să fie deschise la capacitatea maximă pe care sunt capabile să o folosească. 

Amintiți-vă, Suflete Dragi… ați fost suprimați până aproape de ”anihilare”… comparativ cu INCREDIBILELE FIINȚE UMANE care sunteți cu ADEVĂRAT. 

INCREDIBILELE FIINȚE DE LUMINĂ CARE SUNTEȚI CU ADEVĂRAT. 

Mă întreb dacă puteți înțelege cât de frustrant poate fi pentru noi? Tot acest ”să nu știi”, în timp ce lumea devine din ce în ce mai nebună. Cu toate acestea, știu că veți spune... ”Blossom, voi ați vrut să fiți aici”. 

Corect... pentru că ați făcut-o. Fiecare dintre voi, după cum știți, ați fost conștienți de misiunea voastră înainte de a veni. Ați fost de acord cu asta. Ați fost încântați și onorați să fiți aleși. 

AȚI SPUS DA. 

Am spune că... formularul de cerere a fost acceptat pentru că ați bifat toate căsuțele. Una dintre cele mai importante este ”Te consideri cel mai Puternic dintre cei Puternici?” 

Altele cum ar fi... ”Ești capabil să te ridici deasupra întunericului, oricât de grosolan ți-ar fi prezentat?”, ”Poți păstra în interiorul tău cunoașterea, în timp ce treci prin toate astea, că ești IUBIRE, Doar Iubire?”, ”Și vei emana acea Iubire din Ființa ta tot timpul... indiferent de ceea ce vei descoperi?”... și am putea continua. Totuși, ai prins ideea. 

Ați răspuns ”da” la toate aceste întrebări și apoi s-a făcut o evaluare… și ați fost acceptați… și iată-vă… făcând tot ce puteți, în cele mai întunecate circumstanțe. 

ȘTIAM CĂ NU AȚI PUTEA/NU AȚI LĂSA GARDA JOS. 

ȘTIAM CĂ AVEȚI FORȚA SĂ VEDEȚI PRIN ASTA. 

ȘI... O FACEȚI. 

De-asta sunteți aici. Asta este, în sine, o sarcină enormă. 

Concentrați-vă pe asta și pe importanța ei. 

Răspunsurile la toate celelalte mistere nu sunt la fel de importante ca această misiune în care vă aflați. 

În acest moment este important să vă concentrați pe cine sunteți... IUBIRE. 

Să cunoașteți acest ADEVĂR cu fiecare fibră a Ființei voastre. 

Să știți că sunteți asistați de Ființe de Lumină de pretutindeni. Pentru că asta nu este o transformare banală. 

Asistența este cerută de toți. 

SUFLETE PREAIUBITE... MĂRȘĂLUIȚI ÎNAINTE... SĂBIILE DE LUMINĂ ÎNDREPTATE SPRE CER. 

Am menționat de multe ori să vă imaginați ținându-vă săbiile de lumină îndreptate spre cer și să le vizualizați încărcate cu Lumină. Este un instrument foarte Împuternicitor, Puternic de folosit. 

Fiți pregătiți pentru ceea ce va urma... ținându-vă încărcați. 

Da, așa cum voi și White Cloud (Nor Alb) ați spus de multe ori... Să nu uităm să ne încărcăm telefoanele... așa că, de ce ne-am lăsa propriile baterii să se descarce atât de mult? 

White Cloud (Nor Alb) știe despre ce vorbește. 

Chiar știe. Chiar știe. Ei bine, acum mă voi întoarce și voi citi toate acestea și voi vedea cum „curge”. În recunoștință. În serviciu Iubitor. EU SUNT.


*Giza

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!  

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.