Lucid într-o Lume Bolnavă

De Jason Gray 

 
Ce Înseamnă să Rămâi Treaz Când Toți Ceilalți Fug de Ei Înșiși
Să fii limpede și lucid în această lume nu este ușor.
Este război.
Înseamnă să te trezești în fiecare zi într-o cultură dependentă de evadare și să spui: Nu. Nu mai joc jocul ăsta.
Oriîncotro te uiți, oamenii își ”îmbunătățesc” realitatea.
Cu alcool.
Marijuana.
Pastile.
Cocaină.
Ecrane.
Sex.
Mâncare.
Cu orice ar fi nevoie să umple tăcerea și să înece adevărul.
Lumea nu mai numește asta dependență, o numește „să faci față”, „grijă de sine”, „relaxare”.
Nu te lăsa înșelat, este aceeași otravă, doar redenumită cu hashtag-uri și zâmbete de formatorii de opinie.
Când ești lucid, vezi totul cu o claritate cristalină.
Și odată ce vezi, nu mai poți să „nu vezi”.
Moartea a Fost Semnalul de Trezire
Aveam douăzeci și nouă de ani când corpul meu a cedat în sfârșit.
Îl ruinasem cu orice substanță pe care o puteam găsi.
Mâinile îmi tremurau dimineața.
Pielea îmi era gri.
Ochii îmi erau morți.
Mă sinucideam încet și pretindeam că trăiesc.
Apoi, într-o noapte, m-am prăbușit puternic.
Simțeam că inima o să mi se oprească.
Îmi amintesc că mă gândeam: Asta e.
Aici se termină totul și, dintr-un motiv anume, poate chiar din cauza celei mai mici fărâme de viață care mai rămăsese în mine, am luat în mână o carte.
A fost, desigur, una spirituală.
Nu era extravagantă.
Doar o carte despre dependență și recuperare.
Ceva din acea carte a străpuns în sfârșit prin ceață.
Spunea adevărul pe care decenii întregi îl evitasem.
Nu dețineam controlul.
Acel adevăr m-a lovit mai tare decât ar fi putut-o face vreodată orice drog.
Acea carte mi-a salvat viața.
Camera Care a Schimbat Totul
Puțin mai târziu, distrus și tremurând, am intrat într-o cameră plină de străini.
Aerul mirosea a cafea și speranță.
Nimeni nu arăta perfect.
Fiecare arăta real.
Când am spus că nu știu cum să trăiesc fără băutură sau droguri, au dat din cap.
Când am spus că mi-e frică, au zâmbit.
Când am spus că nu vreau să mor, cineva a spus „Atunci nu o face.”
Așază-te.
Ascultă.
Ia-o de la capăt.
Camera aceea mi-a schimbat complet direcția în viață.
Pentru prima dată, eram înconjurat de oameni care nu evadau.
Nu erau drogați.
Nu erau beți.
Erau… lucizi.
Atunci mi-am dat seama, luciditatea nu înseamnă să renunți la ceva, înseamnă să-ți iei viața înapoi.
Lumea Morților Umblători
Majoritatea oamenilor cred că sunt liberi.
Nu-și dau seama că sunt înlănțuiți de propriul confort.
Nu pot sta o zi fără ceva care să le amorțească limitele:
un pahar, un joint, o pastilă,
o derulare într-o fantezie digitală unde nimic nu doare și nimeni nu simte prea mult.
Trăim într-o vreme în care amorțirea este normală, iar simțirea este răzvrătire.
Lumea bolnavă numește intoxicația „sărbătoare” și evadarea „echilibru”.
Oamenii glumesc despre cât beau.
Se laudă cu cât de sus ajung.
Se îneacă și îi spun „distracție”.
Noi, cei lucizi, vedem dincolo de toate astea.
Am fost acolo.
Știm ce se ascunde în spatele acelui râs.
Frica.
Singurătatea.
Disperarea de a nu mai simți niciun minut de viață nefiltrată.
Să fii lucid înseamnă că nu te mai poți ascunde.
Înseamnă să stai gol în furtuna realității, fără nimic care să te calmeze și, în sfârșit, să îți dai seama că nu mai trebuie.
Puterea din Durere
Oamenii cred că luciditatea înseamnă să spui nu.
Nu este asta.
Este vorba despre a spune da, la tot ce este real.
Durerea.
Plictiseala.
Tăcerea stânjenitoare.
Frumusețea brută.
Adevărul de care majoritatea oamenilor fug întreaga lor viață.
Când încetezi să mai evadezi, începi să te transformi.
Descoperi din ce ești făcut, de fapt.
Îți dai seama că nu ai fost niciodată slab, doar te-ai înecat într-o lume care te-a învățat să fugi.
Când m-am curățat, a trebuit să învăț din nou cum să simt.
Furie.
Frică.
Tristețe.
Bucurie.
Totul m-a lovit ca un val mareic, dar în interiorul acelui potop era singurul lucru pe care îl urmărisem tot timpul.
Viața.
Când înfrunți durerea fără cârje, durerea devine profesorul tău.
Te smerește.
Te despoaie de fals.
Te face puternic într-un mod în care nimic altceva nu poate să o facă.
Euforia Reală
Oamenii cred că drogurile și alcoolul fac viața mai mare.
Nu o fac.
O micșorează.
Transformă vastitatea existenței într-o mică buclă de poftă, haos și regret.
Când ești lucid, viața se expansionează din nou.
Euforia este reală, nu chimică.
Râsul este real, nu forțat.
Pacea este reală, nu împrumutată.
Nu este nimic mai bun decât să te trezești cu mintea limpede, știind că nu te-ai distrus cu o noapte înainte.
Nimic nu se compară cu privitul cuiva în ochi știind că ești prezent.
Nimic nu se compară cu faptul că-ți simți inima bătând fără să te temi de ceea ce i-ai făcut.
Asta este adevărata euforie, euforia pură.
Este libertate.
Este putere.
Este viață nefiltrată.
Să Trăiești Printre Cei Pierduți
Să fii lucid în această lume poate fi o experiență solitară.
Vei vedea cum oamenii pe care îi iubești se învârt în spirală.
Vei vedea lumina cum se stinge din ochii lor în timp ce aleg moartea lentă de care tu ai scăpat.
Vei încerca să ajuți și de multe ori vei da greș.
Vei merge la petreceri unde toată lumea bea și consumă diverse otrăvuri numind asta fericire.
Vei privi societatea glorificând aceleași lucruri care pe tine aproape te-au ucis.
Îți vei da seama cât de adâncă este boala.
Cum profită sistemul de pe urma dependenței.
A disperării.
Din a-i ține pe toți suficient de euforici ca să rămână docili.
Dar vei vedea și frumusețea celor puțini care se ridică.
Cei care aleg să simtă.
Cei care aleg să trăiască lucid.
Aceia sunt oamenii tăi.
Când îi găsești, când vezi în ochii lor acel foc care spune: „Îmi amintesc și eu de întuneric”, știi că nu mai ești singur.
Revoluția Tăcută
Luciditatea este cea mai mare răzvrătire rămasă pe Pământ.
Înseamnă să spui nu mașinii care se hrănește cu confuzie și durere.
Înseamnă să refuzi să fii un produs al traumei tale sau un client al propriei distrugeri.
Nu trebuie să fii beat ca să dansezi.
Nu trebuie să fii drogat ca să te simți viu.
Nu trebuie să fii amorțit ca să supraviețuiești.
Trebuie doar să-ți amintești cine naiba ești.
Când lumea încearcă să-ți vândă o evadare, nu cumpăra nimic.
Când te numește plictisitor, zâmbește.
Când îți spune că ratezi ceva, privește epava pe care ai lăsat-o în urmă și amintește-ți, tu ești cel care a scăpat
cu viață.
*** ****** *********
Aveam douăzeci și nouă de ani și stăteam pe marginea propriului mormânt.
Acum sunt aici, lucid, treaz, viu.
Scriind.
Făcând muzică.
Creând.
Capabil să fiu complet singur și să fiu împăcat cu asta.
Liber.
Luciditatea nu este absența plăcerii.
Este prezența adevărului.
Înseamnă să știi cum se simte adevărata bucurie pentru că ai experimentat moartea.
Înseamnă să mergi printr-o lume bolnavă, neatins, pentru că ai învins deja boala care o conduce.
Să fii treaz într-o lume dependentă de evadare nu este ușor.
Este sacru.
Este cea mai pură formă de libertate care există.
Nu ai nevoie de băutură, droguri, evadare sau minciună.
Ai nevoie doar de tine însuți, brut, real și viu.
Și asta?
Asta este cea mai înaltă euforie care există.
 
 
 
Traducere Monica Poka

Sursa: Internet

Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului ca să susțineți în continuare munca pe care o fac. Vă mulțumesc!