Acum avem nevoie de latura noastră maternă

Din ciclul  De ale mele

De câteva zile în orice parte mă întorc dau peste aceiași problemă: lupta dintre bărbați și femei pentru conducere. Motivul diferă pentru fiecare. Femeile vor să li se recunoască rolul în societate, s-au săturat de controlul pe care în mod tacit l-au acceptat pentru atât de multă vreme și acum răbufnesc, iar bărbații se tem că li se va lua jucăria cea mai de preț și că-și pierd rolul pe care l-au deținut atât de multă vreme. Dacă stai să-i asculți, în particular, toți au dreptate: și femeile și bărbații. Ideea este că pe Pământ a fost cândva matriarhat. Cum ne-am descurcat atunci nu ne mai amintim, dovezi nu avem, ci numai niște frânturi pe ici pe colo. Dar întregul este în ceață. Cum s-au descurcat și se descurcă bărbații cu conducerea, este evident. Nu trebuie decât să ne uităm în jurul nostru și să vedem unde a ajuns societatea umană și planeta sub conducerea bărbaților; vedem la televizor, auzim la radio, citim în ziare. Dacă ar fi vorba de un examen aș zice că l-au și l-am picat cu brio. Dar asta este numai părerea mea ca femeie.

Adevărata problemă nu este CINE conduce ci CONDUCEREA  în sine. Prin simplul fapt de a încerca să conduci ceva, îi schimbi curgerea naturală, o împiedici. Conducerea duce la control. Controlul la putere. Puterea corupe, și lanțul slăbiciunilor devine complet. De ce este nevoie de conducere? Parcă-i văd pe toți cei năclăiți de gândirea 3D cum vin să-mi ofere n+1 argumente în favoarea și necesitatea conducerii. Dragii mei, este una să mergi cu valul și să te folosești de el pentru a ajunge acolo unde vrei tu și alta să vrei să duci tu valul acolo unde vrei să ajungi. Nu spun că nu se poate. Ba se poate, și încă cum. Dar n-am ajuns încă ca și rasă la acel nivel. Încă nu știm călări valul, darmite să-l mai și strunim sau să mergem la galop!

Așa că, am intrat în ședință cu mine însămi și am întrebat ”Ce nu văd în această imagine? Unde este defecțiunea? Și dacă este, cum poate fi remediată?” Și am așteptat..... până astăzi când mi-a fost ”servită” scena care m-a dus la aceste răspunsuri. Un băiețel și o fetiță se jucau în fața blocului. Nu știu ce legătură era între ei, eu am fost doar martor ocular la scena care s-a desfășurat în fața mea. Băiețelul se juca cu o mașinuță și fetița se uita el în timp ce el îi dădea următoarele explicații: ”Asta este o jucărie numai pentru băieți. Numai băieții se joacă cu mașinuțe pentru că numai ei pot să le conducă bine. Femeile nu se pricep la mașini.” Fetița îl asculta. Nu știu de când erau ei afară povestind, dar fetița avea așa un aer de obosit în timp ce se uita la băiețelul care se fălea cu jucăria lui ”numai pentru băieți”. Și atunci mi-am adus aminte, ca într-o străfulgerare, cuvintele unui client de-al meu: ”Diferența dintre un bărbat și un băiețel constă în valoarea și dimensiunea jucăriilor sale.” În mintea și în imaginația mea au început să alerge imagini ca într-un film. Băiețelul care creștea, dar cu ideea superiorității sale băgată în cap, și care își cumpăra ”jucării” din ce în ce mai sofisticate, dar cu care se juca numai el pentru că numai el era capabil să știe cum să o facă. Fetița, care poate că se săturase să tot stea gură-cască, s-a ridicat, i-a întors spatele și a început să se îndepărteze. Băiețelul a rămas singur cu mașinuța lui, dar nu prea mai avea chef de joacă singur. Se uita după fetița care se îndepărta, dar continua să strângă mașinuța în mână.

Răspunsul fetiței, de a se ridica și pleca lăsându-l cu jucăria lui a fost extrem de interesant. Dacă și noi, ca femei am da același răspuns? Dacă am refuza pur și simplu să mai jucăm acest joc? Ar fi o variantă. Dar nu suficient de eficientă. Ar duce la o altă separare și din asta avem chiar prea multă pe planetă. În astfel de situații, când caut soluții și răspunsuri, am obiceiul să-mi spun ”Gândește Monica, gândește!” Nu știu exact ce legături se fac prin sistemul meu, dar întotdeauna comanda dată este ascultată. Și din aproape în aproape am ajuns la următorul raționament: Știu că întotdeauna la ce-i dai atenție, fie că ești de acord fie că nu, devine parte din viața ta. La ce opui rezistență, la fel, pentru că se bucură de atenția ta. La ce nu-i dai atenție, dispare. Bun, dar cum să nu-i dau atenție acestei probleme care a devenit de-a dreptul prea zgomotoasă și care, sincer cred că este mai mult a bărbaților care se tem că pierd ceva prețios, decât a femeilor? Hmmm... Nu pot să nu-i dau atenție, dar pot să schimb atitudinea și energia atenției. Pot apela la o latură a mea care este neschimbătoare și care nu se lasă provocată de această energie a luptei pentru deținerea controlului. Iar acea latură este latura mea maternă.  Latura Mamei Divine. Iubirea pe care Mama Divină o are pentru copiii ei și care a fost sădită și în noi femeile, care suntem sursa vieții umane pe Pământ, sau mai concret, canalul fizic prin care sufletul sosește pe Pământ pentru întruparea în Ființa Umană. Prin noi, prin trupul nostru viața, existența speciei umane se continuă. Nouă ne-a fost dat acest dar neprețuit. Iubirea pe care o are o Mamă pentru copiii ei, nu poate fi comparată cu nimic. Nu neg rolul tatălui, nici prin cap nu-mi trece, dar există o mare diferență între relația dintre o mamă și copiii ei, și un tată și copiii lui. Cel puțin deocamdată. 

Răspunsul a fost foarte bun, dar cum să-l pun în aplicare? Nu putem cere unei femei să se erijeze în mama soțului ei. Deși, între noi fie vorba, de multe ori o facem. Răspunsul a fost că nu este necesar să facem acest lucru, ci ca, în acele momente, să invocăm și să lăsăm să curgă prin noi energia Mamei Divine. Să ne detașăm de situație și să nu ne lăsăm ”agățate” de energia luptei, ci să lăsăm să curgă prin noi energia laturii noastre materne. Am simțit că este foarte indicat să facem acest lucru cât mai rapid cu putință pentru ca această luptă inutilă dintre bărbați și femei să poată fi diminuată și chiar eliminată. Să nu uităm că pe planetă, peste tot, această luptă este vizibilă și la ordinea zilei în prea multe locuri. Prea multă suferință își are originea în această luptă care se desfășoară pe Pământ de prea multă vreme. N-am venit să experimentăm lupta, sau cel puțin unii s-au săturat de experimentarea ei, și a sosit momentul să trecem la lecția următoare: colaborarea și cooperarea în respect reciproc, onorarea diferențelor dintre noi pentru că ele sunt sursa evoluției noastre. Renunțarea la dorința, obligația de a vedea/percepe toți lucrurile la fel. Nu suntem, n-am fost și nici nu vom fi toți la fel atâta vreme cât planul sufletului nostru este diferit pentru fiecare. Progresul societății umane a fost asigurat de către cei care au îndrăznit să vadă/perceapă lucrurile altfel decât ceilalți. Și nu ne bucurăm cu toții de acest fapt? Și, un lucru foarte important, să nu uităm că sufletul este androgin și poate alege în fiecare viață pe care o trăiește forma sub care să se întrupeze. Poate fi într-o viață bărbat și în alta femeie în funcție de experiențele pe care dorește să și le ofere. Dar, fie că este bărbat, fie că este femeie, sufletul dorește să schimbe experiența trăită pe Pământ. A experimentat și hegemonia feminină și cea masculină și acum dorește să treacă la următorul nivel de experimentare. Vă dați seama câte am putea crea împreună, bărbați și femei care-și onorează sufletul nu forma? Abilitățile date de fiecare întrupare specifică? De ce să ne prindem în jocuri distrugătoare când am putea crea atât de multă frumusețe și bucurie? A sosit momentul să ne asumăm calitatea de Creatori dincolo de întruparea ca femeie sau bărbat.

Acesta este răspunsul pe care eu l-am primit. Și toate răspunsurile pe care le-am primit au fost valabile întotdeauna. Păcat că nu le-am ascultat întotdeauna și acum aflu din alte surse, cât de valabile și adevărate au fost. Traduc și citesc mesaje, channelling-uri, cu răspunsuri pe care eu le-am primit acum zeci de ani, dar pe care nu le-am tratat cu atenția cuvenită pentru că mi se păreau pură fantezie. Nu mai vorbesc de reacția celor din jurul meu.  Acum am învățat să le ascult, să le aplic și să nu mă mai opresc din căutare indiferent de reacția celor din jurul meu. Simt că acest răspuns pe care l-am primit este foarte important deoarece l-am aplicat de nenumărate ori în relația cu copiii mei. Nu trebuie decât să închid ochii și să-mi închipui că în fața mea stă un copil cu o mașinuță în mână....

Namaste

Monica Poka