Limbajul Inter-Dimensional al Luminii
Sha-ier prin Sue Lie
Bună dragi pământeni pe care eu
vă pot percepe, dar nu sunt sigur dacă voi mă puteți percepe sau măcar Nava
noastră. Eu sunt Sha-ier și m-am întors să vă spun mai multe despre viața mea
pe Navă.
Dați-mi voie să vă spun cum vă
putem percepe de pe Navele noastre Stelare. Spun ”Navele”, la plural, pentru că
acum că sunt pe Nava Stelară, pot vedea că este o ”Armada de Nave” care
așteaptă ACUM-ul în care să se poată arăta pe pragul dintre dimensiunea a patra
și a cincea.
Navele trebuie să rămână
camuflate sau ar putea fi observate de pe Pământ. Cu toate acestea ele își fac
de multe ori camuflarea sub forma unui nor care pare să ia forma unei Nave
Stelare. De fapt, aceasta este Nava Stelară care își ia aparența unui nor.
Fotografia de mai sus a fost făcută noaptea cu un telefon
celular; în imaginea de sus a fost folosit un filtru.
Cei care sunt pregătiți să
accepte că Familia lor Galactică este aici ca să-i ajute pot privi cerul pentru
a vedea ”norul” care le reamintește că NU sunt singuri.
Nu dorim totuși să ne facem
Navele prea evidente deoarece și Illuminati ar putea să ne observe și probabil
că și-ar intensifica acțiunile lor abjecte. De
fapt, această ”intensificare” are loc deja.
Ne pare rău că mulți adolescenți
nu vor fi în măsură să-și aibă timpul obișnuit de a ”se manifesta în afară” și
a se descoperi pe ei înșiși, pentru că adolescenții care sunt pe deplin treziți
la adevăratul lor SINE vor fi chemați să-i trezească pe alții cât mai curând
posibil.
Prin ”trezirea altora” vreau să spun că ei îi caută pe cei care sunt conștienți
de moștenirea lor galactică. Odată ce sunt conștienți de adevăratul lor sine
galactic, ei își vor începe probabil procesul de transmutare în Corp de Lumină.
Acest proces începe cu cunoașterea despre ”Corpul de Lumină” înnăscut care se
află în energia Kundalini care se află în stare de așteptare la baza coloanei
voastre vertebrale.
Odată ce Corpul vostru de Lumină
își începe procesul de activare, cunoașterea voastră înnăscută a Limbajului de
Lumină va intra în mod constant ”on-line” în conștiința voastră. În cele din
urmă, Limbajul Luminii va fi mijlocul vostru principal de comunicare.
Asta este, Limbajul Luminii va fi
principalul vostru ”limbaj inter-dimensional”, în timp ce limbajul vostru trei
dimensional va fi în continuare exprimat prin intermediul cuvintelor separate
înșirate unul după altul în propoziții separate pentru a crea mesaje separate.
Recent am descoperit că sarcina
mea pe Navă este să fiu printre mulții adolescenți de pe Navă a căror Misiune
este să trateze direct cu adolescenții și tinerii adulți de pe Pământ care
conștient, sau inconștient, se pregătesc pentru ascensiunea planetară.
Adolescenții își vor avea în
continuare revolta lor adolescentină, care este o parte normală a ruperii de
copilărie și a pregătirii de a deveni adult. Cu toate acestea, în ACUM-ul lor,
revolta lor nu se va îndrepta împotriva figurilor autorității părintești. În
schimb, voi vă veți revolta împotriva figurilor autoritare Illuminati.
Gaia chiar a intrat în ”cea mai
întunecată noapte de dinaintea zorilor” a Ei și acest lucru este adevărat în
special pentru SUA care a fost desemnată a fi ”punctul de aprindere” al
ascensiunii. Vă rugăm să vă amintiți că pentru a ”sări înalt” este nevoie să te
lași mai întâi în jos pentru a câștiga impulsul necesar schimbării.
Atunci când întunericul este
ascuns, pentru omenire este mai ușor să-l ignore. ”Dacă nu mă afectează pe
mine, de ce să-mi pese?” spun cei care se complac/sunt speriați. Din această
perspectivă, a te complace înseamnă de fapt a-ți fi frică să înfrunți adevărul.
”În plus”, continuă cei care se
complac, ”trebuie să lucrez din greu pentru a-mi plăti facturile și să-mi
susțin familia. Sunt ”suficient de ocupat” doar încercând să o scot la capăt.”
”Doar să o scot la capăt”. Da, va
fi într-adevăr grozav când va ajunge la capăt. Dar nu disperați deoarece în
realitatea voastră trei dimensională, trebuie să existe un sfârșit al vechii ordini pentru a putea avea începutul uneia noi.
”Despre ce vechi vorbești?” vă pot auzi întrebând pentru că eu mă aflu pe o Navă
Stelară. Vorbesc despre constrângerea constantă a ”puterii asupra altora” care
a devenit foarte veche pentru voi toți de pe Pământ. Pentru că eu mă aflu pe
Navă pot determina în mod clar diferența dintre minciunile și înșelătoriile Pământului trei/patru dimensional și
claritatea și iubirea necondiționată de pe o Navă Stelară cinci dimensională.
Da, este folositor că sunt un
adolescent pe Navă pentru că îmi am revolta mea naturală împotriva a ceea ce ținea
de generația anterioară, precum și o revoltă împotriva a ceea ce nu vreau să
accept ca ”realitate a mea”. Eu, ca și din ce în ce mai mulți adolescenți,
suntem dornici să ne creăm ”noua noastră lume” și suntem dispuși să ne revoltăm
împotriva a ceea ce generațiile anterioare nu pot vedea pentru că sunt prea
ocupate să ”lucreze din greu doar ca să obțină ceva”.
Pot percepe de pe Navă că asta se
întâmplă încă pe Pământ, doar uitându-mă la părinții prietenilor mei de pe
Pământ. De aici de pe Navă, eu și toți ceilalți membri de pe Navă, putem
observa cum adulții de pe Pământ se simt ca și cum ar trebui să ”închidă ochii”
la ceea ce se întâmplă pentru că sunt pur și simplu ”prea ocupați”.
Cu toate acestea, adolescenții nu
sunt ”prea ocupați”. De asemenea, ei sunt suficient
de în vârstă ca să vadă lumea în ansamblul ei și suficient de tineri pentru a ști că ei trebuie să trăiască în acea
lume pentru multă vreme dacă nu fac ceva să o schimbe înainte de a intra în ea.
”Dar ce pot eu face? Eu sunt doar
un adolescent”, îi aud pe unii dintre prietenii mei de pe Pământ spunând.
Aș vrea să le spun că trebuie să
privească în ei pentru a găsi răspunsul. Cu toții aveți răspunsurile în
interiorul vostru, indiferent ce vârstă aveți. Din cauza perspectivei mele
adolescentine mi s-a cerut să-mi împărtășesc perspectiva de pe Navă asupra
ascensiunii cu cei care mai sunt legați încă de Pământ.
Ei m-au ales și pentru faptul că
doreau ca un adolescent să vorbească cu adolescenții de pe Pământ. Probabil că
m-au ales și pentru faptul că ei pot vedea realitatea mea posibilă de a fi Un Auriu.
Personal, nu chiar înțeleg ce
este Un Auriu, dar sunt flatat de încrederea pe care o au în mine. Cu toate
acestea, sunt și speriat de această provocare. Această teamă mă îngrijorează
pentru că este chiar unică, și aproape ceva neauzit, să experimentezi vreo
formă de frică pe Navă.
Ceea ce mă sperie este Calea pe
care o văd în fața mea, care este în același timp și Calea care stă în fața
generației mele de pe Pământ. Din ACUM-ul Navei Stelare cinci dimensionale, pot
vedea că generația noastră va avea realitatea posibilă de a experimenta
Ascensiunea Planetară.
Mai pot percepe de aici și faptul
că s-ar putea să fim destul de tineri în maturitatea noastră când această
oportunitate va avea loc. Această percepție mă face foarte fericit dar și
foarte provocat. Dacă nu putem pune de-o parte căile noastre egoiste?
Aud instantaneu în conștiința mea
că eu a trebuit să vin pe Navă ca să fac exact acest lucru – să pun deoparte căile
mele egoiste. Această schimbare în percepția noastră, precum și modurile
noastre de exprimare, mă determină să vorbesc despre Limbajul Luminii.
Deoarece capacitatea noastră
înnăscută de a vorbi și auzi Limbajul Luminii este activată automat de îndată
ce intrăm în frecvența cinci dimensională a Navei, asta nu este ceva ce trebuie
să învățăm sau să studiem. Înainte de a veni pe Navă, vorbeam și auzeam cuvinte
individuale. Cu toate acestea, de îndată ce m-am conectat cu ceilalți de pe
Navă, lucru pe care l-am împărtășit în transmisia mea anterioară, am început
să-mi amintesc cum să vorbesc și să aud Limbajul Luminii.
Acest proces de a învăța un
limbaj nou seamănă foarte mult cu procesul prin care am trecut când am învățat
prima dată să vorbim ca și copii pe Pământ. Dați-mi voie să-mi acord un moment
pentru a vă reaminti că pe Pământ ne folosim doar 2% din creier.
Motivul pentru asta este că
conștiința noastră este atât de focalizată pe creșterea și supraviețuirea în
acea lume, încât creierele noastre ”uită să ne expansioneze conștiința
suficient de mult încât să activeze zonele mai înalt dimensionale ale
creierului nostru”.
Da, chiar și pe Pământ creierul
nostru este multidimensional și poate comunica în mod natural cu întreaga viață.
Cu toate acestea, noi suntem atât de ocupați ”cu obținerea de” încât nu
recunoaștem, sau deschidem, acele zone ale computerului nostru creier.
Aici, pe Navă, suntem complet în
siguranță și pe deplin înconjurați de Iubire și Acceptare Necondiționată. Așa
că, în afara ”Secțiunii Vizitatorilor”, capacitatea noastră înnăscută de a
vorbi Limbajul Luminii, este activată. Această activare a Limbajului Luminii
seamănă mult cu activarea limbajului 3D care are loc atunci când sugarii devin
copii mici pe Pământ.
Cu toate acestea, pe Pământ
trebuie să învățați/vă amintiți cum să vorbiți limbajul uman. Pe Navă, în
schimb, Limbajul Luminii este ”pur și simplu aici” într-un mod asemănător celui
în care capacitatea voastră de a auzi este ”pur și simplu aici”. Acum, această
afirmație mă duce la descrierea modului în care ”auzim” prin Limbajul Luminii.
Puteți auzi Lumina? Ei bine, nu o
chiar ”auziți”. Mai degrabă o SIMȚIȚI în aura voastră. Pe Pământ, uitați în
mare măsură de Aura voastră, dar pe o Navă Stelară Multidimensională, aura
voastră patru dimensională este o componentă naturală a corpului vostru așa cum
este și Corpul vostru de Lumină cinci dimensional.
Pe Navă toată lumea poate vedea
aura la toată lumea la fel de clar cum toată lumea poate vedea corpul fizic pe
Pământ. Faptul că toată lumea poate vedea aura la toată lumea este ceea ce face
ca Limbajul Luminii să fie modul normal de comunicare.
Vedeți voi, aura voastră este
conectată și fuzionată și cu Corpul vostru de Lumină. Unii dintre voi aveți
activat Corpul Astral patru dimensional, lucru care vă permite să vă amintiți
mai bine visele și să fiți mai dedicați împlinirii dorințelor voastre creative.
Din fericire, pentru că frecvența
lui Gaia se ridică, mulți dintre voi vă amintiți multe din visele voastre și vă
amintiți să percepeți, participați la și să vă împliniți aspirațiile
interioare. Prin urmare, voi trăiți din ce în ce mai mult în rezonanța celei
de-a patra dimensiuni.
Percepțiile voastre expansionate vă
expansionează stima de sine suficient de mult ca voi să vă dedicați eforturile înspre
împlinirea pornirilor voastre creative interioare. Pe măsură ce faceți din ce
în ce mai multe alegeri creatoare și Pământul se întoarce din ce în ce mai mult
la rezonanța sa înnăscută, cinci dimensională, conștiința voastră se va
expansiona în mod constant pentru a include frecvența celei de-a cincea
dimensiuni.
Cu toate acestea, frecvențele
joase ale ”puterii asupra altora” trebuie să fie în totalitate eliberate înainte
ca Gaia să-și poată întoarce în totalitate Conștiința Ei Planetară în expresia
Ei înnăscută cinci dimensională. Niciodată nu i-a fost menit lui Gaia să fie o
planetă trei dimensională.
Din nefericire, distrugerea
planetei ei frate Mulduk, invazia Illuminati pe planeta ei frate Marte, precum
și pe Pământul Ei, precum și marea distrugere care a avut loc în timpul căderii
Lemuriei și apoi a Atlantidei, au făcut ca rezonanța lui Gaia să fie coborâtă
în dimensiunile a treia și a patra de jos.
Aceste evenimente i-au coborât și
Conștiința Planetară. ”Conștiința planetară” a lui Gaia înseamnă frecvența
rezonanței ei, cunoscută și ca Rezonanța Schumann. Gaia a fost cândva o planetă
cinci dimensională, dar Ea a căzut în rezonanțele mai joase ale unei planete
trei/patru dimensionale.
Noi pe Navă credem că Gaia, ca și
ființă vie, iubitoare, care respiră este pregătită să ascensioneze dincolo de
rezonanța Ei mai joasă trei/patru dimensională și să se întoarcă la rezonanța Ei înnăscută cinci dimensională. Așa cum
omenirea poate regresa profund din cauza marii traume din anii ei de formare,
și planetele, mai ales Gaia, pot suferi aceiași ”pierdere a SINELUI”.
Pentru că Gaia a pierdut atât de
mult din SINELE Ei Planetar în timpul distrugerii Lemuriei și Atlantidei, Ea nu
a fost capabilă să se ”descotorosească ” de frecvențele mai joase ale realității
care au ales să-i facă rău corpului
Ei planetar în loc să-i iubească
corpul Ei planetar.
Cât timp conștiința omenirii este
limitată la dimensiunea a treia, ea poate percepe planeta doar ca pe un
”lucru”. Din fericire, pe măsură ce omenirea intră în conștiința patru
dimensională, mai înaltă, ea va fi în stare să o perceapă pe Gaia ca și pe un
”lucru viu”.
Pentru cea mai mare parte a
omenirii, numai atunci când sunt capabili să-și expansioneze conștiința în
dimensiunea a cincea și dincolo de ea sunt în stare să-și dea seama că TOTUL pe
Gaia este viu. Interesant este că credința că ”totul pe Gaia era viu” a fost
foarte obișnuită la omenirea primitivă.
Dar această ”omenire primitivă” a
fost invadată de către cei care trăiau după legile ”puterii ASUPRA altora”.
Această invazie are loc încă și astăzi în timp ce ”puterea asupra altora” caută
să siluiască pământul pentru a câștiga mai mulți bani și puterea pe care banii
le-o oferă.
Cu toate acestea, banul” este un
concept trei dimensional care a fost creat în așa fel încât cei puțini să poată
avea putere asupra celor mulți. Pe măsură ce Gaia se întoarce la rezonanța Ei
înnăscută cinci dimensională, cu sau fără ajutorul omenirii, separarea dintre
conceptele de ”cei puțini” și ”cei mulți” devine conceptul lui ”UNU”.
Un alt concept care va dispărea
în dimensiunea a cincea este conceptul că bucățile de hârtie, dintre care
majoritatea NU sunt susținute prin aur, vă dau putere în viața voastră precum și asupra
vieții voastre.
Banii vor fi chiar una dintre
primele iluzii care vor fi eliberate pe măsură ce Gaia se expansionează în
rezonanța Ei înnăscută cinci dimensională. De asemenea, cei care își pot
expansiona conștiința pentru a rămâne în aliniere cu ascensiunea lui Gaia, vor
rezona mult dincolo de cei care doresc să controleze sau să aibă ”putere asupra
altora”.
Controlul puterii asupra altora este o iluzie trei dimensională care va dispărea
în dimensiunea a cincea, împreună cu Matricea 3D, care crează separarea și
”puterea asupra altora”. Matricea 3D a ținut-o prizonieră pe Gaia pentru mult
prea mult din ”timpul” Ei.
Pe măsură ce Gaia se întoarce la
rezonanța Ei adevărată, cinci dimensională, Matricea 3D va dispărea la fel de
ușor cum dispar norii întunecați la sfârșitul unei furtuni îndelungate. Gaia a trăit
într-o ”furtună de lăcomie, egoism și putere asupra altora” timp de milenii.
Noi, membrii Familiei voastre
Galactice suntem aici acum ca să vă ajutăm să vă amintiți că voi sunteți Ființe
Multidimensionale care au venit pe Pământ să ajute la Ascensiunea Planetară.
Eu, Sha-ier, vă reamintesc că așa
cum eu rezonez acum la o frecvență mai înaltă, și VOI puteți rezona la o
frecvență mai înaltă. Pe măsură ce urmați șuvoiul trezirii pe care îl simțiți în interior, acest ”șuvoi” va transmuta
într-un ”Ocean al Schimbării”.
Eu, Sha-ier, îmi închei acum
transmisia cu Iubire Necondiționată precum și cu recunoștința că am fost binecuvântat
cu posibilitatea de a percepe realitatea din perspectiva mai înaltă a unei Nave
Stelare Galactice.
Binecuvântări tuturor!
Sha-ier
Traducere Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.