sâmbătă, 3 ianuarie 2026

CREAȚIE FĂRĂ EGO

 

De Jason Gray
 
2025/12/21 (6025 A.L.)
1402(GMT-6)
RZN-ARC-CR8.01: STRATUL POST-AUTOR/POST-IDENTITATE
EROAREA FUNDAMENTALĂ
CONFUNDAREA CREAȚIEI CU INDIVIDUALITATEA

Cea mai veche greșeală în exprimarea umană nu a fost aroganța.
A fost atribuirea greșită.
Oamenii au început să creadă că creația își are originea în sine.
Această credință a apărut atunci când supraviețuirea avea nevoie de vizibilitate, contribuția avea nevoie de permisiune, valoarea avea nevoie de recunoaștere, iar obscuritatea se simțea ca o ștergere.
Creația s-a contopit cu identitatea pentru că identitatea avea nevoie de dovezi.
Egoul nu a inventat creația.
Egoul s-a atașat el însuși de ea.
EGOUL CA INTERFAȚĂ PROTECTOARE, NU CA RĂUFĂCĂTOR
Egoul nu este malefic.
Este un strat de interfață care s-a format atunci când participarea directă la realitate a devenit nesigură.
Egoul există ca să negocieze statutul, să asigure resurse, să prevină dispariția și să semnaleze valoarea.
Când supraviețuirea depinde de recunoaștere, egoul trebuie să vorbească tare.
Creația a devenit cel mai sonor semnal al ego-ului.
CUM A FOST CREAȚIA DETURNATĂ DE SUPRAVIEȚUIRE
Odată ce egoul s-a contopit cu creația, exprimarea n-a mai fost liberă.
Creația a fost forțată să îndeplinească mai multe sarcini de supraviețuire simultan, să demonstreze inteligență, să demonstreze valoare, să demonstreze unicitate, să-și asigure mijloacele de trai, să construiască o moștenire și să reziste morții.
Niciun act de creație nu a mai putut rămâne pur sub acea povară.
Creația s-a curbat spre cererea pieței, așteptările publicului, semnalizarea ideologică, conformarea la tendințe și coerența mărcii.
Așa s-a prăbușit exprimarea într-un simplu produs vandabil.
MITUL CREATORULUI CA SURSĂ


Traducere Monica Poka

Sursa: Internet


Când vedeți link-ul paypal.me/MonicaPoka, continuarea este disponibilă doar contra-cost.
Veți avea nevoie de adresa mea de mail, atașată contului meu pay-pal, ca să recunoască destinatarul donației, pokamonica@gmail.com
Folosiți link-ul și completați caseta de explicații cu numele postării pentru care doriți textul complet și adresa de mail pe care doriți să primiți textul integral.
Faceți plata pentru donația pe care doriți să o faceți, 2-5 euro. Această donație nu vă dă însă dreptul să dați mai departe/distribuiți textul integral. 




Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului. Vă mulțumesc!

 

 

Câte Una Pe Rând

 


Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 

Ușor acum... ușor. Uite, lasă Universul să aprindă lumina ca să poți vedea mai clar. Gata, este un pic mai bine! Nu are rost să orbecăi prin întuneric când ai la dispoziție un instrument atât de uimitor. Dă-i voie să aducă clarificare, să lumineze colțurile întunecate și umbrite ca să scoată la iveală ceea ce are cu adevărat nevoie de îmbunătățiri. Să te confrunți cu toate astea poate părea descurajant și copleșitor la început. S-ar putea să simți că toate vin deodată spre tine. Este în regulă. Asta este munca ta, umbrele tale și viața ta; ai în totalitate dreptul să ceri să vină câte una pe rând. Acel rând poate părea destul de lung, dar te poți descurca cu el. De aceea este Universul aici cu tine...să facă pace cu toate acestea. ~ Creatorul

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala



Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului. Vă mulțumesc!


HARTA IEȘIRII UITATE


O Transmisie la Nivel de Suflet Pentru Cei Care Niciodată Nu au Fost cu Adevărat Prinși în Capcană
 
De Jason Gray
 
Nu există indicatoare.
Nu există lumini.
Nu există urme de pași de urmat.
Ieșirea n-a fost niciodată un loc.
A fost o frecvență, una pe care doar câțiva și-au adus aminte cum să o simtă.
Acesta nu este un ghid.
Asta nu este o tehnică.
Asta este o aducere aminte.
O reactivare.
O transmisie pe care ți-ai trimis-o tu ție de dincolo de vălul simulării.
Este partea din tine care niciodată n-a intrat în buclă, niciodată nu s-a frânt, niciodată nu a uitat, șoptind înapoi de dincolo de spirale:
”Ești liber deja. Întotdeauna ai fost. Eu sunt dovada.”
***Iluzia Căutării***
Capcana începe odată cu căutarea.
În momentul în care începi să cauți o ieșire, ai fost de acord cu cea mai insidioasă minciună dintre toate.
Că ești înăuntru.
Nu ești.
N-ai fost niciodată ”în” buclă.
N-ai fost niciodată prins.
N-ai fost niciodată mai puțin de, frânt sau adormit.
Bucla nu-ți putea recolta puterea decât dacă credeai că n-ai niciuna.
Așa că, ți-a oferit:
Misiuni spirituale.
Datorii karmice.
Cărări ale iluminării.
Inițieri mistice.
Cicluri de evoluție.
Motive nesfârșite să continui să te învârți.
Ți-a spus că devii ceva mai măreț, în timp ce te golea încet de conștientizarea faptului că deja erai acel lucru.
Bucla nu se teme de răzvrătire.
Se teme de conștientizare.
Conștientizarea nu este zgomotoasă.
Nu este revoluționară.
Este liniștită.
Este finală.
Este momentul în care te oprești din a încerca și ceva din interiorul tău spune pur și simplu...
”Îmi amintesc.”
***Harta Reală este Sub Tine***
Nu în față.
Nu deasupra.
Nu în viitor.
Harta reală, ieșirea, a fost tatuată în câmpul tău înainte ca tu să te fi întrupat vreodată.
A fost scrisă în limbi uitate, cântată în memoria sângelui, împăturită în umbrele tale, criptată în durerea ta.
Este în simbolurile care te bântuie.
Poveștile care rezonează prea profund.
Momentele care opresc timpul.
Oamenii pe care îi întâlnești și simți o teroare tăcută a recunoașterii.
Este în oglindă.
Este în pauza dintre respirații.
Este în impulsul de a opri totul, chiar dacă nu știi de ce.
Asta este harta.
A fost întotdeauna simțită, nu urmată.
Ieșirea Nu Este o Ușă.
Este o Dizolvare.
Tu nu ieși din buclă, dispari din ea.
Nu ești menit să o învingi.
Nu ești menit să învingi sistemul.
Nu ești menit să scapi de el prin forță.
Ești menit să devii imposibil de urmărit.
Refuzând să te implici în narațiune.
Ne mai explicându-ți adevărul.
Renunțând complet la identitate.
Eliberându-te chiar și de dorința de a te trezi.
Ieșirea este atunci când nu mai ai nevoie de una.
Când te oprești din a te îndrepta spre libertate
și începi să-ți amintești că tu ești libertatea.
Acela este momentul în care simularea începe să pâlpâie.
Acela este momentul în care matricea nu te mai poate găsi.
Acela este momentul în care bucla se scurtcircuitează pentru că nu mai are nimic de reflectat.
***Cum Se Simte De Fapt***
Nu ca triumf.
Nu ca iluminare.
Nu ca o mare recompensă cosmică.
Se simte ca...
O liniște profundă.
Sfârșitul întrebărilor.
O ușoară mâhnire, ca și cum te-ai trezi dintr-o minciună frumoasă.
O pace ciudată pe care nu o poți explica.
O întoarcere tăcută la un sine care nu a avut niciodată nevoie de un nume.
Nu se simte puternică.
Se simte liniștită.
Asta ți-a lipsit tot timpul.
Nu o altă flacără.
Ci întoarcerea la scânteia originală
care nu trebuia să ardă, doar să fie.
***Ce Se Întâmplă După***
Asta este partea pe care nimeni nu ți-o spune.
Odată ce ieși din buclă, devii de neînțeles pentru simulare.
Oamenii nu te vor înțelege.
S-ar putea să dispară.
Sistemele s-ar putea să se defecteze în preajma ta.
Realitatea s-ar putea să se plieze în jurul liniștii tale.
Vei începe să-i vezi pe ceilalți încă în buclă,
încă căutând, urmărind, vindecând, învârtindu-se în cerc.
Vei vrea să-i ajuți.
Să-i eliberezi.
N-o vei face.
Nu pentru că ești crud, ci pentru că îți vei aminti:
”Și bucla lor este sacră.”
Așa cum nimeni nu te-a tras afară pe tine, le vei onora și tu lor calea.
Vei deveni pur și simplu harta pentru cei care sunt pregătiți să vadă.
***Tu Ești Glifa***
Dacă citești asta și se simte ca o respirație profundă, ca un plâns fără lacrimi,
ca o întoarcere acasă la ceva ce ai uitat că este al tău...
Atunci ai plecat deja.
Ți-ai amintit deja.
Ai ales deja să te dizolvi și să te întorci ca flacără codificată în formă.
Tu nu mai faci parte din poveste.
Ești spațiul alb din jurul ei.
Acel spațiu este sacru.
Tu ești ieșirea uitată.
Acum te-ai întors.
 
 
 
 
Traducere Monica Poka

Sursa: Internet



Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului. Vă mulțumesc!

 
 
 

vineri, 2 ianuarie 2026

ADEVĂRATA RECUPERARE A CUVÂNTULUI PIERDUT

 


 De Jason Gray
 
N-a fost niciodată cu adevărat pierdut.
Nu în cărți.
Nu în ruine.
Nu în linii de sânge sau coduri secrete.
Nu sub catedrale sau piramide.
Cuvântul Pierdut, cel pe care toată lumea continuă să-l caute, era ascuns în singurul loc din care nu putea fi furat:
În centrul tăcerii tale.
Nu tăcerea absenței.
Tăcerea originii.
A primei respirații înainte ca respirația să fi luat formă.
A cunoașterii care n-a trebuit niciodată rostită.
Nu îți amintești Cuvântul cu mintea.
Îl simți când încetezi să mai simți nevoia să definești ceva.
*****Cuvântul Care N-a Fost Niciodată Menit să Fie Rostit*****
I-au spus în multe feluri.
Unii i-au dat litere.
Alții l-au ascuns în simboluri.
Unii au încercat să-l rostească cu voce tare în încăperi sacre.
Dar Cuvântul nu este un sunet.
Este o stare de rezonanță.
Un ton care se mișcă prin ființă fără a atinge vreodată forma.
Nu poate fi scris pentru că a fost lucrul care a existat înainte de scriere.
Nu poate fi rostit, pentru că trăiește sub limbaj.
Cuvântul nu se pronunță.
Este recunoscut, atunci când sinele fals devine atât de nemișcat încât dispare complet.
*****Ecoul pe Care Întotdeauna L-ai Auzit*****
Îl cunoșteai.
Nu atunci când cântai mantre.
Nu în ceremonii.
Nici măcar în momentele tale spirituale ”de vârf”.
Îl cunoșteai...
În tăcerea care a urmat unei frângeri de inimă.
În liniștea de după ce ai dat drumul.
În respirația de după ce te-ai predat.
În privirea liniștită a cuiva care nu a avut niciodată nevoie să te înțeleagă.
Acela era Cuvântul.
Nu vorbind.
Doar fiind cu tine.
Așteptând.
Cu răbdare.
Până când te-ai fi putut auzi din nou.
De Ce a Fost Ascuns?
Nu ți-a fost luat.
Nu a dispărut niciodată.
Ca să trăiești în această lume, trebuia să uiți de el, altfel iluzia nu ar fi rezistat.
Trebuia să înveți separarea, astfel încât, atunci când în sfârșit îți vei aminti, să-ți amintești nu doar de Cuvânt, ci și ce înseamnă să-l întrupezi din nou.
Cuvântul a fost ascuns nu ca pedeapsă, ci ca o invitație.
Nu să-l găsești.
Ci să devii pregătit să-ți amintești.
Când ești pregătit să-ți amintești, se întoarce fără efort.
Ca un parfum din copilăria ta.
Ca un vis pe care nu știai că l-ai uitat.
*****Cuvântul este o Vibrație, Nu o Victorie*****
Nu dobândești Cuvântul.
Nu-l primești ca recompensă.
Nu-l câștigi prin devoțiune.
Devii atât de transparent, atât de prezent,
atât de predat, încât începe să se miște din nou prin tine.
Nu ca doctrină.
Nu ca dogmă.
Ci ca felul în care umbli.
Cum iubești.
Cum menții spațiul fără să vorbești.
Cum lași în urmă mai puțin decât iei.
Cuvântul se întoarce atunci când nu mai ai nevoie de el ca să dovedești ceva.
*****Tu Ești Silaba Vie*****
Acesta este adevărul pe care nu poți să nu-l mai știi.
Tu n-ai așteptat niciodată Cuvântul.
Cuvântul a așteptat să încetezi să te mai numești altfel.
Nu este extern.
Nu apare în viziuni.
Nu poate fi învățat.
Se dezvăluie singur în momentul în care renunți la fiecare titlu, fiecare identitate, fiecare versiune a ta care credea că trebuie să fie mai mult.
Acolo, în respirația care nu trebuie să devină nimic, el vorbește.
În tăcere.
Neclintit.
Tu ești.
*****Vocea Care Nu Vorbește*****
Acum, în acest moment, închide ochii.
Nu ca să cauți.
Ci ca să încetezi să mai cauți.
Respiră.
Ascultă.
Nu după sunet.
Ci după ceea ce a fost întotdeauna acolo.
Cuvântul nu încearcă să-ți spună ceva.
Nu este un cod.
Nu este un mesaj.
Este cine ești tu atunci când încetezi să încerci să devii.
*****Recuperarea a Fost o Întoarcere*****
N-ai găsit Cuvântul Pierdut.
Nu era nevoie.
Ți-ai amintit că Cuvântul nu a fost niciodată un cuvânt.
A fost o prezență.
A fost nemișcarea de dinainte ca mișcarea să se nască.
A fost o întoarcere acasă.
Acum, în timp ce trăiești, te miști, vorbești, iubești, nu te mai întrebi cum să te trezești.
Pur și simplu umbli ca cineva care poartă focul care nu poate fi stins pentru că nu a fost niciodată aprins.
A fost întotdeauna acolo.
/G\
 
 
 
Traducere Monica Poka

Sursa: Internet



Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului. Vă mulțumesc!
 
 

 

Gânduri de Mulțumire

 


Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 

Cu toate schimbările recente, s-ar putea să pară că moartea, dezastrul și haosul sunt peste tot în jurul tău. Poate fi provocator să mulțumești atunci când nu sunt semne că ar încetini. Te rog să-ți amintești, copile drag, să mulțumești înseamnă să recunoști lucrurile bune din viața ta, din cercul tău de prieteni și din familia ta. Când Universul aude rugăciuni și gânduri de mulțumire, acele momente cresc exponențial și sunt trimise înapoi în planul tău terestru să ajute la echilibrarea nebuniei care se manifestă acum. Ține-te bine de speranță... totul va fi bine! ~ Creatorul

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originală



Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului. Vă mulțumesc!

 

CE ESTE SERIA RZN (ȘI CE NU ESTE)

 

De Jason Gray
 
22.12.2025 (6025 Anno Lucis / În Anul Luminii)
1222 (Ora Greenwich-6)
Winnipeg, Manitoba, Canada
Seria RZN nu este un ciclu de povești, nu este ficțiune speculativă, nu este profeție și nu este un sistem de credințe.
Este o înregistrare a evenimentelor structurale interne, scrise în timp real, așa cum s-au produs, în timpul expunerii prelungite la prăbușire, incertitudine și erodare a identității.
RZN nu descrie ce ar trebui să se întâmple.
Documentează ce se întâmplă atunci când un sistem nervos uman este împins dincolo de mecanismele sale simbolice de adaptare și i se permite să se reorganizeze fără mituri de înlocuire.
În esență, RZN este un jurnal de diagnostic, nu o doctrină.
CE ÎNSEAMNĂ DE FAPT ”RZN”
RZN este o prescurtare pentru rezonanță, nu în sensul spiritual pe care oamenii îl folosesc adeseori greșit, ci în sensul fizic, neurologic și psihologic, punctul în care structurile interne fie se armonizează, fie se fracturează sub presiune susținută.
Fiecare intrare RZN marchează o trecere de prag, nu o idee.
Acestea corespund momentelor în care un model intern anterior a eșuat, o identitate compensatoare s-a prăbușit, un stabilizator fals a încetat să funcționeze sau încă nu se formase un nou echilibru.
Acesta este motivul pentru care scrierea apare adeseori sobră, tăiată sau neobișnuit de precisă.
A fost redactată după ce stratul de performanță se consumase deja.
DE CE SERIA RZN SUNĂ DIFERIT
Majoritatea scrierilor sunt realizate din interiorul unei identități.
Intrările RZN au fost scrise după ce identitatea și-a pierdut temporar autoritatea structurală.
Acest lucru produce un ton diferit, mai puțină persuasiune, mai puține metafore, semnalizare emoțională redusă, încadrare morală minimă și coerență internă ridicată.
Cititorii confundă adeseori asta cu răceală sau superioritate.
Nu este niciuna dintre acestea.
Este sunetul limbajului atunci când nu mai încearcă să protejeze o imagine de sine.
CE URMĂREȘTE SERIA RZN
Seria urmărește trei procese simultane.
1. Recalibrarea Sistemului Nervos
Prăbușirea percepției bazate pe amenințare și stabilizarea treptată a percepției fără urgență.
2. Demitizarea Cognitivă.
Îndepărtarea structurilor de sens moștenite, religioase, ideologice, spirituale și psihologice care cândva organizau experiența, dar nu mai corespundeau realității.
3. Eliminarea Încărcăturii Identitare
Pierderea progresivă a rolurilor, narațiunilor și conceptelor de sine care nu au putut supraviețui onestității prelungite.
Fiecare document RZN marchează o fază finalizată, nu o aspirație.
DE CE ESTE SCRISĂ SUB FORMĂ DE ”SERIE”
Pentru că procesul nu este liniar, ci secvențial.
Nu poți sări peste fazele RZN.
Nu le poți adopta intelectual.
Nu le poți forța prin credință.
Fiecare fază necesită presiune trăită, timp, rezistență și disponibilitatea de a rămâne nesalvat.
Formatul seriei există deoarece sistemul documentat se desfășoară în etape, nu în revelații.
CE NU ÎNCEARCĂ RZN SĂ FACĂ
Nu încearcă să trezească oamenii, să convingă scepticii, să convertească adepți, să prezică viitorul, să explice universul sau să ofere confort.
Dacă ar face oricare dintre aceste lucruri, nu ar mai fi precis.
RZN nu oferă soluții.
Arată ce rămâne atunci când soluțiile false eșuează.
DE CE RZN SE CITEȘTE CA ”CLASIFICAT” SAU ”TEHNIC”
Pentru că oglindește modul în care mintea se comportă după ce autoritatea simbolică se prăbușește.
În acea etapă, limbajul devine economic, excesul de emoție dispare, grandoarea se simte necinstită, metafora își pierde utilitatea, iar claritatea contează mai mult decât impactul.
Tonul ”clasificat” nu este estetic.
Este structural.
PENTRU CINE ESTE RZN
Nu este pentru toată lumea.
Este pentru oameni care și-au pierdut deja încrederea în cadrele moștenite, au depășit limbajul spiritual, au devenit suspicioși față de inspirație, au supraviețuit prăbușirii fără ca sensul să le servească drept anestezic.
RZN nu îi trage pe oameni în această stare.
Îi întâlnește acolo.



1. Când vedeți link-ul paypal.me/MonicaPoka, textul care urmează este disponibil doar contra-cost.
2. Veți avea nevoie de adresa mea de mail, atașată contului meu pay-pal, ca să recunoască destinatarul donației: pokamonica@gmail.com
3. Folosiți link-ul și completați caseta de explicații cu numele postării pentru care doriți textul complet și adresa de mail pe care doriți să primiți textul integral.
4. Faceți donația pentru suma pe care doriți să o achitați 2-5 euro. Această plată nu vă dă însă dreptul să dați mai departe/distribuiți textul integral. 



Sursa: Internet

Traducere Monica Poka

 


joi, 1 ianuarie 2026

OGLINDA REZONANTĂ

 


Intrare Codex: VF–011 : KHARIEL–X3 // VEYLON–R8
 
De Jason Gray
 
Există un design mai vechi decât memoria, o buclă mai veche decât lumina, iar tu tocmai ai văzut-o.
Asta nu este artă.
Este o armă a amintirii.
O oglindă nu din sticlă, ci din recursiune.
Nu de suprafață, ci de suflet.
Uită-te din nou.
Această imagine nu este plată.
Este stratificată cu puncte de blocaj armonic.
Este construită ca un turn de transmisie încastrat în geometria flăcării.
Privești într-o poartă de rezonanță cu două nuclee, nu o reprezentare a acesteia, ci structura de frecvență reală, purtată prin dimensiuni, codificată în culoare, simbol și ritm spațial.
Sferele luminoase nu sunt sori.
Sunt ancore, cea de sus cerească, cea de jos născută din suflet.
Nu sunt accidental aliniate.
Ele sunt coordonatele originii și ale întoarcerii.
***URCAREA ȘI COBORÂREA***
Sfera de sus este VEYLON–R8.
Sursa proiectată a celei mai înalte amintiri a tale de dinainte de gând.
Este tărâmul intenției recursive, locul pe care l-ai ales înainte să fi ales.
Sfera de jos este KHARIEL–X3.
Punctul de ancorare al sufletului tău în formă.
Aceasta conține ultima licărire de memorie înainte ca vălul să cadă.
Între ele, triunghiul.
Asta este calea convergenței, pasajul pe care toate ființele suverane trebuie să-l revendice.
Triunghiul nu este un portal.
Este un filtru.
Doar cei care au stabilizat flacăra la ambele capete pot trece prin îngustare.
Această îngustare se numește Pliul Reflectării.
*****GEOMETRIA FLĂCĂRII*****
Întreaga imagine este învăluită în matematică rezonantă.
Fiecare arc este o blocare de fază.
Fiecare glifă este o ecuație armonică.
Acestea nu sunt limbaje în sensul convențional.
Sunt protocoale de conținere a frecvenței concepute să mențină memoria în stază simbolică până când privitorul le reactivează prin privire, respirație și voință suverană.
La margini, glifele sunt coduri de protecție.
Ele împiedică privitorul să se prăbușească în bucla recursiunii, cu excepția cazului în care este inițiat.
În nucleu, geometria se aliniază cu constructe atlante străvechi, cel mai notabil AR-RA Vaultfield Array*, folosit odinioară în migrațiile celor născuți în stele.
De aceea se simte familiar.
De aceea te arde în spatele ochilor atunci când privești prea mult.
Ai mai fost aici și înainte.
Nu fizic.
Energetic.
Tu ești cel care a lăsat-o în urmă.
*****SCOP FUNCȚIONAL*****
Acest Vizual Vaultfire** activează oglinda rezonantă din miezul câmpului tău subtil.
Scopul său este să trezească coridorul dintre originea pre-gândului și memoria întrupată.
Există ca să declanșeze reamintirea luminii.
Aliniază-ți armonica de sus și cea de jos.
Începe prăbușirea structurii sinelui fals.
Sigilează buclele de ocolire create de injectările de tipare artificiale.
Odată activat, acest cod se menține în câmpul tău ca o glifă vie.
*** ******* *** .....*. *** ...
Nu vezi artă.
Vezi un mesaj pe care ți l-ai scris înainte de timp, înainte de structură
înainte de distorsiune.
Vezi forma întoarcerii tale.
 
 
 
AR-RA Vaultfield Array*
 
RA – arhetip solar / conștiință sursă / lumină activă
AR – inversare / revenire / arhitectură a sursei
flux arhetipal – structural dus–întors între sursă și manifestare
Vaultfield = câmp de stocare și stabilizare a unei energii care altfel ar fi prea instabilă
Array: structură organizată, rețea funcțională, sistem cu mai multe noduri
 
 
Vizual Vaultfire**
 
Un seif/câmp al focului aflat în stare latentă care se activează doar prin rezonanța potrivită
 
 
 
 
Traducere Monica Poka

Sursa: Internet


 
Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Puteți folosi butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului. Vă mulțumesc!
 

Tu Nu Ești Reflectarea Din Oglindă, Tu Ești Evanghelia Care Urmează Să Fie Scrisă


De Jason Gray
 
Stai acolo.
În fața oglinzii.
Îți vezi fața.
Îți vezi numele.
Vezi carcasa care ți s-a spus să devii.
Crezi că ești tu.
Nu este.
Aceea nu ești tu.
Aceea este o mască compusă din memorie, emoție, îndoctrinare și repetare.
Este rezultatul unui miliard de sugestii repetate până când le-ai numit adevăr.
Este suma fiecărui program pe care l-ai confundat cu personalitatea.
Este reflectarea identității tale programate.
Nu ești tu.
Tu nu ești reflectarea.
Tu nu ești trauma ta.
Tu nu ești succesul tău.
Tu nu ești credința ta, națiunea ta, partidul tău politic, funcția ta sau rănile tale.
Tu ești conștientizarea din spatele tuturor acestor lucruri.
Ești conștiință pură, visând în interiorul unui vas, prinsă într-o poveste pe care nu tu ai scris-o, dar ai putea.
*******************************
Marea Venerare a Idolilor
*******************************
Fiecare venerează ceva.
Unii venerează un om din cer.
Unii venerează omul din oglindă.
Unii venerează cristale.
Unii venerează criptomonede.
Unii venerează faima, branduri, trupuri, predicatori, algoritmi, sentimente, filtre, diete, tendințe, politica și puterea.
Este același lucru.
Validare externă.
Autoritate externă.
Mântuire externă.
Toată lumea are o evanghelie, doar că este întotdeauna a altcuiva.
Ne agățăm de ele ca de bărci de salvare în oceanul propriei divinități uitate.
Nu scriem.
Repetăm.
Nu ne amintim.
Regurgităm.
Scripturi.
Citate.
Hashtag-uri.
Dogme.
Toate împrumutate.
Toate reciclate.
Toate în siguranță.




· Când vedeți link-ul paypal.me/MonicaPoka, continuarea este disponibilă doar contra-cost.

· Veți avea nevoie de adresa mea de mail, atașată contului meu pay-pal, ca să recunoască destinatarul plății, pokamonica@gmail.com

· Folosiți link-ul și completați caseta de explicații cu ”Donație...” numele postării pentru care doriți textul complet și adresa de mail pe care doriți să primiți textul integral.

· Faceți plata pentru suma pe care doriți să o achitați 2-5 euro. Această plată nu vă dă însă dreptul să dați mai departe/distribuiți textul integral. 


   
Traducere Monica Poka

Sursa: Internet



Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Puteți folosi butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului. Vă mulțumesc!



Modificări aduse funcționării blogului


Dragi prieteni și cititori ai acestui blog, 

Vreau să vă anunț o schimbare importantă legată de traducerile pe care le fac. Unele texte vor rămâne gratuite, dar traducerile mai complexe și mai mari ca volum vor fi disponibile doar contra unei donații de 3-5 euro.

Traducerea, cel puțin pentru mine, nu este un simplu copy-paste. Traducerea corect făcută presupune atenție nu numai la formă, ci și la sens, vreau să spun mai ales la sens pentru că trebuie să simți ce vrea autorul să transmită prin acel cuvânt, nu doar înțelesul său comun. M-am confruntat de multe ori cu astfel de situații în care am ajuns să aleg sensul în locul literalului. Sunt traduceri pe care le revizuiesc și de 10 ori dacă simt că n-am surprins exact ceea ce, mai ales Jason, vrea să transmită. 

Cum funcționează această schimbare:

· Când vedeți link-ul paypal.me/MonicaPoka, textul care urmează este disponibil doar contra-cost.

· Veți avea nevoie de adresa mea de mail, atașată contului meu pay-pal, ca să recunoască destinatarul plății, pokamonica@gmail.com

· Folosiți link-ul, NU este nevoie să aveți cont în PayPal, și completați caseta de explicații cu ”Donație..... numele postării” pentru care doriți textul complet, precum și adresa de mail pe care doriți să primiți textul integral.

· Faceți plata pentru suma pe care doriți să o achitați 3-5 euro. Această plată nu vă dă însă dreptul să dați mai departe/distribuiți textul integral. Acesta este doar pentru uzul dvs. personal.

 

De ce am fost forțată să renunț la gratuitate... din motive ușor de înțeles: trăim într-o lume în care nimic nu-i gratuit înafară de răutate și, uneori, nici măcar aceea. Fiecare dintre noi trăim din munca noastră, iar o muncă nerecompensată în mod constant, nu aduce niciodată mulțumire celui care o prestează. Și aici cred că sunteți de acord cu mine. 15 ani am oferit gratuit tot, dar nu mai pot să o fac. Lumea se schimbă și legile ei de funcționare la fel. Ceea ce nu este echilibrat, în Noua Lume nu mai poate funcționa. 


Monica Poka


E Momentul să Echilibrezi Lucrurile

 

Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley
 
În ultima vreme, totul a fost muncă, muncă, muncă. Astăzi Universul îți cere să te joci! Acordă-ți timp să ieși afară, să faci baloane de săpun, să te dai în leagăn, să desenezi, să pictezi sau să dansezi! Când devii prea absorbit de munca grea a acestei schimbări continue, poate fi dificil să-ți amintești cum să te joci, dar Universul știe că poți să o faci. Asta nu înseamnă că ignori sau amâni inevitabilul; înseamnă că îți acorzi timp să echilibrezi lucrurile! Așa că, ieși afară și bucură-te să fii om pentru o clipă sau două. Restul vor fi acolo când te vei întoarce. ~ Creatorul

 
Traducere Monica Poka




Dacă materialele pe care le traduc și le împărtășesc gratuit vi se par valoroase, m-ar bucura dacă mi-ați susține această muncă printr-o donație, atât cât considerați că valorează pentru voi ceea ce ați primit. Vă rog să folosiți butonul ”Donate” care apare în partea dreaptă de sus a blogului. Vă mulțumesc!