Meditații

vineri, 15 august 2014

Evenimentele ultimelor zile




Din ciclul De ale mele

Pentru că intenția acestei serii de articole este de a împărtăși experiențe pe care le consider semnificative, vă voi împărtăși experiențele ultimelor două săptămâni. După cum ați putut observa, am cam fost absentă din peisajul scrisului și tradusului, și asta din două motive principale: participarea la tabăra de Qigong din Munții Apuseni, urmată apoi de stările de tranziție prin care am trecut/trec.

În tabără am reușit, în mare măsură datorită slabului semnal de telefonie și internet, să ne ”rupem” de lumea din afară. Însă chiar nu i-am simțit lipsa pentru că programul pe care l-am avut a fost frumos, echilibrat și a reușit să ne adune pe toți într-o mare familie a iubitorilor mai noi și mai vechi ai qigong-ului. Practica de dimineață, urmată de mic-dejunuri copioase, a fost o adevărată bucurie împărtășită de către toți. Oameni frumoși care, indiferent de vârstă, au ales să facă ceva pentru ei înșiși. A fost o adevărată bucurie să văd cum membrii aceleiași familii veneau împreună la practică și se concentrau doar asupra a ceea ce avea fiecare de făcut. Și-au învins inerția de a sta și dormi și s-au bucurat de o practică valoroasă în aerul curat și strălucitor al dimineții. De ce strălucitor? Pentru că așa era. Se puteau vedea cu ochiul liber miriade de luminițe care vibrau în jurul nostru și care, în momentul în care le priveam, deveneau și mai vibrante și mai strălucitoare. A fost o adevărată magie. 

După meditație, ne-am luat încălțările de drum și am pornit-o pe cărări de munte. Am luat pieptiș muntele, am vizitat Peștera Poarta lui Ionele, Peștera de la Scărișoara, Ghețarul de la Vârtop, Cetățile Ponorului, Valea Gălbenelei și ne-am bucurat de aerul proaspăt de munte și de plăcintele cu afine care erau un deliciu pentru noi toți. A fost minunată fiecare clipă petrecută în sânul naturii, în adâncul pădurii și în inima muntelui. Simțeam cum mii de ființe ne însoțesc și se bucură de și cu noi. De fiecare dată când ieșeam din pădure simțeam cum parcă sunt mai ușoară, mai plină de viață, mai ”curată”, mai aproape de mine și de tot ceea ce mă înconjoară. Simțeam unitatea a Tot Ceea Ce Există. Toți am simțit binefacerile Mamei Naturi și a Mamei Pământ. Acolo am simțit cum structuri ale corpului meu încep să se schimbe. Stări interesante ieșeau la suprafață și parcă își luau rămas bun. Mă simțeam golită și plină în același timp. Și liniștită. O pace atât de profundă cum n-am mai simțit vreodată. Era ca și cum totul din jurul meu îmi transmitea acea stare de siguranță în care știi că totul este bine. Practica de după-masă, venea să încheie din punct de vedere energetic seara urmând apoi cina care depășea cu mult puterea noastră de a ingurgita. Împărtășeam apoi impresii și păreri legate de subiecte de interes general. Și ultima zi ne-a găsit mai plini de energie, de viață și bucurie și puțin triști de despărțirea care urma. Ne-am promis să ne revedem în anul care vine pentru a continua experiența începută.

Și a urmat apoi ”îmbogățirea” familiei noastre cu două noi membre, Hara și Heidi, două cățelușe brack german care ne umplu și zilele și nopțile. Dacă nu m-aș cunoaște foarte bine și nu aș fi atât de senzitivă, aș pune manifestările care au urmat pe seama oboselii. Oboseală care era normală după o săptămână de ”lucru” în care ne-am străduit, ca organizatori, să le facem cât mai plăcut și confortabil timpul petrecut în tabără celor 40 de oameni minunați, care prin felul lor de a fi ne-au venit în întâmpinare din toată inima.

Dar, stările de somn excesiv, somnul atât de profund, stările de amețeală nu erau ”urmarea firească”. Au fost momente în care am simțit că dacă nu mă pun în pat să dorm măcar 10 minute, voi cădea de pe picioare. Munca la birou a devenit un adevărat chin deoarece am constatat că vederea mea suferă din greu. Pur și simplu nu vedeam literele pe tastatura calculatorului. Dacă priveam în jos, spre tastatură, amețeam. Într-una din zile a trebuit să plec de la birou pentru că simțeam că ”plec” și nu știu în ce măsură acest lucru ar fi fost înțeles corect. Nu am putut nici scrie nici citi timp de mai bine de o săptămână, decât cu foarte mare greu și, uneori, cu ajutorul Sinelui meu. Mă trezeam noaptea uneori cu dureri insuportabile de spate și coloană, lucru care este chiar ”anormal” pentru starea mea fizică și energetică ca trainer de qigong.

În timpul meditațiilor am simțit că mă expansionez dincolo de tot ceea ce eram obișnuită a fi starea de meditație. Dar în același timp știam că totul este în regulă, că nu am nici un motiv să mă îngrijorez. Am simțit o stare de relaxare care mi-a fost susținută în mod miraculos în ciuda tuturor dificultăților prin care corpul meu trecea și mai trece. Nimic din ceea ce simțeam nu avea vreun punct de referință în experiența mea de viață trecută. Deși folosesc timpul trecut, pot folosi și timpul prezent pentru că aceste stări nu au dispărut. Apar și dispar fără nici o noimă. Citind mesajele venite de ”dincolo”, pe care le-am și tradus pe unele, am înțeles că ”marea schimbare” m-a ”ajuns” și pe mine și m-am concentrat doar pe a ”sta în mine” cât mai mult posibil. Și mi-am dat seama că funcționează. Când stau în mine și cu mine, lucrurile sunt mai simple, mai clare și mai ușor de înțeles și acceptat. Și acest ”mine” a devenit foarte diferit de cel de cunoscut. Este o siguranță cumva, că TOTUL ESTE PERFECT AȘA CUM ESTE. Că nu am ”nevoie” de nimic pentru A FI. Este o stare care deși nu este constantă, chiar și atunci când ies din ea, grație vechilor energii, rămâne ca fundal și știu că mă pot întoarce la ea pur și simplu prin intenție. Nu este ușor, dar prin practică am descoperit că nu este nici foarte greu.

Transformările prin care trece fiecare sunt personale și unice. Ceea eu am descris sunt stările prin care eu am trecut și trec. Nu este obligatoriu să fie la fel și pentru voi. Vroiam doar să vă aduc în atenție că nimic din ceea ce se întâmplă nu este de neînțeles și nici în dauna noastră. Dimpotrivă. Am simțit/simt tot timpul o atât de mare iubire și tandrețe și înțelegere. Și știu că totul este făcut de către noi, prin noi și cu noi, astfel încât să ne fie posibil să savurăm fiecare clipă. Pentru că fiecare clipă este de neuitat. Și este magnifică pentru că noi toți suntem magnifici. Fără excepție.

Namaste!

Monica Poka


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.