Meditații

vineri, 13 februarie 2015

Eu și Dreptul de a-mi da cu părerea




Din ciclul De ale mele

Titlul inițial al acestui articol, cel care mi-a venit prima dată în minte, a fost ”Eu și ”În pana mea”, dar m-am abținut aducându-mi aminte de o vorbă ”Eu sunt o Doamnă...”. Așa că acesta este cel de-al doilea titlu, care sper că este mai moale și mai puțin șocant.

Da, cam așa și este: ”în pana mea, m-am săturat de toți dăștepții care nu dau nimic de la ei dar combat cu vehemență tot ceea ce mintiuca lor nu poate cuprinde, precum și de ăia care cred că sunt cei mai super și mai super și pot da sfaturi, bineînțeles că necerute, în stânga și-n dreapta făcând pe spiritualii și acuzându-i pe alții de ego spiritual.” DA, M-AM SĂTURAT!

Astea fiind spuse, am să reiau din nou ceea ce spun de foarte multă vreme, dar dintr-o altă perspectivă. Până acum m-am adresat celor care erau la nivelul la care simțeau nevoia de a face dovada nivelului pe care ei consideră că l-au atins, nivel care în mod interesant este întotdeauna peste nivelul celor pe care se simt obligați să-i ”școleze”, celor care simt nevoia să traseze rute de urmat pentru alții, celor care își închipuie că dețin în mod deplin adevărul. Am făcut asta considerând că am cui mă adresa și că sunt mai puțini decât cei care încă întreabă ”da, eu cu cine votez?”. Apoi, mi-am dat seama că, într-un fel, fac și eu același lucru ca și ei. Dau sfaturi necerute. Când crezi cu convingere că ceea ce faci este bine, orice sfat este privit ca neavenit. Este foarte greu de decis când un sfat este binevenit și când nu. Sfătoșenia asta este o boală de care ar cam trebui să ne vindecăm toți.

Dar, unde începe un sfat și unde se termină? Putem da, cu adevărat sfaturi? Sincer, cred că nu. Nu, nu putem da sfaturi pentru că nu suntem în situația celui ce cere acel sfat. Nu știm ce l-a adus în acea situație, care sunt condițiile care l-au adus în situația de a cere acel sfat, plus că de cele mai multe ori nici nu ne sunt împărtășite toate aspectele situației/problemei în care ni se cere sfatul. Ce putem face în această situație? Eu am ales să împărtășesc din experiența mea personală un aspect care consider că s-ar potrivi situației prezentate și să creez/susțin energia care să-l ajute pe cel care apelează la mine să-și găsească propriul răspuns, sau măcar să-i ofere și o altă perspectivă.

Dar să revin la ceea ce vroiam să spun. Am simțit că modul în care pot să-i ajut pe ”ceilalți” este să împărtășesc experiențele prin care trec eu, în speranța că vor găsi asemănări cu ceea ce experimentează ei. Ca, astfel, împreună să mai facem un pas înainte în înțelegerea că nu suntem atât de diferiți/separați pe cât am fost făcuți să credem. Am împărtășit acele aspecte pe care le-am crezut suficient de semnificative și importante pentru mai mulți, pe cele personale sau pe care încă nu le-am ”descifrat” ținându-le pentru mine. Natural, nu?
Și, inevitabil din nefericire, s-au găsit/se găsesc ”inițiați”, ”maeștri” care vin să-mi explice, traducă, disece, omoare experiența. Când am început să împărtășesc, sincer, nu m-am gândit că acest lucru s-ar putea întâmpla, era doar bucuria împărtășirii, așa că de multe ori n-am mai împărtășit sau am considerat experiența mea drept ceva nesemnificativ. Însă, când TREBUIE să faci ceva, oricât te vei ”sustrage”, în cele din urmă o vei face. Așa că am reluat împărtășirile, dar de această dată asumându-mi probabilitatea existenței  ”profesorașilor” sau epigonilor care au și ei rolul lor. Nu spun că nu mă deranjează atitudinea lor, dar am reușit să trec peste ea acceptând ideea ”de la fiecare cât poate”.

Așa că, acum mă adresez vouă, celor care ați încercat/început să vă împărtășiți experiențele, trăirile cu ceilalți și vă spun FACEȚI-O! Faceți-o fără să vă pese dacă x sau y este de acord sau nu, pentru că dincolo de x și y sunt nenumărați alții care se vor regăsi în experiențele voastre, în trăirile voastre și vă vor fi recunoscători pentru curajul vostru fără a simți nevoia de a vă judeca, pune sub lupă, dădăci, contrazice sau pune la colț cu presupusa lor deșteptăciune și spiritualitate. În momentul în care începeți să împărtășiți ați trecut la nivelul la care ”profesoratul” vine din interiorul vostru și nu din exteriorul vostru de la cei care se mai simt obligați să vă avizeze, breveteze, supervizeze experiențele. Nu mai lăsați pe nimeni să vă ”omoare” experiențele pentru că nu sunt în stare să le înțeleagă și accepte. Căutați-i și primiți-i pe cei care vor veni să vă spună un simplu ”Mulțumesc”. Ei apreciază experiența voastră pentru ceea ce ea este: o dovadă de iubire față de tot ceea ce există, un pas imens pe calea unității și unimii. Lăsați-i în zeama lor pe cei care sunt ”Gigi contra”. Au și ei rolul lor, dar nu-i lăsați să vă facă să vă închideți considerând că nu aveți nimic valoros de împărtășit. Aveți, avem cu toții multe lucruri valoroase de împărtășit că doar de aia suntem ACUM AICI.

Fiți voi înșivă în fiecare clipă și lăsați-i ”în pana mea” pe toți deștepții. Știți vorba ”Câinii latră ursul trece” nu-i așa? Oricum nu-i vom putea mulțumi pe toți niciodată.


Namaste!

Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.