sâmbătă, 25 august 2018

Trezirea Adevărului



Îngerii Alchimiei prin Natalie Glasson

Scopul nostru în acest moment este să vă aducem adevărul prin ființele noastre. Noi suntem Îngerii Alchimiei și în prezent ne avem sălașul în tărâmurile celei de-a Șaptea Raze de Lumină și ne folosim de puterea în creștere a acestei Raze devotată trezirii ascensiunii pentru a ne susține misiunea alchimiei și împuternicirii adevărului. Vă rugăm să ne chemați alături de voi în timp ce citiți exprimarea energiei noastre prin cuvintele pe care vi le adresăm, dorim ca voi să ne experimentați prezența și în jurul vostru. Noi suntem declanșatori ai intuiției, revelațiilor și iluminării, noi vă aducem o nouă claritate și deschidere care vă dă voie să pășiți în adevărul vostru și în conștientizarea adevărului vostru. Lumina noastră este extrem de strălucitoare și vă conectează instantaneu cu o vibrație și un aspect mai înalt al ființei voastre, rezultând într-o percepție mai clară a sinelui vostru dincolo de iluzii și de ego. Acest lucru este așa o binecuvântare deoarece vă dă voie să pășiți într-un aspect al vostru pe care înainte nu l-ați luat în considerare sau contemplat.

Ca Îngeri ai Alchimiei de pe cea de-a Șaptea Rază, scopul nostru este să inițiem sinteza luminii Creatorului pentru a crea o transformare. O transformare este o schimbare sau deschiderea unei energii noi. Noi recunoaștem toate energiile ca expresii ale Creatorului, fie că voi le percepeți ca fiind negative sau pozitive. Ne dăm seama că atunci când în ființa voastră se activează o energie, sentiment sau emoție negativă, acest lucru are loc pentru că voi nu recunoașteți o frumoasă și iubitoare exprimare sau energie a Creatorului în voi. Un sentiment sau emoție negativă este răspunsul la o nepricepere de-a voastră de a vedea, simți sau conștientiza o puternică exprimare a luminii care v-ar servi în situația pe care o experimentați în acel moment. Noi, Îngerii Alchimiei, vă ajutăm direcționându-vă către exprimările Creatorului din voi pe care nu vă dați voie să le vedeți sau să le conștientizați și care au potențialul de-al împământa mai deplin pe Creator și de a vă împuternici ființa. Vă ajutăm să vă conectați cu miezul acestei exprimări a Creatorului și să o întrupați pe deplin. Acest lucru are un scop deoarece vă vindecă și vă eliberează și aduce transformări sau cel puțin o nouă percepție despre situația voastră actuală, o deschidere care nu a fost vizibilă înainte.

Cu această nouă energie activată, noi, Îngerii Alchimiei, dorim să vă continuați experimentarea transformării sau o deschidere a unei curgeri a energiei care să vă servească. Noi, Îngerii Alchimiei vă aducem o energie sau exprimare a Creatorului care atunci când va sintetiza cu energia descoperită în ființa voastră va crea cu adevărat o schimbare. Deși pare că energia este oferită și transmisă prin noi în ființa voastră, noi pur și simplu vă demonstrăm o reflectare a aceleiași energii în ființa voastră. Într-un fel, energia activată anterior, pe care o vom numi energia unu, și energia pe care noi o transmitem/activăm în noi, pe care o vom numi energia doi, au fost întotdeauna prezente în ființa voastră și sunt unite și sintetizate deja. Alchimia și transformarea despre care vorbim nu reprezintă integrarea energiei unu și a energiei doi, așa cum a fost cazul întotdeauna, ci este vorba mai degrabă despre înțelegerea că cele două energii unite aduc ambele energii în întrupare în ființa, corpul și realitatea voastră. Când energia unu și energia doi sunt împământate în voi, ele crează o schimbare ca și cum întreaga voastră ființă este reprogramată și realiniată cu energiile. Adevărata experimentare a procesului de alchimizare devine cu adevărat prezentă în voi, creând împuternicire, înțelegeri noi, claritate și o nouă energie care se crează din aceasta. Este o trezire a adevărului vostru care vă dă voie să deveniți adevărul vostru și chiar să vă înțelegeți adevărul.

Noi, Îngerii Alchimiei, susținem acest întreg proces, mai ales împământarea energiilor unite în întreaga voastră ființă și realitate. Pentru a continua experimentarea voastră împreună cu noi și pentru a vă ajuta în conștientizarea a ceea despre ce vorbim, dorim să împărtășim cu voi un ghid sumar și pas cu pas pe care să-l folosiți în viața voastră de zi cu zi.

Cuprinsul Ghidului Trezirii Adevărului

1.   Amintiți-vă o situație cu impact negativ din viața voastră sau un sentiment, o senzație sau o stare de limitare atunci când apare de-a lungul zilei. Dați-i voie conștientizării voastre să observe și să recunoască situația în care sunteți afectați în mod negativ dar fără să judecați sau să vă creați o părere.
2.   Dați-vă seama că energia negativă sau limitatoare cum ar fi mânia, frica sau tristețea care este activată se manifestă din cauza faptului că nu vă dați voie să vedeți, să acceptați și să întrupați o energie sau o exprimare a Creatorului care inspiră venerație și care vă va servi. Fiți dispuși să vedeți această energie care este prezentă deja în voi.
3.  Cereți-ne nouă, Îngerilor Alchimiei, să vă conducem la această energie sau exprimare a Creatorului care vă va servi și care este în ființa voastră acum. În timp ce vă focalizați în interiorul vostru, dați-ne voie să vă călăuzim către o energie eliberatoare și un aspect al Creatorului care așteaptă să fie conștientizat.
4.    Cereți-ne nouă, Îngerilor Alchimiei, să susținem deplina experimentare a acestei energii sacre astfel încât să simțiți că sunteți îmbrățișați de această energie.
5.      Acordați-vă acum timp să vedeți ce s-a petrecut în realitatea voastră sau gândul care v-a creat senzația negativă sau de limitare, cum îl simțiți acum? Sunteți în stare să priviți dintr-o nouă perspectivă sau cu o mai mare claritate?
6.  Chemați-ne pe noi, Îngerii Alchimiei, să vă aducem o energie sau o exprimare a Creatorului ca atunci când o recunoașteți în voi ca pe o energie unită cu energia pe care tocmai ați activat-o, să creați o schimbare și o deschidere trainică a energiei în ființa și realitatea voastră.
7.  Experimentați, inspirați și absorbiți lumina și energia pe care o împărtășim cu voi, acceptați-o în toate aspectele ființei voastre și dați-vă voie să recunoașteți modul în care această energie vă face să vă simțiți și că acest lucru este activat din interiorul ființei voastre.
8.  Recunoașteți cele două energii, energia unu și energia doi, recunoașteți că ele au fost întotdeauna prezente în ființa voastră și că ele sunt întotdeauna sintetizate și unite.
9.  ”Îngeri ai Alchimiei, vă invit acum să ancorați și să împământați energia ………. și energia .......... ca prezența lor sintetizată și unită în întreaga mea ființă, în corpul și realitatea mea. Vă rog să ajutați și să susțineți întruparea și deplina mea acceptare a acestei energii în ființa mea. Ajutați-mă și susțineți-mă în recunoașterea schimbării, transformării și deschiderii către o nouă energie care se manifestă în ființa mea acum datorită conștientizării mele și a întrupării sintezei acestor două energii. Ajutați-mă să experimentez pe deplin transformarea și trezirea adevărului care are loc în mine, reprogramarea întregii mele ființe și a unui mare sentiment de claritate. Ajutați-mă să mă relaxez pe deplin în energia pe care o întrupez acum și în impactul pe care acest fapt îl are asupra ființei mele. Vă mulțumesc și așa este.”

Acordați-vă timp să vă bucurați de acest proces profund și iluminator.

10.  Când vă simțiți pregătiți gândiți-vă la situația sau gândul care a creat sentimentul negativ sau limitator și dați-vă voie să-l percepeți într-un mod diferit, accesând o nouă înțelegere și dați-vă seama care este acțiunea care este potrivit să fie întreprinsă.

Noi, Îngerii Alchimiei, percepem acest lucru ca pe o trezire a adevărului în ființa voastră și ca pe o conectare între adevărul vostru și realitatea voastră, care este atât de vitală acum în actuala etapă a ascensiunii. Noi suntem prezenți să vă ajutăm în recunoașterea adevărului vostru în cel mai iubitor mod.

Este important să vă dați seama că voi sunteți o întrupare a alchimiei Creatorului, că prin ființa voastră se realizează deschideri prin care energia Creatorului poate aduce transformări și deschideri către noi posibilități. Acordați-vă un moment să conștientizați și să întrupați pe deplin această înțelegere.

Cu recunoașterea Alchimiei Creatorului în voi,

Îngerii Alchimiei


Traducere Monica Poka


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.