Și-acum încotro?

Din ciclul De ale mele

Asta se pare că este întrebarea pe care ne-o punem tot mai des cei care avem deja ”vechime” în această viață în domeniul ”deschizătorilor de drumuri spirituali”, ”pionieri”, ”antemergători” sau orice altă denumire vi s-a părut mai potrivită cu ceea ce ați ales să fie pentru o vreme misiunea voastră pe Pământ în această perioadă de ascensiune planetară.

Indiferent de vârstă, dar în general pentru cei trecuți de 50 și de ani, această întrebare pare să câștige tot mai multă greutate pentru că conceptele sociale, tiparele de gândire existente până acum clasifică viața pe Pământ în trei categorii cu mai multe subcategorii, dar cele trei mari și late sunt copilăria, perioada adultă și bătrânețea.

Fiecare dintre aceste categorii își are trăsăturile ei și dacă copilăria știm ce înseamnă, perioada adultă știm ce înseamnă, pentru că am trecut prin ele, la perioada de după 50 și de ani încolo ne uităm cu groază deoarece nu știm ce înseamnă, nu face parte din experimentarea noastră directă, dar văzându-i pe cei clasificați drept ”bătrâni”, după normele societății noastre, ne apucă un fel de ”nu, asta nu!”

De ce se întâmplă acest lucru? În primul rând din cauza normelor noastre sociale și tiparelor noastre de gândire. Cea mai mare frică este cea de a fi dat la o parte, de a nu mai conta, de a nu mai fi băgat/ă în seamă, de a fi uitat pentru că asta este ceea ce se întâmplă cu oamenii de la această vârstă încolo și pentru că nu există un dialog între oameni, între generații mai ales, uitându-se acea vorbă înțeleaptă ”cine nu are bătrâni, să și-i cumpere”.

Dar nu acesta este subiectul pe care vreau să-l abordez, deși are un rol important în ceea ce vreau să scriu mai departe. Dacă vă uitați în jurul vostru, cei care au vechime în domeniul educației spirituale, călăuzirii, canalizării de mesaje din planurile interioare, sunt marea majoritate fie în jurul acestei vârste de 50 de ani și, fie trecuți, unii chiar bine, de ea.

Cei care au trecut chiar bine de ea și au rămas în serviciu (mă refer la serviciul spiritual și de călăuzire pe care continuă să-l aducă omenirii), au avut timp să experimenteze faptul că de-abia în această perioadă încep să se vadă cu adevărat pe ei înșiși/ele însele, să stea cu ei înșiși/ele însele și să aibă un tablou mai complet al vieții pe Pământ. Și, de fapt, așa și este. Ca o poveste care are început, cuprins și încheiere. 😊

Acum, în această perioadă de ascensiune planetară, majoritatea sufletelor bătrâne cu un trecut impresionant de vieți pe Pământ, au ales să se ”învârtă” în jurul acestei vârste. De ce? Pentru că au avut timp să-și amintească cine sunt (nu uitați că noi am trecut prin vălurile dense ale uitării când am intrat în această viață pe Pământ), să-și amintească care sunt cele mai importante și dezvoltate capacități ale lor și cum să le folosească.

Dar, pentru că ne mai lovim de dar, mai este un element de care este nevoie să ținem cont și care este elementul decisiv: sincronizarea cu planul și voința Divină. Și pentru că știm acest lucru, apare uneori teama că nici în această viață nu ne vom putea îndeplini misiunea inițială, originală cu care am venit de prima dată pe Pământ.

Mulți dintre noi au ales ca această viață să fie ultima și cea care să ne aducă împlinirea mult dorită, coronița de lauri, la ieșirea din această misiune care la unii se derulează de mii de vieți. Nu ne simțim obosiți atât de vârsta pe care am atins-o în această viață, pe cât de obosiți ne simțim de lungul șir de vieți în care am vrut să ne exprimăm pe noi înșine și nu am reușit/fost lăsați să o facem.

Această teamă vine din gândirea noastră umană, nu din Sinele/Sufletul nostru. Da, într-adevăr, ne-am putea simți dați la o parte pentru că apar tot mai mulți (mai) tineri (trecuți de 30-35 de ani) care par să ”ne ia locul” și noi să ne pierdem ”pita”. 😊 Noi ne avem misiunea noastră și ei își au misiunea lor și așa și este bine pentru întreaga viață de pe Pământ.

Ar trebui să ne bucurăm că avem cui preda ștafeta și să ne vedem de drumul nostru mai departe pentru că tot deschizători de drumuri am rămas, deoarece asta este specialitatea noastră, nu-i așa? Problema cea mai mare cu care ne confruntăm este că ne simțim lipsiți de ghidare, deoarece ceea ce făceam cam fac acum alții, iar noi, obișnuiți să fim tot timpul în priză, simțim că ardem gazul degeaba în timp ce așteptăm să fie dat startul pentru următoarea etapă.

A sosit însă momentul să ne amintim, că lumea/realitatea nu se construiește prin ”a face”, ci prin ”a fi”; prin visare, dar o altfel de visare decât cea cu care oamenii, în general, sunt obișnuiți, și asta este cea mai mare provocare a noastră pe această planetă și, da, este exact misiunea care ne va aduce coronița de lauri la ieșirea din acest plan de existență.

”Raiul pe Pământ” există și noi îi spunem ”Noul Pământ”, iar acest Rai pe/Noul Pământ nu poate fi adus în manifestare decât de către cei care și-au amintit cum să o facă; de către cei/cele care sunt pregătiți să treacă de la ”a face” la ”a fi”. Vi se pare suficient de provocatoare această misiune? 😊 Ei bine, mie, DA!

Vedeți voi, este o alegere de nivel de ”salt cuantic” în care în momentul în care ai ”sărit” în ”a fi” l-ai luat și pe ”a face” cu tine, dar într-un alt fel. A FACE devine A FI și A FI devine A FACE, nu mai există nici o diferență între ele. Aceasta este, de altfel, starea din care aducem în manifestare Raiul pe/Noul Pământ. Acest salt cuantic schimbă imens de multe în noi, și nu voi spune că acesta este pasul final, pentru că nu știu ce va urma, deoarece așa cum deja știm cu toții, nu bem niciodată aceiași apă deși curge din același izvor.

Am acumulat ceea ce aveam de acumulat ca să putem trece la următoarea fază a procesului de ascensiune pe Pământ, acum a sosit momentul să o și facem. Așa că, dragi deschizători de drumuri, indiferent ce vârstă ați avea, misiunea noastră continuă și ne aduce noi provocări și noi împliniri. Ne stă în față un alt fel de ”pământul nimănui” pe care numai noi putem păși și lăsa cărări în urma noastră pe care cei care vin după noi să le poată urma.

Acest ”pământ al nimănui” nu se află (încă) în plan fizic sau semi-fizic și va fi nevoie să-l găsim fiecare în felul nostru, și-l vom găsi, dacă nu l-am găsit deja. Acest lucru nu înseamnă că este nevoie să părăsim planul fizic, ba chiar din contră, acum este cea mai mare nevoie de noi aici, pe Pământ, pentru că noi suntem cei care sunt capabili să-l aducă în manifestare. Și-l vom aduce, pentru că l-am adus deja în noi.

În Universul Creatorului nu există nici șomeri și nici pensionari 😊

O zi minunată plină de o fericită anticipare vă doresc tuturor!

Munay!

Monica Poka