joi, 15 august 2019

Eliberarea Fricii de Unificarea Divină



Andromedanii prin Natalie Glasson, Școala Sacră a lui OmNa

Iubită esență de lumină pe Pământ, noi suntem Andromedanii din Galaxia Andromedană din constelația Andromedei. Ne-ați putea eticheta ca ființe extraterestre; cu toate acestea, noi suntem lumina și esența Creatorului, la fel cum sunteți și voi. În prezent noi susținem și supraveghem serviciul tuturor celor care experimentează o profundă unime și mulțumire în unirea lor cu Creatorul. În vibrația unimii o mare libertate este experimentată. Tot ceea ce părea important, esențial și foarte valoros, pur și simplu se prăbușește și poate fi simțită o adevărată rezonanță interioară și o mai mare experimentare a expansiunii. Cu și în prezența unității poate fi ca și cum cineva trece din vibrația dimensiunii sale actuale în cea a unei dimensiuni diferite mental, emoțional și spiritual în timp ce rămâne prezent în realitatea sa actuală.

Ca ființă pe Pământ, voi sunteți capabili să vă conectați la vibrația și curgerea luminii Creatorului care se revarsă prin ființa voastră. Prin experimentarea și acceptarea unimii puteți experimenta curgerea Creatorului și întreaga sa rețea și bogăția prezenței. Vă încurajăm să experimentați vibrația unimii pentru că știm că ea poate aduce ființei voastre mulțumirea și beatitudinea pe care căutați să o experimentați. Dacă vi-l puteți imagina pe Creator ca pe o sursă vastă și expansivă de hrană, de îndată ce vă conectați la această sursă sunteți în măsură să-i dați voie hrănirii să curgă etern prin ființa voastră. Nu veți mai dori sau avea nevoie niciodată de nimic altceva care să vă susțină existența pentru că tot ceea ce veți avea nevoie va curge în mod natural prin ființa voastră.

Dorința noastră de a crea unimea are legătură cu aducerea în uniune și armonie a tuturor aspectelor Creatorului. Sunteți conștienți de rupturile și separarea care are loc pe Pământ, acest lucru se poate produce și în Universul Creatorului. Noi toți suntem aspecte ale Creatorului, cu toții ne dorim să înțelegem, învățăm și creștem, lucru care înseamnă uneori că un anumit aspect al lipsei de armonie se poate manifesta pentru ca armonia să poată domni. Adeseori lipsa de armonie se manifestă din cauza fricii, în special a fricii de necunoscut, de neidentificat și nefamiliar. Frica se poate manifesta și din cauza unui sentiment de nesiguranță, lipsă de susținere sau lipsă de control. Prin vibrația unimii sunteți în măsură să ștergeți toate aceste sentimente, existând în iubire în vibrația iubirii, chiar dacă sunteți singuri în experiența sau realitatea voastră. Adeseori, acea conectare cu sau intrarea în energii necunoscute sau experiențe nefamiliare face persoana să-și activeze frica sau să-și retragă atenția ignorându-și puternica prezență divină din interiorul său. Noi, Andromedanii, dorim să asistăm multe suflete întrupate pe Pământ și din planurile interioare să-și depășească frica de necunoscut, nefamiliar și neidentificat în conectarea cu Creatorul. Ca ființă întrupată pe Pământ, scopul vostru este să-l întrupați pe Creator atât de mult încât să vă dați seama că voi deja sunteți o întrupare a Creatorului. Faptul de a da drumul oricărei frici care stă la baza fricii, sau fricii inconștiente, de Creator vă dă voie să accesați o deplină conștientizare a curgerii divine a Creatorului mișcându-se încontinuu prin voi.   

Creatorul

Este adevărat că nu sunteți în măsură să-l percepeți în totalitate pe Creator, mai ales dacă sunteți într-un corp fizic și experimentați o fațadă a separării. Creatorul, atunci când observați cu mintea sau cu intelectul vostru, este o energie necunoscută și o vibrație care poate fi dificil de interpretat sau chiar de exprimat în cuvinte. Creatorul pare a fi necunoscut, nefamiliar și indefinibil, dar, totuși, există ceva în voi care vă face să căutați o uniune mai strânsă cu Creatorul, chiar și atunci când nu sunteți în totalitate siguri cu ce vă uniți. O imagine sau o explicație personală se poate forma în mintea voastră dându-vă voie să vă concentrați și să-i dați o personalitate Creatorului, chiar și atunci când nici o personalitate nu este prezentă. O descriere personală s-ar putea să nu dețină adevărul complet, deși vă oferă o sursă de ghidare și o focalizare centralizată pe care să vă concentrați. Într-o realitate în care totul are o formă, o etichetă și un scop, poate fi de neconceput ca o sursă de energie care nu deține niciuna dintre acestea ar putea fi esența voastră originală, adevărul vostru și ceea din ce vă trageți. Vi se spune că tot ceea ce experimentați, oricât de solid, este o oglindă și o creație provenită din interiorul vostru. Prin urmare, realitatea este o iluzie. Vi se cere, în schimb, să vă focalizați pe ceva ce nu puteți cuprinde, înțelege cu adevărat sau categorisi. De fapt, aceasta este cheia experimentării unei rezonanțe și a unimii cu Creatorul, este momentul predării.

Predarea

Dacă vă puteți imagina că vă țineți de și credeți cu adevărat în tot ceea ce este realitatea voastră solidă și fizică, atunci decideți să inspirați profund dând drumul atașamentului de realitatea voastră în timp ce expirați, asta înseamnă să vă dați voie să vă predați. În momentul de dinainte de a vă preda, s-ar putea să descoperiți frica de necunoscut. Dacă respirați prin frică și acceptați procesul predării, veți găsi pacea. Faptul de a crede în necunoscut este în sine o iluzie; sunteți mai familiarizați cu vibrația Creatorului decât cu realitatea voastră fizică. Frica de necunoscut este doar un rezultat al neîncrederii în susținerea constantă și eternă a Creatorului. Atunci când credeți că Creatorul este în interiorul vostru și vă susține în mod constant, atunci nu este nevoie să activați frici deoarece sunteți conștienți și aveți o cunoaștere adâncă care vă este întotdeauna asigurată în toate și în fiecare mod. Faptul de a crede în realitatea voastră fizică și lipsa voastră de încredere în Creator este ceea ce provoacă frica de necunoscut. Puteți recunoaște că frici similare se manifestă în experiențele voastre fizice pentru a vă ajuta să vă depășiți frica de a vă preda Creatorului și la tot ceea ce Creatorul este.

Dați-vă voie să vă observați realitatea; vă este teamă de schimbare, nu aveți încredere în oameni, simțiți că este nevoie să vă controlați realitatea, nu sunteți capabili să vă deschideți mintea că există ceva mai mult decât Pământul? Observați-vă micile frici din viața voastră de zi cu zi; odată recunoscute, acestea vă vor oferi posibilitatea de a vă preda Creatorului, ceea ce înseamnă de fapt să vă dați seama și să acceptați că sunteți întotdeauna asigurați cu ce aveți nevoie și etern susținuți.

Predarea înseamnă să acceptați că sunteți întotdeauna asigurați cu tot ceea ce aveți nevoie și susținuți.

Recunoașterea Creatorului ca fiind iubire este cel mai ușor mod de a-l percepe pe Creator.

Voi nu sunteți niciodată în control și sunteți întotdeauna Creatorul

Mulți oameni se tem de iubire pentru că, din nou, asta înseamnă să aveți încredere aproape dincolo de voi în ceva ce nu poate fi definit, înțeles sau atins. Schimbările din ființa voastră și expansiunea sau libertatea pe care le-ați putea experimenta sunt cele care trezesc frica, precum și experiența de a nu fi voi cei care controlați. Sunteți pregătiți să vă dați seama că n-ați avut niciodată control asupra vieții și experiențelor voastre și, totuși, ați fost întotdeauna creatorul realității și experiențelor voastre? Controlul și creația sunt exprimări diferite; atunci când controlați ceva, limitați acel ceva și credeți că voi dețineți cunoașterea cea mai potrivită. Atunci când creați, voi manifestați din puterea, esența, adevărul din ființa voastră conectați cu un curent liber curgător al vibrației și abundenței Creatorului care vă este întotdeauna asigurat și nu vă va fi luat niciodată. Este important să vă dați seama ca atunci când vă este teamă să dați drumul controlului sau tranzițiilor necunoscute care pot să apară, pur și simplu să vă dați voie să existați în și ca iubirea Creatorului. Iubire va fi tot ceea ce atrageți și creați, iar apoi experimentarea iubirii amplificate în ființa și în realitatea voastră devine inevitabilă. Modul în care această iubire se manifestă, poate necunoscut, dar ea devine o călătorie captivantă de experimentări minunate, fiind ghidați și susținuți în fiecare moment al realității voastre.

Acum este momentul să dizolvați iluziile fricii și separării deoarece ele nu vă mai servesc pe măsură ce voi continuați să îmbrățișați tot ceea ce Creatorul este. Dorim să vă invităm ca în timpul meditației sau în timp ce dormiți să ne invitați pe noi, Andromedanii, să vă susținem în dizolvarea fricilor de necunoscut, de schimbare și de predare, precum și a oricăror alte frici legate de unimea cu Creatorul. Acum este momentul să vă acordați cel mai mare dar de a fi una cu Creatorul cu fiecare suflu pe care-l inspirați și-l expirați. Înainte să intrați în meditație sau să mergeți la culcare, spuneți:

”Andromedanilor, vă solicit susținerea și prezența, vă rog să lucrați cu energia mea în timp ce-i dați voie luminii voastre să curgă peste și prin ființa mea, dizolvând, vindecând și eliberând fricile de necunoscut, de schimbare și de predare și orice alte frici legate de unimea cu Creatorul. Accept ca un dar pe care mi-l fac mie realitatea de a fi una cu Creatorul cu fiecare suflu pe care îl inspir și îl expir. Vă mulțumesc.”

Acordați-vă timp să experimentați energiile, să observați orice schimbări și înțelegeri care pot ieși la suprafață și focalizați-vă pe unimea voastră cu Creatorul.

Noi suntem aici să vă susținem în acest cel mai important proces de vindecare,

Andromedanii

Traducere Monica Poka


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.